Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Orientul este cel care a descoperit eficacitatea acestei plante impotriva unor maladii si
beneficiul terapeutic atat asupra psihicului cat si a fizicului.
Prima informatie scrisa referitoare la consumul de stupefiante, ne parvine de la sumerieni
(Golful Persic) cca. 5000 de ani I. HC, pe o ideograma unde opiul este sinonim cu
bucuria.
Mai tarziu, Herodot, supranumit “parintele istoriei” evoca in cateva dintre scrierile sale
virtutile terapeutice ale opiului si afirma ca getii cunosteau multe substante de acest gen,
iar Hipocrate recunoaste faptul ca opiul poate indeparta senzatia de rau.
In Odiseea, Homer ne dezvaluie secretul Elenei; ea prepara pentru Telemach o bautura
care il facea pe acesta sa uite de dureri si nefericire. Teofrost (sec. III I HC) afirma ca
aceasta bautura era suc de opiu.
Si romanii cunosteau opiul. Plinius, autorul Istoriei naturale, explica fabricarea opiului
din mac, in enciclopedia sa.
In Evul Mediu, in ciuda existentei unei diversitati de medicamente, pudre, elixiruri,
farmacopeea occidentala era foarte saraca. Dualismul drogului a fost evidentiat de
aventura tragica a Isoldei si a lui Tristan; ei au baut elixirul dragostei, dar nu au cunoscut
bucuria fara durere, drogul fiind o oglinda cu 2 fete.
Dependenta de opiu sau opiomania se dezvolta la mijlocul sec. al XIX-lea, cand au aparut
centre semiclandestine, unde se fuma opiul, atat la Paris cat si in marile porturi franceze
Marsilia, Bordeaux si Toulon.
Thomas Quincey, autorul celebrelor “Confesiuni” (1822) poate fi considerat unul dintre
primii toxicomani moderni. El privea toxicomania din perspectiva culturala si a cercetarii
medicale insa si ca obiect al tentativelor de control si interdictie.
De altfel, drogul nu este suficent pentru a determina fenomenul cunoscut sub numele de
toxicomanie, fiind necesara si definirea notiunii de toxicoman.
Este greu de definit un profil al toxicomanului, pentru ca exista numeroase tipuri de
toxicomani, de la subiectul marginalizat, exclus din viata sociala, pana la subiectul bine
integrat.
In Romania a fost infiintata prin HGR nr. 1489, Agentia Nationala Antidrog. Aceasta a
elaborat si supus spre aprobarea Guvernului Strategia Nationala Antidrog pentru perioada
2005-2012. Obiectivul principal al acestei strategii este constientizarea si implcarea
intregii populatii in programe de prevenire a consumului de droguri, in scopul intaririi
influentei factorilor de protectie si al reducerii influentelor factorilor de risc. In acest
sens, cadrele medicale, asistentii medicali, pot si trebuie sa se implice activ in lupta cu
aceasta grava maladie a secolului.
CAPITOLUL II
DROGURI
Din punct de vedere al legislatiei internationale se disting doua grupe de substante supuse
controlului ONU: stupefiantele, supuse regimului Conventiei unice din anul 1961 si
psihotropele medicamentoase supuse Conventiei de la Viena din anul 1971
Juristul Francis Cahallero in “Dreptul Drogului” enumera un grup de droguri usoare care
au origine vegetala (cannabis, khat, peyoti, tabac, halucinogene, alcool,cafea,ceai) si un
alt grup de droguri dure sau puternice obtinute extractie sau sinteza chimica (morfina,
heroina, cocaina, crackul, metadona, analgezicele de sinteza si solventii organici)
COCAINA
Istoria cocainei
Cocaina era extrasa din planta de coca, iar frunzele erau mestecate de catre amerindienii
peruani si cei din diferitele tari ale Americii de Sud.
Folosirea acestor frunze este anterioara timpului istoric cunoscut, astfel ca tot ceea ce
stim este in intregime derivat din surse arheologice. Urmele descoperite in oalele din
America de Sud demonstreaza faptul ca mestecatul frunzelor de coca era un fapt cultural
inca dinaintea aparitiei Imperiului Incas, cu aproximatie in jurul anului 3000 I.H. si ca
efectele acestora asupra starii de spirit si asupra comportamentului erau foarte mult
apreciate de catre indieni.
Planta era considerata a fi un dar al zeilor si era folosita in timpul ritualurilor religioase,
inmormantarilor si a altor situatii speciale.
In momentul aparitiei spaniolilor, in sec. al XV-lea, Imperiul Incas era in declin. In
aceasta perioada frunzele de coca nu mai erau folosite decat de catre clasa conducatoare
sau doar in scop ritualic.
La inceput, spaniolii au incercat sa-i avertizeze pe amerindieni cu privire la folosirea
acestora, deoarece le considerau o bariera in calea convertirii la crestinism.
Mai tarziu, a devenit o modalitate de recompensare a bastinasilor pentru munca acestora.
In acest fel, ei puteau obliga o importanta forta de munca sa lucreze in conditii grele.
Frunzele de coca, impreuna cu ceaiul si tutunul au fost aduse in Europa de catre
exploratori in sec. XIX-lea.
In 1885, chimistul Glaedcke a obtinut prin distilarea unui extras din frunzele de coca o
substanta pe care a denumit-o Eritroxilina.
In 1862, Albert Niemann reuseste sa extraga dintr-o substanta cristalina derivata din
frunzele de coca, o forma pura de cocaina.
Cocaina era extrem de pretuita in deceniile opt si noua ale sec al XIX-lea si multe figuri
proeminente ale mometului recomandau utilizarea terapeutica a acesteia.
Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne si Tomas Edison aprobau folosirea
cocainei, a bauturii Coca-Cola, ce continea in mod natural cocaina si se recomanda
singura ca fiind “bautura care inlatura oboseala” (intre timp Coca-Cola a inlocuit
continutul de cocaina cu cofeina)
Moduri de prezentare
- “Taiata”, in amestec cu alte substante pentru a atinge o puritate de 10 – 30% si
impachetata in mici pachete de hartie sau aluminiu, ori paie termosudate.
Are aspect de pudra alba.
Moduri de administrare
“sniffing” – prizare cu ajutorul unui pai
“speed ball” – injectabila sub forma de solutie sau in amestec cu heroina sau morfinice
“free basing” – amestecarea cocainei cu un solvent sau alcool, incalzirea amestecului si
inhalarea vaporilor degajati.
“pasta” sau “basuco” – este fumata in tarile producatoare in amestec cu marijuana.
Efecte cautate
- excitant care inlatura efectele oboselii
- la scurt timp dupa prizare (cca 20 min) induce stare de euforie, incredere in sine,
multumire si da impresia unei capacitati marite a functiilor intelectuale.
- prin injectare, efectele apar dupa 20 de sec. sub forma unei stari euforice.
Efecte nefaste
- pe termen scurt antreneaza o stare de agitatie si instabilitate, tulburari de judecata si de
comportament.
- transpiratii, dilatarea pupilelor.
La doze puternice apar convulsii, paranoia, psihoze, pierderi in greutate, greturi
- pe termen lung apar perforatii ale mucoasei nazale, eczeme in jurul narilor. Dependenta
psihica se instaleaza rapid.
Depistarea consumatorului
- cei care prizeaza au nasul rosu afectat de cuperoza si eventual cu eczeme
- cei care se injecteaza prezinta urme de intepaturi ca heroinomanii
- se pierde in greutate, fata este pala, ameteli, stari de voma, excitabilitate, halucinatii
paranoice.
MARIJUANA (CANABIS)
Canabisul – planta anuala CANABIS INDICA (Canepa Indiana), cultivat atat in interior
(sere) cat si in exterior.Inflorescentele, frunzele tocate formeaza iarba de canabis care are
aspect de tutun sau ceai.
Planta contine tetrahidrocanabinol (THC) care este substanta activa stupefianta.
Istoricul marijuanei
A fost folosita in diferite culturi pentru schimbarea starii de spirit, a perceptiei, cu alte
cuvinte pentru a atinge o treapta mai inalta de constientizare.
Efectele sale variaza de la marirea capacitatii creative pana la provocarea experientelor
mistice si la mentinerea ridicata a capacitatilor senzitive.
Dupa alcool, marijuana este cea mai populara din asa numitele “droguri recreative”.
Ea a mai fost folosita insa si in alte scopuri.
In unele triburi primitive din America de Sud, Africa si India, “canabis” a fost folosita in
cadrul ceremoniilor religioase si in scopuri medicale.
Minerii africani obisnuiau sa o foloseasca pentru a le usura munca dificila, iar jamaicanii
o consumau la sfarsitul zilei pentru a le inlatura oboseala.
Prima mentionare scrisa, apare intr-o carte de medicina intitulata “Tratat despre plante”,
in China secolului al II-lea i.e.n., unde era folosita ca amestec inca de acum 5000 de ani.
Vechii asirieni, persii, romanii si indienii foloseau acest drog pentru a controla spasmele
musculare, pentru a calma durerea cat si in tratarea indigestiei.
Marijuana era folosita curent in medicina traditionala din Africa si Asia.
In sec al IX-lea, asirienii incepusera sa o foloseasca ca tamaie.
Inca din 1611 era cultivata in Jamestown, Virginia.
Canabisul a fost introdus in Europa de Vest de catre soldatii lui Napoleon, dupa ce s-au
intors din Egipt.
In sec al XIX-lea era folosita in tratarea durerilor de cap, a travaliului, insomniilor si
durerilor menstruale.
Este inca folosita ca medicament in Orientul Mijlociu si in Asia.
Forme de prezentare
- trabuc sub forma de tigara pura
- amestec sau shilom in amestec cu tutun
- hasis – rasina de canabis se colecteaza prin strivirea plantei dupa care se adauga liant
(clei, ceara) comprimata in paini sau turte cu urmatoarele culori: kaki-verzuie - Maroc -
concentratie 8-12%; maro-pamantie-rosiatica - Liban – concentratie 12-18%; neagra –
Pakistan, Afganistan – concentratie 25-28%
- esenta de canabis (ulei de hasis). Se obtine prin distilarea canabisului tocat, iar uleiul
rezultat are concentratie 70%. Este o substanta vascoasa de culoare neagra cu nuante
verzui, densa, insolubila.
Moduri de prezentare
Exemple de forme in distributia en-gros:
- sapunuri
- talpi de 250 gr
- pachete invelite in folie de plastic
- bidoane, cutii conserve, sticle pentru ulei
Exemple en – detail
- plicuri sau mici saci de plastic
- baghete de 2-5 gr de rasina (hasis) invelite in poleiala
- fiole mici cu esenta
Mod de administrare
Joint – titari sau pipe mici speciale, in amestec cu tutun sau pasta de coca
Ganja – frunze tinere si varfuri florifere ale plantei femela, presate sau rulate intr-o masa
lipicioasa de culoare verde inchis sau brun-verzuie
Charasul – rezina extrasa din varfurile plantei femele. Apare ca o pudra gri-alba din care
se prepara paini.
Bhang – din frunzele cele mai batrane sau mai coapte ale plantei. Se fumeaza sau se
fierbe in apa si prin adaugare de unt se formeaza un sirop. Prin ingerare, cantitatea de
substanta ce trece in sange este mai mica cu 4-6%
In Orient – rasina de canabis este adesea amestecata cu zahar, fructe uscate, migdale,
scortisoara, si incorporat in produse de cofetarie traditionale pentru ocazii festive (nunta)
In Occident aceste prajituri sunt denumite popular Space-Cakes
Efecte cautate
Sunt 4 faze distincte: - excitatie, euforie; - confuzie mentala; - beautitudine; - depresie
sau somn.
Efecte nefaste
- senzatia de depersonalizare, de dezintegrare temporala
- atentie distributiva
- memorie scazuta
- capacitate de dialog scazuta
- halucinatii, delir
OPIUL
Compozitia chimica
Alaturi de minerale si apa contine si alcaloizi cu structura chimica inrudita cu cea a
morfinei.
- Morfina (10%)
- Codeina (1-3%) – se obtine prin procedee chimice plecand de la morfina
- Tebaina (0,2%)
- Papaverina (0,5-1%)
- Noscapina(3-8%)
Istoricul opiului
Calitatile narcotice si inductuare de somn ale plantei poppy sunt descrise in scrierile
sumeriene (5000-4000 i.e.n) si in tabelele medicale asiriene.
Homer indica in scrierile sale ca grecii utilizau substanta chiar din anul 900 i.e.n.
Hipocrate (400 i.e.n.) se referea la opiu iar Galen (130-200 e.n.) in lucrarea sa lauda
proprietatile acestei substante.
Din 1805, Serturner a izolat o sare cristalizabila pe care a numit-o morphinum, evocand
zeul grec al viselor Morfeu, cu mari proprietati hipnotice.
Diamorfina (diacetil-morfina sau aceto-morfina) a fost sintetizata in 1874 de catre
chimistul englez C.R.A. Wright si introdusa ca adjuvant in tratamentul TBC de catre
chimistul german H. Dreser in 1898 (terapia durerii sau calmarea tusei)
Spre finele sec. XIX, diversi “indezirabili” cum ar fi gunoierii si prostituatele, au inceput
sa fie asociati cu consumul de opiacee, iar narcoticele au devenit asociate din ce in ce mai
mult cu criminalitatea
Astfel incepand din 1918, ONU a declansat o ofensiva impotriva opiaceelor, subliniind
nocivitatea crescuta a acestora.
Mod de administrare
Se ingereaza ca atare sub forma de decoct.
Se fumeaza cu pipa. Se confectioneaza o bobita mica de opiu, se inmoaie la flacara, dupa
care se pune intr-o pipa speciala. Pipa este adusa deasupra unei flacari si se aspira fumul
ce se degaja. Reziduul se numeste DROSS.
Morfina, heroina si metadona deriva din opiu si fac parte din grupa de droguri denumite
generic “opioide”.
Din punct de vedere medical, morfina este un medicament foarte puternic, folosit pentru
diminuarea durerilor.
Morfina ca si alte derivate ale opiului sunt folosite pentru a trata tusea, pentru a reduce
miscarile intestinale (diareea) si pentru a induce o stare psihologica de indiferenta.
Opioidele nu sunt substante ideale din punct de vedere medical. Se dezvolta rapid
toleranta si se instaleaza foarte rapid dependenta. Mai mult, ele produc depresie
respiratorie si in mod frecvent genereaza voma. De aceea, a existat o continua cercetare
pentru substituenti:
- Meperidina (demerol) sintetizata pentru prima data in 1939 in Germania, constiutuie un
element important in grupa analgezice, fiind cu 10% mai puternic decat morfina.
- Alpaprodina (nisetil) este de 1/5 mai puternic decat morfina, dar are o actiune rapida.
- Levorfanol (levo-dromoran) este un sintetic important fiind de 5 ori mai potent decat
morfina
- Metadona sitetizata in Germania in timpul celui de-al doilea razboi mondial, este
comparabil morfinei, in ceea ce priveste potentialul.
Aceste substante sintetice, manifesta un factor de toleranta mult mai favorabil decat cel
mai puternic dintre opiacee, dar creand dependenta esueaza in calitatea de analgezic
ideal.
Din aceasta serie, codeina, prezinta potentialul adictiv cel mai scazut, iar heroina cel mai
mare.
AMFETAMINELE (“SPEED “)
Sunt droguri care maresc viteza de reactie a corpului. Ele fac inima sa lucreze mai repede
si pompeaza adrenalina in sistem.
Destul de usor de sintetizat in laboratoarele clandestina (meth-labs), amfetaminele sunt
propuse amatorilor sub denumirea de ice sau glass (respectiv “gheata”sau “sticla”),
pentru forma lor bazica, usor vaporizabila, si de crank sau crystal pentru forma salina.
Initial sintetizate intre cele doua razboaie mondiale, au fost folosite ca drog militar pentru
a le da soldatilor mai multa energie si a le mari viteza.
Erau folosite in mod obisnuit in anii 50-60 pentru combaterea depresiei si pentru scaderea
in greutate.
Cel mai comun tip de amfetamine intalnite pe strazi este o pudra alba numita
AMFETAMINA SULFAT, produsa legal. Amfetaminele sulfat pot fi prizate pe nas, linse
de pe deget sau injectate.
Exista de asemenea o forma de amfetamina, numita speed (sau gheata, cristal, sticla,
inghetata) desi este destul de rar intalnita. Are efecte silmilare, dar dureaza pana la 39 de
ore si este considerata de profesionisti ca fiind mai puternica si produce o mai mare
dependenta.
Derivati ai amfetaminelor
ECSTASY – substanta sintetica, derivata din amfetamine, produsa pentru prima data in
1914
MDMA – numit si Adam, Ecstasy sau X-TC, este un drog sintetic, psihoactiv,
halucinogen si cu proprietati asemanatoare amfetaminelor.
Simptomele fizice
Sunt tensiuni musculare, sfaramarea involuntara a dintilor, vedere incetosata, miscari
rapide ale ochilor, stare de lesin, frisoane.
MDMA, distruge neuronii producatori de serotonina, neurotransmitator ce joaca un rol
direct in reglarea agresivitatii, activitatii sexuale, somnului si sensibilitatii la durere.
Din acest motiv, MDA si MDMA sunt asociate cu trairea unor experiente sexuale,
relaxare si sociabilitate deosebite.
CEAI DE PARAGUAY
CIUPERCI HALUCINOGENE
Diverse specii de ciuperci pot induce, dupa ingestie, modificari senzoriale, chiar
halucinatii.
Ciupercile sacre din Mexic sunt in special psilocibe. Ele au facut obiectul veneratiei in
timpul societatilor precolumbiene; aztecii le numeau teonanacatl, “ hrana “ sau “carnea
zeilor”. Cuceritorii spanioli au reactionat violent in fata acestui cult pentru ciuperci, pe
care l-au descoperit imediat ce au ajuns in acele locuri, in secolul XVI. Ecleziasti au
interzis utilizarea lor. In aparenta traditia acestui cult s-a pierdut.
Insa, marturii din secolele XVII-XVIII demonsteaza ca aria de utilizare a lor era mult mai
intinsa.
In 1936, un inginer mexican a facut un raport asupra consumului. Ceea ce relata el
corespundea exact cu povestirile despre ceremoniile precolumbiene,
In 1938, etnologul Jean Basset Jonson a realizat un raport despre o ceremonie rituala
bazata pe ingestia acelorasi ciuperci.
Albert Hhofmann a izolat plecand de la culturi de Psilocybe mexicana, psilocybina
(1958) si apoi psilocina – pe care a reusit sa le si sintetizeze. Experientele au aratat ca
efectele induse de ingestia a 4-8 mg de psilocibina erau comparabile cu cele determinate
de utilizarea directa a ciupercilor halucinogene mexicane (midriaza, incetinirea ritmului
cardiac, hipotensiune, transpiratii, tremor. tulburari neurologice si psihice la doze peste 4-
5 mg).
LSD
Substanta sintetica avand o puternica actiune halucinogena, LSD-ul este obtinut numai
prin sinteza chimica.
A fost descoperit de chimistul A. Hofmann, in 1938, plecand dela acidul lysergic,un
alcaloid sintetizat de o ciuperca parazita,cornul secarei sau ergot. Hofmann era interesat
de proprietatile farmacologice ale derivatilor acestui alcaloid.
Dupa al doilea razboi mondial,CIA a dezvoltat un program de cercetare referitoare la
analiza narcoticelor pentru a gasi un “ser al adevarului” realmente eficace.
Investigatorii s-au interesat de LSD. Primul raport secret al CIA, care mentioneaza
experimentele pe LSD, dateaza din 21 octombrie 1951.Rapid, CIA a inteles ca LSD-ul nu
era indicat,deoarece administrarea lui inducea o mare anxietate si uneori o pierdere totala
a simtului realitatii, cu toate ca drogul, in mod evident, deschidea spiritul spre
sugestie.Totusi CIA nu a renuntat sa studieze LSD-ul. Din 1954, a ajuns sa patrunda in
laboratoarele Sandoz, pana atunci singurii producatori fiind firma americana Eli Lili.
Experimentele au continuat pana in 1960, incercandu-se testarea posibilitatilor de
utilizare a LSD-ului ca arma psihochimica. In paralel, psihiatrii americani au utilizat
drogul pentru a induce psihoze experimentale,pentru a incerca sa inteleaga mecanismul
schizofreniei
Efectele raportate de utilizatorii LSD-ului (uneori denumiti D”D-men”) sunt
asemanatoare celor descrise de halucinogene in general: dezinhibitia comunicarii,
modificari ale perceptiilor cu tulburari vizuale si auditive, tulburari soestezice, sinestezii
(fuziune a mai multor simturi: iluzii de a vedea sunete, asocieri intre sonoritati si culori),
modificari subiective ale notiunii de timp. Unii utilizatori descriu modificari senzoriale
surprinzatoare, care le permit de exemplu sa “vada florile respirand”.
La doze mari sau la subiecti predispusi, LSD-ul induce iluzii delirante periculoase (in
special atunci cand apare convingerea ca pot zbura), suiciduri sau perturbari psihice
durabile. Se numara printre drogurile schizofrenogene.
Se intampla frecvent ca utilizatorul sa fie cuprins de o criza de anxietate, de panica, cu
senzatia de pierdere definitiva a ratiunii, mai ales daca absoarbe produsul intr-un mediu
stresant sau daca utilizeaza o doza importanta.Aceste tulburari se estompeaza adesea
rapid, dar pot lasa sechele psihice grave.
Administrarea de anxiolitice sau de neuroleptice se dovedeste uneori indispensabila
pentru a calma agitatiile delirante.
Fenomenele de flash-back (intoarcere in trecut au fost adesea descrise de catre
consumatorii de LSD. LSD-ul nu determina dependenta fizica sau psihologica. El nu
necesita cresterea dozelor.
CIOCOLATA - UN DROG ?
Ciocolata are o concentratie mica de coffeina, dar contine o mare cantitate dintr-o
substanta aproape analoga, teobromina.
Activitatea psihostimulanta a acestor doua componente este cunoscuta din secolul al
XIX- lea. Teobromina actioneaza asupra inimii, crescandu-I forta contractila, asupra
muschilor si asupra sistemului nervos central.
Ciocolata mai contine si feniletilamine (PEA), capabile sa explice atractia uneori
bulimica pe care o manifesta persoanele deprimate.
Pe linga acestea, ciocolata contine si salsolinol, un antidepresiv cunoscut ca inhibitor al
enzimelor care catabolizeaza aminele biogene si cu o oarecare afinitate pentru receptorii
opioizi.
S-a mai pus in evidenta prezenta in ciocolata a anandamidei. Paralelismul de actiune
dintre canabinoide si anandamida ar explica exacerbarea senzoriala si euforia induse de
un consum exagerat de ciocolata.
Mai mult , N-aciletanolaminele din cacao ar mari productia endogena de canabinoide.
Poate doar imperioasa nevoie de ciocolata, uneori descrisa la utilizatorii frecventi, sa
explice dependenta psihologica asemanatoare celei observate la consumatorii de canabis.
Rezultatele stiintifice par sa acrediteze ipoteza conform careia ciocolatomania ar constitui
o modalitate de toxicomanie moderata.
Nu se poate sa nu-l mentionam aici pe Salvador Dali care urla pe micile ecrane, in anii
1970: “Sant nebun dupa ciocolata Lanvin!”.
TUTUNUL
Este o planta din familia Solanaceae, ale carei specii diferite sunt originare din America.
Tutunul este bogat intr-un alcaloid usor psihoactiv, nicotina. Utilizarea sa, genereaza o
toxicomanie foarte grava prin consecintele sale somatice, tabagismul.
Multi calatori au evocat, in secolul al XV-lea, tutunul si utilizarea sa.
Cristofor Columb l-a semnalat in Antile in 1492, Americo Vespuci, in insulele Margarita
in 1499, Cortez in Mexic in 1519.
Exploratorul Jacques Cartier a mentionat si el, in 1546, consumul pe care-l observase la
indienii din Canada cu zece ani mai inainte.
Calugarul Andre Thevet (1502-1590) a adus, in 1557, dintr-o calatorie in regiunea Rio de
Janeiro de azi, din Brazilia, primele seminte de tutun care au fost plantate in Franta. In
lucrarea sa, Les Singularites de la France antarctique (Particularitatile Frantei antarctice)
(1558), el a descris pentru prima data utilizarea acestei plante, pe care a denumit-o
“petun”, dupa denumirea indigena.
Utilizarea tutunului s-a raspandit rapid in Europa sec al XVI-lea, de unde a trecut rapid in
Asia, prin Turcia si in Africa, prin tarile magrebiene.
De la inceputul secolului al XVII-lea, desi devenise planta universala, au aparut si voci
care condamnau utilizarea lui. Prin 1550, Bartolome de Las Casas (episcopul protector al
amerindienilor) a lansat teoria potrivit careia tutunul induce dependenta. In Anglia unde
tutunul era fumat de toate paturile sociale in speranta unor vindecari miraculoase, Iacob I
a luptat impotriva acestui obicei pe care il considera “dezgustator pentru ochi,
dezagreabil pentru nas, periculos pentru creier si dezastruos pentru plamani”. In 1618, el
l-a executat pe W. Raleigh, pentru ca adusese in regat tutun din Virginia.
In aceeasi perioada, in multe tari musulmane, utilizatorii de tutun au fost mutilati. In
Rusia, era aplicata pedeapsa cu moartea amatorilor acestui viciu. Nicotina, principiul
activ al tutunului, a fost izolata de chimistul Nicolas Vauquelin (1763-1829) in 1809.
ALCOOL ETILIC
La început s-a crezut cã alcoolul , indiferent sub ce forma se consumã , este un remediu
practic pentru toate suferintele omului; de altfel , în acest sens este semnificativ faptul cã
numele unei bãuturi cunoscute în întrega lume, Whischy, în traducere liberã < apã de
viatã> îsi trage numele din limba celtilor.
Foarte sugestiv caracterizeazã William Shakespeare in piesa <Macbeth> efectele
alcoolului asupra organismului uman : „alcoolul produce înrosirea nasului, somn, si
urinare. Destrãbãlarea o produce si nu o produce; dezlãntuie dorintã, însã înlaturã
putinta”.
Sociologii constatã cã omul modern apeleazã la alcool pentru a-si masca un esec
profesional ,sentimental sau chiar sexual Alcoolul afirmau acestia, poate costitui si un test
al îtelepciunii, al nivelului spiritual si al calitãtilor volitive ale celui care-l consumã.
Astfel un individ normal structurat nu va bea decît atît cît îi permit întelepciunea, cultura
si vointa sa. Dar nu este mai putin adavãrat cã oricine, într-o anumitã conjuncturã –
fericitã sau nu – poate sã întreacã ocazional mãsura bãuturii si sã trãiascã o stare de betie
nedoritã. a terapiilor naturiste.
Despre cultura vitei de vie se scrie pentru prima datã in Codul babilonian al Regelui
Hammurabi, incã din mileniul II îHr. Despre vin si calitãtile care-l fac plãcut omului se
scrie si în literatura chinezã, fiind cunoscut din timpul domniei împãratului Yu, 2205 îHr.
Din foarte vechi timpuri, vinul a fost consumat ca factor terapeutic în diferite boli, ca o
componentã a terapiei generale. In vechea Eladã, Hipocrate , parintele medicinei ,
recomanda consumul vinului in pneumonii, debilitate fizica, in tratamentul plãgilor
deschise si ca antidot în muscãtura de sarpe veninos .
In Roma anticã, cetatenii îl consumau ca pe medicament antianemic, hipnotic si pentru
tratarea unor afectiuni digestive.
La rîndul lor dacii îl foloseau nu numai ca bãuturã care bine dispune, ci si pentru
prepararea unor unguente recomandate in tratamentul bolilor oculare .
Europa a reprezentat si reprezintã aria geograficã cu cel mai ridicat procent in privinta
consumului de alcool. Un francez consumã în medie 144I/ an , un italian 28I/an.
a) Consumatorii de alcool “cu risc” consuma mai mult de trei pahare de vin pe zi (un
pahar=10gr de alcool) pentru barbati si doua pentru femei, fara ca aceasta sa se traduca
obligatoriu in semne somatice sau psihice. Acest prag este variabil, caci nu integreaza
factorii individuali de toleranta si de susceptibilitate somatica,nu prezinta interes clinic.
b) Consumatorii ce utilizeaza in mod ” excesiv “sau “nociv”, oricare ar fi volumul
ingerat, daca aceasta utilizare da nastere afectarilor somatice sau sociale.
c) Consumatorii dependenti de alcool sunt mult mai putini.
Alcoolul nu mai reprezinta astazi un produs de substitutie pentru toxicomani,astazi, dar,in
secolul XIX vinul a fost propus ca substituent al morfinei. Totusi alcoolul inlocuieste
adesea, heroina la un toxicoman sevrat, caci el constituie un substitut relativ usor de
procurat. Alcoolul se poate de asemenea asocia altor droguri in cadrul unei
politoxicomanii (mai mult de 30% dintre heroinomani consuma alcool in abuz ).
CAPITOLUL III
ETIOLOGIA DEPENDENTEI
1. FACTORI SOCIOLOGICI
2. FACTORI NEUROBIOLOGICI
RECEPTORII OPIOIZI
Fac parte din clasa de receptori transmembranari cuplati cu proteine G si sunt impartitit in
3 grupe: receptori μ, receptori k si receptori δ
Receptorii μ au afinitate mare pentru β- endorfina si pentru enkefaline.
Exista doua tipuri de recptori μ:
- μ1 – implicati in analgezia supraspinala, stimularea motoneuronilor, stimularea
centrului vomei
- μ2 – care genereaza analgezie spinala, depresie respiratorie, constipatie si mioza
Ambele subtipuri induc in plus sedare.
Receptorii k sunt stimulati specific de dinorfina A si sunt impartit, din punct de vedre
farmacologic in trei subtipuri:
- k1 care genereaza analgezie spinala
- k2 fara un rol biologic bine stabilit si
- k3 implicati in analgezia supraspinala
Toate tipurile de receptori k determina euforie si disforie (stare psihica neplacuta),
eventual tulburari psihotomimetice (halucinatii, delir)
Receptorii δ sunt stimulati specific de enkefaline
Exista 2 tipuri de receptori δ: δ1 si δ2. Ambele genereaza, dupa stimulare, anlgezie
supraspinala si sedare.
In plus, receptorii δ2 induc si analgezie spinala.
DERIVATI DE MORFINAN
Morfina (Lady M)
Are un efect analgezic asemanator codeinei, realizat tot prin stimularea receptorilor μ, dar
deprima mai putin centrul respirator.
Se administreaza oral, ca analgezic, in doze de 10-20 mg. de 2-4 ori pe zi.
Levorfanolul
DERIVATII DE PIPERIDINA
Meperidina (Petidina)
Are un efect analgetic de 10 ori mai slab decat morfina, dar sedarea, deprimarea
respiratorie si dependenta la doze echianalgezice, sunt mai intense.
Este utilizata in combaterea durerilor de intensitate moderata, numai in tratamentul
situatiilor acute (ex. mica chirurgie).
Are marele avantaj ca nu stimuleaza contractia musculaturii netede, poutand fi folosita ca
analgezic in colicile renale sau intestinale.
Deasemenea, nu prelungeste (spre deosebire de alti opioizi) travaliul uterin din timpul
nasterii, fiind utilizata in analgezia obstetricala. Penetreaza, insa, bariera placentara, cu
deprimarea marcata a centrului respirator la fat.
Se administreaza i.m. sau i.v. cate 100 mg.
Metabolizarea are loc la nivel hepatic, unde se transforama in acid meperidinic, care este
glucurono-conjugat si eliminat renal.
Se poate si N-demetila, cu formarea de normeperidina. Aceasta mai departe se transforma
in acid normeperidinic, care, deasemenea, va fi glucurono-conjugat.
Desi interactiunile medicamentuase ale opioizilor sunt valabile si pentru meperidina,
trebuie mentionat pericolul reactiilor aparute la asocierea petidinei cu inhibitori de
monoamino-oxidaza-IMAO (enzima implicata si in metabolizarea medicamentului). Pot
apare depresie respiratorie marcata, delir, hiperpirexie, si chiar exitus.
Fentanilul
Este un agonist al recptorilor m, cu durata de actiune de 2-3 ori mai scurta decat a
morfinei.
In acelasi timp, efectul analgezic este de circa 100 de ori mai intens.
Se utilizeaza in anestezia generala, unde potenteaza efectul analgetic al narcoticelor.
Se administreaza i.v. sau intrarectal, 0,3-1 mg. odata.
Analgezia indusa, este potentata de droperidol (un neuroleptic) cu care, in general, se
asociaza, realizand neuroleptanalgezia.
In mod caracteristic, creste puternic tonusul musculaturii striate de la nivelul trunchiului,
cu impietarea miscarilor respiratorii normale.
Alfentanilul si sulfentanilul
Metadona
Propoxifenul
Un numar destul de mare de substante pot actiona simultan, ca agonisti plini sau agonisti
partiali asupra unor receptori opioizi si ca antagonisti asupra altora.
Notiunea de agonist partial se refera la o substanta care, reactionand cu receptorul
specific, genereaza un efect de intensitate mai slaba decat cea indusa de agonistul plin
(sau adevarat). Dar, in prezenta acestuia din urma agonistul partial actioneaza ca
antagonist, impiedicand cuplarea agonistului plin de receptor.
DERIVATI DE BENZOMORFAN
Pentazocina
Se utilizeaza pe scara larga ca analgezic, ata in situatii acute (dureri atroce, anestezie
intraoperatorie), cat si in durerile cu caracter cronic, in administre orala.
Efectul analgezic este ceva mai slab decat al morfinei si se datoreaza, in special,
stimularii receptorilor k1.
Tot prin stimularea receptorilor k, genereaza disforie si tulburari psihotomimetice, ceea
ce o face destul de greu tolerata de pacienti.
Pentazocina prezinta si afinitate pentru receptori μ, actionand fie ca slab antagonist, fie ca
agonist partial.
Administrat la persoane dependente de un opioid cu efecte de tip μ nu genereaza sindrom
de abstinenta (deci nu este un antagonist adevarat). Poate potenta insa sevrajul indus de
utilizarea unui blocant adevarat al receptorilor μ (ex. naloxona).
In acelasi sens, este sugestiva si diminuarea efectului analgezic al morfinei, cand aceasta
se asociaza cu pentazocina (ultimul actionand ca un slab antagonist al receptorilor μ,
stimulati de morfina).
Actiunea de tip agonist partial al receptorilor μ se manifesta prin efecte din sfera
digestiva (asemantoare morfinei) si de deprimare destul de marcata, a centrului respirator.
Este putin cunoscut mecanismul prin care pentazocina genereaza efectele cardiovasculare
specifice, diferite de celelalte opioide; ea creste tensiunea arteriala, creste presiunea
telediastolica si lucrul mecanic cardiac.
Dependenta este mai redusa decat la morfina iar absorbtia digestiva este superioara,
putand fi administrata si in terapia durerii de tip cronic, in doze de 50-100 mg/zi, oral.
In durerile atroce sau in anestezie, se administreaza injectabil (i.m. si i.v.), 30-60 mg
odata.
Metabolizarea are loc in ficat prin oxidare si apoi glucuronoconjugare, compusii rezultati
fiind eliminati prin urina.
T ½ este de circa 1 ora.
DERIVATI DE MORFINAN
Nalorfina
Levalorfanul
Nalbufina
Butorfanolul
Buprenorfina
Naloxona
Naltrexona
3. FACTORI PSIHODINAMICI
4. FACTORI FAMILIALI
5. FACTORII GENETICI
TOLERANTA
DEPENDENTA
Starea toxicomanului in aceasta etapa oscileaza intre perioade in care acesta se comporta
“normal” si perioade in care este obnubilat sau somnolent (consum recent) sau in care
acesta este anxios, tensionat (sevraj).
Preocuparea sa principala este aprovizionarea cu drog, fapt care face foarte dificila
pastrarea unei activitati constante.
Nevoia de bani fiind mare si permanenta, subiectul recurge la unele surse posibile (furt,
prostitutie).
Progresiv apare o ruptura a legaturilor familiale in paralel cu alterarea din ce in ce mai
pronuntata a starii generale a individului. determinat de modul de viata clandestin al
acestuia..
Toxicomanul se integreaza treptat intr-o microsocietate guvernata de reguli proprii lumii
drogului si delicventei.
In acest stadiu, toxicomanului i se agraveaza complicatiile psihologice: - dispozitie
depresiva, anxietate cronica, confuzie mentala, teama de esec; - instabilitate,
impulsivitate, intoleranta; - dificultati in relationarea interpersonala si dificultati de
adaptare la viata sociala in general.
Aproape la toti toxicomanii, in acest stadiu, exista o alternare importanta a starii generale
determinata de multiplele complicatii somatice.
Functiile corticale superioare sunt frecvent interesate: tulburari mnezice, apragmatism,
dificultati de concentrare, incapacitatea de a lua decizii. de a avea initiative.
Criteriile de diagnostic ale dependentei.conform clasificarii americane DSMIV
(Diagnostic Statistic Manual of Mental Diseases) sunt reprezentate de un mod particular
de consum al substantelor. care conduc la deteriorarea clinica semnificativa. manifestata
prin cel putin trei din urmatoarele elemente care evolueaza timp de un an.
1) Toleranta definita de una din cele doua situatii:
a) nevoia de crestere marcata a dozei de substanta pentru a obtine efectul dorit.
b) marcata diminuare a efectului daca se continua consumul aceleiasi cantitati de
substanta.
2) Sevrajul, relevat de urmatoarele situatii:
a) aparitia sindromului caracteristic de sevraj la intreruperea consumului acesteia
b) substanta respectiva (sau alta inrudita) este consumata pentru a ameliora sau indeparta
simtomele de sevraj
3) Substanta este adesea consumata in cantitati mai mari sau pe o perioada mai lunga de
timp decat individual a intentionat initial
4) Exista o dorinta persistenta de consum sau esecuri in intentia de a intrerupe consumul
5) Activitatile sociale, ocupationale sau recreationale sunt reduse.
6) O mare perioada de timp este petrecuta in activitati necesare obtinerii substantei
necesara consumului si recuperarii dupa acest consum.
7) Consumul de substanta este continuat in ciuda faptului ca pacientul stie ca acesta este
factorul cauzator al problemelor sale.
In diagnosticul dependentei se va specifica dupa caz:
- cu dependenta fizica; evidenta tolerantei sau a sevrajului (itemii 1 si 2 sunt prezenti)
- fara dependenta fizica; nu prezinta toleranta sau sevraj (itemii 1 si 2 sunt absenti)
Diagnosticul va contine si tipul evolutiv, pacientul dupa caz fiind in remisie totala
timpurie, remisie partiala timpurie, remisie totala prelungita, remisie partiala prelungita,
pe terapie cu un agonist sau daca acesta se afla intr-un mediu controlat (protejat).
EXAMENE DE LABORATOR
Prin examenul urinii se pot detecta in mod obisnuit opioizi activi. Cum ar fi heroina .la
12-36 ore dupa utilizarea acesteia; un opioid foarte potent. Fentanyl. nu poate fi detectat
prin probele standard pentru opioizi.Testele standard pentru heroina evidentiaza si
prezenta principalului sau metabolit dimorfina.
EVOLUTIA DEPENDENTEI
Avand in vedere ca in primele 12 luni dupa abandonarea consumului exista un risc ridicat
de recadere, aceasta perioada este numita remisiune timpurie. Daca cele 12 luni au trecut
fara recadere, persoana respectiva intra in remisiune prlungita.
Pentru ambele tipuri de remisiune este este valabila, diferentierea intre remisiunea
completa (cand nu a prezentat nici un criteriu de diagnostic al dependentei) si remisiunea
partiala, (cand cel putin unul din criteriile dependentei a fost prezent intermitent sau
continuu, in aceasta perioada de timp.)
Diferentierea intre remisiunea completa prelungita si vindecare (absenta tulburarii induse
de consumul de substante) necesita considerarea intervalului de timp de la ultima
manifestare generata de drog, a intregii perioade de timp de consum si nevoia de evaluare
continua.
Pe langa cele patru tipuri de remisiuni mai exista doua modalitati evolutive ale
dependentei: terapie cu un agonist si mentinerea evolutiva dupa diagnostic intr-un mediu
controlat.
Pentru a afirma despre un subiect ca este in remisiune timpurie dupa intreruperea terapiei
cu agonist sau dupa eliberarea din mediu controlat trebuie sa existe o luna in care
individul nu a prezentat nici un criteriu de diagnostic al dependentei.
Remisiunea completa timpurie se aplica la pacientii care cel putin o luna, dar sub un an,
nu au intrunit nici un criteriu de diagnostic pentru dependenta.
Remisiune partiala timpurie este valabila la pacientii care cel putin o luna dar sub un an
au prezentat unul sau mai multe criterii de diagnostic de dependenta (dar nu au intrunit
criteriile necesare diagnosticului de dependenta)
Remisiunea completa prelungita este valabila in situatia in care nici un criteriu de
dependenta nu este prezent intr-un interval de timp mai mare de 12 luni.
Remisiunea partiala prelungita defineste situatia in care, intr-o perioada mai mare un an
sunt prezente unul sau mai multe criterii de dependenta, dar nu in numar suficent pentru a
stabili diagnosticul de dependenta.
La cealalta extrema, sunt toxicomanii care traiesc exclusiv din activitati ilegale si sunt
implicati in acestea cu alti toxicomani (subcultura addictivilor)
Un al treilea grup de consumatori pare sa se identifice cu ambele subculturi, fiind
implicati in unele activitati ilegale, dar traind in principal din munca legala (“traiesc in
doua lumi”).
Al patrulea grup de addictivi nu apartin nici culturii conventionale, nici culturii
addictivilor propriu-zise, ei fiind someri si prezentand adesea o incarcatura
psihopatologica.
CAPITOLUL V
SEVRAJUL
Tabloul clinic al sevrajului, desi tolerat cu dificultate, este in general minor, polimorf,
caracterizat prin simptome care tradeaza suferinta neuronilor din diencefal, bulb sau din
regiunile cortexului cerebral, responsabile de comportament:
1) tulburari neuro-vegetative:cefalee, transpiratii, piloerectie, palpitatii, cascat,prurit,
polipnee, hipertensiune arteriala, stare subfebrila/febrila.
2) simptomatologie neuro-psihica: disforie, anxietate, impulsivitate, depresie
3) manifestari neuro-musculare si articulare, mialgii, artralgii, fasciculatii musculare,
mioclonii.
4) simptome de sfera digestiva: greata, voma, diaree, durere abdominala, frecvent cu
aspect colicativ.
1) Sevrajul heroinic
Tratamentul nespecific
Atitudinea terapeutica clasica consta in prescrierea de medicamente care permit controlul
simptomatologiei
- antialgice (paracetamol, aspirina)
- spasmolitice (amidopirina)
- antiemetice (metoclopramid, metoprimazina)
- antidiareice (loperamid)
- sedative
- hipnotice
Tratamentul specific
Este vorba in principal de utilizarea de clonidina (catapressan)
Sevrajul antreneaza o hiperfunctionare noradrenergica responsabila de simptomatologie.
Clonidina este un antihipertensiv adrenergic de tip alfa. Ea are un efect benefic
semnificativ asupra hipersecretiei lacrimale, rinoreei, transpiratiei, insa are un efect
minim (chiar nul) asupra crampelor musculare, insomniei, anxietatii. Va fi deci utila o
coprescriptie simptomatica.
Acest tip de tratament, este propus numai in cazurile in care este posibila supravegherea
medicala permanenta a pacientului.
Cea mai frecventa metoda terapeutica este substitutia opiaceelor consumate de pacient
prin metadona, urmata de sevrajul la metadona. Avantajele utilizarii acestei metode sunt:
- eficacitatea administrarii orale
- durata lunga de actiune
- prescriptia facila si usor controlata
Metodologia tratamentului prin metadona
Protocolul propus in AMJ Practice Guideline (1995), consta in prescrierea unei doze de
10 mg hipoclorit de metadona la 2-4 ore, in functie de raspunsul pacientului (apreciat prin
semnele obiective de sevraj). Dupa atingerea acestei doze de echilibru, metadona va fi
redusa progresiv, in trepte de 5 mg pe zi, aceasta atenuand evolutia clinica. Totusi, atunci
cand se ajunge la pragul de 20-30 mg/zi, pacientii se plang de reaparitia unor discrete
simptome de sevraj, ceea ce ridica problema recidivei.
Inconvenientele acestei metode constau in necesitatea unei autorizatii pentru prescrierea
metadonei si in rebound-ul sindromului de sevraj – ceea ce duce frecvent la recidiva.
2) Sevrajul cocainic
Sindromul de sevraj cocainic este diferit de cel din dependenta la opioide, alcool sau
anxiolitice, prin faptul ca fatigabilitatea, disforia si apetitul pentru drog sunt prezente, dar
perturbarile somatice nu sunt atat de accentuate pt a necesita spitalizarea in caz de sevraj.
Unii pacienti parcurg stari depresive, altii sunt incapabili sa renunte singuri la consum.
Nu exista agenti terapeutici capabili sa reduca intensitatea sevrajului, dar normalizarea
apare de regula dupa o saptamana sau doua de la sistarea consumului. Totusi, o serie de
agenti farmacologici, utilizati in alte scopuri, au fost testati clinic in tratamentul
dependentei la cocaina si al recaderii.
3) Sevrajul la amfetamine
Statusul de overdose, indiferent de natura si calea drogului utilizat, poate conduce chiar la
moartea consumatorului functie de momentul in care se intervine in ajutorul acestuia.
Intoxicatia acuta involuntara poate sa apara atat la persoana toxicomana care reia
administrarea drogului de la ultima doza administrata inaintea intreruperii, cat si la cea
implicata in productia industriala sau in transportul illicit al drogului, de regula
nonconsumatoare al unor astfel de substante. In cazul acestor persoane, pentru a indeplini
conditia de intoxicatie acuta, sunt necesari de indeplinit cativa pasi :
a) sa uzeze de propriul corp, spre a transporta “illicit” drogul (body-pack);
b) Structura chimica a drogului si mai ales solubilitatea sa sa faciliteze absorbtia acestuia
prin celulele mucoasei organului transportor (stomac, intestin, vagin, cavitate nazala) in
momentul distrugerii ambalajului
c) Sa fie depozitat intr-o cantitate suficienta astfel incat sa depaseasca doza hit.
d) Ambalajul de protectie intracorporala a drogului sa nu poata fi digerabil sau/si sa nu se
poata rupa/fisura.
Supradozajul este o mare urgenta medicala, pentru ca angajeaza prognosticul vital prin
deprimare respiratorie si insuficienta cardiovasculara. De aceea, prima masura consta in
spitalizarea intr-un spatiu de reanimare.
Masurile terapeutice indicate in cazul unui pacient comatos sunt:
- asigurarea permeabilitatii cailor aeriene superioare;
- subluxarea mandibulei;
- montarea unei pipe Guedel;
- inceperea miscarilor de asistenta ventilatorie mecanica, daca este nevoie cuplate cu
manevre de masaj cardiac extern
- oxigenoterapie.
Orice coma cu debut brutal si insotita de mioza bilaterala este sugestiva de supradozaj de
heroina.
Naloxona suprima apneea si coma din cadrul intoxicatiei acute cu heroina, morfina,
codeina, eventual chiar si din cadrul intoxicatiei cu pentazocina si metadona.
Efectele sale adverse sunt reduse: greata, varsaturi, hiperventilatie si in caz de injectare
prea rapida, declansarea unui sindrom de sevraj, a unei hipertensiuni arteriale sau in cazul
unei doze mai mari declansarea unui edem pulmonar acut.
Nalorfina (N-alil-normomorfina), avand in vedere ca poseda proprietati agoniste partiale,
se recomanda administrare cu prudenta, deoarece in caz de eroare diagnostica, ea poate
agrava o insuficienta respiratorie existenta.
Persoanele care fac abuz sau sunt dependente de cocaine, dezvolta frecvent simtomele
intoxicatie cu cocaine. Starea de euforie este insotita de: suspiciune, hipervigilenta,
anxietate, hiperactivitate, logoree si idei de grandoare.
Consumatorii pot manifesta comportamente stereotipe (cum ar fi ansamblarea si
dezansamblarea aceluiasi obiect). Sunt prezente si alte simptome tipice ale stimularii
centrale: tahicardie, aritmii cardiace, midriaza, transpiratie, cresterea TA, pot fi prezente
si halucinatii, in special tactile, cat si alterarea judecatii, dar poate coexista si o stare
cofuzionala.
Conform DSM IV, diagnosticul de intoxicatie cu cocaine se stabileste atunci cand dupa
un consum recent de cocaine apar modificari psihologice sau comportamentale: euforie,
alterarea comportamentului social, sensibilitate interpersonala, hipervigilenta, anxietate
sau furie, comportament stereotip.
De asemenea, in cursul intoxicatiei, pot aparea delirium toxix si o tulburare psihotica
persistenta, caracterizata prin ideatie paranoida, halucinatii vizuale si tactile.
Frecvent, acesti toxicomani descriu senzatia tactila ca pe niste “viermi ce umbla pe sub
piele” sau ca prezenta unor ectoparaziti.
Un sindrom paranoid poate sa apara dupa 24 de ore de la debutul intoxicatiei cronice.
Cand sindromul apare in prezenta unui senzorium clar si persoana recunoaste ca
simptomele sunt induse de drog se va pune diagnosticul de intoxicatie cocainica, chiar
daca sunt prezente halucinatiile.
Cand capacitatea de testare a realitatii este pierduta, dar senzoriumul este clar, sindromul
va fi diagnosticat ca tulburare psihotica cu halucinatii sau idei delirante induse de
cocaine.
Daca starea de constienta este afectata (capacitate redusa de a focaliza, sustine sau
distribui atentia) si daca sunt deficite ale memoriei si orientarii, atunci diagnosticul corect
va fi cel de delirium din intoxicatie cocainica.
Dozele mari de cocaine pot genera aritmii cardiace, spasme coronariene, infarct
miocardic si miocardite, alte efecte cardiovasculare: cefalee, afectiuni cerebrovasculare
(hemoragia subarahnoidiana).
Efectele toxice asupra SNC includ: crizele convulsive, hiperpirexia, depresia respiratorie
si moartea.
Rabdomioliza este frecventa si poate contribui la aparitia complicatiilor renale, desi
numai vasoconstrictia singura, generata de cocaine poate fi suficienta pentru afectarea
functiei renale.
Terapia urgentelor acute cardiace generate de cocaine, are ca scop blocarea efectelor
simpatomimetice ale drogului si corectarea aritmiilor, in acest scop, se recomanda
utilizarea fie combinata a antagonistilor receptorilor a si b adrenergici, fie a antagonistilor
selectivi b1 adrenergici, ca labetololul care desi controleaza hipertensiunea arteriala nu
imbunatateste vasoconstrictia coronariana.
Se vor utiliza pentru ischemia miocardica blocanti ai canalelor de calciu si nitroglicerina.
Hiperpirexia fatala, determinate de cocaine, are cateva trasaturi comune cu sindromul
neuroleptic malign si ar putea raspunde la aceeasi terapie (dantrolene).
Naloxona ramane tratamentul de electie in primul caz. iar in al doilea caz au fost descrise
mai multe alternative terapeutice.
Scopul terapiei pe termen lung in dependenta la opioide este de a reduce sau elimina
autoadministrarea ilicita de opioide. Medicatia administrata realizeaza acest scop prin
reducerea efectelor euforizante ale opioidelor ilicite, fie prin substituirea acestora. Fie
prin blocarea receptorilor opioizi.
Incepand din 1960 primul medicament utilizat in tratamentul pe termen lung al abuzului
de opiacee a fost metadona; in prezent au aparut alte optiuni terapeutice cum ar fi LAAM
(levo-alfa-acetil-metadol) buprenorfina si naltrexona.
METADONA
Metadona a fost sintetizata de chimistii germani in timpul celui de-al doilea razboi
mondial. Presati fiind de cererea mare de morfina;produsul a fost comercializat sub
numele de “Dolophine”. Reunind latinescul dolor cu partea a doua a prenumelui Adolf.
Dupa prabusirea celui de-al III-lea Reich aliatii au avut acces la documentele privind
sinteza metadonei.
Astfel americanii au reluat in 1948 cercetarile asupra efectelor acestei substante.
Robert Halliday care lucra la Narcotic Addiction Foundation of British Colombia. in
1959 a inceput sa foloseasca metadona in tratamentul sevrajului.
Metadona se prezinta sub forma de comprimate si de sirop (de preferat aceasta forma care
se preteaza mai greu la comercializare pe piata neagra ).
Timpul sau de injumatatire prelungit permite administrarea unei singure doze pe zi.
Cel mai frecvent efect advers al sau este transpiratia abundenta iar supradozajul poate fi
fatal prin deprimare respiratorie.
Doza optima pentru toxicomani se situeaza intre 60 si 100 mg/zi. maxim 120 mg /zi. iar
initierea tratamentului se va face cu doze mici (20 sau 30 mg/zi).
Interactiunile medicamentoase ale metadonei nu sunt efectele sedative de neglijat; sunt
potentate anxiolitice, neuroleptice, antidepresive, alcool. Iar unii inhibitori enzimatici
(Tagamet, Depamide, unele antibiotice) si agonisti morfinici, carbamazepina (codeina)
favorizeaza deprimarea respiratorie. Inductorii enzimatici (fenobarbital) pot sa scada
nivelul sanguin al metadonei cu riscul aparitiei sevrajului.
BUPRENORFINA
Este un agonist partial opioid ce isi exercita actiunea aspra receptorilor μ, de aceea are un
profil morfin-like al efectelor.
Administrata in doza de 2-16 mg/zi sublingual, determina diminuarea raspunsului la
opioide.
Fiind un agonist partial poate actiona fie ca agonist, fie ca antagonist in functie de
circumstante. Astfel, la subiectii nondependenti buprenorfina actioneaza ca un agonist
opioid; la pacientii cu o dependenta moderata nu manifesta nici efecte agoniste nici
antagoniste. La pacientii cu dependenta severa actioneaza ca un antagonist, putand
precipita un sindrom de sevraj.
Buprenorfina are si cateva dezavantaje: slab raspuns la administrarea pe cale orala, in jur
de 15% (de aceea se administreaza sublingual, pe aceasta cale avand o biodisponibilitate
de 50%) si capacitate semnificativa de a induce abuz si dependenta.
LAAM
Dupa administrare orala efectele opioide ale acestuia apar la aproximativ 90 minute si au
un maxim la 4 ore dupa aceasta. Dupa administrarea parenterala debutul efectelor opioide
este mai tardiv la 4-6 ore, crescand in intensitate la 12-16 ore.
Pe parcursul administrarii cronice are loc o acumulare graduala, fiind necesare 2-3
saptamani pentru o stabilizare a concentratiei plasmatice. O consecinta pozitiva a acestui
fapt o reprezinta capacitatea redusa de a induce abuz.
LAAM amelioreaza simptomele sindromului de sevraj si previne efectele injectarii
opiaceelor un interval de 72 de ore, spre deosebire de metadona care realizeaza acest fapt
pe un interval de 24 de ore.
ABORDARI PSIHOTERAPEUTICE
3) Terapii cognitive pentru toxicomani – sunt adaptari recente ale numeroaselor tehnici
cognitive (Beck, Wright, Newman si Liese, 1993) in special pentru alcoolism si abuz de
droguri. Aceste metode sunt centrate pe schimbarea credintelor, a modului de gandire si
asteptarilor care se afla in spatele dependentei si a dificultatilor de schimbare a
comportamentului sau de abandonare a abuzului de substanta, inclusiv a modului in care
suporta simptomatologia de sevraj.
9) Metode bazate pe standardizare, deoarece in orice moment cei mai multi pacienti
dependenti nu sunt pregatiti sa-si modifice comportamentul, interventiile bazate pe
actiune nu vor putea fi incununate de succes. Tratamentul trebuie conceput ca un proces
dinamic, standardizat. Trebuie crescuta motivatia inaintea oferirii de tehnici orientate pe
actiune, cum ar fi invatarea unor deprinderi si PR. Acest mod de actiune a devenit foarte
folosit de catre terapeuti (Prochaska, DiClementi si Norcross,1992, Shafter,1992).
PREVENIREA RECADERILOR
Modele de PR
Marlatt si Gordon sunt primii care au centrat cercetarile lor pe analiza atenta a
experientelor subiective traite de toxicomani pe perioada tratamentului.
In PR se afirma ca, pe perioada de abstinenta, pacientul devine progresiv constient de
aptitudinea sa de a-si stapani comportamentul si de aparitia treptata a unui sentiment de
“putere interioara”, alimentand dorinta de continuare a abstinentei.
Originalitatea PR, consta in disocierea intre notiunea de recadere si cea de recidiva.In
terapiile conventionale, abstinenta este in general definitiva si traita ca un pact la care cea
mai mica violare antreneaza inevitabil pierderea tuturor beneficiilor dobandite.In
consecinta, recidiva se traduce printr-o criza motivationala profunda (culpabilitate,
distrugerea sentimentului de “putere interioara”) care compromite serios angajarea
pacientului in tentative ulterioare (Abstinence Violation Effect sau AVE). In modelele de
PR, recidiva nu mai este considerata ca trecerea la un punct fara intoarcere, ci ca o
avansare intr-o faza de tranzitie in care problema depinde de asteptarile si aptitudinile
psihice ale pacientului..
Aplicarea terapeutica a PR
Observatiile lui Marlatt si Gordon, au dus la eleborarea unui program terapeutic simultan
orientat catre trei axe de lucru:
- invatarea unui ansamblu de utilitati comportamentale si cognitive pentru a permite
identificarea si controlul asupra situatiilor de risc
- un studiu cognitiv destinat sensibilizarii pacientului la filosofia modelului PR,
optimizarii receptivitatii sale vis-à-vis de metodele propuse de tratament
- alternative pentru conduita addictiva care, restabilind echilibrul vor permite diminuarea
frecventei si intensitatii “crving-ului”
8. Naloxona se administreaza:
parenteral;
per os;
i.m.