Cătălin Nedelcea Andrei Ion

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ
Introducere în evaluarea psihologică
Evaluarea psihologică a personalității
Cătălin Nedelcea Andrei Ion

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ
Introducere în evaluarea psihologică
Evaluarea psihologică a personalității

Editura SITECH
Craiova, 2014
Corectura aparține autorului.

© 2014 Editura Sitech Craiova

Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurii. Orice reprodu-
cere integrală sau parțială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lu-
crare, efectuate fără autorizația editorului este ilicită și constituie o contra-
facere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justifi-
cate de interes științific, cu specificarea respectivei citări.

© 2014 Editura Sitech Craiova

All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this
book may be reproduced in any form or by any means, including photoco-
pying or utilised any information storage and retrieval system without writ-
ten permision from the copyright owner.

Editura SITECH face parte din lista editurilor românești de prestigiu, recu-
noscute de către CNATDCU, pentru Panelul 4, care include domeniile:
științe juridice, sociologice, politice și administrative, științe ale comunică-
rii, științe militare, informații și ordine publică, științe economice și admi-
nistrarea afacerilor, științe psihologice, ale educației, educație fizică și sport.

Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: editurasitech@yahoo.com; sitech@rdsmail.ro

ISBN 978-606-11-4180-7
 Cuprins

SECȚIUNEA I-a. Introducere in evaluarea psihologică ......... 11

1. Necesitatea socială a evaluării psihologice ..................... 11
1.1. Scurt istoric .............................................................. 11
1.2. Domenii aplicative ................................................... 13
2. Instrumente de evaluare psihologică ............................... 21
2.1. Clasificarea instrumentelor de evaluare
psihologică............................................................... 22
2.2. Necesitatea surselor multiple de informații în
evaluarea psihologică .............................................. 26
3. Perspectiva psihometrică în evaluarea psihologică ........ 29
3.1. Conceptul de măsurare în psihologie ....................... 29
3.2. Standardizarea în evaluarea psihometrică ................ 31
3.3. Abordarea normativă și ipsativă .............................. 32
3.4. Scale de măsurare utilizate în evaluarea
psihologică............................................................... 35
3.5. Scoruri ...................................................................... 37
3.6. Clasificarea instrumentelor psihometrice................. 40
3.7. Caracteristici psihometrice ....................................... 42
3.7.1. Fidelitatea instrumentelor psihometrice ............ 44
3.7.2. Validitatea instrumentelor psihometrice ........... 48
3.8. Evaluarea computerizată și online ........................... 54
4. Perspectiva clinică în evaluarea psihologică ................... 56
5. Construcția instrumentelor psihometrice ........................ 61
6. Practica evaluării psihologice ......................................... 66
6.1. Etica în evaluarea psihologică.................................. 66
6.1. Principii etice ale profesiei de psiholog
(APA, 2002): ........................................................... 67
6.2. Standarde etice în evaluarea psihologică ................. 68
6.3. Dileme etice în evaluarea psihologică ..................... 69
6.1.4. Licența de utilizare a testelor ............................ 73
6.1.5. Competențe minimale în utilizarea
instrumentelor psihometrice ............................. 76

5
 6.2. Procesul de evaluare psihologică ............................. 76
6.2.1. Obiectivele evaluării ......................................... 76
6.2.2. Alegerea instrumentelor utilizate în evaluare ... 77
6.2.3. Pregătirea evaluării ........................................... 78
6.2.4. Derularea evaluării ............................................ 79
6.2.5. Raportul de evaluare psihologică ...................... 84
6.2.6. Confidențialitatea .............................................. 86
6.2.7. Feedback pentru respondenți ............................ 86
6.3. Resurse pentru utilizatorii de teste ........................... 88
6.3.1. Centrul de Testare Buros și Anuarul de
Măsurători Mentale ........................................... 88
6.3.2. International Test Comission – ITC .................. 89
6.3.3. Editori de teste .................................................. 89
6.3.4. Alte resurse online ............................................ 90

SECȚIUNEA a II-a. Evaluarea psihologică a personalității ... 92

7. Introducere în evaluarea personalității ............................ 92
7.1. Primele încercări de evaluare a personalității .......... 93
7.2. Teorii utilizate în evaluarea personalității ................ 94
7.2.1. Modele biologice ale personalității ................... 95
7.2.2. Modele psihologice: teoria trăsăturilor și
teoria tipurilor ................................................... 97
7.3. Surse de eroare în evaluarea psihologică a
personalității ............................................................ 99
7.4. Instrumente de evaluare a personalității................. 104
7.4.1. Tipuri de instrumente psihometrice de
evaluare a personalității .................................. 104
8. Construcția chestionarelor de personalitate .................. 106
8.1. Etape generale în construcția chestionarelor de
personalitate........................................................... 106
8.2. Construcția itemilor................................................ 110
8.2.1. Relația semantică item-trăsătură ..................... 110
8.2.2. Caracteristicile itemilor ................................... 112
8.3. Selecția itemilor - Strategii constructive
generale ................................................................. 115
6
 9. Inventare de personalitate ............................................. 117
9.1. Inventare destinate evaluării normalității psihice .. 118
9.1.1. Inventare empirice........................................... 118
9.1.2. Inventare factoriale ......................................... 136
9.1.3. Inventare Big-Five .......................................... 151
9.1.4. Inventare Big-Five de concepție românească . 163
9.1.5. Inventare nonverbale: NPQ & FF NPQ .......... 166
9.1.6. Inventare Jung – type ...................................... 169
9.2. Inventare clinice ..................................................... 172
10. Interpretarea scorurilor la scalele și inventarele de
personalitate ................................................................. 177
10.1. Problematica validității evaluărilor ...................... 177
10.1.1. Tipuri frecvente de distorsiune ..................... 177
10.1.2. Indicatori ai validității și examinarea
validității ......................................................... 179
10.2. Intensitatea scorurilor ........................................... 181
10.3. Interpretarea corelativă: pași în interpretare și
integrarea informațiilor din surse multiple în
interpretare............................................................. 183

Bibliografie ........................................................................... 185

7
 Acest volum reprezintă o ediție revăzută și adăugită
a volumului ”Instrumente psihometrice de evaluare a per-
sonalității”, publicat în 2012 la Editura Universitară. Ală-
turi de secțiunea dedicată evaluării personalității, care a
fost semnificativ dezvoltată, a fost adăugată o nouă secți-
une dedicată introducerii în domeniul evaluării psihologi-
ce. El se adresează studenților la psihologie și psihologilor
practicieni care derulează activități de evaluare în activită-
țile profesionale curente. Volumul este structurat în două
secțiuni, dintre care prima este dedicată introducerii în
domeniul evaluării psihologice și familiarizării cu aparatul
conceptual al domeniului, iar cea de-a doua este dedicată
evaluării psihologice a personalității.

9
 SECȚIUNEA I-a
Introducere in evaluarea psihologică

1. Necesitatea socială a evaluării psihologice

Evaluarea psihologică a apărut ca urmare a dezvoltării
psihologiei ca știință de sine stătătoare, dar și ca urmare a nece-
sității de a lua decizii informate și obiective cu privire la dife-
rențele dintre persoane. Testele psihometrice sunt considerate
proceduri sistematice utilizate pentru obținerea unor ”mostre de
comportament relevante pentru funcționarea cognitivă sau
afectivă și pentru evaluarea acestor mostre pe baza unor stan-
darde explicite” (Urbina, 2004). Prin urmare, testele psihome-
trice nu reprezintă altceva decât modalități, instrumente pe baza
cărora sunt identificate și analizate diferențele individuale.
Posibilitatea de cuantificare a diferențelor individuale
permite luarea unor decizii valide în privința persoanelor în
cadrul diferitelor contexte în cadrul cărora comportamentul
uman joacă un rol central, cum ar fi domeniul clinic, domeniul
educațional, sau domeniul ocupațional.

1.1. Scurt istoric

Examinările psihologice au fost utilizate pe scară largă

încă din Evul Mediu în China Imperială, ca parte a evaluării
pentru ocuparea unui post în administrația imperială. Această
evaluare este considerată ca fiind ”precursorul proceselor `mo-
derne de selecție a personalului”(Bowman, 1989, cit in Urbina,
2004). În Europa, primele încercări de evaluare au fost asociate
11
cu mediile educaționale (testarea achizițiilor studenților în ca-
drul universităților) și cu mediul miliar, promovarea la gradul
de locotenent în cadrul Marinei Regale în anii 1800 fiind reali-
zată pe baza unui interviu cu trei ofițeri superiori (Cook, 2004).
Tot în aceeași perioadă, secolul al XIX-lea, evaluările mentale
au început să fie utilizate în Franța și Germania pentru a stabili
funcționarea mentală a persoanelor care sufereau de diferite
tulburări psihiatrice. Testarea funcțiilor mentale s-a constituit
ca o componentă esențială a psihologiei, încă de la începuturile
acestei discipline științifice, fiind prezentă în studiile realizate
de Ebbinghaus, Wundt, sau Galton. De exemplu, Francis Gal-
ton, pornind de la teoria selecției naturale, formulată de vărul
său Charles Darwin, a investigat relația dintre diferite caracte-
ristici fizice și fiziologice și capacitatea intelectuală a persoane-
lor, convins fiind că aceasta depinde de eficiența în percepția și
discriminarea stimulilor, considerând că acestea din urmă sunt
ereditare.
Primele studii empirice legate în mod direct de inteligen-
ță au fost coordonate chiar de cercetătorul creditat cu inventa-
rea conceptului de g (abilitate mentală generală), Charles
Spearman. Acesta a introdus diferențierea dintre factorii speci-
fici și factorul general al inteligenței, prezent în multiple probe,
spre deosebire de factorii s, condiționați de metoda de evaluare.
Odată cu studiile inițiate de Spearman, precum și cu apariția
primelor instrumente de măsurare a inteligenței, constructul g a
fost considerat ca fiind echivalent cu principalul factor extras
din majoritatea instrumentelor psihometrice de evaluare a inte-
ligenței.
Relația dintre inteligență și performanța academică este
una studiată încă de la începuturile psihologiei științifice. De
obicei, testele de inteligență conțin o structură ierarhică care
măsoară o componentă generală (g), precum și componente
verbale (achiziționate, cristalizate) și non-verbale (fluide). Pri-
ma investigare a acestei relații a fost realizată pe baza testului

12
Stanford-Binet (Goldstein, & Naglieri, 2009). Modelele tradiți-
onale ale testelor de inteligență au fost dezvoltate pornind de la
bateriile Army Alpha și Army Beta, acestea fiind utilizate pen-
tru măsurarea abilităților verbale și respectiv non-verbale pen-
tru soldații implicați în primul război mondial. Cele două teste
nu au fost dezvoltate pentru a măsura două componente diferite
ale aceluiași construct, inteligența generală, ci pentru a oferi
egalitatea de șanse persoanelor care proveneau din medii diferi-
te și care aveau niveluri educaționale diferite (Goldstein, &
Naglieri, 2009).
Primul test care a acoperit mai bine constructul inteligen-
ță generală a fost scala Wechsler-Bellevue, aceasta combinând
două seturi de scale care măsurau atât abilitățile verbale, cât și
pe cele non-verbale, îmbinând cele două seturi de scoruri într-
un scor general (Wechsler, 1939). Din punct de vedere istoric,
apariția scalelor Wechsler-Binet au marcat creșterea interesului
științific acordat acestui domeniu, urmată de o dezvoltare a
studiilor realizate pe baza testelor de inteligență.
Ulterior, numeroasele studii și cercetări realizate au aso-
ciat inteligența cu o multitudine de caracteristici individuale,
testarea inteligenței fiind primul domeniu bine-delimitat care a
pus bazele psihometriei.

1.2. Domenii aplicative

Așa cum se poate deduce chiar din istoria evaluării psiho-

logice ca domeniu științific, ea poate fi definită ca o activitate
cu multiple ramificații în toate domeniile aplicative majore ale
psihologiei. Mai mult decât atât, prin faptul că activități relativ
similare de evaluare pot fi regăsite în toate contextele aplicative
ale psihologiei, ea poate fi privită ca un integrator, având rolul
major de a contribui la unitatea și identitatea psihologiei ca
domeniu. Practic, evaluarea psihologică oferă în același timp o
structură conceptuală, un set de instrumente și un limbaj speci-

13
fic care sunt comune unor domenii aplicative aparent nerelațio-
nate, cum ar fi de exemplu psihoterapia și selecția de personal.
Evident că, în funcție de domeniul aplicativ în care sunt
plasate, implicit în funcție de scopurile urmărite prin activități-
le de evaluare, acestea se vor nuanța și particulariza, dincolo de
trunchiul conceptual și metodologic comun, căpătând astfel
specificitate în raport cu domeniul. Astfel, putem identifica
scopuri, demersuri și chiar instrumente de evaluare specifice
principalelor domenii aplicative ale psihologiei: clinic - psiho-
terapie, educațional - vocațional și industrial - organizațional.
În continuare sunt sintetizate principalele scopuri vizate de
activitatea de evaluare, precum și câteva repere fundamentale
privind derularea proceselor de evaluare psihologică în aceste
domenii.

Domeniul clinic
Există câteva scopuri specifice pentru utilizarea testelor
psihologice și a activităților de evaluare în domeniul clinic și
psihoterapie. Acestea sunt în mod evident interdependente și
decurg într-o anumită măsură unul din celălalt, motiv pentru
care nu insistăm asupra acestei idei.
1. În primul rând putem vorbi despre un scop diagnostic,
în sensul de contribuție la diagnosticul clinic/psihiatric sau de
evidențiere și explicare a unor mecanisme cauzale implicate în
geneza unor tulburări psihice sau în general în geneza fenome-
nelor de dezadaptare. Ca exemplu, poate fi invocată investiga-
rea nivelului diferitelor fațete ale nevrotismului unui client care
solicită asistență de specialitate pentru acuze de tip anxios sau
depresiv sau despre utilizarea rezultatelor la un inventar clinic
de tip MMPI sau MCMI pentru a evidenția tipul de tulburare
prezentată de un pacient, bazat pe scorurile obținute la scalele
clinice ale inventarului. Ideea de bază, scopul fundamental al
activității de evaluare este acela de a stabili un diagnostic cli-
nic, de a cunoaște, de a putea oferi o explicație pentru unele
fapte plasate la nivelul biografiei obiective a clienților.
14
 2. În cel de-al doilea rând, în domeniul clinic activitatea de
evaluare va urmări un scop de tip predictiv sau prognostic. În
cadrul acestei abordări, problematica centrală ține de posibilita-
tea de a anticipa evoluția viitoare a persoanei, cum ar fi cazul
unui client înscris într-un program terapeutic sau profilactic.
O altă finalitate de tip predictiv privește evidențierea re-
surselor personale pe care se poate baza intervenția de tip recu-
perativ, deci un input informațional pentru proiectarea și con-
struirea intervenției psihologice în sine. În acest caz, datele
recoltate prin aplicarea testelor sau prin alte modalități de eva-
luare vor constitui un punct de pornire important pentru struc-
turarea obiectivelor psihoterapiei, a conținutului și focalizării
programelor de intervenție, deci a strategiei terapeutice.
3. Validarea unor intervenții psihologice cu finalitate re-
cuperativă / corectivă constituie cel de-al treilea scop funda-
mental pentru evaluarea psihologică și utilizarea testelor psiho-
logice în domeniul clinic. În acest sens, avem în vedere nu nu-
mai testele psihologice destinate investigări funcțiilor psihice, a
personalității, a capacității intelectuale sau a potențialului apti-
tudinal, ci și instrumentele construite special pentru practica
clinică, destinate a evalua aspecte specifice, cum ar fi compli-
anța clientului sau evoluția simptomelor acestuia, cu ajutorul
scalelor clinice sau a interviului de tip catamnestic. Maniera
tipică de utilizare a evaluării în acest context este cea bazată pe
măsurări repetate sau test – retest, accentul căzând asupra ana-
lizei comparative a celor două seturi de rezultate / evidențierea
modificărilor sau evoluției rezultatelor între momentul testului
și cel al retestului. De exemplu, evoluția rezultatelor la un test
de aptitudini poate evidenția recuperarea după un episod depre-
siv, care atrage un anumit nivel de bradipsihie, tradus în per-
formanțe scăzute la test în fază inițială. Ca un alt exemplu, re-
zultatele la o probă de aptitudini pot evidenția un anumit nivel
de deficit intelectual, în cazul menținerii unor scoruri scăzute
după remiterea unui episod psihotic sau chiar pierderile datora-

15
te episodului psihotic, în cazul scăderii scorurilor după depăși-
rea episodului. Utilizarea probelor de evaluare psihologică poa-
te fi de asemenea utilă pentru a evidenția efectele unei inter-
venții clinice, cum ar fi cazul evoluției scorurilor la scalele cli-
nice ale unui inventar de tip MMPI în urma tratamentului me-
dicamentos sau în urma psihoterapiei. Chiar unele instrumente
de evaluare care nu sunt în mod specific destinate uzului clinic
pot fi utilizate în acest scop, de exemplu putând fi urmărite
modificările apărute în urma psihoterapiei în scorurile obținute
la factorul Nevrotism / fațetele acestuia din instrumente de tip
Big-Five, cum ar fi NEO PI-R (Costa & McCrae, 1992; Nedel-
cea, 2012). În această modalitate, devine posibilă atingerea
scopului de a oferi o măsură și o valoare obiectivă a rezultate-
lor unei intervenții specifice.

Domeniul organizațional
Înalt specifice domeniului industrial-organizațional sunt
două tipuri de demersuri evaluative, care urmăresc scopuri di-
ferențiate: selecția și evaluarea de personal.
1. În selecția de personal întâlnim două situații tipice: se-
lecția pentru prezent (pentru un post definit) sau selecția pentru
viitor (determinarea potențialului personal de dezvoltare). Dacă
în mod tradițional selecția de personal este definită din per-
spectiva primei situații menționate mai sus (selecția pentru pre-
zent), urmărindu-se nivelul de potrivire între un set de cerințe
specifice postului și caracteristicile individuale, în ultimii ani
accentul se mută în practica internațională curentă către cea de-
a doua perspectivă, având în vedere ritmul foarte accelerat al
evoluției tehnologice, industriale și economice specifice peri-
oadei prezente. Astfel, posibilitatea de a identifica, prin inter-
mediul activităților de evaluare, diferite elemente ale potenția-
lului personal de dezvoltare, devine din ce în ce mai importantă
pentru practicienii din domeniu, din perspectiva ritmului alert
al schimbărilor în rolurile profesionale, determinate la rândul

16
lor de evoluțiile științifice, tehnologice sau sociale. Din aceeași
perspectivă a ritmului prezent al evoluției cunoașterii și a
schimbărilor accelerate în practicile și activitățile organizații-
lor, perspectiva selecției pentru post (pentru prezent) devine
din ce în ce mai puțin operațională. Având în vedere că un ace-
lași rol în aceeași organizație se poate modifica semnificativ ca
structură a responsabilităților implicate într-un timp relativ
scurt, cerințele specifice postului definite pentru ocupant se vor
modifica la rândul lor, făcând dificil un demers centrat pe ana-
liza potrivirii între caracteristicile individuale și specificațiile
postului. Realizarea acestei analize de potrivire ar presupune o
reanalizare a postului și redefinirea specificațiilor acestuia la
fiecare modificare a responsabilităților implicate, demers pro-
hibitiv din punct de vedere economic.
În ambele situații definite mai sus, accentul cade asupra
validității predictive a setului (bateriei) de instrumente utilizate,
deci a problematicii corelației între predictori (rezultatele la
teste) și criterii (eficiența persoanei în rolul profesional, rezul-
tatele în locul de muncă vizat, generic performanța acestuia),
chiar dacă criteriile urmărite vor fi diferite de la o situație la
alta. Este evident faptul că, în funcție de profesia sau postul
avut în vedere pentru selecție, instrumentele și modalitățile de
evaluare utilizate vor fi diferențiate.
Tabelul 1. Corelația predictor - criteriu
Scor slab la teste / Scor înalt la teste /
predictor predictor
Scor înalt la III. Eroare de tip 1 IV. Ideal, reușită
criteriu / (teste / predictori (teste / predictori
performanță prost alese) buni)
înaltă
Scor slab la I. Indiferent II. Eroare de tip 1
criteriu / testele sunt inutile (teste / predictori
performanță (corelație înaltă) slabi)
slabă
17
 Tabelul 1 prezintă cele patru situații posibile cu privire la
relația între predictor și criteriu. În alegerea instrumentelor și
derularea evaluării, psihologul va urmări atingerea uneia anu-
me dintre acestea, respectiv o corelație înaltă între predictor și
criteriu. Prima situație posibilă (I.) este definită prin corelația
nulă între predictor și criteriu (rezultate slabe la teste și rezulta-
te profesionale slabe), în care instrumentele utilizate nu dispun
de valoare predictivă în raport cu criteriul, deci nu pot fi utili-
zate în mod adecvat pentru selecție (nu sunt relevante). Urmă-
toarele două situații posibile (II. & III.) vizează corelația nega-
tivă între predictor și criteriu (rezultate bune la teste și rezultate
profesionale slabe sau rezultate slabe la teste și rezultate profe-
sionale bune) și conduc către unul dintre principalele două ti-
puri de eroare1 posibile a fi comise de psiholog. Și într-un caz
și în celălalt dintre ultimele două, problema este aceea a alege-
rii greșite a instrumentelor pentru selecție, ele neavând valoare
predictivă.
În sfârșit, situația urmărită principial de psihologul care
derulează evaluări în vederea selecției de personal (IV.) este
aceea a corelației pozitive și înalte între predictor și criteriu
(rezultate înalte și la probele administrate și în activitatea pro-
fesională), ceea ce indică o valoare predictivă ridicată a instru-
mentului și posibilitatea utilizării acestuia în selecție.
De-a lungul timpului, în selecția de personal au fost pro-
puse diferite soluții pentru atingerea acestui deziderat, începând
cu construirea profesiogramelor (psiho-profesiograme), a profi-
lelor ocupaționale și mergând către utilizarea grupurilor de
experți, a evaluării bazate pe interacțiunea individ – situație
profesională sau apelul la o soluție de tip centru de evaluare
(assessment center). Fiecare dintre strategiile sau soluțiile

1
Eroarea de tip 1 se referă la situaţia respingerii ipotezei de nul atunci când
ea este adevărată (alpha, pragul de semnificaţie). Eroarea de tip 2 se referă
la situaţia acceptării ipotezei de nul atunci când aceasta este falsă (beta ≠ 1
– alpha).
18
enumerate presupune satisfacerea unui set specific de cerințe,
constituind domenii particulare de specializare.
2. Evaluarea personalului aduce în atenția psihologilor o
categorie nouă de provocări, cum ar fi: a da o măsură obiectivă
evoluției în timp a persoanei angajate în carieră, a oferi o esti-
mare a potențialului de dezvoltare a angajatului, a permite o
estimare a modului în care un angajat face față în condițiile
solicitărilor postului, a realiza estimări ale progreselor realizate
sau estimări ale achizițiilor în urma unor programe educaționale.
Numai o parte a instrumentelor și modalităților de evalu-
are disponibile pot fi utilizate pentru a răspunde acestui scop,
de exemplu un test de rezistență la frustrare / stres poate fi uti-
lizat în condițiile unui job foarte solicitant pentru a investiga
modalitatea în care un candidat este de așteptat să facă față
stress-ului. Un alt exemplu poate fi situația în care reaplicarea
unui test de personalitate construit prin strategia empirică este
utilizată pentru a ilustra modul în care personalitatea respon-
dentului este influențată de parcurgerea unui traseu profesional
anume.
O situație aparte de evaluare în context organizațional es-
te definită prin ansamblul situațiilor în care unele profesii sau
posturi necesită o avizare inițială sau periodică, situații în care
predictorii evaluați sunt clar definiți și normați, psihologul atri-
buind în urma evaluării un calificativ de tipul apt – inapt.
O necesitate foarte importantă pentru activitățile de eva-
luare a personalului este aceea ca psihologul să identifice crite-
riile relevante în context și să construiască modalități și instru-
mente de evaluare specifice atât acestora, cât și realității orga-
nizației în care activează. Diversitatea situațiilor concrete pe
acest plan este foarte mare, ceea ce impune un demers de cer-
cetare și existența unor resurse de tip creativ ale psihologului.
Sarcina principală a acestuia va deveni aceea de a adapta și
construi instrumente și modalități de evaluare care să permită
atingerea scopurilor specifice din organizație.

19
 Domeniul educațional
Din perspectiva activităților specifice de evaluare psiholo-
gică, domeniul educațional poate fi plasat la intersecția dintre
domeniul clinic și cel organizațional, având în vedere scopurile
fundamentale ale evaluării. Pe de o parte, unul dintre rolurile
cele mai importante ale evaluării urmărește furnizarea unui input
informațional pentru procesele de consiliere psihologică a elevi-
lor aflați în situații de dificultate iar pe de altă parte prin evaluare
este urmărită culegerea informațiilor necesare pentru procesele
de orientare profesională sau a carierei, acestea reprezentând
demersurile definitorii pentru activitatea psihologilor care acti-
vează în domeniul educațional. Dacă din perspectiva orientării
carierei activitatea psihologului se apropie ca proces și conținut
mai degrabă de specificul selecției de personal, din perspectiva
consilierii școlare / psihologice activitatea psihologului este
asemănătoare ca natură cu evaluarea clinică cu scop diagnostic.
Există însă o serie de aspecte specifice domeniului edu-
cațional, care nu pot fi ignorate în activitatea practică a psiho-
logilor. În orientarea vocațională este de maximă importanță
focalizarea activităților de evaluare atât asupra corelației dintre
potențialul aptitudinal, de personalitate și structurile motivațio-
nale ale elevului (interese, aspirații etc.), cât și asupra corelației
dintre caracteristicile personale ale elevului și cerințele reale
identificabile la nivelul pieței forței de muncă (oferte și posibi-
lități). În ceea ce privește consilierea, menționăm în primul
rând faptul că aceasta este plasată în domeniul normalității psi-
hice, cazurile de dezadaptare / tulburări psihice intrând mai
degrabă în sfera de activitate a psihologilor clinicieni. Prin ur-
mare, obiectivul principal al psihologului evaluator urmărește
ca prin instrumentele și activitățile de evaluare utilizate să faci-
liteze atât culegerea de informații necesare pentru proiectarea
intervenției, cât și o mai bună autocunoaștere a elevului, res-
pectiv o adaptare mai eficientă a acestuia la cerințele și condiți-
ile mediului și procesului educațional.

20
 Evaluarea perechilor sau grupurilor de respondenți
Evaluarea perechilor sau grupurilor de respondenți se
poate regăsi ca activitate în oricare dintre domeniile aplicative
menționate la punctele anterioare. Ca exemple, menționăm
cazul evaluării cuplurilor în situații de consiliere sau psihotera-
pie sau cazul evaluării echipelor de lucru în domeniul organiza-
țional, indiferent dacă acestea sunt formate din două sau mai
multe persoane. Specific pentru acest tip de abordare este fap-
tul că analiza consecutivă administrării probelor de evaluare nu
este focalizată asupra scorurilor individuale, ci mai degrabă
asupra modului în care scorurile la teste obținute de persoane
diferite corelează între ele și asupra modului în care diferite
configurații de scoruri perechi se pot manifesta la nivel com-
portamental. De regulă, evaluarea perechilor sau grupurilor de
respondenți presupune raportarea la un criteriu supraordonat
nivelului individual, cum ar fi funcționalitatea unui cuplu sau
performanța unei echipe. Scopul acestui tip de de evaluare poa-
te fi acela de a explica unele fenomene disfuncționale, de a face
predicții sau de a contura direcții de intervenție.

2. Instrumente de evaluare psihologică

În practică, există o mare diversitate a situațiilor de sti-
mulare, tehnicilor sau instrumentelor utilizate în scop de evalu-
are a constructelor psihologice sau a diferențelor individuale.
Întrucât aceeași diversitate poate fi constatată și pe planul obi-
ectivității, standardizării sau utilității în sine a evaluării, este
necesar un demers de sinteză, respectiv identificarea unor cate-
gorii mai largi de instrumente. În funcție de criteriul utilizat,
pot rezulta mai multe clasificări ale instrumentelor de evaluare,
pe care le schițăm în continuare.

21
 2.1. Clasificarea instrumentelor de evaluare psiholo-
gică

Cea mai simplă clasificare a instrumentelor și tehnicilor

utilizate în evaluarea psihologică presupune împărțirea acestora
în două categorii, în funcție de natura acestora. Astfel, distin-
gem între instrumente de evaluare cantitative – unde accentul
este asupra conceptului de standardizare / cuantificare numeri-
că a variabilelor măsurate și instrumente calitative – unde ac-
centul cade mai degrabă asupra unui proces exploratoriu clinic.
Este evident că ceea ce diferențiază în primul rând cele
două modalități de evaluare este prezența sau absența unei per-
spective cantitative, numerice. Dincolo de aceasta însă, cele
două categorii se diferențiază substanțial la nivelul gradului de
implicare a evaluatorului în stabilirea rezultatelor evaluării sau
al dependenței rezultatelor obținute de persoana evaluatorului.
Din această perspectivă, este aproape unanim acceptat în litera-
tură faptul că instrumentele de evaluare calitative sunt caracte-
rizate de un nivel înalt al subiectivității, rezultatele fiind de-
pendente de persoana evaluatorului, spre deosebire de cele can-
titative, care dispun de un nivel mult mai înalt de obiectivitate.
Pe de altă parte, o evaluare realizată prin modalități calitative
va permite accesul la informații subiective de profunzime și la
aspecte nuanțate care țin de domeniul individualului, lucruri
imposibil de realizat într-o perspectivă eminamente cantitativă,
centrată pe aspecte care țin de domeniul general uman.
Raportându-ne la nivelul de obiectivitate al evaluării în
sine, putem diferenția între instrumente și tehnici obiective –
ale căror rezultate depind în mică măsură sau deloc de persoana
și interpretarea evaluatorului și instrumente și tehnici subiecti-
ve – ale căror rezultate depind în mare măsură sau total de in-
terpretările evaluatorului. Caracterul subiectiv sau obiectiv a
unei evaluări nu depinde exclusiv de natura calitativă sau canti-
tativă a instrumentelor utilizate, nivelul de subiectivitate putând

22
varia și între instrumentele cantitative. Nivelul de subiectivitate
al unei evaluări poate fi pus mai degrabă în relație cu nivelul de
standardizare al acesteia, atât în ceea ce privește proba sau situ-
ația de stimulare în sine, cât mai ales în ceea ce privește inter-
pretarea rezultatelor obținute. Întrebarea fundamentală în ceea
ce privește nivelul de subiectivitate al unei evaluări este mai
degrabă ”În ce măsură instrumentele utilizate permit manifesta-
rea naturii subiective umane a evaluatorului?” sau ”În ce măsu-
ră rezultatele obținute depind de persoana și interpretările reali-
zate de evaluator. Luăm drept exemplu două teste omonime din
două baterii celebre de aptitudini, respectiv testul de Înțelegere
din bateriile WAIS – III R și MAB II. Ambele teste solicită
prin intermediul itemilor ca respondentul să ofere explicații cu
privire la semnificația unor expresii comune, a unor reglemen-
tări sociale sau situații de interacțiune socială, explicații care
reflectă grade diferențiate de înțelegere a acestora. De exemplu,
un răspuns corect la întrebarea: ”Pentru ce sunt utilizate dicțio-
narele?” trebuie să reflecte înțelegerea faptului că dicționarele
sunt utile la modul cel mai general pentru înțelegerea sensului
cuvintelor, dincolo de existența diferitelor tipuri de dicționare.
Un alt exemplu poate fi răspunsul la întrebarea ”De ce oamenii
trebuie să plătească taxe?”, care trebuie să exprime înțelegerea
faptului că taxele finanțează statul, contribuind la bugetul aces-
tuia, din care sunt finanțate instituțiile publice sau din care de-
curg o serie de acțiuni pentru beneficiul public. Modalitatea de
recoltare și ulterior de cotare a răspunsurilor este însă diferenți-
ată la cele două probe. În cazul WAIS, evaluatorul trebuie să
noteze manual și literal răspunsul oferit de respondent, apoi, cu
ajutorul manualului de administrare și scorare, să raporteze
răspunsul oferit la un sistem de categorii predefinite, să stabi-
leasă apartenența acestuia la una dintre aceste categorii și pe
această bază să acorde un scor răspunsului. În cazul MAB, cu-
legerea răspunsurilor este standardizată printr-o modalitate de
tip alegere multiplă, cu cinci variante de răspuns, dintre care

23
una este corectă. În funcție de varianta de răspuns aleasă,
aceasta va fi cotată automat ca fiind greșită sau corectă, în
această bază fiecare răspuns primind un scor. Privind compara-
tiv cele două modalități de recoltare, respectiv cotare a răspun-
surilor, vom fi nevoiți să admitem că dispun de niveluri diferite
de standardizare, implicit că una dintre ele favorizează în mai
înaltă măsură manifestarea subiectivismului evaluatorului.
Utilizând drept criteriu principalele considerente teoretice
și metodologice aflate în spatele probelor sau instrumentelor
utilizate în scop de evaluare psihologică, putem distinge de
principiu trei mari categorii de instrumente:
1. Instrumente psihometrice, care pot fi la rândul lor cla-
sificate în mai multe categorii. În funcție de natura caracteristi-
cilor sau constructelor măsurate, putem distinge între instru-
mente de inteligență și aptitudini, de personalitate, de interese,
de valori, de creativitate etc. În funcție de natura sarcinii cu
care este confruntat respondentul, instrumentele psihometrice
pot fi clasificate în următoarele categorii: teste – unde respon-
dentul este confruntat cu o sarcină rezolutivă, chestionare sau
inventare – în care sunt solicitate autodescrieri sau opinii ale
respondenților și liste de verificare (checklist) – în care sarcina
este de a asigna diferite atribute unor persoane. Chiar dacă tes-
tele psihologice reprezintă doar o categorie de instrumente psi-
hometrice, multe referiri cu caracter generic la teste ce pot fi
întâlnite în limbajul psihologilor au de fapt în atenție instru-
mentele psihometrice sau tehnicile de evaluare în general. Con-
siderăm necesară din acest motiv o lămurire asupra modului în
care termenul de test psihologic este utilizat în mod nediferen-
țiat, atât în practică, de către specialiști, cât și în mediile aca-
demice. Adesea, termenul de test este utilizat în mod generic
pentru a face referire la orice tip instrument sau tehnică de eva-
luare, cum ar fi de exemplu expresiile de ”test proiectiv” sau
”test de personalitate”, ambele făcând referire la două modali-
tăți de evaluare care sunt altceva decât teste. Ca atare, termenul

24
de test este utilizat în mod adecvat în măsura în care face refe-
rire la un test psihometric, adică la o modalitate standardizată
de evaluare, un instrument psihometric care presupune con-
fruntarea persoanei evaluate cu o sarcină de tip rezolutiv.
2. Tehnici proiective, care pot fi de asemenea clasificate
în mai multe categorii, în funcție de natura sarcinii definită
pentru persoana evaluată: de desen (copacul, familia, fața), de
completare (Rosenzweig, TAT), de alegere / sortare (Szondi,
Luscher), de interpretare (Rorschach).
3. Tehnici și instrumente calitative: observația, interviul,
testele situaționale, focus grupul, analiza produselor activității
etc.
O problematică ceva mai recentă, intrată în atenția speci-
aliștilor în special după dezvoltarea cercetării cross-culturale în
psihologie (Van de Vijver & Leung, 1997), vizează distincția
etic – emic în evaluarea psihologică (Harris, 1976, Kottak,
2006; Stankov & Jihyun, 2009). O abordare etică este centrată
pe evaluarea unui set definit de aspecte general umane, comune
indivizilor indiferent de cultura de apartenență. Este de exem-
plu cazul asumpției de universalitate asupra tulburărilor psihice
descrise in DSM (APA, 2000, 2013) sau asumpția de universa-
litate cu privire la factorii descriși de modelul Big-Five al per-
sonalității (Goldberg, 1990; McCrae & John, 1992). În cadrul
abordării etice sunt promovate modalități impuse de evaluare
standardizată, traducerea și transferul instrumentelor de evalua-
re în diferite spații culturale fiind considerate demersuri accep-
tabile și valide, bazat pe universalitatea asumată a constructelor
evaluate. Accentul este pus în cadrul abordării etice asupra
corectitudinii măsurării realizate din perspectivă cantitativă iar
principalul avantaj oferit de această perspectivă ține de posibi-
litatea de a realiza comparații între persoane sau grupuri prove-
nind din culturi diferite. Prin contrast, o abordare emică este
focalizată asupra explorării culturilor specifice și a aspectelor
psihologice generate în interiorul acestora. Fiind cultural speci-

25
fice, aceste constructe psihologice necesită construcția de in-
strumente indigene de evaluare, care nu pot fi traduse sau în
altă modalitate transpuse în alte spații culturale. Dezvoltarea
perspectivei emice în evaluarea psiholgică a fost stimulată de
acumularea de date de cercetare cross-cultrale care indică exis-
tența unor diferențe în nivelul măsurat pentru diferite variabile
psihologice de la o cultură la alta (Hofstede, 2001; Abbassi &
Stacks, 2007; Breugelmans, 2009). În practica curentă, apelul
la o perspectivă emică este din păcate extrem de limitat, majo-
ritatea evaluărilor, fiind realizate cu ajutorul unor instrumente
internaționale, majoritatea cu proveniență în spațiul nord ame-
rican. Astfel, majoritatea activităților de evaluare derulate de
psihologi în practica lor se bazează implicit pe o abordare etică.
Revenind la problematica de interes pentru volumul de față,
putem propune în consecință o modalitate suplimentară de cla-
sificare a instrumentelor de evaluare: etice și emice.

2.2. Necesitatea surselor multiple de informații în eva-

luarea psihologică

Utilizarea informațiilor din surse multiple în evaluarea

psihologică răspunde necesității de a utiliza întotdeauna sufici-
ente informații pentru inferarea unor concluzii privind persoana
evaluată sau pentru stabilirea unui diagnostic. Având în vedere
că orice metodă sau tehnică de evaluare prezintă în mod inerent
limitări, utilizarea exclusivă a unei metode de evaluare nu va
permite recoltarea unui volum suficient de informații sau recol-
tarea de informații de o calitate suficient de bună. Cu alte cu-
vinte, utilizarea unei singure metode de evaluare nu va permite
emiterea unor concluzii suficient de obiective și valide.
Cea mai frecventă modalitate de soluționare a acestei
probleme presupune o abordare multi-metodă (Morgan, 1998;
Tashakkori & Teddlie, 1998; Eid & Diener, 2006). Un bun
exemplu poate fi cazul în care un clinician, alături de interviul

26
clinic și observațiile realizate asupra cazului, administrează
instrumente psihometrice în vederea stabilirii unui diagnostic
sau a unui set de recomandări. O abordare multi-metodă este
adesea necesară și în evaluările realizate cu ajutorul instrumen-
telor psihometrice, în acest sens fiind dezvoltate mai multe
soluții tehnice, cum este cazul matricii multi-trăsătură - multi-
metodă (Campbell & Fiske, 1959). Din perspectiva validității
convergente, dacă rezultatele obținute la două probe de inteli-
gență generală corelează în registrul mediu (r = .3 - .7), cele
două evaluări se vor suprapune în proporție de 9 – 49% (r² =
.09 - .49), fapt care evidențiază că în condițiile utilizării uneia
singure se va pierde din vedere un volum semnificativ de in-
formații cu privire la intelectul persoanei evaluate. În condițiile
în care evaluarea realizată are miză înaltă, condiționând o deci-
zie importantă pentru persoana evaluată sau pentru o organiza-
ție, această situație devine realmente inacceptabilă.
O altă modalitate de soluționare a problemei suficienței
informațiilor recoltate în evaluările psihologice este apelul la o
abordare multi-evaluator (Lawler, 1967; Kolar et al., 1996).
Această strategie, dezvoltată în mediul organizațional, este ne-
cesară în special în situațiile în care sunt utilizate metode cali-
tative de evaluare iar principala sursă de eroare ține de subiec-
tivitatea evaluatorului sau în situațiile în care constructele eva-
luate nu pot fi măsurate obiectiv, așa cum este cazul perfor-
manței profesionale sau al evaluării competențelor. Probabil cel
mai tipic exemplu al acestei abordări este cel al evaluărilor de
tip 360° realizate în organizații sau al evaluării copiilor, unde
pot fi utilizate informații provenind de exemplu de la părinți și
educator, învățător sau profesori.
Întrucât ambele abordări, multi-metodă și multi-evaluator
pot aduce validitate incrementală în procesele de evaluare, ac-
centul s-a comutat asupra necesității utilizării unei abordări
mixte, de tip multi-metodă – multi-evaluator (Podsakoff et al,
2003). Conceptul de centru de evaluare este probabil modalita-

27
tea cea mai frecventă de transpunere în practică a acestei per-
spective.
Necesitatea utilizării de surse multiple de informații în
evaluarea psihologică se întemeiază pe mai multe categorii de
raționamente:
1. În primul rând, orice demers de evaluare urmărește
atingerea unui obiectiv sau răspunsul la una sau mai multe în-
trebări fundamentale ale evaluării. De regulă, obiectivele sau
întrebările evaluării vizează la rândul lor o înțelegere de pro-
funzime a persoanei evaluate, fapt arareori posibil prin apelul
la o sursă unică de informații.
2. Diferite instrumente de evaluare pot presupune de gra-
de diferite de obiectivitate – subiectivitate. Din perspectiva
creșterii nivelului de obiectivitate a evaluării, deziderat al ori-
cărei situații de evaluare, utilizarea unei surse unice de infor-
mații prezintă cu probabilitate mult mai mare riscul apariției de
erori de evaluare decât utilizarea unor surse multiple de infor-
mații.
3. Așa cum poate fi inferat cu ușurință la punctul anteri-
or, diferite forme și metode de evaluare pot furniza un input
informațional diferențiat și astfel aduce o contribuție în sensul
suficienței informațiilor recoltate. Din perspectiva completitu-
dinii și a profunzimii informațiilor recoltate de la respondent
prin situația de evaluare, se poate recomanda ca principiu com-
pletarea informațiilor recoltate prin instrumente psihometrice
cu date de observație și interviu.
4. Un alt argument pentru utilizarea surselor multiple de
informații ține de posibilitatea de a face comparații între indi-
vizi, implicată în numeroase situații reale de evaluare. Din
această perspectivă este important nivelul de standardizare al
probei de evaluare utilizate, în sensul că realizarea de compara-
ții valide necesită utilizarea de probe standardizate sau triangu-
larea observatorului.
5. Orice evaluare conține erori, așa cum rezultă de la

28
punctul 3.7.1., care tratează eroarea standard a măsurării. Însă,
erorile provenite din utilizarea de instrumente și tehnici de eva-
luare diferite sau datorate personalității unor evaluatori diferiți
nu sunt cu necesitate identice, așa încât utilizarea metodelor
multiple sau a evaluatorilor multipli are potențialul de a reduce
eroarea totală a evaluării.

3. Perspectiva psihometrică în evaluarea

psihologică
Psihometria este disciplina care vizează cuantificarea va-
riabilelor psihologice. În psihologia științifică, măsurarea poate
avea două accepțiuni:
a. alocarea unor valori numerice care să cuantifice dife-
rențele cantitative la nivelul unei variabile; sau
b. identificarea categoriei sau categoriilor în care pot fi
încadrate anumite variabile. (Nunnaly & Bernstein, 1994).
Pentru a putea investiga științific relațiile dintre variabile,
acestea trebuie să poată fi măsurate. Ramura psihologiei care
vizează măsurarea variabilelor se numește psihometrie. Spre
deosebire de științele exacte, măsurarea în psihologie urmează
un anumit tipic. Acesta va fi detaliat în continuare.

3.1. Conceptul de măsurare în psihologie

În cea mai simplă definiție, măsurarea în domeniul psi-

hologiei înseamnă a atribui o valoare numerică unui construct
psihologic sau unei variabile psihologice. Această definiție
conține la nivel implicit o serie de aspecte, identificate în con-
tinuare, care sunt abordate și explicate în continuare:
1. Măsurarea psihologică (sau psihometria) este o formă
de evaluare cantitativă, numerică, ceea ce implică apelul la
scale de măsurare pentru exprimarea rezultatelor evaluării. Prin
29
analogie cu problematica generală a măsurării, ideea de scală
de măsurare definește problematica unității de măsură utilizate.
Valoarea numerică în sine, care definește masa unui produs
oarecare, de exemplu o ciocolată, va fi diferită dacă unitatea de
măsură utilizată este diferită (de exemplu gramul sau livra /
pound).
2. Măsurarea psihologică implică întotdeauna o perspec-
tivă comparativă, în sensul că un rezultat individual - de exem-
plu faptul că o persoană răspunde corect la 40 din cei 60 de
itemi ai unui test de aptitudini, nu are semnificație în sine, ci
doar prin raportare la un etalon, la o normă. În măsurarea psi-
hometrică, rezultatele individuale capătă sens printr-o compara-
ție la nivel populațional, etaloanele sau normele fiind definite
pe baza rezultatelor obținute la nivelul unei populații de refe-
rință.
3. Evaluarea cu ajutorul instrumentelor psihometrice im-
plică nivele înalte de standardizare, cu scopul de a răspunde
necesității de a utiliza aceeași unitate de măsură pentru toate
persoanele evaluate, ceea ce ulterior va permite comparații în-
tre indivizi și emiterea unor inferențe privind diferențele indi-
viduale.
4. Ca o consecință a celor trei considerente exprimate
mai sus, prin comparație cu alte modalități de evaluare utilizate
în psihologie, evaluarea psihometrică dispune de un nivel cres-
cut de obiectivitate; apelul la instrumente psihometrice este
opțiunea preferențială în multe contexte de evaluare, acolo un-
de există mize importante și necesitatea unor evaluări obiective.
5. Fiind o evaluare cantitativă, psihometria face apel la
scoruri pentru a exprima rezultatele obținute la probele de eva-
luare. Există pe de o parte mai multe tipuri de scoruri care sunt
utilizate în activitățile de evaluare, iar pe de altă parte o serie de
nuanțări privind scorurile, detaliate în cele ce urmează.
6. În sfârșit, o ultimă precizare necesară la acest punct
privește faptul că nu toate instrumentele de evaluare utilizate

30
sunt la fel de eficiente. Orice instrument psihometric poate fi
caracterizat pe baza unui set de caracteristici psihometrice,
care definesc valoarea, calitatea sa, cât de bun este acesta ca
instrument de măsură.

3.2. Standardizarea în evaluarea psihometrică

Așa cum rezultă din lectura celor de mai sus, nivelul de

standardizare al unei probe sau tehnici de evaluare poate condi-
ționa pe de o parte nivelul de obiectivitate al evaluării în sine
iar pe de altă parte posibilitatea de a realiza comparații între
persoane, motive pentru care trecem în continuare în revistă
câteva aspecte privind standardizarea.
În absența unui tabel de corespondență între două sisteme
de măsurare a lungimii, va fi dificil să precizăm care dintre 2
persoane este mai înaltă, în condițiile în care înălțimea lor a
fost măsurată independent, pentru o persoană în țoli (inches) iar
pentru cealaltă în centimetri. Problema fundamentală căreia
răspunde așadar standardizarea în evaluarea psihometrică, este
cea a utilizării aceleiași unități de măsură, care va permite ulte-
rior comparații între rezultatele obținute de diferite persoane.
Esențial, standardizarea unei evaluări psihologice presu-
pune trei direcții mari:
1. Standardizarea probei, a instrumentului. Orice probă
psihologică sau instrument de evaluare presupune confruntarea
persoanei evaluate cu un set de stimuli care configurează o
situație de stimulare specifică. Standardizarea probei urmărește
așadar dezideratul ca toate persoanele evaluate să fie confrunta-
te cu aceeași situație de stimulare. Această direcție vizează în
special materialele utilizate în evaluare, precum și structura
prezentărilor și instructajelor pentru diferite probe utilizate în
evaluare.
2. Standardizarea procedurilor de administrare și scora-
re. Manualul tehnic al unui instrument psihometric trebuie să

31
ofere instrucțiuni clare și neechivoce privind administrarea
probei și calcularea scorurilor. Această problemă este implicit
rezolvată în cazul probelor computerizate. În cazul probelor de
tip creion – hârtie, respectarea instrucțiunilor de administrare și
scorare furnizate de autor / editor este responsabilitatea psiho-
logului evaluator. De regulă, programele de formare în utiliza-
rea diferitelor instrumente de evaluare, sunt de natură a elimina
cel puțin parțial erorile de administrare și scorare datorate eva-
luatorului, în sensul că o componentă a acestora va adresa
această problematică.
3. Standardizarea interpretării rezultatelor înseamnă a
da aceeași semnificație aceluiași rezultat la aceeași probă de
evaluare, indiferent dacă acest rezultat este obținut de persoane
diferite, de o aceeași persoană în două contexte diferite sau
provin de la evaluatori diferiți. Standardizarea interpretării este
asigurată în parte de claritatea instrucțiunilor oferite de manua-
lul instrumentului de evaluare și în parte prin formarea utiliza-
torului, a psihologului evaluator.

3.3. Abordarea normativă și ipsativă

Abordarea normativă
Afirmam mai sus că orice evaluare psihometrică implică
o perspectivă comparativă și normativă, că orice scor la un in-
strument psihometric de evaluare capătă semnificație numai
prin raportarea la o normă sau etalon. Normele utilizate în eva-
luarea psihometrică sunt determinate statistic, în funcție de
modelul de distribuție a variabilei investigate în populația de
referință.
De principiu, norma pentru o scală destinată măsurării
unei caracteristici psihologice este definită prin media (μ - me-
dia populației, x - media eșantionului) și abaterea standard (σ)
a scorurilor constatate în populația de referință / eșantionul
utilizat pentru normare. Distincția între media populației - μ și

32
media eșantionului - x este necesară întrucât în majoritatea si-
tuațiilor media populației este imposibil de determinat, din
multiple considerente. Având în vedere faptul că populația de
referință pentru majoritatea instrumentelor de personalitate este
populația adultă a unei țări, ne putem imagina relativ ușor am-
ploarea efortului și costurile aferente determinării mediei sco-
rurilor pentru întreaga populație. În plus, este cât se poate de
improbabil ca întreaga populație adultă a unei țări să accepte să
participe la un astfel de studiu destinat normării unui instru-
ment psihometric. În sfârșit, participarea ca respondenți la stu-
diile de normare pentru instrumentele psihometrice este impo-
sibilă pentru un procent din populație datorită unor condiții
speciale, cum ar fi: lipsa alfabetizării, prezența unor afecțiuni
psihice sau somatice grave, deficite mentale etc.
În practică, determinarea normelor pentru un instrument
psihometric se bazează pe răspunsurile recoltate de la un eșan-
tion din populația generală de referință. Cerința principală pen-
tru un eșantion de normare este aceea de a-i asigura reprezenta-
tivitatea în raport cu populația de referință, volumul și caracte-
risticile acesteia din urmă determinând cerințele specifice pri-
vind structura eșantionului de normare. De asemenea, în de-
terminarea normelor pentru instrumentele psihometrice trebuie
luate în considerare o serie de date puse în evidență prin cerce-
tări. De exemplu, în domeniul evaluării aptitudinilor, cercetări-
le au pus în evidență faptul că diferite grupe de vârstă diferă
sub raportul performanțelor absolute obținute, motiv pentru
care normele sunt structurate pe grupe de vârstă. În domeniul
evaluării personalității nu au fost constatate astfel de diferențe,
constatându-se în schimb diferențe între sexe pentru diferite
constructe de personalitate, motiv pentru care majoritatea in-
ventarelor de personalitate operează cu norme diferențiate pen-
tru cele două genuri (Anastasi & Urbina, 2003, Graham, Nagli-
eri & Wiener, 2003).
Ca procedură, determinarea normelor pentru instrumente-

33
le psihometrice presupune parcurgerea următorilor pași: 1. De-
terminarea populației de referință; 2. Extragerea unui eșantion
reprezentativ pentru populația de referință, numit eșantion de
normare; 3. Aplicarea instrumentului care se dorește etalonat
pe respondenții din eșantionul de normare; 4. Calcularea scoru-
rilor obținute de respondenți; 5. Calcularea distribuției și, în
funcție de tipul acesteia, a scorurilor medii și abaterilor stan-
dard.

Abordarea ipsativă
Dacă abordarea normativă presupune compararea scoru-
rilor individuale cu un reper extern, adică o comparație inter-
individuală, abordarea ipsativă implică o comparație intra-
individuală.
Instrumentele ipsative implică, de cele mai mult ori, un
format de răspuns de tip alegere forțată (forced-choice). Acest
tip de format de răspuns prespune analiza unor itemi care re-
flectă constructe diferite, urmată de exprimarea unei preferințe
pentru un construct în detrimentul celorlalte. Scorurile obținute
în această manieră nu sunt prelucrate într-o manieră normativă.
Aceste scoruri reflectă, în esență, o ierarhizare a constructelor
care sunt incluse în comparațiile specifice întrebărilor de tip
alegere forțată (Urbina, 2004). Astfel, scorurile obținute de o
persoană pentru un anumit construct sunt considerate ridicate
sau scăzute prin intermediul raportării la scorurile pe care res-
pectiva persoană le-a obținut la alte constructe, constructe mă-
surate în cadrul aceluiași instrument.
Trebuie specificat faptul că nu toate instrumentele care
utilizează un format de răspuns de tip alegere forțată pot fi con-
siderate ipsative. Instrumente precum Occupational Personality
Questionnaire – 32 – R (OPQ-32 R) (SHL, 2007) sau Jackson
Vocational Interest Survey (Jackson, 1999). Cel mai popular
instrument care utilizează integral o abordare ipsativă este
Myers-Briggs Type Indicator - MBTI (CPP, 2009).

34
 Utilizarea acestui format de răspuns, dar și de stabilire a
scorurilor, atrage consecințe importante în ceea ce privește va-
liditatea și fidelitatea instrumentelor psihometrice. În cazul
instrumentelor ipsative este recomandată o analiză atentă a
caracteristicilor psihometrice.

3.4. Scale de măsurare utilizate în evaluarea psiholo-

gică

Literatura descrie patru tipuri de scale de măsurare, fieca-

re având caracteristici specifice:
1. Scalele nominale nu sunt propriu-zis scale de măsura-
re, în sensul că nu au un zero absolut, nu permit ierarhizarea
indivizilor în funcție de o variabilă investigată, ci doar stabili-
rea apartenenței la o anumită categorie mai largă, cum ar fi o
structură tipologică.
Un exemplu de măsurare cu ajutorul unei scale nominale
este împărțirea unui grup de persoane în patru subgrupe, în
funcție de culoarea ochilor: verzi, albaștri, căprui sau negri.
Este de observat aici faptul că o astfel de împărțire nu ne dă
niciun fel de informație despre intensitatea culorii ochilor per-
soanelor din grupul investigat. Un exemplu de utilizare a scale-
lor nominale în activitatea de evaluare psihologică este cazul
inventarelor de tip indicatori tipologici sau al instrumentelor
construite din perspectiva teoriei tipurilor a lui Jung.
Singurele prelucrări statistice posibile cu ajutorul scalelor
nominale sunt calcularea modului și analizele frecvențelor.
2. Scalele ordinale nu dispun, asemenea scalelor nomi-
nale, de un zero absolut, permițând ordonarea persoanelor
dintr-un grup în raport cu o variabilă investigată (stabilirea
rangurilor), dar fără a permite o imagine despre valorile respec-
tivei variabile sau despre diferențele dintre indivizi referitoare
la intensitatea / dezvoltarea aceleași variabile.
Un exemplu poate fi ordonarea unui grup de elevi în

35
funcție de înălțime, de la cel mai înalt la cel mai scund. Un
astfel de procedeu ne va permite să stabilim fără echivoc care
este ordinea înălțimilor (rangul) în grupul respectiv, dar nu ne
va da niciun fel de informație despre înălțimea efectivă a elevi-
lor din grup și nici despre diferențele de înălțime dintre aceștia.
Scalele de măsurare ordinale permit calcularea medianei,
a percentilelor, statisticilor care implică ierarhii.
3. Scalele de interval sunt scale propriu-zise de măsurare
care nu au un zero absolut și servesc împărțirii unei populații
de referință într-un număr de intervale egale. Dezavantajul ma-
jor al unei astfel de măsurări este acela că nu permite diferenți-
eri în cadrul intervalelor, între respondenții din același interval.
Exemplul cel mai comun este sistemul percentilajului
(sau al împărțirii în procente), care împarte populația de refe-
rință într-un număr de 100 intervale, în fiecare interval fiind
cuprins un procent de 1% din populația de referință.
Scalele de măsurare de tip interval permit calcularea me-
diei, a varianței și a corelației Pearson.
4. Scalele de raport reflectă cel mai bine esența noțiunii
de măsurare. Ele pornesc de la un zero absolut, conduc la îm-
părțirea unei populații de referință într-un număr de intervale
inegale și permit diferențieri între respondenții din interiorul
unui interval.
Un exemplu relevant din domeniul științelor exacte este
scala Kelvin de măsurare a temperaturii. În psihologie, pot fi
luate ca exemple toate tipurile de scoruri distribuite pe curba
normală: z, IQ, T, stanine, deși valoarea de zero absolut este
imposibil de constatat în raport cu dezvoltarea unei caracteris-
tici sau variabile psihologice, cum ar fi de exemplu o persoană
cu inteligență sau sociabilitate 0.
De interes și cu relevanță pentru evaluarea psihometrică
sunt măsurările pe scale de interval – în special cu ajutorul per-
centilelor, precum și cele realizate pe scale de raport – scorurile
distribuite pe curba normală (scoruri z și T), deși există excep-

36
ții de la această regulă, în relație cu constructul măsurat. De
exemplu, inventarele tipologice de tip MBTI, stabilind aparte-
nența individului la o structură tipologică prestabilită, realizea-
ză de fapt o măsurare pe scală nominală.
Scalele de măsurare de tip raport permit calcularea medi-
ei, a varianței și a corelației Pearson.

3.5. Scoruri

Scorurile la instrumentele psihometrice reprezintă valori-

le numerice atribuite diferitelor caracteristici psihologice, în
urma procesului de măsurare. În psihometrie se operează cu
două mari categorii de scoruri, scoruri brute și scoruri standar-
dizate.
Scoruri brute
Scorul brut reprezintă numărul total de răspunsuri rele-
vante date de un respondent la un instrument sau scală de eva-
luare. Dacă în domeniul evaluării aptitudinilor scorul brut este
reprezentat de regulă de numărul total de răspunsuri corecte
date de respondent la un test, în cazul scalelor de personalitate,
neputând opera cu distincția corect – greșit, putem vorbi doar
despre răspunsuri relevante sau nerelevante pentru unul dintre
polii unui construct sau ai unei preferințe.
Fără a avea cadrul de referință oferit de compararea sco-
rului cu cele obținute de alte grupuri, acesta devine lipsită de
semnificație psihologică.
Scorurile brute nu au semnificație din perspectivă di-
agnostică, unul și același scor brut putând avea semnificație
diferită, în funcție de diferite variabile. De exemplu, același
scor brut la un test de inteligență poate avea semnificație diferi-
tă în funcție de vârsta respondentului, în timp ce același scor
brut la o scală de personalitate poate avea semnificație diferită
pentru un bărbat față de o femeie. Scorurile brute sunt folosite
în activitatea de evaluare în două scopuri: a. pentru determina-

37
rea scorurilor standardizate și b. în scop de cercetare. Scorurile
standardizate sunt cele folosite în scop diagnostic, care au rele-
vanță descriptivă și semnificație psihologică pentru persoana
evaluată.
Scoruri standardizate
Scorul standardizat reprezintă transpunerea scorului brut
într-un sistem standardizat de scorare, cu ajutorul scalelor de
măsurare și implică raportarea la etalon, deci comparația cu
media populației de referință.
Pentru a putea fi interpretate, scorurile brute obținute în
urma administrării chestionarelor psihometrice sunt transfor-
mate cu scopul de a putea fi prelucrate. Există două tipuri de
transformări: transformările liniare și transformări nonlineare,
în ranguri sau ierarhii.
Transformările liniare
O transformare liniară presupune modificarea unităților
de măsură în care sunt raportate scorurilor, într-o manieră care
menține relațiile dintre acestea și, implicit forma distribuției
scorurilor. Cea mai simplă formă de transformare liniară este
transformarea z. Scorul z exprimă distanța dintre o anumită
valoare sau un anumit scor și valoarea centrală a respectivei
distribuții. De exemplu, dacă o scală care măsoară agresivitatea
are următoarele caracteristici: scorul maxim = 50, scorul minim
= 10, media = 30 și abaterea standard = 5. Presupunem că o
anumită persoană a obținut scorul 40. În acest caz, transforma-
rea z se realizează pe baza următoarei formule: z = 40 (scorul
obținut) – 30 (media) / 5 (abaterea standard). Astfel, scorul z
care corespunde scorului obținut ar fi 2. Este lesne de observat
faptul că scorul 40 este un scor plasat cu 2 abateri standard
peste medie. Prin urmare, interpretarea corectă a scorului z este
ca distanță față de medie, distanță exprimată în abateri stan-
dard. Un scor z care are valoarea 0 înseamnă un scor egal cu
media. Un scor z care are valoarea de -2.5 reprezintă un scor
situat la o distanță de 2,5 abateri standard sub medie. Deși re-

38
flectă cea mai simplă formă de transformare liniară, scorurile z
nu sunt utilizate pentru a raporta rezultatele la instrumente psi-
hometrice, deoarece acestea pot fi interpretate într-o manieră
necorespunzătoare. De exemplu, un scor z = 0 poate fi interpre-
tat ca absență a unei anumite trăsături, când, de fapt acesta poa-
te reprezenta un nivel mediu al respectivei trăsături. Pentru a
preveni această problemă, din scorurile z sunt derivate alte ti-
puri de scoruri standardizate, cum ar fi scorurile IQ sau scoruri-
le T. În continuare este descris modul în care sunt calculate
scorurile standardizate derivate din scorurile z: scorul T = (sco-
rul obținut – media / abaterea standard) x 10 + 50 sau, mai
simplu, scorul T = scorul z x 10 + 50. Astfel, utilizând exem-
plul de mai sus, scorul z = 2 înseamnă scorul T = 70. Pentru
distribuția T, media are valoarea 50 și abaterea standard de 10.
Transformarea în scoruri IQ (Wechsler) are media 100 și abate-
rea standard de 15. Utilizând exemplul anterior, scorul z = 2
este egal cu scorul T = 70 sau cu scorul IQ = 130. Practic, por-
nind de la transformarea z, pot fi derivate orice tip de scoruri
standardizate, dacă sunt formulate valori fixe ale mediei și aba-
terii standard. Semnificația scorurilor standardizate derivate din
scorurile z este aceeași cu semnificația scorurilor z și anume
distanța dintre o anumită valoare și media distribuției. Figura 1.
redă procentele de valori plasate între medie și una, două, trei
și, respectiv, patru abateri standard.

Figura 1. Distribuția normală

39
 Transformările nonliniare
Editorii sau autorii de teste utilizează deseori transfor-
mări ale scorurilor care nu presupun păstrarea formei distribu-
ției inițiale. Cele mai simple transformări nonlineare țin cont de
frecvențele cumulative. De exemplu, centilele (percentile) re-
prezintă o transformare care presupune identificarea procentu-
lui de valori situat la o anumită distanță față de medie. Astfel,
scorul z = 0 reprezintă centila 50. Scorul z = -1 este echivlent
cu centila 16 (aproximare). Centila denotă procentul de valori
situate sub un anumit scor obținut, de exemplu, centila 90 indi-
că faptul ca 90% din valorile dintr-o distribuție sunt situate sub
respectivul scor. Deși pot fi interpretate foarte ușor, centilele au
dezavantajul de nu putea fi utilizate pentru alte prelucrări nu-
merice, precum calcularea unei medii între două centile sau a
unei corelații. Din acest motiv, practicienii, dar și psihologii
activi în cercetare preferă utilizarea transformărilor liniare.
Staninele (standard nine) reprezintă un alt tip de scor rezultat
pe baza unor transformări nonliniare. Acestea reflectă procen-
tul cumulativ de valori alocat fiecărui interval de scoruri. De
exemplu, staninele 1 și 9 cuprind fiecare câte 4% din valori,
scorurile 2 și 8 cuprind câte 7% din valori, scorurile 3 și 7 cu-
prind câte 12%, scorurile 4 și 6 câte 17% și scorul 5 cuprinde
20% din valori. Testele de achiziții utilizate în procesele de
testare educațională standardizată utilizează și alte tipuri de
transformări nonliniare, transformări ce nu vor fi detaliate în
cadrul acestui capitol.

3.6. Clasificarea instrumentelor psihometrice

În funcție de criteriul utilizat pentru clasificare, rezultă

cel puțin șapte clasificări posibile, schițate în continuare.
1. După natura constructului măsurat, distingem între
următoarele categorii de instrumente: a. de aptitudini (inclusiv
de inteligență), b. de personalitate, c. de interese și valori, d. de

40
evaluare a comportamentelor adaptative, e. de creativitate și f.
alte tipuri (stil de învățare, stil de coping, stil de leadership
etc.);
În practică, sunt consacrate și cunoscute două mari do-
menii ale psihometriei, diferențiate prin câteva aspecte: a. do-
meniul aptitudinilor și b. domeniul personalității. Ele se dife-
rențiază pornind de la trei aspecte fundamentale:
- în domeniul evaluării aptitudinilor, fundamentală este
ideea de performanță rezolutivă, ceea ce nu se aplică în dome-
niul personalității, unde respondentul are de regulă sarcina de a
se autodescrie,
- în domeniul evaluării personalității, fundamentală este
acuratețea descrierii (a evaluării), aspect care ține de pe de o
parte de capacitatea de autoevaluare a respondentului iar pe de
altă parte de sinceritatea acestuia, ceea ce nu se regăsește în
domeniul evaluării aptitudinilor,
- o altă distincție importantă privește structura normelor
utilizate, care de regulă sunt structurate pe grupe de vârstă pen-
tru testele de aptitudini și inteligență și pe genuri pentru inven-
tarele de personalitate.
În ultimele zeci de ani au căpătat de asemenea amploare
alte două mari domenii ale evaluării psihometrice, și anume: c.
evaluarea motivațiilor individuale (instrumente de evaluare a
motivaților, intereselor și valorilor) și d. evaluarea comporta-
mentelor adaptative.
2. După numărul de dimensiuni măsurate, instrumentele
psihometrice pot fi clasificate în două categorii: a. unidimen-
sionale, care inventariază un construct cu o singură dimensiune
(scale de anxietate, depresie, empatie, abilitate numerică, me-
moria de lucru etc.) și b. multidimensionale, care inventariază
un număr mai larg de constructe sau dimensiuni (bateriile de
inteligență și aptitudini, inventarele de personalitate de tip
broadband),
3. După modul de administrare, instrumentele psihome-

41
trice se împart în trei clase: a. administrate creion – hârtie, b.
administrate computerizat (b.1. on-site sau b.2.on-line) și c.
teste de tip aparat.
4. În funcție de numărul de respondenți evaluați simul-
tan, putem identifica două categorii de instrumente se evaluare:
a. cu administrare strict individuală (de exemplu, bateriile
Wechsler) și b. instrumente ce pot fi administrate colectiv (ma-
joritatea testelor de personalitate, teste sau baterii de aptitudini
și inteligență de tip creion-hârtie).
5. În funcție de persoana care face evaluarea , instru-
mentele psihometrice se împart în două categorii: a. de tip au-
toevaluare sau autoadministrare (self report) și b. de tip hetero-
evaluare (de regulă peer report);
6. În funcție de sarcina cu care este confruntat respon-
dentul prin intermediul evaluării, distingem de asemenea între
2 categorii de instrumente: a. teste – unde sarcina este în mod
generic una de rezolvare de probleme și b. chestionare (scale /
inventare) – unde sarcina este acea de a furniza autodescrieri
prin intermediul itemilor.
7. În funcție de formatul folosit în culegerea răspunsuri-
lor, instrumentele psihometrice pot fi de asemenea încadrate în
câteva categorii: a. cu răspuns deschis (de exemplu, testele de
Informații, Vocabular, Înțelegere, Similarități și Aritmetică din
bateria WAIS), b. cu răspuns închis (b.1. dihotomic, de exem-
plu CPI sau b.2. trihotomic, de exemplu MMPI), c. cu răspuns
pe scală (de exemplu NEO PI-R), d. cu răspuns de tip alegere
forțată (de exemplu JVIS), e. cu răspuns de tip ierarhizare (de
exemplu, metodologiile de tip Q-sort).

3.7. Caracteristici psihometrice

Orice instrument psihometric poate fi caracterizat printr-

un set de caracteristici psihometrice, care dau indicații despre
valoarea și calitatea respectivului instrument ca măsură. De

42
principiu, este nerecomandată utilizarea unui instrument defici-
tar la nivelul caracteristicilor psihometrice sau ale cărui carac-
teristici psihometrice sunt necunoscute, acestea exprimând cât
de bun, cât de corect este respectivul instrument de evaluare.
Un instrument de evaluare bun va avea caracteristici psihome-
trice bune.
Caracteristicile psihometrice ale testelor descrise în lite-
ratura de specialitate (Aiken, 1999; Kline, 2000; Anastasi &
Urbina, 2003; Graham, Naglieri & Wiener, 2003) sunt: validi-
tatea, fidelitatea, capacitatea de discriminare și dificultatea ite-
milor / a probei. Validitatea și fidelitatea sunt caracteristici
psihometrice general valabile, aplicabile pentru orice tip de
instrument psihometric, în timp ce discriminarea (capacitatea
unui instrument de a face diferențieri între indivizi, eventual de
finețe, în raport cu variabila măsurată) și în special dificultatea
(procentul de persoane care răspund corect la un item) sunt
aplicabile în domeniul testelor de aptitudini și inteligență, care
implică performanța rezolutivă la sarcinile definite prin test.
Acestea ultimele nu sunt aplicabile în domeniul evaluării per-
sonalității, instrumentele de evaluare specifice domeniului per-
sonalității neimplicând sarcini rezolutive și performanță.
Determinarea caracteristicilor psihometrice ale unui in-
strument de evaluare este sarcina autorului respectivului instru-
ment, în faza de construcție și experimentare a acestuia.
Din perspectiva utilizatorilor de instrumente de evaluare,
caracteristicile psihometrice joacă rolul unui reper important în
alegerea instrumentelor, în sensul că este recomandat ca în prac-
tică să fie utilizate numai acele instrumente care au caracteristici
psihometrice demonstrate. Această recomandare joacă rolul unui
standard etic privind utilizarea testelor în codul etic al APA.
Scoruri obținute și scoruri reale
Înainte de a discuta in extenso despre caracteristicile psi-
hometrice ale instrumentelor de evaluare, este necesară realiza-
rea unei diferențieri între alte două tipuri de scoruri: scorul

43
obținut de un anumit respondent, într-un anumit context, la un
instrument de evaluare specificat și scorul real al respectivului
respondent la caracteristica măsurată. Scorul real este cel care
indică nivelul real al unei preferințe personale sau nivelul real
de dezvoltare al unei anumite caracteristici sau variabile la un
anumit respondent, de exemplu sociabilitatea sau inteligența, în
timp ce scorul obținut este dependent de context, starea res-
pondentului sau instrumentul de evaluare. Scorul obținut și
scorul real nu sunt identice, întrucât în scorul obținut este con-
ținută eroarea inerentă oricărei evaluări. Scorul Obținut = sco-
rul Real + Eroarea, deci scorul obținut va trebui întotdeauna
privit ca fiind o aproximare, o estimare a scorului real.
În același timp, trebuie menționat faptul că un deși scorul
real nu poate fi măsurat fără un anumit grad de eroare, gradul
de eroare trebuie să fie controlat. Din această perspectivă, ca-
racteristicile psihometrice ale unui instrument sunt extrem de
importante.

3.7.1. Fidelitatea instrumentelor psihometrice

Fidelitatea face referire la reproductibilitatea, la lipsa ero-

rilor, la stabilitatea sau consistența unor rezultate. Cu alte cu-
vinte, atunci când un instrument este fidel, acesta are precizie și
consistență în măsurare, lipsa acestora din urmă fiind echiva-
lentă cu existența unui nivel inacceptabil al erorii. Pentru a pu-
tea fi considerate interpretabile, scorurile obținute la instrumen-
tele psihometrice ar trebui să fie stabile și consistente.
Deși există mai multe variante de clasificare a tipurilor de
fidelitate, întrucât fidelitatea se referă la lipsa erorii, vom evi-
denția tipurile de fidelitate în funcție de sursa erorilor care pot
afecta scorurile (Urbina, 2004).
Fidelitatea inter-evaluator
Atunci când scorarea unui anumit instrument psihometric
implică un proces subiectiv, proces pe baza căruia specialistul,

44
ținând cont de rezultate și de reperele interpretative, decide
scorul alocat. Astfel, chiar și în condițiile în care există instruc-
țiuni clare cu privire la scorarea răspunsurilor la itemii unei
scale, uneori chiar aceleași seturi de răspunsuri, pot genera
opinii diferite cu privire la scorul final de la evaluatori diferiți.
În aceste situații, instrumentul de măsurare ar trebui să fie con-
struit astfel încât să reducă probabilitatea de apariție a acestui
fenomen. Pentru a estima magnitudinea acestei erori, doi sau
mai mulți evaluatori scorează un set de rezultate. Dacă în urma
procesului de scorare rezultatele acestui proces sunt convergen-
te (corelații mai mari de .7), putem considera că instrumentul
nu este extrem de vulnerabil la această sursă de eroare, cu alte
cuvinte, instrumentul are fidelitate ridicată inter-evaluator.
Fidelitatea test-retest
Scorurile obținute la orice instrument psihometric mani-
festă o variabilitate în timp. Această variabilitate poate fi una
reală, cum ar fi dezvoltarea unei aptitudini sau accentuarea unei
atitudini sau preferințe sau poate fi artificială, datorată unor
erori. Variația ”naturală” a constructelor psihologice este dife-
rită în funcție de tipul acestora. Astfel, aptitudinile și abilitățile
manifestă o stabilitate în timp mai ridicată comparativ cu trăsă-
turile de personalitate, atitudinile sau preferințele. De aseme-
nea, aceste constructe manifestă o instabilitate mai ridicată la
nivelul copiilor, adulților tineri și vârstnicilor. În același timp,
chiar dacă un test este administrat la intervale de timp între care
este improbabil ca scorul real, sau constructul măsurat se se fi
modificat, scorurile obținute în cadrul celor două sesiuni de
testare se pot modifica. În acest caz, diferențele dintre scoruri
nu reprezintă altceva decât eroare. Pentru a controla acest tip de
eroare care are ca sursă intervalele diferite de timp la care sunt
instrumentele sunt administrate acelorași participanți / stările
respondenților la momente diferite, se practică administrarea
repetată la intervale diferite de timp. Pentru a măsura magnitu-
dinea diferențelor dintre cele două testări este calculată o core-

45
lație. Coeficienții de corelație mai mari de .7 sunt considerați
acceptabili pentru ca un instrument să fie considerat stabil.
Fidelitatea forme alternative (paralele)
Itemii unui instrument reprezintă de principiu eșantioane
de comportamente sau conținuturi specifice constructului vizat.
La fel ca în cazul eșantioanelor formate din persoane, itemii
reprezintă întotdeauna doar o selecție din universul de compor-
tamente specifice unui anumit construct. Pentru a investiga
magnitudinea surselor de eroare legate de conținutul construc-
tului evaluat prin instrument, două forme paralele ale aceluiași
instrument sunt administrate aceluiași eșantion. Dacă între cele
două instrumente există o corelație ridicată, se poate concluzi-
ona că eroarea cauzată de conținutul instrumentelor este situată
într-un interval acceptabil.
Fidelitatea split-half (împărțirea în jumătăți)
Acest tip de fidelitate permite investigarea erorilor legate
tot de conținutul itemilor. Această formă de fidelitate are avan-
tajul de a putea fi estimată în mod eficient, fără a fi nevoie de
administrarea unor instrumente în două sesiuni diferite. Modul
de calculare al acestui tip de fidelitate este asemănător cu cel al
fidelității forme alternative.
Principala problemă legată de acest tip de fidelitate ține
de posibilitățile de a împărți realmente itemii unui instrument
în două jumătăți echivalente. Variantele experimentate de-a
lungul timpului au fost fie de tipul prima jumătate și cea de-a
doua jumătate, fie de tipul itemi pari – itemi impari. Prima so-
luție este cât se poate de problematică și inutilizabilă în dome-
niul evaluării aptitudinilor, unde nivelul de dificultate al itemi-
lor crește pe măsura avansării în probă. Astfel, vor rezulta două
jumătăți ale testului cu nivel de dificultate cât se poate de dife-
rit. Ce-a de-a doua soluție (itemi pari și itemi impari) nu va fi
utilizabilă în situația instrumentelor cu număr impar de itemi.
Fidelitatea de tip consistență internă
Acest tip de fidelitate are scopul de a estima măsura în

46
care între itemii unui chestionar există consistență, adică în ce
măsură itemii sunt convergenți în evaluarea unui construct psi-
hologic. Acest tip de fidelitate oferă informații despre dimensi-
onalitatea unei scale. Atunci când o scală are o consistență in-
ternă ridicată, se poate considera că toți itemii acesteia măsoară
o singură dimensiune, creându-se astfel premisa pentru a emite
o ipoteză în sensul unidimensionalității scalei. Cele mai utiliza-
te metode statistice pentru calcularea consistenței interne sunt
formulele Kuder-Richardson 20 și coeficientul α (alpha) al lui
Cronbach, utilizate în funcție de formatul de răspuns la itemi.
Ambele investighează nivelul corelațiilor inter-itemi și itemi-
scor total și ambele tind să crească în valoare pe măsură ce
crește numărul de itemi al unui instrument.
Eroarea standard de măsurare
Nu vom cunoaște niciodată scorurile reale ale persoane-
lor evaluate, ci întotdeauna vom lucra cu scoruri obținute, deci
cu estimări mai mult sau mai puțin exacte ale realității. De o
apreciere corectă a scorului real al unui respondent ne-am putea
apropia în condițiile în care am realiza un număr mare de mă-
surări repetate ale unei caracteristici, eventual utilizând mai
multe instrumente de evaluare destinate a evalua respectiva
caracteristică și am calcula media scorurilor obținute la aceste
măsurări repetate (Kline, 2000).
Or, din multiple considerente, un astfel de demers este
extrem de dificil, chiar imposibil de realizat în practică. În pri-
mul rând, un număr mare de măsurări repetate implică investiții
mari de timp și de multe ori financiare, fiind deci un demers
neeconomic. În cel de-al doilea rând, măsurările repetate ridică
dificultăți de validitate, în special pentru probele de aptitudini,
respondentul putându-și aminti cel puțin parțial răspunsurile
date le ultima evaluare. Pentru instrumentele de evaluare a per-
sonalității, o astfel de procedură implică riscul conservării răs-
punsurilor respondentului, din dorința de a nu părea inconstant
sau nesincer. În concluzie, operând întotdeauna cu estimări ale

47
scorurilor reale care conțin erori, nu vom acorda niciodată în-
credere absolută unui scor obținut, ci întotdeauna vom relativi-
za semnificația lui.
Orice scor obținut la un test dispune de un interval de în-
credere, definit pe baza erorii standard de măsurare (SEM),
care ne indică faptul că scorul real poate varia într-o anumită
plajă în jurul scorului obținut. Diferiții coeficienți de fidelitate
sunt utilizați pentru a stabili intervalul în care va fi situat scorul
real al unei persoane. SEM nu este altceva decât abaterea stan-
dard a unei distribuții ipotetice a scorurilor rezultată din com-
pletarea unui număr infinit de administrări ale aceluiași instru-
ment (Urbina, 2004). Această distribuție ar reprezenta interva-
lul în care ar putea fi încadrate cu o probabilitate extrem de
ridicată scorurile unei persoane. Pentru a estima cu o probabili-
tate de 68% intervalul în care este situat scorul real al respecti-
vei persoane, trebuie adăugată și respectiv scăzută o eroare
standard a măsurării (+/- 1 SEM). Atunci când deciziile pot
avea un impact semnificativ asupra persoanei evaluate, trebuie
utilizat un prag mai ridicat de probabilitate, intervalul în care
poate fi cuprins scorul real fiind delimitat de +/- 2 SEM pentru
un prag de 95%, respectiv, +/- 3 SEM pentru un prag de 99%.

3.7.2. Validitatea instrumentelor psihometrice

Definiția clasică a validității unui instrument psihometric

constă în evidențierea măsurii în care un instrument măsoară
ceea ce își propune să măsoare. Această accepțiune a conceptu-
lui de validitate este considerată limitativă deoarece:
a. validitatea nu este doar o caracteristică a instrumentu-
lui, fiind puternic influențată de modul în care sunt interpretate
scorurile,
b. pentru a fi valide, testele nu trebuie să măsoare direct
un anumit construct specific. (Urbina, 2004).
În acest context, validitatea nu mai poate fi privită doar

48
ca fiind o caracteristică izolată a unui instrumentului, ci ar tre-
bui interpretată ca parte a unui proces decizional. Deoarece o
abordare in extenso a validității psihometrice depășește obiec-
tivele acestui manual, în continuare vor fi detaliate doar accep-
țiunile tradiționale ale validității.
Validitatea de construct
Validitatea de construct definește sensul fundamental al
conceptului de validitate. Aceasta nu poate fi investigată, mă-
surată direct, ci va putea fi afirmată dacă instrumentul dispune
de celelalte tipuri de validitate, respectiv dacă putem infirma
toate ipotezele de nul posibile care afirmă lipsa de validitate.
Pentru a testa validitatea de construct a unui instrument, va
trebui așadar să enunțăm și să testăm toate ipotezele posibile
privind validitatea acestuia. Acestea rezultă implicit în urma
prezentării tipurilor de validitate, realizată în continuare.
Validitatea convergentă (concurentă)
Dacă un test este valid, este de așteptat ca rezultatele sale
să fie asemănătoare cu cele obținute utilizând un alt instrument
care măsoară aceeași caracteristică. Acest tip de validitate este
estimat pe baza corelațiilor scorurilor la un instrument nou
construit, cu scorurile la alt instrument care măsoară același
construct și a fost deja validat. Este de așteptat ca nivelul core-
lației convergente între scorurile la un instrument nou și unul
deja validat să fie înalt numai cu condiția ca modelul teoretic
de pornire, viziunea de bază a celor două instrumente să fie
similare. Nu este de așteptat de exemplu să constatăm nivele
înalte de corelație între scorurile la un test nou de inteligență
emoțională și scorurile la un test deja validat de inteligență
generală, după cum nu este de așteptat un nivel înalt de corela-
ție între scorurile la o scală de extraversie construită din per-
spectiva teoriei trăsăturilor și una construită din perspectiva
teoriei jungiene a tipurilor psihologice.
Validitatea de criteriu (empirică)
Dacă un instrument are validitate de criteriu, este de aș-

49
teptat ca scorurile sale să coreleze cu un criteriu extern. De
exemplu, un test valid de depresie este capabil să separe depre-
sivii de non-depresivi. Estimarea acestui tip de validitate impli-
că studii corelaționale predictor – criteriu și studii comparati-
ve, între grupuri de indivizi contrastante la nivelul variabilei
criteriu, de exemplu depresivi diagnosticați versus nondepresivi.
Problema cea mai delicată privind estimarea validității de crite-
riu este alegerea, definirea și mai ales cuantificarea criteriilor.
În contextul acestui tip de validitate, este important să
putem face distincția între două tipuri de variabile: predictor și
criteriu. Variabila de tip predictor este definită prin scorurile la
instrumentele de evaluare sau orice altă informație recoltată în
procesul de evaluare și utilizată ca bază pentru a face predicții
despre persoana evaluată sau pentru a lua decizii privind per-
soanele evaluate. Variabila de tip criteriu se definește prin per-
formanța reală sau orice alt aspect care poate fi constatat empi-
ric, independent de activitățile de măsurare, de exemplu sin-
droamele clinice, numărul de activități extracuriculare ale unui
student etc.
Validitatea predictivă
Un instrument cu validitate predictivă permite realizarea
unor predicții asupra comportamentului individual la distanță
mare în timp, în raport cu o variabilă criteriu. De exemplu, un
test de inteligență aplicat în școala generală, poate fi utilizat în
scopul anticipării succesului în studiile liceale, în măsura în
care dispune de acest tip de validitate. Estimarea validității
predictive necesită obligatoriu studii longitudinale, motiv pen-
tru care nu toate instrumentele de evaluare prezintă în manuale-
le tehnice date privind validitatea predictivă.
Validitatea discriminativă
Se referă la / privește capacitatea instrumentului de a face
diferențe între constructe învecinate, asemănătoare. Este de
așteptat în acest caz să putem evidenția coeficienți de corelație
în zona de intensitate medie cu probe care măsoară constructe

50
similare. De exemplu, dacă un test de anxietate poate diferenția
între anxioși și depresivi, este de așteptat ca el să coreleze înalt
cu alte teste de anxietate și mediu cu teste de depresie.
Validitatea factorială
Analiza factorială confirmatorie poate fi utilizată în scop
de determinare a validității unui instrument psihometric. Prin
analiza factorială confirmatorie se testează corespondența din-
tre modelul teoretic utilizat de respectivul instrument, structura
scalelor acestuia și datele recoltate. O astfel de procedură poate
fi utilizată pentru instrumentele multidimensionale, cu mai
multe scale care măsoară constructe diferite. În cazul instru-
mentelor unidimensionale, în același scop pot fi utilizate și
proceduri de analiză factorială exploratorie, fiind testată unidi-
mensionalitatea.
Validitatea de fațadă (de aspect)
Nu este propriu-zis o formă de validitate, ea privește fap-
tul că un instrument „arată bine”, ”pare profesional”, creează
respondentului impresia măsoară ceea ce pretinde. Fără a avea
o semnificație psihometrică, validitatea de fațadă poate fi im-
portantă pentru motivarea respondenților.
Validitatea de conținut
Nu este aplicabilă în domeniul evaluării personalității, ci
numai pentru probele de achiziții. Se referă la asigurarea repre-
zentativității diferitelor tipuri de conținuturi în proba de evalua-
re. Este menționată aici doar pentru a trece în revistă principa-
lele tipuri de validitate descrise în literatură.
Astfel, validitatea poate fi analizată nu numai din per-
spectiva tipurilor de validitate descrise mai sus, ci și din per-
spectiva diferitelor surse de dovezi cu privire la funcționarea
unui instrument. De exemplu, Urbina (2004) propune trei cate-
gorii de validitate, fiecare tip incluzând diferite tipuri de surse:
1. Validitatea de conținut
Acest tip de validitate se referă la conținutul propriu-zis
al instrumentului, precum și la forma acestuia. Informațiile
despre validitatea de conținut includ:
51
 a. raportarea la reprezentativitatea și relevanța întrebări-
lor, itemilor sau sarcinilor pentru variabilele sau procesul men-
tal vizat a fi măsurat,
b. validitatea de aspect (fațadă), adică la măsura în care
un anumit itemii unui anumit instrument sunt ușor atribuibili
constructului pe care îl vizează.
2. Validitatea de construct
Cea de-a doua categorie face referire la obținerea infor-
mațiilor despre modul în care funcționează constructele vizate
de un anumit instrument psihometric. Ca parte a stabilirii vali-
dității de construct a unui instrument psihometric sunt utilizate
informații despre:
a. inter-corelațiile dintre scorurile la scalele sau subteste-
le unui anumit instrument. Analiza matricei de inter-corelații
oferă informații relevante despre similaritatea dintre tiparele
relațiile dintre constructele vizate de un anumit instrument și
cele raportate de alte instrumente a căror validitate a fost de-
monstrată,
b. matricea multi-trăsătură, multi-metodă (multi-trait
multi-method matrix). Această abordare presupune colectarea
unor informații despre mai multe constructe prin metode diferi-
te. Obiectivul acestei abordări este acela de a evidenția relațiile
dintre trăsăturile vizate de instrument (de exemplu, depresia) și
alte trăsături conexe (cum ar fi bună-starea psihologică sau
anxietatea), fiecare dintre acestea fiind la rândul său măsurată
prin metode diferite (de exemplu, chestionar auto-evaluare și
observație sau interviu). Analiza acestei matrici oferă informa-
ții esențiale despre modul în care un instrument măsoară con-
structele vizate,
c. funcționarea scorurilor în funcție de nivelurile de vâr-
stă sau în funcție de alte variabile demografice. Analiza modu-
lui în care scorurile obținute la un instrument funcționează pen-
tru cele două genuri, pentru diferite categorii de vârstă sau pen-
tru niveluri educaționale diferite oferă informații esențiale des-

52
pre modul în care un instrument surprinde diferite constructe.
De exemplu, dacă un instrument pretinde că măsoară inteligen-
ța spațială, performanța persoanelor care completează acest
instrument ar trebui să scadă pentru persoanele cu o vârstă îna-
intată,
d. analiza factorială exploratorie. Această sursă de infor-
mații oferă indicii despre structura factorială a unui instrument,
permițând analiza gradului în care itemii unui instrument se
grupează pe factori sau componente generale,
e. analiza factorială confirmatorie. Acest tip de analiză
permite identificarea gradului în care datele obținute cu un
anumit instrument, adică variabilele observate (itemii) se potri-
vesc la un model teoretic, adică modul în care variabilele ob-
servate surprind anumite variabile latente. Acest tip de analiză
permite identificarea gradului în care anumite instrumente de
măsurare sunt consistente cu diferite teorii. De exemplu, dacă
modelul Big Five este unul valid, atunci itemii (variabilele ob-
servate) care măsoară dimensiunile acestui model ar trebui să
se grupeze în cinci dimensiuni distincte (variabilele latente).
Avantajul major al acestei abordări constă în faptul că oferă
posibilitatea testării gradului de potrivire al unui instrument la
teoriile relevante pentru domeniul de măsurare vizat de instru-
ment.
3. Validitatea de criteriu
Cea de-a treia categorie face referire la deciziile care pot
fi luate cunoscând scorurile la anumite instrumente psihometri-
ce. În principiu, validarea de criteriu presupune raportarea la
implicațiile cu care sunt asociate răspunsurile sau performanța
la anumite probe. Stabilirea validității de criteriu a unui instru-
ment presupune:
a. colectarea unor informații despre relația dintre scoruri-
le obținute la un instrument și un alt criteriu curent sau trecut.
Atunci când un instrument îndeplinește această caracteristică
atunci se poate considera că are validitate concurentă,

53
 b. colectarea unor informații despre relația dintre scoruri-
le obținute la un anumit instrument și un criteriu plasat în viitor
(de exemplu, performanța profesională la un an după momentul
evaluării). În cazul în care instrumentul se dovedește a avea o
putere predictivă semnificativă, putem considera faptul că aces-
ta are validitate predictivă.
În concluzie, validitatea unui instrument psihometric nu
trebuie considerată o caracteristică statică a acestuia, ci mai
degrabă un proces dinamic. Acest proces este influențat de
progresul domeniilor în care sunt utilizate instrumentele psi-
hometrice.
De exemplu, în psihologia industrial-organizațională,
procesele de selecție a personalului vizau pană nu demult pre-
dicția performanței profesionale în sarcinile specifice unui post
(de exemplu, numărul de unități vândute). La ora actuală, însăși
conceptualizarea domeniului performanței profesionale a fost
extinsă pentru a include și comportamentul civic organizațio-
nal. În acest context este nevoie de studii suplimentare pentru a
stabili validitatea predictivă a instrumentelor în raport cu noile
criterii. În toate domeniile aplicative ale psihologiei, psihologia
clinică, psihologia educațională sau industrial-organizațională
domeniul criteriilor evoluează accelerat, astfel încât validarea
unor instrumente devine un proces continuu, iar nu o caracte-
ristică finită.

3.8. Evaluarea computerizată și online

Progresul tehnologic influențează din ce în ce mai mult

societatea actuală. Domeniul evaluării psihologice a fost influ-
ențat puternic de apariția tehnologiilor inteligente. Tranziția de
la evaluarea creion-hârtie la evaluarea computerizată are multe
beneficii, dar și riscuri majore. În continuare vor fi evidențiate
câteva dintre beneficiile și riscurile evaluărilor computerizate.
Unul dintre principalele beneficiile ale testării compute-

54
rizate este eficientizarea proceselor de administrare, scorare,
prelucrare a scorurilor, interpretare și stocare a rapoartelor de
evaluare. Aceste procese nu sunt eficientizate doar din perspec-
tiva temporală, ci și din punct de vedere calitativ. Un astfel de
exemplu constă în eliminarea erorilor de calcul care intervin în
cadrul procesului de scorare și transformare a scorurilor brute.
Evaluarea computerizată permite raportarea rapidă la mai multe
seturi de norme sau generarea unor rapoarte interpretative
complexe care conțin interpretări dinamice ale scalelor măsura-
te de un anumit instrument. Unul dintre cele mai importante
avantaje ale testării computerizate constă în posibilitatea im-
plementării unor testări computerizate adaptative.
Testarea computerizată adaptativă crește exponențial
precizia unei evaluări, deoarece itemii sunt selectați pe baza
răspunsurilor date anterior. De exemplu, dacă o persoană răs-
punde corect la un item care are un nivel mediu de dificultate,
atunci îi vor fi prezentați itemi care au un nivel mai ridicat de
dificultate. După cum a fost menționat anterior, fidelitatea unui
instrument este influențată, printre altele, de numărul de itemi
al respectivului instrument. Un test de aptitudini cognitive va
include un număr redus de itemi cu un nivel de dificultate ex-
trem de redus sau extrem de ridicat. O consecință directă este
că fidelitatea tinde să scadă și, implicit erorile standard de mă-
surare vor fi mai ridicate pentru scorurile extreme. Testarea
computerizată oferă o soluție eficientă pentru rezolvarea aces-
tor probleme, prin extragerea acelor itemi specifici unui anu-
mit nivel de dificultate. Un alt avantaj al CAT (Computer
Adaptive Testing) constă în reducerea semnificativă a timpului
necesar testării, deoarece persoanele evaluate nu trebuie să par-
curgă itemi irelevanți pentru nivelul de dezvoltare al aptitudini-
lor acestora. Evaluarea computerizată adaptativă atrage și anu-
mite limitări legate de costurile ridicate pentru dezvoltarea și
calibrarea bazei de itemi sau de dezvoltarea platformelor elec-
tronice care pot susține derularea unor testări CAT în timp real.

55
 Deși evaluarea computerizată oferă multiple beneficii,
eficientizând procesul de testare, trebuie menționat faptul că
aceasta nu poate înlocui expertiza specialistului. Indiferent de
gradul de complexitate, rapoartele generate electronic nu vor
putea înlocui interpretările specialiștilor. De asemenea, rapoar-
tele generate electronic nu pot integra informații din surse mul-
tiple într-o manieră euristică.

4. Perspectiva clinică în evaluarea psihologică

În practică, pot fi identificate două mari perspective utili-
zate în scop de analiză, conceptualizare, proiectare și derulare a
activităților și proceselor de evaluare, mai precis o perspectivă
psihometrică, cantitativă și statistică, care a fost prezentată la
punctul anterior, precum și o perspectivă clinică, schițată în
continuare. În primul caz investigatorul va fi interesat în speci-
al de obiectivitatea evaluării și de posibilitatea de a realiza
comparații între persoane, în timp ce în contextul unei abordări
clinice investigatorul va fi interesat de culegerea unor informa-
ții suficiente ca diversitate și profunzime, pentru a permite o
bună înțelegere și conceptualizare a cazurilor clinice. Din per-
spectivă teoretică, cele două perspective reiterează problemati-
ca unei abordări de tip nomotetic sau idiografic (Allport,1981)
în înțelegerea personalității umane. Astfel, perspectiva psiho-
metrică asupra evaluării se plasează în contextul abordării no-
motetice, centrată pe identificarea și evaluarea unor comunali-
tăți sau aspecte general umane, în timp ce perspectiva clinică se
plasează în contextul abordării idiografice, centrată pe înțelege-
rea individualului.
Istoric, dezvoltarea psihologiei clinice ca domeniu coin-
cide cu dezvoltarea psihologiei ca știință, începuturile acesteia
fiind plasate in Franța, unde în 1897 a fost inițiată Revista de
Psihologie Clinică și Terapeutică. Mai mult decât atât, dezvol-

56
tarea psihometriei ca domeniu a fost major stimulată de necesi-
tățile practicii clinice pentru realizarea unor decizii clinice înalt
valide. Pe de altă parte, dezvoltarea psihometriei a suscitat nu-
meroase dezbateri și reproblematizări în domeniul clinic, în
special din perspectiva creșterii gradului de obiectivitate și
standardizare a evaluărilor realizate. Probabil cea mai bună
înțelegere a perspectivei clinice în evaluare trebuie să porneas-
că de la preocuparea și scopul fundamental al psihologiei clini-
ce, respectiv studiul, evaluarea și tratamentul persoanelor cu
probleme sau tulburări psihice (Pomerantz, 2011).
Dacă ”Omul aflat în suferință este preocuparea principală
a psihologiei clinice, iar acest aspect reiese din orice definiție
mai veche sau mai nouă dată acestui domeniu al psihologiei.”
(Ciorbea, 2014, p. 8), rezultă o serie de implicații pentru dome-
niul evaluării:
1. Preocuparea principală este înțelegerea cazului clinic,
ceea ce din perspectiva evaluării presupune comutarea accentu-
lui de la standardizarea informațiilor recoltate către varietatea,
profunzimea și în final suficiența acestora, context în care po-
sibilitatea de a realiza comparații valide cu alte persoane devine
o preocupare secundară. O bună înțelegere a cazului clinic, în
sensul de conceptualizare și formulare, este necesară ca premi-
să pentru dezvoltarea unor strategii de intervenție valide.
2. Apelul la psihometrie într-o perspectivă clinică este
necesar și important în măsura în care aceasta servește scopului
fundamental al clinicianului, fapt care constituie obiectul a 100
de ani de dezbateri în psihologie. Așadar, utilizarea psihometri-
ei în evaluarea clinică este importantă din perspectiva obiecti-
vității implicate, a posibilității de a face comparații între indi-
vizi și a standardizării, atât în demersurile de tip investigativ
sau diagnostic, cât și în procesele de evaluare a intervențiilor
clinice. Practic, eliminarea perspectivei psihometrice din prac-
tica clinică ar echivala cu ieșirea acesteia din urmă din dome-
niul psihologiei științifice.

57
 3. Abordarea clinică asupra evaluării este incluzivă în ra-
port cu psihometria, în sensul că mai degrabă o încorporează,
psihometria fiind o parte intrinsecă și importantă a domeniului
de activitate al clinicienilor. Astfel, utilizarea instrumentelor
psihometrice devine o parte dintr-un demers investigativ mai
larg, în care sunt evaluate multiple aspecte privind persoana,
cum ar fi cele biologice, biografice, familiale sau sociale.
4. Utilizarea exclusivă a metodei psihometrice în evalua-
rea clinică este insuficientă din perspectiva necesităților practi-
cii. Din acest motiv, metodologia utilizată în scop de evaluare
în clinică este mult mai variată în raport cu domeniul propriu-
zis al psihometriei și are un caracter mixt, îmbinând metode
calitative de tipul interviului și observației cu metode cantitati-
ve, cum sunt instrumentele psihometrice.
În corespondență cu marile curente din psihologie, tot
atâtea orientări pot fi regăsite și în domeniul psihoterapiei, res-
pectiv: 1. orientarea psihodinamică, reunind psihoterapiile de-
rivate din psihanaliză și dezvoltările ulterioare ale acesteia, 2.
orientarea cognitiv comportamentală, reunind psihoterapiile cu
baza teoretică în psihologia cognitivă sau comportamentalism
și 3. orientarea umanist-experiențială, reunind psihoterapiile
dezvoltate pe un fundament teoretic umanist și existențial
(Ciorbea, 2013). Din perspectiva practici, psihoterapia, consili-
erea psihologică și alte activități asociate acestora, inclusiv cele
de evaluare psihologică, reprezintă o pondere importantă în
activitatea psihologilor clinicieni.
Afilierea teoretică la una dintre orientările sau școlile de
psihoterapie implică de asemenea afilierea la o anumită per-
spectivă metodologică, din moment ce o psihoterapie se defi-
nește prin trei elemente fundamentale: a. o viziune despre func-
ționarea umanului, boală și vindecare, b. o viziune asupra rela-
ției terapeutice de schimbare și c. un set de metode ca vehicule
ale schimbării. Activitățile de evaluare inerente definirii, for-
mulării și abordării cazurilor în psihoterapie vor fi direcționate

58
de opțiunile teoretice și metodologice mai generale și vor purta
amprenta acestora. Astfel, în cadrul orientării psihodinamice
evaluarea va urmării culegerea de date despre domenii care țin
de identitatea, relațiile obiectuale, reglarea afectivă, testarea
realității, funcționarea Eu-lui și integrarea Super Eu-lui persoa-
nei, din acestea decurgând implicit opțiunile de ordin metodo-
logic, cu privire la tehnicile folosite concret în evaluare. În ori-
entarea cognitiv – comportamentală, evaluarea este orientată
către analiza funcțională a comportamentului, fiind ghidată de
modelul ABC comportamental (ACC în limba română = Ante-
cedente, Comportament, Consecințe sau Antecedents, Behavi-
or, Consequences în original) sau de modelul ABC(DE) al lui
Ellis (Activating events, Beliefs, Consequences, Disputing,
Effective), în care DE reprezintă etapele de intervenție terapeu-
tică. Din perspectiva psihoterapiilor actuale din cadrul orientă-
rii umanist-experiențiale, evaluarea se va focaliza pe aspecte
care țin de experiența internă, experiența emoțiilor, semnificați-
ile existențiale, structurarea sinelui și relaționarea interpesonală
a persoanei, din acest obiective rezultând și o serie de opțiuni
metodologice privind evaluarea (Ciorbea, 2014).
Dincolo de modelele teoretice propuse de marile orientări
în psihoterapie, în literatura clinică actuală sunt comun accepta-
te două mari modele ale bolii / sănătății, care vor ghida activi-
tatea psihologilor în abordarea evaluării psihologice clinice:
modelul bio-psiho-social și modelul rezilienței asistate. Ele
propun modalități coerente de definire și înțelegere a fenome-
nului bolii / sănătății și vor furniza implicit sau explicit o serie
de repere pentru focalizarea și organizarea activităților evalua-
tive.
Modelul bio-psiho-social a fost propus de Engel (1977,
1980, apud Ciorbea, 2014), în scopul înțelegerii și tratării boli-
lor psihice sau fizice, ca o alternativă pentru limitările inerente
modelului medical clasic. Conform acestui model, boala (psi-
hică sau fizică) trebuie înțeleasă în manieră sistemică, ca o inte-

59
racțiune între un ansamblu de factori biologici, psihologici și
sociali. Sarcina psihologului evaluator este aceea de a aprecia
ponderea și relevanța fiecărei categorii de factori în etiologia și
manifestarea bolii și astfel să dezvolte o bază solidă pentru
construcția unor procese și strategii valide de evaluare și inter-
venție. Prin acumularea de date de cercetare care susțin validi-
tatea modelului bio-psiho-social (Llewelyn & Kennedy, 2003),
acesta a căpătat în ultima perioadă o importanță din ce în ce
mai sporită pentru practica clinică, în defavoarea modelului
medical clasic.
Modelul rezilienței asistate se plasează în congruență cu
cel bio-psiho-social, lărgind cadrul de înțelegere al fenomene-
lor de patologie psihică. Acesta a fost propus de Ionescu (2009,
2013) și accentuează asupra a două obiective fundamentale
pentru clinicieni: recuperarea psihică și prevenția tulburărilor
psihice. Noțiunea de reziliență asistată introdusă prin interme-
diul acestui model are rolul de a comuta accentul clinicienilor
de pe patologizarea excesivă a persoanelor, către accesarea
resurselor naturale de reziliență și recuperare ale acestora. Din
perspectiva modelului rezilienței asistate, patologia este defini-
tă ca având doi piloni principali: vulnerabilitatea psihologică și
reziliența psihologică. Vulnerabilitatea este privită ca o formă
de sensibilitate, de fragilitate în fața factorilor aversivi, care
poate fi înnăscută sau dobândită și are de regulă caracter latent,
în sensul că nu se va manifesta în absența unui stres semnifica-
tiv. Determinarea vulnerabilității personale presupune adresa-
rea și înțelegerea factorilor de risc care au acționat în trecut sau
acționează în prezent asupra persoanei, cum ar fi experiențele
traumatice (Nedelcea, 2012). Reziliența psihică este definită
din perspectiva modelului ca o triadă constând în: a. capacita-
tea de recuperare și adaptare la circumstanțe adverse, traumati-
ce, b. un rezultat pozitiv al adaptării – lipsa tulburărilor psihice
după depășirea unor situații adverse semnificative și c. existen-
ța unor factori moderatori ai riscului, care țin de regulă de pro-

60
cesele de interacțiune persoană – mediu (Ionescu & Jourdan-
Ionescu, în Ionescu & Blanchet, 2009). Procesul de evaluare
clinică trebuie să se focalizeze, din perspectiva acestui model,
pe interacțiunile dintre factorii de vulnerabilitate, factorii de
risc, factorii de reziliență și factorii protectivi,

5. Construcția instrumentelor psihometrice

Pentru construcția unui instrument psihometric pot fi uti-
lizate diferite strategii. O parte dintre acestea au fost evidenția-
te în cadrul acestui manual. Trebuie menționat faptul că diferi-
tele strategii de construcție a instrumentelor psihometrice se
încadrează în diferite modele al teoriei testării. Cele mai popu-
lare modele ale teoriilor testării sunt: teoria clasică a testării și
teoria răspunsului la item. Acestea vor fi prezentate succint în
continuare.
Teoria clasică a testării
(Classical Test Theory - CTT)
Premisa fundamentală a teoriei clasice a testării (classical
test theory – CTT) este aceea că un scor obținut sau observat
este format din scorul real al persoanei și o anumită cantitate de
eroare. Teoria clasică a testării se bazează pe trei presupuneri
esențiale. Prima constă în faptul că scorurile reale și erorile nu
sunt corelate. Cea de-a doua presupunere specifică faptul că
erorile sunt distribuite normal în jurul scorului real. Ultima
presupunere a CTT constă în faptul că erorile scorurilor obținu-
te din forme paralele nu sunt corelate. Astfel, în teoria clasică a
testării eroarea este conceptualizată ca fiind diferența dintre
scorurile obținute în situații identice cu instrumente echivalente
(de Champlain, 2010). Nivelul de analiză specific acestei teorii
este relația dintre scorurile la teste (observate) și scorurile rea-
le. Implicit, fiecare item al unui instrument este considerat o
estimare echivalentă a constructului măsurat.
61
 Construcția instrumentelor în cadrul teoriei clasice a tes-
tării implică formularea unui set de itemi și explorarea caracte-
risticilor și funcționării acestuia la nivelul unui eșantion popu-
lațional. În funcție de rezultatele acestei explorări-pilot, unii
itemi pot fi eliminați în funcție de relațiile pe care le au cu alți
itemi, cu dimensiunea măsurată (scorul total) sau în cazul teste-
lor de aptitudini, în funcție de nivelul de dificultate sau capaci-
tatea de discriminare.
Motivul pentru care majoritatea instrumentelor care mă-
soară personalitatea au fost dezvoltate în cadrul acestei teorii
este relativa ușurință cu care pot fi respectate presupunerile
enunțate mai sus. Rezultatele obținute prin intermediul instru-
mentelor dezvoltate în cadrul CTT sunt
În același timp, CTT implică și un set de limitări. Cea
mai importantă limită a instrumentelor dezvoltate în cadrul
CTT constă în faptul că statisticile utilizate pentru estimarea
erorilor sunt dependente de eșantionul investigat. În cadrul
CTT parametrii unui item nu sunt invarianți, ci depind de per-
soanele din eșantion care au răspuns la respectivul item. Mai
mult, în cadrul CTT nu se poate specifica măsura în care eroa-
rea observată este într-adevăr eroare de măsurare, o variație a
constructului măsurat sau a instrumentelor utilizate. Nu în ul-
timul rând, CTT se bazează pe presupunerea că eroarea măsu-
rării este distribuită pentru toate persoanele, indiferent de nive-
lul constructului latent măsurat (Hambleton & Rogers 1991).

Teoria răspunsului la item

(Item Response Theory – IRT)
IRT este o abordare în cadrul căreia nivelul de analiză es-
te acela item-trăsătură. După cum se poate intui din denumirea
acestei abordări, teoria răspunsului la item vizează analiza inte-
racțiunii dintre funcționarea itemilor și nivelul variabilei latente
pe care aceștia o estimează. Spre deosebire de CTT, în cadrul
IRT se derulează prin includerea a patru parametri diferiți: ni-

62
velul variabilei măsurate, puterea de discriminare a itemilor,
nivelul de dificultate al itemilor, rata răspunsurilor ghicite.
Teoria răspunsului la item include o familie de modele
non-liniare care estimează probabilitatea de a oferi un răspuns
corect la un anumit item în funcție de dificultatea și capacitatea
de discriminare a itemului pe de o parte și de nivelul de dezvol-
tare al dimensiunii măsurate la nivelul respondentului pe de
altă parte (Hambleton & Rogers, 1991). Mai mult, IRT nu se
bazeză pe presupunerea că eroarea este distribuită identic la
nivelul itemilor și nici la nivelul respondenților. În cadrul IRT
eroarea este la rândul său influențată de interacțiunea dintre
nivelul de dezvoltare al dimensiunii măsurate și caracteristicile
itemului. Este evident faptul că pe măsură ce nivelul abilității
sau al dimensiunii vizate este mai ridicat, șansele de a răspunde
corect la un anumit item cresc. Prin urmare, această abordare
ține cont de interacțiunea dintre parametrii itemilor și nivelul
variabilelor măsurate. Elementele definitorii ale IRT sunt: nive-
lul variabilei latente (θ) și cei trei parametrii ai itemilor: nivelul
de dificultate, capacitatea de discriminare a itemului și probabi-
litatea de a ghici răspunsul corect.
Construcția instrumentelor în cadrul IRT implică pilota-
rea itemilor pe eșantioane voluminoase care să permită identi-
ficarea parametrilor itemilor. În urma estimării acestor para-
metri sunt eliminați itemii nepotriviți. IRT are o abordare dife-
rențiată și asupra erorii. Practic, în IRT eroarea este estimată
într-o manieră adaptată pentru fiecare nivel al abilității (θ).
Deși prezintă multe avantaje, IRT este asociată și cu o se-
rie de limitări legate fie de asumpțiile care trebuie respectate,
fie de resursele necesare pilotării itemilor.

Abordarea Etică și Emică asupra Personalității

Relația dintre personalitate și cultură a este una de circu-
lară, cultura fiind un produs al personalității oamenilor care o
constituie, cultura favorizând la rândul său dezvoltarea unor
trăsături sau caracteristici ale personalității (Heine, 2008).
63
 Majoritatea studiilor și cercetărilor derulate în diferite
contexte aplicate ale psihologiei au utilizat instrumente sau
chestionare dezvoltate într-o anumită cultură și aplicate în alte
culturi. Aceste abordări sunt cunoscute ca abordări de tip ”etică
impusă” (Cheung, 2004). Aceste abordări etice presupun inves-
tigarea și măsurarea adecvată a acelor trăsături sau componente
ale personalității considerate universale, independente de con-
textul cultural. Abordările etice au dus la identificarea unor
modele ”universale” ale personalității, cum ar fi modelul Big
Five. Acesta a fost replicat în diferite culturi, fiind de departe
cel mai cercetat model al personalității (McCrae, 2002;
McCrae, Terracciano, & 78 Members of the Personality Profi-
les of Cultures Project, 2005). Mai mult, modelul Big Five este
susținut și de abordări biologice și evoluționiste. De exemplu,
există studii care au estimat heritabilitatea trăsăturilor de per-
sonalitate, aceasta fiind estimată în jurul valorii de .40 pentru
toate cele cinci dimensiuni ale modelului Big Five (Plomin et
al, 2001). De asemenea, cele cinci domenii Big Five, Extraver-
sia, Stabilitatea emoțională, Conștiinciozitatea, Deschiderea și
Agreabilitatea au fost identificate și la nivelul cimpanzeilor
(King & Figueredo, 1997) sau al altor animale precum hienele
(Gosling, 1998). Aceste studii susțin faptul că trăsăturile măsu-
rate de modelul Big Five reprezintă răspunsuri universale la
diferitele presiuni ale mediului.
În același timp, nu se poate considera că există un acord
cu privire la existența acestor cinci mari dimensiuni în toate
culturile. Există studii care indentifică un număr mai ridicat sau
mai redus de dimensiuni. De exemplu, studii recente derulate
în spații culturale mai puțin dezvoltate, cum ar fi Bolivia au
identificat structuri de personalitate care includ doar 2 compo-
nente (Gurven, von Rueden, Massenkoff, Kaplan, & Lero Vie,
2013). Un număr mai restrâns de dimensiuni integral replicabi-
le a fost identificat și în investigații care au inclus țări dezvolta-
te din Europa sau America (DeRaad et al, 2010). Alte studii

64
care au utilizat tot abordarea lexicală au identificat mai multe
componente ale personalității. De exemplu, un studiu care a
analizat structurile de personalitate pentru 11 culturi din Africa
de Sud a identificat un model cu nouă factori integral replica-
bili (Nel, Valchev, Rothman, van de Vijver, Meriring, & de
Bruin, 2012).
Majoritatea instrumentelor utilizate la ora actuală, printre
care și instrumentele de tip Big Five sunt înscrise în cadrul
abordării etice.
Pe de altă parte, există un consens al comunității științifi-
ce cu privire la faptul că, pe lângă cele cinci componente care
surprind dimensiuni universale ale personalității, unicitatea
culturilor influențează și dezvoltarea unor structuri de persona-
litate circumscrise respectivelor culturi. Identificarea și măsura-
rea acestor dimensiuni de personalitate se numește abordarea
emică.
Abordările emice asupra personalității presupun o per-
spectivă mai specifică din punct de vedere cultural, concen-
trându-se asupra acelor aspecte, variabile sau constructe ale
personalității specifice unui anumit spațiu cultural (Church,
2009).
Printre trăsăturile de personalitate specifice anumitor spa-
ții culturale se numără interpersonal relatedness în China,
amae (Indulgență pozitivă) în Japonia sau ubuntu în Africa de
Sud, selfless-self în cadrul culturilor în care predomină bud-
dhismul și hinduismul (Verma, 1999). Există autori care argu-
mentează faptul că inclusiv anumite domenii Big Five, cum ar
fi Conștiinciozitatea sau Extraversia prezintă particularități
diferite de la un spațiu cultural la altul (Adair, 2006). Utilitatea
acestor dimensiuni de personalitate a fost demonstrată nu doar
prin construcția unor instrumente adaptate diferitelor culturi, ci
și prin demonstrarea validității de criteriu a acestor dimensiuni
cultural-specifice de personalitate (Cheung, van de Vijver, &
Leong, 2011).

65
 6. Practica evaluării psihologice

6.1. Etica în evaluarea psihologică

Activitățile aferente profesiei de psiholog sunt gestionate

la nivelul cel mai profund de un set de norme etice, de regulă
formalizate prin codurile etice, acestea oferind repere privind
bunele practici în profesie, corectitudinea și moralitatea decizii-
lor profesionale. Acest set general de norme etice, fie că sunt
sau nu structurate într-un cod etic, fie că sunt sau nu reglemen-
tate prin acte juridice, poate fi privit ca un fundament valoric al
profesiei de psiholog, simbolic vorbind, ca o secvență impor-
tantă din ADN-ul acestei profesii.
Există două categorii de norme etice: standarde și princi-
pii etice. Principiile etice au valoare generală și inspirațională
pentru psihologi, fiind cele mai importante, baza oricărei deci-
zii etice, chiar dacă din ele nu decurg reguli sau responsabilități
specifice. Standardele etice de regulă definesc reglementări și
responsabilități specifice privind activitățile profesionale. Ele
decurg din principiile etice, reprezentând transpunerea acestora
la nivelul practicii. În funcție de spațiul geografic – cultural, un
cod etic poate defini un număr diferit de principii și standarde.
Lindsay, Koene, Øvreeide & Lang (2008), în contextul
activității psihologilor europeni, definesc patru principii etice:
1. Respect, 2. Competență, 3. Responsabilitate și 4. Integritate,
în timp ce Asociația Psihologilor Americani – APA, în spațiul
cultural nord american, descrie cinci principii etice: 1. Benefi-
cence & nonmaleficence, 2. Fidelitate și responsabilitate, 3.
Integritate, 4. Dreptate și 5. Respect. Observăm că patru dintre
cele cinci principii sunt identice, în cazul codului etic american
apărând suplimentar principiul Beneficence & nonmaleficence.
Colegiul Psihologilor din România – CPR, prin intermediul
Comisiei de Etică, a elaborat și publicat Codul etic al psiholo-
gilor din România. Comisia de etică din cadrul CPR are un rol

66
multiplu: de reglementare (emiterea de documente cu valoare
normativă), de analiză a sesizărilor de natură etică cu privire la
activitatea psihologilor, de asistență pentru psihologi în soluți-
onarea dilemelor etice.
Cum codul etic al APA este probabil cel mai reprezenta-
tiv în momentul de față la nivel mondial, acesta este luat drept
reper în cele ce urmează. În plus de aceasta, facem precizarea
că în prezentarea de față ne vom rezuma la descrierea acelor
standarde cu relevanță pentru activitatea de evaluare psihologi-
că, chiar dacă în codul APA există numeroase alte standarde,
specifice altor domenii de activitate a psihologilor.

6.1. Principii etice ale profesiei de psiholog (APA,

2002):

1. Beneficence and Nonmaleficence

Psihologii trebuie să depună toate eforturile pentru ca be-
neficiarii serviciilor lor să obțină beneficii și de asemenea tre-
buie să ia toate măsurile pentru a nu cauza în vreun fel prejudi-
cii clienților lor. Întrucât deciziile și acțiunile profesionale ale
psihologilor pot afecta viața altor persoane, aceștia trebuie să se
protejeze de toți acei factori (financiari, sociali, organizaționali
sau politici) ce pot conduce la o utilizare în sens negativ a in-
fluenței pe care o au asupra clienților.
2. Fidelitate și responsabilitate
Psihologii stabilesc relații de încredere cu beneficiarii
serviciilor lor. Aceștia trebuie să își asume responsabilitățile pe
care le au față de clienți, societate sau comunitatea în care acti-
vează. Psihologii consultă sau colaborează cu alți specialiști
sau instituții, în interesul clientului. Pe psihologi trebuie de
asemenea să-i preocupe din perspectivă etică comportamentul
colegilor.
3. Integritate
Psihologii au responsabilitatea să îmbunătățească onesti-

67
tatea, adevărul și precizia în cercetare, predarea și practicarea
psihologiei. În situațiile în care inducerea în eroare a unui cli-
ent poate fi justificată din punct de vedere etic, psihologii au
obligația să evalueze în mod adecvat posibilele riscuri sau con-
secințe nefaste.
4. Dreptate
Psihologii recunosc faptul că, în spiritul dreptății și echi-
tății, toate persoanele beneficiază și au acces în mod egal la
procedurile și serviciile oferite de psihologi.
5. Respect pentru drepturile și demnitățile persoanelor
Fiecare individ trebuie valorizat în același mod de către
psihologi, respectând drepturile individuale la confidențialitate
și autodeterminare. Psihologii sunt conștienți de și respectă
diferențele inter-individuale atunci când lucrează cu grupuri
diferite sub aspect social, economic, de vârstă, rasă, etnie etc.

6.2. Standarde etice în evaluarea psihologică

1. Utilizatorii de teste trebuie să-și bazeze opiniile emise

în recomandări sau rapoartele de evaluare pe informații și teh-
nici suficiente pentru a-și susține opiniile.
2. Utilizatorii de teste trebuie să folosească doar instru-
mente ale căror caracteristici psihometrice au fost clar stabilite
pentru populația țintă.
3. Obținerea consimțământului informat presupune două
componente: informarea clientului cu privire la evaluare și ob-
ținerea consimțământului.
4. Divulgarea datelor de evaluare se poate face numai că-
tre acele persoane agreate anterior de respondent (la momentul
obținerii consimțământului informat). Datele pot fi divulgate
către terțe persoane doar în urma unei hotărâri judecătorești.
5. În construcția instrumentelor de evaluare, constructorii
trebuie să utilizeze metode psihometrice adecvate, să valideze
și să standardizeze instrumentele și să minimizeze sursele de

68
eroare; de asemenea, trebuie să elaboreze instrucțiuni adecvate
pentru utilizarea și interpretarea corectă a instrumentului con-
struit.
6. Interpretarea rezultatelor evaluării trebuie întotdeauna
făcută în funcție de scopul evaluării, de variabilele personale,
situaționale, de diferențele lingvistice sau culturale.
7. Folosirea testelor / instrumentelor de evaluare de către
persoane necalificate este interzisă.
8. Folosirea unor teste ieșite din uz sau nepotrivite scopu-
lui evaluării este interzisă.
9. Utilizatorii de teste / instrumente de evaluare sunt di-
rect responsabili pentru aplicarea și interpretarea adecvată a
testelor, chiar dacă interpretarea și scorarea sunt realizate au-
tomat sau de către un terț.
10. Utilizatorii de teste trebuie să ofere respondenților /
persoanelor evaluate explicații cu privire la răspunsurile date,
precum și un feed-back interpretativ, indiferent de natura sau
contextul evaluării.
11. Menținerea securității testului este responsabilitatea
psihologului și se referă la toate materialele acestuia: manual,
instrumente, protocoale, întrebări ale testului sau stimuli. Utili-
zatorii de teste depun toate eforturile necesare pentru menține-
rea integrității și securității materialelor de testare.

6.3. Dileme etice în evaluarea psihologică

În activitatea oricărui psiholog apar în mod inevitabil di-

leme etice, universul acestora fiind configurat de situațiile etice:
a. pe care psihologul nu le poate rezolva prin simpla apli-
care a unui principiu sau standard etic sau;
b. a căror rezolvare implică încălcarea acelorași principii
sau standarde sau;
c. a căror rezolvare implică încălcarea unor reglementări
de altă natură sau;

69
 d. când principiile și standardele etice ale profesiei de
psiholog intră în conflict cu alte acte normative sau reglemen-
tări elaborate de alte foruri.
Când spunem că psihologul nu poate soluționa o dilemă
prin simpla aplicare a unui principiu sau standard etic, nu avem
exclusiv în vedere situația în care soluția necesară rezolvării
dilemei nu poate decurge direct din principii sau standarde, ci
mai degrabă situațiile în care psihologul nu poate apela la solu-
ția respectivă, chiar dacă aceasta poate fi relativ clară.
Să presupunem, de exemplu, că între un psihoterapeut și
clientul său se înfiripă o relație cu iz amoros, fără ca aceasta să
fie transpusă în act. Recomandările aceluiași cod APA sunt
foarte clare în acest caz, în sensul că un psihoterapeut nu trebu-
ie să aibă relații personale cu clienții pentru o durată de minim
doi ani de la încheierea psihoterapiei. Soluția este aparent clară
în acest caz: o relație amoroasă între cei doi nu este ”permisă”.
În regulă, dar ea există și se manifestă (chiar netranspusă în
act), interferând negativ cu procesul psihoterapiei, ceea ce este
echivalent cu încălcarea altor principii și standarde etice. Iar de
aici decurge dilema.
Să presupunem, ca un alt exemplu, că un client din psiho-
terapie ne mărturisește un plan criminal, să zicem intenția de a
plasa o bombă într-o stație de metrou, la o oră de vârf. Ce este
de făcut în această situație ca psiholog? Denunțarea clientului
către poliție presupune în primul rând încălcarea confiden-
țialității, în condițiile în care nu putem ști dacă planul este real
sau nu, dacă va fi sau nu pus în practică. Dacă planul este tran-
spus în practică iar psihoterapeutul nu a anunțat autoritățile
competente, din punct de vedere al dreptului penal poate fi tra-
tat ca un complice și pasibil de pedeapsă.
Atunci când un psiholog se confruntă cu o dilemă etică,
este recomandată:
a. Luarea unei decizii / găsirea unei soluții cu ajutorul
codului etic, bazată pe aplicarea principilor și standardelor la

70
situația în cauză. Dacă psihologul nu poate ajunge singur la o
decizie / soluție rezonabilă, se recomandă:
b. Consultarea cu alți psihologi asupra respectivei dileme.
Dacă nici în acest mod psihologul nu poate ajunge la o soluție
mulțumitoare, se recomandă:
c. Apelul la organismele competente, în speță Comisia de
etică a CPR.
În situațiile de evaluare psihologică, majoritatea covârșitoa-
re a dilemelor etice pot fi încadrate în două categorii principale:
1. Dileme etice care țin de relația cu un terț. În marea lor
majoritate, evaluările psihologice nu sunt solicitate de către per-
soana evaluată în sine, ci de regulă de un terț, care devine astfel
partener în contractul psihologic pe care se bazează evaluarea.
Cel mai frecvent caz de acest tip este întâlnit în context
organizațional, unde evaluarea are loc în context de selecție sau
evaluare profesională. Terțul în acest caz este organizația în
sine, care solicită evaluarea, mai precis reprezentanții acesteia.
Psihologul evaluator va fi pus în acest caz în situația de a reali-
za un echilibru între prevederile codului etic, care vizează prin-
cipial responsabilitatea față de persoana evaluată și prevederile
contractului pe care îl are cu organizația respectivă, care poate
fi unul de muncă sau unul comercial, după caz. De exemplu,
psihologul poate fi pus în situația de a face o recomandare ne-
favorabilă unui candidat pentru un post, din motivul că nu este
cea mai bună opțiune pentru organizație sau pentru că nu este
exact ceea ce caută organizația, făcând abstracție de potențiale-
le resurse de altă natură pe care le poate avea candidatul. În
această situație, psihologul va fi în conflict cu principiul etic
Beneficence & nonmaleficence. Un alt exemplu este acela în
care psihologul livrează profilele de personalitate (ex. CPI) și
cognitiv (ex. MAB) ale unui candidat către managementul or-
ganizației, fiind disponibile pentru toată linia ierarhică superi-
oară respectivului post. Dincolo de faptul că aceasta poate fa-
voriza în unele cazuri decizii eronate din partea managementu-

71
lui, situația poate fi definită în anumite contexte ca o încălcare
a standardului confidențialității și totodată al responsabilității
de menținere a securității testelor.
Acest gen de dilemă poate fi soluționată aproape exclusiv
într-o modalitate preventivă, prin anticiparea / identificarea
tuturor situațiilor posibile și cuprinderea acestora în informarea
făcută persoanei evaluate înainte de obținerea consimțământu-
lui sau ca prevederi contractuale în relația cu organizația. Ace-
lași gen de situație care implică prezența unui terț în contextul
de evaluare poate fi întâlnită și în domeniul educațional, în care
terțul poate fi părintele sau școala sau în domeniul clinic, unde
terțul este de regulă familia.
2. Dileme care țin de comunicarea către persoana evalua-
tă a unor rezultate defavorabile obținute în urma evaluării.
Ne vom aminti întotdeauna cazul unui participant la un
grup de psihoterapie, care, destul de timorat, a declarat în grup
că ”... am o problemă cu autoritatea parentală”. Bine, l-am în-
trebat, ”ce problemă ai?”. Păi ... ”am o problemă cu autoritatea
parentală.” OK, ”care-i problema, în ce constă”? Păi ... ”nu
știu”. Atunci ”ce te face să spui că ai o problemă cu autoritatea
parentală”? ”Păi așa mi-a spus ...” (Ixulescu, nu spui cine, per-
soană importantă, psiholog mare). Același gen de efect de eti-
chetare îl putem aștepta și în cazul comunicării deficitare a
unor rezultate nefavorabile la evaluarea psihologică. Întrebarea
este: cine s-ar putea simți plin de resurse după ce află că are
vârsta mentală de 10 ani iar cea cronologică este de 25? Proba-
bil nimeni. Aflarea unui astfel de rezultat, ca fapt în sine, poate
fi de natură să afecteze dramatic imaginea de sine și încrederea
în sine a unei persoane. Aici ne vom afla într-o dilemă generată
de conflictul între principiul Beneficence and nonmaleficence
și standardul care ne obligă să oferim feedback interpretativ
persoanei evaluate. Acest feedback, obligatoriu din perspectiva
unui standard etic, poate așadar echivala cu încălcarea unui
principiu etic primar.

72
 O astfel de situație va putea fi soluționată numai printr-o
formă de inducere în eroare a persoanei evaluate, în sensul de a
ambala respectivele rezultate într-o formă care să mascheze
adevărata lor semnificație, cum ar fi de exemplu să spunem
unui candidat cu scor IQ 80 că ”... manifestarea pe plan extern
a abilității sale cognitive este un punct slab personal, pe care îl
poți avea în vedere pentru optimizare”. Din păcate, nu toți psi-
hologii sunt capabili de astfel de subtilități, așa că ne putem
aștepta ca în jurul nostru să existe suficiente victime ale unei
astfel de etichetări. Partea bună pentru psihologul aflat în
această situație este aceea că, de regulă, persoana care obține
un astfel de rezultat la evaluare, nu va avea nici capacitatea de
a înțelege în întregime semnificația rezultatelor. Ca o consecin-
ță, numărul victimelor s-ar putea să nu fie chiar așa de mare în
realitate.

6.1.4. Licența de utilizare a testelor

Utilizarea majorității instrumentelor de evaluare psiholo-

gică profesioniste se bazează pe un proces de licențiere, în sen-
sul că psihologul evaluator care utilizează respectivul instru-
ment trebuie să aibă o licență de utilizare validă. Din acest
punct de vedere, utilizarea instrumentelor psihometrice este
similară cu utilizarea software-ului (Windows, MS Office,
SPSS etc). Poate că analogia cu domeniul software nu este prea
bine aleasă în tentativa de a încuraja utilizarea testelor psiholo-
gice cu licență, având în vedere amploarea utilizării de softwa-
re fără licență în societatea noastră. Până recent, la fel ca și în
cazul software-ului, utilizarea de teste psihologice fără licență
era un fenomen de mare amploare în România, fenomen care
este departe de a fi încetat.
Să sperăm că prezentarea motivelor pentru care psiholo-
gii ar trebui să folosească instrumente achiziționate cu licență
poate avea mai mult succes:

73
 1. Dreptul autorului de a fi remunerat pentru munca sa.
Aici sunt implicate două raționamente, unul uman și unul legal.
Dacă un agricultor produce legume în grădina sa, acestea îi
aparțin, sunt proprietatea lui. Dacă dorința lui este să împartă
legumele trecătorilor de pe stradă, îl privește; dacă va face asta
de prea multe ori cu siguranță va ajunge la sapă de lemn. Dacă
însă decizia lui este să le vândă la piață, oricine ia din ele fără
să plătească se cheamă că a comis un furt.
Analog, un instrument psihometric este produsul muncii
intelectuale a autorului său. Acesta poate decide să ofere acest
produs pentru uzul liber al psihologilor de pretutindeni, cum
este cazul Big-Five Markers al lui Goldberg (1992) și al cele-
brelor scale IPIP sau poate decide să beneficieze financiar de
pe urma propriei munci, ca fiind îndreptățit la aceasta. Autorul
unui test are dreptul să câștige de pe urma muncii sale, ca fiind
proprietar de drept al unui produs al propriei munci intelectua-
le. Folosirea acestui produs fără acordul autorului / reprezen-
tantului acestuia echivalează cu furtul intelectual.
2. Licența de utilizare reprezintă totodată un fel de certi-
ficat de garanție al produsului, oferit de editorii de teste în ceea
ce privește calitatea testului (manual, training, adaptare cultura-
lă etc.), ceea ce oferă protecție psihologului în raport cu even-
tuale acuze ale unui terț privind imprecizia, inadecvarea sau
altă problemă a instrumentului în sine.
3. Prevenirea apariției unor consecințe legale și financia-
re. Acestea pot viza două direcții:
a. În primul rând, fiind produsul muncii intelectuale a
unei persoane sau echipe, un instrument psihometric intră sub
incidența legilor care reglementează dreptul de proprietate inte-
lectuală, respectiv Legea 8/1996. Or, a utiliza proprietatea cui-
va fără a avea un acord în acest sens, juridic se definește ca
furt. Licența de utilizare, într-unul dintre sensurile sale cele mai
importante, joacă tocmai rolul unui astfel de acord.
b. În cel de-al doilea rând, instrumentele psihometrice pot

74
face (și cel mai adesea fac) obiectul activității comerciale a unor
companii, a căror activitate constă alături de altele în vânzarea
dreptului de utilizare pentru respectivul instrument. Utilizarea
unui astfel de instrument fără licență echivalează cu producerea
unui prejudiciu companiei în cauză. Un alt rol al licenței este
deci să prevină situația în care am putea deveni plătitori de des-
păgubiri pentru prejudiciile financiare aduse unor companii.
4. Licența de utilizare pentru un instrument psihometric
reprezintă în alt sens o certificare minimală a competenței utili-
zatorului, ea fiind emisă în majoritatea cazurilor, numai în baza
demonstrării competenței sau în urma dobândirii acesteia
printr-un program de formare. În acest mod, ea devine o garan-
ție pentru client / parteneri.
5. Utilizarea testelor cu licență poate contribui de aseme-
nea la reducerea fenomenului de concurență neloială între psi-
hologi și creșterea statutului profesiei. Utilizarea testelor, acti-
vitatea de evaluare psihologică în sine este de asemenea obiec-
tul activității comerciale, de data aceasta a psihologilor. Evi-
dent, costurile asociate licențelor vor reduce profitul psihologu-
lui sau vor obliga psihologul respectiv să crească prețurile ser-
viciilor de evaluare psihologică, astfel încât să includă și costu-
rile licențelor. În condițiile în care alți psihologi, care oferă
servicii similare, nu vor opera aceleași creșteri de prețuri nea-
vând de acoperit costuri cu licențele, se vor crea condițiile pen-
tru o concurență neloială între cele două categorii de psihologi.
Cu cât mai mulți psihologi folosesc teste fără licență, cu atât
fenomenul de concurență neloială se amplifică și invers.
Unii psihologi, din păcate suficient de mulți, practică ta-
rife ridicol de mici pentru diferite servicii de evaluare, situație
care afectează negativ imaginea profesiei, prezentând-o ca fiind
una „ieftină”. Din acest motiv, creșterile de preț datorate costu-
rilor de licențiere pot prezenta un avantaj comercial indirect,
contribuind mai degrabă la o imagine de profesie „scumpă”, că
doar „obrazul subțire cu cheltuială se ține”.

75
 6.1.5. Competențe minimale în utilizarea instrumente-
lor psihometrice

Următoarele șapte competențe pot fi considerate cheie

pentru utilizatori de instrumente psihometrice. Deși ele sunt
ordonate mai jos în funcție de ordinea în care intervin în deru-
larea procesului evaluativ, nu considerăm că vreuna dintre ele
poate fi considerată mai importantă în raport cu celelalte, ci
doar responsabilă de un aport diferit într-un demers de evaluare
valid.
1. Cunoașterea și înțelegerea clară a scopului evaluării,
respectiv a întrebărilor fundamentale la care trebuie să răspun-
dă evaluarea.
2. Corelarea informațiilor din surse multiple, respectiv in-
terviuri, alte teste, alte forme sau probe de evaluare, implicit
capacitatea de a gândi sistemic, de a face legături.
3. Cunoașterea semnificației scalelor, constructele măsu-
rate, semnificația scorurilor mari și mici.
4. Înțelegerea scalei de măsurare și a semnificației inten-
sității scorurilor.
5. Cunoașterea și înțelegerea configurațiilor, grupajelor
de scoruri cu semnificație pentru psihodiagnostic, respectiv
capacitatea de a înțelege semnificația scorurilor corelate.
6. Traducerea concluziilor într-un limbaj comun, accesi-
bil beneficiarului.
7. Cunoașterea limitelor instrumentelor de evaluare utili-
zate și relativizarea rezultatelor în acord cu mărimea erorii.

6.2. Procesul de evaluare psihologică

6.2.1. Obiectivele evaluării

O definire adecvată a scopurilor evaluării presupune par-

curgerea următorilor pași:
1. Cunoașterea domeniului: clinic, educațional, organiza-
76
ții specifice etc., fapt care se bazează de regulă pe un demers
riguros de documentare și discuții cu persoanele relevante im-
plicate. De exemplu, în selecția unei persoane pentru o poziție
de leadership, este necesar să fie cunoscute atât sarcinile speci-
fice ale postului respectiv, planul potențial de dezvoltare a cari-
erei pentru ocupantul postului, cât și specificul organizației sau
al departamentului (cerințele nu vor fi similare dacă selecția se
referă la un manager de vânzări / marketing din industria auto
sau din industria produselor de larg consum).
2. Traducerea caracteristicilor vizate în variabile psiholo-
gice depinde foarte mult de competențele și experiența psiho-
logului evaluator. De exemplu, capacitatea de gândire strategi-
că solicitată pentru unii manageri, nu este evaluabilă direct prin
intermediul unor probe psihologice. Aceasta poate fi inferată
pe baza corelării informațiilor despre abilitatea de raționament
și analiză a respondentului, orientarea conceptuală a motivații-
lor sale și capacitatea de a gestiona complexitatea.
3. Formularea explicită a unui obiectiv general și stabili-
rea comportamentelor vizate. De exemplu, obiectivul poate fi
identificarea / selecția unui director de marketing, capabil să
gestioneze departamentul aferent al unei companii cu 2000
angajați și să aducă un input obiectivelor strategice / de piață
ale companiei. În acest caz, comportamentele sau caracteristici-
le vizate pot fi: orientarea către leadership, asertivitatea, abilită-
țile interpersonale, abilitatea analitică și de raționament, orien-
tarea conceptuală a motivațiilor, capacitatea de a gestiona com-
plexitatea, orientarea competitivă, capacitatea de a fixa și res-
pecta termene.

6.2.2. Alegerea instrumentelor utilizate în evaluare

În elecția instrumentelor utilizate în evaluare, vom opera

cu două criterii principale:
1. Scopul evaluării, respectiv caracteristicile vizate de
evaluare, în sensul că instrumentele utilizate trebuie să răspun-
77
dă acestor scopuri. Cheia este răspunsul la întrebarea ”Ce vreau
să obțin?”, ”Căror întrebări trebuie să răspund prin evaluare?”
Un instrument poate fi adecvat scopurilor evaluării sub 2 as-
pecte: a. să măsoare comportamentele / caracteristicile vizate și
b. să fie eficient ca instrument de măsură a respectivelor com-
portamente / caracteristici.
2. Calitățile testului. În general, un test bun:
a. are în spate multe studii de validare (articole în reviste
de calitate) și revizuiri,
b. este menționat în manualele mari de evaluare psiholo-
gică (Anastasi & Ubina, 2003, Graham, Naglieri &, Wiener
2003, Kline, 2000),
c. este prezent în publicații de specialitate (anuare / year-
book),
d. este indexat de Buros (www.buros.edu),
e. a fost adaptat și normat pe populația vizată,
f. dispune de manual și, după caz, de un program de training,
g. are caracteristici psihometrice adecvate și,
h. costă, ceea ce înseamnă că în respectivul instrument au
fost investite resurse pentru diferite studii.

6.2.3. Pregătirea evaluării

Această etapă are rolul de a furniza un input informațio-

nal pentru procesul de evaluare; se referă la colectarea datelor
care vor permite o bună pregătire a evaluării: stabilirea clară a
întrebărilor și scopurilor evaluării, alegerea instrumentelor de
evaluare (acestea trebuie să corespundă motivelor testării și să
aducă un aport informațional suficient), obținerea consimță-
mântului informat, stabilirea momentului și contextului evaluării.

Consimțământul informat
Obținerea consimțământului informat din partea respon-
dentului cuprinde două etape: 1. informarea respondentului și
2. acordul (consimțământul) acestuia de a parcurge evaluarea.
78
 1. Înaintea evaluării propriu-zise, respondentului trebuie
să i se ofere informații explicite și pe înțelesul său cu privire la:
a. Scopurile evaluării, de exemplu recoltarea de informa-
ții în scop de selecție profesională / consiliere în carieră,
b. Metodele ce vor fi folosite, adică metodologii, instru-
mente și protocoale,
c. Aspectele / caracteristicile psihologice ce vor fi evalua-
te (personalitate, interese, abilități),
d. Durata și locul evaluării,
e. Managementul informațiilor recoltate: protecția date-
lor, persoanele și entitățile cărora vor fi divulgate informațiile
recoltate, scopul și modul de utilizare a acestora.
2. Consimțământul se referă la cererea explicită a acordu-
lui respondentului de a participa la evaluare și la exprimarea
explicită a acestui acord din partea respondentului:
a. întotdeauna obținerea consimțământului va avea loc
după ce candidatul a fost informat,
b. întotdeauna trebuie să fie prezentă mențiunea că res-
pondentul se poate retrage oricând din procesul de evaluare,
c. întotdeauna este preferabil ca acest consimțământ in-
format să fie dat în scris, pentru a fi opozabil în posibile situații
juridice.
Nerespectarea acestor cerințe poate avea consecințe juri-
dice, motiv pentru care recomandăm psihologilor tratarea lor
cu maxim de seriozitate.

6.2.4. Derularea evaluării

Derularea propriu-zisă a evaluării poate fi descrisă în

sensul parcurgerii a trei pași sau sub-etape:
1. Etapa preliminară este una de input informațional, se
referă la colectarea datelor de la respondent (acestea trebuie să
corespundă scopurilor evaluării și să aducă un aport informați-
onal suficient), în egală măsură ca și la gestionarea relației co-
municaționale directe cu respondenții.
79
 2. Etapa intermediară se referă la evaluarea informațiilor
recoltate, respectiv interpretarea datelor din evaluare într-o
manieră adecvată, formulând descrieri corecte cu privire la
comportamentul sau caracteristicile psihologice ale respon-
dentului.
3. Etapa finală este una de output informațional, se referă
la utilizarea descriptorilor pentru formularea unor concluzii și
recomandări adecvate scopurilor evaluării și redactarea rapoar-
telor de evaluare.

Gestionarea relației cu respondentul

Relația comunicațională respondent – examinator poate fi
influențată de foarte multe variabile: sex, vârstă, rasă, cultură,
limbajul folosit de evaluator, apartenența respondentului la o
minoritate populațională, atitudinea examinatorului în timpul
evaluării (timid versus expansiv, suportiv versus critic etc.).
La rândul său, calitatea relației respondent – examinator
influențează: atitudinea de autodezvăluire a respondentului /
self-disclosure (în special în cazul evaluării unor constructe
care țin de personalitate, interese, motivații), implicarea în
examinare, motivația respondentului (în special în domeniul
evaluării abilităților / aptitudinilor).
Scopul declarat în această etapă este acela de a obține cea
mai bună motivație din partea respondentului, implicarea ma-
ximală a acestuia în evaluare. Recomandările privind conduita
evaluatorului vizează pe de o parte respectarea instrucțiunilor
de administrare a instrumentelor de evaluare (prevăzute în ma-
nual / programele de formare) și pe de altă parte dezvoltarea
unei bune relații comunicaționale cu respondentul. Este reco-
mandat de asemenea ca evaluatorul să păstreze o conduită con-
stantă atât în diferite momente ale evaluării unui respondent,
cât și de la un respondent la altul.
În derularea efectivă a evaluării, psihologul va trebui să
acorde atenție specială următoarelor aspecte:

80
 a. asigurarea confortului fizic: spațiu aerisit, poziție con-
fortabilă, luminozitate, nivel redus de zgomot etc,
b. asigurarea confortului psihologic: atitudine, expresivi-
tate (postură, mimică, gestică, voce), limbaj utilizat, încurajări
pentru respondent (dacă este cazul și acestea sunt permise de
instructajul testului),
c. dacă respondentul se află într-o stare ce-i poate afecta
performanța sau răspunsurile, se recomandă sistarea evaluării
(depresie, ebrietate, boală, stress major etc.),
d. utilizarea unor materiale de testare adecvate, profesio-
niste,
e. prezența unei a treia persoane și efectele acesteia asu-
pra derulării evaluării – atenție specială în mediul educațional
sau în evaluarea copiilor mici.

Observații asupra conduitei respondentului

Realizarea de observații asupra conduitei respondentului
pe parcursul evaluării este de asemenea foarte importantă, din
mai multe motive: a. oferă informații despre atitudinea respon-
dentului în timpul evaluării, b. contribuie la validarea unor ipo-
teze interpretative și c. aduce un aport informațional suplimen-
tar în evaluare. Observațiile pe parcursul evaluării pot fi recol-
tate în 2 moduri: structurat – prin utilizarea unor grile de ob-
servație sau checklist-uri și nestructurat – notări efectuate de
evaluator în legătură cu ceea ce sesizează pur și simplu. Se
recomandă preluarea observațiilor într-o manieră structurată
deoarece: a. pot fi urmărite în mod consecvent comportamente
multiple, b. informațiile pot fi preluate simultan de evaluatori
multipli, pe aceleași dimensiuni, c. organizarea informațiilor
preluate este mai eficientă și d. reduce subiectivitatea în prelua-
rea datelor.

Interpretarea rezultatelor
Pe parcursul formulării interpretărilor se pot combina mai
multe tipuri de abordări, dintre care menționăm trei principale
81
(după Graham, Naglieri & Weiner, 2003): a. empirice versus
conceptuale, b. raționamente clinice versus regularitate statisti-
că, c. nomotetice versus idiografice.
O situație specială o reprezintă interpretările generate de
computer:

Interpretări empirice versus interpretări conceptuale

Empirice Conceptuale
- Oferă afirmațiilor o bază - Oferă explicații plauzibile,
științifică, coerente,
- Aduc un grad de certitudine - Ajută evaluatorul să înțeleagă
în evaluare, mai bine comportamentul
- Normele, cutt-off scores etc. uman,
țin de latura empirică și repre- - Asistă evaluatorul în înțele-
zintă aspecte cheie în inter- gerea principiilor intime de
pretare. funcționare a testului.

Interpretări bazate pe regularitate statistică versus cele

bazate pe raționamente clinice
Regularitate statistică Raționamente clinice
- Se referă la formule și algo- - Derivă din experiența
ritmi care oferă obiectivitate practicienilor,
interpretării anumitor date, - Deși sunt opinii subiecti-
- Pot fi estimate probabilități ve, pot contribui decisiv la
procente, înțelegerea modului în care
- Aduce un caracter obiectiv, funcționează un individ,
cuantificabil, - În unele cazuri surprind
- Facilitează operarea cu vari- aspecte, detalii care sunt
abile clare, distincte. omise de algoritmica speci-
fică statisticii.

82
 Interpretări nomotetice versus idiografice
Nomotetice Idiografice
- Implică o comparație între - Implică o analiză în care se
rezultatele obținute de un accentuează unicitatea și
anumit individ cu cele obținu- trăsăturile particulare ale
te de un anumit grup, fiecărui individ,
- Procedură cantitativă, - Procedură calitativă,
- Pornesc de la premisa trăsă- - Pornesc de la premisa uni-
turilor comune (Cattel, 1946). cității și individualității fie-
cărei persoane (Allport,
1937).

Interpretări generate de computer

a. Presupun scorarea computerizată și generarea automată
a unor interpretări,
b. Generarea interpretărilor se bazează pe formule algo-
ritmice; este esențial ca acestea să se bazeze pe datele furnizate
de cercetări,
c. Prezintă avantaje datorate eliminării erorii umane în
etapa de procesare a răspunsurilor sau în cea de interpretare
propriu-zisă,
d. Aceste interpretări surprind doar o perspectivă nomo-
tetică asupra persoanei evaluate,
e. Sunt foarte utile în asistarea evaluatorului în construc-
ția raportului de evaluare, prin faptul că subliniază datele sau
aspectele relevante,
f. Sunt insuficiente pentru a răspunde unor probleme
concrete, particulare sau întrebărilor / scopurilor evaluării,
g. Nu reflectă întotdeauna realitatea individuală a persoa-
nei evaluate sau cel puțin nu cu o precizie și detaliere necesare
satisfacerii rigorilor evaluării.

83
 6.2.5. Raportul de evaluare psihologică

Redactarea raportului de evaluare este practic activitatea

prin care se încheie evaluarea psihologică propriu-zisă. Este
recomandată redactarea raportului în formă scrisă și discutarea
lui față în față cu beneficiarul evaluării. Este drept că nu toate
situațiile de evaluare implică necesitatea elaborării unui raport
de evaluare, de exemplu toate evaluările / atestările periodice
încheiate prin atribuirea unui calificativ de tip apt sau inapt.
Însă, redactarea corectă a raportului de evaluare este un pas
extrem de important în multe situații de evaluare. Westhof
(2009) face o amănunțită trecere în revistă a problematicilor
aferente redactării rapoartelor de evaluare psihometrică; dintre
acestea prezentăm aici trei pe care le considerăm esențiale:
1. Conținutul raportului de evaluare psihologică
Sub aspectul conținutului, în raportul de evaluare vor tre-
bui să se regăsească: a. informații privind caracterizarea per-
soanei evaluate în raport cu variabilele / constructele investiga-
te, b. răspunsul la întrebările / scopurile fundamentale ale eva-
luării și c. concluzii și recomandări privind respondentul / în
raport cu obiectivele evaluării.
Se recomandă de asemenea ca fiind foarte importantă,
eliminarea din textul raportului a scorurilor și informațiilor
psihologice specializate, care au stat la baza dezvoltării rapor-
tului. Includerea scorurilor obținute de respondent în raportul
de evaluare poate conduce către decizii eronate ale unor terți,
datorate necunoașterii semnificației exacte a acestora, în speci-
al în situațiile care presupun compararea unor candidați, cum ar
fi cele de selecție profesională.
De exemplu, un manager poate fi tentat să discrimineze
între doi candidați care au obținut scoruri IQ de 99, respectiv
102, în favoarea celui cu scor 102, chiar dacă în realitate scoru-
rile obținute de cei doi candidați nu sunt în mode necesar dife-
rite.

84
 2. Problema limbajului
Problema limbajului utilizat este în dependență directă cu
beneficiarul evaluării, care, ca regulă generală, este un nespeci-
alist în raport cu domeniul evaluării psihologice (după caz,
poate fi respondentul însuși, managementul unei organizații,
părintele unui copil, profesorul unui elev, aparținătorul unui
bolnav psihic, etc.). În redactarea raportului, psihologul va tre-
bui să acorde atenție traducerii limbajului psihologic de specia-
litate într-un limbaj comun, accesibil, care să permită înțelege-
rea corectă a conținutului de către beneficiar. După caz, poate
fi necesar a lua în considerare nivelul de educație al beneficia-
rului.
3. Stilul de redactare
Stilul de redactare a raportului de evaluare trebuie de
asemenea să țină cont de scopul și beneficiarul evaluării. În
ceea ce privește stilul de redactare, considerăm importante trei
recomandări:
a. Structura acestuia trebuie să permită beneficiarului să
identifice pe de o parte modul în care poate fi caracterizat res-
pondentul prin prisma variabilelor investigate în procesul de
evaluare și pe de altă parte răspunsul la întrebările / obiectivele
evaluării,
b. De asemenea, psihologul trebuie să ia în considerare
utilizarea unui stil narativ și nu tehnic, aceasta facilitând înțele-
gerea din partea beneficiarului,
c. Este recomandat de asemenea ca rapoartele de evaluare
să nu conțină informație neinterpretată, tocmai în ideea de a nu
genera erori legate de înțelegerea conținutului din partea bene-
ficiarului. Un scor IQ de 100 sau 120, de exemplu, nu are sem-
nificație în sine pentru un nespecialist; în acest caz va trebui să
explicăm faptul că, din punct de vedere al eficienței cognitive,
primul respondent se plasează undeva la media / jumătatea po-
pulației generale (50% obțin o performanță mai bună și 50%
mai slabă), în timp ce al doilea se plasează într-un top al celor

85
mai eficienți 9% din populația generală, respectiv că primul are
un nivel de inteligență mediu, comun, în timp ce al doilea are
un nivel superior.

6.2.6. Confidențialitatea

Asigurarea confidențialității pentru respondenți este una

dintre cele mai importante responsabilități de natură etică și
legală ale psihologului evaluator. Acesta va depune toate efor-
turile și va întreprinde măsurile necesare atingerii acestui scop.
Aceasta implică:
a. Clarificarea naturii și limitelor confidențialității înainte
de a începe evaluarea,
b. Comunicarea datelor personale doar pentru scopuri ști-
ințifice sau profesionale,
c. Dezvăluirea rezultatelor / răspunsurilor doar acelor
persoane / entități desemnate de respondent sau care beneficia-
ză de un ordin judecătoresc în acest sens, aceasta din urmă fi-
ind unica situație în care este permisă încălcarea confidențiali-
tății,
d. Depunerea tuturor eforturilor necesare pentru proteja-
rea datelor personale, pentru asigurarea securității datelor.
La fel ca și în cazul consimțământului informat, neres-
pectarea acestor principii poate avea consecințe juridice, motiv
pentru care recomandăm psihologilor tratarea lor cu maxim de
responsabilitate.

6.2.7. Feedback pentru respondenți

În etapa post-evaluare, psihologul are ca responsabilități

principale asigurarea securității materialelor de testare și livra-
rea feedback-ului interpretativ pentru respondent / terți.
În această etapă, psihologul va furniza persoanei evaluate
informații privind rezultatele obținute la evaluare și semni-

86
ficația acestora. Multe dintre cerințele definite cu privire la
raportul de evaluare sunt aplicabile și în cazul feedback-ului
oferit respondentului, cum ar fi problema limbajului utilizat sau
necesitatea de a nu furniza informații neinterpretate. În conti-
nuare, prezentăm unele repere utile psihologilor pentru oferirea
de feedback pentru respondent.
„Așa Nu” sau despre cum nu se oferă un feedback:
a. Feed-back-ul nu se oferă într-un mod rutinier,
b. Nu se oferă într-un limbaj specializat (de exemplu, ”...
la scala Dominanță ai obținut un scor T de 60, ceea ce te pla-
sează la o abatere standard deasupra mediei populației”),
c. Nu se folosesc expresii dure sau cu caracter absolut (de
exemplu, ”... ești o persoană iresponsabilă, pentru un respon-
dent care a obținut un scor T 30 pe o scală de Responsabilita-
te”),
d. Nu se accentuează preferențial doar anumite informații
(de exemplu, prezentăm doar scorurile peste nota T 60),
e. Nu se folosește un limbaj jignitor sau ofensator (de
exemplu, ”... conform rezultatelor la testul de inteligență ești
un retardat”).
„Așa Da” sau despre cum se oferă un feedback:
a. În primul rând, se subliniază faptul că rezultatele obți-
nute nu sunt absolute sau iremediabile, ele putând varia de la o
perioadă la alta sau de-a lungul vieții unui individ,
b. Se vor utiliza cuvinte simple, termeni uzuali, frecvent
întâlniți în limbajul comun, cu alte cuvinte un limbaj accesibil
respondentului,
c. Se va ține cont de posibilele consecințe emoționale ale
comunicării feedback-ului, ce pot afecta atât respondentul, cât
și pe terții direct implicați,
d. Nu se vor oferi niciodată numai rezultatele obținute, în
absența interpretării acestora sau numai interpretarea, în absen-
ța rezultatelor,
e. Dacă este necesar, se vor oferi informații sau recoman-

87
dări legate de consultarea unor specialiști (de exemplu, vom
recomanda psihoterapia / consultarea unui psihiatru în cazul în
care evaluarea evidențiază prezența unei tulburări nevrotice),
f. Se vor oferi informații detaliate în special pe acele su-
biecte despre care respondentul este în mod explicit interesat,
g. Ca un principiu general, oferirea feedback-ului trebuie
să fie în consonanță cu scopurile evaluării.

6.3. Resurse pentru utilizatorii de teste

6.3.1. Centrul de Testare Buros și Anuarul de Măsu-

rători Mentale

(Buros Center for Testing & Mental Measurement Year-

book)
Centrul de Testare Buros este o instituție afiliată Univer-
sității Nebraska-Lincoln. Această organizație a fost fondată în
anul 1938, odată cu publicarea primului volum al Anuarului de
Măsurători Mentale (Mental Measurements Yearkbook -
MMY). Istoria acestui centru este legată de eforturile lui Oscar
Buros de a recenza instrumentele psihometrice. Recenziile rea-
lizate de acesta au fost incluse în Anuarul de Măsurători Men-
tale. Începând cu anul 1984, recenziile MMY au fost disponibi-
le și în formă electronică.
MMY conține informații utile pentru practicienii intere-
sați de achiziționarea diferitelor instrumente psihometrice. Pe
lângă informații despre autorul și denumirea unui instrument, o
recenzie din MMY include informații despre: obiectivul in-
strumentului, populația pentru care a fost construit, tipurile de
scoruri utilizate, timpul necesar administrării, caracteristici
psihometrice și arii de utilitate. Majoritatea instrumentelor psi-
hometrice științifice au fost recenzate în cadrul MMY.
Informații privind activitatea Centrului de Testare Buros
pot fi consultate la adresa: http://buros.org.

88
 6.3.2. International Test Comission – ITC

ITC este o asociație internațională nonprofit, care reuneș-

te asociații psihologice naționale, comisii de testare, editori și
alte organizații interesate de promovarea dezvoltării, evaluării
și utilizării eficiente a instrumentelor de evaluare educațională
și psihologică. Deși ITC a fost înființată formal în 1978, iniția-
torul acceptat al acesteia este Jean Cardinet, care a lucrat la
punerea bazelor ITC de la mijlocul anilor 60 până în 1972. La
momentul curent ITC are 21 membri activi (asociații psiholo-
gice naționale), 64 membri afiliați (alte comisii de teste, editori
și organizații de cercetare interesate de evaluarea psihologică)
și peste 700 membri individuali.
Unul dintre cele mai importante scopuri ale ITC este ace-
la de a genera repere metodologice (guidelines) pentru practica
evaluării psihologice, în acest sens fiind disponibile 5 seturi de
repere cu valoare normativă: 1. Pentru adaptarea de teste, 2.
Pentru utilizarea de teste, 3. Pentru testarea computerizată și
online, 4. Pentru controlul calității în activitățile de scorare,
analiză și raportare a rezultatelor și 5. Pentru securitatea teste-
lor și examinări.
Un alt scop al ITC este acela de diseminare a cunoașterii
științifice în domeniu, prin intermediul unor publicații suport
pentru psihologi. Publicațiile editate de ITC sunt International
Journal of Testing (IJT) și Online Reading for Testing and As-
sessment (ORTA).
Publicațiile ITC și alte informații privind activitatea aces-
teia pot fi consultate la adresa: http://www.intestcom.org.

6.3.3. Editori de teste

(Test publishers)
Având în vedere faptul că majoritatea testelor aflate în uz
la momentul curent în practica profesională își au originea în
spațiul nord-american, în continuare listăm în primul rând ma-
89
rii editori de teste americani, urmații de marii editori la nivel
european și principalii editori de teste care activează la nivel
național.
Editori de teste din SUA / Canada:
- Pearson Assessment: www.pearsonassessments.com,
- PAR (Psychological Assessment Resources):
www.parinc.com,
- CPP (Consulting Psychology Press): www.cpp.com,
- Mindgarden: www.mindgarden.com,
- IPAT (Institute for Personality and Ability Testing):
www.ipat.com,
- Sigma Assessments:
www.sigmaassessmentssystems.com.
Editori de teste din Europa:
- Hogrefe: www.hhpub.com,
- Organizationi Speciali – OS: www.giuntios.it,
- Oxford Psychology Press – OPP: www.opp.eu.com,
- SHL: www.shl.com.
Editori de teste din România:
- Testcentral: www.testcentral.ro,
- OS Romania: www.testcentral.ro,
- SHL România: www.shl.ro,
- Cognitrom: www.cognitrom.ro,
- RTS (Romanian Testing Systems): www.rtscluj.ro.

6.3.4. Alte resurse online

- International Personality Item Pool – IPIP:

www.ipip.ori.org. IPIP oferă online un număr larg de scale de
personalitate, replici ale unor scale și inventare celebre, dispo-
nibile în mod gratuit pentru cercetare.
Research Central este un portal care oferă accesul la sca-
lele IPIP în limba română și poate fi accesat la adresa:
www.researchcentral.ro.

90
 - Standardele APA privind evaluarea psihologică consti-
tuie de asemenea o sursă importantă de informare pentru psiho-
logii care activează în domeniu. Standardele specifice privind
evaluarea se regăsesc în prima parte a standardelor privind ac-
tivitatea psihologilor – Part 1: a. Validity, b. Reliability, c. Test
development, d. Norms and scaling, e. Test Publication – tec-
hnical manuals and users guides. Standardele APA pot fi con-
sultate la adresa: www.apa.org.

91
 SECȚIUNEA a II-a
Evaluarea psihologică a personalității

7. Introducere în evaluarea personalității

Deși termenul de psihodiagnoza personalității este pe larg
utilizat în comunitatea psihologilor din România, sub raport
conceptual și de conținut nu reprezintă termenul cel mai adecvat
pentru descrierea domeniului. În primul rând, evaluarea persona-
lității nu se definește ca demers specific, diferit de alte ramuri ale
domeniului mai larg al evaluării psihologice, ci mai degrabă prin
domeniul, obiectul investigației sale – personalitatea umană.
Când vorbim despre evaluarea personalității, avem în vedere în
mod generic utilizarea instrumentelor și tehnicilor de evaluare în
scopul înțelegerii sau predicției acelor domenii ale diferențelor
individuale sau ale comportamentului uman, care sunt amprenta-
te de structurile de personalitate (de exemplu, înțelegerea nivelu-
lui de dezvoltare a unor trăsături de personalitate sau anticiparea
comportamentului unei persoane în activități specifice condițio-
nate de aceste trăsături). În cel de-al doilea rând, termenul în sine
de psihodiagnostic este de mai mulți ani ieșit din uz în literatura
internațională, fiind considerat învechit și incapabil a defini cu
acuratețe acest tip de activitate de importanță majoră pentru
practica psihologilor. Vom remarca, de exemplu, faptul că în
majoritatea situațiilor reale de evaluare a personalității scopul nu
va fi acela de a pune un diagnostic sau faptul că termenul de
diagnostic în sine implică existența unei probleme sau a unei alte
forme de dezadaptare, ceea ce iarăși nu este cazul în multe situa-
ții reale de evaluare.
92
 Având în vedere cele două considerente enunțate mai sus,
apreciem, în acord cu literatura științifică actuală, că cel mai
adecvat termen pentru definirea domeniului de conținut abordat în
această secțiune este cel de evaluare psihologică a personalității.

7.1. Primele încercări de evaluare a personalității

Personalitatea a fost conceptualizată și definită diferit de-

a lungul istoriei psihologiei științifice. Diferitele modele ale
personalității vor fi prezentate sumar în paragrafele următoare.
În perspectiva actuală, personalitatea este definită ca un set de
dispoziții și tendințe persistente ale indivizilor de a se comporta
într-o manieră diferită (Ones, Viswesvaran, & Dilchert, 2005).
Din perspectivă istorică, eforturile de a promova studie-
rea personalității ca un domeniu de studiu distinct în cadrul
psihologiei, iar nu ca o parte fie a psihopatologiei, fie a psiho-
logiei sociale îi aparțin lui G. W. Allport (John, Robins, & Per-
vin, 2008). Deși la sfârșitul anilor 1930, psihologia personalită-
ții s-a impus ca domeniu de studiu relativ distinct, dezbaterea
științifică pe marginea universalității modelelor personalității,
în privința structurii personalității și, implicit, referitoare la
rolul pe care personalitatea îl are în psihologia industrial-
organizațională aplicată, a dus la sfârșitul anilor 1960 la con-
cluzia că sunt dovezi insuficiente pentru a relaționa personalita-
tea cu performanța profesională (Guion, & Gottier, 1965).
La începutul anilor 1980, odată cu popularizarea modelu-
lui Big Five și cu publicarea studiilor meta-analitice, rolul per-
sonalității în predicția performanței, precum și utilitatea acesteia
în diferite domenii aplicate ale psihologiei au fost reconsiderate.
Există la ora actuală numeroase dovezi cu privire la importanța
și impactul semnificativ pe care personalitatea îl are în psiholo-
gia aplicată, în special cu privire la predicția performanței.
Cu toate acestea, există și la ora actuală numeroase critici
și controverse legate de validitatea modelului Big Five și de
validitatea scăzută pe care predictorii din cadrul personalității o
93
au în contexte de selecție. Astfel Morgeson, Campion, Dipbo-
ye, Hollenbeck, Murphy & Schmitt (2007) argumentează faptul
că studiile meta-analitice ar trebui să se centreze pe investiga-
rea coeficienților de validitate necorectați.

7.2. Teorii utilizate în evaluarea personalității

În Tabelul de mai jos sunt prezentate principalele teorii și

modele ale personalității. Acestea vor fi prezentate sumar în
paragrafele următoare. Deoarece doar două dintre modelele
prezentate în cadrul tabelului de mai sus generează încă ”efer-
vescență” în cadrul cercetării aplicate, mai exact modelele bio-
logice și teoria trăsăturilor, acestea vor fi prezentate detaliat în
paragrafele următoare.
Tabelul 2. Teorii și Modele ale Personalității
Abordare Teorie Autor
Biologică Predispozițiile: comporta- Sheldon /
mentele diferite sunt deter- Buss / Eysenk
minate / influențate de fac-
torii biologici.
Psihanalitică Comportamentul uman este Freud / Jung /
(Psihopatologie) determinat de experiențele Erickson /
din copilărie sau de factori Horney
de natură ”inconștientă”.
Învățarea Comportamentul uman este Bandura /
socială o funcție a proceselor actua- Miller &,
le sau trecute de învățare în Dollard
contexte sociale
Învățare Comportamentul uman este Skinner /
(condiționare) influențat de experiențele Staats
anterioare de condiționare.
Teoria Măsurarea trăsăturilor de Allport / Ey-
Trăsăturilor personalitate ca sursă a dife- senk / Cattell /
rențelor comportamentale. Costa &
McCrae
94
 7.2.1. Modele biologice ale personalității

Personalitatea animalelor
Studiile realizate din perspectivă biologică asupra perso-
nalității au fost axate pe multiple direcții. Una dintre acestea
este legată de investigarea personalității la animale. Modelul de
personalitate Big Five a fost utilizat în numeroase studii pentru
a investiga personalitatea animalelor. Astfel, Gosling, & John
(1999) au investigat peste 19 studii factor analitice care au vi-
zat identificarea trăsăturilor de personalitate ale animalelor.
Concluziile acestora au fost acelea că Extraversia, Nevrotismul
și Agreabilitatea manifestă pot fi generalizabile pentru 12 spe-
cii diferite (Gosling, & John, 1999). Această investigație de-
monstrează faptul că personalitatea nu este exclusiv apanajul
speciei umane, pe de o parte și că personalitatea nu este doar o
componentă care apare în contextul interacțiunilor și culturii
umane, pe de altă parte.

Genetica Comportamentală
O altă direcție de studiu este legată de genetica compor-
tamentală. ”Investigarea asocierii dintre variabilitatea ADN-
ului și fenotipul psihologic are potențialul de a identifica care
sunt genele care influențează trăsăturile psihologice ereditare,
printre care și diferită trăsături de personalitate” (Carr, & Mat-
thews, 2009). Această direcție de cercetare a fost deschisă de
observarea similarității comportamentale dintre persoane care
prezintă un grad ridicat de similaritate genetică. Primele studii
care demonstrează o relație semnificativă între factorii genetici
și trăsăturile de personalitate au fost publicate la mijlocul anilor
1990 (Lesch, et al, 1996). Printre asocierile semnificative iden-
tificate de această direcție de cercetare se numără relația dintre
gena receptoare de dopamină – D4 și Extraversie (Munafo,
Yalcin, Willis-Owen, & Flint, 2008) sau între cea transporta-
toare de serotonină și Nevrotism (Lesch, et al, 1996). Aceste

95
studii au fost la rândul lor supuse criticii comunității științifice,
acestea fiind legate în principal de dimensiunea efectului și de
reproductibilitatea rezultatelor.
Studiile realizate în această paradigmă sunt focalizate fie
pe analiza gemenilor și a comportamentului acestora, fie pe ana-
liza relației dintre analiza genetică moleculară și comportament.
Rezultatele studiilor realizate pe grupuri de cercetare formate din
gemeni monozigoți și dizigoți demonstrează faptul că similarita-
tea comportamentală dintre gemenii monozigoți este semnifica-
tiv mai ridicată față de cea a gemenilor dizigoți. Cel mai amplu
studiu realizat în această paradigmă a fost coordonat de Jang,
Livesley și Vernon (2002). Rezultatele studiului realizat de aceș-
tia pe două eșantioane de gemeni din Canada și Germania au
arătat o relație mai puternică între trăsăturile de personalitate ale
gemenilor monozigoți comparativ cu cei dizigoti.
Astfel, se poate observa faptul că pentru perechile de
gemeni monozigoți similaritatea la nivelul personalității este
mai ridicată comparativ cu gemenii dizigoți pentru toate trăsă-
turile de personalitate măsurate, indiferent de gradul în care
dezvoltarea acestora tinde să fie atribuită factorilor genetici,
sociali sau educaționali. Chiar și pentru acele componente cu
un puternic caracter social-cultural, cum ar fi Conștiinciozitatea
sau Agreabilitatea, diferențele observate tind să fie constante.
În același timp, se poate constata o relație semnificativă între
trăsăturile de personalitate ale gemenilor dizigoți, majoritatea
corelațiilor prezentate în tabelul de mai jos fiind semnificative.

Tabelul 3.1. Similarități ale personalității gemenilor

monozigoți și dizigoți (Jang, Livesley &, Vernon 2002)
Domeniu / Fațetă Canada Germania
r. mz r. dz r. mz r. dz
Anxietate .40** .23** .48** .13**
Ostilitate .45** .20** .43** .15**
Depresie .44** .23** .48 **
.16**

96
 Tabelul 3.2. Similarități ale Personalității Gemenilor
Monozigoți și Dizigoți (Jang, Livesley &, Vernon 2002) (con-
tinuare)
Domeniu / Fațetă r. mz r. dz r. mz r. dz
Timiditate .45** .24** .47** .20**
Impulsivitate .37** .26** .37** .23**
Vulnerabilitate .48** .23** .45** .13**
Căldură .49** .24** .50** .22**
Spirit Gregar .51** .34** .50** .14**
Asertivitate .49** .18** .41** .21**
Activitate .39** .20** .46** .22**
Căutarea stimulării .51** .11** .48** .26**
Emoții Pozitive .45** .26** .45** .20**
Fantezie .41** .21** .42** .15**
Estetică .61** .21** .51** .25**
Sentimente .51** .27** .38** .17**
Acțiuni .46** .16** .48** .17**
Idei .54** .18** .49** .19**
Valori .61** .30** .47** .31**
Încredere .43** .29** .43** .21**
Onestitate .41** .24** .37** .18**
Altruism .34** .21** .34** .19**
Complianță .36** .19** .45** .14**
Modestie .36** .22** .50** .19**
Blândețe .45** .14** .40** .23**
Competență .39** .21** .39** .20**
Ordine .35** .31** .48** .13**
Simțul Datoriei .46** .26** .39** .25**
Realizare .46** .19** .46** .19**
Auto-Disciplină .44** .25** .45** .14**
Deliberare .34** .37** .33** .10**

7.2.2. Modele psihologice: teoria trăsăturilor și teoria

tipurilor

Pentru a putea utiliza un instrument psihometric de eva-

luare, este necesară cunoașterea teoriei personalității care stă la
baza acestuia. Sunt constructori de teste care preferă să măsoa-
re dimensiuni ale personalității consacrate în psihologie, pre-
97
cum tipurile teoretizate de Jung (MBTI & SLTDI) sau trăsătu-
rile definite prin modelul Big-Five și constructori care preferă
să ajungă prin studiu sistematic la modele ale personalității,
cum este cazul majorității constructorilor consacrați de teste, de
exemplu Eysenck sau Cattell. În inventarele de personalitate,
laturile acesteia se regăsesc la nivelul scalelor și sunt de regulă
denumite trăsături, dimensiuni sau constructe.
Există două mari direcții teoretice și de cercetare din psi-
hologia personalității care și-au pus amprenta asupra domeniu-
lui evaluării personalității, respectiv teoria tipurilor și teoria
trăsăturilor.

Teoria trăsăturilor
Construcția testelor de personalitate a fost influențată în
cea mai înaltă măsură de teoriile care concep personalitatea ca
un sistem de trăsături, acestea din urmă fiind înțelese ca moduri
specifice, caracteristice și stabile de comportament, cunoaștere,
simțire. Costa și McCrae (1992) definesc trăsăturile de perso-
nalitate ca dimensiuni ale diferențelor individuale privind ten-
dința de a apărea / prezenta patternuri consistente de gândire și
acțiune.
După Minulescu (1997), există două implicații ale acestei
idei: a. Reliefarea acestor trăsături ne dă posibilitatea de a infe-
ra asupra persoanei și mai ales asupra comportamentului, gân-
dirii, simțirii concrete a acestuia și b. Putem vorbi despre trăsă-
tură ca proprietate a unui individ, pe baza evaluării acesteia el
fiind plasat de-a lungul unei dimensiuni a psihismului (bipola-
ritatea factorială). Astfel, trăsătura sau mai precis nivelul de
dezvoltare al acesteia devine o explicație posibilă asupra com-
portamentului persoanei.
O serie de studii exploratorii, apariția perspectivei psiho-
lexicale și dezvoltarea unor noi metodologii statistice de anali-
ză a varianței datelor au stat la baza multor modele formulate în
cadrul acestei abordări. Teoria trăsăturilor pornește de la pre-

98
misa fundamentală a existenței unor trăsături de personalitate
distincte (relativ necorelate), ale căror manifestări comporta-
mentale tind să fie stabile cross-temporal și cross-situațional.
După zeci de ani de cercetare, singurul model care a obținut
acordul comunității științifice în ansamblul ei a fost modelul
celor cinci mari factori de personalitate - Big Five (John, &
Srivastava, 1999). Premisele istorice, precum și principalele
limite și critici aduse acestui model vor fi detaliate la capitolul
dedicat.

Teoria tipurilor
În psihologia personalității au fost construite numeroase
tipologii, pornind de la presupunerea că există patternuri coe-
rente de comportament sau stiluri consistente de acțiune, sufi-
cient de bine definite pentru a permite o taxonomie a persoanei
de-a lungul acestor tipuri.
Teoria tipurilor psihologice, ca alternativă la teoria trăsă-
turilor, vine cu ideea de bază că fiecare individ prezintă o echi-
librare specifică a unor tipuri sau structuri de bază. Cea mai
relevantă teorie din perspectiva evaluării personalității este cea
jungiană (Jung, 1994).

7.3. Surse de eroare în evaluarea psihologică a perso-

nalității

Afirmam mai sus că în activitatea de evaluare operăm în-

totdeauna cu scoruri obținute, scorurile reale ale respondenților
evaluați neputând fi cunoscute, ci doar estimate cu o anumită
precizie. Orice scor psihometric și în consecință orice evaluare
psihometrică va conține așadar o eroare. De aici apare necesita-
tea de a reduce cât mai mult eroarea de evaluare, ceea ce ne
conduce către două întrebări fundamentale: 1. Care sunt sursele
de eroare în evaluarea psihometrică a personalității? Și 2. Care
sunt acțiunile ce pot fi întreprinse pentru a reduce cât mai mult
eroarea?
99
 Rezumând, putem identifica următoarele categorii prin-
cipale de surse de eroare în evaluare:
1. Limitele modelelor teoretice
Orice inventar de personalitate are în spate o teorie a per-
sonalității, indiferent dacă teoria a ghidat construcția instru-
mentului – așa cum este cazul testelor construite rațional sau
dacă teoria a fost dezvoltată în paralel cu instrumentul – cum
poate fi cazul testelor factoriale. Orice teorie este un decupaj,
în esența lui limitativ, realizat asupra realității extrem de com-
plexe a personalității umane, ceea ce va genera inevitabil
pierderea din vedere a unor domenii de conținut ale constructu-
lui evaluat.
Un instrument de tip Big-Five scurt (de exemplu NEO
FFI) va pierde multe aspecte din vedere dacă este comparat cu
unul lung, care evaluează de asemenea și o serie de fațete ale
fiecărei dimensiuni (de exemplu NEO PI-R). Un alt exemplu
poate fi al oricărui inventar de tip broadband, prin comparație
cu inventarul tridimensional EPQ, construit de Eysenck.
Pentru a reduce acest tip de eroare, teoria cu care operea-
ză inventarul respectiv va trebui raportată la întrebările și sco-
purile evaluării. În cazul în care modelul teoretic nu este de
natură a permite răspunsul la întrebările fundamentale ale eva-
luării, alegerea respectivului instrument pentru a fi utilizat în
evaluare constituie în sine o mare eroare.
2. Erori legate de construcția instrumentului
În această categorie putem identifica mai multe tipuri de
erori ce pot apărea în etapa de construcție a unui instrument psi-
hometric de personalitate și se vor reflecta ulterior în evaluare:
a. Operaționalizarea deficitară a constructului. Acest tip
de eroare poate fi prevenit pe de o parte printr-o muncă rigu-
roasă de documentare, înainte de elaborarea definiției operațio-
nale asupra constructului investigat iar pe de altă parte prin
apelul la grupuri de experți, pentru a depăși limita intuiției unei
singure persoane,

100
 b. Limita capacității de traducere a conținuturilor con-
structului în itemi. Unele conținuturi intrinseci ale constructelor
investigate, prin natura lor, sunt dificil de exprimat prin itemi.
De exemplu, în construcția NPQ (nonverbal personality questi-
onnaire) s-a încercat replicarea celor 20 de scale ale unui alt
instrument de evaluare a personalității, PRF (Personality Re-
search Form), cu ajutorul itemilor figurali. Patru dintre acestea
nu au putut fi reproduse cu ajutorul imaginilor, conținuturile
itemilor nepretându-se la aceasta (ilustrarea conținuturilor în
imagini). Cu siguranță putem găsi de asemenea și exemple con-
trare, de conținuturi care pot fi cu ușurință exprimate vizual,
dar foarte greu în manieră verbală.
c. Erori în construcția itemilor: caracteristicile itemilor,
relația semantică item-trăsătură și problema limbajului. Aceste
problematici configurează un domeniu de relativ mare amploare,
motiv pentru care le von trata separat, la punctele următoare.
d. Erori de eșantionare, în elaborarea normelor. Erorile de
eșantionare pot ține în primul rând de estimarea corectă a popu-
lației țintă, din punct de vedere al volumului și structurii de
bază. În cel de-al doilea rând, ele pot ține de utilizarea eronată
a procedurilor de eșantionare sau de dimensionarea deficitară a
eșantioanelor de normare. Acest tip de eroare poate fi prevenit
prin rigurozitatea demersurilor aferente și actualitatea informa-
țiilor cu privire la populația țintă.
3. Limita capacității de transmitere și receptare corectă
a probei
Orice probă de evaluare fiind în sine o situație de stimu-
lare, se pune problema standardizării, asigurării unei situații de
stimulare identice pentru toți respondenții. Erorile de natură
comunicațională, care vizează modul de transmitere și recepta-
re a probei, pot ține în egală măsură de instrument – cum ar fi
claritatea instructajelor sau accesibilitatea limbajului utilizat
sau de respondent – abilitățile de citire și înțelegere. Din per-
spectiva constructorului de instrument, acest tip de eroare poate

101
fi redus în etapa de construcție prin grija acordată construcției
itemilor și instructajelor, în special în ceea ce privește limbajul
utilizat.
4. Starea internă și intenționalitatea respondenților
Erorile de evaluare pot fi datorate în mare parte stării in-
terne a respondenților, motivației acestora, precum și intențiilor
de un tip sau altul ale acestora. Distorsiunile introduse în mod
voluntar de respondenți, datorate dorinței de a răspunde la in-
strumentele de evaluare într-un mod anume, sunt tipice pentru
evaluarea psihometrică în domeniul personalității, neregăsindu-
se în domeniul evaluării inteligenței și aptitudinilor, chiar dacă
aspectul motivațional este general valabil, putând afecta orice
tip de evaluare.
Pentru reducerea acestui tip de distorsiuni în evaluare,
există unele modalități la care se poate apela în faza de con-
strucție a instrumentului, respectiv construcția de scale și ela-
borarea de alte modalități formalizate de control asupra validi-
tății răspunsurilor, cum ar fi scale de validare și indicatori sta-
tistici ai validității.
În parte, acest tip de distorsiune poate fi eliminat prin in-
termediul interacțiunilor avute cu respondenții în etapa pre-
evaluare. Este recomandată pentru evaluator asigurarea unei
bune motivații și a unei atitudini de auto-dezvăluire a respon-
denților, prin intermediul interacțiunii avute cu aceștia în etapa
de pre-testare.
Același tip de distorsiune poate și identificat și eliminat
parțial în etapa de interpretare a rezultatelor, prin investigarea
indicatorilor calitativi / cantitativi ai validității și interpretarea
rezultatelor în consecință.
5. Vârsta respondenților evaluați
Vârsta respondenților evaluați poate constitui de aseme-
nea o sursă de eroare în evaluarea personalității. Majoritatea
inventarelor de personalitate sunt aplicabile începând cu vârsta
de 13-14 ani și nu există astfel de instrumente pentru evaluarea

102
copiilor. Pentru multă vreme în psihologia personalității a fost
acordat credit ipotezei că unele trăsături de personalitate se
structurează abia la adolescență sau ieșirea din adolescență,
nefiind prezente la copii (Cattell). De o perioadă, această ipote-
ză nu mai este investită în așa înaltă măsură, atenția cercetători-
lor deplasându-se mai degrabă către probleme ce țin de dezvol-
tarea limbajului și impactul acesteia asupra evaluării. Ideea de
bază ar fi deci aceea că putem vorbi mai degrabă de existența
unor modalități diferite de utilizare a limbajului la vârstele co-
pilăriei / adolescenței față de vârsta adultă, mai degrabă decât
despre inexistența / nedezvoltarea unor trăsături de personalita-
te la copii și adolescenți. Această ultimă idee a apărut în psiho-
logia personalității și evaluarea personalității după dezvoltarea
unor instrumente de evaluare cu itemi nonverbali (NPQ), care
au putut fi utilizate cu succes și pentru vârste mai mici.
6. Schimbarea sau constanța comportamentului indivi-
dual
Schimbarea / constanța comportamentului individual,
respectiv consistența / inconsistența la nivel temporal / trans-
contextual a personalității, ridică o problemă insolvabilă la
acest moment pentru practica evaluării. Cum dovezile de cerce-
tare acumulate în jurul acestei problematici par să susțină ipo-
teza lipsei de consistență, este de așteptat ca o serie de distorsi-
uni de evaluare să apară datorită schimbării comportamentului
individual de la un context sau moment la altul.
O modalitate posibilă de reducere a acestui tip de distor-
siune, este construcția unor instrumente de evaluare contextua-
lizate. O astfel de soluție se va baza pe presupunerea că putem
aștepta o mai mare constanță / consistență a comportamentului
individului la nivelul unui context specificat – de exemplu rela-
țiile de muncă, decât în general, independent de context.

103
 7.4. Instrumente de evaluare a personalității

La nivel general, în funcție de natura probei utilizate în

scop de evaluare, în domeniul evaluării personalității pot fi
diferențiate aceleași mari categorii de instrumente ca și în do-
meniul general al evaluării psihologice. Această clasificare este
prezentată la punctul 2.1. și nu vom reveni aici asupra ei.

7.4.1. Tipuri de instrumente psihometrice de evaluare

a personalității

Putem evidenția mai multe categorii de instrumente, în

funcție de criteriul utilizat pentru clasificarea acestora.
1. O tipologie rezultă din strategia constructivă utilizată.
Conform celor trei tipuri de strategii de construcție, prezentate
la punctul 8.3., rezultă patru tipuri de instrumente: a. empirice,
b. factoriale, c. construite prin metoda rațională și d. construite
printr-o strategie mixtă.
2. După criteriul sănătății psihice, întâlnim: a. inventare
sau scale clinice (destinate evaluării psihopatologiei) și b. in-
strumente destinate evaluării normalității psihice.
3. După criteriul vârstei respondenților cărora se adre-
sează putem distinge între: a. instrumente pentru adulți și b.
instrumente destinate evaluării adolescenților.
Nu există instrumente de personalitate pentru copii, deși
există posibilitatea ca unele inventare de personalitate să fie
aplicate copiilor după o anumită vârstă. Majoritatea instrumen-
telor de personalitate sunt aplicabile începând cu vârsta de 13-
14 ani.
4. Considerând persoana evaluatorului, întâlnim: a. in-
strumente bazate pe autoevaluare (self report: de tipul inventa-
relor sau scalelor) și b. instrumente de heteroevaluare (de regu-
lă liste de adjective sau scale clinice).
5. După tipul sau formatul de răspuns la itemi, întâlnim:

104
a. instrumente cu răspuns dihotomic, b. cu răspuns trihotomic,
c. cu răspuns pe scală de tip Likert, d. cu răspuns de tip alegere
multiplă, e. cu răspuns de tip alegere forțată sau f. cu răspuns
de tip Q-sort.
6. După numărul de persoane ce pot fi evaluate simultan,
distingem între: a. instrumente cu administrare exclusiv indivi-
duală și b. instrumente care pot fi administrate colectiv.
7. În funcție de modalitatea de administrare, putem dife-
renția între: a. instrumente computerizate / online și b. instru-
mente de tip creion – hârtie. În utilizarea testelor în formă
computeriată se impune reevaluarea calităților psihometrice ale
acestora, în special a fidelității. În multe cazuri, programele de
computer sunt utilizate exclusiv pentru calcularea scorurilor
subiecților și trasarea profilelor și nu pentru administrarea pro-
priu-zisă.
8. După numărul de variabile investigate, întâlnim: a. in-
strumente unidimensionale sau parțiale, care măsoară o singură
trăsătură de personalitate (de regulă scale) și b. instrumente
care inventariază un număr mare de caracteristici (broadband),
care urmăresc evaluarea întregii personalități, o imagine de
ansamblu asupra acesteia (de regulă inventare).
9. După formatul itemilor, putem diferenția între: a. in-
strumente verbale, ai căror itemi sunt întrebări sau afirmații și
b. instrumente nonverbale, cu itemi figurali.
10. Introducând o variabilă contextuală, deprindem între
două categorii de instrumente: a. care evaluează respondentul
independent de contextul particular în care se află sau în care se
face evaluarea și b. teste care evaluează persoana în interacțiu-
ne cu situația. Această a doua categorie o întâlnim în special în
domeniul organizațional sau educațional.
11. În sfârșit, după forma de prezentare, putem distinge
între: a. chestionare sau inventare (de regulă self report-uri) și
b. check-list-uri sau liste de adjective (de regulă pentru hetero-
evaluare).

105
 8. Construcția chestionarelor de personalitate

8.1. Etape generale în construcția chestionarelor de

personalitate

În continuare este prezentat sumar procesul urmat în con-

strucția unei scale de personalitate din perspectiva teoriei clasi-
ce a testelor. Dincolo de aspectele de specificitate ale fiecărei
scale, procesul constructiv presupune parcurgerea unor etape
generale:
1. Construcția chestionarului / scalei
În această etapă apar și trebuiesc rezolvate două proble-
me fundamentale: a. definirea constructului sau caracteristicii
măsurate dintr-o perspectivă operațională și b. construirea setu-
lui de itemi care vor fi administrați respondenților, care reflectă
dimensiunile constructului.
Aceste două probleme sunt strâns legate și presupun un
demers prin care, pornind de la o definiție de lucru asupra con-
structului, psihologul traduce dimensiunile acestuia într-un set
de itemi. Este vorba despre un proces de operaționalizare gra-
dată a constructului, până la transpunerea acestuia în itemi.
Acest proces va fi ghidat în mod esențial de scopul evaluării,
acela pentru care scala se dorește utilizată.
În definirea constructului, psihologul poate opera cu o
definiție specifică asupra acestuia sau își poate construi propria
definiție. De exemplu, una dintre cele mai uzitate definiții asu-
pra anxietății accentuează asupra distincției anxietate stare –
anxietate trăsătură (Spielberger, 1985). Dacă se dorește con-
strucția unei scale de anxietate de uz clinic, folosită în scopul
de a diagnostica tulburările de anxietate, distincția lui Spielber-
ger nu va avea utilitate. În acest caz, în definiția de lucru asu-
pra anxietății va fi necesar să luăm drept reper modul de defini-
re cu care operează proiectele de tip DSM sau ICD, să adău-
găm simptomatologia somatică în definiția anxietății și să fa-

106
cem unele diferențieri mai fine între formele concrete de mani-
festare a anxietății.
Modul de definire a constructului ce va fi evaluat este
strict dependent de scopul testării. Pentru a satisface o pretenție
de exhaustivitate, este necesară o amplă muncă prealabilă de
documentare în problematica respectivă și construirea unei
definiții de lucru de tip integrativ sau sumativ.
În pasul următor, definiția de lucru va fi operaționalizată
prin identificarea dimensiunilor, variabilelor și indicatorilor
constructului, cu nivele de generalitate din ce în ce mai reduse,
indicatorii urmând a fi traduși în itemi. Acestea vor rezulta în
funcție de tipul de definiție cu care autorul operează și de sco-
pul evaluării. Organizarea este una de tip arborescent, de la
general la particular. Este posibil ca o dimensiune sau o varia-
bilă a constructului să fie reprezentată în instrumentul final
printr-un număr inegal de itemi, în funcție de ponderea ei în
cadrul constructului, așa cum rezultă din definiția de lucru asu-
pra acestuia.
Itemii scalei în sine vor trebui construiți ținând cont de o
serie de cerințe: exprimate atât din perspectiva relației semanti-
ce item – trăsătură, cât și de o serie de recomandări metodolo-
gice (caracteristicile itemului). Dincolo de aceste cerințe, itemii
unei scale trebuie să traducă la nivel comportamental concret
dimensiunile, variabilele și indicatorii constructului, așa cum
au fost identificate în definiția de lucru.
Tot în această etapă, va trebui decisă modalitatea utilizată
pentru culegerea răspunsurilor sau mai precis formatul de răs-
puns, între formularea itemilor și formatul de răspuns trebuind
să existe o concordanță. De exemplu, nu vom formula itemi din
categoria afirmațiilor categorice în condițiile în care utilizăm
un format de răspuns pe scală.
2. Experimentarea chestionarului printr-un studiu pilot
Un studiu pilot este de regulă un studiu de mici dimensi-
uni, făcut în scop de pretestare sau de corecție ale unor erori

107
din etapa inițială. Faptul că operează cu un eșantion mic de
respondenți (după Meili, 1964, minim 20), asigură economie
de efort, timp și resurse financiare. Volumul eșantionului utili-
zat pentru experimentarea inițială a unui chestionar trebuie să
fie adecvat scopurilor avute în vedere în această etapă. De
exemplu, dacă ne propunem să facem estimări privind fidelita-
tea sau validitatea convergentă a scalei, eșantionul de respon-
denți va trebui să fie suficient de mare pentru a permite calcula-
rea corelațiilor la o putere a efectului dorită.
Scopul acestei pretestări este acela de a aduce corecții
chestionarului, de a estima unele caracteristici psihometrice și,
de a răspunde eventualelor întrebări referitoare la intervenția
necontrolată a anumitor variabile ce pot influența rezultatele și
caracteristicile psihometrice. De exemplu, în această etapă pot
fi identificate neconcordanțele între formularea itemilor și for-
matul de răspuns ales sau pot fi eliminați itemii care determină
o scădere semnificativă a consistenței interne a scalei.
3. Validarea preliminară cu ajutorul procedeelor statistice
În această etapă vizăm ca scop obținerea unei repartiții
echilibrate a itemilor în chestionar; adecvarea nivelului de difi-
cultate a limbajului utilizat cu cel al populației vizate; elimina-
rea acelor itemi ce nu contribuie la sau sunt irelevanți pentru
posibilitatea de a diferenția respondenții în funcție de variabila
investigată. Un alt scop în această etapă este ordonarea itemilor
în funcție de tipul de grilă folosit pentru scorare. Nu este reco-
mandat, de exemplu, să așezăm prea mulți itemi într-o succesi-
une prelungită de răspunsuri relevante de același tip (Da sau
Nu, în condițiile în care folosim răspunsuri dihotomice). Tot în
această etapă vor fi eliminați și acei itemi care sunt reprezenta-
tivi pentru trăsătură dar care, datorită unor motive de altă natu-
ră, precum dezirabilitatea, primesc același tip de răspuns de la
majoritatea respondenților.
Tot în această etapă vom rula analizele statistice aferente
estimării caracteristicilor psihometrice ale scalei și vom elimi-

108
na itemii care efectuează aceste caracteristici într-o manieră
negativă și semnificativă. Evident că, după caz, în această etapă
este posibil să fie necesar a apela și la alte instrumente de eva-
luare, în special pentru studiile privind validitatea convergentă
sau pot fi necesare studii pilot suplimentare, destinate estimării
fidelității de tip test-retest sau validității de criteriu. Eșantioa-
nele de respondenți utilizate în etapa de validare statistică pre-
liminară a unei scale vor trebui să fie adecvate ca dimensiune și
structură scopurilor avute în vedere și cerințelor definite de
diferite proceduri statistice utilizate. De exemplu, dacă un scop
este confirmarea structurii dimensiunilor chestionarului, eșan-
tionul va trebui să fie suficient de mare pentru a permite anali-
ze factoriale pertinente. Dacă scopul este acela de a investiga
validitatea de criteriu, eșantionul de lucru va trebui constituit
cu necesitate din respondenți caracterizați prin respectivul cri-
teriu.
4. Etalonarea și standardizarea chestionarului / scalei
Este etapa finală a construcției unui chestionar, care vi-
zează elaborarea de norme, destinate standardizării interpretării
rezultatelor. Odată redactat chestionarul în forma sa finală (in-
clusiv instructajul pentru respondenți), el va trebui aplicat pe
un eșantion reprezentativ pentru populația țintă. Problema ma-
joră în această etapă este asigurarea reprezentativității eșantio-
nului în raport cu populația țintă, scop pentru care vom recurge
la tehnici specifice de eșantionare. Un eșantion reprezentativ
este cel care reflectă fidel structura populației din care a fost
extras, în coordonatele sale fundamentale.
Odată ce a fost aplicat chestionarul pe eșantionul de nor-
mare, se estimează normalitatea distribuției și, în funcție de
rezultatele la testele statistice de normalitate, se poate decide
tipul de scală pe care vor fi raportate scorurile standardizate.
Nu vom putea utiliza în acest scop scorurile T sau z, bazate pe
curba normală, în condițiile în care nu avem o distribuție nor-
mală a datelor recoltate. În situația anormalității distribuției,

109
scorurile standardizate vor fi raportate pe o scală de interval,
cel mai adesea percentilele.

8.2. Construcția itemilor

În continuare sunt sintetizate rezultatele mai multor cer-

cetări cu privire la construcția itemilor scalelor de personalitate,
pe două direcții de mare importanță în formularea întrebărilor
sau afirmațiilor care constituie de regulă itemii acestor scale:
relația semantică item-trăsătură și caracteristicile itemilor.

8.2.1. Relația semantică item-trăsătură

Angleitner (după Minulescu, 1997, p. 71) realizează o

descriere sistematică a relației item – trăsătură. El prezintă un
sistem format din 7 categorii, dintre care primele două sunt
centrale, fiind prezente cu mare frecvență în aproximativ toate
genurile de chestionare. Celelalte 5 categorii se referă la conți-
nuturi indirect legate de trăsătura de personalitate, fapt respon-
sabil de altfel și de diferențele care apar în stabilitatea răspun-
surilor la itemii din aceste tipuri.
Tabelul 1 prezintă acest sistem de clasificare a relației
item-trăsătură. Recomandarea principală pentru constructorii
de teste este aceea ca în structura itemilor unui instrument de
evaluare să predomine categoriile centrale ale modelului.

110
 Tabelul 4. Relația item-trăsătură (după Minulescu,
1996, pp.71-72)
Nr. Denumire Definirea conținuturilor psihologice
1. Descrieri de Trăiri evaluate prin itemi. Pot fi:
reacții* a. deschise, comportamente observa-
bile
b. acoperite, interne, neobservabile
de alții: senzații, sentimente, cogniții
interioare
c. simptome precum reacții fiziologice
2. Atribute ale Reprezintă dispoziții, de obicei descri-
trăsăturii* se prin adjective sau substantive și pot
fi:
a. nemodificabile
b. modificabile, când sunt specificate
frecvența, durata, contextul situațio-
nal
3. Dorințe și Intenția de a se angaja în comporta-
trebuințe** mente specificate, dorința pentru
ceva anume (nu și acelea pentru care
se specifică realizarea în prezent)
4. Fapte Itemi centrați pe aspecte din trecut
biografice**
5. Atitudini** Opinii puternic susținute, atitudini și
opinii față de diferite categorii de
subiecte generale, personale, sociale
6. Reacții ale Itemi care descriu comportamente,
altora** reacții și atitudini ale altora față de
persoană
7. Itemi bizari** Majoritatea itemilor de acest fel des-
criu comportamente și trăiri evident
neobișnuite, stranii, anormale
* Categorii centrale, prezente cu mare frecvență în apro-
ximativ toate genurile de chestionare.
** Categorii care se referă la conținuturi indirect legate
de trăsătura de personalitate.
111
 8.2.2. Caracteristicile itemilor

Forma de răspuns
Problemele care apar aici sunt legate de tipul de răspuns
solicitat de la respondent: dihotomic, trihotomic, pe o scală de
tip Likert sau cu alegere forțată. În tipul clasic de răspuns de tip
dihotomic Da / Nu, Adevărat / Fals, eventual cu un răspuns
mediu de tip Nu știu, respondentul trăiește dificultatea de a
alege un răspuns prea extremizat. Dacă este utilizat acest for-
mat de răspuns, este important să se moduleze conținutul ite-
mului prin specificarea frecvenței sau a intensității manifestării
descrise, pentru a evita situația în care și itemul exprimă situații
la fel de extreme ca și răspunsurile. Răspunsurile dihotomizate
pot fi utilizate numai la itemii modulați. În prezent nu se mai
folosesc răspunsuri de tip Nu știu sau „?”, considerându-se a fi
nesatisfăcătoare din punct de vedere al informației. Răspunsuri-
le de tip mediu, pot indica (Goldberg, 1981, după Minulescu,
1997, 2004): 1. o atribuire situațională (conduita mea depinde
de situație), 2. o expresie a incertitudinii (nu pot decide, nu-mi
cunosc suficient de bine acest aspect), 3. ambiguitatea itemului
(nu sunt sigur ce înseamnă), 4. neutralitatea (mă aflu undeva la
medie în ceea ce privește această caracteristică). Modularea
prin intensitate, frecvență sau măsură a conținuturilor exprima-
te prin itemi reprezintă la rândul ei o sursă de ambiguitate (deci
de eroare), deoarece respondenții nu înțeleg aceleași lucruri
prin cuvinte ca rar, uneori, adesea, frecvent.
În timp, a fost preferată ca formă de răspuns tehnica ale-
gerilor forțate. De obicei se construiesc perechi sau tetrade de
variante de răspuns, deși există și instrumente care folosesc
cinci variante. O formă specială a tehnicii alegerilor forțate este
aceea a sortării Q, dezvoltată de Stephenson în anii 50, care
cere respondentului să rangheze un număr impar de răspunsuri-
situații, în funcție de un criteriu dat, începând de la o extremă
către cealaltă. Intenția este de a da respondentului posibilitatea
de a se exprima personal.
112
 Problema care apare în situația utilizării unor scale de tip
Lickert în culegerea răspunsurilor este legată de numărul de
variante de răspuns. Se apreciază că scalele cu mai mult de 5
trepte nu reușesc diferențieri acceptabile, diferența dintre trepte
(2 și 3 de exemplu) fiind grevată de subiectivitatea responden-
tului. Preferabile sunt scalele cu 5 trepte.

Caracteristici de suprafață ale itemilor

Problema fundamentală este de a da cea mai adecvată
formă pentru diferitele tipuri de conținuturi. Apar două aspecte
legate de această problematică: a. găsirea formei celei mai
adecvate pentru a da itemului calitatea de indicator al construc-
tului și b. găsirea formei de răspuns cea mai adecvată pentru a
da respondentului posibilitatea de a-și exprima propria situație.
Minulescu (1997, 2004) face o trecere în revistă pe larg a pro-
blematicii caracteristicilor itemilor instrumentelor de personali-
tate.
O opinie pertinentă asupra caracteristicilor de suprafață
precum lungimea itemului sau complexitatea sintactică a pro-
poziției / frazei, este că acestea trebuiesc corelate cu modul în
care se face prelucrarea itemului de către respondenți. Ideea de
bază este aceea că itemul va fi cu atât mai inteligibil cu cât nu-
mărul de transformări / procesări solicitate de la respondent
este mai mic, cu cât complexitatea și lungimea itemului sunt
mai reduse.
În ceea ce privește lungimea itemului (numărul de cuvin-
te, litere, propoziții), este indicată o lungime medie de 12 cu-
vinte / item).
Complexitatea itemului este corelată pozitiv cu numărul
de negații, trecerea la diateza pasivă, timpul trecut, alte moduri
verbale decât indicativul, referința personală. Se recomandă ca
în formularea itemilor să fie inclus un număr cât mai redus de
negații, să fie evitate diateza pasivă și timpul trecut și să conți-
nă un nivel cât mai înalt al referinței personale.

113
 Caracteristici semantice ale itemilor
Se referă la acele caracteristici ale itemilor ce pot condu-
ce la apariția unor dificultăți sau confuzii în procesarea cogni-
tivă a conținuturilor itemilor de către respondenți. Angleitner
(1986, după Minulescu, 1997, pp. 76-77) descrie 5 caracteris-
tici semantice care intervin semnificativ îngreunând sau simpli-
ficând procesările răspunsului:
1. Comprehensibilitatea itemului, ușurința în înțelegerea
lui, de principiu va trebui să fie cât mai ridicată. Scăderea aces-
teia poate ține de utilizarea unor cuvinte neobișnuite, a unor
structuri propoziționale complicate, forțate sau neclare sau de
erorile gramaticale. De exemplu, datorită unor cerințe specifice
în traducerea itemilor și diferențelor între limbi, în traducerile
unor instrumente pot părea formulări nenaturale pentru limba
respectivă.
2. Ambiguitatea itemului, respectiv posibilitatea atribuirii
a mai mult decât un înțeles, este o incertitudine legată de înțe-
lesul stimulului, spre deosebire de echivocitate înțeleasă ca
diferență între persoane în ceea ce privește interpretarea itemu-
lui. Cauzele ambiguități țin de prezența unor cuvinte sau afir-
mații cu mai multe înțelesuri, de relații echivoce existente între
propozițiile frazei, de incompatibilitatea dintre itemi și forma-
tul răspunsului. Un item ambiguu poate pune respondentul în
două posturi tipice: a. nu recunoaște natura ambiguă a itemului
și pur și simplu îl înțelege greșit, interpretându-l în alt sens
decât cel vizat de psiholog și b. recunoaște ambiguitatea itemu-
lui, însă nu este sigur despre care dintre înțelesurile posibile
este vorba.
3. Nivelul de abstractizare crește complexitatea procesă-
rii; cu cât informația este mai abstractă, cu atât cere o procesare
mai desfășurată. Un nivel de abstractizare ridicat afectează pro-
cesele de comparare item - experiență personală. Un item con-
cret, care afirmă o informație specifică, ajută la o evocare rapi-
dă din memorie. Itemul abstract cere procesări suplimentare

114
pentru o înțelegere corectă și poate genera dificultăți și incon-
sistențe referitoare la sensul atribuit de diferiți respondenți.
Cercetările indică o relație direct proporțională între gradul de
abstractizare și diferențierile în modul cum înțeleg respondenții
acești itemi (Angleitner, 1986, după Minulescu, 1997, 2004).
4. Gradul de referință personală, respectiv măsura în ca-
re conținutul itemului este semnificativ pentru imaginea de sine
a respondentului, este în relație directă cu capacitatea acestuia
de a răspunde pe baza unei percepții sau experiențe proprii
asupra lucrurilor. Referința personală intervine în stadiul com-
parării item-eu. Recomandarea generală cu privire la acest as-
pect vizează un nivel cât mai înalt al referinței personale.
5. Dezirabilitatea socială a conținutului itemului este
măsura în care un item evocă valori, standarde aprobate social,
prejudecăți comune. Nivelul dezirabilității este direct proporți-
onal cu probabilitatea ca respondentul să selecteze răspunsul în
sensul dezirabilității sociale.

8.3. Selecția itemilor - Strategii constructive generale

Încă din 1972, Megargee (după Minulescu, 1997, 2004),

trece în revistă trei strategii sau metode esențiale folosite pen-
tru construcția scalelor de personalitate, în scopul deciziei de
selecție a itemilor din structura scalelor: 1. Metoda intuitivă sau
abordarea rațională, 2. Metoda criteriului extern sau metoda
empirică, 2. Metoda criteriului intern sau metoda factorială.
Desigur, pot exista și strategii de construcție care combină
elemente specifice celor trei metode, numite strategii mixte.

Metoda intuitivă
Într-un astfel demers constructiv, autorul este cel care de-
cide ce itemi vor fi incluși în chestionar și care sunt conținutu-
rile relevante pentru a traduce trăsătura la nivel comportamen-
tal. În acest context, aspecte cum ar fi cunoștințele acestuia,
experiența în construirea și utilizarea de teste, cunoașterea pro-
115
blematicii specifice a trăsăturii vizate, capătă o importanță spe-
cială. Ca soluții pentru a depăși această dificultate, de-a lungul
timpului au fost utilizate fie strategii de lucru cu grupuri de
experți, fie strategii decizionale cu bază empirică, deci mixte.
O astfel de strategie constructivă presupune parcurgerea
unui număr de pași: a. asamblarea pe bază intuitivă a primei
forme a chestionarului, b. pretestarea chestionarului rezultat pe
un grup de respondenți, c. analize de consistență internă a sca-
lei sau scalelor, d. decizia finală de reținere / eliminare a unor
itemi în funcție de nivelul de corelație cu scorul total, și e.
standardizarea probei și elaborarea de norme.
Avantajele unei astfel de proceduri țin în principal de va-
liditatea de conținut mare și de consistența internă a probei iar
dezavantajele în special de nivele înalte de transparență și vul-
nerabilitatea față de opiniile subiective ale autorului.

Metoda empirică
Selecția itemilor în structura scalei este ghidată doar de
relația empiric determinată între itemul testului și o măsură
criteriu specifică și nu de conținutul manifest al itemilor.
Pașii de parcurs într-o astfel de strategie constructivă sunt
în linii mari următorii: a. asamblarea lotului inițial de itemi, de
regulă intuitiv sau prin împrumuturi din alte instrumente, b.
pretestarea chestionarului pe două loturi contrastante din per-
spectiva variabilei criteriu, c. identificarea itemilor care dife-
rențiază în raport cu criteriul, pe baza analizelor statistice, d.
reexperimentarea scalei pe noi grupuri criteriu, pentru identifi-
carea itemilor cu capacitate scăzută de discriminare, e. decizia
privind structura finală a scalei și f. standardizarea instrumen-
tului și elaborarea de norme.
Avantajele metodei empirice țin în principal de subtilitatea
acestor scale, care le face mai greu de trucat, cât și de utilitatea lor
în a face predicții privind criteriul urmărit iar dezavantajele de
validitatea de fațadă redusă (itemi bizari) și vulnerabilitatea mare
față de erorile comise în selecționarea grupurilor criteriu.
116
 Metoda factorială
Este cea mai nouă din punct de vedere istoric și a fost
consacrată în studiul și evaluare personalității prin realizările
unor autori precum Eysenck și Cattell. Accentul este pe analiza
criteriului intern, respectiv pe tehnicile statistice de analiză
factorială, care permit atât identificarea unor factori responsa-
bili de variația semnificativă a comportamentului, cât și con-
strucția de scale pentru a defini psihologic și a evalua respecti-
vii factori.
Pașii parcurși într-o astfel de strategie sunt în linii mari
următorii: a. asamblarea unui lot inițial de itemi, b. administra-
rea scalei inițiale unui număr mare de respondenți, alături de
alte măsuri ale variabilei vizate, c. rularea procedurilor de ana-
liză factorială și determinarea încărcăturii pe factori a fiecărui
item, d. selecția finală a itemilor, în funcție de încărcătura fac-
torială, e. Standardizarea scalei și elaborarea de norme.
Avantajul principal al unei scale construite factorial este
puritatea factorială și omogenitatea sa, ceea ce înseamnă că
scoruri egale semnifică performanțe echivalente la testul res-
pectiv. Dezavantajul cel mai important al instrumentelor facto-
riale vine din faptul că scalele factoriale nu relaționează sufici-
ent de flexibil și relevant cu comportamentul viu, cu modele
comportamentale complexe, multideteminate, în care factorul
respectiv apare doar ca una dintre determinante.

9. Inventare de personalitate
Una dintre modalitățile de clasificare a scalelor și inven-
tarelor de personalitate are în vedere criteriul sănătății mentale.
Din această perspectivă, utilizată în continuare pentru prezenta-
rea inventarelor de personalitate, acestea din urmă se împart în
instrumente destinate evaluării normalității psihice, utilizate în
special în domeniul organizațional sau educațional și instru-

117
mente destinate evaluării psihopatologiei, utilizate în special în
domeniul clinic.

9.1. Inventare destinate evaluării normalității psihice

În prezentarea inventarelor de personalitate destinate eva-

luării normalității psihice realizată în continuare, strategia con-
structivă generală este utilizată drept criteriu de clasificare a
instrumentelor de evaluare.

9.1.1. Inventare empirice

Inventarul Psihologic California - CPI

(California Psychological Inventory)

Construit de H.G. Gough, CPI este primul mare inventar

empiric de evaluare a normalității psihice. În prima lui versiu-
ne, datând din 1951, s-a dorit a fi o replică pentru evaluarea
normalității psihice a celebrului inventar clinic MMPI. Inventa-
rul a cunoscut de-a lungul timpului numeroase revizii, în pre-
zent fiind în uz două versiuni ale acestuia: CPI 434, datând din
1996 – ultima versiune lungă, cu 434 itemi și CPI 260, datând
din 2002 – versiunea scurtă a inventarului, cu 260 itemi. Istoria
de peste 60 de ani a inventarului, care a condus la acumularea
mai multor mii de studii de validare, îl face, chiar dacă este un
instrument clasic, unul dintre cele mai utilizate instrumente de
evaluare a personalității, în special în context organizațional.
CPI este aplicabil începând cu vârsta de 13 ani, normele
fiind structurate pe sexe. Răspunsurile la itemi se culeg în ma-
nieră dihotomică: Adevărat / Fals. Ambele versiuni menționate
au fost adaptate în limba română de o echipă formată din Horia
Pitariu, Dragoș Iliescu, Vlad Tureanu și Cosmin Peleașă, versi-
unea românească a CPI fiind publicată în 2004, de către Tes-
tcentral.

118
 Concepția privind evaluarea și construcția CPI
Construcția scalelor de bază CPI a pornit de la așa numi-
tele concepte populare, noțiuni care există deja în domeniul
comportamentului interpersonal. Este vorba despre acei ter-
meni descriptivi pe care oamenii îi folosesc în mod uzual pen-
tru a-și descrie modurile de a se comporta și caracteristicile ce
țin de personalitate. Gough privește un concept popular nu doar
ca pe un termen utilizat în vorbirea curentă, ci și ca pe unul
care are calitatea de a transcende o societate particulară, apă-
rând în vorbirea curentă a diferitelor societăți. El se sprijină pe
și caută acei termeni care apar în relaționarea socială curentă și
în limbajul cotidian, atribute ce se pot regăsi în toate culturile și
care au o relație directă și integrală cu formele de interrelațio-
nare socială. Pentru Gough, scopul fiecărei scale este să reflec-
te cât de fidel posibil un aspect anume, o temă a comportamen-
tului interpersonal, altfel spus să evalueze tocmai constructul
așa cum este definit cultural, cu toate conotațiile sale subtile și
denotațiile formale.
Cele două versiuni ale testului au o structură identică a
scalelor și cuprind 37 scale: 20 scale populare, 3 scale vectoria-
le și 14 scale speciale. Dacă scalele populare și cele speciale
sunt construite în special cu ajutorul metodei empirice sau prin
strategii mixte, scalele vectoriale sunt construite prin metoda
factorială.
Cu excepția scalei Ac unde s-a obținut o corelație de
0.56, între scalele CPI 260 și cele similare ale CPI 434 există
corelații cuprinse între 0.85 și 0.99. Valoarea coeficienților de
consistență internă pentru scalele CPI 260 variază între 0.34
(scala Re) și 0.93 (vectorul 3).
CPI dispune de trei categorii de scale, dintre care ultime-
le două au fost dezvoltate de-a lungul timpului cu ocazia revi-
zuirii instrumentului: scale populare, scale vectoriale și scale
speciale.

119
 Scale populare
Scalele populare sunt scalele de bază ale CPI. Există 4
grupe de scale populare. Pentru fiecare scală populară, profilul
CPI, generat electronic pentru versiunile românești, furnizează
semnificații pentru scorurile înalte și scăzute. Manualul testului
oferă o varietate ceva mai mare de informații, în sensul că, adi-
țional semnificațiilor aferente scorurilor scăzute și înalte la
fiecare scală, sunt furnizate date privind semnificația conceptu-
ală a acestora, precum și descrieri privind percepția socială
asupra persoanelor cu scoruri scăzute și ridicate.
I. Prima grupă de scale populare cuprinde 7 scale, care
evaluează calitățile interpersonale ale individului: încredere în
sine, echilibru, ambiție și eficiență pe planul relațiilor sociale.
Ea se referă la dimensiunile personalității care intervin în afir-
marea socială a persoanei, imaginea de sine și adecvarea inter-
personală. Este formată din scalele: Dominanță – Do, Capacita-
te de statut – Cs, Sociabilitate – Sy, Prezență socială – Sp, Ac-
ceptare de sine – Sa, Independență – In, Empatie – Em.
1. Dominanță – Do (Dominance)
Scorurile înalte indică persoane active, dominante, aser-
tive, sigure pe sine, persistente, care anticipează, insistă, au
încredere și independență. Scorurile joase definesc o persoană
retrasă, inhibată, cu un comportament banal, indiferentă, lentă
în gândire și acțiune, tăcută, neorganizată, cu tendința de a evi-
ta situațiile de tensiune și decizie, nesigură.
2. Capacitate de statut – Cs (Capacity for status)
Scorurile înalte descriu persoane ambițioase, active, efi-
ciente, perspicace, ingenioase, multilaterale, ascendente, carie-
riste, eficiente în comunicare, care își urmăresc scopurile per-
sonale și afirmă un câmp larg de interese. Scorurile joase indi-
că indivizi cu un comportament timid, apatic, convențional,
relativ estompat, lent, cu gândire stereotipă, limitat în concepții
și interese, stângaci și penibil în situații sociale cu care nu este
familiarizat.

120
 3. Socialibitate – Sy (Sociability)
Scorurile înalte indică un comportament participativ, în-
treprinzător, ingenios, un individ care se atașează ușor, compe-
titiv, mereu în primele rânduri, fluent în gândire și original.
Scorurile sub medie indică un comportament greoi și convenți-
onal în societate, liniștit, neangajat, sugestibil și influențabil de
reacțiile și opiniile altora.
4. Prezență socială – Sp (Social presence)
Scorurile înalte indică un comportament spontan, imagi-
nativ, neformalist, rapid, cu o natură expresivă și creativă. Sco-
rurile joase caracterizează un individ precaut, moderat, răbdă-
tor, simplu, modest, oscilant, nesigur în decizii, cu o gândire
necreativă.
5. Acceptare de sine – Sa (Self acceptance)
Scorurile înalte definesc o persoană inteligentă, sinceră și
spirituală, pretențioasă, activă, centrată pe sine, insistentă, cu
fluență verbală, cu siguranță și încredere în sine. Scorurile joa-
se indică un comportament conservator, ordonat, de nădejde,
liniștit, comod și convențional, cu sentimente de culpabilitate și
gata să se autoblameze, pasiv în acțiune și limitat ca interese.
6. Independență – In (Independence)
Scorurile înalte indică putere, capacitatea de reziliență și
un fel de tărie personală. Sunt persoane distante față de ceilalți
și care stau separat de grup. Au nevoie să fie singuri și să facă
lucrurile singuri. Sunt persoane cu și de încredere, cu resurse,
cu determinare personală, întreprinzătoare, independente, indi-
vidualiste, asertive, ascendente social, puternice, detașate și cu
tendința de a fi domina în relațiile interpersonale. Scorurile
scăzute indică persoane cu multe îndoieli (legate de sine), sen-
timente de inadecvare personală, caracterizate prin slăbiciune,
reticență, tăcute, timide, nesatisfăcute, ușor de distras, cu tole-
ranță scăzută la ambiguitate.
7. Empatie – Em (Empathy)
Scorurile înalte definesc persoane care se pun în pielea

121
celorlalți (din punct de vedere psihologic) și astfel le înțeleg
modul în care simt. Sunt persoane competente, sigure pe sine,
cu resurse, cu dorința de a face lucrurile singuri când e necesar,
cu încredere, cu determinare clară, perceptive, intuitive, între-
prinzătoare, individualiste, asertive, cu ascendență socială și
fluență verbală. Scorurile joase indică persoane lente în înțele-
gerea sentimentelor celorlalți, îngrijorate, cu sentimente de
inadecvare, slăbiciune, reticente, disconfort în situații de ambi-
guitate, ușor de învins, fac față dificil interviurilor, dependente,
cu sentimente de inferioritate, cu dubii legate de sine, precauți
în orice inițiativă sau acțiune cât de puțin nesigură, nesociabile,
rușinoase, tăcute, rezervate, inhibate, fără spirit, posomorâte,
nu tolerează ambiguitatea, sensibili la amenințările pe care le
percep.
II. A doua grupă cuprinde de asemenea 7 scale, care eva-
luează valorile interne și standardele așteptate de ceilalți, ceea
ce s-ar putea numi management de sine: maturitate, autocon-
trol, responsabilitate. Grupa indică acele dimensiuni ale perso-
nalității care sunt implicate în opțiunile valorice și maturitatea
interrelațională a persoanei. Este formată din scalele: Respon-
sabilitate – Re, Conformism social – So, Autocontrol – Sc,
Impresie bună – Gi, Comunalitate – Cm, Sănătate (Bunăstare
personală) – Wb (Well being) și Toleranță – To.
8. Responsabilitate – Re (Responsability)
O persoană cu scor înalt este descrisă ca fiind: capabilă,
conștiincioasă, cumpătată, fidelă, responsabilă, serioasă, stabi-
lă, constantă, temeinică, discretă, intuitivă, metodică, cu tact. O
persoană care obține scor scăzut este descrisă ca fiind: nepăsă-
toare, turbulentă, iresponsabilă, comodă, indiferentă, care face
pe grozava, risipitoare, arogantă, neglijentă, nesentimentală,
necuviincioasă, rebelă, obositoare, sarcastică.
9. Conformism social (Socializare) – So (Socialisation)
Respondentul care obține scor înalt este descris ca fiind:
adaptabil, eficient, onest, corect, organizat, cumpătat, sincer,

122
temeinic, sănătos, respectuos, precaut, lucid, metodic, rezona-
bil, autocontrolat, modest, conservator, înțelept. Un respondent
care obține un scor scăzut este descris ca fiind: încăpățânat,
iresponsabil, certăreț, ignorant, sarcastic, neconvențional, de-
fensiv, viclean, nestatornic, neglijent, nechibzuit, impulsiv,
indiferent, neinhibat, necontrolat.
10. Autocontrol – Sc (Self control)
Un respondent cu scor înalt poate fi descris ca fiind: ama-
bil, logic, sârguincios, precis, cumpătat, fidel, autocontrolat, cri-
tic, demn de încredere, calm, modest, conservator, gentil, mode-
rat, răbdător, liniștit, rezervat, autocontrolat. Un respondent cu
scor scăzut este descris ca fiind: încrezut, cusurgiu, nesocotit,
încăpățânat, impulsiv, înfigăreț, iritat, coleric, nerealist, indivi-
dualist, agresiv, arogant, rebel, obositor, sarcastic, neinhibat.
11. Impresie bună - Gi (Good impresion)
Un respondent cu scor înalt este descris ca fiind: adapta-
bil, amabil, maleabil, binevoitor, rezonabil, tandru, cu tact, al-
truist, cald, prietenos, moderat, calm, conservatoar, modest,
răbdător, împăciuitor, încrezător, înțelegător. Un respondent
care obține un scor scăzut poate fi descris prin termeni ca: re-
clamagiu, cusurgiu, nemulțumit, nesocotit, încăpățânat, indife-
rent, sâcâitor, pesimist, coleric, schimbător, cinic, franc, supă-
răcios, sarcastic, perspicace.
12. Comunalitate - Cm (Comunality)
Individul cu scor înalt este descris prin termeni ca: pru-
dent, conștiincios, reflexiv, eficient, precis, organizat, practic,
responsabil, temeinic, cumpătat, lucid, de încredere, energic,
vesel, rațional, realist. Individul cu scor sub medie este descris
ca fiind: atrăgător, neglijent, curajos, îndrăzneț, uituc, comod,
nesăbuit, risipitor, apreciativ, artist, indiferent, iresponsabil,
nedemn de încredere, neconvențional.
13. Sănătate (stare de bine) – Wb (Well being)
Scorurile înalte definesc persoane satisfăcute, care se
simt bine în propria piele, energice, întreprinzătoare, alerte,

123
ambițioase și multilaterale, productive, active, care acordă va-
loare muncii și depun efort pentru propria plăcere. Scorurile
scăzute identifică persoane cu un comportament fără ambiție,
comod, stângaci, precaut, apatic și convențional, defensiv, cau-
tă scuze, limitat în gândire și acțiune.
14. Toleranță – To (Tolerance)
Un individ cu scor înalt este descris prin termeni ca: ier-
tător, generos, binevoitor, independent, neformal, mulțumit,
cumpătat, tandru, cu tact, altruist, calm, eficient, intuitiv, logic,
matur, responsabil, autocontrolat, încrezător. Un individ cu
scor scăzut este descris ca fiind: afectat, rece, orgolios, sâcâitor,
insensibil, superficial, plângăreț, cusurgiu, egocentric, arogant,
autocrat, aspru, defensiv, bănuitor, nesentimental, infantil, su-
părăcios, obositor, sarcastic.
III. A treia grupă cuprinde 3 scale, care evaluează nevoia
de realizare și atributele cognitive individuale, motivații și stil
de gândire: motivație, tenacitate, perseverență, capacitate de
organizare. Evaluarea vizează mai ales nivelul motivațional în
sensul potențialului de realizare personală și al focalizării pe
valorile intelectuale. Este formată din scalele: Realizare prin
conformism – Ac, Realizare prin independență – Ai, Eficiență
intelectuală – Ie (Conceptual fluency – Cf în versiunea 260).
15. Realizare prin conformism – Ac (Achievement via
conformance)
Scorurile înalte prezintă o persoană capabilă, cooperantă,
eficientă, organizată, responsabilă, fermă, sinceră, persistentă și
muncitoare, care apreciază activitatea și realizarea intelectuală.
Scorurile joase prezintă o persoană vulgară, încăpățânată, dis-
tantă, dificilă, primejdioasă, înfumurată, care se descurajează
ușor sub stresul presiunilor și conformismului, pesimistă în
privința viitorului profesional.
16. Realizare prin independență – Ai (Achievement via
independence)
Scorurile înalte definesc o persoană matură, eficace, pu-

124
ternică, dominantă, pretențioasă și precaută, independentă și
sigură pe sine, cu abilitate intelectuală și discernământ. Scoru-
rile scăzute indică un comportament inhibat, anxios, prudent,
nemulțumit, mărginit și suspicios, umil și supus față de autori-
tăți, lipsit de capacități introspective și de înțelegerea de sine.
17. Eficiență intelectuală – Ie (Intelectual efficiency) în
CPI434 / Fluență conceptuală – Cf (Conceptual fluency) în CPI 260
Scorurile înalte definesc un individ: confortabil și încre-
zător în a trata chestiuni intelectuale, abstracte și conceptuale,
cu fluență verbală, care se gândește înainte de a întreprinde
ceva. Scorurile joase definesc o persoană: orientată către activi-
tate, cu preferință către chestiuni tangibile mai degrabă decât
pentru concepte și abstractizări, cu încredere redusă în propriile
capacități, cu interese limitate.
IV. A patra grupă cuprinde 3 scale, care evaluează unele
caracteristici personale definite prin aspecte precum: capacitate
de adaptare, sensibilitate. Gruparea face trimitere către unele
modalități intelectuale care modelează un stil personal. Este
formată din scalele: Intuiție psihologică – Py (Insightfulness –
Is în versiunea 260), Flexibilitate – Fx, Feminitate / Masculini-
tate – F/M (Senzitivitate – Sn în versiunea 260).
18. Intuiție psihologică - Py (Psychological mindedness)
în CPI 434 / Intuiție psihologică – Is (Insightfulness) în CPI260
Scorurile înalte definesc un individ care: are pătrundere
psihologică și analitică asupra oamenilor și motivațiilor acesto-
ra, își formează repede impresii, nu se manifestă întotdeauna
cald și empatic. Scorurile joase definesc un individ: cu dificul-
tăți în a prezice cum se vor simți sau cum vor reacționa ceilalți,
nu foarte interesat / eficient în a înțelege dinamica comporta-
mentului, se uită mai mult la ce fac oamenii decât la ceea ce
gândesc.
19. Flexibilitate – Fx (Flexibility)
Scorurile înalte definesc o persoană flexibilă, cu adaptare
facilă la schimbare, cu preferință pentru varietate, neformală,

125
aventuroasă, cu încredere în sine, cu simțul umorului, nesupu-
să, idealistă, egoistă, sarcastică și cinică, cu concentrare înaltă
pe amuzamentul și plăcerea personală. Scorul sub medie des-
crie o persoană precaută, prudentă, neliniștită, harnică, cenzura-
tă, politicoasă, metodică, rigidă, formală și pedantă în gândire,
cu respect față de autoritate și tradiție.
20. Feminitate-Masculinitate / FM (Femininity/ masculi-
nity) în CPI 434 / Senzitivitate – Sn (Senzitivity) în CPI260
Scorurile înalte definesc un individ: sensibil la sentimen-
tele altora, care tinde să interpreteze evenimentele dintr-o per-
spectivă personală, se simte adesea vulnerabil, are mare nevoie
de afiliere. Scorurile joase definesc un individ: încăpățânat,
orientat către acțiune, oarecum insensibil la sentimentele altora,
agresiv.

Scale vectoriale – Modelul cuboid

În CPI există 3 scale vectoriale, care configurează 4 sti-
luri de viață / tipologii umane. Aceste scale au fost construite
prin analiză factorială și definesc așa numitul model cuboid
asupra personalității umane, elaborat de Gough în 1987.
Cei trei vectori:
Vectorul 1 - Prima dimensiune se referă la extraversie,
ascendență socială și asigurare de sine (self-assurance),
Vectorul 2 - Cel de-al doilea vector reprezintă gradul în
care individul răspunde și aderă la normele sociale (numit de
Gough Norm favouring / Norm questioning),
Vectorul 3 - Cel de-al treilea vector evaluează gradul în
care persoana și-a realizat sau integrat propriul tip de bază (de
personalitate), propriul potențial.
Cele 4 tipuri de personalitate:
Un tip este definit printr-o combinație de două orientări,
una ținând de vectorul 1 (extravertă sau introvertă) iar cea de-a
doua de vectorul 2 (norm favouring sau norm questioning).
Rezultă astfel patru combinații posibile, respectiv patru tipuri

126
de personalitate. Gough a numit aceste tipuri de bază cu litere
din alfabetul grec vechi: Alfa, Beta, Gama și Delta și a folosit
un sistem de scorare în 7 trepte pentru vectorul 3 (1 – foarte
scăzut, 2 – mult sub medie, 3 – sub medie, 4 – mediu, 5 – peste
medie, 6 – mult peste medie, 7 – foarte înalt) pentru a specifica
tăria relativă cu care se manifestă fiecare tip în personalitatea și
interacțiunile persoanei. Deci, un scor 7 la un Alfa reprezintă
un tip alfa pe deplin realizat. Gough a determinat faptul că
aceste 4 tipuri sunt relativ egal distribuite în populația generală.
Tipul Alfa – Stilul de viață bazat pe implementare
Combină aderența la norme cu o orientare către exterior
în ceea ce privește relațiile interpersonale și este considerat un
stil foarte managerial. Sunt oameni de bază în majoritatea or-
ganizațiilor și au un stil de interacțiune participativ. Sunt foca-
lizați pe sarcini și productivi. Sunt văzuți de ceilalți ca fiind
puternici, ambițioși, asertivi, extraverți și orientați către acțiu-
ne. Ca manageri, ei sunt centrați pe atingerea scopurilor orga-
nizaționale, respectarea termenelor limită și sunt văzuți ca fiind
influenți. La scorurile foarte înalte întâlnim lideri carismatici.
La scorurile foarte joase întâlnim indivizi manipulativi și cen-
trați pe sine (intoleranți față de persoanele care nu sunt în acord
cu ei, autoritari, punitivi și preocupați doar de atingerea pro-
priilor scopuri).
Tipul Beta – Stilul de viață suportiv
Combină acceptarea normelor cu o orientare mai degrabă
introvertă față de lume. Sunt persoane percepute ca fiind lente,
responsabile, stabile, dependente, moderate, pricepute și pre-
dictibile. Sunt cei care păstrează normele și valorile într-un
grup. Ca manageri, ei sunt centrați tot pe realizarea scopurilor
organizaționale, numai că într-un mod mai lent și mai așezat.
Sunt persoane care au nevoie să le fie trasate direcții de către
manageri și sunt buni în roluri executive. La scorurile foarte
înalte sunt modele din care te poți inspira în legătură cu propri-
etatea și bunătatea și de asemenea modele parentale. La scoru-

127
rile foarte joase sunt persoane foarte precaute, rigide, caracteri-
zate printr-un conformism temător.
Tipul Gama – Stilul de viață inovator
Combină evaluarea (respingerea) normelor cu o orientare
extravertă. Sunt vizionari, poate acei lideri strategici ce pot
schimba orientarea unei organizații. Contestă și pun sub sem-
nul întrebării status-quo (urile). Ca manageri, pun sub semnul
întrebării misiunea și scopurile organizaționale, preferă să
schimbe directivele organizaționale și sunt orientați către ino-
vație. Sunt percepuți ca inovativi, inteligenți și aventuroși. La
scorurile foarte înalte sunt creativi, vizionari, imaginativi, ino-
vativi. La scorurile foarte scăzute sunt rebeli, impulsivi, intole-
ranți, autoindulgenți și disruptivi.
Tipul Delta – Stilul de viață vizionar
Combină îndoiala legată de norme cu o orientare detașată
și introvertă. Sunt persoane reflexive, detașate de mediu, preo-
cupate și perceptive și au tendința de a fi experți tehnici sau
științifici. Ca manageri, tind să lucreze cel mai bine în colective
mici sau organizații mici, în care pot fi cumva independenți. La
scorurile foarte înalte găsim persoane idealiste, preocupate,
imaginative, artistice sau vizionare. La scorurile foarte scăzute
persoane rezervate, conflictuale, bulversate și fragmentate. La
extrema de jos a scorurilor putem vorbi de fragmentare și de-
zorganizare la nivelul personalității. Astfel de scoruri obțin
pacienții psihiatrici cronici.

Scale speciale
Scalele speciale au fost construite ulterior celor populare,
parte dintre ele de către Gough și parte de către alți autori. O
parte dintre acestea măsoară aspecte legate de muncă și carieră
iar o parte alte tipuri de constructe.
1. Potențial managerial – Mp
La scoruri înalte, scala evaluează potențialul managerial,
în sensul capacității de organizare, planificare, de recunoaștere
a meritelor personale.
128
 2. Orientare către muncă – Wo
Este un fel de corespondent al scalei de Responsabilitate
pe planul carierei, scorurile înalte descriind persoane cu orien-
tare către muncă, definite prin nivele înalte ale angajamentului
sau commitment-ului față de organizație și carieră în sine.
3. Temperament creativ – CT
Identifică, la scoruri înalte, orientarea persoanei către o
abordare creativă și deschiderea către nou și inovație.
4. Potențial de leadership – Lp
Scala evaluează potențialul și orientarea către leadership,
la scoruri înalte identificând persoane cu carismă, capacitate de
influență și de a crea motivații în ceilalți.
5. Amicabilitate (Amabilitate) – Ami (Amicability)
Scala identifică, la nivelele înalte de scoruri, persoanele
cu orientare către un comportament amical, care caută medii
relaționale agreabile, de regulă buni coechipieri.
6. Orientare spre aplicarea legii – Leo
Scorurile înalte la scală identifică persoane caracterizate
printr-o aderență riguroasă la norme și reguli, care își organi-
zează și orientează activitatea în funcție de acestea și au tendin-
ța de a se erija în susținători ai aplicării și respectării legilor.
7. Baucom Masculinity scale – BMs
Este o scală care identifică, la scoruri înalte, preferința
pentru rolul social masculin.
8. Baucom Femininity scale – BFm
Scala identifică, la scoruri înalte, preferința pentru rolul
social feminin.
9. Dicken`s Social desirability scale – DSd
Este o scală cu rol de validare, la scorurile mari indicând
tendința către distorsiunea pozitivă. În afara tendinței la distor-
siune, scala identifică persoanele caracterizate prin orientarea
de a da răspunsuri în sensul dezirabilității sociale.
10. Anxietate – Anx
Scala identifică nivelul de anxietate al persoanei, nivelele

129
înalte de scoruri indicând anxietatea. Este o scală destinată eva-
luării normalității psihice, deci improprie pentru uz clinic sau
diagnostice clinice.
11. Narcisism – Nar
Scala identifică, la scoruri înalte, orientarea narcisică a
persoanei, o imagine de sine exagerat de pozitivă și nu neapărat
justificată.
12. Diken`s Acquisence scale – DAC
Scala identifică tendința de răspuns pozitiv, respectiv ra-
portul între răspunsurile de tip fals / adevărat. Are rol de vali-
dare, în sensul de a depista persoanele care răspund necondiți-
onat adevărat sau care, dimpotrivă, au tendința de a răspunde
fals la majoritatea itemilor. Un scor extrem la această scală face
ca profilul să fie neinterpretabil.
13. Ostilitate – Hos
La scoruri mari, scala identifică persoane ostile, iritabile, cu
acuze somatice și o dispoziție în general negativă în activitate.
14. Luptător (Competitivitate) – FF
La scoruri mari, scala identifică persoanele competitive,
preocupate de luptă și competiție, care găsesc plăcere în aceste
situații și sunt centrate pe dezvoltarea de strategii de luptă și atac.

Examinarea validității profilelor

CPI dispune de mai multe modalități de verificare a vali-
dității profilelor, respectiv de detecție a distorsiunilor voluntare
din partea respondentului. Cele trei tipuri de distorsiune detec-
tabile în profilul CPI sunt: distorsiunea pozitivă – fake good,
distorsiunea negativă – fake bad și răspunsul aleatoriu – ran-
dom answer. Modalitățile de testare a validității disponibile
pentru CPI sunt: 1. Indicatorii calitativi ai validității și 2. Indi-
catorii cantitativi ai validității, respectiv: a. scalele de validare
și b. indicii de validitate (Fake good, Fake bad și Random ver-
sus Fake). Cum indicatorii calitativi ai validității sunt prezen-
tați detaliat, nu insistăm aici asupra lor.

130
 Scale de validare:
Dintre cele 20 de scale populare, trei pot fi utilizate în
sensul examinării validității profilului (identificarea tendințelor
la distorsiune): Gi – good impression, Wb – well being și Cm –
communality.
Scorurile mici la Wb și Cm (începând de la scorul de 30
dar mai ales cele sub 20 note standard) indică tendința subiec-
tului de a răspunde acceptând ca adevărați itemi de tip simpto-
matic, deci tendința de falsificare în sensul înrăutățirii. Scorul
scăzut la Gi este în acest sens și mai relevant pentru această
tendință de falsificare în sensul înrăutățirii. Scorul critic este de
30 exprimat în note standard. Scorurile înalte la Gi (peste 70
note standard) indică tendința subiectului de a falsifica în sens
pozitiv, cu scopul de a se pune într-o lumină favorabilă. De
obicei acest gen de falsificare determină o creștere a scorurilor
pe ansamblu (la majoritatea scalelor). Un studiu a demonstrat
că un grup de alcoolici (cunoscuți pentru tendința de disimulare
în sens pozitiv) a scos pe ansamblu scoruri mai înalte la Gi
decât un grup de subiecți căruia i s-a cerut să falsifice în mod
intenționat.
Depistarea acestei tendințe, la fel ca și în cazul celei men-
ționate anterior, nu face improprie interpretarea profilului ci
aduce în atenția examinatorului necesitatea unei precauții în
interpretare și în special în desprinderea unor concluzii privind
subiectul. El va interpreta scorurile acestuia în lumina tendinței
prezentate, relativizând oarecum concluziile desprinse și pu-
nând un accent sporit pe corelarea cu alte surse informaționale.
La aceste trei scale, se adaugă semnificația scalelor spe-
ciale DSd și Dac.
Indici statistici de validitate:
Fake good – tendința de falsificare în sens pozitiv a răs-
punsurilor = 32.30 + 0.49 Do + 0.67 Em + 1.12 Gi - 0.62 Wb -
0.58 Fx. Scorul critic pentru acest indice este 65.50. Un scor
mai mare indică tendința de falsificare în sens pozitiv.

131
 Fake bad – tendința de falsificare în sens negativ =
100.67 – 2.32 Cm – 0.44 Wb – 0.31 Fx + 0.18 Ac.
Dacă scorul la fake bad este mai mare sau egal cu 66 și
dacă scorul la random vs fake este mai mic sau egal cu 51.49,
protocolul este considerat fake bad. Dacă scorul la fake bad
este mai mare sau egal cu 66 și dacă scorul la random vs fake
este mai mare sau egal cu 51.50, protocolul este considerat
random.
Random vs fake – tendința de a răspunde la întâmplare =
42.77 + 0.30 In + 0.37 Gi + 0.49 To – 0.29 Cm.
Invalidarea în acest sens a profilului nu ne va permite să
utilizăm adecvat chestionarul pentru a diagnostica forța sau
slăbiciunea eului sau pentru a evalua dinamica și tendințele
conflictuale. Profilele afectate de acest ultim tip de distorsiune
pot fi considerate așadar neinterpretabile.

Indicații privind interpretarea profilului

Interpretarea profilului CPI urmează ca linie generală pa-
șii descriși la punctul 10.3.. Autorul atrage atenția asupra mun-
cii de construire de ipoteze de natură explicativă și interpretati-
vă în lucrul cu profilele CPI, spre deosebire de situația altor
teste în care trasarea profilului reprezintă cumva pasul final. În
CPI nu lucrăm cu o simplă înșiruire de trăsături, ci evoluăm
treptat în interpretare spre o structură care ne poate deschide
noi ipoteze.
Interpretarea profilului se poate face doar de către un pro-
fesionist care cunoaște foarte bine pe de o parte testul, pe de
alta teoriile asupra personalității, teoriile dezvoltării, teoriile
despre motivație și valori. Cel mai adecvat mod de învățare
este lucrul împreună cu un specialist care are experiență în lu-
crul cu testul. Începătorul poate de asemenea să folosească mai
multe instrumente dintre care unele pe care le cunoaște mai
bine și să lucreze într-o manieră comparativă sau corelativă.
Lucrul pe scorurile obținute de persoane care aparțin unor po-

132
pulații clar determinate poate fi o altă strategie. Altă modalitate
este învățarea din erori. Se recomandă ca în perioada de forma-
re psihologul să se centreze pe extragerea câtor mai multe in-
formații din profilul cu care lucrează, lucrând preferabil în orb
(fără a cunoaște alte date despre persoana pe care o evaluează).

Inventarul de personalitate Freiburg – FPI

(Freiburger Personlichkeitsinventar)

Deși strategia constructivă ce a stat la baza FPI este mix-

tă, îmbinând elemente din toate cele trei mari metode de con-
strucție (intuitivă, empirică și factorială), îl prezentăm în aceas-
tă secțiune din perspectiva faptului că acesta se raportează
principial la nosologia psihiatrică. Pe de altă parte, FPI este
probabil cel mai notoriu inventar de personalitate de concepție
europeană, marea majoritate a marilor inventare provenind din
spațiul nord-american.
Inventarul a fost construit de Fahrenberg, Hampel și
Selg. Sub numele actual, FPI a fost publicat pentru prima dată
în 1970, cunoscând apoi mai multe revizii, versiunea aflată în
uz la momentul actual fiind ediția a șaptea, care datează din
2001. Forma originală a FPI - G cuprinde 212 itemi, grupați în
nouă scale, la care au fost adăugate încă trei scale secundare.

Scalele FPI
1. Satisfacție cu viața - LEB
La scoruri înalte descrie o persoană satisfăcută și opti-
mistă iar la scoruri mici una nemulțumită, pesimistă, sumbră.
2. Orientare socială - SOZ
La scoruri înalte identifică un individ responsabil, altruist,
prietenos iar la scoruri mici unul egoist, individualist, nesăritor.
3. Orientare spre realizare – LEI
Un individ cu scor înalt este orientat către realizare și
afirmare, activ iar unul cu scoruri mici este lipsit de ambiție și
neconcurențial, cu dorință scăzută de afirmare.
133
 4. Inhibiție - GEH
Un scor înalt indică inhibiție și nesiguranță iar un scor
scăzut siguranță de sine, lipsa inhibițiilor și o orientare socială
a persoanei.
5. Excitabilitate - ERR
Un individ cu scor înalt este excitabil și necontrolat, în
timp de unul cu scoruri mici este mai degrabă echilibrat și con-
trolat.
6. Agresivitate - AGGR
La scoruri mari scala descrie un comportament agresiv,
spontan sau reactiv iar la scoruri mici unul controlat și mai de-
grabă reținut.
7. Solicitare - BEAN
Un individ cu scor înalt este de regulă încordat, supraso-
licitat și predispus spre stress, în timp de unul cu scor scăzut
este calm, relaxat și tolerant la stres.
8. Acuze somatice - KORP
Persoanele cu scoruri înalte au dificultăți psihosomatice
și tendința de a se plânge iar cele cu scoruri scăzute nu au difi-
cultăți psihosomatice și nici tendința de a se plânge.
9. Probleme de sănătate - GES
La scoruri mari sunt persoanele cu teamă de boală și
comportamente de auto-menajare, în timp ce persoanele cu
scoruri mici sunt mai degrabă lipsite de griji privind sănătatea
și cu o oarecare robustețe.

Scale secundare
10. Sinceritate - OFF
La scoruri mari sunt indivizi onești, neconvenționali, ca-
re-și pot recunoaște minusurile, în timp ce la scoruri mari sunt
indivizi atenți la reguli și impresiile create celorlalți, mai de-
grabă închiși în sine.
11. Extraversie - E
La scoruri mari scala identifică persoanele extraverte, so-

134
ciabile și active iar la scoruri mici se plasează cele introverte,
reținute, serioase.
12. Emoționalitate - N
La scoruri mari sunt indivizi nevrotici, labili emoțional,
anxioși, cu probleme iar la scoruri mici indivizi stabili emoțio-
nal, încrezători, mulțumiți.

Inventarul de Personalitate Hogan - HPI

(Hogan Personality Inventory)

Acest chestionar a fost construit cu scopul de a măsura

personalitatea normală. HPI este un instrument utilizat cu precă-
dere în psihologia industrial-organizațională aplicată, ca parte a
proceselor de evaluare cu scop de selecție, sau de dezvoltare.
Chestionarul HPI a fost dezvoltat pe baza acelorași princi-
pii utilizate în construcția CPI, mai exact măsurarea unor di-
mensiuni de personalitate care să prezică implicații concrete,
relevante pentru domeniul în care chestionarul este utilizat.
Prin urmare, acest chestionar nu este centrat pe respectarea
unor modele teoretice, ci mai degrabă pe utilitatea predicțiilor.
Construcția chestionarului a demarat în anii ’70. Chestionarul a
trecut prin etape succesive de revizuire.
Cu ajutorul a 206 itemi care utilizează un format de răs-
pns dihotomic, HPI măsoară șapte dimensiuni principale, di-
mensiuni definite de Hogan & Hogan (1992) ca:
Adjustement – dimensiune care măsoară gradul în care o
persoană este calmă și înțelegătoare în ceea ce privește proprii-
le limitări.
Ambition – dimensiune care măsoară nivelul la care o
persoană poate fi considerată competitivă, energică, orientată
către competiție interpersonală.
Sociability – dimensiune care măsoară orientarea persoa-
nelor către interacțiuni și relații cu ceilalți.
Likeability – dimensiune care cuprinde tactul și grija pen-
tru ceilalți în contexte sau interacțiuni sociale.
135
 Intellectance – dimensiune care măsoară interesul și ori-
entarea personală către aspecte intelectuale, asociată cu structu-
rarea unor percepții sociale din registrul ”istețimii”.
Prudență – dimensiune centrată pe măsurarea nivelului
personal de ordine, conformism și de respectare a regulilor.
School Success – dimensiune care surprinde gradul în ca-
re persoanele sunt orientate către a valoriza succesul academic,
precum și orientarea către a se bucura de activitățile academice.
Printre cele mai interesante abordări utilizate de HPI este
gruparea itemilor în scale compozite formate din itemi omogeni
(Homogenuous Item Composites – HIC). În urma reviziei din
1992, în cadrul HPI au fost păstrate 41 astfel de grupări de itemi.
De exemplu, în cadrul dimensiunii Competitive există șase astfel
de scale compozite: Competitivitate, Încredere în sine, Lipsa
depresiei, Leadership, Identitate, Lipsa anxietății sociale. Aceste
componente oferă un volum considerabil de informații, deschi-
zând numeroase oportunități interpretative. În același timp, con-
sistența internă și stabilitatea temporală, într-un cuvânt fidelita-
tea acestor pachete de itemi este mai scăzută decât a celor șapte
dimensiuni primare, variind între .29 și .82 (coeficientul Alpha)
și între .34 și .83 (rtt) (Hogan & Hogan, 1992).
HPI a fost adaptat în România și este distribuit de către
compania HART Consulting (www.hart.ro). Acest instrument
poate fi utilizat cu succes în procese de consiliere și orientare
în carieră, în selecția personalului, sau ca parte a altor procese
tipice psihologiei industrial-organizaționale aplicate.

9.1.2. Inventare factoriale

Inventarul de personalitate 16 PF (16 Personality Factors)

Concepția lui R. B. Cattell privind personalitatea

umană și evaluarea acesteia
Pentru Cattell, personalitatea are un sens direct diagnos-
tic și diferențial, cunoașterea acesteia permițând o predicție
136
asupra a ceea ce va face persoana într-o situație dată. El face
distincția între trăsături și tipuri ca alternative în explorarea
personalității, definind tipul ca un model particular și recurent
de atribute prin care se dau semnificații conotative. Atributul se
poate defini la rândul său ca un aspect unitar și discret. Cattell
a fost unul dintre pionierii utilizării analizei factoriale în studiul
personalității și construcția de teste. Pentru Cattell, analiza fac-
torială are 2 obiective: 1. să determine structurile factoriale,
respectiv factorii ca aspecte structurale ale personalității și 2. să
ofere o estimare numerică a poziției (dotării) fiecărui individ în
raport cu fiecare factor, ca mijloc de predicție asupra comporta-
mentului acestuia.
În 1950 a apărut prima formă a chestionarului, suspusă
apoi unui larg număr de cercetări de validare empirică. Varian-
ta aflată în uz în mod curent datează din 1993 și are 185 itemi.
Multe dintre denumirile trăsăturilor definite inițial în cadrul
instrumentului sunt formulări speciale ale lui Cattell, cu scop
de a elimina toate conotațiile specifice limbajului uzual și a
atinge o exactitate de nivel științific a terminologiei. El a ales
soluția redefinirii exacte a conceptelor și a sistematizării și co-
dării termenilor. În acest sens, chiar dacă în versiunea curentă a
inventarului scalele au fost redenumite în limbaj psihologic
uzual, testul este destinat a fi utilizat doar de către profesioniști
familiarizați cu teoria și cu semnificația exactă a fiecărui factor.
Normele pentru fiecare scală sunt diferențiate pe sexe. Răspun-
sul la itemi este de tip alegere multiplă.

Cei 16 factori primari

Factorii (rezultați statistic în urma analizei factoriale)
sunt constructe bipolare care încearcă să plaseze comportamen-
tele specifice respectivei dimensiuni pe o scală gradată între cei
doi poli, unul definit printr-o maximă exprimare a dimensiunii
iar celălalt prin opusul acesteia. Testul evaluează practic poziția
individului de-a lungul acestui continuum. Semnificative pen-
tru comportamentul persoanei sunt acele scoruri care se înscriu
137
în afara zonei medii. Inventarul folosește scorurile Sten, un
sistem de normare în 10 clase standardizate, semnificative fiind
scorurile ≥7 și ≤3.
1. Factorul A: Căldură (Cald vs Rezervat)
Scorurile joase definesc o persoană caracterizată prin as-
pecte precum schizotimie, orgoliu, spirit critic, răceală, indife-
rență, rigiditate, suspiciune, spirit de opoziție. Scorurile înalte
indică o persoană: ciclotimă, amabilă, prietenoasă, serviabilă, cu
interes pentru ceilalți, blândă, încrezătoare, adaptabilă, caldă.
2. Factorul B: Abilitate rezolutivă – Reasoning (Abstract
vs Concret)
Scala nu corelează semnificativ cu testele de abilități
mentale uzuale. Scorurile scăzute la factorul B indică o orienta-
re către concret, care atrage după sine și o moralitate oarecum
redusă, tendința de a abandona cu ușurință sarcinile începute,
lipsa de interes pentru subiecte intelectuale și lipsa de cultură în
general. Scorurile înalte indică o inteligență vie, conștiin-
ciozitate și perseverență în rezolvarea sarcinilor sau proble-
melor, tendința de a fi cultivat, de a gândi abstract, logic.
3. Factorul C: Stabilitate emoțională (Stabil vs Reactiv)
Scorurile scăzute definesc un eu slab, caracterizat prin:
emotivitate, imaturitate afectivă, instabilitate, reacții emoționa-
le în fața frustrărilor, inconstanță în atitudini și interese, excita-
bilitate și hiperreactivitate, lipsa de responsabilitate, tendința de
abandon, neliniște, conflictualitate, agitație, risc de accidente.
Persoana cu un eu slab tinde să fie ușor contrariată de lucruri și
oameni, are sentimente de insatisfacție în familie, școală sau
profesie, are dificultăți în a-și păstra calmul sau în a se bucura,
se descurajează ușor, prezintă reacții nevrotice generalizate
(tulburări psihosomatice: digestive, de somn, sexuale, anxieta-
te, obsesii). Scorurile înalte definesc un eu puternic, caracteri-
zat prin: stabilitate, maturitate, calm (chiar flegmatic), constan-
ță în interese, adaptabilitate, lipsa conflictelor, tonus psihic
(lipsa manifestărilor ușoare ale oboselii).
4. Factorul E: Dominanță (Dominant vs Supus)
138
 Scorurile scăzute indică blândețe, o persoană supusă, na-
turalețe, bunăvoință, o persoană conformistă, ușor de dominat,
autosuficientă. Scorurile scăzute se întâlnesc adesea la nevro-
tici. Scorurile înalte indică un comportament agresiv, combativ,
încăpățânat, sigur pe sine, afirmativ, sever (chiar dur sau ostil),
auster, cu gravitate, nonconformist și dornic să capteze atenția.
5. Factorul F: Vivacitate - Livelyness (Expansiv vs Reținut)
Scorurile scăzute indică o persoană neexpansivă, modera-
tă, prudentă, taciturnă, introspectivă, cu tendința spre deprima-
re și reverie, necomunicativă, mulțumită de sine, legată de va-
lori personale, lentă, reflexivă, moderată. Sunt oameni care
apar ca visători, își rod unghiile. Scorurile înalte indică un
comportament expansiv, impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin
de viață, guraliv, expresiv, legat de grup, spontan în reacții.
Expansivitatea corelează cu preferința pentru aglomerări urba-
ne și cu vârsta în relațiile de familie (cel mai tânăr tinde spre a
fi mai expansiv decât cel mai vârstnic).
6. Factorul G: Conștiința regulii (Conștiincios vs Expeditiv)
Factorul G este legat în special de energie și perseverență
și doar aparent se aseamănă cu factorul C. Scorurile scăzute
indică o persoană cu un supraeu slab, lipsită de toleranță la
frustrare, schimbătoare, influențabilă, emotivă, caracterizată
prin oboseală nervoasă, inconstantă și nesigură, care neglijează
obligațiile sociale, cu dezinteres general față de normele morale
colective. Polul scăzut se asociază cu tendința spre disimulare,
vagabondaj, distrugere, încălcare a legii, accese de furie nestă-
pânite. Scorurile ridicate indică o persoană cu supraeu puternic,
conștiincioasă, perseverentă, responsabilă, ordonată, consec-
ventă, atentă la oamenii și lucrurile din jur, respectuoasă, me-
todică, cu bună capacitate de concentrare, care reflectă înainte
de a vorbi, care preferă compania celor eficienți. Acest pol in-
dică tendința de a reuși în activități variate, fiind de regulă un
predictor bun pentru succesul profesional, pentru rolurile de
lider și popularitatea persoanei.

139
 7. Factorul H: Afirmare socială – Social boldness (În-
drăzneț vs Timid)
Scorurile scăzute indică un individ cu tendința de a se re-
plia asupra propriei persoane, prudent, rezervat, distant, con-
templativ, cu tendința de a apărare acru și rece, dezinteresat de
sexul opus, moderat, conștiincios, cu interese limitate, absența
interesului pentru domeniul artistic sau afectiv, tendința spre
perceperea rapidă a pericolelor. Polul scorurilor înalte indică
sociabilitate, gregaritate, o persoană îndrăzneață, căreia îi place
să întâlnească oameni, activă, curajoasă, cu interes pentru sexul
opus, impulsivă, frivolă, neliniștită, nu sesizează ușor pericole-
le, cu interese artistice și puternică rezonanță emoțională. Sunt
persoane care se simt libere să participe la activități sociale dar
par prolixe și insensibile iar în grup tind spre remarci de ordin
personal mai degrabă decât privind problema în cauză.
8. Factorul I: Senzitivitate (Senzitiv vs Utilitar)
Scorurile scăzute indică un comportament realist dar dur,
o persoană care se bazează pe sine și nu așteaptă foarte multe
de la ceilalți, cu spirit practic și inițiativă, relativ insensibil față
de ceilalți, matur emoțional, aspru, fără simț artistic, reacțio-
nează puțin la aspecte estetice, nu ia în seamă incomoditățile
fizice. Acest pol reprezintă o dominantă comportamentală a
durității, masculinității și a spiritului practic. Comportamentul
este unul matur pe plan social, generează solidaritate de grup și
realism. La acest pol întâlnim de regulă oameni politici, lideri,
electricieni, mecanici sau contabili. Scorurile înalte indică un
individ sensibil la estetic, exigent, nerăbdător, relativ imatur
emoțional, care caută ajutorul și simpatia altora, prietenos,
blând, indulgent cu sine și ceilalți, dificil de satisfăcut în pro-
bleme artistice, introspectiv, imaginativ, cu viață interioară
bogată, acționează prin intuiție sensibilă, pe plan social este
relativ frivol, dornic să atragă atenția, neliniștit, chiar ipohon-
dru. Polul scorurilor scăzute corelează cu plăcerea pentru călă-
torii și experiențe noi, cu tendința spre o imaginație labilă, gus-

140
tul pentru teatru și o relativă inabilitate practică. Artiștii, speci-
aliștii în psihiatrie și femeile se prezintă adesea la acest pol.
9. Factorul L: Vigilență (Vigilent vs Încrezător)
Scorurile joase definesc indivizi caracterizați prin încre-
dere, adaptabilitate, cooperare, absența geloziei sau invidiei,
interes față de ceilalți, o gravitate amabilă și plină de spirit.
Este o persoană care se acomodează ușor, nu caută rivalitate, se
preocupă de oameni, excelează în munca de echipă. Scorurile
înalte prezintă un individ tensionat, neîncrezător, gelos, îndă-
rătnic, suspicios, timid, rigid în relații și gândire, indiferent față
de ceilalți, egocentric, interesat mai ales de viața sa interioară
decât de oameni. În genere, indivizii cu scoruri înalte sunt ele-
mente tensionante în cadrul grupurilor.
10. Factorul M: Distragere - Abstractedness (Distras vs
Ancorat)
Scorurile scăzute caracterizează un individ practic și con-
știincios, care ține la formă, este capabil să-și păstreze sângele
rece, este relativ lipsit de imaginație. În același timp are spirit
logic, este expresiv, deschis, cu sânge rece în situații de urgen-
ță. Este o persoană preocupată de a face lucrurile „cum trebu-
ie”, care acordă importanță aspectelor practice, nu acționează
hazardat, este atentă la detalii. Scorurile înalte definesc un tip
neconvențional, excentric, imaginativ, boem, mai puțin preo-
cupat de conștiinciozitate, cu aspect exterior calm, cu izbucniri
emoționale isterice ocazionale. Este un imaginativ centrat pe
instanțele interioare, puțin preocupat de contingențe, original,
ignoră realitățile cotidiene, își urmează calea proprie, este dotat
cu imaginație creatoare, preocupat de marile idei, dezinteresat
de valorile materiale, motivațiile interne îl pun uneori în posturi
ciudate acompaniate de reacții emoționale violente, este conști-
ent de propria personalitate și poate ignora activitățile colective.
11. Factorul N: Viață privată - Privateness (Privat vs Deschis)
Scorurile joase indică un individ deschis, direct în com-
portament, naiv, sentimental, natural, uneori stângaci și neîn-

141
demânatec, se interesează de alții și este ușor de satisfăcut. Este
o persoană care prezintă lipsă de afectare, naturalețe și sponta-
neitate, uneori o anumită bruschețe a reacțiilor. Scorurile înalte
indică un individ perspicace, lucid în opinii, cu un mod de a fi
rafinat și subtil, rece, indiferent față de ceilalți, dificil de satis-
făcut. Este un subiect politicos, experimentat, subtil, modern,
cu spirit analitic, cu alură intelectuală și o viziune nesentimen-
tală asupra lucrurilor și vieții, uneori aproape cinic.
12. Factorul O: Aprehensiune - Apprehension (Temător
vs Sigur pe sine)
Scorurile joase indică un comportament calm, cu încrede-
re în sine, liniștit, senin, rezistent la stres, eficient, viguros,
uneori brutal, fără fobii, care se angajează în genere în activități
simple. Scorurile înalte indică lipsa de securitate, un mod anxi-
os, depresiv, agitat de a se raporta la existență, fără încredere în
ceilalți, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate. Factorul poate
fi definit ca tendință depresivă, sensibilitate emoțională, depre-
ciere de sine sau chiar nevrotism. Persoana obosește repede în
situații excitante, se descurajează ușor, face față cu greu exi-
gențelor cotidiene, este plină de remușcări și deprimată în rela-
țiile interpersonale. La copiii cu scoruri ridicate apare un sen-
timent de solitudine și insuficiență.
13. Factorul Q1: Deschidere la schimbare (Deschis vs
Tradițional)
Polul scorurilor joase indică un mod relativ necritic de
acceptare a normelor, un mod tradițional de abordare a acestora
iar polul opus, al scorurilor înalte, un comportament deschis
spre nou și schimbare, inovator, critic, cu o pregnantă orientare
spre analiză.
14. Factorul Q2: Încredere în sine – Self reliance (Inde-
pendență vs Dependență de grup)
Scorurile scăzute definesc o persoană care merge odată
cu grupul, caută aprobarea socială, urmează moda. Scorurile
scăzute corelează cu profesii din sfera cercetării, cadrelor de

142
conducere și decizie, scorul scăzut indicând în genere persoane
care nu gândesc mult prin ele însele. Scorurile ridicate definesc
o persoană rațională, capabilă să decidă singură. Sunt indivizi
care trăiesc insatisfacții legate de integrarea în grup, fac re-
marci care adesea sunt soluții iar grupurile au tendința să-i re-
fuze. În școală copiii cu Q2 ridicat sunt ținuți la distanță în co-
lective, par să aibă interese mai mature decât ceilalți și ating
ușor succesul academic.
15. Factorul Q3: Perfecționism (Perfecționism vs Tole-
ranță față de dezordine)
Scorurile scăzute indică un individ tolerant la dezordine,
cu emotivitate necontrolată, care se aseamănă cu factorul D. În
comportament se manifestă prin lipsa de control și o tentă de
delăsare. Notele scăzute pot fi asociate cu delincvența juvenilă.
Scorurile înalte indică disciplină de sine, autoexigență, o voință
dezvoltată și o notă de perfecționism. În cercetările privind
dinamica de grup, Q3 ridicat indică liderii eficienți, stăpâni pe
sine, care fac multe judecăți în legătură cu grupul și nu apar ca
fiind jenanți sau inoportuni. Un scor înalt poate indica de ase-
menea reușita în profesii mecanice, în matematică, activități de
organizare.
16. Factorul Q4: Tensiune (Tensionat vs Relaxat)
Scorurile scăzute indică un mod destins, calm, nonșalant,
satisfăcut de a trăi. Polul opus, al scorurilor înalte, indică un
individ încordat, tensionat, excitabil și cu sentimente de frustra-
re. Q4 înalt caracterizează un comportament neliniștit fără mo-
tiv, încordat, iritabil, agitat.

Cei 5 factori globali

Cei 5 sunt factori secundari, modalități de grupare a fac-
torilor de bază, rezumând informația oferită prin cei 16 factori
primari. Ei pun în evidență cinci domenii comportamentale
largi, care estimează în linii mari domeniile modelului Big-
Five. Au fost obținuți prin gruparea cu ajutorul analizei factori-

143
ale a celor 16 factori primari. Ei sunt prezentați în manieră su-
mară în continuare, împreună cu factorii primari care intră în
compoziția lor. În paranteze este indicat domeniul Big-Five cu
care fiecare dintre cei cinci factori globali este cel mai puternic
relaționat.
17. Extraversie (Extraversie) – Extraversie vs Introversie
Un sor scăzut indică tendința spre introversie, timiditate
și inhibiție în relațiile cu ceilalți. Acest fapt poate constitui un
dezavantaj pentru anumite profesii (care cer contacte sociale
multiple) și un avantaj pentru alte profesii (care cer precizie).
Scorurile înalte (polul extraversiei) indică lipsa de inhibiție
socială și o satisfacție generală față de propria persoană. Este
favorabilă pentru activități care cer contacte sociale multiple și
nefavorabilă în alte tipuri de activități, cum ar fi de exemplu
reușita academică. În structura acestui factor global intră facto-
rii primari: A, F, H, N și Q2.
18. Independență (Agreabilitate) – Independență vs Su-
punere
Scorurile scăzute indică un comportament supus, mode-
rat, pasiv, dependent de ceilalți, cu tendința de a căuta aprobare
și sprijin, cu tendința de orientare a conduitei în funcție de cei
care oferă susținerea. Scorurile înalte (polul independență) in-
dică un comportament cu tendințe spre agresivitate, îndrăznea-
lă, un mod tranșant de a acționa, cu inițiativă. O astfel de per-
soană caută situațiile în care se tolerează sau se încurajează o
astfel de atitudine. În structura factorului global independență
intră factorii primari: E, H, L și Q1.
19. Inflexibilitate – Tough-Mindedness (Deschidere) –
Inflexibil vs Receptiv
Indicând la modul general modul în care persoana proce-
sează informațiile, la scoruri înalte identifică pe cei înclinați să
rezolve problemele la nivel cognitiv obiectiv, într-o manieră
mai degrabă inflexibilă, în timp ce la scoruri mici sunt plasați
cei care au un mod mai degrabă receptiv de procesare a infor-

144
mațiilor, bazat pe considerații personale subiective. În structura
sa intră factorii primari: A, I, M și Q1.
20. Autocontrol (Conștiinciozitate) – Autocontrolat vs
Nereținut
La modul general, factorul dă informații despre răspunsul
la influențele de control din partea mediului asupra comporta-
mentului. La scoruri înalte identifică persoane cu disciplină
internă și nivele înalte de autocontrol, capabile de autodetermi-
nare iar la scoruri mici persoane mai puțin disciplinate și auto-
controlate, înclinate a fi supuse influențelor externe. Factorul
global autocontrol grupează factorii primari: F, G, M și Q3.
21. Anxietate (Nevrotism) – Anxietate înaltă vs Anxietate
scăzută
Un scor ridicat indică un nivel înalt de anxietate. Persoa-
na nu este în mod necesar nevrotică, anxietatea poate fi reactivă
la o situație, însă dezadaptarea este evidentă și manifestă. Este
o persoană nesatisfăcută de capacitatea sa de a răspunde cerin-
țelor vieții și a-și realiza dorințele. Anxietatea puternică poate
perturba randamentul și atrage tulburări psihosomatice. Un scor
scăzut indică nivele scăzute de anxietate. În factorul global
anxietate se grupează factorii primari: C, L, O și Q4.

Chestionarul de Personalitate Eysenck - EPQ

(Eyenck Personality Questionnaire)

Concepția lui Eysenck privind personalitatea și măsu-

rarea acesteia
Timp de peste 50 ani Eysenck a studiat și experimentat
un model tridimensional al personalității, conform căruia per-
sonalitatea are următoarele dimensiuni fundamentale: extraver-
sia, nevrotismul și psihotismul. Acestea apar treptat în chestio-
narele construite de autor, din 1950, până în 1975, când a fost
introdus factorul psihotism prin chestionarul EPQ. Metoda fo-
losită de autor și considerată fundamentală pentru studiul per-

145
sonalității este analiza factorială. Trăsăturile (dimensiunile
primare) sunt conceptualizate ca și continuumuri bipolare, de-a
lungul cărora putem plasa persoanele investigate.
Versiunea românească a EPQ a fost realizată de o echipă
formată din Horia Pitariu, Dragoș Iliescu și Adriana Băban.
Autorul atrage atenția asupra insuficienței definirii exclu-
sive a personalității prin analiza factorială. Utilizarea doar a
răspunsurilor de tip self-report sau a datelor furnizate de evalu-
atori externi implică un grad înalt de subiectivitate. El propune
utilizarea unor surse variate de informații despre persoana eva-
luată, cu scopul de a obține măsurători sigure și obiective ale
comportamentului. În 1967, în lucrarea „The biological basis of
personality”, subliniază faptul că personalitatea are o bază ere-
ditară substanțială, idee reluată în 1976, în „The measurements
of personality” (după Minulescu, 1997). El susține ideea că
pentru personalitate influențele genetice sunt deosebit de pu-
ternice, rolul mediului fiind unul secundar, capabil a produce
doar schimbări de suprafață. Cauzalitatea genetică joacă rolul
de predispozant, definind un set de tendințe naturale ale orga-
nismului către modalități specifice de simțire, percepere și
reacție la stimulările mediului. Influențele genetice sunt media-
te de aspectele fiziologice, neurologice și hormonale ale orga-
nismului.
Comportamentul observabil reprezintă un rezultat al dife-
rențelor constituționale în interacțiune cu mediul, interacțiune
care naște unele diferențe cu caracter descriptiv, care țin de
fenotip. Există deci o serie de diferențe interindividuale ce se
pot identifica la nivelul trăsăturilor și al tipului, diferențe care
permit descrierea personalității și totodată găsirea de explicații
privind apariția lor. Multitudinea de fapte și evenimente exis-
tențiale, de comportamente reale etc poate fi redusă într-o astfel
de abordare la un număr mic de variabile legate între ele prin
reguli și legi. Conceptele (trăsăturile și tipul) permit diagnosti-
cianului să facă predicții asupra comportamentului individual.

146
 Scalele EPQ
(Cei trei superfactori ai personalității)
În ceea ce privește cei 3 superfactori, autorul precizează
că înțelesul conceptelor se referă la comportamente integrate
normalității psihice și nu simptomatologiei psihiatrice.
Extraversia - E
Factorul se definește prin trăsăturile de afirmare de sine,
sociabilitate, energie de viață și dominanță. Introverții sunt
descriși de Eysenck ca având tendințe obsesionale și de a dez-
volta simptome de anxietate și depresie. Se percep pe sine ca
având sentimente ușor de rănit, conștienți de sine, nervoși, cu
tendința de a experimente sentimente de inferioritate, care au
adesea reverii, au insomnii, care stau în fundal în situațiile so-
ciale. Au nivel înalt de aspirații dublat de tendința de a-și su-
bestima propriile performanțe. Sunt rigizi și prezintă o variabi-
litate interpersonală slabă. Au preferințe estetice „de modă ve-
che” și cumva concrete. Nu apreciază în mod special glumele,
în special pe cele cu conținut sexual. Au un scris distinctiv.
Extraverții prezintă tendința spre a dezvolta simptome de con-
versie isterică și o atitudine isterică față de simptome. Prezintă
o energie slabă, interese înguste, au în genere un trecut profesi-
onal problematic, au tendința de a deveni ipohondrici. Se per-
cep ca fiind predispuși la accidente, absentează frecvent de la
muncă datorită bolii, au dureri și neplăceri fizice. Au nivel de
aspirație destul de scăzut și tind să-și supraevalueze performan-
țele. Sunt flexibili și prezintă o mare varietate interpersonală.
Au preferințe estetice pentru culoare și modernism, abstract.
Apreciază glumele, în special pe cele sexuale.
Nevrotismul - N
Factorul a fot denumit și instabilitate emoțională și este
definit de trăsăturile de anxietate, depresie, autoapreciere scă-
zută, timiditate. Instabilul emoțional are reacții emoționale pu-
ternice care interferează cu adaptarea sa slabă, conducându-l
spre reacții iraționale, uneori rigide. Din asocierea dintre nevro-

147
tism și extraversie vor ieși în prim plan neliniștea și sensibilita-
tea, comportamentul fiind excitabil sau chiar agresiv. Stabilul
are reacții emoționale lente și slabe, prezentând tendința de a-și
relua starea inițială foarte repede după activarea emoțională.
Psihotismul - P
Este cea mai complexă dimensiune a personalității, defi-
nită de trăsăturile de agresivitate, egocentrism, comportament
antisocial și lipsă de empatie. Individul cu scor înalt se caracte-
rizează prin tendința de a produce tulburări, de a fi solitar, de a
arăta cruzime, de a fi ostil față de ceilalți, de a prefera lucruri
ciudate și neobișnuite. Este genul de persoană care nu are con-
siderație față de regulile sociale. Persoana cu scor scăzut este
înalt socializată și are tendința de a respecta și a ține cont de
drepturile celorlalți.

Alte scale EPQ

Scala de minciună – L conține 9 itemi care afirmă com-
portamente sociale dezirabile dar pe care majoritatea oamenilor
le încalcă frecvent în comportamentul informal. Un scor brut
de 5 este considerat critic. Teoretic, cu cât tendința spre disi-
mulare este mai mare, cu atât respondentul alege răspunsuri
care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile for-
mal. Studiile au indicat unitatea factorială a scalei, precum și
faptul că aceasta măsoară un factor stabil de personalitate ce
denotă un anume grad de naivitate socială.
Scala A a fost generată inițial într-o cercetare a lui Gos-
sop & Eysenck din 1980, pentru a distinge persoanele depen-
dente de droguri de persoanele normale. Scala și-a demonstrat
utilitatea și în diagnosticul altor forme de dependență.
Scala C a fost generată ca urmare a recunoașterii de către
comunitatea științifică a faptului că infractorii diferă noninfrac-
tori la toate cele trei scale principale de personalitate descrise
de EPQ-R. Scala C are caracteristici bune de discriminare între
infractori și noninfractori și poate fi utilizată ca un predictor al
comportamentelor deviante într-o varietate de medii.
148
 Factori secundari
Gray, 1981 (după Minulescu, 1997) realizează un nou
studiu factorial rotind axele factorului Extraversie și Nevrotism
cu 45 grade și identifică 2 factori secundari la care factorii E și
N contribuie în mod diferențiat.
Factorul Anxietate are la o extremă (nivel scăzut) combi-
nația stabilitate – extraversie iar la cealaltă extremă (nivel ridi-
cat) combinația nevrotic – introvert.
Factorul Impulsivitate are la un pol (nivel scăzut) combi-
nația stabil – introvert iar la celălalt (nivel înalt) combinația
nevrotic – extravert.

Chestionarul Ocupațional de Personalitate - OPQ-32r

(Occupational Personality Questionnaire 32r )

Chestionarul OPQ 32 este fără doar și poate unul dintre

cele mai complexe din punct de vedere psihometric. Prima ver-
siune a chestionarului a fost construită în anul 1984 de către un
colectiv de cercetători coordonat de către Saville P. și Hol-
dsworth R.
Acest instrument include trei versiuni diferite ale chesti-
onarului: OPQi (ipsativ), OPQn (normativ) și OPQr (ediție
revizuită), acesta din urmă fiind cea mai recentă și optimizată
formă a chestionarului. Principalele diferențe dintre aceste ver-
siuni țin de formatul de răspuns, precum și de tehnologia de
testare utilizată. Astfel, OPQi utilizează un format de răspuns
ipsativ, care implică alegerea forțată a unei afirmații foarte ca-
racteristice și foarte puțin caracteristice dintr-o tetradă de itemi.
OPQn se asemănă cu acele chestionare clasice de personalitate,
implicând utilizarea unei scale Likert în cinci trepte. OPQr re-
prezintă o abordare revoluționară în scorarea și măsurarea per-
sonalității, fiind primul exemplu de chestionar comprehensiv
care utilizează teoria răspunsului la item pentru colectarea răs-
punsurilor și pentru scorarea chestionarului.

149
 OPQ 32 măsoară trei mari domenii ale personalității: Re-
lațiile cu ceilalți, Stilul de gândire, Sentimente și emoții. Fieca-
re dintre cele trei domenii conține două sau trei arii, iar fiecare
arie conține între trei și șase dimensiuni. Acestea sunt:

Dimensiuni ale personalității

I. Relațiile cu ceilalți:
1. Influență: a. Persuasiune, b. Coordonare, c. Sinceritate,
d. Independență;
2. Sociabilitate: a. Sociabilitate, b. Afiliere, c. Siguranță
socială;
3. Empatie: a. Modestie, b. Spirit democratic, c. Grijă.
II. Stilul de gândire:
1. Analiză: a. Rațional și centrat pe date, b. Evaluativ, c.
Comportamental;
2. Creativitate și schimbare: a. Convențional, b. Concep-
tualizare, c. Inovare, d. Căutarea varietății, e. Adaptabilitate;
3. Structură: a. Gândire anticipativă, b. Atenție la detalii,
c. Conștiinciozitate, d. Orientare spre reguli.
III. Sentimente și emoții:
1. Emoții: a. Relaxare, b. Îngrijorare, c. Rezistență, d. Op-
timism, e. Încredere, f. Control al emoțiilor;
2. Dinamism: a. Energie, b. Competitivitate, c. Ambiție,
d. Hotărâre.
Avantajul principal al OPQ32r este acela de a utiliza o
formă specială a IRT, IRT multidimensional. Această abordare
permite o estimare mult mai precisă a erorilor pentru diferite
niveluri ale dimensiunilor. Pe lângă precizia măsurării, aborda-
rea utilizată de OPQ 32r a implicat și o creștere a validității
predictive și de criteriu (Brown & Bartram, 2008)
OPQ 32r a fost adaptat în România și este distribuit de
către compania 42 Organizational Assessment – Distribuitorul
SHL în România. (www.shl.ro). Acest instrument poate fi utili-
zat cu succes în procesele de selecție cu miză ridicată, de iden-

150
tificare și management al talentelor, de consiliere, orientare în
carieră, sau ca parte a altor procese tipice psihologiei industri-
al-organizaționale aplicate.

9.1.3. Inventare Big-Five

Instrumentele de evaluare de tip Big-Five pot fi de mai

multe tipuri. În primul rând, distingem între instrumente lungi
– care realizează evaluări detaliate, la nivel de fațete, ale facto-
rilor principali sau scurte – care evaluează doar factorii princi-
pali. După natura itemilor, pot fi verbale (de exemplu BFQ) sau
nonverbale (de exemplu FF NPQ). După formatul itemilor, pot
fi chestionare sau liste de adjective. În funcție de persoana eva-
luatorului, pot fi instrumente de tip self-report (de regulă ches-
tionare) sau de heteroevaluare (de obicei liste de adjective). În
ultima perioadă au fost dezvoltate chiar instrumente extrem de
scurte pentru evaluarea factorilor principali, cum ar fi instru-
mente cu 10 itemi. În continuare vom prezenta câteva date ge-
nerale despre modelul Big-Five și câteva dintre principalele
instrumente aflate în uz în România.

Date privind modelul Big-Five

Ipoteza conform căreia sursele diferențelor individuale de
personalitate pot fi identificate prin analiza limbajului natural a
fost formulată încă de la sfârșitul secolului al XIX lea prin in-
termediul lui Galton (John, Robins, & Pervin, 2008). Modelul
Big-Five derivă deci din abordările de tip lexical în studiul per-
sonalității, având la bază ipoteza că toți termenii relevanți ca
descriptori ai personalității sunt stocați în fondul general de
cuvinte al unei limbi. Primul care a încercat o descriere a per-
sonalității în termeni lingvistici a fost Klages (1926), urmat
apoi de cercetători precum Allport și Odbert, Cattell, Gough,
Eysenck, etc. Primele studii realizate în acest domeniu s-au
bazat pe studiul termenilor care desemnează atribute relevante

151
pentru personalitate într-un dicționar extins al limbii engleze,
fiind coordonat de Allport și Odobert (1936) (John, & Srivas-
tava, 1999). Aceștia au identificat o listă care cuprindea peste
18000 de termeni care puteau fi utilizați cu scopul de a diferen-
ția comportamentul persoanelor. Datorită imposibilității de a
opera cu un volum atât de extins de date, autorii au clasificat
cei 18000 de termeni în patru categorii distincte, fiecare cate-
gorie conținând câteva mii de termeni. Cele patru categorii
sunt: trăsături de personalitate, stări, dispoziții temporare și
activități, cea de-a treia categorie constă în judecăți evaluative,
iar ultima – caracteristici fizice, capacități și talente (John, &
Srivastava, 1999).
Pentru a putea opera cu această listă în contexte de cerce-
tare, Cattell a redus-o în 1943 la cei 4500 de termeni trăsătură.
Bazându-se pe ”clusterizarea semantică și empirică, acesta a
redus cei 4500 de termeni trăsătură la 35 de variabile” (John, &
Srivastava). Acestea au constituit fundamentul instrumentului
16-Personality Factors dezvoltat de către Cattell pe baza ana-
lizelor factoriale exploratorii. Structura personalității în 16 fac-
tori nu a fost confirmată sau replicată în cadrul altor studii.
Trebuie menționat faptul că rezultatele obținute de Cattell au
fost influențate și de erori în prelucrarea datelor.
Pornind de la lista redusă de variabile formulată de Cat-
tell, numeroși cercetători au construit instrumente de evaluare
diferite. Pe baza analizelor factoriale exploratorii aceștia au
obținut în mod independent structuri ale personalității formate
din cinci factori (John, & Srivastava, 1999). Titulatura oficială
de Big Five a fost formulată de către Goldberg (1981).
Pentru prima oară ideea modelului personalității în 5 fac-
tori a fost menționată de autori ca Fiske, în 1949 sau Tupes și
Christal, în 1961. Ea a căpătat relevanță și pregnanță științifică
printr-un studiu realizat de Norman în 1963 și a fost consacrată
de autori precum Goldberg (1981). De atunci. modelul a con-
stituit obiectul a numeroase cercetări și a generat mai multe

152
instrumente psihodiagnostice. Această structură a personalității
caracterizată de cinci dimensiuni de personalitate având un
caracter general a fost replicată în numeroase studii (DeRaad,
Mulder, Kloosterman, & Hostee, 1988; Digman, & Inouye,
1986; Field & Millsap, 1991; Goldberg, 1990; McCrae & Cos-
ta, 1987). Mai mult, structuri ale personalității în cinci factori
au fost identificate nu numai în cadrul culturilor în care limba
predominantă este engleza, ci și în China (Yang, & Bond,
1990), Italia, Germania, Spania, sau Turcia (Goldberg, & So-
mer, 2000), precum și în numeroase alte spații culturale. Dacă
în perioada anilor 1990, părea să existe în lumea cercetătorilor
un soi de acord cu privire la valoarea universală a modelului,
datele de cercetare acumulate după anii 1990 au nuanțat destul
de mult această idee. În funcție de metodologia utilizată, unii
autori au obținut structuri factoriale cu număr diferit de com-
ponente sau cu componente nuanțate în funcție de specificul
cultural.
Într-un sens restrâns, modelul Big Five reprezintă o gene-
ralizare empirică bazată pe covarianța trăsăturilor de personali-
tate (McCrae, & Costa, 1987). Cei cinci factori de personalitate
au fost extrași atât din auto-evaluările persoanelor, cât și din
hetero-evaluări, integrarea diferitelor dimensiuni de personali-
tate sau a diferitelor concepții despre aceasta. Acest model care
cuprinde cinci factori deschide noi direcții de investigație și
cercetare cu privire la relația dintre personalitate și performanță.
Deși modelul Big Five nu se bazează pe o teorie care să
preceadă formularea modelului, se poate considera că acesta se
încadrează în cadrul teoriei trăsăturilor (McCrae, & Costa,
1987). Pe lângă rezultatele studiilor factor-analitice, la baza
formulării modelului se află ipoteza lexicală. Adoptarea taxo-
nomiei Big Five a permis practicienilor și cercetătorilor să dez-
volte cu o mai mare ușurință diferite design-uri de cercetare pe
baza cărora să studieze relația dintre personalitate și perfor-
manța în muncă.

153
 Critici aduse Modelului Big Five
Cu toate acestea, numeroși autori au identificat și explo-
rat diferite limitări ale acestui model al personalității. O parte
semnificativă din aceste critici se adresează implicațiilor prac-
tice și aplicative ale modelului. Astfel, anumite trăsături sau
variabile de personalitate care joacă un rol cheie în special în
contextul psihologiei industrial-organizaționale, cum ar fi asu-
marea riscurilor, masculinitate/feminitate sau dezvoltarea mo-
rală, nu sunt incluse sau măsurate de modelul Big Five (Hough
and Dilchert, 2010, Paunonen, & Jackson, 2000).
Majoritatea aspectelor pentru care acest model al perso-
nalității a fost criticat sunt legate de aspecte de ordin metodo-
logic. Astfel, una dintre principalele critici vizează faptul că cei
cinci mari factori de personalitate nu sunt complet ortogonali,
cu alte cuvinte, aceștia manifestă un grad relativ ridicat de in-
ter-corelații (Block, 1995; Eysenk, 1992). Există o proporție
semnificativă a varianței chestionarelor de personalitate care nu
este explicată corespunzător sau suficient de această structură a
personalității în cinci dimensiuni, în plus, cei cinci mari factori
de personalitate explică în mod individual proporții foarte dife-
rite din varianța personalității, fiind inegali din această perspec-
tivă (Block, 1995). Mai mult, abordarea de tip Big Five nu este
una fundamentată din punct de vedere teoretic, aceasta fiind
mai degrabă o rezultantă a abordărilor empirice, specifice teo-
riei lexicale (John & Srivastava, 1999).
Cu toate acestea, apariția modelului Big Five și studiile
meta-analitice realizate pe baza acestuia, cum ar fi cel coordo-
nat de Barrick și Mount (1991) au facilitat explorarea relației
dintre personalitate și performanță în această paradigmă asupra
personalității. Cei cinci mari factori de personalitate oferă o
perspectivă extinsă, dar și reproductibilă asupra personalității
fiind identificați în multiple contexte de cercetare și având im-
plicații clinice și organizaționale importante (John & Srivasta-
va, 1999).

154
 Chestionarele de tip Big-Five, la fel ca și modelul în sine,
se înscriu pe de o parte în sfera abordărilor lingvistice, pe de
altă parte în sfera liniei de cercetare generată de aplicarea ana-
lizei factoriale în studiul personalității.
Dacă ar fi necesar să descriem într-un minut modelul
Big-Five, aceasta s-ar putea face prin 4 afirmații: 1. Big-Five
este o teorie a trăsăturilor de personalitate, 2. Este bazat pe ipo-
teza psiho-lingvistică, 3. Este bazat pe utilizarea analizei facto-
riale ca metodă constructivă și 4. Teoretizează existența a cinci
mari dimensiuni sau laturi ale personalității umane.

Inventarele NEO PI-R & NEO FFI

(Neuroticism Extraversion Openess Personality Invento-
ry – Revised & Neuroticism Extraversion Openess Five Factor
Inventory)

NEO PI-R este probabil cel mai notoriu instrument Big-

Five la nivel mondial, deși mulți psihologi sau cercetători sunt
înclinați să-l privească oarecum cu reticență. A fost publicat în
forma sa actuală în anul 1992, deși au existat și versiuni anteri-
oare, mai puțin detaliate. Adaptarea românească a NEO PI-R a
fost realizată de o echipă formată din Dragoș Iliescu, Mihaela
Minulescu, Nedelcea Cătălin și Dan Ispas. Normele se bazează
pe răspunsurile unui eșantion cu reprezentativitate națională,
format din 900 persoane de sex feminin și 900 de sex masculin.
Răspunsurile la inventar se culeg cu ajutorul unei scale în cinci
trepte, care descrie gradul de acord / dezacord față de afirmații-
le făcute prin itemi. Este de menționat de asemenea că inventa-
rul nu dispune de modalități cantitative de verificare a validită-
ții răspunsurilor, fiind în consecință vulnerabil la distorsiunile
voluntare din partea respondenților. Autorii menționează că
respondentul trebuie să adopte o atitudine de autodezvăluire
atunci când răspunde la inventar, recomandând neutilizarea
acestuia atunci când suspectăm că un respondent încearcă să
creeze o imagine anume.
155
 NEO FFI este forma scurtă a NEO PI-R, constând în 60
itemi extrași dintre cei 240 ai NEO PI-R pentru a măsura la
nivel global cei cinci factori ai personalității prezentați în con-
tinuare.

Modelul Costa & McCrae

În modelul asupra personalității, cei doi autori accentuea-
ză asupra câtorva concepte, prezentate în continuare. Trăsătu-
rile bazale ale personalității, sunt dispoziții psihice fundamen-
tale, deci nu pot fi privite ca și constructe biologice. Ele sunt
constructe psihice, deservite, influențate de bazele biologice.
Trăsăturile măsurate prin modelul Big Five pot fi cel mai bine
înțelese dacă sunt privite ca explicații pentru o categorie inter-
mediară de fapte psihice, denumite adaptări caracteristice,
care la rândul lor pot furniza explicații pentru comportamentele
observabile (Minulescu, 1997). În raport cu manifestările ob-
servabile, trăsăturile de personalitate apar doar ca explicații
distale. Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice
revine imaginii de sine, ca o subdiviziune. Conținuturile itemi-
lor inventarului sunt legate direct și în înaltă măsură de nivelul
imaginii de sine. Influențele externe includ cadrul socio-
cultural de formare a persoanei, evenimentele de viață și întări-
rile pozitive sau negative primite de individ de-a lungul aceste-
ia. Ele operează asupra individului în ontogeneză și pot fi re-
zumate prin conceptul de situație existențială. Biografia obiec-
tivă este constituită din cursul real al comportamentelor și trăi-
rilor care formează viața individului. Comportamentul obser-
vabil este o secțiune temporală a biografiei obiective și include
gânduri, sentimente, acțiuni, atitudini etc.
Itemii inventarelor pot fi plasați, prin analogie cu mode-
lul, la nivelul biografiei obiective. Fațetele evaluate în cadrul
fiecărui factor s-ar plasa la nivelul adaptările caracteristice iar
cei cinci mari factori la nivelul tendințelor bazale.

156
 Scalele NEO PI-R
(Cei 5 mari factori de personalitate și fațetele acestora)
În chestionarul celor 2 autori americani, fiecare dintre cei
5 superfactori este descris prin câte 6 fațete, care au fost validate
prin analiză factorială. Având în vedere specificitatea înaltă a
acestui tip de instrument pentru cultura limbii respective, este
posibil ca structura intrafactorială (fațetele) a celor 5 superfactori
să difere în spații lingvistice și culturale diferite, conform a ceea
ce populația vorbitoare consideră util pentru evaluarea compor-
tamentului sau a personalității. Structura normelor va fi de ase-
menea diferită de la o populație la alta. Inventarul are în total 35
de scale, 5 pentru domeniile mari și 30 pentru fațetele acestora.
1. Nevrotism - N
Este considerat a fi domeniul cel mai cercetat al persona-
lității și se definește ca stabilitate emoțională vs instabilitate,
neadaptare. Scorurile înalte definesc tendința generală de a trăi
afecte negative, de a avea idei iraționale, scăderea capacității de
control și de a face față stresului. Scorurile joase definesc stabi-
litatea emoțională și capacitatea de autoreglaj emoțional. Este
văzut ca o dimensiune a normalității, deci nu este de așteptat cu
necesitate ca o persoană cu scor mare pe această scală să aibă o
tulburare din zona nevrozelor. Scorurile extreme (foarte înalte)
sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice dar
fără ca semnificația patologică să fie obligatorie.
Fațetele nevrotismului
N1 – Anxietate: Tendința de a trăi afecte în zona anxietă-
ții. Scorurile înalte pot indica și fobii.
N2 – Ostilitate: Tendința de a trăi stări frecvente de mâ-
nie, frustrare, înverșunare. Exprimarea lor depinde de nivelul
agreabilității.
N3 – Depresie: Cel mai bun predictor (scoruri mici) pen-
tru starea de fericire generală, de bine. Scorurile mici nu indică
predominanța stărilor de veselie și lipsă de griji, care țin de
extraversie.

157
 N4 – Timiditate: Conține anxietate socială și timiditate,
stări de rușine, sensibilitate la ridicol, sentimente de inferiorita-
te, tensiune în contactele interpersonale. Scorurile joase nu
atrag stări de încredere sau abilități sociale, ci indică faptul că
persoana nu se tulbură în situații sociale penibile.
N5 – Impulsivitate: Incapacitatea auto percepută și auto-
resimțită de control asupra impulsurilor și dorințelor, urmată
uneori de regrete. Scorurile mici indică capacitatea de a rezista
la tentații și frustrări. Impulsivitate nu înseamnă spontaneitate,
timp scurt de decizie și nici asumarea riscului.
N6 – Vulnerabilitate: Vulnerabilitate față de stres, cu
tendința de a deveni dependenți, panicați, fără speranță în situa-
țiile de urgență. Scorurile joase indică autoaprecierea de com-
petență și stăpânire în fața stresului.
2. Extraversie - E
Sunt trăsături sesizabile în comportamentul curent. Com-
portamentul introvert (fiind mai puțin observabil) este mai să-
rac în aspecte diferențiale. Este un superfactor care face referire
la domeniul interpersonal.
Fațetele extraversiei
E1 - căldură / entuziasm: Afectiv și prietenos, se apropie
ușor de ceilalți, se atașează ușor. Scorurile mici indică un mod
mai distant, formal de conduită interpersonală și nu ostilitate
sau lipsă de compasiune.
E2 - Spirit gregar: Preferință pentru compania altora. La
polul opus este preferința pentru solitudine, de a evita compa-
nia.
E3 – Asertivitate: Comportament dominant, cu forță, ușu-
rință în vorbire, eficiență ca lider. La polul opus sunt cei care
preferă să rămână în fundal.
E4 – Activism: Tempo ridicat în comportament, energie,
nevoia de acțiune. La polul opus este prezentă preferința pentru
loisir și un tempo mai relaxat, fără ca acestea să fie interpreta-
bile ca lene, comoditate.

158
 E5 - Căutarea stimulării: Preferință pentru stimulare, viață
excitantă, culori vii, zgomot, pericol, versus preferința pentru
monotonie. Le scorurile foarte înalte poate fi un indiciu pentru
comportamentul psihopat, așa cum este descris de MMPI.
E6 - Emoții pozitive: Tendința de a trăi emoții pozitive,
persoane optimiste și satisfăcute de viață.
3. Deschidere – O (openess)
Este un factor mai puțin cunoscut, între autori existând
un relativ dezacord cu privire la conținutul său de trăsături.
Este caracterizată prin imaginație activă, sensibilitate estetică,
atenție pentru viața și sentimentele interne, preferința pentru
varietate, curiozitate intelectuală, independență în gândire, as-
pecte care nu se asociază în mod necesar cu educația sau inteli-
gența generală. Polul opus indică un comportament conserva-
tor, preferința pentru familiar, viață afectivă „în surdină”. Lipsa
deschiderii nu înseamnă intoleranță, agresivitate autoritară (re-
găsite în agreabilitate) sau lipsă de principii.
Fațetele deschiderii:
O1 – Spre fantezie: imaginație vie, vise orientate spre
îmbogățirea vieții interioare versus structuri prozaice, care pre-
feră să rămână centrate în ceea ce fac aici și acum.
O2 – Pe plan estetic: deschidere către și interes pentru ar-
tă și frumos versus lipsa interesului.
O3 – Către modurile proprii de a simți: apreciere și sen-
sibilitate pentru viața interioară versus afecte mai puțin diferen-
țiate, mai puțin nuanțate.
O4 – În planul acțiunilor: dorința de a încerca lucruri și
activități noi versus nevoia de ancorare în ceea ce este deja
cunoscut dar fără a schimba ceva.
O5 – În plan ideatic: curiozitate intelectuală, interes pen-
tru idei noi versus o curiozitate săracă, interese limitate.
O6 – În planul valorilor: tendința de a reexamina valorile
personale, sociale etc. versus tendința de a accepta autoritatea
și tradițiile.

159
 4. Agreabilitate – A
Este o dimensiune pregnant interpersonală a personalită-
ții, asemeni extraversiei. Aspecte centrale: altruism, cooperare
pe plan interpersonal, un comportament simpatetic și de ajuto-
rare a altora, uneori o persoană dependentă. Polul opus descrie
un comportament dominant și antagonist, egocentric, competi-
tiv, uneori narcisic, hedonist, antisocial.
Fațetele agreabilității:
A1 – Încredere: dispoziția spre un comportament încreză-
tor versus cinism sau scepticism orientate către ceilalți.
A2 – Onestitate în exprimarea opiniilor și conduită: mod
sincer, deschis și ingenios de manifestare versus tendința la
manipulare prin flatări, minciună.
A3 – Altruism: interes activ pentru binele altora, genero-
zitate versus centrare pe propria persoană.
A4 – Complianță: tendința de a ceda, uita, ierta în situații
conflictuale versus agresivitate, tendințe competitive.
A5 – Modestie: modestie, umilință versus aroganță, atitu-
dine de superioritate.
A6 – Blândețe: simpatie și preocupare față de ceilalți ver-
sus duritate, lipsa emoțiilor pe plan interpersonal.
5. Conștiinciozitate – C
Se referă la autocontrol, sub aspectul capacității de auto-
organizare, de planificare și îndeplinire a datoriilor, voință,
finalizare. Este un predictor (după autorii americani) pentru
realizările de valoare din orice profesie. Polul opus se caracte-
rizează printr-o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor
morale, o manieră ușuratică de a urmări scopurile, de a realiza
sarcinile, tendința spre hedonism și interesul dominant pentru
viața sexuală.
Fațetele conștiinciozității:
C1 – Competență: sentimentul de a fi competent, capabil
versus încrederea redusă în propriile capacități.
C2 – Ordine: organizare, claritate, spirit ordonat, versus o

160
autoapreciere scăzută privind organizarea și modul puțin meto-
dic de lucru.
C3 – Simțul datoriei: responsabilitatea asumării conștien-
te, principii etice stricte versus un comportament supus circum-
stanțelor, în care este dificil de avut încredere.
C4 – Dorință de realizare: nivel de aspirație înalt și per-
severență în realizarea lui versus apatie, lene, lipsa ambiției.
C5 – Auto-disciplină: capacitatea de a finaliza în ciuda
obstacolelor versus tendința de a amâna, de descurajare.
C6 – Deliberare: tendința de a gândi atent înainte de a
acționa versus tendința de a se pripi.

BFQ 2 (Big Five Questionnaire - 2) și BFA (Big Five

Adjectives)

Sunt două instrumente dezvoltate de patru autori italieni,

Caprara, Barbarraneli, Borgogni și Vecchione, fiind printre
cele mai notorii instrumente europene de tip Big-Five. BFQ
este destinat autoevaluării, în timp ce lista de adjective BFA
este destinată heteroevaluării. Are 156 itemi, răspunsurile la
aceștia fiind colectate pe o scală în 5 trepte. Pe lângă scorurile
la cei 5 factori, evaluează câte 2 fațete pentru fiecare dintre
aceștia, având un număr total de 15 scale, la care se adaugă o
scală de minciună.

Scalele BFQ / BFA

1. Extraversie - E
Scorurile mari indică persoane care preferă să interacțio-
neze cu alte persoane sau să fie pur și simplu în compania ce-
lorlalți, sunt extravertite și comunicative. Se comportă dezin-
volt, le place să fie în centrul atenției și să fie urmate de cei-
lalți. Scorurile mici indică introversie și activitate redusă pe
plan interpersonal, închidere în sine și evitarea interacțiunii,
retragere.

161
 Fațetele extraversiei sunt: Dinamism – Di și Dominanță – Do.
2. Amicalitate - A
Scorurile mari indică o persoană prietenoasă, altruistă,
încrezătoare, binevoitoare și cu tact în interacțiuni. Scorurile
mici indică indivizii interesați doar de sine, care nu sunt preo-
cupați de ceilalți, eventual intoleranți.
Fațetele amicalității sunt: Cordialitate - Co și Cooperare
– Cp.
3. Conștiiinciozitate - C
Scorurile mari identifică persoane care dau dovadă de
acuratețe în activități. Cu respect pentru ordine și disciplină,
manifestă tenacitate și perseverență. Scorurile mici descriu
persoane cu interes redus pentru ordine și reguli și totodată
delăsătoare, care evită responsabilitățile.
Fațetele conștiinciozității sunt: Meticulozitate - Sc și
Perseverență – Pe.
4. Stabilitate emoțională - S
Scorurile mari indică o persoană capabilă să-și controleze
anxietatea, calmă, relaxată, fără manifestări emoționale extre-
me. Scorurile mici indică o persoană care trăiește de multe ori
stări de anxietate, tensiune, are izbucniri și reacționează sub
impulsul momentului.
Fațetele stabilității emoționale sunt: Controlul impulsuri-
lor - Ci și Controlul emoțiilor – Ce.
5. Deschidere mentală - M
Scorurile mari indică persoane originale și creative, care
caută noul, au interese variate și asociate unor domenii cultura-
le variate. Scorurile mici indică o persoană mai puțin creativă,
dezinteresată de cultură, orientată către tradițional și convenți-
onal.
Fațetele deschiderii mentale sunt: Deschiderea spre cul-
tură - Ac și Deschiderea spre experiențe – Ae.
Minciună – L
Scala are scopul de a furniza un indicator al tendinței

162
respondentului la distorsiune, de a oferi o imagine greșită a
propriei persoane. Scala L indică probabilitatea existenței unor
distorsiuni, atât de tip pozitiv, cât și negativ.

9.1.4. Inventare Big-Five de concepție românească

Inventarul ABCD-M

A fost construit de Mihaela Minulescu, fiind publicat

pentru prima oară în 2007, primul instrument Big-Five de con-
strucție românească. Normele testului se bazează pe utilizarea
unui eșantion total format din aproape 2000 respondenți.
ABCD-M evaluează un număr total de 30 scale, 5 pentru facto-
rii mari și câte 5 fațete pentru fiecare dintre aceștia. Are 151
itemi, la care răspunsurile sunt culese pe o scală în 5 trepte.
Scorurile standardizate sunt exprimate în percentile.

Scalele ABCD-M
1. Extraversie - E
Extravertul este sociabil, se simte în largul său printre
oameni și grupuri mari, este dinamic, vioi, activ, vorbăreț și
participativ, are stil proactiv și este energic. Introvertul mani-
festă o lipsă a dinamismului și energiei implicate în relațiile
sociale, incapacitatea de a participa.
Fațetele extraversiei sunt: E1. Activism, E2. Optimism, E3.
Umor, E4. Abilitate interpersonală, E5. Afirmare personală.
2. Maturitate - M
La scoruri mari indică o bună capacitate a persoanei de a
respecta oamenii, de a-și controla reacțiile, precum și încrederea
în sine. La scoruri mici indică un comportament infantil, centrat
pe sine, revendicativ și instabil în relații, orgolios, reactiv.
Fațetele maturității sunt: M1. Respect, M2. Adaptare,
M3. Prietenie, M4. Forța inhibiției, M5. Forța eului.
3. Agreabilitate - A
La scoruri înalte indică un comportament stabil, coope-
163
rant și simpatetic, de ajutorare a altora, o fire empatică, deschi-
să, onestă. O persoană cu scor scăzut are un comportament
egoist și antagonist, lipsit de înțelegere pentru ceilalți, rece și
dezinteresat, nesincer și lipsit de omenie, oarecum amoral.
Fațetele agreabilității sunt: A1. Altruism, A2. Roman-
tism, A3. Căldură afectivă, A4. Empatie, A5. Onestitate.
4. Conștiinciozitate - C
Persoanele cu scor înalt își urmăresc scopurile, sunt hotă-
râte și cu voința formată, par de încredere, punctuale, organiza-
te. Scorurile mici indică o mai scăzută exactitate în acțiuni, în
pregătirea acestora sau în urmărirea scopurilor propuse.
Fațetele conștiinciozității sunt: C1. Voință - Perseveren-
ță, C2. Spirit de perfecțiune, C3. Raționalitate, C4. Planificare,
C5. Auto-disciplină.
5. Autoactualizare - AC
Persoana cu scoruri mari este preocupată de propria evo-
luție și are motivații de tip generativ, ținta fiind autonomia și
creativitatea personală. Persoanele cu scoruri mici sunt mai
degrabă rutiniere, preferă cicluri repetitive și se lasă purtate de
motivațiile imediate.
Fațetele autoactualizării sunt: AC1. Aprofundare, AC2.
Toleranță, AC3. Rafinare, AC4. Independență, AC5. Creativi-
tate.

Inventarul DECAS

Este cel de-al doilea instrument românesc de tip Big-

Five, fiind construit de către Florin Alin Sava. Are 97 de itemi
care evaluează cele cinci domenii globale, alături de trei indici
de validare. Autorul face o serie de recomandări privind inter-
pretările bazate pe combinarea semnificației scorurilor la pe-
rechi de scale.

164
 Scalele DECAS
1. Deschiderea înaltă identifică persoanele independente,
creative, cu o cultură bogată, orientate spre dezbateri. La polul
scorurilor mici sunt persoane pragmatice, conformiste, care
preferă valorile conservatoare, tradiționale.
2. Extraversia înaltă indică persoane exuberante, sociabi-
le, energice, cu prezență socială. Scorurile mici indică persoane
tăcute, timide, formale, cu atitudine rezervată.
3. Conștiinciozitatea este asociată persoanelor disciplina-
te, cu un simt ridicat al datoriei și cu o nevoie puternică de rea-
lizare. La polul scăzut se găsesc persoane flexibile, care tind să
amâne sarcinile.
4. Agreabilitatea este specifică persoanelor tolerante, în-
țelegătoare, cu spirit de echipă. La scoruri mici sunt persoane
individualiste, competitive și centrate pe sarcini, uneori în dau-
na relațiilor.
5. Stabilitatea emoțională este asociată cu maturitatea,
persoanele cu scoruri mari fiind calme, cu încredere în sine,
adaptabile la stres. La scoruri mici sunt persoane vulnerabile la
stres, cu labilitate emoțională.

Scale de validare
6. SD: Dezirabilitate socială (minciună) - indică tendința
la distorsiunea pozitivă.
7. RD: Răspunsuri random (la întâmplare) - detectează
răspunsurile aleatorii.
8. AP: Aprobare – Detectează tendința de a răspunde la
itemi în sensul aprobării.

Combinații de scale perechi

A. Aspecte generale: 1. Orientarea în viață (D & E), 2.
Orientarea în societate (D & A),
B. Aspecte afective și de relaționare cu ceilalți: 3. Inte-
racțiunea cu oamenii (E & A), 4. Trăirile afective dominante (E

165
& S), 5. Reacția în situații de conflict (A & S), 6. Reacția în
situații de stres (A & D),
C. Aspecte legate de stilul de muncă: 7. Stilul cognitiv (C
& D), 8. Atitudinea față de muncă (C & S), 9. Modul de impli-
care în sarcini (C & E), 10. Tipul caracterial (C & A).

9.1.5. Inventare nonverbale: NPQ & FF NPQ

(Nonverbal Personality Questionnaire & Five Factor
Nonverbal Personality Questionnaire)

Istoria chestionarelor nonverbale de personalitate începe

în 1979, când primul set de itemi de acest tip a fost desenat
pentru un studiu al lui Paunonen & Jackson, prin care cei doi
au intenționat să testeze ipoteza similarității semantice. Autorii
au demonstrat, ca una dintre concluziile generale ale studiului,
că nu există diferențe semnificative în fidelitatea sau validitatea
evaluărilor de personalitate făcute pe baza unor itemi sau con-
texte încărcate verbal, respectiv libere de verbalizare.
Pentru o cât mai bună structurare a celor 200 de imagini
utilizate în construcția NPQ, acestea au fost grupate în așa fel
încât să reflecte fiecare o scală a PRF, Personality Research
Form (Jackson, 1999; Paunonen & Jackson, 1979; Paunonen,
Jackson & Ashton, 2004). Bineînțeles că cercetătorii au desco-
perit relativ rapid că anumite comportamente, trăsături, situații,
caracteristici care pot fi reprezentate și evocate cu ușurință
printr-un item verbal, nu pot fi surprinse deopotrivă de facil cu
ajutorul unui desen. Din acest motiv, trei dintre scalele PRF nu
au putut fi ilustrate figural.
Chestionarul nonverbal de personalitate (NPQ, Nonver-
bal Personality Questionnaire) și Chestionarul nonverbal de
personalitate în cinci factori (FF-NPQ, Five-Factor Nonverbal
Personality Questionnaire) sunt destinate a măsura constructe
ale personalității umane normale. Cele două instrumente psi-
hometrice se înscriu în rândul abordărilor clasice în evaluarea

166
personalității, fiind construite din perspectiva teoriei trăsături-
lor. FF-NPQ se înscrie în cadrul abordării Big-Five a personali-
tății, fiind un instrument scurt. Adaptarea românească a NPQ a
fost realizată de o echipă formată din Mihaela Minulescu, Dra-
goș Iliescu și Cătălin Nedelcea.
Recoltarea răspunsurilor se face cu ajutorul unei scale în
7 trepte care exprimă probabilitatea ca respondentul să se im-
plice într-un comportament sau mod de reacție similar cu cel
pus în joc de personajul central din imagini. Itemii testului sunt
așadar imagini de aproximativ 6 / 9 cm, desene naive în care
există un personaj central (cu păr), care pune în act diferite
reacții relevante pentru personalitate. Caietele de test sunt reuti-
lizabile, foile de răspuns sunt de utilizare unică. NPQ are 136
de itemi și a fost construit pentru a măsura un număr de 16 din-
tre trăsăturile de personalitate descrise de Murray (1938) în
teoria sa sistemică dedicată nevoilor umane.

Scalele NPQ
Scalele NPQ se adresează prin itemi unor concepte foarte
bine delimitate, precum:
1. Reușită (Achievement),
2. Afiliere (Affiliation),
3. Agresiune (Aggression),
4. Autonomie (Autonomy),
5. Dominanță (Dominance),
6. Rezistență (Endurance),
7. Exhibiție (Exhibition),
8. Căutarea aventurii (Thrill-Seeking),
9. Impulsivitate (Impulsivity),
10. Altruism (Nurturance),
11. Ordine (Order),
12. Joacă (Play),
13. Senzorialitate (Sentience),
14. Recunoaștere socială (Social Recognition),

167
 15. Nevoia de ajutorare (Succorance),
16. Înțelegere (Understanding).
De asemenea, NPQ conține o scală de validitate denumită
17. Devianță (Deviance), care a fost generată special pentru a
detecta răspunsurile aleatorii.
Adițional, scalele NPQ pot fi grupate pentru a estima cele
cinci mari domenii ale personalității, cu toate că numărul de
scale din structura fiecăruia este diferit. Aceste grupări au fost
stabilite pe baza corelațiilor convergente obținute de scalele
NPQ cu scorurile la cele 5 domenii, măsurate cu NEO PI-R.

FF-NPQ
Este o versiune mai scurtă, de 60 de itemi, a NPQ, desti-
nată măsurării celor cinci mari factori generali de personalitate
cuprinși în modelul Big Five al personalității umane. În structu-
ra FF-NPQ au fost incluși 50 dintre itemii NPQ, care au obținut
cele mai înalte nivele de corelație cu factorii similari măsurați
cu NEO PI-R, pentru scala Nevrotism fiind desenați 10 itemi
noi și numai 2 provenind din NPQ.

Scalele FF NPQ
Cei cinci factori generali evaluați sunt:
1. Extraversie (Extraversion),
2. Agreabilitate (Agreeableness),
3. Conștiinciozitate (Conscientiousness),
4. Nevrotism (Neuroticism),
5. Deschidere față de experiență (Openness to Experience).
Ceea ce deosebește NPQ și FF-NPQ de alte instrumente
nonverbale, care sunt de regulă proiective, este faptul că cele
două chestionare discutate de noi sunt măsuri structurate.
Aceasta înseamnă că respondentul nu trebuie să aibă reacții
spontane la itemi, ci trebuie să își selecteze reacția la fiecare
item nonverbal dintr-o serie de alternative sau opțiuni de răs-
puns. În plus, ele sunt instrumente psihometrice, ceea ce oferă

168
un plus de obiectivitate în evaluare, precum și posibilitatea de a
face raportări la diferite categorii de populație.

Avantajele instrumentelor nonverbale

Printre avantajele importante ale unui instrument structu-
rat de măsurare a personalității, Paunonen, Jackson & Ashton
(2004) amintesc faptul că nu este necesar un training speciali-
zat, costisitor și de lungă durată pentru evaluarea reacțiilor su-
biectului la stimulii chestionarului și pentru scorarea acestuia.
Într-adevăr, scalele NPQ și FF-NPQ pot fi scorate și de perso-
nal nespecializat sau de un computer. Alte avantaje ale NPQ și
FF NPQ: a. evaluări și studii transculturale realizate cu ușurin-
ță, b. vârsta respondenților examinați poate fi mai redusă (mi-
nim 7 ani), c. nivel de educație mai redus la care poate fi admi-
nistrat (analfabeți), d. utilizarea pentru evaluare și comparații
cu etnii și categorii lingvistice diferite (nu necesită traducere).

9.1.6. Inventare Jung – type

Myers – Briggs Type Indicator - MBTI

Inventarul a fost creat de Briggs și Myers, având la bază
teoria jungiană a tipurilor psihologice. Prima formă a testului a
fost publicată în 1962. Testul are 3 forme: F (166 itemi), G
(126 itemi), AV (50 itemi). G este forma standard, în care ite-
mii cu validitate predictivă maximă apar la începutul probei. F
este o formă recomandată pentru consiliere sau cercetare. AV
este o formă abreviată pentru autoevaluare

Structurile tipologice
Cele 16 structuri tipologice descrise și investigate cu aju-
torul MBTI apar la intersecția a 2 dimensiuni care funcționează
complementar la nivel conștient și inconștient:
1. Extraversie – introversie (orientarea fundamentală a
psihismului),

169
 2. Percepție – judecată (ca modalități de a intra în relație
cu informația, realitatea). Tipul perceptiv sau irațional recepțio-
nează informația fără a o prelucra rațional, fără să o judece, așa
cum face cel rațional (judging).
La nivelul modalității raționale (judecare) - J, apar 2
funcții cognitive opuse: Gândirea – T și Simțirea - F (afectivi-
tatea).
La nivelul modalității perceptive – P, apar de asemenea 2
funcții opuse: Senzația - S (informează despre existența unor
aspecte ale realului fără a face inferențe sau atribuiri)
și Intuiția - N (aduce informații care sunt un rezultat al proce-
sualității inconștiente și nu al cunoașterii senzoriale sau al infe-
rențelor).

Scalele testului și cele 16 structuri tipologice

Cele 4 scale ale testului sunt:
1. Extraversie – Introversie E – I,
2. Senzație – Intuiție S – N,
3. Gândire – Simțire T – F,
4. Judecată – Percepție J – P.
Cele 16 structuri tipologice reprezintă combinațiile posi-
bile între orientarea extravertă sau introvertă, modalitatea per-
ceptivă sau rațională și două funcții psihice:
1. ESTJ – Gândire extravertă cu senzorialitatea ca funcție
secundară,
2. ENTJ – Gândire extravertă cu intuiția ca funcție se-
cundară,
3. ISTP – Gândire introvertă cu senzorialitatea ca funcție
secundară,
4. INTP – Gândire introvertă cu intuiția ca funcție secun-
dară,
5. ESFJ – Afectivitate extravertă cu senzorialitatea ca
funcție secundară,
6. ENFJ – Afectivitate extravertă cu intuiția ca funcție
secundară,
170
 7. ISFP – Afectivitate introvertă cu senzorialitatea ca
funcție secundară,
8. INFP – Afectivitate introvertă cu intuiția ca funcție se-
cundară,
9. ESTP – Senzorialitate extravertă cu gândirea ca funcție
secundară,
10. ESFP – Senzorialitate extravertă cu afectivitatea ca
funcție secundară,
11. ISTJ – Senzorialitate introvertă cu gândirea ca funcție
secundară,
12. ISFJ – Senzorialitate introvertă cu afectivitatea ca
funcție secundară,
13. ENTP – Intuiție extravertă cu gândirea ca funcție se-
cundară,
14. ENFP – Intuiție extravertă cu afectivitatea ca funcție
secundară,
15. INTJ – Intuiție introvertă cu gândirea ca funcție se-
cundară,
16. INFJ – Intuiție introvertă cu afectivitatea ca funcție
secundară.

Singer Loomis Type Deployment Inventory – SL TDI

Inventarul vizează identificarea tipurilor de personalitate
și stilul cognitiv. În construirea itemilor pentru SL TDI a fost
vizată validitatea de conținut prin urmărirea tipurilor psihologi-
ce descrise de Jung. Versiunea originală poartă numele SLIP și
a fost publicată în 1975 de către Singer și Loomis.
Ca și MBTI a cărui replică este, SLIP a fost construit din
perspectiva teoriei tipurilor psihologice a lui Jung. El pornește
de la caracteristicile fundamentale ale unui număr de 8 moduri
cognitive. Cele 8 moduri cognitive rezultă din considerarea
celor 4 tipuri de funcții prezente și în MBTI, împreună cu di-
mensiunea atitudinală extraversie – introversie. Jung afirma că
este dificil să găsim funcții pure, întrucât fiecare individ utili-
zează ambele atitudini și toate cele 4 funcții.
171
 Scale SL TDI
Inventarul are 16 scale: cele 8 moduri cognitive, scalele
pentru cele 4 funcții – S, N, T, F; scalele de introversie - I și
extraversie - E; precum și scalele pentru modul de procesare
rațional - J și perceptiv - P. Cele 8 moduri cognitive reprezintă
scalele de bază, celelalte 8 fiind combinații ale scalelor de bază.
Cele 8 moduri cognitive:
1. Gândire introvertă – IT,
2. Simțire introvertă – IF,
3. Senzație introvertă – IS,
4. Intuiție introvertă – IN,
5. Gândire extravertă – ET,
6. Simțire extravertă – EF,
7. Senzație extravertă – ES,
8. Intuiție extravertă – EN.
Pe parcursul ontogenezei, orice om își dezvoltă o structu-
rare unică, personală a celor 8 moduri cognitive, aceasta consti-
tuind stilul cognitiv individual sau tipul psihologic al persoa-
nei.
O persoană, pe de altă parte, poate avea mai multe mo-
duri cognitive bine dezvoltate. Un indicator pentru o personali-
tate bine adaptată (dezvoltată) vizează tocmai faptul că modul
cognitiv cel mai bine dezvoltat (diferențiat) nu este izolat, ci
funcționează armonios cu încă unul sau mai multe alte moduri
cognitive.

9.2. Inventare clinice

Minnesota Multiphasic Personality Inventory 2 –

MMPI - 2

Versiunea MMPI - 2 în limba română este disponibilă pe

portalul TestCentral (www.testcentral.ro). Prezentarea inventa-
rului este de interes pentru acest volum în special datorită isto-
riei acestuia, MMPI fiind unul dintre primele inventare empiri-
172
ce de mare amploare și totodată primul mare inventar clinic.
Prima ediție a testului apare în 1951, autorii fiind S.R. Hatha-
way și J.C. McKinley, de la Universitatea Minnesota. Ultima
ediție a fost realizată în 1990 de o echipă formată din J. But-
cher, G. Dahlstrom, J. Graham și A. Tellegen și poartă numele
de MMPI – 2.
MMPI fiind un test destinat evaluării clinice, problema
majoră care apare în ceea ce-l privește este legată de relația
dintre modificarea concepțiilor privind psihopatologia și con-
cepția despre evaluarea psihologică de-a lungul a celor peste 60
de ani de existență și utilizare a testului. Varianta din 1951 a
testului aparține ca și concepție unei generații trecute de teste
clinice și a fost supusă unor repetate reevaluări, varianta MMPI
- 2 (aflată în uz la momentul de față) fiind diferită față de prima
variantă ca mod de concepere a diagnosticului. Validarea prin
criteriul extern (care în momentul construcției testului a consti-
tuit o mare realizare), în prezent constituie o sursă de discuții
privind validitatea diagnostică a scalelor separate, categoriile
nosologice psihiatrice modificându-se destul de mult în acest
interval de timp.
Interpretarea se face separat pe cele 2 sexe, existând se-
turi de norme diferențiate. Răspunsurile respondenților la itemi
sunt culese în manieră trihitomică: Da, Nu, Nu știu. Vârsta mi-
nimă de aplicare este 16 ani.

Scalele de validare MMPI - 2

1. Scala „?” – (Nu știu). Cuantifică numărul de răspun-
suri de tip ”Nu știu”. Un scor înalt indică un profil invalid, ne-
interpretabil,
2. Minciună – „L” (Lie). Identifică tendința la minciună,
3. Scala „F” (Frequency). Identifică răspunsurile de tip
neconvențional, nivelul general de anormalitate a respondentului,
4. Scala „K”. Indică o atitudine de tip defensiv, tendința
respondenților de a prezenta un profil normalizat,

173
 Diferența F – K. Calculul acestei diferențe permite inves-
tigarea existenței unui trucaj deliberat al răspunsurilor.
5. Scala TRIN (true response inconsistency). Detectează
răspunsurile inconsistente,
6. Scala VRIN (variable response inconsistency). Detec-
tează de asemenea răspunsurile inconsistente,
7. Scala Fb. Indică, la scoruri înalte, situațiile în care res-
pondentul încetează să mai fie atenți la răspunsuri și răspund
aleator.

Scalele clinice MMPI - 2

Cele 10 scale clinice de bază ale MMPI – 2 sunt comune
cu prima versiune a testului. Începând cu versiunea 2, testului
i-au fost adăugate numeroase scale suplimentare.
1. Ipohondrie – Hs (Hypocondriasys),
2. Depresie – D (Depression),
3. Isterie – Hy (Histery),
4. Deviație psihopată – Pd (Psychopatic deviation),
5. Masculinitate / Feminitate – Mf (Masculinity / Femi-
ninity),
6. Paranoia – Pa (Paranoia),
7. Psihastenie – Pt (Psychastenia),
8. Schizofrenie – Sc (Schizofrenia),
9. Hipomanie – Ma (Hypomania),
10. Introversie socială – Si (Social introversion).

Scale de conținut ale MMPI – 2

11. Anxietate – ANX,
12. Fears – FRS,
13. Obsesivitate – OBS,
14. Depresie – DEP,
15. Preocupări legate de sănătate (health concerns) –
HEA,
16. Ideație bizară (bizarre mentation) – BIZ,

174
 17. Furie – ANG,
18. Cinism – CYN,
19. Practici antisociale – ASP,
20. Tipul A – TPA,
21 Stimă de sine scăzută – LSE,
22. Disconfort social – SOD,
23. Probleme familiale – FAM,
24. Interferențe cu munca – WRK,
25. Indicatori de tratament negativ – TRT.

Indicatori ai dependenței (adicției)

26. Scala de alcolism a lui Mac Andrew – revizuită -
MAC-R,
27. Scala de potential adictiv – APS,
28. Scala de admitere a adicției – AAS.

Cele 5 scale de patologie a personalității - PSY – 5

Au fost create de Harkness, McNulty, Ben-Porath și Gra-
ham, în 2002.
29. Agresivitate – AGGR,
30. Psihotism – PSYC,
31. Disconstraint – DISC,
32. Emoționalitate negativă – NEGE,
33. Introversie / emoționalitate pozitivă scăzută – INTR.
Craig (1999) descrie multiple posibilități de interpretare
în sensul diagnosticelor psihiatrice a scorurilor la scalele clini-
ce MMPI – 2, atât prin semnificația fiecărei scale în sine, cât și
pentru diferite grupaje de scoruri la 2 sau 3 scale clinice.

Inventarul clinic multiaxial Millon III – MCMI – III

(Millon Clinical Multiaxial Inventory III)

Este apreciat ca fiind cel mai utilizat inventar clinic bazat

pe sistemul DSM-IV. A fost construit de T. Millon, C. Millon,
R. Davis, & S. Grossman. Este un inventar menit să ofere in-
175
formații referitoare la psihopatologie, inclusiv tulburări clasifi-
cate în DSM-IV. Este destinat evaluării adulților și solicit abili-
tăți de scris – citit de nivelul clasei a opta. Este dezvoltat și
standardizat pe loturi clinice (pacienți psihiatrici). Instrumentul
ajută la evaluarea tulburărilor de pe Axele I și II din DSM-IV și
a interacțiunilor acestora, identifică trăsături de profunzime ale
persoanei, ce pot oferi explicații privind simptomele și permite
înțelegerea legăturii între caracteristicile de personalitate și
sindroamele clinice. Inventarul are 175 itemi. Adaptarea româ-
nească a MCMI – III a fost coordonată de prof. Daniel David,
eșantionul de normare fiind format din 219 pacienți, 120 de sex
masculin și 89 de sex feminin. Inventarul dispune de norme
structurate pe sexe.

Scalele MCMI-III
Inventarul dispune de 14 scale care evaluează patologia
personalității, dintre care:
1. 11 paternuri de personalitate: 1. Schizoid, 2. Evitant.
3. Depresiv, 4. Dependent, 5. Histrionic, 6. Narcisist, 7. Anti-
social, 8. Sadic (agresiv), 9. Compulsiv, 10. Negativist (pasiv-
agresiv) și 11. Masochist (ego-distonic);
2. 3 scale de patologie severă a personalității: 12. Schi-
zotipal, 13. Borderline, și 14. Paranoid;
3. 10 scale care evaluează sindroame clinice, dintre care:
a. 7 sindroame clinice moderate: 15. Anxietate, 16. So-
matoform, 17. Bipolar: maniacal, 18. Distimie, 19. Dependență
de alcool, 20. Dependență de droguri, 21. Tulburarea de stres
post-traumatică, și
b. 3 Sindroame clinice severe: 22. Tulburarea de gândire,
23. Depresia majoră, 24. Tulburarea delirantă.
4. MCMI – III oferă de asemenea 3 Indici de modificare,
meniți să evalueze atitudinea persoanei evaluate: 1. Dezvăluire,
2. Dezirabilitate, 3. Devalorizare. Testul oferă și un indicator al
răspunsurilor aleatorii: 4. Validitate.

176
 5. Adițional, se pot calcula scoruri pentru un număr de 14
Scale de fațetă Grossman, pe baza scorurilor la patternurile de
personalitate și cele privind patologia severă a personalității: 1.
Schizoid, 2. Evitant, 3. Depresiv, 4. Dependent, 5. Histrionic,
6. Narcisist, 7. Antisocial, 8. Sadic (agresiv), 9 Compulsiv, 10.
Negativist (pasiv-agresiv), 11. Masochist (ego-distonic), 12.
Schizotipal, 13. Borderline, 14. Paranoid.
Pe baza scorurilor la aceste ultime 14 scale pot fi identi-
ficate procesele de personalitate care se află la baza creșterii
celorlalte scoruri, care pot fi utile în abordarea terapeutică ulte-
rioară.

10. Interpretarea scorurilor la scalele și

inventarele de personalitate
10.1. Problematica validității evaluărilor

Important de notat că majoritatea instrumentelor psiho-

metrice de evaluare a personalității sunt de tip self report; ele
se bazează pe autoevaluări sau heteroevaluări conștiente. Apoi,
aceste evaluări pot fi viciate de faptul că sunt bazate pe opinii
ale persoanei, presupoziția că aceste opinii sunt evaluări valide
fiind cumva implicită. Apoi, evaluările pot fi influențate de
capacitatea și dorința de autodezvăluire a respondentului. Utili-
zarea lor se bazează pe ipoteza unei atitudini de autodezvăluire
din partea respondentului. Toate acestea pot conduce către o
evaluare distorsionată, motiv pentru care orice modalitate de
detectare a acestor distorsiuni devine importantă.

10.1.1. Tipuri frecvente de distorsiune

Distorsiunea pozitivă - Fake good

Este datorată de cele mai multe ori existenței unei mize a
procesului de evaluare, cum este cazul situațiilor de selecție
177
profesională, unde miza este obținerea postului. Constă în ace-
ea că respondentul va încerca în mod voluntar să creeze evalua-
torului o imagine pozitivă despre sine. De regulă, în acest scop
va da răspunsuri în sensul dezirabilității sociale sau a imaginii
anticipate ca fiind dorite de evaluator.

Distorsiunea negativă - Fake bad

Distorsiunea negativă este opusă celei pozitive, în sensul
că respondentul va încerca să creeze evaluatorului o imagine
negativă despre sine. În acest scop, el va încerca să se prezinte
într-o lumină nefavorabilă, ca manifestând comportamente
simptomatice sau în alt mod dezadaptative. De regulă, acest tip
de distorsiune se asociază de asemenea cu existența unei mize a
evaluării, cum ar fi cazul unei persoane care încearcă să evite
consecințele unei fapte penale, încercând să creeze aparența
lipsei de discernământ. De asemenea, acest tip de distorsiune
poate fi constatat la depresivi, motiv pentru care evaluatorul va
trebui să exploreze această posibilitate ori de câte ori o va în-
tâlni.

Răspunsul aleatoriu - Random answer

Acest tip de distorsiune se asociază cel mai adesea cu lip-
sa motivației respondentului pentru evaluare, de exemplu în
situațiile în care evaluarea îi este într-o formă sau alta impusă
sau cu incapacitatea de înțelegere a probei, cum ar fi de exem-
plu cazul persoanelor cu deficite de alfabetizare sau deficite
mentale.
Ca o regulă generală privind interpretarea profilelor /
protocoalelor afectate de aceste tipuri de distorsiune, reținem
faptul că în cazul distorsiunii pozitive sau negative, acestea pot
fi interpretate, în timp ce profilele / protocoalele afectate de
răspunsul aleatoriu sunt neinterpretabile. Profilele afectate de
distorsiunea pozitivă / negativă sunt interpretabile, cu precauții
sporite, ținând cont de distorsiunea prezentă; profilele fake good
au tendința de a prezenta, cel puțin în anumite secțiuni ale lor,
178
scoruri elevate în mod artificial, în timp ce profilele fake bad
au tendința de a prezenta scoruri în mod artificial scăzute.

10.1.2. Indicatori ai validității și examinarea validi-

tății

Interpretarea scorurilor la inventarele de personalitate în-

cepe întotdeauna prin aprecierea validității profilului / protoco-
lului. Fiecare dintre cele trei tipuri de distorsiune menționate
poate fi identificat pe baza unui set de indicatori. Există două
categorii de astfel de indicatori ai distorsiunilor: cantitativi și
calitativi. În continuare, prezentăm indicatorii specifici pentru
fiecare tip de distorsiune.

Distorsiunea pozitivă
Indicatori cantitativi
a. Constatarea unor scoruri mari la scalele care evaluează
aspecte legate de imaginea de sine sau dezirabilitatea socială,
b. Scoruri peste pragurile critice la scalele destinate apre-
cierii validității protocolului, dacă inventarul dispune de ele,
c. Scoruri peste pragurile critice la indicii cantitativi / sta-
tistici ai validității, cum este indicele Fake Good în CPI.
Indicatori calitativi
a. Elevații semnificative ale mai multor scale în cadrul
profilului; tendința generală a scorurilor de a se plasa la un ni-
vel înalt (mai mult de 3 scale > T70),
b. Variabilitate redusă a scorurilor inter-scale, adică ten-
dința generală a scorurilor de a se plasa la același nivel de in-
tensitate, o formă plată a profilului (o variabilitate atât de scă-
zută încât apare cu o frecvență de 10% în eșantionul de normare),
c. Existența de numeroase tăieturi sau corecturi pe foaia
de răspuns, indicând faptul că persoana evaluată răspunde într-
un anumit fel la respectivii itemi și apoi se răzgândește, șter-
gând răspunsul inițial;
d. Timpul de răspuns foarte lung, indicând faptul că res-
179
pondentul a reflectat serios asupra răspunsurilor oferite, în ciu-
da indicațiilor de a răspunde cât mai spontan din instructajul
majorității inventarelor de personalitate.

Distorsiunea negativă
Indicatori cantitativi
a. Scoruri scăzute la scale care evaluează constructe de
tip well – being,
b. Scoruri ridicate la scale care evaluează simptome sau
stresul,
c. Scoruri peste pragurile critice la indicii cantitativi / sta-
tistici specifici pentru distorsiunea negativă, dacă inventarul
dispune de aceștia.
Indicatori calitativi
a. Scalele au tendința generală de a se plasa la valori sub
medie, deci profile cu multe scoruri scăzute, sub media popula-
ției,
b. Scoruri scăzute la scalele care evaluează imaginea și
stima de sine a persoanei evaluate.

Răspunsul aleatoriu
Indicatori cantitativi
a. Scoruri relevante la indicii cantitativi / statistici speci-
fici, dacă inventarul dispune de așa ceva,
b. Scoruri foarte scăzute la scale care evaluează aspecte ale
adaptării sociale, cum ar fi cazul scalei Comunalitate din CPI.
Indicatori calitativi
a. Scalele din același domeniu de evaluare se plasează
concomitent la valori foarte mari și foarte mici, diferențe masi-
ve între scorurile la scalele aceleiași arii, de exemplu în dome-
niul relațiilor interpersonale – extraversiei sau nevrotismului,
b. Examinarea foii de răspuns evidențiază tipare de răs-
puns bizare sau foarte regulate, de tipul: aa-ff-aa-ff,
c. Timpul de răspuns este foarte scurt, sensibil sub timpul
mediu de răspuns pentru inventarul respectiv, atunci când per-
180
soana evaluată bifează răspunsurile fără a ține cont de semnifi-
cația itemilor. Un timp de răspuns foarte scurt este o indicație
clară că respondentul nu citește itemii,
d. Prezența a multor răspunsuri lipsă pe foaia de răspuns.
Această situație se poate datora: unei abilități mentale generale
reduse a respondentului, deficiențelor de alfabetizare, omiterii
intenționate a unor itemi sau pur și simplu lipsei de atenție din
partea respondentului.

10.2. Intensitatea scorurilor

Figura 2. Distribuția scorurilor pe curba normală

Niveluri de intensitate a scorurilor standardizate

Scorurile T, utilizate pentru exprimarea scorurilor stan-

dardizate la majoritatea inventarelor de personalitate, urmează
modelul normal de distribuție, având media x = 50 și abaterea
standard σ = 10. După cum se poate observa în figura 1, în in-
tervalul de scoruri cuprins între x+/-σ, adică între scorurile T 40
și 60, este cuprins un procent de aproximativ 68, 26% din po-
pulație. Vom interpreta un scor din acest interval ca fiind
mediu.
Un scor cuprins în intervalul x+1σ - x+2σ, specific pentru
aproximativ 13,59% din populație, va fi interpretat ca un scor
înalt.
181
 Un scor mai mare decât x+2σ, specific pentru aproxima-
tiv 2,27% din populație, va fi interpretat ca un scor foarte înalt.
Un scor cuprins în intervalul x-1σ - x-2σ, specific pentru
aproximativ 13,59% din populație, va fi interpretat ca un scor
scăzut.
Un scor mai mic decât x-2σ, specific pentru aproximativ
2,27% din populație, va fi interpretat ca un scor foarte scăzut.
Scorurile foarte înalte și cele foarte scăzute vor fi denu-
mite generic scoruri extreme, întrucât apar cu frecvență foarte
scăzută în populație (2,27%).

Interpretarea scorurilor în funcție de intensitate

Scorurile medii de principiu nu ne transmit informații
despre persoana evaluată, în afara faptului că, sub aspectul va-
riabilei investigate, persoana evaluată se aseamănă cu ceea ce
este comun la majoritatea populației. Un scor mediu va putea fi
așadar interpretat doar în sensul acestei asemănări. Despre o
persoană cu scor mediu la o scală de extraversie nu putem
afirma că este nici extravertă, nici introvertă, ci doar că este la
fel de extravertă ca și majoritatea celorlalți sau că este de aștep-
tat să existe contexte în care poate manifesta mai degrabă ex-
traversie și contexte în care poate manifesta mai degrabă intro-
versie. Scorurile medii sunt așadar foarte sărace în informație
din perspectivă diagnostică.
Ceea ce dă nota de individualitate, de personal într-un
profil de personalitate, sunt scorurile care ies în afara intervalu-
lui mediu, indiferent de sens, adică scorurile înalte, ≥x+1σ sau
scăzute, ≤x-1σ.
Scorurile extreme, foarte înalte (≥x+2σ) sau foarte scăzu-
te (≤x-2σ), pot indica abateri majore de la normalitate și vor
necesita întotdeauna un nivel sporit de atenție. În cazul în care
un scor extrem este constatat pe un profil, vor fi necesare in-
vestigații suplimentare pentru a identifica corect semnificația
acestuia.

182
 Un reper foarte important în interpretarea scorurilor la
scalele de personalitate poate fi oferit de corespondența dintre
scorurile T și percentile, care ne dau informații despre procentul
din populație care obține scoruri mai mari, respectiv mai mici.
Această corespondență este prezentată de asemenea în fi-
gura 1. De exemplu, scorul T 40 este echivalent cu percentila
16, ceea ce înseamnă că 16% din populație obține un scor mai
mic și 84% un scor mai mare. Scorul T 60 este echivalent cu
percentila 84, ceea ce înseamnă că 84% din populație obține un
scor mai mic și 16% un scor mai mare. Pragurile definite în
scoruri T pentru scorurile extreme, respectiv 30 și 70, sunt
echivalente cu percentilele 2,27, respectiv 97,73.

10.3. Interpretarea corelativă: pași în interpretare și

integrarea informațiilor din surse multiple în interpretare

Interpretarea corelativă se bazează pe competența de a in-

tegra informații din surse multiple. Se referă la a pune împreu-
nă, în cadrul unui proces interpretativ, a semnificațiilor scoruri-
lor de la scale diferite sau chiar recoltate prin metode diferite.
Scopul este acela de a construi o imagine asupra întregului,
asupra personalității respondentului ca ansamblu sau de a răs-
punde unor întrebări specifice ale evaluării. Unele asocieri tipi-
ce de scoruri, puse în evidență de cercetări corelaționale empi-
rice, pot fi foarte utile în acest scop, motiv pentru care utiliza-
torul unui inventar trebuie să fie la curent cu cercetările realiza-
te cu respectivul ajutorul instrument. Unele indicații din manu-
alele inventarelor pot da de asemenea direcții relevante pentru
interpretarea corelativă. Pe de altă parte, instrumentul central
utilizat de evaluator într-un astfel de demers este construirea și
testarea de ipoteze cu valoare explicativă pentru configurațiile
de scoruri constatate.
Pași în interpretarea profilelor de personalitate
Interpretarea profilelor de scoruri ale inventarelor de per-
sonalitate presupune parcurgerea următorilor cinci pași:
183
 1. Examinarea validității profilului, cu ajutorul indicato-
rilor de validitate disponibili. Invalidarea nu semnifică imposi-
bilitatea interpretării, ci dă o cheie de acces către unghiul din
care vor fi făcute interpretările, cu excepția situațiilor de inva-
liditate de tip răspuns aleator.
2. Interpretarea scorurilor relevante, cu semnificație di-
agnostică la scalele inventarului (cu alte nivele de intensitate
decât cel mediu). Un prim demers în interpretare privește lista-
rea scalelor cu scoruri înalte și scoruri scăzute și desprinderea
semnificației acestor scoruri prin analiză conceptuală.
3. Un alt demers în interpretarea corelativă a scalelor
pornește de la grupările de scale oferite de autor în cadrul in-
ventarului. Instrumentul principal utilizat de evaluator în acest
scop este emiterea și testarea de ipoteze cu valoare explicativă
pentru configurațiile de scoruri constatate în cadrul profilului.
4. Analiza modurilor de relaționale între scale sau analiza
de pattern reprezintă un alt demers în interpretare, cu scop de a
verifica ipotezele apărute din analiza grupărilor de scale propu-
se de autor. De interes aici este ideea că interpretarea unei scale
își capătă sensul complet numai prin corelarea cu alte scale,
deci printr-o analiză structurală. Modul de manifestare a unei
trăsături evidențiată prin inventar va fi nuanțat prin semnifica-
ția altor scale, în raport cu care capătă sens comportamental.
5. Extragerea concluziilor și elaborarea de recomandări
(dacă este cazul).
Acești cinci pași vor fi parcurși de principiu în interpreta-
rea scorurilor / profilelor la orice inventar psihometric (broad-
band) de personalitate, chiar dacă pot fi nuanțați în funcție de
fiecare instrument particular. Cunoașterea rezultatelor obținute
în studiile emipirice corelaționale realizate cu respectivul in-
ventar poate fi foarte utilă în interpretare, în sensul că permite
evaluatorului identificarea de patternuri multiple de relaționare
a scorurilor la scale și extragerea de concluzii multiple și dife-
rențiate.

184
 Bibliografie
Abbassi, A., & Stacks, J. (2007). Culture and Anxiety: A
Cross-Cultural Study among College Students. Journal of
Professional Counseling, Practice, Theory, & Research,
35, 1, 26 – 37.
Adair, J. (2006). Creating indigenous psychologies: Insights
from empirical social studies of the science of psychology.
In U. Kim, K.-S. Yang, & K.-K. Hwang (Eds.), Indigenous
and cultural psychology: Understanding people in context
(pp. 467–485). New York: Springer.
Aiken, L.R., 1999, Personality assessment. Methods and prac-
tices. Seatle, Toronto, Bern, Gottingen: Hogrefe & Huber.
Allport, G.W. (1981). Structura și dezvoltarea personalității.
București: Editura Didactică și Pedagogică.
American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and sta-
tistical manual of mental disorders (4th ed., text revision
ed.). Washington, DC: Author.
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and sta-
tistical manual of mental disorders (5th ed., text revision
ed.). Washington, DC: Author.
Anastasi, A & Urbina, S. (2003). Psychological Testing. Sin-
gapore: Pearson Education Inc.
Breugelmans, R. (2009). Dangers in using translated medical
questionnaires: the importance of conceptual equivalence
across languages and ccultures in patient-reported outcome
measures. Chest, 136, 1175-1177.
Brown, A. & Bartram, D. (2008). IRT model for recovering
latent traits from forced-choice personality tests. Paper
presented at the 23th annual conference of the Society for
Industrial and Organizational Psychology, San Francisco,
CA.
185
Campbell, D. T., and Fiske, D. W. (1959). Convergent and
discriminant validation by the multitrait-multimethod ma-
trix. Psychological Bulletin, 56: 81-105.
Cheung, F. M. (2004). Use of Western- and indigenously-
developed personality tests in Asia. Applied Psychology:
An International Review, 53, 173–191.
Cheung, F. M., Van de Vijver, F. J. R., & Leong, F. T. L.
(2011). Toward a new approach to the study of personality
in culture. American Psychologist, 66, 593–603.
Church, A.T. (2009). Prospects for an integrated trait and cul-
tural psychology. European Journal of Personality, 23,
153–182.
Ciorbea, I. D. (2013). Introducere în psihoterapie. Craiova:
Sitech.
Ciorbea, I. D. (2014). Evaluarea psihologică clinică. Repere
teoretice și metodologice. București: Editura Universitară.
Costa, P. T. Jr., & McCrae, R. R. (1992). Revised NEO Perso-
nality Inventory (NEOPI-R) and NEO Five-Factor Inven-
tory (NEO-FFI) professional manual. Odessa: Psychologi-
cal Assessment Resources.
Craig, R.J. (1999). Intepreting personality tests. A clinical ma-
nual for MMPI – 2, MCMI – III, CPI – R and 16PF. New
York, Chichester, Weinheim, Brisbane, Singapore, Toron-
to: John Willey & Sons.
Codul etic APA, www.apa.org.
Cook, M. (2004). Personnel Selection. West Sussex: John
Wiley & Sons.
De Champlain, A.F. (2010). A primer on classical test theory
and item response theory for assessments in medical edu-
cation. Medical Education, 44, 1: 109-117.
De Raad, B., Barelds, D.P.H., Levert, E., Ostendorf, F., Mlacic,
B., Di Blas, L., Hrebickova,M., Szirmak, Z., Szarota, P.,
Perugini, M., Church, A. T., Katigbak, M. S. (2010). Only
Three Factors of Personality Description Are Fully Repli-

186
 cable Across Languages: AComparison of 14 Trait Taxo-
nomies. Journal of Personality and Social Psychology,
98,160-173.
Eid, M., & Diener, M. (Eds.) (2006). Handbook of multimethod
measurement in psychology. Washington, D.C.: American
Psychological Association.
Goldberg, L.R. (1990). An alternative ”Description of persona-
lity”: The Big-Five factor structure. Journal of Personality
and Social Psychology, 59 (6): 1216-1229.
Goldberg, L.R. (1992). The development of markers for the
Big-Five factor structure, Psychological Assessment, 4, 1,
26 – 42.
Goldstein, S. & Naglieri, J. (Eds.) (2009). Practitioner’s Gui-
de to Assessing Intelligence and Achievement. New York,
NY: John Wiley & Sons, Inc.
Gosling, S.D. (1998). Personality dimensions in spotted hyenas
(Crocuta crocuta). Journal of Comparative Psychology,
112, 107–118.
Gurven, M., C. von Rueden, M. Massenkoff, H. Kaplan, & M.
Lero Vie. (2012). How universal is the Big Five? Testing
the Five-Factor Model of personality variation among fo-
rager-farmers in the Bolivian Amazon. Journal of Perso-
nality and Social Psychology, 104, 354-370.
Graham, J.R., Naglieri, J.A., & Weiner I.B. (2003). Handbook
of psychology: Assessment psychology (Vol. 10). Ho-
boken: John Wiley & Sons.
Hambleton, R. K., & Rogers, H. J. (1991). Advances in crite-
rion-referenced measurement. In R. K. Hambleton & J. N.
Zaal (Eds.), Advances in educational and psychological
testing. Boston, MA: Kluwer Academic Publishers.
Harris, M. (1976). History and Significance of the Emic/Etic
Distinction. Annual Review of Anthropology, 5: 329–350.
Heine, S. J. (2008). Cultural Psychology. New York: W. W.
Norton.

187
Hogan, R., & Hogan, J. (1992). Hogan Personality Inventory
manual. Tulsa, OK: Hogan Assessment Systems.
Hofstede, G. (2001). Culture’s consequences: Comparing va-
lues, institutions, and organizations across nations. (2nd
ed.). Thousand Oaks, CA: Sage.
Ionescu, S. & Blanchet, A. (coord.). (2009). Tratat de psiholo-
gie clinică și psihopatologie. București: Trei.
Ionescu, S. (coord.). (2013). Tratat de reziliență asistată. Bu-
curești: Trei.
Jackson, D.N. (1999). Personality Research Form Manual
(3rd. ed). Port Huron: Sigma Assessment Systems.
Jung, C.G. (1994). Descrierea tipurilor psihologice – Puterea
sufletului (antologie), a II-a parte, București: Anima.
King, J.E., & Figueredo, A.J. (1997). The five-factor model
plus dominance in chimpanzee personality. Journal of Re-
search in Personality, 31, 271-271.
Kline, P. (2000). The handbook of psychological testing (se-
cond edtition). London and New York: Routledge.
Kolar, D.W., Funder, D.C., & Colvin, C.R. (1996). Comparing
the accuracy of personality judgments by the self and
knowledgeable others. Journal of Personality, 64, 311-
337.
Kottak, C. (2006). Mirror for Humanity: A Concise Introducti-
on to Cultural Anthropology. New York, NY: Mc Graw
Hill.
Lawler, E.E. (1967). The multitrait-multirater approach to
measuring managerial job performance. Journal of Applied
Psychology, 51(5), 369-381.
Llewelin, S. & Kennedy, P. (eds). (2003). Handbook of Clini-
cal Health Psychology. The Atrium, Southern Gate, Chi-
chester: John Wiley & Sons.
Lindsay, G., Koene, C., Øvreeide, H., & Lang, F. (2008). Et-
hics fo european psychologists. Gottingen: Hogrefe & Hu-
ber.

188
McCrae, R.R., & John, O.P. (1992). An introduction to the
five-factor model and its applications. Journal of Persona-
lity. 60 (2): 175–215.
Minulescu, M. (1997). Replicarea modelului Big-Five în limba
română. Specificul soio-cultural exprimat în conținutul
factorilor. Chestionarul ABCD-M, în Zlate, M. (Coord.).
Psihologia vieții cotidiene.Iași: Polirom.
Minulescu, M. (1997). Chestionarele de personalitate în eva-
luarea psihologică. București: Garell.
Minulescu, M. (2004). Psihodiagnoza modernă. Chestionarele
de personalitate. București: Editura fundației România de
Mâine.
Morgan, D.L. (1998). Practical strategies for combining quali-
tative and quantitative methods: Applications for health re-
search. Qualitative Health Research, 8: 362-76.
Nedelcea, N. (2012). Instrumente psihometrice de evaluare a
personalității. București: Editura Universitară.
Nedelcea, N. (2012). Experiența anxietății. Un model teoretic
integrativ. București: Editura Universitară.
Nel, J.A., Valchev, V., H., Rothmann, S., van de Vijver,
A.J.R., Meiring, D., & de Bruin, G.P. (2012). Exploring
the personality structure in the 11 languages of South Afri-
ca. Journal of Personality, 80, 915-948.
Nunnally, J. & Bernstein, I. (1994). Psychometric Theory. New
York: McGraw Hill.
Paunonen, S.V., & Jackson, D.N. (1979). Nonverbal trait infe-
rence. Journal of Personality and Social Psychology, 37,
1645-1659;
Paunonen, S.V., Jackson, D.N., & Ashton, M.C. (2004). NPQ
manual. Nonverbal Personality Questionnaire and Five-
Factor Nonverbal Personality Questionnaire. Port Huron:
Sigma Assessment Systems.
Plomin, R., DeFries, J. C., McClearn, G. E., & McGuffin,
P.(2001). Behavioral genetics (4th ed.). New York: Worth.

189
Podsakoff, P.M., MacKenzie, S.B., Lee, J.Y., & Podsakoff,
N.P. (2003). Common Method Biases in Behavioral Re-
search: A Critical Review of the Literature and Recom-
mended Remedies. Journal of Applied Psychology, 88 (5),
879–903.
Pomerantz, A. (2011). Clinical Psychology. Science, Practice
and Culture (2nd ed.). New York: Sage.
Stankov, L., & Jihyun, L. (2009). Dimensions of cultural diffe-
rences: Pancultural, ETIC/EMIC and ecological approa-
ches. Learning and Individual Differences, 19, 339-354.
Tashakkori, A., and Teddlie, C. (1998). Mixed Methodology:
Combining Qualitative and Quantitative Approaches.
Thousand Oaks, CA: Sage.
Urbina, S. (2004). Essentials of Psychological Testing. Ho-
boken, NJ: John Wiley & Sons.
Van de Vijver, F., & Leung, K. (1997). Methods and data
analysis for cross-culturral research. Thousand Oaks, CA:
Sage.
Verma, J. (1999). Hinduism, Islam and Buddhism: The source
of Asian values. In K. Leung, U. Kim, S. Yamaguchi, &
U. Kashima (Eds.), Progress in Asian social psychologies
(pp. 23–36). Singapore: Wiley.
Wechsler, D. (1939). The Measurement of Adult Intelligence.
Baltimore (MD): Williams & Witkins.
Westhof, K., Kluck, M.L. (2009). Raportul Psihologic. Redac-
tare și evaluare. Cluj Napoca: Sinapsis.
Wiggins, J.S. (Ed.) (1995). Theoretical perspectives for the
five factor model. New York: Guilford Press.

190