Tema.

Costurile de producție
1. Esenţa şi tipologia costurilor de producţie
2. Structura costului de producţie
3. Metode de calcul a costului de producție
4. Minimizarea costurilor de producție

1. Esenţa şi tipologia costurilor de producţie

În diverse lucrări de specialitate există mai multe definiţii şi explicaţii ale conceptului de cost.
Cea mai simplă definiţie consideră costul de producţie ca fiind „totalitatea cheltuielilor determinate
de realizarea mărfurilor (produse sau servicii)”. Majoritatea definiţiilor despre cost se referă la
cheltuielile ce apar în relaţia aprovizionare - producţie - desfacere.
La nivelul organizaţiilor, cunoaşterea şi înţelegerea costurilor de producţie prezintă importanţă
din următoarele motive:
 reprezintă informaţii pentru calcularea indicatorilor economico- financiari ai organizaţiei;
 stau la baza determinării nivelului producţiei şi a preţului de vânzare;
 exprimă baza de referinţă pentru stabilirea conţinutului contractelor de aprovizionare şi
desfacere;
 asigură informaţii privind identificarea acţiunilor necesare eficientizării activităţii
organizaţiei;
 sunt elemente de informare pentru conducerea organizaţiei şi stau la baza fundamentării unor
decizii privind evoluţia organizaţiei.
Culegerea şi prelucrarea informaţiilor privind costurile de producţie, cât şi utilizarea lor în
procesul decizional presupune cunoaşterea modului de desfăşurare în timp şi spaţiu a producţiei. Din
punct de vedere a timpului, producţia oferă managementului conceptul de perioade de gestiune.
Acest concept exprimă intervalul de timp în care se desfăşoară procesul de producţie, se
efectuează cheltuielile şi se calculează costurile de producţie. Desfăşurarea în spaţiu a producţiei
pune în discuţie noţiunea de loc generator de costuri care reprezintă, de fapt, expresia tehnico-
economică a structurii organizatorice în care se desfăşoară operaţii tehnologice sau activităţi distincte
din punct de vedere structural-informaţional (sau tehnico- structural), locurile generatoare de costuri
se împart în patru categorii: locurile de producţie; centre de producţie; secţii sau ateliere de producţie;
sectoare de cheltuieli (activităţi de aprovizionare, desfacere, administrative).
O altă clasificare care împarte organizaţia în diviziuni fictive şi care are ca scop identificarea mai
uşoară a costurilor de producţie directe şi indirecte scoate în evidenţă două categorii ale locurilor
generatoare de costuri: centre de analiză (sau de activităţi) şi centre de responsabilitate. Apreciată ca
formă concretă de materializare a activităţii desfăşurate şi generatoare de costuri producţia utilizează
în acest sens conceptul de purtători de costuri care reprezintă de fapt „un produs, o lucrare executată
sau un serviciu concret”.
Purtătorii de costuri de producţie se constituie ca entităţi pentru care se antecalculează sau
postcalculează diverse costuri utilizând metode şi tehnici specifice. În determinarea purtătorilor de
costuri se au în vedere o serie de factori, cum sunt: nomenclatorul de produse/servicii; modul de
organizare a producţiei; tehnologia utilizată; calitatea produselor/serviciilor; structura şi
componentele produselor/serviciilor (intern sau extern).
Importanţa utilizării conceptului de purtători de costuri se explică prin faptul că:
 permite organizarea activităţilor de culegere şi de repartizare a costurilor pe produs sau
servicii;
 oferă criteriile de alegere a metodelor şi a procedeelor de determinare a costului;
 asigură determinarea corectă a rezultatelor financiare la sfârşitul perioadelor de gestiune.
O abordare sistematică a costului impune clasificarea acestuia. Astfel, costurile sunt:
După nivelul domeniul pe care-l exprimă:
 Costurile individuale reprezintă categoria de informaţii care exprimă cheltuielile efectuate de
organizaţie pentru realizarea unui produs/serviciu sau a unei grupe de produse/servicii bine definite.
 Costurile sociale exprimă totalitatea cheltuielilor rezultate ale problemelor sociale din
activitatea organizaţiei şi care afectează atât performanţele acesteia, cât şi echilibrul financiar.
După momentul efectuării:
 Costurile curente se referă la producerea şi înregistrarea consumului de mijloace de
producţie şi de muncă dintr-o anumită perioadă de timp (de gestiune).
 Costurile preliminate sunt stabilite atunci când nu a avut consumul respectiv fiind necesare
pentru aprecierea unei situaţii reale.
 Costurile anticipate sunt determinări de cheltuieli care se referă la costuri ale perioadelor
următoare de realizare a produselor/serviciilor.
După profilul activităţii:
 Costurile neproductive exprimă cheltuielile care depăşesc limitele cadrului normativ stabilit
pentru realizarea produselor/serviciilor şi care sunt consecinţa unor disfuncţionalităţi ale desfăşurării
activităţilor organizaţiei.
 Costurile productive reprezintă cheltuielile determinate de desfăşurarea procesului de
realizare a produselor şi dotarea tehnică existentă.
După modul de identificare:
 Costurile directe arată posibilitatea identificării în momentul efectuării lor şi a măsurării pe
fiecare produs/serviciu în vederea repartizării imediate asupra acestuia.
  Costurile indirecte reprezintă categorii de cheltuieli determinate de realizarea întregii
producţii sau a prestării serviciilor ele fiind repartizate asupra produselor/serviciilor pe baza unor
criterii convenţionale după ce au fost colectate pe locurile de cheltuieli care le-au ocazionat.
După conţinut
 Costurile complete se referă la toate cheltuielile ocazionate de fabricarea unui produs sau
prestarea unui serviciu.
 Costurile parţiale cuprind numai o parte din cheltuielile ocazionate de realizarea unui produs
sau prestarea unui serviciu şi pot fi: variabile, directe, marginale etc.
După modul de atribuire:
 Costurile produselor/serviciilor sunt cheltuielile ocazionate cu produsele fabricate sau
cumpărate pentru a fi vândute, respectiv revândute, cât şi pentru serviciile prestate.
 Costurile perioadei se referă la cheltuielile care influenţează rezultatul, fără a avea legătură
cu vânzările şi celelalte venituri, cum sunt: cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de
desfacere, cheltuielile financiare şi cheltuielile excepţionale.
După sfera economică (câmpul de aplicare):
 Costurile de aprovizionare cuprind cheltuielile referitoare la procurarea şi stocarea
capitalului circulant (materii prime, materiale, combustibili, energie etc.
 Costurile de distribuţie se referă la ansamblul cheltuielilor de tipar de la finalizarea
producţiei până la ajungerea acesteia la beneficiari.
 Costuri de producţie

Microeconomia se ocupă, în special, de costul de producţie care reprezintă expresia bănească a

consumului factorilor de producţie necesari realizării unui volum stabilit de produse/servicii.
Costul de producţie, fiind în strânsă legătură cu evoluţia nivelului producţiei, este considerat în
literatura de specialitate ca o funcţie a volumului fizic al producţiei. Deci:
C = f(Q), în care Q este volumul producţiei.
De asemenea, costul de producţie este, totodată, şi un factor determinant în stabilirea mărimii
preţurilor sau al alegerii politicii de preţ. Deosebirea între costul de producţie (numit în unele părţi
din lucrare şi cost) şi cheltuială se exprimă prin faptul că prin cheltuială se asigură plata factorilor de
producţie necesari organizaţiei pentru realizarea unei mărfi, iar costul, aşa cum s-a menţionat, este
expresia bănească a consumului factorilor de producţie.
În practică, pentru cunoaşterea şi înţelegerea fenomenelor microeconomice la nivelul
producătorului şi al ofertei acestuia, există următoarea tipologie a costurilor de producţie:
după orizontul temporal şi variaţia volumului producţiei:
 costuri variabile
  costuri convenţional-constante
după folosirea alternativă a resurselor:
 costuri contabile
 costuri economice (de oportunitate)
după volumul producţiei folosit ca bază de calcul:
 costuri medii
 costuri marginale

2. Structura costului de producţie

Teoria economica inregistreaza următoarea structura a costului de producție:
a) Costul global al productiei (CG) este definit ca fiind suma costurilor ocazionate de obtinerea
unui anumit volum de productie. In cadrul acestuia se disting urmatoarele categorii de costuri:
-costul fix total (CF) reprezinta acele cheltuieli ce sunt independente de evolutia volumului
productiei (chirii, cheltuieli cu intretinerea, amortiza-rea capitalului fix, cheltuieli cu administrarea
firmei, salariile TESA etc.);
-costul variabil total (CV) este constituit din acele cheltuieli care-si mo-difica dimensiunile, in
functie de schimbarile in volumul productiei (materii prime, combustibil, energie, apa tehnologica,
salariile persona-lului direct productiv etc);
-costul global total (CGT) se obtine din insumarea costurilor fixe totale si a celor variabile totale
pe o anumita perioada de timp. In acest cost global total se includ atat costurile de productie (P), cat
si cele de desfa-cere (D). Acest cost se determina cu relatia:

b) Costul unitar sau mediu (CU) reprezinta costurile globale pe unitatea de produs.
Corespunzator structurii anterioare a costurilor globale, costurile unitare se structureaza astfel:
-costul fix unitar (CFU) reprezinta costul fix ce revine pe fiecare unitate de produs si se determina
cu relatia:

Prin cresterea productiei, costul fix unitar va inregistra o scadere continua si invers.
-costul variabil unitar (CVU) reflecta cheltuielile variabile ce revine pe o unitate de produs si
se calculeaza cu relatia:

-costul total unitar (CTU) se determina ca raport intre costurile totale si productia obtinuta:
 c) Costul marginal (Cmg) este considerat acel volum al costurilor totale necesare cresterii
productiei cu o unitate si se stabileste cu relatia:

Costul marginal are o importanta deosebita in luarea deciziilor privind sporirea productiei de
bunuri. Urmarind sporirea profitului, agentii economici vor fi stimulati in executarea de productii
suplimentare, doar in situatia in care costul marginal este inferior costului total unitar.
Evolutia celor trei tipuri de costuri pe unitatea de produs este diferita, asa cum se poate
observa din graficul din figura 1.

Figura. Comportamentul costurilor unitare si marginale

Concluziile care se desprind din analiza evolutiilor costurilor respective sunt urmatoarele:
-curba costului fix unitar (CFU) este descrescatoare, deoarece pe masura ce creste cantitatea
sau numarul de unitati produse, pe fiecare unitate revine un cost fix mai mic. Daca Q tinde catre
infinit, costul fix tinde catre zero si invers;
-curba costului marginal (Cmg) evolueaza in forma de „U”, cu o traiec-torie mai accentuata
de scadere, in raport cu cea a costului mediu total (CTU);
-curba costului variabil unitar (CVU) este in forma de „U”. Pe masura ce nivelul productiei
creste, costul variabil mediu scade si apoi creste;
-costul variabil mediu este crescator atunci cand curba costului mediu este situata deasupra
costului variabil mediu.
Concluzie: pentru acel nivel al productiei la care costul marginal este mai mic decat costul
mediu, marirea productiei unei unitati suplimentare contribuie la scaderea costului mediu unitar;
invers, pentru un cost marginal mai ridicat decat cel mediu, orice dezvoltare a productiei determina
cresterea costului mediu. In aceste conditii, costul marginal trebuie sa treaca prin minimul costului
mediu.
Nivelul şi dinamica costului de producţie relevă gradul de eficienţă al activităţii unei firme, cu
cât costurile sunt mai mici, nivelul producţiei păstrându-se la acelaşi sau crescând, cu atât eficienţa
este mai mare, iar profitul sporeşte.
Nivelul costurilor de producţie reprezintă mărimea absolută a cheltuielilor efectuate pentru
realizarea producţiei. Cunoaşterea funcţiilor îndeplinite de cost poate influenţa opţiunea nivelului şi
dinamicii sale, astfel:
 cunoaşterea reală a consumurilor de resurse materiale, financiare şi umane pentru întreaga
producţie şi pentru fiecare produs în parte;
 evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie;
 calcularea indicatorilor de eficienţă;
 influenţarea nivelului rentabilităţii (profitului);
 stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă.

3. Metode de calcul a costului de producție

Deoarece in contabilitatea financiara recunoasterea si evaluarea initiala se efectueaza la cost de
productie, in calcularea costurilor aferente bunurilor, lucrarilor si serviciilor realizate, trebuie sa aveti
in vedere urmatoarele reguli:
 In cost nu se includ urmatoarele elemente care se recunosc drept cheltuieli ale perioadei in
care au survenit:
- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate calculare peste limitele
normal admise;
- cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care astfel de costuri sunt necesare in procesul de
productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie;
- regiile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si in locul in care
se gasesc in gestiune;
- costurile de desfacere.
 In cost se pot include:
- dobanzile aferente imprumuturilor, denumite costuri ale indatorarii, numai daca acestea sunt direct
atribuibile achizitiei, constructiei sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricatie;
- cheltuielile generale de administratie, numai daca acestea reprezinta cheltuieli suportate pentru a
aduce bunurile in forma si in locul in care se gasesc in gestiune.
 Tehnologia de calculatie a costurilor are la baza diverse tehnici, procedee si metode care depind
de urmatorii factori:
 specificul procesului tehnologic si al modului de organizare a productiei;
 compartimentarea activitatii firmei pe sectii autonome;
 delimitarea in timp a cheltuielilor, astfel incat sa se poata determina cu exactitate cheltuielile
aferente veniturilor pentru stabilirea corecta a rezultatelor financiare si a profitului;
 alegerea corecta a obiectului calculatiei pentru determinarea cheltuielilor pe
fiecare activitate in parte;
 delimitarea cheltuielilor in functie de natura activitatii desfasurate (de productie, comerciala si
de investitii) pentru cunoasterea eficientei fiecareia in vederea controlului respectarii disciplinei
financiare si fiscale.
Modelul general al calculatiei costurilor se exprima sintetic prin formula:
C = T d + T i , in care:
C = costul unitar al produsului/serviciului;
Td = totalul cheltuielilor directe aferente produsului/serviciului;
T i = totalul cheltuielilor indirecte aferente produsului/serviciului.
In functie de modul de organizare a productiei, specificul activitatii, particularitatile procesului
tehnologic si de necesitatile proprii ale firmei, aveti posibilitatea sa optati pentru aplicarea uneia din
urmatoarele metode de calculare a costurilor:
 metoda costului standard;
 metoda pe comenzi;
 metoda pe faze;
 metoda globala;
 metoda direct costing;
 alte metode care va ofera informatiile necesare luarii unor decizii optime.

Metoda costului standard se utilizeaza in activitatea de productie.

Costul standard se determina initial, odata cu lansarea in productie a unui bun/serviciu si cuprinde ca
elemente de calcul:
- consumurile specifice de materii prime, materiale si consumabile;
-manopera si cheltuielile cu protectia sociala;
- eficienta si capacitatea de productie.
Diferentele de pret intre costul standard (prestabilit) si costul de productie efectiv calculat la
nivelul unei luni de activitate trebuie evidentiate distinct in contabilitate si se recunosc in costul
bunului/serviciului/activului.
 Diferentele de pret calculate se repartizeaza asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor
existente pe baza unui coeficient:
Aplicarea acestui coeficient va ajuta sa repartizati corect diferentele de pret rezultate din
calcul, direct proportional cu valoarea bunurilor iesite si ramase in stoc.
Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati pe grupe sau categorii de
stocuri. La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor
de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de
productie efectiv realizat.
Este obligatorie utilizarea aceleiasi metode de determinare a costului pentru toate stocurile
care au natura si utilizare similare.
Costurile standard trebuie revizuite si ajustate periodic, in functie de conditiile existente la un
moment dat (modificari de preturi de achizitie a materiilor prime si materialelor, majorari de salarii,
schimbarea parametrilor tehnici si economici ai capacitatii de productie etc.).
 Calcularea costurilor prin identificarea specifica a costurilor individuale ca tratament

contabil este obligatorie pentru:

- stocurile care nu sunt fungibile (bunurile fungibile sunt bunurile de orice natura care nu se pot
distinge in mod substantial unele de altele);
- bunurile sau serviciile produse si destinate unor comenzi distincte, indiferent de faptul ca au fost
cumparate sau produse.
 Productia in curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la

sfarsitul perioadei din punct de vedere cantitativ si valoric. Inventarierea se face prin metode tehnice
de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice si
evaluarea acesteia la costurile de productie.

4. Minimizarea costurilor de producție

Minimizarea costurilor de producţie este un proces obiectiv, ce se manifestă prin reducerea
cheltuielilor pe unitate de produs.
Efectele pozitive posibile ale reducerii costurilor
Costul nu are o mărime constantă, în general, pe termen lung, se înregistrează o tendinţă de
scădere a acestuia. Această tendinţă este condiţionată atît de necesitatea îndestulării unui număr
mereu crescînd de nevoi sociale, în condiţiile cînd resursele economice au un caracter limitat, cît şi
de dorinţa întreprinzătorului de a obţine un profit cît mai mare. Din cunoscuta ecuaţie: preţul = costul
unitar + profitul unitar vedem clar că reducerea costului este una din căile principale de sporire a
profitului. Totodată, diminuarea costului de producţie contribuie la micşorarea preţurilor de vînzare,
fapt care sporeşte indirect puterea de ;umpărare a populaţiei şi contribuie la ridicarea nivelului de trai.
Reducerea costurilor permite creşterea volumului producţiei în limi-:ele aceluiaşi volum de resurse
alocate. Totodată, mai cu seamă în cazul .inor ţări ca Republica Moldova, micşorarea consumului de
materie primă şi de combustibili importaţi permite economisirea valutei, precum şi micşorarea
dependenţei dezvoltării economice de factorul extern, care întotdeauna este favorabil.
In fine, minimizarea costurilor de producţie contribuie la sporirea competitivităţii produselor
atît pe pieţele interne, cît şi externe, fapt ce e deosebit de important pentru ţările în tranziţie, în mod
special pentru Republica Moldova.
Căile de reducere a costurilor de producţie
Costul de producţie este o noţiune complexă, formată din mai multe elemente şi cu o structură
eterogenă. De aceea şi căile de reducere a costurilor sînt diferite, întrucît cea mai mare pondere în
structura costurilor o au cheltuielile materiale, calea principală de reducere a costurilor este legată
anume de utilizarea raţională a acestora, ceea ce presupune:
1) reducerea consumului de materie primă, combustibil şi apă, pe unitate de produs, prin: a)
perfecţionarea tehnologiilor de fabricare; b) economisire; c) folosirea unor standarde ştiinţifice de
consum al materiei prime, combustibilului, energiei, apei etc.; d) reducerea şi eliminarea rebutului;
2) utilizarea unor maşini şi utilaje mai performante, care reduc substanţial pierderile în
procesul de producere;
3) folosirea de înlocuitori, în cazul materialelor scumpe şi deficitare ,(cum ar fi lîna, metalele,
îngrăşămintele minerale etc.);
4) folosirea cît mai completă a capacităţilor şi a spaţiilor de producţie, fapt ce contribuie la
micşorarea ponderii amortizării în costul total;
5) o modalitate importantă de reducere a costurilor este procurarea materiei prime şi a
resurselor energetice de pe pieţele alternative şi la preţurile cele mai avantajoase. Dependenţa de o
singură piaţă de aprovizionare creează o situaţie de monopol, ce duce la menţinerea unor preţuri de
achiziţie mai înalte decît preţurile pe o piaţă concurenţială.
Mărimea costului depinde nu numai de factorii materiali. Deşi cu o pondere mai mică, în
general, iar în unele ramuri (în domeniul serviciilor, de exemplu) - cu o pondere în creştere, mărimea
costului este influenţată şi de eficienţa utilizării forţei de muncă. Creşterea productivităţii muncii este
una din căile cele mai răspîndite de reducere a costurilor.

Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului

Organizaţiile au în vedere următoarele:
a) işi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi
economic şi ecologic;
 b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără
a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor;
c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea
randamentului lor;
d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită
de bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii si conducerii;
e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de
producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic;
f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care
aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul
metodelor moderne de calcul şi evidenţă.
Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecţionarea
echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de administrare, de
gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

Metode de reducere a costurilor

Costurile de productie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea
producătorului, şi de factori externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii externi care
inf1uentează costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie si preţurile vânzare ale
mărfurilor.
Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a
costurilor:
Metode clasice sau hard
 reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă
 cresterea productivitatii muncii
 folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie
 retehnologizare
 dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare
 reducerea costurilor calităţii
 reducerea costului prin proiectare (design)
 renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii
 reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti
 micşorarea preţurilor de desfacere
 dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama
 reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs
Metode moderne sau soft de reducere a costurilor de productie:
 Lean Manufacturing
 Six Sigma

Cuvinte-cheie:
 cost de producție
 cost individual
 cost social
 cost direct
 cost indirect
 cost global al producției
 cost unitar
 cost marginal

Întrebări de verificare:
1) Definiți costul de producție.
2) Care sunt criteriile de clasificare a costurilor de producție?
3) Ce este costul marginal de producție?
4) Care sunt metodele de calcul ale costului de producție?
5) Care sunt modalitățile de reducere a costului de producție?
6) Numiți și caracterizați metodele clasice sau hard de reducere a costului de producție.
7) Definiți și explicați esența metodei Lean Manufacturing.
8) Definiți și explicați esența metodei Six Sigma.