Infecțiile materne din timpul sarcinii.

Virusul herpetic

Infecțiile materne în timpul sarcinii reprezintă o cauză importantă de mortalitate și

morbiditate materno – fetală. Infecțiile pot trece la fat în timpul sarcinii transplacentar, perinatal
(sânge, secreții vaginale) sau postnatal (cel mai frecvent prin laptele matern).
Uterul este un mediu steril, ferit de posibilele infectii, totusi odata cu ruperea apei, acesti
microbi intra in acest mediu, ce pana acum era steril, iar bebelusul este expus pentru prima data la
acest mediu. In timpul nasterii, bebelusul, va trece din uter prin cervix si va trece prin "canalul
nasterii", care este acoperit cu o flora de microorganisme ce traiesc in mod natural in vaginul
mamei sau pe pielea ei. Aceste microorganisme sunt deseori inofensive, dar exista si
microorganisme purtatoare de infectii, ce pot afecta nou-nascutii.

Infectia cu Citomegalovirus (CMV)

Reprezinta cea mai comuna infectie congenitala. Infectarea se poate face prin contact cu
saliva sau alte secretii biologice ale unei persoane afectate. Infectia primara, reactivarea sau
infectia recurenta cu CMV poate aparea in timpul sarcinii si poate duce la aparitia infectiei
congenitale. Transmiterea transplacentara poate duce la restrictie de crestere intrauterina ,
surditate, microcefalie (cap mic) sau hidrocefalie (acumulare de lichid in cap),
hepatosplenomegalie (ficat si splina marite), intarziere in dezvoltarea psiho – motorie etc.

Manifestarile sunt mai severe daca infectia e primara si apare in primul trimestru de
sarcina. Daca infectia se produce mai tarziu, riscul sa se transmita la fat e mai mare, dar efectele
sunt mai putin severe. Riscul de transmitere la fat in cazul infectiei primare este de 35%. Infectia
cronica sau reactivarea unei infectii materne mai vechi nu are sau are efecte minore asupra fatului.
Astfel, in cazul reactivarii infectiei materne doar 5-10 % dintre feti vor fi afectati si dintre acestia
nici unul nu va fi simptomatic la nastere; sechele tardive pot fi reprezentate de deficite minore ale
vazului, auzului sau usoara intarziere in dezvoltare.

Rubeola

Virusul rubeolei este unul dintre cei mai teratogeni agenti infectiosi, cu efecte severe
asupra dezvoltarii fetale. Sindromul rubeolei congenitale se caracterizeaza prin retard de crestere
intrauterine, calcificari intracraniene, microcefalie, cataracta, defecte cardiace, afectare

1
neurologica cu grade variabile de severitate, hepatosplenomegalie (ficat, splina marite). Efectele
asupra fatului sunt mai severe daca infectia a aparut in primele 16 saptamani de gestatie.

Parvovirus B19
Determina eritemul infectios. La majoritatea adultilor, infectia cu parvovirus B19 nu are
manifestari clinice. Infectia cu B19 in timpul sarcinii poate duce la avort spontan, anemie fetala,
hidrops fetal (edem fetal generalizat), miocardita (afectarea muschiului inimii). Perioada cea mai
critica a sarcinii este 13-16 saptamani. Infectia apare mai frecvent iarna si primavara.

Infectia cu Virusul varicelo-zosterian (varicela)

In timpul sarcinii poate avea efecte negative importante asupra dezvoltarii fetale dar si
asupra starii de sanatate a mamei, pneumonia materna cu VVZ fiind cea mai severa (fara
tratament are o rata de mortalitate de 40%). Varicela congenitala se manifesta prin afectare
oculara (corioretinita, cataracta), anomalii ale membrelor , atrofie corticala, anomalii neurologice.
Infectia materna in perioada perinatala (cu aproximativ 5 zile inainte de nastere si in primele 2 zile
dupa) poate duce la aparitia varicelei neonatale, cu o rata de mortalitate de 30%.

Infecția cu virusul herpes simplex

Informaţii generale şi recomandări
Virusul herpes simplex (HSV) este un virus străvechi şi ubicuitar, fiind implicat la om  în
producerea de infecţii acute şi recurente. Transmiterea  se face prin contactul apropiat cu persoanele
infectate. Virusul pătrunde în mucoase (oculare, orale şi genitale) şi se replică local. Evoluţia clinică a
infecţiei este variabilă, iar simptomele pot fi uneori minime şi trece neobservate. Principalele semne şi
simptome sunt reprezentate de erupţii bucale şi cutanate, leziuni ale tractului genital  şi herpes neonatal. La
un procent redus din indivizii afectaţi virusul poate pătrunde în ganglionul rădăcinii senzitive a nervilor şi
determina infecţii recurente. Virusul herpetic constituie de asemenea o cauză obişnuită de infecţii la
pacienţii imunodeprimaţi (neoplazici, HIV-pozitivi).
În 1960 s-a descoperit că există două tipuri distincte de virus herpetic: HSV1 şi HSV2. HSV1 este
asociat în principal cu infecţii oculare şi orale, în timp ce HSV2 determină leziuni genital . Prevalenţa
înfecţiilor HSV1 în populaţia generală este estimată la 70-80%, în timp pentru HSV2 este de aproximativ
17-25%. Deşi HSV1 şi HSV2 sunt transmise pe căi diferite şi afectează zone diferite ale corpului există
adesea o suprapunere în ceea ce priveşte epidemiologia şi manifestările clinice ale infecţiilor produse de
cele două virusuri.

2
 Infecţiile primare HSV1 sunt dobândite predominant în copilărie; după infecţia orofaringiană
virusul colonizează ganglionul nervului trigemen unde rămâne într-o stare latentă.  Cea mai importantă
manifestare clinică la copil este  gingivostomatita, în timp ce la vârste mai mari sunt caracteristice infecţiile
tractului respirator superior şi un sindrom asemănător mononucleozei infecţioase. Majoritatea persoanelor
infecţii HSV1 clinic manifeste dezvoltă cel puţin un episod recurent în decurs de 1 an de la infecţia
primară. Reactivarea infecţiei este asociată cu leziuni mucoase şi la nivelul comisurilor bucale.
Herpesul genital poate fi indus atât de HSV1 (15% din cazuri) cât şi de HSV2 (85% din cazuri).
Infecţiile primare HSV2 sunt dobândite în principal pe cale sexuală, fiind corelate cu promiscuitatea
sexuală, ce include debutul vieţii sexuale la o vârsta foarte tănără, istoricul pozitiv pentru alte boli venerice
şi numărul mare de parteneri sexuali. Iniţial replicarea HSV2 se produce la nivelul regiunii genitale urmată
de colonizarea ganglionilor sacraţi. Simptomele infecţiei primare includ prurit, durere locală şi
limfadenopatie. La femei infecţia se manifestă prin apariţia unor vezicule pe membranele mucoase ale
labiilor şi vaginului în timp ce la bărbaţi leziunile sunt localizate pe gland, prepuţ. Adesea leziunile primare
sunt însoţite de simptome sistemice cum ar fi: febră, cefalee, fotofobie, mialgii, stare de rău general. La
persoanele imunodeprimate se descriu forme atipice de herpes genital – ulcere mari hiperkeratozice.
Herpesul neonatal, ce poate fi cauzat de oricare din cele două tipuri HSV, are implicaţiile cele mai
grave şi este dobândit predominant intrapartum, la trecerea fătului prin canalul cervical. Adesea infecţia
este subclinică (lipsa raportării de leziuni genitale), mai ales la gravidele care au venit anterior în contact cu
HSV1.
Se consideră că frecvenţa infecţiilor congenitale cu HSV2 este de 1 la 2000-5000 naşteri.
Transmiterea infecţiei în primele săptămâni de sarcină se poate asocia cu pierderea sarcinii. Infecţiile
dezvoltate mai târziu pot determina microcefalie sau hidrancefalie şi leziuni oculare (microftalmie,
keratoconjunctivită şi retinită). Au fost descrise defecte atât în cazul infecţiei primare cât şi în cea
reactivate.
Diagnosticul infecţiilor HSV este stabilit în mod obişnuit pe baza manifestărilor clinice şi pe
investigaţii de laborator cum ar fi depistarea ADN-ului viral, culturile virale şi testele serologice.
Diferenţierea între infecţiile produse de HSV1 şi HSV2 este utilă, mai ales în cazul pacienţilor cu infecţii
subclinice sau care trec neobservate.
Manifestări clinice în infecţia cu HSV1:
 gingivostomatită herpetică
 herpes labial
 herpes genital. Clinic există mai multe sindroame de herpes genital:
1. Herpes genital primar: cu leziuni locale ce durează 3-6 săptămâni

3
 2. Herpes genital non-primar: la un pacient care prezintă anticorpi pentru HSV2, manifestările sunt
asemănătoare cu episoadele recurente
3. Herpes genital recurent: manifestările sunt mai uşoare, leziunile persistă 3-10 zile
4. Herpes genital asimptomatic: pacient care prezintă anticorpi anti HSV1, fără simptome de herpes
în antecedente; 2/3 dintre femeile seropozitive au dobândit infecţia asimptomatic.
Infecţia primară cu HSV2 are mai multe forme clinice:
 vulvovaginită,
 cervicită,
 endometrită,
 uretrită,
 herpes perianal,
 panariţiu herpetic,
 faringită herpetică,
 meningită herpetică.

Virusul herpetic la femeile însărinate

Toate femeile gravide trebuie întrebate dacă au un istoric de herpes genital. La începutul travaliului,
toate femeile trebuie întrebate cu atenție despre simptomele herpesului genital, inclusiv simptomele
prodromale (de început), toate femeile trebuie examinate cu atenție pentru leziunile herpetice. Femeile fără
simptome sau semne ale herpesului genital pot naşte pe cale vaginală. Cu toate că cezariana nu elimină
complet riscul transmiterii HSV la nou-născut, femeile cu leziuni herpetice genitale recurente la debutul
travaliului trebuie să nască prin cezariană pentru a reduce riscul infecției neonatale cu HSV.

 Primoinfecțiala gravidă în prepartum (sau cu 1 lună înaintea nașterii) are risc de herpes neonatal de
50-75%.

 Recurență la gravidă în prepartum (sau cu o lună înainte de naștere) are risc de herpes neonatal de 2-
5%.

 Antecedente de herpes genital la gravidă sau partener, fără leziuni genitale în prepartum dau un risc
de herpes neonatal de 1 la 1.000 de naşteri.

 Absența antecedentelor de herpes genital și a leziunilor genitale în prepartum la gravidă dau un risc
de herpes neonatal de 1 la 10.000 de naşteri.
În cazul în care prepartum (sau cu o luna înainte de naștere) are loc primoinfecţia sau o recurență,
protocolul este de a se efectua cezariană. Riscul transmiterii la făt este semnificativ mai mare în cazul

4
femeilor care dobândesc infecţia cu HSV1 sau HSV2 în cursul sarcinii comparativ cu cele care au o infecţie
cronică ce se reactivează la naştere, 25-50% vs. <1%.(1,2,5) De aceea, 50-80% din cazurile de herpes
neonatal sunt provenite de la mame care se infectează în timpul sarcinii, spre sfârşitul acesteia.
Herpesul congenital definit ca infecţie prenatală a fătului cu HSV este extrem de rar şi se soldează
frecvent cu moartea fătului în uter. Cei care supravieţuiesc au următoarele manifestări:

 erupţie veziculoasă,

 afecţiuni oculare (corioretinită, microftalmie, cataractă),

 afecţiuni neurologice (calcificăriintracerebrale, microcefalie, convulsii,

encefalomalacie),

 retard de creştere,

 tulburări în dezvoltarea psihomotorie.

La nou-născutul din mamă infectată cu HSV:

 Herpesul neonatal este o problemă majoră.

 50% dintre nou-născuţii la care s-a confirmat infecţia prin realizarea de culturi celulare
pentru izolare virală nu prezintă leziuni tipice pe piele sau mucoase.

 Estimarea frecvenţei infecţiei herpetice este supusă erorilor.

 Majoritatea infecţiilor herpetice neonatale se produc prin contactul fătului cu secreţiile

materne, în timpul traversării canalului de naştere.

 Se estimează că 70-85% dintre HSV neonatal este cauzat de HSV2, însă nou-născutul
poate fi infectat cu HSV1, care reprezintă aproximativ 1/3 din etiologia infecţiilor
herpetice genitale.

 Infecţia cu HSV2 are un prognostic mai prost decât cea cu HSV1.

 Primoinfecţia herpetică a nou-născutului este întotdeauna simptomatică şi se manifestă

în primele 4 săptămâni postpartum sub 3 forme diferite:

1. Skin, eye, mouth (SEM)

 Afectarea pielii, a ochilor şi a gurii.

 SEM este cea mai frecventă, cea mai caracteristică şi cea mai uşor de diagnosticat formă de
HSV neonatal.

5
  Apare de la naştere sau în zilele 2-7.

 La nivel cutanat apar vezicule în buchet la nivelul zonei de prezentaţie.

 La nivelul ochilor apare conjunctivită sau keratoconjunctivită herpetică.

 La nivelul cavităţii bucale apar gingivostomatită şi faringită herpetică.

2. Afectarea sistemului nervos central

 debutează după a 11-a zi de viaţă cu un tablou de meningo-encefalită severă:

 febră,

 iritabilitate,

 sindrom encefalitic (letargie, convulsii, bombarea fontanelei, opistotonus)

Poate evolua până la comă după 2-3 zile. În ciuda iniţierii tratamentului, peste 50% dintre copiii cu această
formă prezintă sechele neurologice:

 tulburări de dezvoltare

 epilepsie

 orbire

 dizabilităţi cognitive.

3. Herpesul neonatal diseminat se manifestă ca o septicemie bacteriană, cu afectări pluriviscerale, de

care este nediferențiabil clinic. Rata de mortalitate este foarte mare, 30%-50%, chiar cu terapie
antivirală. Debutul este necaracteristic, cu febră, refuzul sânului, apnee, peteşii, icter, hipoglicemie,
acidoză, ce evoluează către afectare multiorganică:

- afectare SNC

- hepatită necrozantă

- pneumonie interstiţială

- miocardită

- enterocolită

- coagulare intravasculară diseminată (CID)

6
 - şoc. 
Diagnosticul infecţiei cu HSV la gravidă:
În cazul infecţiei simptomatice la gravidă, diagnosticul este clinic, bazat pe aspectul leziunilor. De cele
mai multe ori însă, prezentările nespecifice sau manifestările uşoare necesită un diagnostic de certitudine,
cu importanță în managementul sarcinii şi evaluarea riscului de transmitere a infecţiei la făt.
Metodele de diagnostic ale infecţiei cu HSV sunt:
Diagnosticul virusologic

1. Izolarea HSV în culturi celulare – gold standard (standard de aur), însă metoda nu se poate utiliza în
infecţiile asimptomatice.

2. Evidenţierea antigenelor virale cu anticorpi monoclonali marcaţi fluorescent sau enzimatic

(IFD, ELISA) – nu poate diagnostica infecţiile asimptomatice.

3. Evidenţierea ADN HSV prin PCR – poate diagnostica infecţiile asimptomatice. Cea mai utilă metodă de
diagnostic este detectarea ADN HSV prin PCR.
Diagnosticul serologic
Este folosit pentru a detecta anticorpii anti HSV când celelalte tehnici sunt ineficiente sau inaccesibile. Într-
o infecţie cu HSV, diagnosticul serologic este util numai în cazurile de mai jos:

 diagnosticul primoinfecţiei prin evidenţierea seroconversiei sau detectarea anticorpilor anti

HSV de tip IgM specifici,

 diagnosticul excreţiei asimptomatice,

 diagnosticul encefalitelor herpetice,

 femeile gravide sunt partenerele persoanelor cu leziuni active, astfel sunt supuse riscului de
a se infecta de la parteneri,

 diagnostic retrospectiv prin detectarea anticorpilor anti HSV de tip IgG specifici.

Diagnosticul histopatologic:
Citodiagnosticul Tzanck sau testul Papanicolau (test rapid şi ieftin, dar nespecific şi subiectiv în
funcţie de evaluator).
Diagnosticul infecţiei la nou-născut:
Dacă fătul a fost expus la HSV perinatal, se vor recolta secreţii din conjunctivă, orofaringe şi rect în
primele 24-48 de ore postpartum. Nou-născutul va fi investigat imagistic cerebral şi testat oftalmologic.
Orice rash vezicular la un nou-născut trebuie investigat pentru infecţie herpetică. În 50% din cazuri, rash-ul

7
vezicular este absent, de aceea toţi copiii mai mici de 4 săptămâni cu infecţia SNC sau sindrom septic
trebuie evaluaţi pentru HSV. În cazul nou-născuţilor cu febră şi pleiocitoză, este recomandat PCR din LCR
pentru detecția ADN-ului HSV.
Agentul infecțios
HSV1 şi HSV2 aparţin familiei Herpesviridae, subfamilia Alfaherpesvirinae. Caracteristica acestei
familii este latența. Odată ce virusul intră prin leziuni cutanate la nivelul celulelor epiteliale ale mucoaselor
sau epiteliului, persistă în stare latentă în ţesuturile nervoase unde migrează:

 HSV1 persistă de obicei în ganglionul trigeminal şi determină leziuni orofaciale,

 HSV2 are drept sediu frecvent ganglionul lumbosacral şi afectează zona genito-anală.

Ambele tipuri pot determina leziuni în oricare din cele 2 zone şi nu se pot diferenţia clinic.

Incidenţa şi prevalența
Numărul real al persoanelor infectate cu HSV este mult mai mare decât al celor diagnosticate
tocmai datorită existenţei într-o proporţie mare a pacienţilor infectaţi asimptomatici. Studii realizate de
Prof. Univ. Dr. Costin Cernescu estimează că aproximativ 20% din populatia Bucureştiului este
seropozitivă pentru HSV2, procentul fiind mai mare la femei şi crescând cu vârsta după 15 ani. Foarte
important este că numai un sfert dintre cei seropozitivi pentru HSV2 au un herpes genital simptomatic, iar
în cazul femeilor, procentul este mai mare.
În ultimii ani, herpesul genital a devenit una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală,
înregistrând creşteri alarmante ale incidenţei astfel, în SUA, 1 din 5 adulţi este infectat. În SUA, 2% dintre
femei fac herpes genital în timpul sarcinii, iar 25-65% dintre femeile însărcinate au infecţie genitală cu
HSV1 sau HSV2. Mai multe studii au raportat o incidenţă a herpesului neonatal de 8, 12, 31, 60 cazuri la
100.000 de naşterişi aproximativ 1500-2000 de cazuri noi anual. La nivel mondial, 50-90% dintre adulţi
prezintă anticorpi circulanţi împotriva HSV; infecţia cu HSV 1 are loc înainte de 5 ani. Infecția cu HSV2
poate apărea de obicei odată cu începerea vieţii sexuale.
Sursa
Omul infectat este singura sursă.
Modalitate de transmitere
Cel mai frecvent mod de transmitere este contactul cu saliva unui purtător de HSV1. Alte căi de
transmitere:
 Contactul direct cutaneo-mucos cu o leziune herpetică ulcerată,

8
  Contactul cu secreţiile provenite de la excretorii asimptomatici HSV (salivă, secreţii
genitale),
 Trecerea copilului prin canalul de naştere,
 Autoinoculare: transportat prin intermediul degetelor de la leziuni bucale către zona genito-
anală sau ochi (mai frecvent la copii),
 Transmiterea prin intermediul obiectelor contaminate (posibilă, dar foarte rară datorită
sensibilităţii virusurilor la condiţiile mediului extern),
 Transplacentar (mai rar),
 Postpartum (5%, prin contactul cu mama sau cadrele medicale purtătoare de leziuni
herpetice sau excretoare asimptomatice).

Grupe de risc

 Nou născuţii din mame infectate genital cu HSV în timpul sarcinii, spre sfârşitul acesteia.
 Personalul din domeniul sănătăţii care vine în contact cu excretorii asimptomatici de virus
herpetic.
Perioada de incubație
De la 2 la 12 zile.
Perioada de contagiozitate
2 – 7 săptămâni după infecţia primară. Virusul se poate elimina intermitent la nivelul mucoaselor
(excreţie asimptomatică). În cazul recurențelor, virusul se poate elimina până la 7 zile după ce au dispărut
leziunile.
Profilaxie
La gravidă:
 Cele mai multe mame de nou-născuți care dobândesc herpes neonatal nu au istorii de herpes
genital evident clinic.
 Rata mare a infecţiilor asimptomatice cu HSV şi nediagnosticate pune în dificultate
prevenirea.
 Pentru a scădea numărul de cazuri cu infecţie HSV neonatală, ţinta este identificarea
mamelor ”la risc”, iar primul pas constă în determinarea cât mai precoce a statusului
serologic al gravidelor.
 De la prima vizită prenatală trebuie obţinut istoricul infecţiei cu HSV de la ambii parteneri.

9
  Femeile cu antecedente de HSV negative şi mai ales cele care au un partener cu istoric
pozitiv, trebuie sfătuite să nu întreţină raporturi sexuale în timpul recurențelor şi să
folosească prezervativul pe toată perioada sarcinii, chiar dacă partenerul nu are leziuni
active.
 Femeile care nu cunosc că au herpes genital trebuie să fie sfătuite să evite contactul vaginal
în timpul celui de-al treilea trimestru cu parteneri cunoscuți sau suspectați de herpes genital.
 Femeile gravide fără herpes cunoscut ar trebui sfătuite să se abțină de la sexul oral receptiv
în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină cu parteneri cunoscuți sau suspectați că au
herpes oro-labial.
 Gravidele seronegative HSV2 trebuie retestate prepartum, mai ales în următoarele situaţii:
- travaliul se declanşează prematur,
- membranele se rup prematur,
- apare o întârziere în dezvoltarea intrauterină a fătului.
Se recomandă ca femeile cu episoade recurente frecvente sau cu leziuni active în apropierea naşterii
să primească tratament profilactic cu aciclovir. Pentru orice femeie care prezintă semne de infecţie HSV, la
declanşarea travaliului se recomandă examinarea atentă a vulvei, vaginului şi colului uterin. Testele
serologice specifice de tip, pot fi utile pentru identificarea femeilor însărcinate cu risc de infecție cu HSV și
trebuie asigurată consilierea de orientare privind riscul de a se infecta cu herpes genital în timpul sarcinii.
La nou-născut
Cea mai eficientă metodă de prevenire a infecţiei HSV neonatale este evitarea expunerii fătului la
leziunile herpetice primare, riscul de transmitere este mai scăzut în cazul leziunilor recurente.
- Se recomandă naşterea prin cezariană.
- Se vor evita aplicarea de electrozi fetali pe scalp pentru monitorizare în timpul travaliului
sau aplicarea forcepsului, întrucât acestea cresc riscul de transmitere a HSV.
- Nou-născuţii din mame cu leziuni genitale herpetice active trebuie izolaţi şi trataţi cu
aciclovir.
- Deoarece herpesul neonatal poate fi dobândit postnatal, se recomandă ca mamele, membrii
familiei, personalul medical cu leziuni herpetice active (orale sau oriunde pe piele) să evite contactul direct
cu nou-născutul.
- Prevenirea herpesului neonatal depinde atât de prevenirea achiziționării infecției genitale la
femeia gravidă în timpul sarcinii, cât și de evitarea expunerii nou-născutului la leziunile herpetice.
Deoarece riscul pentru herpes este cel mai mare la nou-născuții femeilor care dobândesc herpes genital în

10
ultimul trimestru al sarcinii, aceste femei ar trebui să fie consultate atât de medicul ginecolog cât şi
specialistul în boli infecțioase.

Naşterea la femeia infectată cu HSV 

Toate gravidele care prezintă suspiciune de infecţie herpetică genitală sau simptome prodromale
trebuie supuse operaţiei de cezariană, chiar dacă membranele sunt intacte.
Alăptare
Dacă mama prezintă leziuni perimamelonare există pericolul transmiterii virusului la nou născut.
Tratament
Aciclovir şi derivați de aciclovir.

BIBLIOGRAFIE
1. Cernescu C., Virusologie medicala, Ed Medicala 2008
2. CDC, Heymann D.L., Manual de management al bolilor transmisibile. 2012
3. Greene MF, Creasy RK, Resnik R, Iams JD, Lockwood CJ, Moore T.Creasy and Resnik`s Maternal-
Fetal Medicine: Principles and Practice. Elsevier, 2008, In: Herpes Simplex Infection.
4. Vlădăreanu R., Afecțiunile medicale asociate sarcinii. Infomedica, Bucuresti, 1999, p.279.
5. *** CDC, 2015 Sexually Transmitted Diseases Treatment Guidelines. Accesat la:
https://www.cdc.gov/std/tg2015/herpes.htm
6. Kimberlin DW, Baley J, Committee on Infectious Diseases, et al. Guidance on management of
asymptomatic neonates born to women with active genital herpes lesions. Pediatrics 2013;131:383–6.

11
7. Brown ZA, Selke S, Zeh J, et al. The acquisition of herpes simplex virus during pregnancy. N Engl J
Med 1997; 337:509–15.
8. Pinninti SG, Kimberlin DW. Maternal and neonatal herpes simplex virus infections. Am J Perinatol
2013; 30:113–9.
9. Brown ZA, Wald A, Morrow RA, et al. Effect of serologic status and cesarean delivery on transmission
rates of herpes simplex virus from mother to infant. JAMA 2003; 289:203–9.
10. Brown ZA, Benedetti J, Ashley R, et al. Neonatal herpes simplex virus infection in relation to
asymptomatic maternal infection at the time of labor. N Engl J Med 1991; 324:1247–52.
11. *** Medscape. 2017 Genital Herpes in Pregnancy. Accesat la:
http://emedicine.medscape.com/article/274874-overview
12. Ann M.Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of
Clinical Laboratory Testing During Pregnancy. Totowa, NJ: Humana Press ed. 2004;261-262.
13. Frances Fischbach. Immunodiagnostics Studies. În A Manual of Laboratory and Diagnostics
Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009; 563-564.
14. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate.  2015. Ref Type: Catalog   4.
15. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Herpes Simplex Virus (HSV) Type 1 and
Type 2 Specific Antibodies, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet
Communication.

12