Glosar

La disciplina : Dinamica grupului social

Notiunea Explicare/ descriere/caracteristici

Grup social Formatiune sociale in care indivizii interactioneaza direct, pe baza unor
reguli acceptate, si se recunosc ca membrii unei entitati distincte.
Grupul social este un ansamblu mai mult sau mai putin numeros de
persoane. Putem vorbi de existenta unui grup doar in cazul in care
persoanele interactioneaza si au in acelasi timp sentimentul de apartenenta
la grup, asa-numitul „sentiment de noi”
Termenul grup provine din limba italiana (groppo sau gruppo), fiind
utilizat pentru prima data in bele-arte, desemnand mai multi indivizi,
pictati sau sculptati, ce formeaza un subiect. In literatura, a fost folosit
pentru prima oara de catre Molière, intr-un text putin cunoscut, Poème du
Val-de -Grace. Termenul de grup este regasit ca reuniune de persoane inca
din secolul al-XVIII-lea. Cuvantul a patruns tarziu in limba romana, din
franceza, dar el a circulat si inainte de acest moment insemnand ceata,
trupa, ortacie, echipa. Inca de la aparitie, verbul a grupa a insemnat
actiunea de a pune in ansamblu un set de elemente distincte, de a le lega
unele de altele, intr-o solidaritate mai mult sau mai putin accentuata .
Emile Durkheim, în lucrarea sa intitulata "Diviziunea muncii
sociale", a cercetat procese si fenomene la nivelul grupurilor mici. A
sustinut ca nasterea grupurilor este determinata de "solidaritatea organica"
specifica activitatii umane. În cadrul grupurilor apar relatii care trebuie
institutionalizate pentru a înlatura conflictele intragrupale ce pot sa apara.
Relatiile se clasifica în relatii informale (bazate pe solidaritatea organica)
si relatii formale (constituite în principal de regulile organizarii sociale).
Potrivit conceptiei sale, în organizarea grupurilor, un rol esential îl joaca
diviziunea muncii mai ales în distribuirea de roluri.
Georg Simmel a analizat procesul de constituire a grupurilor în
raport de anumite conditii si criterii si a ajuns la concluzia ca oamenii nu
pot exista decât grupati. A evidentiat deosebirile dintre grupul mic si
grupul mare, dintre relatia în diada si triada.
C. H. Cooley are o contributie decisiva la dezvoltarea studiului
stiintific al grupului, el fiind întemeietorul teoriei despre grupul unic. C.
H. Cooley a facut o delimitare clara între grupurile mici denumite grupuri
primare si celelalte grupuri desemnate a fi grupuri secundare.

Formațiune categorie a materialismului istoric care desemnează o treaptă distinctă

socială a societăţii în evoluţia ei istorică ascendentă; formaţiunea socială
alcătuieşte un sistem dinamic de relaţii şi procese materiale şi spirituale, în
cadrul căruia locul central, determinant, îl ocupă relaţiile de producţie,
generate de un anumit nivel al forţelor de producţie şi determinînd, la
rîndul lor, o anumită suprastructură. 
Colectivitate au la baza, de asemenea, recunoasterea unor norme si principii comune,
dar nu presupun interactiuni directe intre membri (de exemplu, etniile,
credinciosii de un anumit rit religios).
Grup de  sunt grupurile carora membri le apartin la un moment dat, in mod natural
apartenență sau prin activitatea pe care o desfasoara in mod curent. Ele sunt grupurile
cu care ne identificam si care ne influenteaza modul de a gandi, simti si
actiona. Apartenenta la un grup poate fi, uneori, fictiva,cand cineva isi
 imagineaza ca apartine unui grup, fara ca acest lucru sa fie real.
Grup social mare grupuri profesionale, clase sociale, în care relaţiile
interpersonale sunt mai puţin frecvente‚ dar care
realizează un scop principal comun‚ şi foarte mare (clasă,
etnie, cetăţeni ai unui stat etc.), întrunind persoane în
conformitate cu unul din criteriile sociale.
Psihosociologia domeniu interdisciplinar de cunoaștere științifică a interacțiunii
comportamentelor și proceselor psihice umane. Floyd H. Allport, apreciat
pe drept ca fondatorul psihologiei sociale ca disciplină științifică, fiind cel
care a publicat prima lucrare de acest gen bazată pe date experimentale,
considera că obiectul de studiu al acestei științe îl constituie „studiul
relațiilor reale sau imaginare dintre personae dintr-un context social dat, în
măsura în care aceste relații afectează persoanele implicate în situațiile
respective”.
Psihologia socială manifestarile psihice legate de activitatea politica,
a vietii politice - caracteristicile conduitei oamenilor in situatii politice,
- legile conditionarii sociale a atitudinii politice a
maselor,
- locul si rolul organizatiilor politice in modelarea
psihologiei sociale si a conceptiei despre lume a oamenilor,
- participarea oamenilor la viata politica, la conducerea
statului, precum si aspectele psihologiei ale “jocului
democratic”,
- formarea opiniei publice la diferite segmente ale
populatiei,
- influenta indoctrinarii politice a maselor asupra
structurii si dinamicii vietii sociale.
Psihologia socială se ocupa de studierea
juridical urmatoarelor aspecte psihologice implicate in
raportul dintre legislatie si conduita oamenilor:
- constientizarea si internalizarea normelor
social-juridice,
- cauzele si consecintele psihice ale abaterii
de la norme,
- caile redresarii conduitelor psihice ale
abaterii de la norme,
- caile redresarii conduitelor anomice,
infractionale,
- problemele delincventei juvenile.
Psihologia socială studiaza
a morale radacinile socio-psihologice ale normelor
etice si ale comportamentelor morale:
- baza psihologica a atitudinilor morale
fundamentale,
- baza psihologica a influentarii morale
a oamenilor,
- aspectele psihologice ale confruntarii
dintre sistemele de valori morale.
Psihologia socială Studiaza fenomenele ce se petrec in:
a educației - microgrupuri scolare,
- relatii interpersonale dintre elevi si
profesori, elevi si conducatorii scolii,
- munca instructiv-educativa,
 - grupurile educationale scolare si
extrascolare (rolul liderului, influenta
educationala a grupurilor asupra persoanei
etc.).
Psihologia socială studiaza problemele psihologice ale:
a artei - genezei atitudinii estetice fata de
realitate,
- influentei factorilor social-istorici
asupra creatiei artistice si asupra receptarii
operei de arta,
- formarii preferintelor estetice si a
gustului pentru frumos,
- mecanismului transpunerii valorilor
estetice in conduita reala a indivizilor si
grupurilor umane.
Psihologia socială cerceteaza:
a științei - radacinile social-psihologice ale stiintei,
- influenta atmosferei social-psihologice asupra stilului
gandirii stiintifice si asupra caracterului cercetarii,
- semnificatia psihosociala a raspandirii cunostiintelor
stiintifice in randurile maselor.
Psihologia socială studiaza:
a filosofiei - originea social-psihologica a unor teme filosofice sau
chiar a unor probleme (vezi, de pilda, asa-numita “problema
fundamentala a filosofiei”, pe care Engels o origina in trairile
sufletesti ale omului primitiv, legate indeosebi de experienta
visului.
- influenta unor particularitati psiho-sociale (de ordin
clasial, national etc.) asupra gandirii filosofice.
Grup mic până la 25-30 de membri) cum ar fi de pildă familia, grupurile de elevi; în
care se menţin
raporturi interpersonale directe şi se realizează acelaşi
scop;
Grup formal în cadrul cărora normele de conduită ale membrilor grupului sunt înscrise
în regulamente şi statute de funcŃionare iar liderii lor sunt numiŃi (aleşi)
potrivit unor reglementări statutare;
Grup informal care se dezvoltă şi funcŃionează paralel cu cele formale (uneori se
suprapun celor formale, în sensul că nu stânjenesc activitatea
instituŃionalizată, alteori dimpotrivă, intră în conflict cu acestea). Aceste
grupuri sunt de mărime mică şi se constituie spontan pe baza afinităŃilor
şi contactelor personale, urmărind scopuri consonante, paralele sau chiar
opuse grupurilor formale în cadrul cărora se formează. Ele pot acŃiona în
mod organizat, însă după norme proprii, neînscrise în acte instituŃionale.
Sunt, în mare măsură, grupuri de „opinie”, reunind indivizi care
împărtăşesc în comun anumite aprecieri, emoŃii etc. despre problemele
vieŃii sociale şi despre activitatea instituŃiei. Se reunesc în jurul unor
lideri recunoscuŃi în mod spontan, fără un statut oficial;
Grup nonformal constituit în scopul rezolvării unei sarcini
curente;
Grup primar în cadrul cărora indivizii stabilesc relaŃii calde, personale, de cooperare
(asociere intimă, „faŃă în faŃă”); rezultatul acestei asocieri intime,
psihologice, constă într-o anumită fuziune a individualităŃilor într-un
întreg comun, astfel încât individualitatea unuia devine viaŃă comună şi
scopul grupului (apare astfel un fel de simpatie şi de identificare reciprocă
 pentru care expresia „noi” este o „expresie naturală” – C. H. Cooley);
exemple: familia, grupul de prieteni;
Grup secundar ce se definesc prin relaŃii impersonale, contractuale şi formale, lipsite de
intimitate şi afecŃiune. Dacă în grupurile primare coeziunea dintre
membrii grupurilor se bazează pe relaŃii directe şi pe o angajare personală
reciprocă, pe un înalt nivel al identificării membrilor cu grupul, cele
secundare dispun de o coeziune socială mai slabă, nepersonalizată,
întreŃinută de cooperarea care rezultă din diviziunea rolurilor şi
sarcinilor. Astfel de grupuri sunt, de exemplu, asociaŃiile profesionale,
marile organizaŃii economice, politice etc.;
Grup de sarcina uniţi pentru o îndatorire comună.
Grup restrins Prezintă o asociaţie intimă, cooperare şi interacţiune directă, faţă-n
faţă a persoanelor;
Contribuie la formarea naturii sociale şi idealurilor individului;
Încurajează diferenţiere şi competiţia.
Au un scop comun.
Menţin relaţii afective.
Împărtăşesc aceleaşi norme, idealuri, credinţe.
Menţin relaţii echilibrate cu exteriorul.
Păstreză dimensiunea sa restrînsă.
Schimbarea Conceptul de schimbare psihosocială este procesul de înlocuire
sociala stării, însuşirii, structurii psihosociale existente, cu altele nou
elaborate,care să îndeplinească mult mai adecvat şi efficient
funcţiile întregului ansamblu al organizaţiei sociale date. Fenomene
de schimbare se produc atât la nivel macrosocial cât şi în
microgrupuri, în relaţiile persoanelor cu grupul. Schimbarea din
comportamentul social al indivizilor, precum şi cele de grup se
desfăşoară sub influenţa schimbărilor fundamentale din societate. O
schimbare în grup are mai puţine şanse de reuşită dacă porneşte
dintr-o presiune exterioară asupra grupului şi nu este resimţită ca
nevoieinterioară a membrilor interesaţi în ea.
Cercetările experimentale au stabilit că schimbarea
comportamentului social al persoanelor este mult mai facilă dacă se
efectuează în grup decât în condiţii izolate, cu fiecare individualitate
în parte (K. Lewin).
Condiţii necesare provocării unei schimbări în grup: obţinerea a
unui cât mai înalt grad de implicaţie a membrilor grupului în
acţiunea ce urmează a fi efectuată. asigurarea unei depline libertăţi
de decizie personal la indivizi pentru realizarea schimbării date.
Procesul schimbării conduitelor după teoria
lewiniană:descristalizarea conduitei şi atitudinilor anterioare;
deplasarea forţelor şi refacerea conduitei într-oformă nouă;
cristalizarea noii conduite la un nivel diferit.
Lider persoana care are status şi rol de conducere în cadrul grupului.
Este un ansamblu de atribute: putere, influenţă, coordonare,
planificare, dirijare, supraveghere, control şi evaluare a activităţii
celorlalţi; şi, totodată, preocupare de dispoziţiile, atitudinile, moralul
membrilor, de starea de spirit şi atmosfera din grup.
Este o persoană care realizează nu doar raporturi cu caracter
unilateral, calitatea relaţiilor pe care le întreţine asigurând activitatea
grupului. Primul tip de raporturi sunt cele realizate în grupul pe care
îl conduce. În postură de conducător, el se implică în relaţii
organizate pe verticală în scopul realizării controlului, influenţei,
 colaborării.
Stil de conducere Una dintre cele mai cunoscute tipologii - Kurt Lewin si
colaboratorii sai, distinge trei stiluri de conducere:
- stilul autoritar (autocratic)- scopurile grupului si caile de a le
atinge sunt stabilite de conducator ; activitatile de lucru sunt
prefigurate de catre sef pentru fiecare membru al grupului si
pentru fiecare etapa; grupul nu cunoaste fazele urmatoare,
care ii sunt comunicate doar pe parcurs ; liderul nu participa
la viata grupului, exceptie fac momentele dedicate
demonstratiei ;
- stilul democratic (participativ) - asocierea grupului la toate
demersurile: stabilirea telurilor, a etapelor si mijloacelor de
realizare ; liderul – care incearca sa fie un membru obisnuit al
grupului – sugereaza anumite cai de urmat, pe care colectivul
este liber sa le aleaga sau sa le respinga;
- stilul laissez-faire (non-implicat) - liderul lasa sa se desfasoare
lucrurile oarecum de la sine, nu ia parte la viata grupului decat
atunci cand este solicitat; telurile sunt fixate de grup sau de anumiti
indivizi,fara participarea sefului ; nu se implica in discutiile
colective, nu intervine in repartitia sarcinilor, isi ofera informatiile si
ajutorul numai la cerere.
Norman R.F. Maier nuanteaza aceasta tipologie, adaugand inca 3
stiluri intermediale; el a imaginat un triunghi echilateral, in varfuri
plasand stilurile de conducere clasice, iar intre acestea alte trei
stiluri:
- stilul majoritar – plasat intre cel autoritar si cel democratic – se
bazeaza pe participarea grupurilor si pe dominarea grupului
minoritar de catre o majoritate
- stilul paternal – intre cel autoritar si cel laissez-faire; liderul ia
decizia dar tine cont intr-o oarecare masura si de parerile membrilor
grupului
- stilul liber cu discutii – intre cel democratic si cel laissez-faire –
presupune o discutie, dar fara a se viza nici o actiune organizata.
A.C. Brown – porneste de la stilul autoritar si cel democratic pe care
le clasifica astfel:
- managerul autoritar :
- strict – tipul de lider sever, dur, violent, in fata caruia membrii
grupului nu au drept de replica
- binevoitor – asculta opiniile membrilor grupului dar face numai
ceea ce crede el de cuviinta
- incompetent – despotic, inegal si nesigur
- managerul democratic :
- democrat - consultativ– solicita opiniile membrilor grupului, dar ia
decizia de unul singur
- democrat – participativ– implica grupul in mod direct in adoptarea
deciziilor
Stiluri de conducere bidimensionale
O serie de cercetari realizate incepand cu jumatatea secolului XX au
condus spre identificarea a doua categorii fundamentale de lideri
(conceptualizaridiferite, dar ideea este aceeasi):
- lideri al caror comportament este centrat pe productie vs.lideri care
prezinta uncomportament centrat pe angajat (modelul Michigan)
 - task leader – lider orientat catre sarcina vs. lider socio
emoțional(orientat catre oameni) (modelul
Harvard)
- situatia ideala: liderul – dubla ipostaza: specialist tehnic +specialist
in probleme socio-umane

Robert Blake și Jane Mouton au analizat conceptele de preocupare

pentru producție și preocupare pentru oameni, realizand si un
instrument menit sa identifice nivelul fiecareia din aceste doua
preocupari; grila managerial masoara pe o scala de la 1 la 9
preocuparea pentru productie (axa orizontala) si preocuparea pentru
oameni (axa verticala), in urma calculului fiind identificate 5 tipuri
de conducere (prima cifra vizand orientarea spre sarcina a liderului,
iar cea de-a doua – orientarea spre oameni)

Lider autoritar scopurile grupului si caile de a le atinge sunt stabilite de conducator;

activitatile de lucru sunt prefigurate de catre sef pentru fiecare
membru al grupului si pentru fiecare etapa; grupul nu cunoaste
fazele urmatoare, care ii sunt comunicate doar pe parcurs ; liderul
nu participa la viata grupului, exceptie fac momentele dedicate
demonstratiei ;

Lider democratic asocierea grupului la toate demersurile: stabilirea telurilor, a

etapelor si mijloacelor de realizare ; liderul – care incearca sa fie un
membru obisnuit al grupului – sugereaza anumite cai de urmat, pe
care colectivul este liber sa le aleaga sau sa le respinga;
Lider laisse-faire liderul lasa sa se desfasoare lucrurile oarecum de la sine, nu ia parte
la viata grupului decat atunci cand este solicitat; telurile sunt fixate
de grup sau de anumiti indivizi,fara participarea sefului ; nu se
implica in discutiile colective, nu intervine in repartitia sarcinilor, isi
ofera informatiile si ajutorul numai la cerere.

Conformism S-a stabilit existenţa unui comportament Conformist raţional

intragrupal determinat de schimbare în structura cognitivă a individului, şi
motivaţional – de anumite motive individuale, legate de apartenenţa
socială.Influenţa grupului a fost definită ca normativă şi
informaţională.Influenţa normativă: rezultat al sistemului de relaţii
interpersonale (manifestare a loialităţii);informaţională - al aspiraţiei
individuale de a oferi o apreciere cât de cât adecvată realităţii
obiectiv(confruntare cu conflictul dintre opinia personală şi cea
grupală). Influenţa informaţională este determinată de:
ambiguitatea informaţiei, informarea incompletă a
individului, neîncrederea în propriile cunoştinţe şi în
opinia grupului.se caracterizează prin existenţa unei
norme dominante şi prin faptul că indivizii acceptă
modul de comportament privilegiat de aceasta;
Normalizare exercită o influenţă reciprocă a
grupului şi indivizilor‚ precum şi a celor din urmă‚
orientând sistemul de comportament şi raţiunea
spre adoptarea unei norme comune.
Reprezentari desemnează o formă de gândire socială care operează construcţia şi
sociale reconstrucţia realităţii. Proces de elaborare perceptivă şi mentală a
 realităţii, care transform obiectele sociale (persoane, contexte,
situaţii) în categorii simbolice (valori, credinţe, ideologii) şi le
conferă un statut cognitiv, permiţând însuşirea aspectelor vieţii
cotidiene printr-un recadraj al propriilor conduite în interiorul
interacţiunilor sociale.
Prin conţinutul lor reprezentările sociale sunt reproduceri mentale
ale socialului: imagini ale unor comportamente grupale, relaţiilor
dintre indivizi,statusurilor, comunicării,proceselor psihosociale.
Teoria reprezentărilor sociale a apărut şi s-a dezvoltat în
câmpul cercetărilor psihologice prin anii 60’.

S.Moscovici – reprezentarea socială reprezintă un

ansamblu structurat de valori, noţiuni şi practice relative la
obiect, aspecte sau dimensiuni ale mediului social, un
sistem socio-cognitiv ce permite supravieţuirea individului
în societate, direcţionarea comportamentelor şi
comunicărilor, precum şi selecţia răspunsurilor la stimuli
de mediu.

W.Doise - reprezentările sociale sunt principii

generatoare de luări de poziţie în strânsă relaţie cu inserţii
specifice regăsite în varietatea raporturilor sociale.

J.C.Abric - reprezentarea socială este o viziune

funcţională a lumii ce permite individului sau grupului să
dea un sens conduitelor, să înţeleagă realitatea prin
propriul sistem de referinţe, deci să se adapteze, să-şi
definească locul.
Obiectivarea este procesul cognitiv prin care individul sau grupurile transformă
reprezentarii conceptele, noţiunile abstracte în imagini familiare.
sociale Funcţia de bază a obiectificării este aceea de a simplifica
informaţiile privitoare la un obiect, prin intermediul unui fenomen
de concretizare a noţiunilor.
Indivizii sau grupurile tind să-şi adapteze realitatea exterioară
scopurilor lor, rezumând noţiunile la o singură trăsătură
subsumată unei logici interne.
Ancorarea este procesul prin care se transferă ceva străin şi perturbător în
reprezentarii sistemul nostru particular de categorii, comparând acest nou element
sociale cu paradigm unei categorii considerate potrivită.
A ancora înseamnă a clasifica şi numi ceva, a eticheta un obiect sau
fenomen pentru a putea opera cu el. Lucrurile neclasificate şi
nenumite sunt pentru un individ străine, ameninţătoare.