Impactul competenței de comunicare a cadrului didactic asupra procesului

educational
Comunicarea didactică este un ansamblu de activităţi, o formă de relaționare între
educat și educator, în cadrul căruia comunicarea prin limbaj este doar una dintre
componente.
Un profesor care are o comunicare cât mai bună cu elevii trebuie să ştie să
gândească modalităţi de înlăturare a unor dificultăţi şi obstacole posibile. Deseori
profesorii sunt tentaţi să poarte discuţii cu elevii buni, să le asculte explicaţiile, iar cei
slabi să fie marginalizaţi. În acest caz, elevii, îndeosebi cei pasivi la lecţie întâmpină o
serie de obstacole, mai ales în înţelegerea noţiunilor şi în interpretarea acestora.
Comunicarea trebuie făcută cu toţi elevii, antrenându-i pe fiecare în parte, în funcţie de
particularităţile şi caracterul fiecăruia. Depinde, în primul rând de conduita profesorului,
pentru ca toţi elevii să fie implicaţi în actul didactic. De multe ori relaţia dintre profesor şi
elevii mediocri lasă de dorit. În general aceştia sunt marginalizaţi  şi suferă din cauza
neantrenării lor în actul de comunicare pe timpul ascultării sau predării unei teme,
plecând din clasă cu lecţia neînvăţată. Aceşti elevii, cu precădere cei timizi, trebuie
încurajaţi, motivaţi, antrenaţi în cadrul unei lecţii. Profesorul care cunoaşte arta
comunicării şi care a dobândit aptitudini pedagogice ştie că lecţia se poate preda
împreună cu clasa, că informaţia nu trebuie să fie unidirecţională, doar ca un bagaj de
informaţii pe care elevul trebuie să şi le însuşească.
Raporturile dintre profesor şi elev nu prezintă numai o latură intelectuală. Factorul afectiv
are o importanţă deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Crearea de bună
dispoziţie în clasă reprezintă o condiţie necesară pentru evitarea eşecului şcolar. Fiecare
lecţie se desfăşoară într-un climat afectiv particular, dispoziţia clasei variază în funcţie de
cea a profesorului.
Prin apreciere, profesorul trebuie să schiţeze o perspectivă. Dacă un profesor spune unui
elev: „din tine nu va ieşi nimic”, el nu apreciază numai o situaţie prezentă, ci exprimă şi
convingerea lui asupra dezvoltării viitoare a elevului, ceea ce ar putea duce în final la un
rezultat nedorit. Performanţele elevului, nu numai că nu vor creşte, ci vor scădea atât de
mult încât ar putea pune în pericol dezvoltarea psihică viitoare a acestuia. De aceea,
profesorii trebuie să aibă grijă ca în derularea procesului de învăţământ să nu lezeze
personalitatea elevului ci să-l ajute să şi-o dezvolte, să-l ajute să înveţe, să gândească
singur pentru că, atunci când va părăsi băncile şcolii să nu depindă de nimeni, cel puţin
din punct de vedere intelectual.
În concluzie, comunicarea cu elevul presupune disponibilitate din partea profesorului,
deschidere, abilitati de ascultare si exprimare verbala si nonverbala a mesajelor.
 Bibliografie
1. Management general şi strategic în educaţie- ghid practic”, Alois Gherguţ, Editura POLIROM,
2007;
2. https://edict.ro
3. Managementul şi gestiunea clasei de elevi – Fundamente teoretico- metodologice”, Romiţă B.
Iucu, Editura POLIRIM, 2000;