Comunicarea educaţională sau pedagogică este cea care mijloceşte

fenomenul educațional in ansamblul său, indiferent de conţinuturile,

nivelurile, formele sau partenerii implicaţi. Comunicarea didactică este
baza procesului de predare-învățare a cunoștinţelor in cadru
instituționalizat al şcolii şi intre parteneri cu roluri determinate:
profesor, elevi. În şcoală se formează viitorul cetăţean, iar ceea ce
dobândeşte, vede şi învaţă copilul în anii de şcoală îi va rămâne
întipărit în minte toată viaţa. Prima cheie pusă în discuţie în legătura
dintre elev şi educator este comunicarea. A fi profesor înseamnă nu
doar a dispune de cunoştinţe ştiinţifice de specialitate, ci a avea şi
capacitatea de a le transpune didactic. Este important ca în comunicarea
cu elevul, profesorul să respecte câteva condiţii:să utilizeze un limbaj
accesibil elevilor, să transmită mesaje clare, care să nu poată fi
interpretate, să manifeste încredere vizavi de elev, în măsura
posibilităţilor să comunice cu toţi elevii acordându-le atenţie., să
antreneze, să stimuleze elevul în a-şi exprima opiniile, indiferent că
sunt sau nu corecte şi cel mai important, să obţină feed-back. În
situațiile şcolare de instruire, sursele comunicării pot fi: mesajul
didactic si educațional al profesorului, manualul școlar, reviste, cărți,
atlase, hărți, materiale didactice, filme si diafilme didactice, video-text,
videodisc, lecții televizate sau radio-difuzate etc. Profesorul trebuie să
ştie să asculte. Elevul conştientizează dacă partenerul lui de comunicare
doar pare că-l ascultă şi atunci refuză să mai comunice. În relaţia de
comunicare, profesorul trebuie să creeze o situaţie favorabilă exprimării
elevului care să nu se simtă judecat sau  manipulat prin întrebări. A şti
să asculţi este o ştiinţă. Din ce în ce mai mult observăm în relaţiile cu
ceilalţi că foarte puţini oameni ştiu să asculte. Chiar dacă dau această
impresie, tot limbajul trupului lor atestă că de fapt informaţia nu ajunge
la ei. Absenţa comunicării rezultă şi din absenţa ascultării reale a
interlocutorului În comunicarea didactică trebuie să fim concişi, precişi
şi expresivi,în acelaşi timp pentru a facilita transferul, dar şi înţelegerea
mesajului transmis. Toate informaţiile pe care le transmitem trebuie
adaptate scopului şi obiectivelor didactice, precum şi nivelului
intelectual al cursanţilor. În comunicarea dintre profesor şi elev o
importanţă deosebită îl are limbajul trupului,comunicarea nonverbală,
care trebuie să fie în concordanţă cu mesajele verbale. Ştim că din
informaţiile transmise 38% sunt paraverbale iar  55% sunt nonverbale.
Când ceea ce spunem nu este in concordanţă cu ceea ce facem, elevul
va crede ceea ce vede, adică semnalele nonverbale ale corpului
nostru. Contactul vizual este deosebit de important. Este esenţial să
privim elevul în timp ce acesta comunică cu noi. Astfel, va vedea că-l
ascultăm. Însă de multe ori, mai ales în cazul persoanelor timide , o
privire prea insistentă, poate inhiba. Cele trei tipuri de comunicare
(verbală, nonverbală şi paraverbală) pot aduce succesul unei relaţii
didactice. Blocarea comunicării prin relaţii reci, conduce la scăderea
randamentului comunicării şi, implicit, al celui şcolar. Evident că ideal,
aşa ar trebui să se desfăşoare comunicarea între elev şi educator. Dar,
profesorul este om, este supus unui cumul de factori care acţionează
asupra lui, generând stres şi atunci acest lucru se reflectă în relaţia lui
cu elevul. Comunicarea devine, de multe ori ineficientă. Informaţiile nu
sunt receptate de elev sau sunt recepţionate greşit, elevul se simte
neimportant, inutil. Sistemul actual de învăţământ se confruntă cu mari
carenţe şi una dintre ele este , cred, comunicarea ineficientă între
părinţi-elevi, elevi-elevi, elevi-profesori, profesori-părinţi, profesori-
minister. Din păcate, în mileniul III, noi oamenii, nu mai ştim să
comunicăm unii cu alţii. Consider că acordând cu toţii o mai mare
atenţie relaţiilor de comunicare între noi, ascultându-l cu adevărat pe
interlocutor, recepţionând cu adevărat ceea ce ni se comunică,
colaborând, putem crea, la nivel familial, de grup, sau la locul de
muncă o lume mai bună.