Spatiul schenghen

Europa fără frontier

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu Acordul de la Schengen. Statele membre
ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este
(sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de identitate și fără
opriri pentru control.

Acordul de liberă circulație a fost semnat la 14 iunie 1985 în mica localitate luxemburgheză Schengen. Primele
state care l-au implementat au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos, care
și-au deschis între ele granițele la 26 martie 1995. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen,
dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul
și estul Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta
Cortină de Fier.

Din Spațiul Schengen fac parte și Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE. În
același timp, Regatul Unit și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene, au optat să nu implementeze acordul
Schengen pe teritoriul lor.

Statele membre ale Acordului de la Schengen care totodată sunt membre ale Uniunii Europene Bulgaria, Cipru,
Croația și România, respectiv statele care sunt doar membre ale Acordului, dar nu ale UE, Elveția și Liechtenstein,
nu au început încă să aplice prevederile acordului, dar urmează să o facă în viitor. Cetățenii lor se pot aștepta în
continuare la controale de granițǎ între țările lor și țǎrile vecine.Un spațiu fără controale la frontierele interne

În prezent, spațiul Schengen este format din 26 de țări europene (dintre care 22 sunt state membre ale UE): Austria,
Belgia, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Spania, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Lituania,
Luxemburg, Letonia, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia și Slovacia, precum și Elveția,
Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Țările care fac parte din spațiul fără controale la frontierele interne:

nu mai efectuează verificări la frontierele lor interne (fronti¬erele dintre două state care fac parte din spațiul
Schengen);
efectuează controale armonizate, pe baza unor criterii clar definite, la frontierele lor externe (frontierele dintre un
stat care face parte din spațiul Schengen și un stat care nu face parte din spațiul Schengen).

Astfel, atât cetățenii UE, cât și cetățenii țărilor terțe pot călători liber în spațiul Schengen, fiind supuși verificărilor
numai când trec frontiera externă.

Intrarea Bulgariei și României în spațiul european Schengen de liberă circulație, în luna martie 2011, s-a izbit de
opoziția unor state membre, ca cea din partea Germaniei,Finlandei și a Austriei. Asta a reieșit din consultările din
ianuarie 2012 ale Consiliului UE în Gödöllo (lângă Budapesta), Ungaria. Intrate în Uniunea Europeană în anul 2007,
România și Bulgaria ar fi trebuit, conform înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de la Maastricht, să fie
primite în zona Schengen în luna martie 2011. Intrarea s-a amânat însă, statele opozante, - oficial unul, două la număr
-, motivând că în cele două țări ar fi unele lacune în domeniul reformelor de justiție și (tot motivație) din cauza corupției.
[1]
 .

Ca urmare a numărului mare de refugiați  originari din Asia, Africa de Nord etc., Franța și Italia par să fi cerut în 2011
modificarea Acordului Schengen. Această poziție este sprijinită și de alte state membre, între care Grecia și România.
Totuși, România, prin opinia președintelui Traian Băsescu, a exprimat părerea că o eventuală modificare a Acordului ar
trebui să se facă abia după admiterea Bulgariei și României, cu alte cuvinte în spirit de corectitudine să nu se schimbe
regulile jocului în timpul jocului.

Poziția germană și austriacă

Ministrul de interne al Germaniei între 2009-2011, Thomas de Maizière, participant la respectivele discuții, a
justificat opoziția Berlinului prin aceea că „există lipsuri în sistemul justițiar și în domeniul corupției” în cele două
țări sud-est europene, care ar fi incompatibile cu apartenența la „Schengen”. Ministrul federal de interne
al Austriei, Maria Fekter, își exprima până în 2011, de asemenea, opoziția la admiterea celor două țări (Bulgaria și
România) dar ulterior această poziție nu a fost oficial reconfirmată.
Ministrul (în 2013) german de interne, Friedrich, a declarat revistei „Spiegel”, că dacă bulgarii și românii vor
ridica problema acceptării lor în Spațiul Schengen la Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne al UE din martie
2013, li se va opune Veto-ul german. Ministrul a motivat această opoziție prin corupția ce ar fi în cele două state.
Opoziția Olandei față de aderarea României și Bulgariei
În vara anului 2011 a intervenit modificarea treptată în raport cu intrarea României și Bulgariei a pozițiilor
Germaniei, Austriei și Finlandei în sens favorabil. În iunie 2011Parlamentul UE s-a pronunțat pentru intrarea
României și Bulgariei în Spațiul Schengen, dar Consiliul Ministerial UE nu a acceptat opinia acestuia
(Parlamentului), cu motivația unor nemulțumiri (insatisfacții) exprimate de guvernele Olandei și Finlandei față de
pretinse lacune în domeniul măsurilor anticorupție și combaterii crimelor organizate ce ar exista în Bulgaria și
România. Aceste nemulțumiri (insatisfacții) au fost, colateral, legate de Olanda și Finlanda de ivirea potențială a
pericolulului imigrației ilegale, din Turcia prin Bulgaria și România în țările UE din Spațiul Schengen, un
argument opozițional ce ține exclusiv de politica internațională și nu este influențabil din România și Bulgaria.
Astfel,Olanda, care mai devreme nu exprimase decât unele rețineri, și-a accentuat în toamna lui 2011 poziția
opozantă (inclusiv în decembrie) în pofida încercărilor diplomatice aleBucureștiului de a concilia problema. Există
păreri la București, că opoziția oficială a Olandei față de intrarea Bulgariei și României ar veni de la confruntări
politice interne existente în această țară membră a UE, și nu reliefează fondat realitatea politică din sudestul
Europei. Este evident că, dat fiind poziția geografică și mărimea teritorială a Olandei, această țară vest-
europeană nu ar fi direct afectată de traficul de persoane din și spre Bulgaria și România, dacă politicienii olandezi
(guvernul) ar fi și ei de acord cu intrarea celor două țări UE în Spațiul Schengen.
Reacții ale României și Bulgariei la amânarea repetată
România și Bulgaria sunt nemulțumite și intrigate de aceste poziții politice, ele argumentând că argumentele contra
citate nu fac parte din criteriile de acceptare (condiții) în zona europeană Schengen, aplicate concret la intrarea
altor state ale Uniunii Europene. Președintele Traian Băsescu a susținut la București, în fața diplomaților străini
prioritatea politică pentru România a intrării în spațiul Schengen. El a reafirmat că România este la fel de angajată
ca și celelalte țări ale UE pentru asigurarea securității interne în Uniunea Europeană. Cele două țări sud-est
europene speraseră că, așa cum era programat și îndeplinind condițiile prevăzute de Tratatul de la Maastricht din
1992, ele vor intra în zonă în luna martie 2011. Însă nici până acum (februarie 2013) nu este încă stabilit un termen
până la care România și Bulgaria să fie admise, singurul opozant oficial între cele 27 de state ale UE fiind doar
Olanda și conform unui interviu al unui ministru german dat la Spiegel (2013) ar fi și Germania .

Controverse UE privind extinderea Spațiului Schengen

Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) din UE, reunit la 22 septembrie 2011 la Bruxelles, a decis amânarea
votului privind aderarea Romaniei și Bulgariei la Spațiul Schengen, în urma opoziției ferme exprimate de Olanda și
de Finlanda.
Același Consiliu, ce se reunește și în martie 2013 nu are o clară agendă în privința acceptării României și Bulgariei,
deși purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat că cele două state îndeplinesc condițiile
specifice acceptării, condiții conforme cu Acordul Schengen (Tratat).
La frontierele interne…

-nu sunteți supuși verificărilor la frontieră.

-statele Schengen trebuie să elimine orice obstacol care împiedică traficul rutier fluid, cum ar fi limitările de viteză
inutile.

-poliția poate efectua verificări, dar numai dacă aceasta deține informații privind posibile amenințări la adresa
siguranței publice sau dacă suspectează existența unor infracțiuni transfrontaliere.

-pot fi efectuate verificări în porturi și în aeroporturi, dar numai pentru a se asigura că o persoană este titularul de
drept al biletului.

Aderarea la spațiul Schengen

Pentru a adera la spațiul Schengen, statele Schengen au trebuit să demonstreze că sunt în măsură:

• să își asume responsabilitatea pentru controlul frontierei externe în numele celorlalte state Schengen și pentru
eliberarea de vize uniforme de scurtă ședere (vize Schengen);

• să coopereze eficient cu celelalte state Schengen, pentru a menține un nivel ridicat de securitate odată ce sunt
eliminate controalele la frontierele interne;

• să aplice ansamblul de norme Schengen, cum ar fi normele privind controalele la frontierele terestre, maritime și
aeriene, eliberarea de vize, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal;

• să se conecteze la Sistemul de informații Schengen (SIS) și la Sistemul de informații privind vizele (VIS) și să le
utilizeze Statele Schengen sunt supuse unor evaluări periodice pentru a se verifica dacă acestea aplică în mod
corect normele Schengen.
Un spațiu de securitate
Pentru a garanta securitatea în spațiul fără frontiere, statele Schengen fac schimb de informații
pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră și terorismul. Acestea au intensificat
cooperarea polițienească, în special prin urmărirea transfrontalieră, supravegherea
transfrontalieră, înființarea unor centre și echipe comune de poliție, precum și utilizarea SIS.

Urmărirea transfrontalieră permite ofițerilor de poliție dintr-un stat care face parte din spațiul
Schengen ca, atunci când surprind delincvenții în momentul comiterii unei infracțiuni grave, să îi
urmărească peste graniță și să îi rețină pe teritoriul altui stat care face parte din spațiul Schengen.

Supravegherea transfrontalieră permite poliției să continue supravegherea infractorilor prezumați

chiar și peste frontierele interne din spațiul Schengen.

Ca structuri foarte vizibile ale cooperării consolidate, statele Schengen au creat până în prezent
în Europa circa 50 de centre de cooperare polițienească bilaterală sau multilaterală, precum și un
număr considerabil de echipe comune. Acest lucru permite schimburi rapide de informații la
nivel regional și asigură o reacție promptă în cazul unor amenințări iminente în regiunile de
frontieră.

Normele Schengen permit totuși autorităților naționale să reintroducă în mod excepțional și cu

titlu temporar controale la frontierele interne, în cazul unei amenințări grave la adresa securității
sau al unor deficiențe grave la frontierele externe care reprezintă un risc pentru funcționarea
generală a spațiului Schengen.

Pentru a facilita deplasările legitime fără a compromite securitatea, UE le oferă statelor membre
finanțare prin intermediul componentei „Frontiere” a Fondului pentru securitate internă. În
perioada 2014-2020, pentru consolidarea gestionării și a controalelor la frontierele externe sunt
disponibile în total 2,76 miliarde de euro, în vederea combaterii mai eficace a migrației
neregulamentare și a îmbunătățirii procedurilor de prelucrare a cererilor de viză Schengen. În
plus, pentru a promova cooperarea polițienească și schimbul de informații în cadrul spațiului
Schengen, UE alocă un miliard de euro prin intermediul componentei „Poliție” a Fondului pentru
securitate internă.