Teoria 

lui Kuhn, bazată pe observaţiile şi cercetările acestuia pe când era încă student la fizică, a

bulversat lumea academică prin viziunea sa inedită. Ideile sale principale sunt cuprinse în cartea mai sus
amintită, unde dezvoltă teoria conform căreia dezvoltarea ştiinţei, creşterea cunoaşterii umane nu este un
proces linear, cumulativ, aşa cum susţinea Karl Popper, ci se petrece în salturi, perioadele de cercetare
lineare (ştiinţa normală) alternând cu perioade de criză şi revoluţii ştiinţifice.

Kuhn introduce şi susţine în lumea academică modelul paradigmatic de dezvoltare ştiintifică. Conform

teoriei, o paradigmă reprezintă un set de reguli, norme şi metode decercetare folosite de către o
comunitate ştiinţifică în procesul de cercetare. Kuhn afirmă că folosind aceste paradigme, cercetătorii
contribuie la dezvoltarea ştiinţei normale, adică o periodă de creştere cumulativă a ştiinţei. Dar se
întâmplă să apară fenomene noi, necunoscute până atunci, care nu mai pot fi cercetate cu metodele
paradigmei curente, deoarece aceasta nu poate oferi răspunsuri şi explicaţii mulţumitoare, palpabile,
ştiinţifice ale fenomenului nou apărut. Atunci comunitatea academică şi procesul de cercetare intră în
criză. În acest moment intervine schimbarea de paradigmă, adică are loc o revoluţie ştiinţifică.
Aşadar, revoluţia ştiinţifică înseamnă înlocuirea unei paradigme cu o alta, care răstoarnă principiile
vechii paradigme. Noua paradigmă cuprinde astfel un nou set de reguli şi metode care vor fi folosite de
către cercetători în procesul de cercetare până când şi aceasta la rândul ei va intra în criză şi va fi
înlocuită de o altă paradigmă. Kuhn observă de altfel că noile paradigme se întemeiază contra curentului
dominant în cercetare la un moment dat, merge în contra principiilor paradigmei curente, negându-i chiar
principiile, tehnicile, şi metodele de cercetare.

Un alt termen cheie în teoria lui Thomas Kuhn este ceea ce el a numit incomensurabilitatea teoriilor.
Conform acestei sintagme, ştiinţa se dezvoltă independent de comunităţile ştiinţifice, fiecare comunitate
ştiinţifică îşi dezvoltă o paradigmă proprie de cercetare, total diferită de celelalte paradigme dezvoltate de
alte comunităţi ştiinţifice. Nu se poate face comparaţie între paradigme, între modelele de cercetare, nu
se poate spune că o paradigmă este mai bună ca alta, deoarece paradigmele se dezvoltă ţinând seama
de caracteristicile comunităţii ştiinţifice căreia îi aparţine. Astfel, modelul paradigmatic de cercetare
dezvoltat de către o comunitate ştiinţifică nu poate fi adoptat sau tradus de către altă comunitate ştiinţifică
datorită condiţionărilor impuse de limbă. Unii termeni şi unele metode de cercetare cuprind elemente care
nu pot fi traduse de către comunitatea care doreşte să adopte noua paradigmă.