Tema 6.

Cererea de muncă

1. Cererea de muncă într-o perioadă de scurtă durată

2. Cererea de muncă în condițiile de lungă durată
3. Cererea de muncă în condițiile de monopol
4. Elasticitatea cererii de muncă
5. Cererea de muncă şi progresul tehnic
6. Cererea de muncă şi comerțul internațional
 1. Cererea de muncă într-o perioadă de scurtă
durată
 În marea majoritate, firmele operează în economia de piață urmărind maximizarea
profitului, ceea ce implică alegerea celei mai rentabile combinații de factori de producție,
care asigură maximizarea producției cu costuri minime. Alegerea optimă poate fi
determinată prin utilizarea ratei tehnice de substituție a forțelor de producție, care trebuie
să egaleze raportul dintre preț şi factorii utilizați.
 Peste nivelul optim al producției orice angajare adăugătoare a factorului variabil la factorul
fix la un anumit stadiu tehnologic, determină reducerea productivității marginale a muncii,
şi, implicit, reducerea venitului (legea randamentelor descrescătoare).
 În condițiile unei perioade de scurtă durată se presupune că doar un factor de producție
este variabil - munca
 Considerând muncă ca factor variabil, angajarea fiecărei unități de muncă suplimentare
contribuie la creșterea cheltuielilor de producție, prin urmare, angajarea suplimentară a
unui lucrător este eficientă numai atunci când venitul obținut în urma acestei angajări nu
este mai mic decât cheltuielile salariale făcute de firmă. Venitul obținut de firmă în urma
măririi cantității de muncă utilizate cu o unitate se numește venitul marginal al muncii -
MRP. Dacă MRP este mai mare sau egal cu salariul unei unități de muncă firma poate să-şi
permită angajări suplimentare de forță de muncă.
 1. Cererea de muncă într-o perioadă de scurtă
durată
 Produsul marginal al muncii (mPL) arată câte unități de producție produce
ultima „unitate de muncă” angajată.

 Venitul marginal al muncii MRP poate fi determinat prin înmulțirea volumului

suplimentar de producție primit în urma utilizării unei unități suplimentare de
muncă, adică produsului marginal MP, la venitul marginal primit în urma
realizării acestei unități suplimentare de producție MR , adică: MRP = MP*MR.
 Această formulă este universală, fiind valabilă pentru oricare piață a factorilor
de producție. Pentru o piață perfect concurențială când prețul de echilibru nu
poate fi influențat de nici o firmă, această egalitate poate fi scrisă astfel:
 MRP = MP*P , unde: P - prețul mărfii produse de forța de muncă dată.
 Venitul marginal al muncii MRP scade odată cu creșterea timpului de lucru sub
influența legii randamentelor descrescânde. Prin urmare, independent de prețul
fix curba venitului marginal al muncii va descrește.
 1. Cererea de muncă într-o perioadă de
scurtă durată

 Firma care deține puterea de monopol poate influența prețul producției mărind
astfel volumul de realizare. În aşa fel, venitul marginal va fi oricând mai mic
decât prețul (MR P ), şi venitul marginal descrește odată cu creșterea
volumului de producție. Deci, curba MRP este descrescătoare, deoarece şi
venitul marginal - MR, şi produsul marginal al muncii sunt şi ele descrescătoare.
 Termenul venitului marginal al muncii poate fi folosit şi la analiza angajării
lucrătorilor. Oricare ar fi natura pieței firma va angaja forță de muncă doar atât
timp cât $EMRP sub l este mai mare decât nivelul salariului. În caz contrar,
condiția de maximizare a profitului nu se îndeplinește şi firma este nevoită să
concedieze o parte de lucrători. Deci, condiția de maximizare a profitului şi,
prin urmare, a cererii optimale de muncă este egalarea venitului marginal al
muncii cu nivelul salariului:
 MRP = w .
 1. Cererea de muncă într-o perioadă de scurtă
durată

 Curba cererii de muncă coincide cu curba MRP. Odată cu descreșterea

nivelului salariului cererea de muncă va crește. În condițiile concurenței
perfecte când nivelul salariului este determinat de forțele pieței şi nu poate fi
influențat de nici o firmă, adică curba ofertei de muncă va fi o linie orizontală
care determină acest salariu de echilibru volumul de muncă care va maximiza
profitul firmei se află la intersecția curbelor cererii şi ofertei de muncă în
punctul I E care determină volumul optimal de muncă L la prețul pieței w.
1. Cererea de muncă într-o perioadă de
scurtă durată

Produsul marginal al muncii

 1. Cererea de muncă într-o perioadă de lungă
durată
 În perioada de lungă durată, când există mai mulţi factori de producţie variabili, problema
optimizării angajării forţei de muncă devine mai grea, deoarece variaţia preţului şi a cantităţii a
unui factor poate influenţa cererea a altor factori de producţie. În condiţiile în care firma
foloseşte în procesul de producţie factorii de producţie - munca şi capitalul, observăm că variaţia
volumului de capital utilizat în procesul de producţie introduce anumite schimbări în
comportamentul firmei privitor la angajarea forţei de muncă.
 Scăderea salariului va contribui la creşterea resurselor băneşti destinate măririi volumului de
capital folosit în procesul de producţie, adică la crearea locurilor noi de muncă, ceea ce va
contribui, la rândul ei, la deplasarea curbei MRP spre dreapta, adică se va stimula angajarea
suplimentară a forţei de muncă. În aşa fel, introducerea în producţie a capitalului suplimentar în
urma scăderii nivelului salariului va deplasa punctul de maximizare a profitului firmei din
punctul A în punctul B şi apoi în punctul C. Curba nouă a cererii de muncă în perioada de lungă
durată are o elasticitate mai mare în comparaţie cu perioada de scurtă durată. Deci, o influenţă
hotărâtoare asupra creşterii elasticităţii cererii de muncă o are creşterea ponderii factorului de
producţie - capitalul - creator de noi locuri de muncă în procesul de producţie.
 1. Cererea de muncă într-o perioadă de
lungă durată

Cererea de muncă în perioada de scurtă durată şi

lungă durată
 3. Cererea de muncă

 Pentru determinarea cererii de muncă a unui domeniu de activitate se procedează în acelaşi

fel, ca şi la determinarea cererii totale pe piaţa bunurilor de consum, adică se sumează curbele
tuturor cererilor individuale (ale firmelor) de muncă. Însă, piaţa muncii este caracterizată de
anumite particularități care introduc modificări în acest procedeu. Forţa de muncă de aceiaşi
calificare şi aceiași specialitate poate fi angajată în diferite ramuri ale economiei naţionale,
care, la rândul lor, impun deținătorilor de forță de muncă diferite condiţii de angajare şi diferite
niveluri de salarii. De aceea, pentru determinarea cererii de muncă a unui domeniu de
activitate, este necesar de determinat cererea de muncă a acestui segment de piaţă a muncii
pentru fiecare ramură a economiei naționale. Curbele noi primite se adună compunând, în aşa
fel curba cererii de muncă a unui domeniu de activitate.

 La nivel naţional cererea de muncă totală este dependentă de nivelul ofertei agregate, care, la
rândul său, este influenţată de cererea agregată. Creşterea şi descreşterea economică
afectează în mod decisiv volumul şi structura cererii de muncă prin modificarea în acelaşi sens.
 3. Cererea de muncă

 Capacitatea de producţie, tehnologia de fabricaţie, gradul de dotare tehnică afectează

nivelul cererii, atât la nivelul firmei, cât şi la nivelul economiei naţionale. Rata economisirii şi
rata dobânzii influenţează de asemenea cererea de muncă prin intermediul investiţiilor
creatoare de noi locuri de muncă.

 Deşi în economia de piaţă o parte a populaţiei active civile se află ocupată în activitatea pe
cont propriu, cea mai mare oportunitate pentru obţinerea unui venit din muncă o oferă
cererea de muncă a firmelor.
1. Cererea de muncă într-o perioadă de
lungă durată

 Cererea de muncă în condiţiile de monopol şi

concurenţă pură pe pieţele de bunuri
 1. Elasticitatea cererii de muncă

 Elasticitatea cererii de muncă reprezintă principala caracteristică a cererii de

muncă.
 Elasticitatea cererii de muncă în funcție de salariu reprezintă reacția cererii de
muncă (angajatorului) la modificarea salariului şi. Prin urmare, ea se calculează
ca raportul dintre modificarea procentuală a volumului de muncă (L) solicitat la
modificarea procentuală a salariului (W): ei= - %ΔLi /%ΔWi ;
 unde: %ΔL – modificarea procentuală a cererii de muncă;
 %ΔW - modificarea procentuală a salariului
 i – segmentul de piață a muncii pe care este estimată elasticitatea
 Elasticitatea cererii de muncă este negativă, reieșind din considerentul că curba
cererii de muncă este descrescătoare, adică, reieșind din considerentul că orice
creștere a salariului generează o descreștere a cererii de muncă.
1. Elasticitatea cererii de muncă
1. Elasticitatea cererii de muncă
1. Elasticitatea cererii de muncă
1. Elasticitatea cererii de muncă
 1. Elasticitatea cererii de muncă

 Elasticitatea încrucişată a cererii de muncă reprezintă modificarea procentuală a

cererii de muncă pe segmentul j la modificarea salariului pe segmentul i cu un
procent:
 eij= %ΔLj /%ΔWi
 Elasticitatea încrucişată indică sensibilitatea cererii de muncă pe un segment al
pieţei muncii la modificarea salariului pentru un alt segment al pieţei muncii.
 Elasticitatea încrucişată poate fi atât pozitivă cât şi negativă în funcţie dacă
segmentele pieţei muncii sunt complementare sau substituibile.
 Dacă eij:<0 segmentele de piaţă sunt complementare. (De ex. piaţa muncii a tencuitorilor şi
zugravilor. Dacă creşte nivelul salariului pe piaţa tencuitorilor, aceasta va genera o reducere a
cererii de muncă pe acest segment al pieţei muncii, care, la rândul ei va cauza şi o reducere a
cererii de muncă pe piaţa zugravilor, piaţă complementară pieţei tencuitorilor.
 Dacă eij:>0 segmentele de piaţă sunt substituibile. ( De ex. piaţa şoferilor de microbuze şi de
troleibuze. O creştere a salariilor de pe piaţa şoferilor de microbuze va genera o descreştere a
cererii de muncă pe acest segment al muncii. Totodată, această descreştere a cererii de
muncă va conduce la o creştere a cererii pe piaţa şoferilor de troleibuze, care reprezintă o
piaţă substituibilă pieţei şoferilor de microbuze.
 1. Elasticitatea cererii de muncă

Legile Hicks-Marshall privind cererea derivată

Potrivit legilor Hicks-Marshall elasticitatea după salariu a cererii de muncă pe un
segment al pieţei muncii, ceteris paribus, va fi mai mare dacă:
va fi mai mare elasticitatea după preţ a cererii faţă de bunul produs de această
muncă;
va fi mai uşor de substituit munca dată cu alţi factori de producţie;
este mai mare elasticitatea ofertei altor factori de producţie;
va fi mai mare ponderea cheltuielilor de muncă în totalul cheltuielilor de producţie
pentru bunul dat.
 2. Cererea de muncă şi progresul tehnic

 Progresul tehnic are o influenţă biunivocă asupra cererii de muncă.

 Progresul tehnic conduce la reducerea costurilor de capital pe unitate de producţie, fapt ce provoacă
substituirea factorului de producţie „muncă” cu capital şi, prin urmare, creşterea elasticităţii cererii de
muncă pe segmentul pieţei muncii influenţat de progresul tehnic. Aceasta conduce implicit la
reducerea angajărilor, la disponibilizări, la şomaj, la agravarea echilibrului social din societate. Cel mai
convingător exemplu în acest sens este răscoala muncitorilor împotriva maşinilor în timpul „revoluţiei
industriale”, considerându-le principalele cauze în situaţia lor deplorabilă.

 Pe de altă parte, progresul tehnic conduce şi la apariţia unor noi bunuri şi servicii, respectiv a unor noi
meserii şi specialităţi, adică noi segmente ale pieţei muncii. Pe noile segmente ale pieţei muncii
elasticitatea cererii de muncă este destul de mică din cauza deficitului de resurse umane. (Or, procesul
de formare a ofertei de muncă în special pe noile segmente ale pieţei muncii necesită o anumită
perioadă de timp).

 Prin urmare, se poate conchide, că progresul tehnic, generator al procesului de „lichidare a locurilor de
muncă vechi şi creare a locurilor de muncă noi” conduce, pe de o parte, la reducerea elasticităţii cererii
de muncă pe segmentele pieţei muncii neproductive, iar pe de altă parte, la reducerea elasticităţii
cererii de muncă pe segmentele pieţei muncii noi create, asigurând totodată şi o productivitate a
muncii mai ridicată.
 3. Cererea de muncă şi comerțul internațional
 Comerţul internaţional, asemeni progresului tehnic, are o influenţă biunivocă asupra cererii
de muncă.
 Pe de o parte, comerțul internaţional conduce la creşterea elasticităţii cererii de muncă pe
segmentele pieţei muncii implicate în producerea acelor bunuri pentru care costurile de
producţie sunt net superioare decât costurile de producţie a bunurilor similare de import.
Aceasta din cauza reducerii cererii de muncă pe segmentele pieţei muncii date.
 Pe de altă parte comerţul internaţional conduce la creşterea cererii faţă de bunurile a căror
export este în creştere, ceea ce prin urmare conduce şi la creşterea cererii de muncă pe
segmentele pieţei muncii implicate în producerea bunurilor date. Or, acest fapt conduce la
un anumit deficit pe segmentul dat al pieţei muncii şi, prin urmare, la reducerea elasticităţii
cererii de muncă.
 În general, se poate conchide că comerțul internaţional conduce, într-o măsură oarecare, la
o „diviziune internaţională a muncii” şi, prin urmare, la o anumită „specializare” a ţărilor în
producerea anumitor bunuri, care le asigură şi avantaje competitive. Totodată, comerţul
internaţional poate conduce şi la apariţia anumitor disparităţi în ritmul de dezvoltare a
ţărilor, în special dacă unele ţări se „specializează” în anumite domenii care nu asigură o
creştere dinamică a productivității muncii, pe când alte ţări îşi dezvoltă ramurile care asigură
creşterea productivităţii muncii şi prin urmare un ritm mai superior al dezvoltării.