Romanul MARA aparut mai intai in revista VATRA in anul 1894 a fost apoi publicat

în volum (1906), romanul Mara a cunoscut trei editii în timpul vietii autorului,fiind tradus si
în numeroase limbi straine. Interesul pentru roman a crescut de la o editie la
alta.Paralel,critica si istoriografia literara si-au îmbo 16216l1113q gatit,adâncit si,nu de
putine ori,si-au revizuit judecatile de valoare asupra romanului.
Prin elementul social si îndeosebi cel etnografic - lumea târgului transilvanean,viata
breslelor,obiceiurile la culesul viilor în Podgoria Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea
realista a societatii transilvane de la jumatatea sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara" capata si
istoricitate,cu toate ca nu este un roman istoric.
Romanul urmareste destinul Marei, precupeata de la Radna, si al copiilor ei, Persida si
Trica, pe parcursul trecerii acestora spre vârsta adulta. Desi vaduva, eroina reuseste, datorita
spiritului ei întreprinzator, sa duca o viata prospera, mascata de zgârcenia si de permanentele
ei vaicareli. Persidei îi asigura, cu minimum de efort financiar, o buna educatie la calugarite,
iar pe Trica îl da ucenic la un cojocar. Romanul consacra un spatiu extins vietii sentimentale
a tinerei Persida, care, iubita de teologul Codreanu si de fiul unui macelar bogat, Natl, îl alege
pe acesta din urma. Dupa un îndelungat proces de precizare si cristalizare a sentimentului
care îi uneste, Persida si Natl sunt cununati pe ascuns de generosul Codreanu si pleaca la
Viena, nevoiti sa-si paraseasca locurile natale, unde unirea a doi tineri de nationalitati diferite
întâmpina opozitia unui mediu dominat de prejudecati si, în primul rând, a parintilor.
Greutatile cu care se confrunta si dupa întoarcerea de la Viena, precum si evolutia divergenta
a caracterelor lor înaspresc relatiile dintre cei doi soti. Situatia se îmbunatateste relativ o data
cu nasterea copilului, când Mara si Hubar accepta în sfârsit casatoria încheiata fara voia lor.
Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în privinta religiei în care sa fie botezat copilul.
Când acest conflict se apjaneaza, romanul se încheie, brusc si brutal, cu uciderea batrânului
Hubar de catre fiul sau natural, dementul Bandi.
Desi personajul Mara ocupa în carte un spatiu mai putin extins decât fiica ei, Persida,
totusi figura precupetei din Radna domina întregul roman prin forta ei, prin pregnanta
trasaturilor si prin complexitate. Mara este un personaj la care se raporteaza si celelalte si
care, prin ponderea lui, reprezinta un factor de echilibru. însusi portretul ei fizic sugereaza
masivitate, stabilitate:
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vânt, Mara sta ziua
toata sub satra, în dosul mesei pline de poame si de turta dulce".
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni: pentru copiii sai si pentru agonisirea de bani. Daca,
în cazul personajului Ghita din nuvela Moara cu Noroc, dragostea fata de familie si patima
înavutirii, dobândita mai recent, îi scindau personalitatea într-un mod dramatic, cele doua
sentimente nu intra în conflict atunci când este vorba de Mara. Inventiva, aceasta gaseste
totdeauna modalitatea de a-si realiza planurile în ceea ce-i priveste pe copii cu cât mai putina
cheltuiala, determinând-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis, iar pe
cojocarul Bocioaca sa plateasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul
afectiv al Marei între dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi
în care eroina îsi pastreaza economiile: "unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare,
altul pentru Persida si al treilea pentru Trica". Când trebuie sa faca o investitie mai
importanta, cum este aceea pentru arendarea podului de peste Mures, Mara ia bani din
ciorapul destinat Persidei, ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile care
însotesc punerea banilor la pastrare: Când poate sa puna florinul ea-l saruta, apoi ramâne asa,
singura, cu banii întinsi pe masa, sta pe gânduri si începe în cele din urma sa plânga."
Ca si alte personaje ale lui Slavici, Mara este caracterizata de orgoliul care la ea îmbraca
forma mândriei de a-si fi facut stare prin munca ei proprie si a orgoliului matern: "Tot n-are
nimeni copii ca mine!" repeta în diferite împrejurari personajul, si aceasta exclamatie piina de
satisfactie domina romanul cu frecventa unui laitmotiv, aparând chiar în situatiile în care
comportarea copiilor o supara la început pe mama. Aceasta capacitate a energicei Mara de a
trece peste conflictele care o opun uneori copiilor ce îi nesocotesc vointa (fuga Persidei cu
Nati, înrolarea lui Trica) o caracterizeaza drept o fire adaptabila, pentru care imperativele
realitatii înseamna mai mult decât principiile morale pe care Persida si Trica sunt îndemnati
uneori indirect sa le nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a
fost considerata a fi "viata însasi, patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa, vorace si
darnica; animata de tensiunile cele mai obscure, dar si îndrumata de elanurile cele mai nobile;
neiertatoare, aspra, severa si blânda" (Magdalena Popescu).
S-a spus, de asemenea, ca "Mara e un caracter" bine determinat, o prezenta covârsitoare de la
începutul si pâna la sfârsitul romanului, în vreme ce Persida "e un destin", reprezentând,
asadar, o evolutie de la adolescenta la maturitate. Viata o transforma pe tânara frumoasa si
delicata într-o replica vie a mamei sale. Conflictul dintre generatii se rezolva prin repetarea
de catre tineri a destinului vârstnicilor. De fapt, "nu e vorba decât de o scurta criza de
transmitere a deprinderilor ereditare", observa G. Calinescu:
"Femeie greu muncita, ce perduse încetul cu încetul înfatisarea ei aleasa si gingase; ridicând
ciuberele de apa si oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul, punând mâna la toate,
ea se facuse mai voinica, mai teapana, dar totdeodata si mai nodoroasa oarecum, ca copacul
înca tânar, dar mult batut de vânturi. Astfel nici miscarile ei nu mai erau cele de mai-nainte;
calca mai iute, mai lat si mai apasat, prindea cu mâna întreaga când lua ceva si se-nvârtea în
calcâie când se întorcea din o parte într-alta. Un singur lucru îi ramasese: se tinea si acum
dreapta ca un grenadir.
si omul e cum îl vezi daca te uiti bine la el.
Traind mereu cu slugi proaste si cu lume adunata în cârciuma, ea perduse încetul cu
încetul si gingasia sufletului. Nu se mai rusina când auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita
când i se zicea vreo vorba aspra, lua iumea cum o gasea si vorbea iute, scurt si aspru, ba era
în stare sa traga si paimi ori sa dea brânci când vorba era sa faca liniste si buna rânduiala în
casa ei."
-- Analiza psihologica. La aparitia volumului Novele din popor, M. Eminescu observa în
legatura cu Slavici ca "problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata
finetea unui cunoscator al naturii omenesti", iar T. Vianu avea sa afirme în Arta prozatorilor
români ca în literatura noastra "Slavici crease modelul analizei psihologice".
Atunci când întreprinde analiza psihologica, I. Slavici o face cu o fina intuire a complexitatii
sufletelor aparent simple. Originalitatea scriitorului consta, în aceasta privinta, în capacitatea
de a se insinua în interiorul personajului, de a prezenta, prin intermediul reproducerii
indirecte si al stilului indirect liber, gândurile acestuia. Psiholog si al sufletului colectiv,
naratorul preia adesea rolul de exponent a! opiniei publice, asumându-! cu ajutorul stilului
oral si creând o alternanta între imaginea personajului reflectata de parerea generala, de "gura
satului", exprimata de o voce de cele mai multe ori anonima, si personajul însusi, în
prezentarea directa a psihicului si actelor sale.
"însusirea esentiala a lui Slavici este însa de a analiza dragostea", arata G. Calinescu, si atât
puterea de observatie, cât si arta scriitorului sunt în mod remarcabil îndreptate spre procesul
de înmugurire si cristalizare a sentimentului erotic. Persida traieste primii fiori ai dragostei si
autoanaliza îi vadeste imposibilitatea de a-si preciza sentimentul, situatie comparabila cu cea
din Zburatorul 6e Heiiade Radulescu:
"Avea în sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar aceasta nu pentru ca s-ar fi sfiit, ci
pentru ca nu stia nici dânsa ce are. Se temea ea însasi de sine, simtea c-o apuca din când în
când o pornire navalnica si-i vine sa se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu
stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o
viata plina de nevoie si de dureri: le presimtea, le stia parca pe toate cum vin."
 Romanul MARA aparut mai intai in revista VATRA in anul 1894 a fost apoi publicat
în volum (1906), romanul Mara a cunoscut trei editii în timpul vietii autorului,fiind tradus si
în numeroase limbi straine. Interesul pentru roman a crescut de la o editie la
alta.Paralel,critica si istoriografia literara si-au îmbo 16216l1113q gatit,adâncit si,nu de
putine ori,si-au revizuit judecatile de valoare asupra romanului.
Prin elementul social si îndeosebi cel etnografic - lumea târgului transilvanean,viata
breslelor,obiceiurile la culesul viilor în Podgoria Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea
realista a societatii transilvane de la jumatatea sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara" capata si
istoricitate,cu toate ca nu este un roman istoric.
-- Subiectul romanului . Romanul urmareste destinul Marei, precupeata de la Radna, si al
copiilor ei, Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre vârsta adulta. Desi vaduva,
eroina reuseste, datorita spiritului ei întreprinzator, sa duca o viata prospera, mascata de
zgârcenia si de permanentele ei vaicareli. Persidei îi asigura, cu minimum de efort financiar,
o buna educatie la calugarite, iar pe Trica îl da ucenic la un cojocar. Romanul consacra un
spatiu extins vietii sentimentale a tinerei Persida, care, iubita de teologul Codreanu si de fiul
unui macelar bogat, Natl, îl alege pe acesta din urma. Dupa un îndelungat proces de precizare
si cristalizare a sentimentului care îi uneste, Persida si Natl sunt cununati pe ascuns de
generosul Codreanu si pleaca la Viena, nevoiti sa-si paraseasca locurile natale, unde unirea a
doi tineri de nationalitati diferite întâmpina opozitia unui mediu dominat de prejudecati si, în
primul rând, a parintilor. Greutatile cu care se confrunta si dupa întoarcerea de la Viena,
precum si evolutia divergenta a caracterelor lor înaspresc relatiile dintre cei doi soti. Situatia
se îmbunatateste relativ o data cu nasterea copilului, când Mara si Hubar accepta în sfârsit
casatoria încheiata fara voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în privinta
religiei în care sa fie botezat copilul. Când acest conflict se apjaneaza, romanul se încheie,
brusc si brutal, cu uciderea batrânului Hubar de catre fiul sau natural, dementul Bandi.
-- Personajele.Desi personajul Mara ocupa în carte un spatiu mai putin extins decât fiica ei,
Persida, totusi figura precupetei din Radna domina întregul roman prin forta ei, prin
pregnanta trasaturilor si prin complexitate. Mara este un personaj la care se raporteaza si
celelalte si care, prin ponderea lui, reprezinta un factor de echilibru. însusi portretul ei fizic
sugereaza masivitate, stabilitate:
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vânt, Mara sta ziua
toata sub satra, în dosul mesei pline de poame si de turta dulce".
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni: pentru copiii sai si pentru agonisirea de bani. Daca,
în cazul personajului Ghita din nuvela Moara cu Noroc, dragostea fata de familie si patima
înavutirii, dobândita mai recent, îi scindau personalitatea într-un mod dramatic, cele doua
sentimente nu intra în conflict atunci când este vorba de Mara. Inventiva, aceasta gaseste
totdeauna modalitatea de a-si realiza planurile în ceea ce-i priveste pe copii cu cât mai putina
cheltuiala, determinând-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis, iar pe
cojocarul Bocioaca sa plateasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul
afectiv al Marei între dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi
în care eroina îsi pastreaza economiile: "unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare,
altul pentru Persida si al treilea pentru Trica". Când trebuie sa faca o investitie mai
importanta, cum este aceea pentru arendarea podului de peste Mures, Mara ia bani din
ciorapul destinat Persidei, ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile care
însotesc punerea banilor la pastrare:
"Când poate sa puna florinul ea-l saruta, apoi ramâne asa, singura, cu banii întinsi pe masa,
sta pe gânduri si începe în cele din urma sa plânga."
Ca si alte personaje ale lui Slavici, Mara este caracterizata de orgoliul care la ea îmbraca
forma mândriei de a-si fi facut stare prin munca ei proprie si a orgoliului matern: "Tot n-are
nimeni copii ca mine!" repeta în diferite împrejurari personajul, si aceasta exclamatie piina de
satisfactie domina romanul cu frecventa unui laitmotiv, aparând chiar în situatiile în care
comportarea copiilor o supara la început pe mama. Aceasta capacitate a energicei Mara de a
trece peste conflictele care o opun uneori copiilor ce îi nesocotesc vointa (fuga Persidei cu
Nati, înrolarea lui Trica) o caracterizeaza drept o fire adaptabila, pentru care imperativele
realitatii înseamna mai mult decât principiile morale pe care Persida si Trica sunt îndemnati
uneori indirect sa le nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a
fost considerata a fi "viata însasi, patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa, vorace si
darnica; animata de tensiunile cele mai obscure, dar si îndrumata de elanurile cele mai nobile;
neiertatoare, aspra, severa si blânda" (Magdalena Popescu).
S-a spus, de asemenea, ca "Mara e un caracter" bine determinat, o prezenta covârsitoare de la
începutul si pâna la sfârsitul romanului, în vreme ce Persida "e un destin", reprezentând,
asadar, o evolutie de la adolescenta la maturitate. Viata o transforma pe tânara frumoasa si
delicata într-o replica vie a mamei sale. Conflictul dintre generatii se rezolva prin repetarea
de catre tineri a destinului vârstnicilor. De fapt, "nu e vorba decât de o scurta criza de
transmitere a deprinderilor ereditare", observa G. Calinescu:
"Femeie greu muncita, ce perduse încetul cu încetul înfatisarea ei aleasa si gingase; ridicând
ciuberele de apa si oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul, punând mâna la toate,
ea se facuse mai voinica, mai teapana, dar totdeodata si mai nodoroasa oarecum, ca copacul
înca tânar, dar mult batut de vânturi. Astfel nici miscarile ei nu mai erau cele de mai-nainte;
calca mai iute, mai lat si mai apasat, prindea cu mâna întreaga când lua ceva si se-nvârtea în
calcâie când se întorcea din o parte într-alta. Un singur lucru îi ramasese: se tinea si acum
dreapta ca un grenadir.
si omul e cum îl vezi daca te uiti bine la el.
Traind mereu cu slugi proaste si cu lume adunata în cârciuma, ea perduse încetul cu încetul si
gingasia sufletului. Nu se mai rusina când auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita când i se
zicea vreo vorba aspra, lua iumea cum o gasea si vorbea iute, scurt si aspru, ba era în stare sa
traga si paimi ori sa dea brânci când vorba era sa faca liniste si buna rânduiala în casa ei."
-- Analiza psihologica. La aparitia volumului Novele din popor, M. Eminescu observa în
legatura cu Slavici ca "problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata
finetea unui cunoscator al naturii omenesti", iar T. Vianu avea sa afirme în Arta prozatorilor
români ca în literatura noastra "Slavici crease modelul analizei psihologice".
Atunci când întreprinde analiza psihologica, I. Slavici o face cu o fina intuire a complexitatii
sufletelor aparent simple. Originalitatea scriitorului consta, în aceasta privinta, în capacitatea
de a se insinua în interiorul personajului, de a prezenta, prin intermediul reproducerii
indirecte si al stilului indirect liber, gândurile acestuia. Psiholog si al sufletului colectiv,
naratorul preia adesea rolul de exponent a! opiniei publice, asumându-! cu ajutorul stilului
oral si creând o alternanta între imaginea personajului reflectata de parerea generala, de "gura
satului", exprimata de o voce de cele mai multe ori anonima, si personajul însusi, în
prezentarea directa a psihicului si actelor sale.
"însusirea esentiala a lui Slavici este însa de a analiza dragostea", arata G. Calinescu, si atât
puterea de observatie, cât si arta scriitorului sunt în mod remarcabil îndreptate spre procesul
de înmugurire si cristalizare a sentimentului erotic. Persida traieste primii fiori ai dragostei si
autoanaliza îi vadeste imposibilitatea de a-si preciza sentimentul, situatie comparabila cu cea
din Zburatorul 6e Heiiade Radulescu:
"Avea în sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar aceasta nu pentru ca s-ar fi sfiit, ci
pentru ca nu stia nici dânsa ce are. Se temea ea însasi de sine, simtea c-o apuca din când în
când o pornire navalnica si-i vine sa se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu
stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o
viata plina de nevoie si de dureri: le presimtea, le stia parca pe toate cum vin."
Scena primei întâlniri dintre Persida si Natl contine observatia subtila a modului în care fata
devine constienta de sentimentul care o cuprinsese datorita gestului maicii Aegidia de a o
îndeparta de la fereastra de unde îl privea pe Natl fara a-si da seama ca face un lucru ce nu se
cuvine:
"într-una din ziie, ferestrile fiind deschise si izbând odata vântul în ele, una, tocmai cea de la
iatacul din colt. unde stetea maica Aegidia cu Persida, s-a sfarâmat.
Natl s-a dus sa vada si a vazut - nu farâmaturile de geam, ci o fata- care îi parea grozav de
frumoasa.
Nu-i vorba, n-avea nevoie sa si fie pentru ca sa-i para frumoasa. Ceea ce se iveste la fereastra
unei manastiri de calugarite are totdeauna ceva tainic si plin de farmec. Acolo, chiar batrâna
fiind, femeia pare tânara, chiar urâta, pare frumoasa; iara lucrurile sunt cum ele ne par.
Din întâmplare însa, Persida, care alergase si ea sa vada ce s-a întâmplat, era chiar mai tânara,
mai frumoasa si mai plina de farmec decât cum Natl era în stare sa si-o închipuiasca.
El ramase uimit, cu inima înclestata si cu ochii oarecum împaingeniti.
îi era parca s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capui
iui.
Persida sta neajutorata în fata geamurilor sparte si nici nu-l baga-n seama, când veni maica
Aegidia ca sa vada paguba.
Femeie mai asezata si mai cuminte, ba chiar calugarita, maica Aegidia tresari când vazu,
peste drum, pe Natl, baiatul Hubaroaiei, stând cu ochii tinta la fereastra. îl stia de copil mic, îl
socotise totdeauna cel mai bun baiat, si mintea i se oprea în loc vazându-l atât de îndraznet.
- Sidi! grai dânsa mâhnita si apuca fata de brat, ca s-o dea din vederea tânarului.
Rau a facut, caci acum se oprira si ochii Persidei asupra tânarului cu sort curat, cu obrajii
rumeni si cu mustata mica, acum îsi dete si ea seama de ce sta acel tânar acolo.
Obrajii ei se umplura de sânge si îi era parca o sagetase ceva prin inima.
Atât a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese".
Mediul de desfasurare al actiunii . în spiritul romanului realist, personajele din Mara
evolueaza în medii descrise cu amanuntime si în care pitorescul este generat de precizia
descrierii, de cantitatea de viata pe care acesta o contine, si nu de podoabele stilistice.
Scene precum acelea ale târgului de la Arad, ale culesului de vie ori ale probelor prin care
trebuie sa treaca un viitor mester sunt pagini ce compun o atmosfera de mare forta evocatoare
" MARA " este romanul socialitatii învingatoare pe toate planurile, în confruntarea cu
indivizii , luati în parte,pe care natura si vârsta îi împing vremelnic la
nesupunere.Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte
deocamdata în aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea
tuturor ar fi buna si pentru el." ( N. Manolescu)