Povestea regelui Marte

de Girigan Darius-Leon

A fost odată ca niciodată, la o margine a lumii, în țara Soarelui

Răsare un rege care avea un singur fiu.
Regele la auzirea veștii le porunci de îndată soliilor să
răspândească vestea tuturor celor din regat. În cinstea lui ținu
o petrecere așa de mare, cu bucate alese și invitați de seamă,
încât se auzi și de cealaltă margine a lumii trei zile și trei nopți.
Pe măsură ce anii treceau, regele deveni tot mai bătrân însă pe
chipul său se citi fericirea încât putu fi văzută de departe. În
schimb fiul său crescu și se făcu înalt și frumos ca bradul.
Precum bradul de neclintit fu fiul regelui.
Fericirea nu dură prea mult pentru că asupra regatului se
abătu o nenorocire mare. Bătrânul rege fu pălit de o boală
grea. La curtea regelui fu trimiși cei mai pricepuți oameni în ale
leacului, dar în zadar. Nimeni nu găsi leac pentru boala regelui
nostru.
Într-una din zilele fierbinți, regele îi porunci celui mai apropiat
om al său, Amaterasu, bucătarului să îi aducă fiul de îndată. La
auzirea ordinului regelui, tânărul îl urmă pe trimisul acestuia
fără să ezite. Regele nostru se află în Grădina Veșnicului Măr
sub umbra acestuia pe o pătură cusută cu pene de porumbel
de un alb imaculat.
Odată ajuns acolo nu aveai cum să nu fi remarcat peisajul
neobișnuit al grădini pe care îl oferea oricărui ce se încumetă a
o privi. La tot pasul vedeai fel și fel de copaci de o înălțime
extraordinar de mare încât coroana acestora nu putea fi
văzută cu ochiul liber. Fiecare copac fu însemnat cu chipul și
asemănarea viețuitoarelor ce au trăit aici. În centrul acestei
grădini se află un măr care nu era orice fel de măr. Merele
acestuia nu erau obișnuite, ci erau din aur. Se spune că mărul
se află acolo de când e lumea și pământul și se mai spune că
merele sale îndeplinesc dorințe. Noaptea merele mărului
strălucesc atât de tare încât luminau întreaga grădină.
Regele făcu semn către bucătar să îl lase singur cu fiul său.
Regele se uită la băiat și făcu semn să se așeze lângă el:
- Fiule, acum că ești destul de mare și barba ți se arată pe fața
ta, socot că ești pregătit pentru a lua tronul regatului țării
Soarelui Răsare.
- Dragă tată, este o onoare pentru mine. Însă iartă-mă că nu
dau crezare vorbelor dumitale, dar socot cu mintea mea că
încă nu sunt îndeajuns de mare pentru un asemenea lucru.
La auzirea vorbelor spuse de către fiu, regele se încruntă și îi
puse mâna dreaptă pe umărul lui:
- Socoți a nu te încrede în cele spuse de către rege?! Fiul se
făcu roșu la față și își aplecă privirea în jos. Regele pe urmă îi
puse mâna pe bărbia acestuia și io ridică:
- Ascultă bine la mine, cu un ton gros, nu știu dacă am să mai
apuc ziua de mâine! Însă aș vrea să știu că regatul țării
Soarelui Răsare a rămas pe mâinile cui trebuie. Și din această
pricină, în această zi soarele îmi este martor, și socot a
încredința tronul regatului singurului meu moștenitor iubit
după cum este obiceiul din străbuni în străbuni. Forța,
istețimea, curajul și vrednicia ta vor fi puse la mare încercare
de lucrurile ce ți se vor ivi în cale. Nu ne putem îndepărta de
cele sfinte! Mâine vom începe pregătirile! După ce termină
vorbele, regele își pupă pe frunte fiul și se duse prin regat să își
refacă puterile.
Din urma bătrânului rege se auzi tare:
- Dorința ta, dragă tată, îmi ie poruncă!
Regele la auzirea acestora își întoarse capul către fiu și zâmbi
larg până la urechi după își văzu de drum.
După cum se știa, regele luă întotdeauna masa la lăsarea
soarelui alături de fiul său. Timpul se scurse încet și luna își
făcu simțită prezența pe cer. Cerul era împodobit cu mii și mii
de stele. Castelul țării Soarelui Răsare fu luminat de măreața
lună. Masa era pe pregătite. Bucătarul castelului, Amaterasu,
făcu mâncarea după voia și pofta regelui. Marte și bucătarul îl
așteptau pe invitatul cel de seamă. Trecu ceva timp de când
ambii îl așteptă și tot nu se arătă. Bucătarul se hotărî a-l căuta
pe rege, însă fu de negăsit de parcă intră în fundul pământului.
Atunci își spuse bucătarul că singurul loc unde putea fi regele
era în odaia sa. Cu repeziciunea unei săgeți bucătarul urcă în
grabă scările. Bietul bucătar zbieră așa de tare la mirarea ce fu
dată a o vedea încât fu auzit de întregul castel. Fără să ezite,
Marte, o luă spre odaia tatălui său:
- Prințe, printre lacrimi spus, regele și-a dat duhul!
Prințul căzu jos ca fiind pălit de o săgeată și izbucni deodată în
lacrimi. Amaterasu se așeză lângă tânărul prinț cuprinzându-l
în brațe.
Regele nostru își găsi loc de odihnă în Grădina Veșnicului Măr.
Pe ultimul drum i-au fost alături toți regii și reginele regatelor
cunoscute de atunci. Mormântul regelui fu păzit cu trandafiri
roșii și închis de un gard auriu. Seară de seară tânărul prinț,
merse însoțit de bucătar, să vegheze asupra mormântului său.
De la această ispravă trecu un an.
Tânărul nostru rege se obișnui cu treburile țării. Tot în acest
timp, bucătarul castelului, Amaterasu îi fu alături; acesta
deveni mâna lui cea dreaptă. Atunci când se ivi o problemă la
care nu găsi rezolvare se sfătui cu acesta. Regatul aflat sub
conducerea tânărului rege, Marte, merse strună când într-o zi
se abătu peste regat o altă nenorocire. Pe neașteptate, pe
înaltul cerului își făcu prezența un dragon uriaș și feroce care
scuipă flăcări. Acesta zbură deasupra castelului cu o viteză

amețitoare. În stânga și de-a dreapta scuipă flăcări. Întregul

regat fu cuprins de flăcările dragonului feroce. Amaterasu
împreună cu tânărul rege se aflau în castel. De îndată Marte
apucă să își ia câteva lucruri de preț - pătura răposatului său
tată și calul cel mai de seamă al lui. Bucătarul luă cu el doar
cuțitul cu care găti de ani întregi la curtea regatului țării
Soarelui Răsare. Nu înainte de a pleca tânărul rege luă din
Grădina Veșnicului Măr un măr de aur pentru drum.
Amândoi se uită în spatele lor cu tristețe cum dragul lor regat
fu cuprins de flăcări. De la depărtare se vedea doar fum.
Aceștia trecu din regat peste un pod, sub un râu, care dădu
peste o pădure. Unde te uitai fu plin de ghinzi cu coroana
verde. Soarele de abia se vedea printre ei. Curând noaptea îi
prinse pe cei doi hoinărînd în pădure pentru a găsi o calea de a
ieși. Odată cu lăsarea nopții, coroana ghinzilor aceleai păduri
începu să strălucească precum verdele smarald. Era o priveliște
de neînchipuit. Istoviți de la drumul străbătut au decis să
rămână peste noapte. Din depărtare ei zări o lumină galbenă
puternică. În speranța că putu găsi pe cineva să îi ajute s-au
dus către ea. Odată ajunși văzu că lumina aceea venea din
scorbura unui copac. Din păcate cel ce putea urcă scările prin
scorbură fu doar tânărul rege. Scorbura acelui copac fu de
dimensiunile regelui.
Bucătarul îl atenționă să fie cu băgare de seamă la ivirea unui
pericol așa că îi dară cuțitul său.
Marte urcă cu greu scările, însă într-un final ajunse în fața unei
uși. Pe fața ușii se putu observă chipul și asemănarea unei
veverițe. Regele se hotărî a bate la ușă. De cealaltă parte a ușii
îi se arată o veveriță cu o coroană pe cap. Regele la vederea
acesteia de îndată făcu o plecăciune. Pe urmă, Marte îi explică
cele petrecute și îi ceru cu îngăduința să să îl lase să
poposească peste noapte. La auzirea celor întâmplate regele
cu coada stufoasă acceptă.
Înainte de toate avu de îndeplinit o cerință din partea regelui.
Acesta îl rugă să îi spargă o sută de ghinde. Regele veveriță nu
putu face acest lucru din cauză că îi lipsea un dinte din față și îi
era destul de greu în a sparge coaja unei ghinde. Zis și făcut.
Tânărul rege se apucă de treabă. În zadar încercă cu mâinile
goale să spargă coaja ghindelor, acestea fu tare ca piatra.
Pentru a duce sarcina micului rege la bun sfârșit folosi cuțitul
dat de către bucătar. Nu dură prea mult și regele cu coadă
stufoasă își făcu apariția. Acesta fu atât de surprins când văzu
că dorința îi fu îndeplinită. Drept răsplată regele făcu întocmai
cum a zis și îi da o cameră. Bucătarului și calului său li s-a fost
dat o grămadă mare de frunze moale pentru a-și face culcuș
călduros din ele.
A doua zi, dis-de-dimineață, când soarele urcă pe cer, Marte
vru a porni la drum.
Înainte de a porni, împreună cu Amaterasu îi mulțumiră încă o
dată pentru bunătatea de care da dovadă micul rege. Acesta
pe urmă le fu dat o frunză și o coajă de ghindă plină cu apă.
Micul rege îi arătă cum trebuie fu folosită și le spu ca Cel de
sus să îi aibe sub paza Lui .
Marte folosi frunza și coaja întocmai cum fu învățat de regele
veveriță. Vârful frunzei le arătă nordul. Aceștia avu de
străbătut un pod, peste un râu.
Podul dădu, de data aceasta, într-o pădure plină cu brazi.
Verdele brazilor era de o culoare atât de încântătoare încât îți
luă privirea. Cărarea, pe unde o luă tânărul rege însoțit de
bucătar și calul răposatului rege, du către peștera unui urs.
Peștera din piatră și atât de beznă fu încât îți trebuia o torță că
să îți lumineze calea.
Bucătarul îl sfătui pe Marte să folosească mărul drept torță
pentru a vedea pe unde merge. Tânărul rege își făcu curaj și
intră în peșteră. Nu dură prea mult de când fu în peșteră și
deodată se auzi răgetul puternic al unui urs. Ca prin magie,
deodată, peștera se lumină și în fața lui Marte îi apăru un urs
uriaș și bine-făcut de culoare brună:
- Cine îndrăznește a-l deranja pe Măritul rege Urs Carpatin?!
- Iertare, Măria Ta, spuse tânărul rege făcând o plecăciune, vin
de departe din regatul țării Soarelui Răsare.
- Ce vânt te aduce la mine, în această zi?
Regele nostru îi explică toată povestea, cine este și ce s-a
întâmplat cu regatul său iubit. La auzirea acestora, Măritul
rege Urs, îl pofti să intre în peșteră. Marte făcu semn către
Amaterasu să intre.
Măritul Urs fu impresionat de povestea regelui nostru așa
încât îi oferi ajutorul. De îndată îi porunci unuia dintre supușii
săi să-i aducă paloșul fermecat și haina din blană de urs.
Paloșul fu făcut din fier tare și cu mâner din corn de cerb.
Regele Urs îi spu lui Marte că acest paloș nu este unul obișnuit
și că cel ce îl avea în mâna sa îi v-a purta mâna pentru a
triumfa cu bine în luptă. În schimb, nici haina din blană de urs
nu era mai prejos. Ea îl ajută pe cel ce o purtă să îl protejeze în
luptă. Înainte de a primi cele de trebuință în luptă cu dragonul
feroce care fu pus stăpânire peste regatul țării Soarelui Răsare,
regele nostru avu de dus pân' la capăt sarcina regelui Urs.
Regele îi ceru lui Marte să îi aducă peștele cu solzi de aur din
râul din apropiere. Regele ținu a adăugă că peștele va sări în
mâinile celui ce se dovedește a fi cu inima bună și mintea
curată. Fără să ezite, Marte împreună cu Amaterasu, o luă
spre calea de unde au venit. Amaterasu luă din posesia regelui
cuțitul pe care îi dară și începu a tăia o creangă dintr-un brad.
Apa râului era atât de cristalină și limpede. Bucătarul scobi
vârful crengii și pu o râmă pe ea, după care o puse în apă.
Trecu ceva vreme de când stătu la marginea râului să prindă
peștele cel prețios, dar însă în zadar, acesta nu se arătă.
Tânărul rege se hotărî a-și încerca norocul și se așezu la
marginea râului. A întins mâinile către râu și nu dură prea mult
și peștele cel mult visat se arătă. De îndată a sărit spre mâinile
deschise ale tânărului rege. Aceștia fu mirați de întâmplarea ce
le-a fu dat să fie martori și o luă din nou spre peștera regelui
Urs. Acesta din urmă fu surprins că dorința îi fu îndeplinită
numaidecât.
Regele Urs fu atât de vesel încât îi poftiră să rămână peste
noapte la el. De îndată le porunci supușilor să îi se aducă
bucatele cele mai bune pe care le avu. Nu dură prea mult și o
masă în afara peșterii fu întinsă cu bucatele promise. Regele
împreună cu oaspeții săi ciocni din paharele de cristal umplute
cu vin roșu și se ospătă pe cinste.
La lăsarea nopții, oaspeții fu așteptați cu un pat mare făcut din
crengi de brad.
Noaptea nu ținu mult și soarele urcă pe cer.
Oaspeții Măritului rege Urs ținu a-i mulțumi încă o dată de
bunătatea de care du dovadă și o luă la pas. Nu înainte de
toate, regele le fu dă cele ce le promise și le spu că Cel de sus
să îi aibe în grija Lui.
Tânărul nostru rege puse frunza în coaja ghindei ce fu dată de
regele cel cu coadă stufoasă. Vârful frunzei, de data aceasta, le
indică estul. Aceștia trecură de unde o luară trecând podul ce
du spre peștera regelui Urs și cel ce du spre pădurea ghinzilor
strălucitoare a regelui Veveriță. Drumul parcă era mai scurt
decât ce-l parcurs până la peștera ursului.
De când plecă din regatul său mult iubit priveliștea fu
neschimbată. Dragonul cel feroce păzea din zbor ceea ce a mai
rămas din regatul țării Soarelui Răsare.
Ce fu neatins de flăcările sale era vestitul măr și mormântul
răposatului tată.
Tânărul rege fu plăcut surprins cum acestea nu fu atinse de
flăcările dragonului feroce.
Marte împreună cu Amaterasu se du spre mormântul regelui.
Pe neașteptate dragonul se apropieră de ei. Aceștia se
adăpostiră sub Veșnicul Măr. Dragonul într-una scuipă foc.
Regele nostru de îndată se îmbrăcă în haina de blană dată de
regele Urs și pu mâna pe paloșul fermecat.
Împins de furia și dorința de a-și recupera regatul iubit o luă
spre dragon. În stânga și de-a dreapta dragonul scuipă foc.
Flăcările sale nu îl atinse pe rege. Ferocele dragon urcă spre
cer și coborî jos de cutremurî pământul. Marte o luă spre fața
dragonului să îl străpungă. Dragonul tot în acest timp scuipă
foc. Când să dea să se urce la cer, tânărul rege îl străpu cu
tăișul ascuțit a-l paloșului fermecat în piept și de îndată
dragonul se prefăcu în stană de piatră.
Regele Marte răpus de puteri se așeză jos și luă o gură din
mărul pe care îl avu la drum. De îndată regatul reveni la
normal ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Amaterasu de îndată ținu o petrecere așa de mare, încât se
auzi de de cealaltă margine a lumii, în cinstea glorioasei victorii
a regelui. La petrecere fu chemați cei mai de seamă oameni
printre care și regele Veveriță și regele Urs.
Trecui și io pe-acolo și mă veseli alături de ei. Am încălecat pe-
o șa și v-am spus povestea așa.