Drept Administrativ - Partea Specială

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA
Programul de studiu: ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ R4EDUSĂ
Disciplina: DREPT ADMINISTRATIV PARTE SPECIALĂ
Titular disciplină: CONF.UNIV.DR. ELENA MIHAELA FODOR
Adresă de contact: mihaelafodor@yahoo.co.uk
DREPT ADMINISTRATIV. PARTEA SPECIALĂ
CUPRINS
INTRODUCERE ...................................................................................................................................... 6
UNITATEA DE STUDIU NR. 1

Serviciul public
1.1. Introducere ............................................................................................................ ............................... 10

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu .................................................................................. 11
1.3. Conţinutul unităţii de studiu ............................................................................................................. 11
1.3.1. Categorii ............................................................................................................................ 11
1.3.2. Externalizarea serviciului public........................................................................................ 11
1.3.3. Drept comparat……………………………….................................................................... 11
1.3.4. Managementul serviciului public de justiţie …………………………………………… 12
1.4. Rezumat şi cuvinte cheie ................................................................................................................... 13
1.5. Bibliografie …………………………………………………………………………………………. 14
1.6. Concluzii …………. ……………………………………………………………………………….. 14
Test de autoevaluare…………………………………………………………………………………….. . 15

Contenciosul administrative, noţiune, istoric.
Condiţiile acţiunii directe
2.1. Introducere ............................................................................................................ ............................... 16
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu .................................................................................. 17
2.3.1. Definiţie ............................................................................................................................ 17
2.3.2. Drept comparat, exemple........................................................................................ 18
2.3.3. Evoluţia contenciosului administrativ român.................................................................... 18
2.3.4. Existenţa calităţii de a sesiza instanţa de judecată ……………………………………… 22
2.3.5. Condiţia ca reclamantul să fi fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim 23
2.3.6. Condiţia ca actul atacat sa fie un act administrativ sau un act administrativ asimilat........ 24
2.3.7. Condiţia ca actul atacat să emane de la o autoritate publică …………………………… 25
2.3.8. Condiţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile……………............................ 26
1
2.3.9. Respectarea termenului de introducere a acţiunii ........................................................ 27
2.5. Test de autoevaluare ………………………………………………………………………………. 33
2.6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………….. 31

Procedura sesizarii instanţei în contencios administrativ
3.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 32

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu …………….. ........................................................... 33
3.3.1. Definiţii ale noţiunilor cu care operează contenciosul administrativ …………. 33
3.3.2. Competenţa materială..................................................................................................... 38
3.3.3. Competenţa teritorială …………………………………………………..…………. 39
3.3.4. Participanţii la proces................................................................................................ 39
3.3.5. Actele care trebuie depuse de reclamant .................................................................... 41
3.3.6. Taxa judiciară de timbru …………………………………………………………. 42
3.4. Rezumat şi cuvinte cheie ................................................................................................ ................... 43
3.6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………….. 45

Cereri principale şi cereri accesorii în contencios administrativ
4.1. Introducere ........................................................................................................................................... 46

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat ............................................................ 47
4.3. Conţinutul unităţii de studiu ............................................................................................................ 47
4.3.1. Cereri specifice acţiunii directe......................................................................................... 47
4.3.2. Excepţia de nelegalitate................................................................................................ 49
4.6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………….. 54

Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
Executarea silită a hotărârii în contencios administrativ
5.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 55

5.3.1. Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ............................................................. 56
5.3.2. Suspendarea executării actului administrativ................................................................... 57
5.3.3. Hotărârea instanţei de judecată......................................................................................... 60
5.3.4. Recursul…………………………................................................................................ 61
5.3.5. Căile extraordinare de atac……………….................................................................... 62
2
5.3.6. Executarea silită a hotărârii în contencios administrativ ………………..…………… 62
5.6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………….. 66

Noţiuni generale privind răspunderea în dreptul administrativ
6.1 Introducere .............................................................................................................................. .............. 67

6.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat ............................................................. 68
6.3 Conţinutul unităţii de studiu .............................................................................................................. 68
6.3.1. Noţiuni generale privind răspunderea în dreptul administrativ ........................................ 68
6.3.2. Tipuri de sancţiuni administrative................................................................................. 69
6.3.3. Răspunderea patrimonială a administraţiei publice …………………………………. 70
6.6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………….. 74

Trăsăturile specifice contravenţiei şi răspunderii contravenţionale
7.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 75

7.3.1. Originea ilicitului contravenţional.................................................................................. 76
7.3.2. Definiţia contravenţiei.................................................................................................... 77
7.3.3. Trăsături caracteristice ale contravenţiei........................................................................ 77
7.3.4. Subiectele răspunderii contravenţionale……………………………………………… 79
7.3.5. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei …………………………… 80
7.3.6. Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională ……………………………….. 80
7.3.7. Sancţiunile contravenţionale potrivit O.G. nr. 2/2001………………………………. 81
7.6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………….. 85

Procesul verbal de contravenţie. Executarea silită în materia contravenţională
8.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 86

8.3.1. Etapele procedurii contravenţionale …………………………………………………. 87
3
8.3.2. Constatarea contravenţiei…………………………………........................................... 87
8.3.3. Căile de atac împotriva procesului-verbal de contravenţie.......................................... 90
8.3.4. Executarea sancţiunilor contravenţionale.................................................................... 91
8.6. Bibliografie........................................................................................................................................ 97

Funcţia publică şi funcţionarul public. Definiţii.
Drepturi şi obligaţii ale funcţionarilor publici
9.1. Introducere ................................................................................................................. ....................... 98

9.2 . Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat ........................................................ 99
9.3. Conţinutul unităţii de studiu ......................................................................................................... 99
9.3.1. Drepturile funcţionarilor publici……………………………………..…………….... 104
9.3.2. Îndatoririle funcţionarilor publici............................................................................ 109
13.4. Rezumat şi cuvinte cheie ................................................................................................................ 112
13.5. Test de autoevaluare …………………………………………………………………………… 113
13.6. Bibliografie.................................................................................................................................... 114

Funcţia publică şi funcţionarul public.
Raportul de serviciu al funcţionarului public.
14.1 Introducere ............................................................................................................ ............................ 115

14.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – timp alocat .......................................................... 115
14.3 Conţinutul unităţii de studiu ............................................................................................................ 116
14.3.1. Selecţia şi numirea funcţionarilor publici……………………………..…………….... 116
14.3.2. Stabilitatea în funcţie şi promovarea funcţionarilor publici…………………………... 117
14.3.3. Modificarea raportului de serviciu al funcţionarilor publici………………………… 119
14.3.4. Suspendarea raportului de serviciu………………………………………………… 122
14.3.5. Încetarea raportului de serviciu al funcţionarilor publici………………………….. 122
14.3.6. Răspunderea funcţionarilor publici……………………………………………….. 123
14.4. Rezumat şi cuvinte cheie ............................................................................................................ ....... 126
14.6. Bibliografie........................................................................................................................................ 128
Răspunsuri la testele grilă de autoevaluare ………………………………………………………… 129
4
INTRODUCERE
Disciplina Drept administrativ. Partea specială este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul
disciplinelor obligatorii fundamentale, deoarece dreptul administrativ acoperă un segment important al
raporturilor juridice. Posibilitatea desfăşurării activităţii absolvenţilor de studii juridice în domeniul
administraţiei publice face necesară studierea unor elemente ca funcţia şi funcţionarul public sau
domeniul public. Răspunderea specifică dreptului administrativ este de asemenea importantă, mai ales
datorită specificului său ancorat în dreptul penal, cu toate că procedural este supus regulilor de procedură
civilă. Soluţionarea litigiilor dintre administraţie şi particulari este o parte semnificativă din activitatea
instanţelor de judecată. Noţiunile acumulate la disciplinele anterior studiate, precum Teoria generală a
dreptului, Drept constituţional, Drept administrativ. Partea generală, conferă suport noilor cunoştinţe
care completează pregătirea studenţilor în domeniul dreptului public.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune ca obiectiv principal ca studenţii să înţeleagă specificul anumitor reglementări
din domeniile speciale de activitate ale administraţiei şi să-şi însuşească teoriile şi conceptele specifice
fiecărui subdomeniu astfel încât să poată aplica cele însuşite la soluţionarea unor situaţii concrete.
Parcurgând această disciplină studenţii vor aprofunda cunoştinţele acumulate în studiul părţii
generale a dreptului administrativ şi vor fi capabili să stăpânească definiţiile, principiile şi principalele
dispoziţii din domeniul contenciosului administrativ, răspunderii administrative, domeniului public şi
funcţiei publice. Totodată, cursul va dezvolta o atitudine pozitivă faţă de importanţa şi responsabilităţile
administraţiei publice, faţă de exigenţele pentru respectarea legislaţiei administrative. Cunoaşterea
domeniilor de reglementare prin legi speciale în dreptul administrativ
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvata a noţiunilor specifice disciplinei)
 Cunoaşterea noţiunii, organizării şi procedurii specifice contenciosului administrativ.

 Înţelegerea formelor răspunderii administrative: răspunderea administrativă propriuzisă,
răspunderea contravenţională, răspunderea disciplinară a funcţionarului public, răspunderea
patrimonială a administraţiei
 Cunoaşterea modalităţilor de formare şi protejare a domeniului public
 Înţelegerea importanţei şi caracterelor specifice ale funcţiei publice, a specificului raportului de
serviciu al funcţionarului public.
5
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,
precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 Explicarea şi interpretarea condiţiilor acţiunii în contencios administrativ

 Explicarea diferenţelor şi asemănărilor între răspunderea administrativă şi răspunderea penală
 Evidenţierea deosebirilor dintre domeniul public şi domeniul privat.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;

utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 Recursul graţios şi cererea introductivă de instanţă în contencios administrativ

 Procesul-verbal de contravenţie
 Decizii privind funcţionarul public.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific / cultivarea
unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale,
morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice /
implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de
parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare
profesională )
 Determinarea unei atitudini pozitive a studentului pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor

cetăţeneşti
 Stimularea pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul dreptului administrativ
 Înţelegerea problemelor cu care se confruntă administraţia pentru organizarea activităţilor şi
soluţionarea problemelor cetăţenilor şi găsirea unor soluţii în acest sens
 Utilizarea raţionamentelor juridice în domeniul dreptului administrativ special, cu valorificarea
acestora în comunicarea profesională şi soluţionarea unei probleme de drept pe care o ridică o
situaţie de fapt, prin utilizarea raţionamentelor juridice.
Competenţele specifice profesionale care pot fi dobândite, potrivit Matricii Cadrului Naţional al
Calificărilor din învăţământul superior, sunt:
C1 - Descrierea conceptelor, teoriilor în domeniile de reglementare specială în cadrul legislaţiei

speciale de drept administrativ.
C2 - Utilizarea conceptelor şi teoriilor din dreptul public pentru explicarea şi interpretarea textelor
de lege în domeniile de reglementare specială în dreptul administrativ.
- Utilizarea cunoştinţelor însuşite pentru explicarea şi interpretarea normelor juridice naţionale
în domeniile de reglementare specială în dreptul administrativ.
C3 - Selectarea informaţiilor juridice necesare pentru rezolvarea unei probleme concrete privind
domeniile de reglementare specială în dreptul administrativ.
- Evaluarea critică a textelor din legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, referitoare la o problemă
de drept concretă de drept administrativ privind domeniile de reglementare specială în dreptul
administrativ.
C5 - Explicarea şi interpretarea surselor de informare din domeniul dreptului administrativ
(legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa), referitoare la domeniile de reglementare specială în dreptul
administrati
6
Competenţele transversale care pot fi dobândite, potrivit Matricii Cadrului Naţional al Calificărilor din
învăţământul superior, sunt:
CT3 – Competenţa de a utiliza programe legislative pentru informare asupra legislaţiei şi practicii judiciare.
- Competenţa de a învăţa să înveţi.
- Competenţa de a susţine un punct de vedere într-o polemică juridică.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material
publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, sunt folosite echipamente
audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi
vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Structura cursului
Cursul este compus din 10 unităţi de studiu:
Unitatea de studiu 1. Serviciul public. Serviciul public de justiţie. 2 ore
Unitatea de studiu 2. Contenciosul administrativ, noţiune, istoric. Condiţiile 4 ore

acţiunii directe.
Unitatea de studiu 3. Procedura sesizarii instanţei în contencios administrativ. 4 ore
Unitatea de studiu 4. Cereri principale şi cereri accesorii în contencios 2 ore

administrativ.
Unitatea de studiu 5. Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ. 2 ore

Executarea silită a hotărârii în contancios administrativ.
Unitatea de studiu 6. Noţiuni generale privind răspunderea în dreptul 2 ore

administrativ.
Unitatea de studiu 7. Trăsăturile specifice contravenţiei şi răspunderii 2 ore

contravenţionale.
Unitatea de studiu 8. Procesul verbal de contravenţie. Executarea silită în 4 ore

materia contravenţională.
Unitatea de studiu 9. Funcţia publică şi funcţionarul public. Definiţii. Drepturi 2 ore

şi obligaţii ale funcţionarilor publici.
Unitatea de studiu 10. Funcţia publică şi funcţionarul public. Raportul de serviciu 4 ore
al funcţionarului public.
7
Tematica întâlnirilor faţă în faţă :
1. Serviciul public. 2 ore
2. Verificarea îndeplinirii condiţiilor acţiunii în contencios administrativ. 2 ore
3. Verificarea îndeplinirii condiţiilor acţiunii în contencios administrativ. 2 ore
4. Pregătirea unei acţiuni în contencios administrativ. 2 ore
5. Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ. 2 ore
6. Aprecierea situaţiei de fapt şi redactarea înscrisurilor pentru 2 ore

dezbaterea cauzei în contencios administrativ.
7. Punerea în executare a hotărârilor pronunţate în contencios 2 ore

administrativ.
8. Identificarea formei de răspundere în materia dreptului administrativ 2 ore

potrivit clasificărilor doctrinare.
9. Răspunderea contravenţională. Cerinţele de validitate pentru procesul- 2 ore

verbal de contravenţie.
10. Procedura contravenţională. Aplicaţii ale noţiunii de „acuzaţie în 2 ore

materie penală” conturată în jurisprudenţa CEDO.
11. Procedura contravenţională – contestarea procesului-verbal de 2 ore

contravenţie.
12. Caracterele funcţiei publice. 2 ore
13. Funcţionarul public – drepturi şi obligaţii. Identificarea aplicabilităţii 2 ore

Legii nr. 188/1999 în situaţii concrete.
14. Raportul de serviciu al funcţionarului public. 2 ore
Tema de control (TC)
O temă practică propusă spre rezolvare va fi propusă pentru a fi soluţionată în grup. Comunicarea
temelor se va face prin intermediul şefului de an prin internet, pe grupul anului de studii. Şeful de an va
comunica organizarea grupurilor până la data e 01.11.2020. Studenţilor li se va comunica pe parcursul
semestrului lista cu temele propuse şi modalitatea în care fiecare grup va alege tema, precum şi termenul
şi modalitatea de predare.
8
Bibliografie obligatorie:
1. Elena Mihaela Fodor, Manual IFR (format electronic)
2. Elena Mihaela Fodor, Drept administrativ, Albastra, Cluj-Napoca, 2017 (se vor avea în vedere
dispoziţiile Legii nr. 212/2018 şi ale Codului administrativ – OUG nr. 57/2019)
3. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, C.H. Beck, 2014 şi vol. II, C.H. Beck, 2015.
Bibliografie suplimentară:
4. Verginia Vedinaş, Drept administrativ, ediţia a IX-a revăzută şi actualizată, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2015
5. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, CH Beck, 2005.
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine în scris şi va consta într-un studiu de caz. Nota finală se compune din nota
finală la examen în proporţie de 80% şi nota pentru lucrarea de control în proporţie de 20%.
9
Spaţiul studentului UNITATEA DE STUDIU NR. 1
SERVICIUL PUBLIC
1.1. Introducere
Serviciul public este una din principalele forme de activitate

ale administraţiei publice, una din „raţiunile” de existenţă a
I administraţiei publice. Vom particulariza aspectele legate de

serviciul public în general prin referiri mai concrete la justiţie şi la
managementul acesteia prin prisma calităţii de serviciu public de
justiţie. Această unitate de studiu va reprezenta în acelaşi timp o
introducere necesară pentru înţelegerea părţii speciale a dreptului
administrativ ce urmează a fi studiată, mai ales a aspectelor
referitoare la contenciosul administrativ.
Resurse necesare şi recomandări de studiu
Alături de obişnuita bibliografie de la finalul prezentei

unităţi de studiu, sugestia noastră este să accesaţi diverse site-uri ale
instanţelor de judecată, precum şi portalul principal -
http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx. De asemenea mai
poate fi consultat site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
http://www.scj.ro/.
Aceste site-uri oferă informaţii importante şi actualizate

despre sistemul de justiţie şi dosarele aflate pe rol, precum şi unele
informaţii despre regulamentele instanţelor, într-o modalitate
interactivă şi modernă.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu: 2 ore.
10
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu
- să priviţi cea de-a treia putere în stat, justiţia, ca pe un
serviciu public – elemente introductive;
- înţelegerea minimală a mecanismelor de funcţionare a

justiţiei, inclusiv a celor privind procedura de judecată;
Spaţiul studentului
- dobândirea capacităţilor de căutare online pe site-urile
instanţelor precum şi înţelesul juridic al terminologiei
folosite pe alocuri.
1.3. Conţinutul unităţii de studiu

Definiţie = O activitate desfăşurata sau autorizatăde o
autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi
generale de interes public
1.3.1. Categorii:
!!!
- Tehnico-administrativ
- Industrial si comercial
- Socio-cultural
1.3.2. Externalizarea serviciului public:
- scop: scăderea cheltuielilor administraţiei publice. Căi de

externalizare: - privatizare
- concesionare
- altele
1.3.3. Drept comparat
Doctrina franceza: Interesul general si regimul de drept public
CEJ: Serviciu universal (serviciu public de baza oferit

tuturor mebrilor comunitatii in conditii tarifare accesibile si
in conditii de calitate standard)
11
1.3.4. Managementul serviciului public de justiție
• Organizarea judiciara - Legea 304/2004

www.portal.just.ro
Instanțe civile:
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Curţi de Apel (15)
- Tribunale şi tribunale specializate (judet)
- Judecăorii (oraşe)
Instanţe militare
 Grade de jurisdicţie
- Fond
- Cale de atac: Apel
- Căi extraordinare de atac: Recurs, Revizuire,

Contestaţie în anulare
- Pentru diferite tipuri de cauze sunt

reglementate caile de atac aplicabile
• Managementul justiţiei →
- accesibilitate, soluţii de calitate, termen rezonabil,

costuri eficiente
Realizat prin dispozitii procedurale:
- Specializarea completelor
- Cresterea numărului de magistraţi din
complet în căile de atac
12
Spaţiul studentului - Soluţionarea pe fond la instanţe cu grad mai
înalt în cazul valorilor materiale ridicate sau
valorilor sociale ocrotite importante
- Accelerarea judecăţii: termene de citare,
respectarea etapelor procesuale, administrarea
probelor
- Conexarea sau disjungerea cauzelor
- Corectitudinea instanțelor: dispoziţii privind
abţinerea, recuzarea, strămutarea
Realizat prin dispoziţii privind organizarea instanțelor:
- Modalitatea de repartizare a cauzelor către instanţe

- Publicitatea datelor despre dosarele aflate pe rol
- Publicitatea soluţiilor
- Publicitatea soluţiilor motivate.
1.4. Rezumat și cuvinte-cheie
Justiția poate fi privită ca un serviciu public,

funcționarea sa fiind reglementată de o serie de norme
juridice organice și regulamente interne. Organizarea
instanțelor, ridicarea sistemului de justiție la standarde
europene nu doar sub aspectul calității actului de
justiție, ci și al adecvării lui la societatea
contemporană este un deziderat pe care statul român
încă încearcă să îl atingă și continuă să îl
perfecționeze, diferențele față de anii anteriori fiind
semnificative.
Cuvinte-cheie: serviciu public, justiţie, instanţe,

organizare.
13
1.5. Bibliografie detaliată:
Elena Mihaela Fodor, Drept administrativ, Albastra, 2017,

p.236-259;
Legea 304/2004.
1.6. Concluzii:
Aceată temă introductivă a făcut trecerea spre partea

specială (și poate mai interesantă), dedicată în mare parte
contenciosului administrativ, pe care o veți studia în acest
semestru. Prin caracterul său aplicativ mult mai pregnant
aceasta va reprezenta cu siguranță un obiect de studiu nu
doar indispensabil oricărui jurist, ci și extrem de interesant
prin materialul conținut.
14
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Menționați gradele de jurisdicție recunoscute de dreptul românesc.
2. Care sunt instanțele din România și ierarhia lor?
3. Ce instituții legale reglementează corectitudinea instanțelor?
Timp de lucru: 20 minute.
15
Contenciosul administrativ, noţiune, istoric.

Condiţiile acţiunii directe.
2.1. Introducere
2.4. Rezumat şi cuvinte cheie
2.5. Îndrumător pentru autoverificare
2.6. Bibliografie
II 2.1. Introducere
I Contenciosul administrativ este o noţiune legată de litigiile de

natură juridică apărute din raporturi juridice de drept
administrativ. Soluţionarea acestor litigii se face după o
procedură specifică, parte specială a procedurii civile, de
instanţe specializate. Organizarea activităţii de soluţionare a
litigiilor aparţinând contenciosului administrativ este proprie
fiecărui sistem juridic şi poate suferi schimbări în timp.
În reglementarea actuală din sistemul nostru juriric a

contenciosului administrativ sunt impuse anumite condiţii pentru
ca cererea adresată instanţei de judecată pentru soluţionarea
litigiului să fie calificată ca o acţiune în contencios administrativ
şi să poată fi judecată.
Pentru a putea parcurge în mod eficient această unitate

introductivă aveţi nevoie de noţiuni elementare de Teoria
generală a dreptului, unde aţi dobândit unele dintre informaţiile
de bază cu privire la raportul juridic, precum şi de Drept
administrativ. Partea generală, unde aţi dobândit cunoştinţe
legate de specificul raportului juridic de drept administrativ,
organizarea administrativă.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 4

ore.
16
- să vă familiarizaţi cu noţiunile de bază legate de contenciosul
administrativ şi să înţelegeţi şi să le folosiţi în mod corect din
punct de vedere juridic;
- să cunoaşteţi organizarea soluţionării litigiilor aparţinând

contenciosului administrativ şi a istoricului acestei organizări în
ţara noastră
- să identificaţi condiţiile unei acţiuni în contencios

administrativ
- să înţelegeţi specificul unei acţiuni în contencios administrativ
- să cunoaşteţi condiţiile necesare pentru ca acţiunea să fie

judecată în instanţa de contencios administrativ

2.3.1. Definiţie
Doctrinar, în sens larg: totalitatea litigiilor de competenţa

instanţelor judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice,
respectiv un funcţionar public sau, după caz, o structură autorizată
să presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept,
!!! pe de altă parte, în care organul public sau funcţionarul public
apare ca purtător al autorităţii publice.
Doctrinar, în sens restrâns: totalitatea litigiilor de

competenţa secţiilor de contencios administrativ.
În sensul Legii nr. 554/2004: activitatea de soluţionare de

către instanţele de contencios administrativ competente potrivit
legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o
autoritate publica, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau
încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei
legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim.
17
Spaţiul studentului 2.3.2. Drept comparat, exemple
Franţa: există o jurisdicţie specială administrativă, fiind

organizate tribunale administrative interdepartamentale, curţi
administrative de apel şi Consiliul de Stat ca instanţă supremă.
Aceste organe jurisdicţionale sunt separate de puterea
judecătorească de drept comun cât şi de administraţia activă şi
sunt specializate în litigii de natură administrativă, pe baza
regimului juridic administrativ.
Italia, Belgia, Grecia: există instanţe de contencios
administrativ care formează un sistem propriu alături de sistemul
instanţelor judecătoreşti.
Spania: instanţele de contencios administrativ, tribunalele
administrative, fac parte din sistemul instanţelor judecătoreşti,
alături de tribunalele civile, tribunalele penale şi tribunalele
sociale.
Dreptul anglo-saxon s-a caracterizat prin sistemul instanţelor de
drept comun competente şi în materia contenciosului
administrativ. Acest sistem este aplicat şi în unele ţări europene,
altele decât Anglia, spre exemplu în Danemarca sau Norvegia.
În prezent, în special în Anglia şi în Statele Unite ale Americii,
sunt instituite şi tribunale administrative, fără a se putea afirma
însă că s-a ajuns la o dualitate de jurisdicţii, ca în Franţa, Italia
sau Germania. În Anglia, Camera Lorzilor a rămas autoritatea
jurisdicţională unică, asigurând unitatea de interpretare a
dreptului. La fel, în S.U.A., instanţa supremă unică este Curtea
Supremă.
2.3.3. Evoluţia contenciosului administrativ român
(1864-1866) - a fost adoptat sistemul francez al tribunalelor

administrative. A fost înfiinţat Consiliul de Stat ca organ
consultativ al Guvernului, având şi atribuţii de contencios
administrativ, fără a fi însă un adevărat tribunal, ci o instituţie
intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele
administrative.
(1866-1905) - începând cu 1866 Consiliul de Stat a fost
desfiinţat prin dispoziţiile Constituţiei din 1866. Prin Legea
din 12 iulie 1866, competenţa contenciosului administrativ a
Consiliului de Stat a fost încredinţată tribunalelor de drept
comun. Competenţa instanţelor, nefiind însă expres stabilită
sub aspectul conţinutului prin lege, s-a format pe cale
jurisprudenţială. Tribunalele aveau capacitate deplină de a
judeca în litigiile referitoare la acte de gestiune. În cauzele
18
privitoare la actele administrative de autoritate, tribunalele nu
se socoteau competente să anuleze actul în urma unei cereri
directe, ci, apreciau în mod indirect legalitatea actului, în
special sub raportul cauzării injuste de prejudicii şi acordării de
despăgubiri pentru pagubele constatate.
(1905-1923) - existenţa unor reglementări speciale cu privire la

competenţa instanţelor în materia contenciosului administrativ.
 Legea din 1 iulie 1905 - o premisă importantă în

realizarea unui contencios administrativ modern: judecătorul
putea hotărî anularea actului administrativ de autoritate, ca
urmare a unui recurs principal şi direct îndreptat împotriva
actului administrativ socotit ilegal; obligaţia de despăgubire era
expres stabilită prin lege.
- Competenţa de judecată: Secţia a III-a a Curţii de Casaţie,
determinată prin lege.
 Legea din 25 martie 1910 - s-a revenit la situaţia

anterioară Legii din 1905. Secţia a III-a a Curţii de Casaţie a
pierdut atribuţiile de contencios administrativ, acestea fiind
trecute instanţelor de drept comun. Instanţele nu erau
competente să anuleze actele administrative de autoritate.
 Legea din 17 februarie 1912 pentru reorganizarea Curţii

de Casaţie - Secţia a III-a a acestei curţi putea declara un act
administrativ de autoritate ca fiind ilegal. Instanţa nu avea
competenţa să anuleze actul ilegal, ci, putea invita autoritatea
administrativă să satisfacă cererea celui administrat, de a
desfiinţa sau modifica actul prin care acestuia i s-a produs o
vătămare.
(1923-1948) - contenciosul administrativ devine o instituţie de

ordin constituţional.
 Constituţia din 1923 – încredinţează contenciosul
administrativ competenţei instanţelor judecătoreşti, urmând a fi
reglementat de o lege specială.
 Legea pentru contenciosul administrativ, din decembrie

1925 - orice persoană vătămată într-un drept al său printr-un act
administrativ de autoritate făcut cu încălcarea legilor şi a
regulamentelor, sau prin reaua-voinţă a autorităţilor administrative
19
de a rezolva cererea privitoare la un drept, putea face cerere
pentru recunoaşterea dreptului său la instanţele judecătoreşti
competente, arătate în cuprinsul legii.
- este reglementat un contencios subiectiv -
reclamantul trebuind să dovedească lezarea unui drept subiectiv
(lezarea unui simplu interes nu era relevantă) şi de plină jurisdicţie
– cel vătămat putând cere anularea actului, putând invoca
ilegalitatea actului pe cale de excepţie şi putând pretinde
despăgubiri.
- competenţa de a judeca legalitatea actelor
administrative, de a le anula şi de a acorda despăgubiri revenea
Curţilor de Apel; actele de gestiune au rămas în competenţa
instanţelor de drept comun; erau exceptate de la controlul
instanţelor judecătoreşti actele de guvernământ şi actele de
comandament militar.
 Legea din 15 martie 1939: - s-au înfiinţat Curţile
administrative, organizate ca instanţe jurisdicţionale cu
competenţă specială, care cenzurau numai legalitatea actelor
emise de organele administraţiei locale.
(1948-1967) - desfiinţarea, practic, a contenciosului administrativ.

 Decretul nr. 128/1948 abrogă Legea din 1925 pentru
contenciosul administrativ şi Legea de organizare a Curţilor
administrative.
- instanţele judecătoreşti mai aveau competenţa de a
verifica, pe cale de acţiune, legalitatea actelor administrative,
numai atunci când prevederi exprese ale legii le autorizau.
- controlul actelor administrative pe calea excepţiei
de ilegalitate se putea face de către instanţe numai când intenţia
legiuitorului de a le recunoaşte această competenţă se desprinde în
mod neîndoielnic din interpretarea legii.
(1965-1990) - prevederile Constituţiei din 1965 (art. 35 coroborat

cu art. 103) şi ale Legii nr. 1/1967 privind judecarea de către
tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte
administrative ilegale, acordă instanţelor de drept comun o
competenţă generală pentru a se pronunţa asupra legalităţii actelor
administrative. Această competenţă nu era însă şi exclusivă, fiind
păstrate şi jurisdicţiile administrative.
- numărul mare de acte administrative exceptate de
sub incidenţa Legii nr. 1/1967 determina o aplicabilitate restrânsă
- cel vătămat într-un drept al său printr-un act
administrativ ilegal, sau cel căruia i s-a refuzat nejustificat
satisfacerea unei cereri privitoare la un drept ori nu i s-a răspuns în
termenul prevăzut de lege, se putea adresa instanţei de judecată
=> este reglementat un contencios subiectiv, acţiunile putând să
20
fie întemeiate numai pe lezarea unui drept subiectiv, nu şi a
unui interes legitim.
- se putea cere anularea actului, obligarea

organului administrativ la luarea unor măsuri administrative,
despăgubiri; ilegalitatea actului administrativ putea fi
invocată şi pe cale de excepţie => este reglementat un
contencios de plină jurisdicţie.
(1990 →prezent) – revenirea la unele concepte ale legii in

1925 şi elemente noi
 Legea nr. 29/1990 - creează secţii specializate de

contencios administrativ în cadrul instanţelor judecătoreşti
- control de plină jurisdicţie, instanţa fiind

competentă să anuleze actul administrativ atacat, să oblige
autoritatea administrativă la emiterea unui act precum şi la
despăgubiri.
- control direct, pe cale de acţiune judiciară exercitată
!!! fie împotriva actului administrativ, fie împotriva refuzului
nejustificat al autorităţii administrative de a satisface o
cerere referitoare la un drept recunoscut de lege ori a tăcerii
administraţiei; sunt supuse aceluiaşi control şi actele
administrative asimilate.
 Legea nr. 554/2004- legea în vigoare
- defineşte noţiunea de contencios

administrativ, arătând şi care sunt litigiile supuse
reglementării sale
- competenţa de soluţionare a litigiilor dintre
administraţia publică şi cei administraţi aparţine
instanţelor judecătoreşti
- există un singur grad de jurisdicţie: fondul şi
o cale extraordinară de atac: recursul
- controlul exercitat de instanţele judecătoreşti este
de plină jurisdicţie, instanţa fiind competentă să anuleze
actul administrativ atacat, să oblige autoritatea publică la
emiterea unui act ori înscris, la îndeplinirea unei operaţiuni
administrative precum şi la despăgubiri; în cazul în care
obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un
contract administrativ, soluţiile posibile sunt stabilite prin
lege
- controlul este direct, pe cale de acţiune
judiciară exercitată fie împotriva actului administrativ, fie
21
împotriva refuzului nejustificat al autorităţii publice de a
satisface o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege
sau la un interes legitim privat ori public, precum şi împotriva
tăcerii administraţiei; sunt asimilate actului administrativ şi
contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice,
achiziţiile publice sau alte contracte administrative în legătură
cu care soluţionarea conflictelor este dată prin legi speciale în
competenţa instanţelor de contencios administrativ.
- în cazul în care sunt solicitate despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat prin actul vătămător sau pentru
întârziere, acţiunea poate fi îndreptată nu numai împotriva
autorităţii administrative, ci şi personal împotriva
funcţionarului respectivei autorităţi, responsabil de a fi
elaborat, emis sau încheiat actul ori care se face vinovat de
refuzul rezolvării cererii.
- actele administrative jurisdicţionale pot fi
atacate în faţa instanţei de contencios administrativ.
- acţiunea poate avea ca obiect acordarea de
despăgubiri pentru prejudicii cauzate de ordonanţe sau
articole din ordonanţe neconstituţionale; acţiunea poate fi
introdusă însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, dacă
neconstituţionalitatea normelor nu a fost constatată anterior.
2.3.4. Existenţa calităţii de a sesiza instanţa de judecată
- poate înainta o acţiune în contencios administrativ

orice persoană vătămată (art. 1)
- sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de
persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor
drepturi subiective sau interese legitime private precum şi
organismele sociale atunci când invocă vătămarea prin actul
administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a
drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice
determinate
→ Organismele sociale sunt structuri neguvernamentale,
sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca
obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de
cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice
administrative (art. 2 alin.1 lit. r)
- poate înainta o acţiune în contencios
administrativ orice subiect de drept public
- poate avea calitatea de reclamant o terţă
persoană, adică persoana care a fost vătămată într-un drept
22
sau un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter
individual adresat altui subiect de drept; calitatea procesuală
pasivă o vor avea atât autoritatea care a emis actul cât şi
beneficiarul actului vătămător
- Avocatul Poporului
 poate înainta o acţiune în justiţie împotriva actelor
administrative emise de către o autoritate administrativă, care
vatămă un drept subiectiv sau un interes legitim al unei persoane
fizice, sau care au ca temei refuzul nejustificat al autorităţii
administrative de a-şi realiza atribuţiile legale → acţiune în
contencios subiectiv.
 Condiţii:
→ să fi fost sesizat de persoana fizică vătămată
→ să aprecieze că sesizarea este îndreptăţită şi că nelegalitatea
actului sau refuzul autorităţii administrative nu pot fi îndepărtate
decât prin justiţie
→ după înaintarea acţiunii de către Avocatul Poporului,
petiţionarul dobândeşte calitatea de reclamant.
- Ministerul Public
 poate înainta o acţiune în justiţie când, în urma exercitării
atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că au fost
încălcate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale
persoanelor prin acte administrative unilaterale individuale ale
autorităţilor publice emise cu exces de putere → acţiune în
contencios subiectiv.
 Condiţii:
→ existenţa acordului prealabil al petiţionarului
→ actul vătămător trebuie să fi fost emis cu exces de putere
(excesul de putere este definit ca exercitarea dreptului de
apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor
competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor; art. 2 alin. 1 lit. n).
→ după înaintarea acţiunii de către Ministerul Public
petiţionarul dobândeşte calitatea de reclamant.
 are calitatea de reclamant atunci când acţiunea sa se
îndreaptă împotriva unui act administrativ normativ prin care se
vatămă un interes legitim public → acţiune în contencios
obiectiv.
Poate cere suspendarea unui act administrativ normativ de natură
a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrative,
dacă este în discuţie un interes public major vătămat prin acel act
23
Spaţiul studentului - Prefectul
 Poate înainta o acţiune în baza funcţiei de tutelă
administrativă
- Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

 Poate înainta o acţiune în baza funcţiei de tutelă
administrativă
2.3.5. Condiţia ca reclamantul să fi fost vătămat într-un

drept al său ori într-un interes legitim
- drept vătămat este orice drept prevăzut de Constituţie, de lege
sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act
administrativ (art. 2 alin. 1 lit. o)
- interesul legitim privat este posibilitatea de a pretinde o
anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv
viitor şi previzibil, prefigurat
- interesul legitim public reprezintă interesul care vizează ordinea
de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor,
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor,
satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei
autorităţilor publice
2.3.6. Condiţia ca actul atacat sa fie un act administrativ sau

un act administrativ asimilat
- actul administrativ - act unilateral cu caracter individual sau
normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere
publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi
juridice
- actul administrativ asimilat
→ contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:
- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice,
achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte
categorii de contracte administrative
→ refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu
răspunde solicitantului în termenul legal (situaţie cunoscută şi
sub denumirea de „tăcere a administraţiei”)
24
Acte administrative exceptate de la controlul reglementat de
Legea nr. 554/204
Potrivit art. 126 alin. 6 al Constituţiei şi art. 5 alin. 1 al

legii nr. 554/2004 se prevăd două fine de neprimire: actele
autorităţilor publice care privesc raporturile cu Parlamentul, şi
actele de comandament cu caracter militar.
Conform alin. 2 al articolului 5 din Legea nr.
554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului
administrativ actele administrative pentru modificarea sau
desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă
procedură judiciară.
Aliniatul 3 al articolului 5 delimitează o sferă de acte

administrative care pot fi atacate în faţa instanţelor de
contencios administrativ numai în anumite condiţii. Este vorba
de actele administrative pentru aplicarea regimului stării de
război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, ori cele emise
!!! pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea
calamităţilor naturale, a epidemiilor şi epizootiilor, acte care
pot fi atacate numai pentru exces de putere.
Din punct de vedere procedural, în litigiile referitoare

la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării
de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care
privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru
restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea
consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor
nu sunt aplicabile prevederile art. 14.
2.3.7. Condiţia ca actul atacat să emane de la o autoritate

publică
autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor
administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere
publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public
autorităţi publice asimilate - persoanele juridice de drept
privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică
sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de
putere publică
25
Spaţiul studentului 2.3.8. Condiţia îndeplinirii procedurii administrative
prealabile
Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ

competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al
sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual
care i se adresează trebuie sa solicite autorităţii publice emitente
sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta exista, in termen de
30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau în
parte, a acestuia (art. 7).
Pentru motive temeinice, plângerea împotriva unui act
administrativ unilateral poate fi introdusă de persoana căreia îi este
destinat actul şi peste termenul de 30 de zile de la comunicarea
actului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie.
Pentru terţul vătămat printr-un act administrativ individual
adresat altui subiect de drept termenul este de 30 de zile şi curge
de la data la care a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul
!!! actului vătămător. Pentru motive temeinice, plângerea poate fi
introdusă şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6
luni de la data la care a luat cunoştinţă de conţinutul actului.
Atât pentru destinatarul actului administrativ individual,
cât şi pentru terţul vătămat termenul de 6 luni este un termen de
prescripţie.
Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt

limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă (art. 8).
Procedura prealabilă este necesară şi în cazul litigiilor în

legătură cu un contract administrativ (art. 7 alin. 6). În acest caz,
plângerea trebuie făcuta în termenul de 6 luni care va începe sa
curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor
legate de încheierea lui;
b) de la data când reclamantul a cunoscut cauza anulării,
dar nu mai târziu de 1 an de la data încheierii contractului.
Procedura prealabilă nu este necesară:
26
- atunci când se atacă un act administrativ-
jurisdicţional deoarece acest act este în mod evident irevocabil şi
nu poate fi atacat în instanţă de autoritatea publică emitentă;
- atunci când acţiunea este înaintată de Prefect,
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul Public,
Avocatul Poporului.
- în cazul acţiunilor pentru înlăturarea vătămării
cauzate de ordonanţe neconstituţionale sau în cazul ridicării
excepţiei de nelegalitate conform art. 4 din Legea 554/2004
- atunci când acţiunea este înaintată în urma
refuzului nejustificat al autorităţii publice de a soluţiona o
cerere sau în urma tăcerii administraţiei (art. 7 alin.5). Când însă
refuzul este conţinut într-un act administrativ, nu într-o simplă
adresă, procedura administrativă va trebui efectuată.
2.3.9. Respectarea termenului de introducere a acţiunii

Cererile prin care se solicită anularea unui act
administrativ individual, a unui contract administrativ,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate
se pot introduce într-un termen de 6 luni care începe să curgă,
după caz:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a
cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii
prealabile, respectiv data expirării termenului legal de
soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h) –
adică a unui termen de 30 de zile, dacă legea nu prevede un
alt termen - calculat de la comunicarea actului administrativ
emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a
plângerii prealabile.
Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie.
Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ
individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut
la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării
actului, data luării la cunoştinţă sau data introducerii cererii,
după caz. Termenul de 1 an este un termen de decădere.
27
În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul
Poporului, Ministerul Public sau Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, termenul de introducerii a acţiunii
Spaţiul studentului începe să curgă de la data când s-a cunoscut existenţa
actului.
Pentru Prefect, termenul începe sa curgă de la
momentul la care i s-a comunicat actul şi în condiţiile
prevăzute de legea 554/2004.
Acţiunile introduse împotriva actelor administrative

normative precum şi acţiunile introduse împotriva
ordonanţelor sau dispoziţiilor din ordonanţe care se
consideră a fi neconstituţionale pot fi introduse oricând.
Acţiunea împotriva actelor administrative

jurisdicţionale se introduce în termen de 15 zile de la
comunicare.
!!!
28
Spaţiul studentului 2.4. Rezumat şi cuvinte-cheie
Definiţia contenciosului administrativ: totalitatea

litigiilor de competenţa secţiilor de contencios
administrativ/activitatea de soluţionare de către instanţele
de contencios administrativ competente potrivit legii
organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o
autoritate publica, iar conflictul s-a născut fie din emiterea
sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori
din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la
un drept sau la un interes legitim.
Organizarea soluţionării litigiilor în contencios
administrativ poate îmbrăca diferite forme: instanţe
specializate în cadrul sistemului judiciar, autorităţi
organizate în paralel cu sistemul judiciar, instanţe de
drept comun.
!!! Evoluţia contenciosului administrativ în tara
noastră pune în evidenţă modificări atât în ce priveşte
competenţa instanţelor cât şi în posibilităţile de
contestare a activităţii administraţiei publice.
Condiţii pentru o acţiune în contencios
administrativ:
a) Existenţa calităţii de a sesiza instanţa de judecată ;
b) Condiţia ca reclamantul să fi fost vătămat într-un drept
al său ori într-un interes legitim;
c) Condiţia ca actul atacat sa fie un act administrativ sau un
act administrativ asimilat;
d) Condiţia ca actul atacat să emane de la o autoritate
publică;
e) Condiţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile;
f) Respectarea termenului de introducere a acţiunii.
Cuvinte-cheie:
contencios administrativ, organizare, istoric, sesizarea
instanţei, condiţii.
29
2.5. TEST DE AUTOEVALUARE
1. Răspundeţi la următoarele întrebări

a) Ce înţelegeţi prin contencios administrativ?
b) Care sunt principalele forme de organizare a contenciosului administrativ în dreptul
comparat?
c) Care sunt etapele istorice care caracterizează evoluţia contenciosului administrativ în
tara noastră?
d) Care sunt caracteristicile contenciosului administrativ, potrivit legii nr. 554/2004?
e) Care sunt actele administrative asimilate, potrivit Legii nr. 554/2004?
f) Care sunt autorităţile publice asimilate, potrivit Legii nr. 554/2004?
g) Ce autorităţi pot sesiza instanţa de contencios administrativ în numele altor persoane?
h) Care sunt situaţiile în care procedura administrativă prealabilă nu este necesară înainte
de a sesiza instanţa de contencios administrativ?
2. Soluţionaţi următoarele teste

I. Pot fi atacate în contencios administrativ: a) Numai actele administrative unilaterale;
b) Numai actele administrative unilaterale individuale; c) Acte administrative unilaterale şi acte
administrative asimilate.
II. Procedura administrativă prealabilă nu este necesară: a) când acţiunea vizează un contract
administrativ; b) Când se contestă un act administrativ normativ; c) Când acţiunea este introdusă
împotriva refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere.
III. Pentru a fi anulată o Decizie a Autorităţii Naţionale de Reglementare a Gazelor naturale,
prin care s-au aprobat normele cadru de furnizare reglementată a gazelor naturale: a) Este necesară
efectuarea procedurii prealabile într-un termen de 30 de zile de la emiterea deciziei; b) Este necesară
efectuarea procedurii prealabile fără a exista un termen de prescripţie; c) Este necesară efectuarea
procedurii prealabile într-un termen de 6 luni de la emiterea deciziei.
IV. Avizul conform emis de Consiliul Economic şi Social, instituţie publică de interes naţional:
a) Poate fi atacat în contencios administrativ ca nelegal printr-o acţiune directă pentru că, fiind
obligatoriu, produce efecte juridice, fiind asimilat unui act administrativ; b) Nu poate fi atacat în
contencios administrativ pe calea unei acţiuni directe, fiind o formă procedurală prealabilă; c) Nu
poate fi atacat în contencios administrativ pe calea unei acţiuni directe fiind o operaţiune materială
tehnică.
30
1. Elena Mihaela Fodor, Drept administrativ,

Albastra, Cluj-Napoca, 2017, pag. 323-380;
2. Legea nr. 554/2004 actualizată.
31
Procedura sesizarii instanţei în contencios

administrativ
3.1. Introducere
3.6. Bibliografie
3.1.
III
I
3.2. Introducere
Legea contenciosului administrativ operează cu
numeroase noţiuni juridice. Unele din aceste noţiuni sunt
proprii sferei contenciosului administrativ, altele au un înţeles
propriu acestei sfere. Pentru a înlătura posibilitatea unor
interpretări neunitare, Legea nr. 554/2004, a contenciosului
administrativ defineşte termenii specifici cu care operează.
Sesizarea instanţei de contencios administrativ

presupune respectarea anumitor reguli, legate de competenţa
instantei sesizate, calitatea părţilor, actele depuse în instanţă,
plata unor taxe de timbru.
Pentru a putea parcurge în mod eficient această unitate aveţi

nevoie de noţiuni de Drept administrativ. Partea generală,
unda aţi dobândit cunoştinţe legate de specificul raportului
juridic de drept administrativ si activitatea administraţiei
publice. Vă sunt utile şi cunoştinţele dobândite din Unitatea 1
de studiu privind managementul serviciuui public de justiţie.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu

este de 4 ore.
32
Spaţiul studentului 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de studiu
- să vă familiarizaţi cu noţiunile cu care operează contenciosul
administrativ
- să cunoaşteţi noţiuni procedurale legate de:
 stabilirea competenţei instanţelor de contencios

administrativ;
 părţile care iau parte la judecată
 actele care se depun în instanţă alături de cererea
de chemare în judecată
 taxa de timbru aferentă litigiilor de contencios
administrativ

3.3.1. Definiţii ale noţiunilor cu care operează contenciosul

administrativ
a)persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori

a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-
un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal
a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei
vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate
juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese
!!! legitime private, precum şi organismele sociale care invocă
vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes
legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor
persoane fizice determinate;
ersonalitate juridică poate apăra doar interese legitime private.
Observaţii. Din înţelesul pe care legea îl dă noţiunii de
organisme sociale rezultă că acestea sunt în principal persoane
juridice care au ca scop, în general, ocrotirea drepturilor şi
intereselor anumitor categorii de persoane, aceasta şi pentru
că grupul de persoane fizice fără personalitate juridică poate
apăra doar interese legitime private.
Considerăm că nu trebuie să înţelegem din formularea legii că
persoanele juridice cuprinse în noţiunea de organisme sociale
nu ar avea calitate de persoană vătămată şi prin urmare nu ar
putea înainta o acţiune în contencios administrativ atunci când
sunt vătămate într-un drept subiectiv sau într-un interes
legitim propriu printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termen legal a unei cereri.
33
Ceea ce legea urmăreşte să sublinieze este faptul că aceste
Spaţiul studentului subiecte de drept au calitatea de a sesiza instanţa de
contencios administrativ şi pentru ocrotirea unui interes
legitim public sau a unui drept subiectiv ori interes legitim
al unor persoane fizice.
b)autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor

publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt
asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi,
persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au
obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să
presteze un serviciu public, în regim de putere publică;
Observaţii. În cel mai larg sens, noţiunea de autoritate
publică asimilată cuprinde şi structuri sau organisme
neguvernamentale, cum sunt asociaţii, institute, barouri,
uniuni, etc., care desfăşoară activităţi de interes public. De
altfel, după 1990, actele cu caracter individual ale acestor
autorităţi au fost atacate la instanţele de contencios
administrativ.
c)act administrativ - actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau
stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor
administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele
încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în
valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
!!! lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice,
achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte
categorii de contracte administrative;
Observaţii. Este de remarcat faptul că, în art. 2 alin. 1 lit.
c1) sunt numite contractele asimilate, în înţelesul legii,
actelor administrative, în timp ce în art. 8 alin.2 se vorbeşte
în general despre contract administrativ. În literatura de
specialitate s-a arătat că sunt contracte administrative şi
contractul de asociere în participaţiune în care una din părţi
este o autoritate administrativă, contractul de asociere
intercomunală în vederea gestionării domeniului public şi
privat, contractul de grant. Apreciem, alături de alţi autori,
că, în locul enumerării, ar fi fost mai indicată asimilarea cu
actele administrative a contractelor administrative, cu
definirea acestora din urmă. Din modul în care este în
prezent formulată legea 554/2004, rezultă că, în general, în
afara celor patru categorii de contracte administrative
34
Spaţiul studentului numite, litigiile în legătură cu alte contracte administrative nu
sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu
excepţia celor expres date în competenţa acestor instanţe prin
legi speciale.
d)act administrativ-jurisdicţional - actul emis de o autoritate

administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de
jurisdicţie administrativă specială;
e)jurisdicţie administrativă specială - activitatea înfăptuită de

o autoritate administrativă care are, conform legii organice
speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict
privind un act administrativ, după o procedură bazată pe
principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare
şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale;
f)contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către

instanţele de contencios administrativ competente potrivit
legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este
o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea
sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
!!! prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim;
Observaţii. Dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. f) şi c) trebuie
corelate cu cele ale art. 2 alin.1 lit. c) care definind noţiunea
de act administrativ potrivit înţelesului Legii nr. 554/2004
arată că prin „legi speciale” (prin urmare nu neapărat legi
organice) pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte
administrative supuse competenţei instanţelor de contencios
administrativ, precum şi cu cele ale art. 5 alin. 2, potrivit
cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ
actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea
cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură
judiciară.
Prin urmare, conform textelor mai sus menţionate, ar trebui să
concluzionăm că sfera contenciosului administrativ este dată
de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu excepţiile stabilite prin
legi organice care micşorează această sferă şi cu adăugirile
stabilite prin legi speciale privind categorii de contracte
administrative care intră în această sferă.
g)instanţă de contencios administrativ, denumită în

continuare instanţă - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de
35
contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele
administrativ-fiscale;
Observaţii. De vreme ce înfiinţarea tribunalelor administrativ-
fiscale este opţională, în mod evident secţiile de contencios
administrativ şi fiscal organizate în cadrul tribunalelor judeţene,
în judeţele unde nu a fost înfiinţat un tribunal specializat în
domeniu, sunt tot instanţe de contencios administrativ.
h)nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu
răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea
cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;
i)refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită,
cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei
persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în
executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării
favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
j)plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorităţii
publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz,
reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia;
k)acte care privesc raporturile cu Parlamentul - actele emise de o
autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de
!!! Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de natură politică
cu Parlamentul;
l)act de comandament cu caracter militar - actul administrativ
referitor la problemele strict militare ale activităţii din cadrul
forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun
dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte
privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război ori,
după caz, la îndeplinirea serviciului militar;
m)serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată
de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim
public;
n)exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al
autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei
prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor;
o)drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau
de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act
administrativ;
Observaţii. Definiţia este prea limitativă în ce priveşte izvoarele
drepturilor protejate.
p)interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită
conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi
previzibil, prefigurat;
Observaţii. Este restrictivă această definiţie, limitând interesul tot
la un drept, dar care nu este încă realizat ci doar prefigurat. În
36
Spaţiul studentului realitate, interesul poate exista şi în afara unui drept viitor,
fiind un beneficiu care nu este ilegal sau imoral şi nu încalcă
ordinea publică, aşa cum se desprinde şi din deciziile civile
nr. 204/1993 a Curţii Supreme de Justiţie şi nr. 2506/2007 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
r)interes legitim public - interesul care vizează ordinea de
drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor,
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor,
satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei
autorităţilor publice;
Observaţii. Este criticabilă referirea doar la drepturile
„fundamentale”. Dacă în ce priveşte definiţia dreptului
vătămat, prin modificările introduse de Legea nr. 262/2007
s-a renunţat la referirea la „drept fundamental”, fiind apărat
orice drept stabilit printr-un act normativ, în ce priveşte
definirea interesului legitim public nu a intervenit nici o
ameliorare.
s)organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale,
sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca
obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii
de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor
!!! publice administrative;
ş)pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil
sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării
unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;
t)cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de
fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
ţ)instanţă de executare - instanţa care a soluţionat fondul
litigiului de contencios administrativ.
37
3.3.2. Competenţa materială
Spaţiul studentului Pentru judecarea în fond a litigiilor competenţa este
stabilită în funcţie de valoarea la care se referă anumite acte
administrative pentru contenciosul fiscal şi în funcţie de
autoritatea emitentă a actului vătămător pentru restul
litigiilor în contencios administrativ.
Sunt de competenţa tribunalelor administrativ-
fiscale, sau a secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de
la nivelul tribunalelor în judeţele unde nu sunt înfiinţate
astfel de instanţe specializate:
- litigiile privind actele administrative emise sau
încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene
- litigiile privind taxe şi impozite, contribuţii, datorii
vamale şi accesorii ale acestora în valoare de până la
3.000.000 lei.
Sunt de competenţa Curţilor de Apel, secţiile de
contencios administrativ şi fiscal:
- litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autorităţile publice centrale
!!! - litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii,
datorii vamale şi accesorii ale acestora în valoare mai mare
de 3.000.000 lei
- Cererile privind actele administrative care au ca obiect
sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea
Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric,
iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile
se soluţionează potrivit rangului autorităţii.
Competenţa de a judeca recursul aparţine secţiilor de

contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel dacă
litigiul a fost judecat în fond de tribunalul administrativ-
fiscal (sau secţia de contencios administrativ şi fiscal a
tribunalului judeţean). În cazul în care în fond litigiul a fost
soluţionat la secţia de contencios administrativ şi fiscal a
curţii de apel, competenţa de a judeca recursul aparţine
Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
38
Spaţiul studentului O altă competenţă materială pentru judecarea cauzei în
fond sau în recurs poate fi stabilită numai prin lege organică.
Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va

respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele
reclamantului de orice persoană de drept public sau privat,
indiferent de calitatea acestuia din proces.
3.3.3. Competenţa teritorială
Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept

privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau
sediul său.
Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau
asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la
domiciliul sau sediul pârâtului.
3.3.4. Participanţii la proces
!!! Reclamantul. Are calitate procesuală activă, de

reclamant, orice persoană care se consideră vătămată într-un
drept sau interes legitim printr-un act administrativ, în
înţelesul legii.
Calitatea de reclamant o au persoanele fizice şi
juridice atunci când invocă un drept subiectiv sau un interes
legitim privat. Aceste persoane pot invoca apărarea unui
interes legitim public numai în subsidiar şi numai în măsura în
care vătămarea interesului legitim public decurge logic din
încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Calitatea de reclamant a persoanelor fizice poate fi
dobândită prin introducerea de către acestea cererii de
chemare în judecată, sau prin sesizarea instanţei de către
Avocatul Poporului sau Ministerul Public. Pentru persoanele
juridice calitatea de reclamant se poate dobândi şi ca urmare a
sesizării instanţei de către Ministerul Public. Poate avea
calitatea de reclamant şi un grup de persoane fizice fără
personalitate juridică titulare ale unor drepturi subiective sau
interese legitime private vătămate prin acte administrative.
Organismele sociale, au calitate de reclamant atât în
cazul în care invocă vătămarea unui interes legitim public, cât
39
şi în cazul în care invocă apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale unei persoane determinate.
Prefectul şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici precum şi orice altă autoritate publică, au calitatea
de reclamant atât pentru apărarea unui drept subiectiv sau
interes legitim propriu, cât şi în cazul în care acţiunea
urmăreşte apărarea unui interes legitim public a cărui
apărare intră în sfera lor de competenţă.
Întrucât legea asimilează autorităţilor publice şi
persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii au
obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să
presteze un serviciu public în regim de putere publică,
aceste persoane pot avea calitatea de reclamant, în aceleaşi
condiţii ca şi autorităţile publice.
Pârâtul. Calitate procesuală pasivă, de pârât, are
autoritatea publică ce a emis actul care a vătămat dreptul
sau interesul legitim al reclamantului, care a emis refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau
un interes, ori care ar fi trebuit să răspundă cererii acestuia
şi nu a făcut-o. Pe lângă organele de stat sau ale unităţilor
publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, pot
avea calitate de pârât şi persoanele juridice de drept privat
care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau
sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de
putere publică (autorităţi publice asimilate).
În cazul în care se solicită anularea unui act
administrativ individual de către o persoană care este un terţ
în raport cu beneficiarul actului a cărei anulare o cere,
persoana pe care o vizează respectivul act administrativ va
fi chemată şi ea în judecată, în calitate de pârât, pentru a se
putea apăra şi pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să-i fie
opozabilă.
În cazul în care reclamantul solicită şi despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat, ori pentru întârziere, poate avea
calitate procesuală pasivă (poate fi chemat în judecată în
calitate de pârât) persoana care a contribuit la elaborarea,
emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz,
care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea
referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,
această persoană putând fi obligată la plata despăgubirilor,
solidar cu autoritatea publică pârâtă.
Alte persoane care pot fi introduse în cauză. Când
raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de
40
contencios administrativ va pune în discuţia părţilor
necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă
niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a
terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi
soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge
cererea fără a se pronunţa în fond.
Persoanele la care se face referire, vor fi introduse în
proces, în calitate de intervenienţi
În lipsa unor dispoziţii exprese ale legii, apreciem că
există şi posibilitatea intervenţiei voluntare, prevăzută de
art. 49 Cod procedură civilă, acestea nefiind în contradicţie
cu prevederile Legii contenciosului administrativ.
În cazul în care a fost chemat în judecată funcţionarul

vinovat pentru vătămarea produsă reclamantului, acesta
poate chema la rândul său, în garanţie, pe superiorul său
ierarhic de la care a primit ordin scris pentru conduita
vătămătoare. Acesta va avea calitatea de chemat în
garanţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 9, în forma

de după modificarea prin Legea nr. 262/2007 a legii nr.
554/2004, la soluţionarea cererilor în contencios
administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate
participa, în orice faza a procesului, ori de câte ori
apreciază ca este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În această situaţie,
Ministerul Public exercită o atribuţie specifică, reglementată
potrivit scopului activităţii sale, similară cu cea prevăzută în
art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
3.3.5. Actele care trebuie depuse de reclamant
Pentru a dovedi afirmaţiile sale, reclamantul are

obligaţia să depună actul pe care îl atacă sau, după caz,
răspunsul autorităţii pârâte prin care i se comunică refuzul
de a i se satisface cererea. În cazul tăcerii administraţiei
reclamantul va depune copia cererii adresată acesteia,
certificată prin numărul sau data înregistrării la autoritatea
publică (art. 12 din Legea nr. 554/2004). În cazul în care
este necesară procedura prealabilă se va depune şi înscrisul
din care să rezulte că aceasta a fost efectuată, adică recursul
41
Spaţiul studentului graţios sau ierarhic purtând dovada înregistrării acestuia sau
răspunsul autorităţii publice la acest recurs.
3.3.6. Taxa judiciară de timbru
Acţiunea în contencios administrativ neevaluabilă în bani

este supusă unei taxe de timbru de valoare fixă, prevăzută de
OUG nr. 80/2013 (art. 17 alin. 2).
Sunt considerate neevaluabile în bani acţiunile pentru

anularea actului, obligarea autorităţii la emiterea unui act
administrativ, la eliberarea unui înscris, obligarea autorităţii
publice la efectuarea unei operaţiuni prevăzute de lege,
precum şi cele în legătură cu ordonanţe ale guvernului
neconstituţionale.
Având în vedere formularea textului alin. 3 al art. 19 din
Legea nr. 554/2004, conform căruia acţiunea pentru
despăgubiri introdusă separat este supusă normelor prezentei
legi în ce priveşte taxele de timbru, rezultă că aceste acţiuni
nu se taxează la valoare ci conform prevederilor O.U.G. nr.
80/2013, cu 10% din valoare, dar nu mai mult de un plafon
!!! fix.
În ce priveşte acţiunile care au ca obiect contractele
administrative, acestea se vor taxa la valoare, conform
O.U.G. nr. 80/2013. În acelaşi mod se vor taxa şi acţiunile
introduse separat pentru repararea prejudiciului rezultat din
contractele administrative.
42
3.4. Rezumat şi cuvinte-cheie
Condiţiile procedurale pentru introducerea unei cereri în
contencios administrativ se referă la:
a) Determinarea instanţei competente material
b) Determinarea instanţei competente teritorial
c) Stabilirea părţilor din proces
d) Actele care trebuie să însoţească cererea de chemare în

judecată
e) Taxa judiciară de timbru
!!!
Cuvinte-cheie:
Definiţii, sesizarea instanţei
43
1. Definiţi următorii termeni, conform Legii nr. 554/2004:

a) exces de putere
b) act de comandament militar
c) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere
d) serviciu public
2 Ce observaţii pot fi făcute în legătură cu termenii:
a) Interes legitim privat

b) Act administrativ
c) Autoritate publică
3. Răspundeţi la următoarele întrebări

a) Care sunt părţile care pot participa la judecată în contencios administrativ?
b) Care sunt actele care trebuie să însoţească cererea de chemare în judecată în contencios
administrativ?
1. Soluţionaţi următoarele teste
I. Când o persoană fizică având domiciliul în Cluj-Napoca este vătămată printr-un act administrativ al
Consiliului local al municipiului Sibiu, aceasta poate introduce acţiunea în contencios pentru anularea actului
vătămător: a) La Tribunalul Cluj, secţia de contencios administrativ; b) La Tribunalul Sibiu, secţia de contencios
administrativ; c) La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ
II. Acţiunile în contencios administrativ: a) Sunt supuse taxei de timbru calculate la valoarea litigiului ca şi
acţiunile civile, indiferent de obiectul acţiunii; b) Sunt scutite de taxă de timbru dacă au ca obiect anularea unui act
administrativ; c) Sunt supuse unei taxe de timbru fixe dacă au ca obiect anularea unui act administrativ.
III. Acţiunea prin care se solicită anularea actului administrativ prin care s-a dispus confiscarea unor mărfuri
alimentare în valoare de 3.025.000 le, pentru motivul că sunt expirate este de competenţa: a) Tribunalului; b) Curţii
de Apel; c) Tribunalului sau Curţii de Apel, după cum autoritatea care a emis actul atacat este una locală, respectiv
centrală.
44

Albastra, Cluj-Napoca, 2017, pag. 388-399.
3. Codul de procedură civilă, art. 41-63, art. 78,

79.
45
Cereri principale şi cereri accesorii în contencios

administrativ
5.1. Introducere
55
3.6. Bibliografie
4.1.Introducere
IV
I
Instanţa de contencios administrativ poate fi investită cu
anumite cereri. Acestea se desprind din mai multe articole din
Legea nr. 554/2004: art. 1, art. 8, art. 9, art. 18, art. 19.
Cererile principale sunt acela care pot fi adresate
instanţei de sine statătoare. Cererile accesorii sunt acelea care
însoţesc o cerere principală, admiterea lor putând fi doar
consecinţa admiterii cererii principale. Cererile accesorii se
formulează odată cu cererile principale, cu excepţia cererii de
reparare a prejudiciului material şi/sau moral care poate fi
introdusă şi separat de cererea principală.

nevoie de noţiuni elementare de Drept administrativ. Partea
generală, unda aţi dobândit cunoştinţe legate de managementul
serviciului public de justiţie.

ore.
46
- să cunoaşteţi tipurile şi categoriile de cereri cu care instanţa
de contencios administrativ poate fi sesizată

4.3.1. Cereri specifice acţiunii directe
Cererile cu care instanţa de contencios administrativ

poate fi sesizată pe cale directă, rezultă din dispoziţiile Legii
nr. 554/2004 cuprinse în art. 8 alin. 1, alin. 12, alin. 2, art. 9
alin. 5, art. 18 alin. 1 şi alin. 2, art. 19, art. 1 alin. 6.:
- anularea în tot sau în parte a actului vătămător (art. 8
alin.1);
- controlul legalităţii operaţiunilor administrative care au
stat la baza emiterii actului supus judecăţii (este vorba de o
cerere accesorie celei privind anularea actului administrativ,
prevăzută indirect de art. 18 alin. 2);
- obligarea autorităţii sau instituţiei publice la
soluţionarea unei cereri în legătură cu un drept recunoscut de
lege sau în legătură cu un interes legitim (rezultă din art. 8
alin.1);
- obligarea autorităţii publice la efectuarea unei
operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau
protejarea dreptului sau interesului legitim (art. 8 alin. 1);
- obligarea la repararea daunei cauzate şi eventual la
reparaţii pentru daune morale, fixându-se un termen pentru
executare şi sub sancţiunea aplicării unei amenzi (cerere
accesorie în cazul în care cererea principală vizează anularea
actului, obligarea la emiterea unui act sau a unui alt înscris,
obligarea autorităţii sau instituţiei publice la soluţionarea unei
cereri în legătură cu un drept recunoscut de lege sau în legătură
cu un interes legitim sau obligarea autorităţii publice la
efectuarea unei operaţiuni administrative necesare pentru
exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim; art.
8 alin.1) (art. 19);
- despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe
neconstituţionale ale Guvernului, anularea actelor
administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz,
obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act
47
administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni
administrative (art. 9 alin. 5);
Spaţiul studentului - controlul validităţii actelor juridice încheiate în baza
actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor
juridice produse de acestea (este o cerere accesorie care
poate fi introdusă doar în cazul în care autoritatea publică
a solicitat pe cale principală anularea propriului său act
ca nelegal, nemaiputând revoca actul are a produs efecte
în circuitul civil, potrivit art. 1 alin. 6)
- cereri privind litigiile care apar în fazele premergătoare

încheierii unui contract administrativ, inclusiv litigiile
având ca obiect anularea unui contract administrativ.
- Litigiile care decurg din executarea contractelor

administrative sunt în competenţa de soluţionare a
instanţelor civile de drept comun.
La soluţionarea litigiilor legate de contractele
administrative se are în vedere regula după care principiul
libertăţii contractuale este subordonat principiului
!!! priorităţii interesului public.
Conform dispoziţiilor art. 8 alin. 12, acţiunile întemeiate

pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect
numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să
emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o
anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea
penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24
alin. (2).
Dacă reclamantul doreşte modificarea conţinutului

actului administrativ el va trebui să solicite atât anularea, în
tot sau în parte a actului vătămător, cât şi obligarea
autorităţii sau instituţiei publice la emiterea actului cu
conţinutul dorit, instanţa nefiind competentă să modifice
conţinutul actului administrativ, deoarece ar încălca
principiul separaţiei puterilor în stat.
Cererea privind acordarea de despăgubiri se face
concomitent cu cererea vizând actul atacat, refuzul
48
nejustificat ori tăcerea administraţiei. Cererea pentru
Spaţiul studentului repararea prejudiciului cauzat de actul administrativ
anulat poate fi făcută şi ulterior, pe cale separată,
conform prevederilor art. 19 alin. 1 şi 2, procedura
prealabilă nefiind necesară. Reclamantul va recurge la
această variantă în cazul în care la momentul
introducerii acţiunii existenţa sau întinderea
prejudiciului nu era cunoscută. Competenţa în acest caz
revine aceleiaşi instanţe care a judecat şi fondul cauzei.
Deşi titlul articolului este „Termenul de prescripţie
pentru despăgubiri”, referindu-se la despăgubiri în
general, textul alin. 1 al art. 9 se referă la o situaţie
particulară: „Când persoana vătămată a cerut anularea
actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi
despăgubiri...”. Acţiunea în despăgubiri poate fi
introdusă separat şi în cazul în care cererea de chemare
în judecată a avut un alt obiect, cum ar fi spre exemplu
obligarea autorităţii sau instituţiei publice la emiterea
uni act, unui alt înscris sau la îndeplinirea unei
operaţiuni administrative, ori dacă cererea a fost făcută
!!! în legătură cu un contract administrativ.
Este absolut necesar însă ca să se fi introdus
acţiunea principală în contencios administrativ şi
aceasta să fi fost admisă.
Termenul, în cazul introducerii ulterioare a acţiunii
pentru despăgubiri, este cel stabilit de art. 11 alin. 2.
Prin urmare, este vorba de un termen de un an. În ce
priveşte momentul în care termenul începe să curgă,
acesta nu poate fi decât data la care cel vătămat a
cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea
pagubei.
4.3.2. Excepţia de nelegalitate
Legea contenciosului administrativ prevede

posibilitatea verificării legalităţii unui act administrativ
cu caracter individual de care una din părţile unui
proces de orice natură se foloseşte în apărarea sa.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2007, Legalitatea
unui act administrativ cu caracter individual,
49
indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată
Spaţiul studentului oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din
oficiu sau la cererea părţii interesate.
Competenţa pentru soluţionarea excepţiei nu
aparţine instanţei de contencios administrativ, ci
instanţei învestite cu fondul litigiului şi în faţa căreia a
fost invocată excepţia de nelegalitate. Noţiunile legate
de acest subiect sunt totuşi tratate în cursul de drept
administrativ, excepţia fiind reglementată de Legea nr.
55/2004. Este vorba de o cerere incidentală în cursul
unui proces, pentru soluţionarea căreia se aplică
regulile privind valioditatea unui act administrativ.
Instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia va
aprecia legalitatea actului administrativ potrivit
dispoziţiilor legale, doctrinei şi jurisprudenţei în
materia contenciosului administrativ care
reglementează condiţiile de legalitate pentru un act
administrativ.
Subliniem faptul că excepţia nu poate viza decât
acte administrative unilaterale individuale. Actele
!!! administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect
al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al
actelor administrative cu caracter normativ se exercită
de către instanţa de contencios administrativ în cadrul
acţiunii în anulare, în condiţiile legii contenciosului
administrativ, potrivit alin. (4) al art. 4. În cazul în care
soluţia unei cauze depinde de legalitatea unui act
administrativ normativ, acest act va trebui contestat
solicitându-se anularea lui, urmându-se procedura
contenciosului administrativ. Cauza a cărei soluţie
depinde de legalitatea actului administrativ normativ va
fi suspendată, în condiţiile Codului de procedură civilă
(Legea nr. 134/2010) până la soluţionarea definitivă a
celei privind anularea actului administrativ.
Pentru ridicarea excepţiei, sunt necesare următoarele
condiţii:
- să existe un litigiu în curs de dezlegare în
faţa unei instanţe judecătoreşti;
- soluţionarea fondului litigiului să depindă de
legalitatea unui act administrativ
50
individual invocat în apărarea sa de
Spaţiul studentului una dintre părţi;
- actul a cărui legalitate se cercetează să fie un
act administrativ unilateral cu
caracter individual; acest caracter se
va aprecia în conformitate cu
definiţiile Legii nr. 554/2004;
- să existe o cerere privind necesitatea
stabilirii legalităţii respectivului act,
sau, instanţa din oficiu să considere
necesar a se stabili acest aspect.
Efectul admiterii excepţiei: În cazul în care instanţa
care judecă fondul cauzei va aprecia că actul
administrativ individual supus controlului pe cale de
excepţie este nelegal, va înlătura acest act din
materialul probator şi va judeca cererea ca şi cum acest
act nu ar exista. Prin urmare, ca efect al admiterii
excepţiei de nelegalitate, actul administrativ individual
nu va produce efecte juridice în cauza în care a fost
ridicată excepţia, fără a fi efectiv desfiinţat.
Faţa de formularea textului de lege, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi
fiscal, s-a pronunţat prin mai multe hotărâri în sensul că
excepţia poate viza doar acte administrative intrate în
vigoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004,
pentru că legea nu poate retroactiva şi stabilitatea
raporturilor juridice trebuie asigurată.
51

Reclamantul poate investi instanţa de contencios
administrativ cu cereri principale şi cereri accesorii.
Cererea accesorie privind repararea prejudiciului material
sau moral poate fi introdusă şi separat de cererea principală, în
condiţiile legii.
Legalitatea unui act administrativ poate fi verificată pe
calea excepţiei de nelegalitate, în cazul în care judecarea unei
cereri, în faţa oricărei instanţe, depinde de acesta.
!!!
Cuvinte-cheie:
Cerere principală, cerere accesorie, soluţionarea cererii
52
1. Răspundeţi la următoarele cerinţe:

a) enumeraţi 3 cereri principale şi o cerere accesorie cu care poate fi investită instanţa de
contencios administrativ
b) care din cererile accesorii poate fi introdusă şi separat de cererea principală?
b) ce fel de acte poate viza excepţia de nelegalitate?
2 Soluţionaţi următoarele teste
I. Pentru anularea unui act administrativ: a) efectuarea procedurii administrative prealabile

este obligatorie; b) efectuarea procedurii administrative prealabile nu este obligatorie; c) acţiunea
în instanţă trebuie introdusă în termen de 6 luni de la primirea răspunsului la recursul graţios
formulat, sau de la data la care ar fi trebuit să primească răspunsul.
II. În cazul în care o ordonanţă a Guvernului a fost declarată neconstituţională, cel vătămat
prin dispoziţiile acelei ordonanţe poate introduce o acţiune în contencios administrativ pentru
anularea unui act administrativ vătămător emis în baza acestei ordonanţe şi repararea
prejudiciului: a) Fără efectuarea procedurii prealabile; b) După efectuarea procedurii prealabile;
c) În termen de 1 an de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale.
III. Dacă despăgubirile pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ unilateral care
a fost anulat sunt cerute pe cale separată: a) Instanţa competentă se determină în funcţie de
valoarea prejudiciului pretins; b) Înainte de introducerea acţiunii în justiţie, procedura
administrativă prealabilă este obligatorie; c) Termenul de introducere a acţiunii este un an de la
data la care a fost cunoscută existenţa şi întinderea prejudiciului.
53
4.6. Bibliografie:

Albastra, Cluj-Napoca, 2017, pag. 400-429
54
Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.

Executarea silită a hotărârii în contencios
administrativ
5.1. Introducere
5.6. Bibliografie
V 5.1. Introducere
I
Procedura de judecată în contencios administrativ
conţine reguli specifice care se completează cu cele de
procedură civilă.
În cazul în care acţiunea reclamantului este admisă şi se
stabilesc obligaţii în sarcina autorităţii pârâte, iar aceasta nu
execută de bună voie hotărârea judecătorească,reclamantul
poate recurge la executarea silită.

nevoie de noţiuni elementare de Drept administrativ. Partea
generală, unda aţi dobândit cunoştinţe legate de managementul
serviciului public

ore.
55
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de
studiu
- să cunoaşteţi tipurile şi categoriile de cereri cu care
instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată
- să cunoaşteţi reguli procedurale de bază privind judecata

în contencios administrativ
- să cunoaşteţi posibilităţile de executare silită a hotărârilor

instanţei de contencios administrativ

5.3.1. Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ
Cererea de chemare în judecată trebuie să

îndeplinească toate condiţiile prevăzute de art. 148-152
N.C.P.C.
Conform art. 200 N.C.P.C. instanţa va solicita
completarea lipsurilor cererii prin procedura de
regularizare.
Pentru comunicarea cererii către pârât, depunerea
întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, precum şi
pentru stabilirea primului termen de judecată, sunt
aplicabile dispoziţiile art. 201 N.C.P.C. armonizate cu cele
ale art. 13 din Legea nr. 554/2004.
După comunicarea acţiunii către autoritatea pârâtă,
!!! aceasta va comunica împreună cu întâmpinarea actul
atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la
baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare
pentru soluţionarea cauzei. Instanţa poate solicita
emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea
cauzei. (art. 13 alin. 1).
Pârâtul trebuie să se conformeze solicitării
instanţei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în
cuantum de 10% din salariul minim brut pe economie
pentru fiecare zi de întârziere, ce va fi aplicată
conducătorului autorităţii pârâte. Amenda va fi aplicată
prin hotărâre interlocutorie, ceea ce înseamnă că instanţa
nu va putea reveni asupra acestei amenzi.
56
Judecarea cererilor se face în şedinţă publică, de
Spaţiul studentului urgenţă şi cu precădere, in conformitate cu prevederile art. 17
alin.1 din Legea 554/2004. Dispoziţiile privind judecata în
şedinţă publică rămân în vigoare, ca derogatorii de la cele ale
art. 240 Cod procedură civilă, care prevăd judecarea fondului
în camera de consiliu (dispoziţii a căror intrare în vigoare a
fost deocamdată amânate). Art. 213 alin. (1) Cod procedură
civilă permite asemenea excepţii, prevăzute în legi speciale.
Judecarea de urgenţă presupune în principal că termenele
privind citarea părţilor şi termenele de judecată sunt mai scurte
decât obişnuit iar precăderea implică discutarea cu prioritate a
acestor cereri în şedinţa de judecată în cadrul căreia mai sunt
programate şi cauze care nu sunt de contencios-administrativ.
Acţiunile introduse de persoanele de drept public şi de
orice autoritate publică, în apărarea unui interes public,
precum şi cele introduse împotriva actelor administrative
normative nu mai pot fi retrase, cu excepţia situaţiei în care
sunt formulate şi pentru apărarea drepturilor sau intereselor
legitime de care pot dispune persoanele fizice sau juridice de
drept privat (art. 28. alin.2).
!!! Dispoziţiile Legii 554/2004 se completează cu
prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu
sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre
autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în
drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se
stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.
5.3.2. Suspendarea executării actului administrativ
Se poate solicita instanţei de judecată suspendarea

efectelor executării efectelor actului administrativ vătămător,
dacă este vorba de un act administrativ cu caracter unilateral.
Posibilitatea de a introduce la instanţa de contencios
administrativ o cerere pentru suspendarea executării actului
administrativ unilateral atacat, există, potrivit art. 14 alin. 1,
încă din momentul declanşării procedurii prealabile. În acest
caz, cererea adresată instanţei va trebui însoţită de dovada
declanşării procedurii graţioase.
Cererea de suspendare poate fi admisă pentru a preveni
57
Spaţiul studentului producerea unei pagube iminente şi în cazuri bine
justificate. Prin legea nr. 262/2007 au fost introduse
definiţiile sintagmelor „cazuri bine justificate”
(împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt
de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii
actului administrativ) şi „pagubă iminentă” (prejudiciul
material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea
previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a
unui serviciu public). Din formularea textului de lege
rezultă că cele două condiţii trebuie să fie îndeplinite
cumulativ.
Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de
urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. Procedura
prevăzută la art. 200 şi 201 din Codul de procedură civilă
nu este aplicabilă.
Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosarul
cauzei cu cel puţin 3 zile înainte de termenul de judecată.
Reclamantul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de
la dosarul cauzei. Instanţa poate acorda un nou termen de
!!! judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea
pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării.
Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este
executorie de drept, suspendarea executării actului
administrativ având ca efect încetarea oricărei forme de
executare, până la expirarea duratei suspendării. Conform
art. 14 alin.1, durata maximă pentru care suspendarea poate
fi dispusă când cererea de suspendare este introdusă după
declanşarea procedurii prealabile, este până la soluţionarea
cauzei de către instanţa de fond. Pentru a nu exista
diferenţe între situaţia introducerii cererii de suspendare în
faza executării procedurii prealabile şi situaţia introducerii
cererii de suspendare odată cu introducerea acţiunii pentru
anularea actului administrativ la instanţă, în acest din urmă
caz suspendarea operând până la rămânerea definitivă a
hotărârii (conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă
(Legea nr. 134/2010) de la data intrării în vigoare a noului
cod, referirile din actele normative la hotărârea „definitivă
şi irevocabilă” sau „irevocabilă” se vor înţelege ca fiind
făcute la hotărârea „definitivă”), în art. 15 alin. 4 se
58
prevede că, în cazul în care cererea de suspendare
Spaţiul studentului formulată în faza plângerii prealabile a fost admisă iar,
urmare a introducerii acţiunii în instanţă, cererea de anulare
a actului administrativ vătămător a fost admisă,
suspendarea se va prelungi de drept, chiar dacă partea
vătămată nu a solicitat această prelungire prin acţiunea
introductivă.
Hotărârea prin care s-a admis sau s-a respins
cererea de suspendare poate fi atacată cu recurs în termen
de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de
executare, ceea ce însemnă că dacă s-a admis cererea de
suspendare, efectele suspendării se produc pe parcursul
judecării recursului.
O situaţie particulară este cea în care Ministerul
Public se poate adresa instanţei cu o cerere de suspendare.
Este nevoie ca „în cauză” (adică prin actul administrativ
împotriva căruia s-a declanşat procedura prealabilă) să se fi
adus atingere unui interes public major, de natură a
perturba grav funcţionarea unui serviciu public
administrativ. Cerea Ministerului Public poate fi făcută din
oficiu sau la sesizare.
Pentru a se evita formularea unor cereri de
suspendare cu rea-credinţă, legea precizează că persoana
vătămată căreia i s-a admis cererea de suspendare are
obligaţia de a introduce acţiunea pentru anularea actului
vătămător în termen de 60 de zile, în caz contrar,
suspendarea încetând după trecerea acestui termen de drept
şi fără nici o formalitate.
Nu pot fi introduse mai multe cereri de suspendare,
succesive, pentru aceleaşi motive.
Legea prevede expres în art. 14. alin. 5 că în ipoteza
în care autoritatea emitentă a actului suspendat emite un
nou act cu acelaşi conţinut, şi acest din urmă act este
suspendat de drept, fără să fie nevoie ca împotriva lui să se
fi exercitat plângerea prealabilă.
Cererea de suspendare poate fi formulată şi prin
acţiunea principală, sau după introducerea acesteia,
având ca obiect anularea actului administrativ vătămător
(art. 15 alin.1). Motivele cererii de suspendare sunt tot cele
prevăzute de art. 14 alin. 1, respectiv prevenirea producerii
59
unei pagube iminente şi în cazuri bine justificate. În această
situaţie, instanţa poate dispune suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la soluţionarea definitivă şi
irevocabilă a cauzei.
În etapa judecării cererii de anularea a actului vătămător
adresată instanţei, cererea de suspendare poate fi introdusă odată
cu acţiunea principală, sau printr-o cerere separată.
5.3.3.Hotărârea instanţei de judecată
Soluţiile care pot fi pronunţate de instanţa de judecată

sunt enumerate de art. 18.
Când cererea vizează un act administrativ unilateral,
instanţa, soluţionând cauza poate:
- să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ;
- să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori
să elibereze un alt înscris;
- să oblige autoritatea publică să efectueze o anumită operaţiune
administrativă;
- să se pronunţe asupra legalităţii operaţiunilor administrative
!!! care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii;
- să se pronunţe asupra despăgubirilor pentru daunele materiale
şi morale, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Când obiectul acţiunii îl formează un contract
administrativ, instanţa poate:
- să dispună anularea acestuia în tot sau în parte;
- să oblige autoritatea să încheie contractul la care reclamantul
este îndreptăţit;
- să impună uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite
obligaţii;
- să suplinească consimţământul uneia dintre părţi, când
interesul public o cere;
- să oblige la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi
morale.
În cazul obligaţiilor impuse de instanţă cu privire la plata
daunelor materiale sau morale, la emiterea actelor
administrative unilaterale sau cu privire la eliberarea unor
înscrisuri sau efectuarea unor operaţiuni administrative, precum
şi în cazul impunerii obligaţiei de a încheia contractul
administrativ la care reclamantul este îndreptăţit, instanţa va
60
putea impune şi sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii
obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
În toate cazurile, instanţa poate obliga pe cel care a
Spaţiul studentului pierdut la plata cheltuielilor de judecată.
În cazul în care acţiunea a fost îndreptată şi împotriva
persoanei vinovate de emiterea, adoptarea sau încheierea
actului, obligaţia de despăgubiri va fi fixată în solidar cu a
autorităţii sau instituţiei publice.
Hotărârea instanţei de fond trebuie redactată şi motivată
în cel mult 30 zile de la pronunţare (art. 17 alin.3).
5.3.4. Recursul
Cel nemulţumit de soluţia instanţei, poate ataca sentinţa

cu recurs. Termenul de depunere a recursului este de 15 zile.
Sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă privind
recursul, în măsura în care Legea nr. 554/2004 nu conţine
dispoziţii derogatorii.
Competenţa de judecare a recursului aparţine instanţei
superioare în grad celei care a soluţionat fondul (art. 10 alin. 2
din Legea nr. 554/2004).
Conform dispoziţiilor OUG nr. 80/2013, recursul
împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se
invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488
alin. (1) pct. 1-7 din Codul de procedură civilă. În cazul în care
se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept
material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se
taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai
puţin de 100 lei; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile
în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei. Dispoziţiile art.
24 din OUG nr. 80/2013 vor fi coroborate cu cele ale art. 16
privind taxa de timbru pentru cererile în contencios
administrativ, din acelaşi act normativ.
Recursul suspendă executarea sentinţei şi se judecă de
urgenţă (art. 20 alin.2). Procedura prevăzută la art. 493 din
Codul de procedură civilă nu se aplică în materia contenciosului
administrativ.
În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs va casa
sentinţa şi va rejudeca litigiul în fond. Vor fi aplicabile
dispoziţiile art. 498 Cod procedură civilă care arată că atunci
61
când recursul este judecat de Î.C.C.J., în cazul admiterii
recursului, sentinţa este casată şi cauza trimisă spre
rejudecare instanţei competente. În cazul în care însă recursul
este judecat de curţile de apel, după casare judecata se va
face de aceste instanţe, cu excepţia situaţiilor în care instanţa
a cărei hotărâre se atacă a soluţionat procesul fără a intra în
judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părţii care a
fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la
dezbaterea fondului. Casarea cu trimitere se poate face o
singură dată pe parcursul soluţionării unei cauze.
5.3.5. Căile extraordinare de atac
Împotriva soluţiilor definitive pronunţate de

instanţele de contencios administrativ se pot exercita căile de
atac prevăzute de Codul de procedura civilă.
Cu privire la cererea de revizuire, legea prevede că,
pe lângă motivele prevăzute de codul de procedură civilă,
constituie motiv de revizuire şi pronunţarea hotărârilor
!!! rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului
priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin.
(2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României,
republicată.
Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la
alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul
Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună
de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează
de urgenţă şi cu precădere.
5.3.6. Executarea silită a hotărârii în contencios

administrativ
În cazul admiterii acţiunii cu consecinţa anulării unui

act administrativ cu caracter normativ al autorităţilor
centrale, hotărârea se publică în Monitorul Oficial al
României Partea I şi produce efecte de la momentul
publicării.
În cazul anulării actelor administrative normative
emise de autorităţile publice locale, hotărârea se publică, în
conformitate cu textul art. 23, în monitoarele oficiale ale
62
judeţelor ori al municipiului Bucureşti. În toate cazurile
publicarea se face la cererea instanţei şi este gratuită.
Obligaţia stabilită în sarcina autorităţii publice de
instanţă, de încheia, sa înlocui sau modifica actul
administrativ, sau de a elibera un alt înscris sau de a efectua
anumite operaţiuni administrative trebuie executată de
aceasta în termenul prevăzut în hotărâre. În lipsa unui termen
fixat prin hotărâre, obligaţia trebuie executată în cel mult 30
de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a
dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la
expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost
respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin
hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului
autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă
de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de
întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar
reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din
Codul de procedură civilă.
!!! Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării
hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor
debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în
titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea
creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i
se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu
citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va
stabili, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă,
despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului
pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
În lipsa cererii creditorului, după împlinirea
termenului de 3 luni, compartimentul executări civile al
instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii
referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul
executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral
executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se
va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.
63
Pentru motivele prevăzute de lege, pe parcursul

soluţionării cererii cu care este investită, instanţa poate dispune
suspendarea efectelor actului administrativ.
Soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţă, în litigii ce au
ca obiect acte administrative unilaterale sau contracte
administrative, sunt menţionate în legea nr. 554/2004.
Hotărârea instanţei de contencios administrativ poate fi
!!! atacată cu recurs, în condiţiile legii. Căile de atac extraordinare
pot de asemenea să fie formulate.
Legea nr. 554/2004 conţine prevederi privind modalitatea
de punere în executare silită a dispoziţiilor cuprinse în
hotărârea instanţei de contencios administrativ.
Cuvinte-cheie:
soluţionarea cererii, excepţia de nelegalitate, suspendarea
actului administrativ, executarea actului administrativ
64
1. Răspundeţi la următoarele cerinţe:

a) Care sunt soluţiile pe care instanţa le poate da unei cereri vizând un act administrativ
unilateral?
b) Care sunt căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în contencios administrativ?
c) Ce fel de acte poate viza excepţia de nelegalitate?
d) Care este instanţa competentă pentru a soluţiona excepţia de nelegalitate?
e) Care sunt mijloacele coercitive la care se poate apela pentru a determina autoritatea publică
pârâtă să pună în executare hotărârea pronunţată în contencios administrativ?
65
5.6. Bibliografiedetaliată:

Albastra, 2017, pag. 420-440.
66
Noţiuni generale privind răspunderea în dreptul

administrativ
6.1. Introducere
6.6. Bibliografie
VI 6.1. Introducere
I
Răspunderea în dreptul administrativ cuprinde, pe de o
parte, răspunderea particularilor în cazul încălcărilor normelor
juridice pentru care sancţiunile se aplică de către autorităţile
publice, răspunderea contravenţională fiind principala formă a
acestei forme de răspundere. Pe de altă parte, este vorba despre
răspunderea autorităţilor publice pentru prejudiciile produse
prin activitatea lor.

de bază cu privire la raportul juridic de răspundere, precum şi
de Drept administrativ. Partea generală, unde aţi dobândit
cunoştinţe legate de actul administrativ unilateral.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu

este de 2 ore.
67
- să cunoaşteţi formele răspunderii administrative
- să cunoaşteţi tipurile de sancţiuni administrative şi

caracteristicile lor

6.3.1. Noţiuni generale privind răspunderea în dreptul
administrativ
În actuala reglementare legislativă, se poate vorbi de trei

mari categorii de ilicit administrativ: ilicitul administrativ
propriu-zis, ilicitul contravenţional şi ilicitul cauzator de
prejudicii materiale şi morale.
Corespunzător acestora, există două forme de
răspundere caracterizate prin sancţiuni represive -
răspunderea administrativă în sens restrâns şi răspunderea
contravenţională precum şi o formă de răspundere
caracterizată prin acţiuni reparatorii – răspunderea organelor
administraţiei publice pentru pagubele pricinuite prin actele
lor ilegale sau, răspunderea administrativ-patrimonială.
Prin răspundere administrativă în sens restrâns

înţelegem situaţia juridică ce constă în complexul de drepturi
!!! şi obligaţii conexe, conţinut al raporturilor juridice
sancţionatorii, stabilite, de regulă, între un organ al
administraţiei publice sau, după caz, un funcţionar public şi
autorul unei abateri administrative (organ de stat, funcţionar
public, structură nestatală, persoană fizică) ce nu constituie
contravenţie. Când în raportul juridic sancţionator subiectul
activ şi subiectul pasiv sunt din sfera autorităţilor publice,
funcţionarilor publici, demnitarilor, după caz, suntem în
cazul răspunderii administrativ-disciplinare ori răspunderii
disciplinare, care îşi are fundamentul obiectiv în încălcarea
de către un subiect de drept a unei discipline administrative,
în general a disciplinei de stat, respectiv a disciplinei în
aparatul administrativ al comunităţii locale.
68
6.3.2. Tipuri de sancţiuni administrative
Sancţiunea este o consecinţă a încălcării unei norme
de conduită prescrisă ori sancţionată de stat. Toate
măsurile luate în cazul încălcării normei, indiferent că au
un caracter punitiv, preventiv sau reparator poartă
denumirea generică de „sancţiuni”.
Importanţa caracterului măsurii, în cazul răspunderii
administrative, are legătură cu vinovăţia şi caracterul
personal al răspunderii.
Sancţiunile punitive (cum este spre exemplu amenda)
sunt aplicate doar în cazul conduitei ilicite săvârşite cu
vinovăţie (intenţie sau culpă) şi trebuie considerate ca
având un caracter personal, astfel încât ele nu pot fi
transmise după modelul obligaţiilor civile.
Sancţiunile cu caracter reparator (plata sumei
datorate şi a penalităţilor, readucerea terenului la starea
iniţială etc.) se aplică de asemenea în cazul săvârşirii unei
încălcări a normelor cu vinovăţie, însă sunt transmisibile
!!! după modelul obligaţiilor civile dacă este vorba de
repararea unui prejudiciu.
Sancţiunile cu caracter preventiv (obligarea la
tratament medical, aplicarea sigiliilor vamale etc.) au de
regulă un caracter obiectiv, astfel încât pot fi aplicate în
lipsa oricărei culpe şi nu pot fi transmise altor persoane de
vreme ce scopul lor este acela de a opri persoana căreia i
s-a aplicat sancţiunea de la exercitarea unei anumite
conduite periculoasă pentru alţii.
Sancţiunile administrative, altele decât cele
contravenţionale, trebuie să respecte principiul legalităţii,
principiu fundamental al întregii activităţi a administraţiei
publice. Sancţiunile, încălcările normelor pentru care
acestea se aplică, autoritatea competentă de a aplica
sancţiunea precum şi procedura de aplicare a sancţiunii şi
posibilităţile de contestare a sancţiunii aplicate trebuie să
fie menţionate expres în actele normative.
Exemple de sancţiuni administrative sunt amenzile
administrative, penalităţile sau majorările, retragerea unui
avantaj obţinut ilegal sau a unui avantaj obţinut fără a fi
fost îndeplinite anumite cerinţe, oprirea fabricaţiei
69
anumitor produse, indisponibilizarea unor vehicule etc.
Sancţiunea administrativă se aplică printr-un act
administrativ emis cu respectarea tuturor condiţiilor
privind legalitatea, competenţa, procedura, forma.
Procedura de contestare în instanţă a actelor
administrative sancţionatorii este cea descrisă de Legea nr.
554/2004, a contenciosului administrativ, dacă în acte
normative speciale nu este specificată expres o altă
procedură.
Există situaţii în care sancţiunile sunt numite
impropriu contravenţii, dar procedura de stabilire a faptei
ilicite şi de sancţionare sunt specifice răspunderii
administrative în sens restrâns, spre exemplu, în Legea nr.
504/2002 a audiovizualului.
6.3.3. Răspunderea patrimonială a administraţiei

publice
Potrivit Legii nr. 554/2004 şi luând în considerare

prevederile Constituţiei, autorităţile publice răspund
patrimonial pentru pagubele cauzate particularilor. Art.
573 din Codul administrativ arată că răspunderea
administrativ-patrimonială reprezintă o formă a
răspunderii administrative care constă în obligarea statului
sau, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale la
repararea pagubelor cauzate unei persoane fizice sau
juridice prin orice eroare judiciară, pentru limitele
serviciului public, printr-un act administrativ ilegal sau
prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a
rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege
sau la un interes legitim.
Pentru ca această răspundere să poată fi antrenată,

trebuie să fie întrunite următoarele condiţii (art. 574,
Codul administrativ):
- actul administrativ contestat este ilegal;
- actul administrativ ilegal este cauzator de prejudicii

materiale sau morale;
- existenţa unui raport de cauzalitate între actul ilegal şi

70
prejudiciu;
Spaţiul studentului - existenţa culpei autorităţii publice şi/sau a personalului

acesteia.
În cazul prejudiciilor de natură materială sau morală

produse ca urmare a carenţelor organizatorice sau
funcţionale ale unor servicii publice, condiţiile sunt:
- existenţa unui serviciu public care prin natura sa conţine

riscul producerii anumitor prejudicii pentru
beneficiari;
- existenţa unui prejudiciu material sau moral, după caz,

al unei persoane fizice sau juridice;
- existenţa unei legături de cauzalitate între utilizarea unui

serviciu public care prin natura sa conţine riscul
producerii anumitor prejudicii şi paguba produsă
persoanei fizice sau, după caz, a persoanei juridice.
71
Răspunderea administrativă este o formă a

răspunderii juridice, alături de răspunderea de drept civil,
răspunderea penală şi răspunderea specifică dreptului
muncii.
Sancţiunile ce pot fi aplicate în cadrul răspunderii
administrative pot fi atât represiv-intimidante (punitive),
cât şi cu caracter preventiv sau reparator. Ca şi în alte
!!! ramuri ale dreptului, fiecare din aceste categorii de
sancţiuni are trăsături specifice.
Cuvinte-cheie:Răspundere, sancţiuni
72
1. Răspundeţi la următoarele întrebări:
a) Ce se înţelege prin noţiunea de răspundere administrativă în sens restrâns?

b) Care este procedura de contestare a sancţiunilor aplicate în cadrul răspunderii
administrative în sens restrâns?
c) Care sunt tipurile de sancţiuni administrative şi prin ce se caracterizează?
d) Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru antrenarea răspunderii administraţiei pentru
prejudiciile cauzate prin activitatea sa?
73

2. Elena Mihaela Fodor, Norma juridică parte

integrantă a normelor sociale, Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2003.
3. O.G. nr. 2/2001 actualizată.
74
Trăsăturile specifice contravenţiei şi răspunderii

contravenţionale
7.1. Introducere
7.6. Bibliografie
VII 7.1. Introducere
I
Răspunderea în dreptul administrativ cuprinde, pe de o parte,
răspunderea particularilor în cazul încălcărilor normelor juridice
pentru care sancţiunile se aplică de către autorităţile publice, iar
pe de altă parte, răspunderea autorităţilor publice pentru
prejudiciile produse prin activitatea lor.
Răspunderea contravenţională este principala formă a
răspunderii administrative.

de bază cu privire la raportul juridic de răspundere, precum şi de
Drept administrativ. Partea generală, unde aţi dobândit

ore.
75

- să cunoaşteţi ce este contravenţia şi prin ce se caracterizează
- să cunoaşteţi legăturile contravenţiei cu dreptul penal şi

consecinţele legăturilor
- să cunoaşteţi specificul răspunderii contravenţionale
7.3.1. Originea ilicitului contravenţional
La origine, ilicitul contravenţional este de natură

penală. El a fost astfel calificat de Codul penal francez de la
1810. Potrivit împărţirii ilicitului pe care acest cod o făcea, în
crime, delicte şi contravenţii, contravenţiile erau infracţiunile
cu gradul de pericol social cel mai redus. Acest sistem a fost
preluat în Codul penal român adoptat în 1865 şi menţinut în
legislaţia penală din ţara noastră până în anul 1954. Prin
Decretul 184/1954 au fost abrogate dispoziţiile din Codul
!!! penal sau legi speciale ce stabileau şi sancţionau contravenţii.
Decretul a stabilit că aceste abateri sunt administrative şi
menţinând denumirea de contravenţii a prevăzut ca sancţiuni
pentru săvârşirea lor amenda şi avertismentul. Prin Legea nr.
32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor s-a
reglementat iniţial cadrul juridic general în domeniul
răspunderii contravenţionale. Această lege a fost ulterior
abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, acest act normativ fiind în
prezent în vigoare.
Originea penală a acestei forme de răspundere se

oglindeşte în caracteristicile sancţiunilor contravenţionale
principale. Ele sunt sancţiuni cu caracter represiv-intimidant, şi
sunt aplicate de stat, prin organele abilitate de lege. Aceste
sancţiuni au şi caracterul de legalitate, deoarece sunt aplicabile
76
numai pentru săvârşirea unor fapte prevăzute expres de
legea contravenţională. În materie contravenţională se
Spaţiul studentului aplică principiul lex mitior (al legii mai favorabile) în
sensul că norma juridică nu retroactivează, cu excepţia
celei mai favorabile, ca şi în dreptul penal. Potrivit
jurisprudenţei Curţii Europene a Drtepturilor Omului,
contravenţia poate fi considerată o „acuzaţie în materie
penală” în sensul că procedurii contravenţionale îi sunt
aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului privind ndreptul la un proces echitabil.
Există însă şi elemente prin care sancţiunile

contravenţionale se deosebesc de cele penale. În ce
priveşte subiectele răspunderii contravenţionale, subiectul
activ este de regulă, o autoritate a administraţiei publice
centrale sau locale. În opinia unor autori subiect activ
poate fi şi o autoritate nestatală, dacă este implicată în
realizarea unui serviciu public. Răspunderea
contravenţională se antrenează în prezenţa culpei, nefiind
necesară intenţia dacă nu există prevederi contrarii.
!!! 7.3.2. Definiţia contravenţiei
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 contravenţia

este „fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată
ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin
hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a
consiliului judeţean ori a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti”.
7.3.3. Trăsături caracteristice ale contravenţiei
1. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie.

Rezultă că răspunderea contravenţională este o
răspundere bazată pe culpă, neputând fi vorba despre o
răspundere obiectivă.
În ce priveşte existenţa vinovăţiei, se poate apela la
,,doctrina penală’’, în ideea determinării caracterului
conştient al faptei omului şi a atitudinii acestuia faţă de
rezultatul socialmente periculos al faptei sale, sau a
raţionamentelor care se fac pentru persoana juridică.
77
În materie penală sunt exonerate de răspundere
statul, autorităţile publice şi instituţiile publice care
desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul
domeniului privat. În materie contravenţională toate
autorităţile şi instituţiile publice pot fi subiecte active
în săvârşirea unei contravenţii.
2. Contravenţia este o faptă cu pericol social mai

redus decât infracţiunea.
Chiar dacă definiţia nu mai arată explicit această

caracteristică, din modalitatea de reglementare rezultă
că legiuitorul a urmărit să delimiteze ilicitul
contravenţional atât de ilicitul penal cât şi de alte
forme ale ilicitului care atrag sancţiuni de aceeaşi
natură, represiv-intimidante. Se poate observa că
legiuitorul a urmărit să evidenţieze că sub aspectul
periculozităţii sociale, al atitudinii subiective a
făptuitorului, contravenţia este situată imediat după
infracţiune şi înaintea altor abateri administrative ori a
abaterilor disciplinare.
Din art. 13 alin. 3 al OG nr. 2/2001 rezultă că o
faptă nu poate fi în acelaşi timp contravenţie şi
infracţiune. Se poate întâmpla însă ca unele din
acţiunile unei activităţi să constituie contravenţii iar
altele infracţiuni, în funcţie de valoarea ocrotită şi
raportul dintre acţiune şi această valoare.
3. Fapta este sancţionată prin legi şi alte acte
normative. Articolele 2-4 din OG nr. 2/2001 consacră
principiile legalităţii incriminării şi legalităţii pedepsei
care caracterizează dreptul penal: nullum crimen sine
lege şi nulla poena sine lege.
OG nr. 2/2001 arată că se pot stabili şi sancţiona

contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale
Guvernului în toate domeniile de activitate. Prin
hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene se pot stabili
contravenţii numai în domeniile de activitate în care
acestora li s-au stabilit competenţe prin lege, dacă în
respectivele domenii nu sunt deja stabilite contravenţii
prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
78
Actul normativ emis cu încălcarea competenţei
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor este nul.
Procesul-verbal prin care a fost sancţionată o contravenţie
în temeiul unui asemenea act normativ este de asemenea
nul. Contravenientul va trebui să atace atât procesul-
verbal cât şi actul normativ în temeiul căruia procesul-
verbal a fost întocmit, prin acţiuni separate în justiţie.
Actele normative prin care se stabilesc şi se

sancţionează contravenţii intră în vigoare cel mai
devreme în termen de 30 de zile de la publicare, pentru
cazuri urgente putându-se fixa şi un termen mai scurt, dar
nu mai puţin de 10 zile. În cazul hotărârilor consiliilor
locale şi judeţene trebuie respectate şi prevederile Legii
nr. 215/2001, în sensul că acestea devin obligatorii de la
data aducerii la cunoştinţa publică. Aducerea la cunoştinţa
publică se face în termen de 5 zile de la data comunicării
oficiale către prefect. Publicitatea se realizează prin
publicare în Monitorul Oficial al judeţului, în cazul
actelor normative şi prin afişare sau orice altă formă de
publicitate.
7.3.4. Subiectele răspunderii contravenţionale
Subiectul pasiv al răspunderii contravenţionale,

adică cel asupra căruia se aplică sancţiunea juridică de
către subiectul activ, poate fi persoana fizică, după
împlinirea vârstei de 14 ani. Pentru minorii care au
împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în
actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Minorul care nu a împlinit 16 ani nu poate fi sancţionat cu
închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea
unei activităţi în folosul comunităţii.
Persoana juridică răspunde contravenţional în
cazurile şi condiţiile prevăzute de actele normative prin
care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii.
Subiectul activ al răspunderii contravenţionale este
de regulă o autoritate a administraţiei publice centrale sau
locale. În condiţiile legii, subiect activ poate fi şi o
persoană juridică de drept privat, dacă este implicată în
79
realizarea unui serviciu public. OG nr. 2/2001
precizează că pot fi agenţi constatatori primarii,
ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de
Spaţiul studentului Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în
acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai
autorităţilor publice centrale, de prefecţi, preşedinţi
ai consiliilor judeţene, primari, precum şi de alte
persoane prevăzute în legi speciale.
7.3.5 Cauzele care înlătură caracterul

contravenţional al faptei
Sunt astfel de situaţii legitima apărare, starea

de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul
fortuit, iresponsabilitatea, beţia involuntară
completă, eroarea de fapt, infirmitatea dacă are
legătură cu fapta săvârşită.
Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor nu defineşte aceste situaţii, urmând
a se aprecia că sunt aplicabile definiţiile date de
legea penală, potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001.
Competenţa constatării şi reţinerii cauzelor

!!! care înlătură caracterul contravenţional al faptei
revine numai instanţei de judecată.
7.3.6. Cauzele care înlătură răspunderea

contravenţională
Cauzele care înlătură răspunderea

contravenţională sunt minoritatea şi prescripţia.
Astfel, în art. 11 alin.2 se precizează că
minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.
În ce priveşte prescripţia, art. 13 alin. 1

prevede că aplicarea sancţiunii amenzii
contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de
la săvârşirea faptei. Referirea se face exclusiv la
sancţiunea amenzii deoarece ea este întotdeauna
alternativă cu cea a obligării la desfăşurarea unei
activităţi în folosul comunităţii şi în afară de acestea
80
Spaţiul studentului două mai există ca sancţiune principală doar sancţiunea
avertismentului.
Contravenţia continuă este o încălcare a obligaţiei
legale care durează în timp. Pentru aceste contravenţii,
termenul de 6 luni, în care se prescrie aplicarea sancţiunii
contravenţionale, curge de la data încetării săvârşirii
faptei.
Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior

s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia
aplicării sancţiunii nu curge pe perioada în care cauza s-a
aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală,
ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut în
interiorul termenului general de prescripţie, adică în şase
luni de la săvârşirea faptei. Prescripţia operează totuşi dacă
sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data
săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se
dispune altfel.
Este posibil ca prin legi speciale să fie prevăzute şi
alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor
contravenţionale.
Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se

supune regulilor aplicabile creanţelor bugetare. Astfel, se
prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a luat naştere dreptul de executare,
conform dispoziţiilor art. 215 al codului de procedură
fiscală.
În cazul în care procesul-verbal de constatare a

contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în
termen de două luni de la data aplicării sancţiunii
contravenţionale, executarea sancţiunii se prescrie (art. 14
din OG 2/2001). Prescripţia executării sancţiunii poate fi
constatată şi de instanţa investită cu soluţionarea plângerii
împotriva procesului-verbal.
În cazul sancţiunii prestării unei activităţi în folosul

comunităţii, aceasta se prescrie în termen de 2 ani de la
data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care
s-a aplicat sancţiunea, conform art. 211 alin. 1 al
81
Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul
Spaţiul
studentului juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul
comunităţii.
7.3.7. Sancţiunile contravenţionale potrivit O.G. nr.

2/2001
Sancţiuni contravenţionale principale:

- avertismentul;
- amenda contravenţională;
- obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi
în folosul comunităţii.
Sancţiuni complementare:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate
din contravenţii;
- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului,
acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
- închiderea unităţii;
!!! - blocarea contului bancar;
- suspendarea activităţii agentului economic;
- retragerea licenţei sau avizului pentru anumite
operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior,
temporar sau definitiv;
- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea
iniţială.
Pentru o contravenţie poate fi aplicată o singură
sancţiune principală şi una sau mai multe sancţiuni
complementare.
Alte sancţiuni principale sau complementare pot

fi stabilite prin legi speciale.
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională

cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi
mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de
urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale
ale contravenientului (art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001).

Contravenţia este o sancţiune ce îşi are originea
82
în dreptul penal. Faptele incriminate ca fiind
contravenţii, au fost considerate ca având un pericol
social mai redus, care nu mai justificau menţinerea lor
în sfera ilicitului penal. Astfel, ele au fost transformate
în abateri administrative.
Originea penală a contravenţiei se reflectă în
faptul că sancţiunile aplicate au un caracter represiv-
intimidant. Acesta este şi motivul pentru care garanţii
care protejează făptuitorul împotriva unor abuzuri în
materie penală se regăsesc şi în materie
contravenţională: principiul legalităţii incriminării şi
sancţiunii, principiul legii mai favorabile, principiul
proporţionalitătii sancţiunii.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei
sau răspunderea, sunt similare cu cele din dreptul
penal.
!!!
Cuvinte-cheie:
Răspundere, sancţiuni
83
a) Care sunt cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei?

b) Menţionaţi trei principii specifice dreptului penal care acţionează şi în materie
contravenţională.
c) În ce condiţii se prescrie aplicarea sancţiunii contravenţionale?
2 Soluţionaţi următoarele teste:
I. O faptă care a fost sancţionată ca fiind contravenţie: a) Nu mai poate fi sancţionată ca

fiind infracţiune, pentru atingerea aceleiaşi valori sociale; b) Poate fi sancţionată şi ca fiind
infracţiune pentru că legea contravenţională ocroteşte alte valori decât cea penală; c) Poate fi
sancţionată şi ca infracţiune, dacă prin aceeaşi faptă s-a adus atingere mai multor valori sociale
astfel încât în raport cu una din valorile ocrotite de lege fapta este contravenţie iar în raport cu
altă valoare fapta este infracţiune.
II. În materie contravenţională: a) Se aplică principiul legii mai favorabile; b) Nu se aplică
principiul legii mai favorabile; c) Se aplică principiul legii mai favorabile numai pentru minorul
cu vârsta între 14 şi 16 ani.
III. Avertismentul, ca sancţiune contravenţională principală: a) Poate fi aplicat de agentul
constatator chiar dacă în actul normativ care prevede sancţiunea pentru contravenţia săvârşită
acesta nu este prevăzut ca sancţiune alternativă la sancţiunea amenzii; b) Poate fi aplicat de
agentul constatator numai dacă în actul normativ care prevede sancţiunea pentru contravenţia
săvârşită acesta este prevăzut ca sancţiune alternativă la sancţiunea amenzii; c) Poate fi aplicat de
agentul constatator chiar dacă în actul normativ care prevede sancţiunea pentru contravenţia
săvârşită acesta nu este prevăzut ca sancţiune alternativă la sancţiunea amenzii, cu excepţia
situaţiilor în care există prevederi legale exprese care pentru contravenţia săvârşită interzic
aplicarea sancţiunii avertismentului.
84

2. Elena Mihaela Fodor, Norma juridică parte

integrantă a normelor sociale, Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2003.
3. Nicoleta Cristuş, Răspunderea contravenţională.

Practică judiciară 2007-2009, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2010.
85
Procesul verbal de contravenţie. Executarea silită în

materia contravenţională
8.1. Introducere
VIII 8.5. Îndrumător pentru autoverificare

8.6. Bibliografie
8.1. Introducere
I
Procesul-verbal de contravenţie este actul prin care se
constată şi se sancţionează contravenţia. Pentru a fi valabil, acest
act trebuie să îndeplinească unele condiţii stabilite prin O.G. nr.
2/2001.
Procesul-verbal de contravenţie poate fi contestat în instanţă.
Comepetenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătoriei în
raza căreia a fost săvârşită contravenţia.
Executarea silită în materie contravenţională urmează
regulile procedurii fiscale de executare silită.

de bază cu privire la raportul juridic de răspundere, precum şi de
Drept administrativ. Partea generală, unde aţi dobândit

ore.
86
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
- să cunoaşteţi elementele pe care procesul-verbal de

contravenţie trebuie să le conţină
- să cunoaşteţi modalitatea de comunicare a procesului-

verbal de contravenţie
- să cunoaşteţi modalitatea de contestare a procesului-

verbal de contravenţie
- să cunoaşteţi modalitatea de executare silită a

procesului-verbal de contravenţie

8.3.1. Etapele procedurii contravenţionale
În procedura contravenţională se pot distinge patru

faze:
1. constatarea contravenţiei;
2. aplicarea sancţiunii;
!!! 3. exercitarea căilor de atac;
4. executarea sancţiunilor contravenţionale.
8.3.2. Constatarea contravenţiei

Contravenţia se constată printr-un proces-verbal
încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ
prin care se stabileşte şi sancţionează contravenţia,
denumite, în mod generic, agenţi constatatori.
Când o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii
care sunt constatate în acelaşi timp de acelaşi agent
constatator, se va încheia un singur proces-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va
cuprinde obligatoriu:
- data şi locul unde s-a încheiat;
87
- numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie
Spaţiul studentului şi instituţia din care acesta face parte;
- datele personale din actul de identitate, inclusiv
codul numeric personal, ocupaţia şi locul de
muncă ale contravenientului;
- descrierea faptei care constituie contravenţie, cu
indicarea datei, orei şi locului în care a fost
săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor
ce pot servi la aprecierea gravităţii acesteia;
- indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care
fapta a avut ca urmare producerea unui accident
de circulaţie;
- posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a
jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea
posibilitate;
- termenul de exercitare a căilor de atac şi organul
la care se depune plângerea.
În situaţia în care contravenientul este minor,
procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi
domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori
ocrotitori legali ai acestuia.
În cazul în care contravenientul este persoană
juridică, procesul-verbal va face menţiune despre
denumire, sediu, numărul de înmatriculare la Registrul
Comerţului şi codul fiscal al acesteia precum şi despre
datele de identificare ale persoanei care o reprezintă.
La cererea contravenientului, agentul constatator
are obligaţia de a consemna în procesul-verbal la rubrica
„alte menţiuni” obiecţiunile sale cu privire la conţinutul
acestuia, precum şi mijloacele de probă de care
contravenientul înţelege să se servească în cauză.
Agentul-constatator are obligaţia de a aduce la cunoştinţa
contravenientului, în momentul încheierii
procesului-verbal, posibilitatea de a face obiecţiuni.
Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi
calitatea agentului constatator, numele şi prenumele
contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a
datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului
88
constatator atrage nulitatea procesului-verbal (art. 17 din
OG nr. 2/2001). Este vorba de o nulitate absolută întrucât
Spaţiul studentului se menţionează expres că ea poate fi constatată şi din
oficiu şi în dreptul administrativ doar nulitatea absolută se
constată şi din oficiu de instanţa de judecată.
În cazul în care contravenientul nu se află de faţă,
refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face
menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie
confirmate de cel puţin un martor. În acest caz
procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de
identitate al martorului şi semnătura acestuia. Nu poate
avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa
unui martor agentul constatator va preciza motivele care au
condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Procesul-verbal de contravenţie se bucură de
prezumţia de adevăr, rămânând în sarcina
contravenientului să răstoarne această prezumţie.
Prin procesul-verbal de constatare se aplică
sancţiunea, dacă în actul normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei nu se prevede altfel.
Dacă agentul constatator nu este competent să
aplice şi sancţiunea, procesul-verbal se va trimite de îndată
organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea,
aceasta fiind aplicată prin rezoluţie scrisă pe
procesul-verbal (art. 21 alin. 2).
În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a
produs şi o pagubă şi există tarif de evaluare a acesteia,
odată cu sancţiunea contravenţională se stabileşte şi
despăgubirea. Stabilirea în acest mod a despăgubirii se
face cu acordul persoanei vătămate, care va fi consemnat
în procesul-verbal. Dacă nu există tarif, persoana vătămată
îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit legii civile.
Atunci când este cazul, organul competent să aplice
sancţiunea dispune şi sancţiunea complementară a
confiscării.
Potrivit art. 10 din OG nr. 2/2001, dacă aceeaşi
persoana a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se
aplica pentru fiecare contravenţie. Când contravenţiile au
fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile
contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul
89
maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai
Spaţiul studentului grava sau, după caz, maximul general stabilit în actul
normativ pentru prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii.
În cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au
participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica
fiecăreia separat.
După stabilirea sancţiunii, procesul-verbal se va
înmâna, sau, după caz, se va comunica, în copie
contravenientului, părţii vătămate şi persoanei fizice sau
juridice căreia îi aparţin lucrurile confiscate, în termen de
cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.
În cazul în care nu se înmânează personal
contravenientului, comunicarea procesului-verbal şi a
înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire,
sau prin afişare la domiciliul sau la sediul
contravenientului, cea de a doua modalitate de
comunicare fiind subsidiară celei dintâi. Operaţiunea de
afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de
cel puţin un martor. În cazul în care fapta a fost urmărită
ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau
de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie,
actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o
copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în
drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se
impun conform legii. Termenul de prescripţie de 6 luni
pentru aplicarea sancţiunii în acest caz curge de la data
sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.
!!! Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut de
OG nr. 2/2001, precum şi hotărârea judecătorească
definitivă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu
executoriu, fără vreo altă formalitate.
8.3.3. Căile de atac împotriva procesului-verbal de

contravenţie
Calea specifică de atac împotriva

procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare
a sancţiunii este plângerea. Termenul în care trebuie
90
depusă plângerea este de 15 zile şi curge de la data
înmânării sau comunicării procesului-verbal.
Spaţiul studentului În afară de contravenient, poate face plângere partea
vătămată, numai în ce priveşte despăgubirea pe bază de
tarif şi persoana căreia îi aparţin bunurile confiscate, dacă
este alta decât contravenientul, în ce priveşte măsura
confiscării.
Plângerea suspendă de drept executarea până la
soluţionarea ei prin hotărâre irevocabilă. Plângerea
persoanei vătămate sau a proprietarului bunurilor confiscate
suspendă executarea numai în ce priveşte despăgubirea,
respectiv măsura confiscării.
Plângerea se depune la judecătoria competentă să o
soluţioneze.
Conform art. 33 alin. (1) din OG nr. 2/2001
judecătoria va fixa pentru judecata cauzei un termen ce nu
va depăşi 30 de zile şi va dispune citarea contravenientului
sau a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a
aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal
sau în plângere, a oricăror altor persoane în măsură să
contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, societatea de
asigurări menţionată în procesul-verbal în cazul unui
accident de circulaţie. Aceste dispoziţii vor face ca, în
concordanţă cu cele ale art. 201 alin. (5) N.C.P.C. termenele
prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) să fie scurtate de fiecare
judecător pentru a respecta termenele stabilite de normele
contravenţionale.
!!! Împotriva hotărârii judecătoriei poate fi exercitată
calea de atac a apelului în condiţiile Codului de procedură
civilă. Motivarea în scris a apelului nu este obligatorie,
motivele de apel putând fi susţinute şi oral în faţa instanţei
de apel (art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001). Competenţa de
judecare a apelului aparţine tribunalului, secţia de
contencios administrativ.
8.3.4. Executarea sancţiunilor contravenţionale
Controlul aplicării şi executării sancţiunilor

contravenţionale principale şi complementare este de
91
competenţa exclusivă a instanţei competente să soluţioneze
plângerea.
Avertismentul se socoteşte executat în momentul
comunicării sale, oral sau în scris.
În cazul în care sancţiunea amenzii contravenţionale
nu este executată benevol, punerea în executare se face de
către organul din care face parte agentul constatator, ori de
câte ori nu se exercită calea de atac împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în termenul
prevăzut de lege. În celelalte cazuri, punerea în executare se
face de către instanţa de judecată.
Executarea se face în condiţiile prevăzute de
dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor
bugetare, iar împotriva actelor de executare se poate face
contestaţie la executare în condiţiile legii. În prezent, actul
normativ care conţine dispoziţii privind executarea
creanţelor bugetare este Legea nr. 207/2015 (Codul de
procedură fiscală).
Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani pot fi
sancţionaţi contravenţional cu avertisment sau amendă.
Dacă sancţiunea aplicată este amenda, aceasta va putea fi
executată doar din patrimoniul minorului, nu asupra
patrimoniului părinţilor. Transmiterea unei astfel de
obligaţii către o altă persoană ar face ca să nu se mai atingă
finalitatea urmărită de lege care este îndreptarea conduitei
persoanei. Ca un argument în plus, am putea menţiona că şi
în dreptul civil sancţiunile cu caracter punitiv, cum sunt
exheredarea, nedemnitatea, decăderea dintr-un drept au un
caracter personal.
Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se
prescrie în termen de 5 ani de la data aplicării.
În cazul în care procesul-verbal de constatare a
contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în
termen de două luni de la data aplicării sancţiunii amenzii
contravenţionale, executarea sancţiunii se prescrie.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii se pune în executare de către prima instanţă de
judecată prin emiterea unui mandat de executare. O copie
de pe dispozitivul hotărârii însoţită de mandatul de
executare se comunică primarului unităţii
92
administrativ-teritoriale şi o alta se trimite unităţii de poliţie
pe raza cărora îşi are domiciliul sau reşedinţa
contravenientului. O copie a dispozitivului aceleiaşi hotărâri
Spaţiul studentului şi mandatul de executare se comunică şi contravenientului.
Executarea sancţiunii se face în raza unităţii
administrativ-teritoriale în care contravenientul îşi are
domiciliul sau reşedinţa. Domeniile serviciilor publice şi
locurile în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul
comunităţii sunt stabilite de fiecare consiliu local prin
hotărâre. Este interzisă stabilirea de activităţi în subteran, în
mine, metrou sau alte locuri cu grad ridicat de risc în
prestarea activităţii, precum şi în locuri periculoase care,
prin natura lor, pot produce suferinţe fizice sau pot produce
daune sănătăţii persoanei.
Primarul are obligaţia să aducă la îndeplinire
mandatul de executare. El stabileşte conţinutul activităţii ce
urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care
acesta va executa sancţiunea şi programul de lucru. La
stabilirea conţinutului activităţii, primarul va ţine cont de
pregătirea profesională a contravenientului şi de starea lui de
sănătate, conform celor atestate de acte eliberate în condiţiile
legii. Este interzisă obligarea minorului la prestarea unei
activităţi care comportă riscuri sau este susceptibilă să-i
afecteze educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării
sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. Primarul
va înştiinţa despre toate cele stabilite privind executarea
sancţiunii unitatea la care urmează a fi prestată activitatea.
Sancţiunea se execută cu respectarea normelor de
protecţie a muncii. Dacă serviciul public în cadrul căruia
contravenientul prestează activitatea a fost concesionat unei
societăţi comerciale cu capital integral sau parţial privat,
contravaloarea prestaţiilor efectuate se virează la bugetul
unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se execută
sancţiunea.
93
Supravegherea executării sancţiunii se asigură tot
Spaţiul studentului de către primarul localităţii sau primarii sectoarelor
municipiului Bucureşti, prin persoane împuternicite în
acest scop şi cu ajutorul unităţii de poliţie în a cărei rază
se execută sancţiunea. Unitatea din serviciul public la
care se execută sancţiunea este obligată, la cererea
primarului, să comunice datele şi informaţiile solicitate
cu privire la executarea sancţiunii.
În cazul în care contravenientul, cu rea voinţă, nu
se prezintă la primar pentru luarea în evidenţă şi
executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea
sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi
îndeplineşte îndatoririle la locul de muncă, judecătoria
poate înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii
contravenţionale Amenda se execută silit potrivit
dispoziţiilor legale privind executarea creanţelor
bugetare. Sesizarea instanţei poate fi făcută de către
primar, unitatea de poliţie sau conducerea unităţii la care
contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi să
execute sancţiunea.
Contravenientul poate face plângere împotriva
măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii,
condiţiile în care se realizează, modul în care se exercită
supravegherea. Plângerea se depune la primar sau la
unitatea de poliţie de care aparţine agentul însărcinat cu
supravegherea activităţii. Plângerea, împreună cu actul
de verificare a aspectelor sesizate se înaintează în termen
de 5 zile de la înregistrare judecătoriei în a cărei
circumscripţie se execută sancţiunea. În opinia noastră,
actul de verificare nu are nici un rost, instanţa fiind cea
care, investită cu plângerea trebuie să se convingă
nemijlocit despre starea de fapt.
Plângerea se soluţionează în termen de 10 zile de
la primirea acesteia. În cazul în care instanţa consideră
întemeiată plângerea, dispune schimbarea activităţii sau
a măsurilor de supraveghere, după caz. Hotărârea este
definitivă şi se comunică primarului sau unităţii de
poliţie la care contravenientul a depus plângere şi
contravenientului.
94
Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul
Spaţiul studentului care a dispus această măsură, în condiţiile legii. În caz de
anulare sau constatare a nulităţii absolute a
procesului-verbal, bunurile confiscate, cu excepţia celor
a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se
restituie, de îndată, celui în drept, iar dacă acestea au fost
valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în
drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu
valoarea de circulaţie a bunurilor.
Procesul-verbal este actul administrativ prin care se

constată şi se sancţionează contravenţia. Procesul-verbal
este încheiat de agentul constatator care aplică şi
!!! sancţiunea, dacă prin dispoziţii normative speciale nu se
prevede altfel.
O.G. nr. 2/2001 stabileşte aspectele care trebuie
menţionate în procesul-verbal, precum şi omisiunile care
atrag nulitatea absolută a procesului-verbal.
Procesul-verbal poate fi contestat în instanţă,
plângerea suspendând efectele acestuia până la obţinerea
unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Executarea sancţiunii amenzii, aplicată prin
procesul-verbal de contravenţie se face potrivit
dispoziţiilor privind executarea creanţelor bugetare.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii se execută potrivit dispoziţiilor O.G. nr.
55/2002, prin intermediul autorităţilor locale de la
domiciliul contravenientului, sub supravegherea poliţiei.
Cuvinte-cheie:
Proces-verbal de contravenţie, constatarea contravenţiei,
aplicarea sancţiunii contravenţionale, plângere
contravenţională, executarea sancţiunii contravenţionale
95
a) Ce elemente trebuie menţionate în procesul-verbal de contravenţie?

b) Ce omisiuni ale procesului-verbal de contravenţie atrag nulitatea absolută a acestuia?
c) Care este procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenţie, în cazul în
care nu a fost înmânat contravenientului la încheierea acestuia?
I. În cazul în care descrierea faptei, din cuprinsul procesului verbal de

contravenţie, este ilizibilă: a) procesul-verbal este lovit de nulitate absolută; b) agentul
constatator poate arăta în faţa instanţei care a fost fapta comisă; c) procesul-verbal este lovit de
nulitate relativă
II. În cazul în care contravenientul formulează plângere împotriva procesului-verbal
de contravenţie şi solicită audierea unor martori pentru a dovedi că la data comiterii
contravenţiei se afla într-o altă localitate decât cea unde a fost comisă contravenţia: a) instanţa
va respinge cererea în probaţiune pentru că procesul-verbal de contravenţie se bucură de
prezumţia de adevăr; b) instanţa va încuviinţa cererea în probaţiune pentru a stabili adevărul; c)
instanţa va respinge cererea în probaţiune pentru că data săvârşirii contravenţiei este irelevantă,
procesul-verbal fiind valabil şi dacă fapta a fost săvârşit la o altă dată decât cea menţionată în
cuprinsul său
III. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este pusă în executare:
a) de poliţia localităţii unde a fost săvârşită contravenţia; b) de primarul localităţii de domiciliu a
contravenientului; c) de primarul localităţii unde a fost săvârşită contravenţia.
96

2. Nicoleta Cristuş, Răspunderea contravenţională.

Practică judiciară 2007-2009, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2010.
97
Funcţia publică şi funcţionarul public. Definiţii.

Drepturi şi obligaţii ale funcţionarilor publici
9.1. Introducere
9.6. Bibliografie
IX 9.1. Introducere
I
Puterea publică se exercită prin intermediul funcţionarilor
publici. Totalitatea atribuţiilor ce revin unui funcţionar public
formează funcţia publică. Datorită faptului că sunt purtătorii
autorităţii publice, funcţionarii publici au îndatoriri şi drepturi
particularizate, reglementate prin acte normative numite statute.

introductivă aveţi nevoie de noţiuni elementare de Drept
constituţional, unde aţi dobândit unele dintre informaţiile de bază
cu privire la puterea executivă a statului, drepturil şi libertăţile
cetăţeneşti fundamentale, precum şi de Drept administrativ.
Partea generală, unde aţi dobândit cunoştinţe legate de
organizarea administrativă şi puterea publică.

ore.
98
Spaţiul studentului - Să cunoaşteţi înţelesul noţiunilor de funcţie publică şi
funcţionar public
- Să înţelegeţi specificul funcţiei publice
- Să cunoaşteţi drepturile şi îndatoririle generale ale

funcţionarilor publici

Noţiuni introductive
Autorităţile administraţiei publice îşi desfăşoară activitatea în

conformitate cu competenţele ce le revin, participând la raporturi
juridice de autoritate în baza capacităţii juridice pe care o au.
Funcţia publică, în sensul cel mai larg al conceptului, se poate
defini ca o situaţie juridică predeterminată normativ constituită
dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror
realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unei autorităţi
sau instituţii publice exercitându-se puterea publică în
conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii/instituţiei
respective. Codul administrativ o defineşte ca fiind ansamblul
atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul
exercitării prerogativelor de putere publică de către autorităţile şi
instituţiile publice (art. 5 pct. 26.y)
!!!
Funcţionarul public este persoana desemnată într-o funcţie
publică şi investită în mod legal cu atribuţiile acesteia, de regulă
pentru o perioadă de timp nedeterminată, în scopul realizării
competenţei autorităţii publice sau instituţiei publice din care face
parte acea funcţie, fiind salarizată pentru activitatea depusă.
Pe perioada exercitării funcţiei publice, funcţionarul este supus
unui regim juridic special, care să asigure funcţionarea continuă şi
în bune condiţii a organului public. Acest regim juridic se aplică
funcţionarului indiferent că îndeplineşte funcţia publică în mod
permanent sau incidental, ori, dacă a intrat în cadrele autorităţii
publice în mod voluntar sau forţat. Calitatea de funcţionar public
aparţine şi persoanelor cărora le încetează raportul de serviciu din
99
motive neimputabile lor şi sunt trecute în corpul de
rezervă al funcţionarilor publici.
Spaţiul studentului Funcţionarul public este caracterizat prin următoarele
trăsături:
- este o persoană fizică desemnată în funcţie conform legii

sau a actelor juridice emise pe baza legii, în cadrul unei
autorităţi sau instituţii publice, de regulă administrativă
!!! sau executivă;
- este investit în mod legal în funcţie printr-un act de

voinţă unilaterală, urmat de depunerea jurământului
prevăzut de lege;
- exercită o funcţie publică cu caracter permanent sau cu

durată limitată;
- se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă

de inferiorul, respectiv superiorul ierarhic;
- îndeplineşte atribuţiile funcţiei în scopul realizării

competenţei autorităţii publice din care face parte acea
funcţie.
Noţiunea de funcţionar public este diferită de cea de

funcţionar privat. Funcţionarul privat este persoana
desemnată într-un post prevăzut în structura unei persoane
juridice private, îndeplinind atribuţiile acestui post pentru
atingerea scopului persoanei juridice private. Raporturile
între funcţionar şi persoana juridică se întemeiază pe o
anumită convenţie iniţială care formează legea părţilor.
Raporturile între administraţia publică şi funcţionarul
public se bazează pe dispoziţii de autoritate şi numirea
acestuia este un act de putere publică.
Trebuie totodată făcută distincţie între funcţionarii

publici şi alţi angajaţi ai organelor publice care desfăşoară
activitatea în baza unui contract de muncă, îndeplinind
diferite activităţi conform obligaţiilor ce le revin din
respectivul contract (secretare, dactilografe, etc.).
Situaţia juridică a funcţionarilor publici este una

obiectivă şi prin urmare raportul juridic dintre funcţionarul
100
public şi funcţia publică este unul obiectiv, în sensul că
funcţionarul public îndeplinind atribuţiile ce-i sunt
stabilite exercită o putere legală şi nu un drept subiectiv.
Totalitatea normelor juridice care stabilesc drepturile
şi obligaţiile generale ale funcţionarilor publici
constituie statutul funcţionarilor publici.
Sub anumite aspecte, cum ar fi de pildă regimul

pensiilor, situaţia funcţionarilor publici poate fi
reglementată printr-o lege comună, aplicabilă şi
salariaţilor încadraţi cu contract de muncă.
Funcţia publică şi funcţionarul public în concepţia

Codului administrativ (OUG 57/2019)
Statutul funcţionarului public este cuprins în

partea a VI-a, Titlul II din Codul administrativ. Funcţia
publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul
!!! realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală, administraţia publică
locală şi autorităţile administrative autonome. O funcţie
publică este ocupată de un funcţionar public.
Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa nr. 5 a

Codului administrativ.
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei

publice sunt:
a) principiul legalităţii;
b) principiul competenţei;
c) principiul performanţei;
d) principiul eficienţei şi eficacităţii;
e) principiul imparţialităţii şi obiectivităţii;
f) principiul transparenţei;
101
Spaţiul studentului g) principiul responsabilităţii, în conformitate cu
prevederile legale;
h) principiul orientării către cetăţean;
i) principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice;
j) principiul bunei-credinţe, în sensul respectării

drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor reciproce;
k) principiul subordonării ierarhice.
Funcţionarul public este definit ca persoana numită,

în condiţiile legii într-o funcţie publică (art. 371). Statutul
enumeră activităţile cu caracter general desfăşurate de
funcţionarii publici care implică exercitarea prerogativelor
de putere publică:
a) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor
reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice,
precum şi asigurarea avizării acestora;
b) elaborarea propunerilor de politici publice şi strategii, a
programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare
fundamentării şi implementării politicilor publice, precum şi
a actelor necesare executării legilor, în vederea realizării
competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
c) autorizarea, inspecţia, controlul şi auditul public;
d) gestionarea resurselor umane şi a fondurilor publice;
e) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în
raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept
public sau privat, din ţară şi din străinătate, în limita
competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a
autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară
activitatea;
f) realizarea de activităţi în conformitate cu strategiile din
domeniul societăţii informaţionale, cu excepţia situaţiei în
care acestea vizează monitorizarea şi întreţinerea
echipamentelor informatice.
102
Activităţile cu caracter special care implică
exercitarea prerogativelor de putere publică sunt
următoarele:
Spaţiul studentului a) activităţi de specialitate necesare realizării
prerogativelor constituţionale ale Parlamentului;
b) activităţi de specialitate necesare realizării
prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui
României;
c) activităţi de avizare a proiectelor de acte normative
în vederea sistematizării, unificării, coordonării
întregii legislaţii şi ţinerea evidenţei oficiale a
legislaţiei României;
d) activităţi de specialitate necesare realizării politicii
externe a statului;
e) activităţi de specialitate şi de asigurare a suportului
necesar apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale persoanei, a proprietăţii private şi publice,
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea
ordinii şi liniştii publice;
f) activităţi de specialitate necesare aplicării regimului
juridic al executării pedepselor şi măsurilor privative
de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti;
g) activităţi vamale;
h) alte activităţi cu caracter special care privesc
exercitarea autorităţii publice în domenii de
competenţă exclusivă a statului, în temeiul şi în
executarea legilor şi a celorlalte acte normative.
Totalitatea funcţionarilor publici care îndeplinesc
activităţile prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3) ale
Codului administrativ în cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice din administraţia publică
centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor
publici. Codul precizează că îşi păstrează
calitatea de funcţionar public persoana căreia i-a
încetat raportul de serviciu din motive neimputabile
ei, urmând ca această persoană să facă parte din
corpul de rezervă al funcţionarilor publici (art.
525).
Dispoziţiile Statutului se aplică tuturor
funcţionarilor publici, inclusiv celor care au statute
proprii, cuprinse în legi speciale, în măsura în care
legile speciale nu dispun altfel. Această derogare are
103
în vedere nu numai reglementările deja existente dar şi
Spaţiul studentului cele viitoare. Legea precizează expres că prevederile din
statutele speciale pot conţine drepturi, îndatoriri şi
incompatibilităţi specifice, iar în cazuri expres
determinate prevederi referitoare la carieră altele decât
cele prevăzute de prezenta lege şi că pot beneficia de
statute speciale, funcţionarii publici care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:
a) structurilor de specialitate ale Parlamentului
României;
b) structurilor de specialitate ale Administraţiei
Prezidenţiale;
c) structurilor de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciilor diplomatice şi consulare;
e) instituţiilor din sistemul de ordine publică şi securitate
naţională;
f) structurilor vamale;
g) altor servicii publice stabilite prin lege, care
îndeplinesc activităţile prevăzute la art. 370 alin. (3) lit.
h).
Statutul funcţionarilor publici menţionează
expres, în art. 382 al Codului administrativ că
prevederile sale nu se aplică:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu
al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară
activităţi de secretariat, administrative, protocol,
gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază,
precum şi altor categorii de personal care nu exercită
prerogative de putere publică;
b) personalului salariat încadrat la cabinetul
demnitarului;
c) magistraţilor, personalului asimilat acestora şi, după
caz, categoriilor de personal auxiliar din cadrul
instanţelor;
d) cadrelor didactice şi altor categorii de personal din
unităţile şi instituţiile de învăţământ;
e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate
publică;
f) personalului din unităţile sanitare;
g) personalului regiilor autonome, companiilor şi
societăţilor naţionale, precum şi al societăţilor din
sectorul public;
h) personalului militar;
i)membrilor Corpului diplomatic şi consular al României
şi personalul contractual încadrat pe funcţii specifice
ministerului cu atribuţii în domeniul afacerilor externe.
104
9.3.1. Drepturile funcţionarilor publici
Drepturile funcţionarilor publici sunt prevăzute în
Statut, ele fiind deci determinate prin lege. Cele mai
importante drepturi sunt:
Dreptul la opinie. Garantarea acestui drept în Statut dă
expresie ar. 30 din Constituţie care garantează libertatea de
exprimare. Conţinutul acestui drept este însă limitat, în
condiţiile legii, pentru funcţionari faţă de ceilalţi cetăţeni
(art. 432).
Astfel:
- În exercitarea dreptului la liberă exprimare,
funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere
demnităţii, imaginii, precum şi vieţii intime, familiale şi
private a oricărei persoane;
- În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii
publici au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei
publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu
promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea;
- În activitatea lor, funcţionarii publici au obligaţia de a
respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de
considerente personale sau de popularitate. În exprimarea
opiniilor, funcţionarii publici trebuie să aibă o atitudine
conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate
schimbului de păreri;
- În exercitarea atribuţiilor ce le revin, funcţionarii publici
au obligaţia să se abţină de la exprimarea sau manifestarea
publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu
favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia
îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor
politice.
Este însă necesar a se asigura o protecţie juridică
funcţionarilor pentru a asigura o adevărată libertate de
exprimare. Statutul prevede interzicerea oricărei
discriminări între funcţionari pe criterii politice, sindicale,
religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială,
origine socială sau de orice altă natură.
105
Dreptul de asociere sindicală. Dreptul de asociere
Spaţiul studentului sindicală urmează dreptul comun în materie.
Funcţionarii publici pot să înfiinţeze în mod liber
organizaţii sindicale şi asociaţii profesionale, pot să adere
la astfel de organizaţii şi pot să exercite orice mandat în
cadrul organizaţiilor sindicale. Sindicalismul politic este
ilicit, activitatea sindicală trebuind să se limiteze la
caracterul profesional al asocierii.
Dreptul la grevă. Dreptul la grevă este un drept
recunoscut salariaţilor, în Constituţie, în vederea apărării
intereselor lor profesionale, economice şi sociale.
Pentru funcţionarii publici, acest drept prezintă
anumite particularităţi.
Întrucât serviciul public se caracterizează prin
continuitate, s-a conturat opinia că exercitarea dreptului la
grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării
acestor servicii.
Dreptul la salariu. Salariul funcţionarului public se
compune din salariul de bază, sporuri şi suplimente.
Salariul funcţionarului public nu rezultă prin
negociere directă cu instituţia, ci este fixat prin lege la
nivelul funcţiei şi nu al persoanei.
În afară de contravaloarea muncii prestate, se
apreciază că salariul funcţionarului public cuprinde şi o
componentă socială, de asigurare a existenţei, necesară
menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută
şi destinată asigurării unei poziţii sau a unui rang social
corespunzător demnităţii publice exercitate.
Funcţionarii publici mai beneficiază de prime şi alte
drepturi salariale, în condiţiile legii.
Dreptul de a primi gratuit uniforma în cazul în care
sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului.
Dreptul la continuă perfecţionare a pregătirii
profesionale (art. 458). Perfecţionarea pregătirii
funcţionarilor publici este în acelaşi timp şi o obligaţie a
funcţionarilor publici.
Iniţiativa participării la diferite forme de
perfecţionare profesională poate aparţine autorităţii sau
instituţiei publice, ori poate aparţine funcţionarului cu
acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
106
Aceste forme de pregătire pot fi cele organizate de Institutul
Spaţiul studentului Naţional de Administraţie, de centrele regionale de formare
continuă pentru administraţia publică locală, în condiţiile
legii sau de alte instituţii specializate din ţară sau străinătate.
Pe perioada de perfecţionare în formele prevăzute de
lege funcţionarii publici beneficiază de drepturile salariale
cuvenite şi, dacă este cazul, de drepturile de delegare (dacă
perfecţionarea se face la unităţi din altă localitate).
Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore/zi
şi 40 de ore/săptămână. Pentru orele lucrate peste durata
normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale
ori declarate zile nelucrătoare, din dispoziţia conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici de
execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată în
condiţiile legii.
Dreptul de a fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de
demnitate publică, în condiţiile legii. Funcţionarii publici
pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate publică, în
condiţiile prezentului cod şi cu respectarea condiţiilor
prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu
modificările şi completările ulterioare. Pe perioada în care
funcţionarul public exercită funcţia de demnitate publică
raportul de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică se
suspendă de drept (art. 513 alin. 1 lit. a şi b).
Dreptul la concediul de odihnă, concedii medicale şi alte
concedii. Pentru refacerea forţei fizice şi psihice, consumată
în activităţile profesionale, funcţionarii publici au dreptul la
concediu la odihnă sau concediu medical. Este asigurat de
asemenea dreptul la concediu de maternitate, concediu
pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, concediu de studii, etc.
În perioada concediilor de boală, de maternitate şi a
celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de
serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din
iniţiativa funcţionarului în cauză.
Dreptul la la un mediu sănătos la locul de muncă. Intră în
conţinutul acestui drept asigurarea condiţiilor normale de
muncă şi igienă pentru asigurarea integrităţii fizice şi psihice
a persoanei.
Dreptul la ocrotirea sănătăţii se asigură prin aplicarea
legilor cadru, de drept comun, privind asistenţa medicală şi
107
medicamente, în măsura în care nu există reglementări
speciale pentru funcţionarii publici.
Spaţiul studentului Dreptul la pensie este de asemenea asigurat în
condiţiile reglementărilor de drept comun în materie. Pensia
este înţeleasă ca o remuneraţie cuvenită funcţionarului la
încetarea atribuţiilor sale, ca urmare a pensionării.
Dreptul la ocrotirea membrilor familiei în caz de deces.
În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei
care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş, au dreptul
să primească pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului
de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului
decedat.
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a
fost emisă din vina autorităţii sau instituţiei publice în
termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în
continuare drepturile cuvenite celor care au dreptul la pensia
de urmaş, până la emiterea deciziei pentru această pensie.
Pensia de urmaş al funcţionarului public se stabileşte potrivit
dreptului comun în materie.
Dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor.
Statutul prevede că autoritatea sau instituţia publică în care
funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea este obligată să
îi asigure protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor,
faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea
funcţiei sau în legătură cu aceasta, la nevoie cu concursul
organelor abilitate, potrivit legii. Autoritatea sau instituţia
publică este obligată să suporte cheltuielile necesare
asigurării asistenţei juridice, în cazul în care împotriva
funcţionarului public au fost formulate sesizări către
organele de cercetare penală sau acţiuni în justiţie cu privire
la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, cu excepţia
situaţiilor în care autoritatea sau instituţia publică în cadrul
căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public este cea
care formulează o sesizare penală sau o acţiune în justiţie
împotriva acestuia. Condiţiile de suportare a cheltuielilor
necesare asigurării asistenţei juridice se stabilesc prin act
administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice.
Dreptul de a fi informat. Funcţionarul public are dreptul de
a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea
prezentului cod şi care îl vizează în mod direct.
Dreptul de a fi despăgubit de autoritatea sau instituţia
din care face parte funcţionarul pentru prejudiciul
108
material suferit în timpul îndeplinirii atribuţiilor de
Spaţiul studentului serviciu, din culpa autorităţii sau instituţiei publice.
9.3.2. Îndatoririle funcţionarilor publici
Prevederile privind îndatoririle funcţionarilor publici sunt

cuprinse în art. 430-435. Acestea sunt:
Respectarea Constituţiei şi a legilor. Funcţionarii publici
au obligaţia ca prin actele şi faptele lor să promoveze
supremaţia legii, să respecte Constituţia şi legile ţării,
statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică, precum şi să
acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale
în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu aplicarea
normelor de conduită care rezultă din îndatoririle
prevăzute de lege. Respectarea Constituţiei implică şi
respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind
drepturile omului precum şi a actelor juridice ale UE cu
efect direct în legislaţia naţională (art. 20 şi art. 148 din
Constituţie).
!!! Funcţionarii publici trebuie să se conformeze dispoziţiilor
legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi,
datorată naturii funcţiilor publice deţinute.
Îndatorirea de a îndeplini cu profesionalism,
imparţialitate şi în conformitate cu legea a
îndatoririlor de serviciu. Funcţionarii publici trebuie să
exercite funcţia publică cu obiectivitate, imparţialitate şi
independenţă, fundamentându-şi activitatea, soluţiile
propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente
tehnice şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce
prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului
corpului funcţionarilor publici. Ei trebuie să adopte o
atitudine neutră faţă de orice interes personal, politic,
economic, religios sau de altă natură şi să nu dea curs unor
eventuale presiuni, ingerinţe sau influenţe de orice natură.
Potrivit Statutului, principiul independenţei nu poate fi
interpretat ca dreptul de a nu respecta principiul
subordonării ierarhice.
Îndatorirea de asigurare a unui serviciu public de calitate.
Funcţionarii publici au obligaţia de a asigura un serviciu
public de calitate în beneficiul cetăţenilor prin participarea
activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică,
în scopul realizării competenţelor autorităţilor şi ale
instituţiilor publice.
În exercitarea funcţiei deţinute, funcţionarii publici au
obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum
109
şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa
administrativă pentru a câştiga şi a menţine încrederea
publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea
autorităţilor şi instituţiilor publice.publice în care îşi
desfăşoară activitatea ori corpului funcţionarilor publici.
Îndatorirea de a îndeplini atribuţiile ce îi revin precum şi
a atribuţiilor care îi sunt delegate precum şi de a se
conforma ordinelor superiorului ierarhic. Ordinele
superiorului ierarhic pot avea un caracter general,
cuprinse în circulare sau instrucţiuni de serviciu sau pot
fi ordine individuale scrise sau verbale. Obligaţia
funcţionarului public de a se conforma acestor ordine
are anumite limite. Funcţionarul public are dreptul să
refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor
primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră
ilegale. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la
cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis
dispoziţia astfel de situaţii.
!!! În cazul în care se constată, în condiţiile legii, legalitatea
dispoziţiei, funcţionarul public răspunde în condiţiile
legii.

Funcţia publică este o sumă de atribuţii necesar a
fi îndeplinite pentru exercitarea puterii executive.
Persoana care ocupă funcţia publică exercită
respectivele atribuţii în regim de putere publică.
Pentru o bună funcţionare a mecanismului
execuţie, statutul funcţionarilor publici stabileşte care
sunt drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici.
Aceste drepturi şi îndatoriri urmăresc să asigure
corectitudinea funcţionarilor publici, buna desfăşurarea
a serviciilor publice, prestigiul de care autorităţile
administrative au nevoie pentru a se putea impune în
faţa cetăţenilor în exercitarea puterii publice. În acelaşi
timp, trebuie asigurată protecţia şi condiţiile optime
pentru desfăşurarea activităţii funcţionarilor publici,
pentru un randament ridicat al activităţii acestora,
reflectat în buna funcţionare a serviciilor publice şi
activităţii administraţiei în general.
110
Cuvinte-cheie:
Funcţie publică, funcţionar public, definiţii, drepturi, îndatoriri
111
1. Răspundeţi la următoarele întrebări şi cerinţe:

a) Ce înţelegeţi prin funcţie publică?
b) Ce înţelegeţi prin funcţionar public?
c) Ce se întâmplă cu funcţionarul căruia îi încetează raportul de serviciu din motive care nu îi
sunt imputabile?
d) În ce condiţii poate un funcţionar public să refuze executarea unui ordin al superioruluii
ierarhic?
I. Funcţionarilor publici: a) le este recunoscut dreptul la asociere sindicală fără excepţii;

b) le este recunoscut dreptul la liberă exprimare fără nici o limitare; c) le este recunoscut dreptul
la grevă cu anumite limitări.
II. Funcţionarii publici : a) pot să-şi exprime opiniile politice în exercitarea atribuţiilor ce le
revin, fără nici o limitare ; b) pot să-şi exprime opiniile politice în exercitarea atribuţiilor ce le
revin, cu anumite limitări ; c) trebuie să se abţină de la exprimarea opiniilor politice în
exercitarea atribuţiilor ce le revin.
III. Pot fi aleşi într-o funcţie de demnitate publică: a) funcţionari publici, indiferent de
categoria căreia îi aparţin; b) funcţionarii publici, cu excepţia funcţionarii publici civili din
ministerele privind apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională; c) Funcţionarii
publici, cu excepţia funcţionarilor publici de conducere.
112
Spaţiul studentului 9.6. Bibliografie detaliată:

Albastra, Cluj-Napoca, 2017, pag. 122-132, 153-163.
2. Virginia Vedinaş, Statutul funcţionarilor publici -

(Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările
ulterioare, republicată), Universul Juridic, Bucureşti,
2009.
113
Funcţia publică şi funcţionarul public.

Raportul de serviciu al funcţionarului public.
10.1. Introducere
10.6. Bibliografie
X 10.1. Introducere
I
Relaţia dintre funcţionarul public şi autoritatea în cadrul
căreia îşi desfăşoară activitatea poartă numele de raport de
serviciu. Acesta prezintă asemănări şi deosebiri cu raportul
juridic de muncă ce se crează între angajat şi angajator.
Deosebirile sunt specifice exerciţiului funcţiei publice.

introductivă aveţi nevoie de noţiuni elementare de Drept
constituţional, unde aţi dobândit unele dintre informaţiile de
bază cu privire la puterea executivă a statului, drepturil şi
libertăţile cetăţeneşti fundamentale, precum şi de Drept
administrativ. Partea generală, unde aţi dobândit cunoştinţe
legate de organizarea administrativă şi puterea publică.

ore.
114
10. 2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

studiu
- Să înţelegeţi specificul raportului de serviciu al
funcţionarilor publici;
- Să cunoaşteţi modalităţile în care raportul de

serviciu poate fi modificat
- Să cunoaşteţi cazurile în care încetează raportul

de serviciu
- Să cunoaşteţi specificul răspunderii

10.3.1. Selecţia şi numirea funcţionarilor publici
Deoarece nu există o singură formă de pregătire

destinată exclusiv carierei administrative, autorităţile
executive trebuie să opteze asupra persoanei care,
întrunind condiţiile legale legate de nivelul studiilor şi
profilul specializării, poate ocupa funcţia
!!! administrativă publică.
Adoptând practica administrativă din alte ţări, Statutul
funcţionarilor publici prevede ca principiu de intrare în
corpul funcţionarilor publici, concursul.
Anual, cu consultarea autorităţilor şi instituţiilor
publice, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
elaborează Planul de ocupare a funcţiilor publice, pe
care îl supune spre aprobare Guvernului. Pentru
ocuparea diferitelor categorii de funcţii, legea
precizează, în art. 58, autoritatea competentă să
organizeze şi să gestioneze concursul.
Condiţiile de desfăşurare a concursului se dau
publicităţii în Monitorul Oficial al României, Partea a
III-a, în general cu cel puţin 30 de zile înainte de data
organizării concursului (art.57 alin. 4).
Procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor
se stabileşte conform legii.
115
În afara concursului, funcţiile publice vacante mai
pot fi ocupate prin promovare, transfer, redistribuire ori altă
modalitate prevăzută expres de lege.
Pentru funcţionarii publici de execuţie este necesară
parcurgerea unei perioade de stagiu. Scopul acesteia este în
general verificarea aptitudinilor profesionale ale celor reuşiţi
la concurs. Pentru funcţionarii publici debutanţi este o
perioadă de acomodare cu specificul administraţiei publice şi
de formare practică. Durata perioadei de stagiu este diferită
în funcţie de clasa funcţiei ocupate.
La sfârşitul perioadei de stagiu funcţionarul public

debutant va fi numit funcţionar public de execuţie definitiv,
cu excepţia cazului în care a obţinut în urma evaluării
calificativul „necorespunzător”. Numirea se va face în clasa
corespunzătoare studiilor absolvite, într-una din funcţiile
prevăzute în art.14, în gradul profesional de asistent.
Numirea în funcţiile publice se face de către

autorităţile competente potrivit legii, în funcţie de categoria
căreia îi aparţine funcţia.
Actul administrativ de numire are formă scrisă şi

trebuie să conţină elementele impuse de lege (art. 62 alin.4).
La actul administrativ de numire se anexează fişa postului. O
copie a fişei postului se înmânează funcţionarului public.
Intrarea în corpul funcţionarilor publici este

condiţionată de depunerea jurământului de credinţă, în
termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcţia
publică definitivă. Refuzul depunerii jurământului atrage
revocarea actului administrativ de numire în funcţie.
După depunerea jurământului, funcţionarul este

investit în mod legal cu atributele funcţiei publice.
10.3.2. Stabilitatea în funcţie şi promovarea

Statutul consacră principiul stabilităţii funcţionarilor

publici şi dreptul acestora la carieră.
116
Stabilitatea în funcţie desemnează continuitatea
în timp şi pe acelaşi post a titularului. Dreptul la carieră
Spaţiul studentului se referă la promovarea profesională pe nivelele
existente, cu respectarea ierarhiei, în concordanţă cu
criteriile de performanţă profesională stabilite.
Între stabilitate şi dreptul la carieră există o
strânsă legătură, în sensul că funcţionarul are un drept la
carieră căreia îi corespunde obligativitatea autorităţii de
a-i asigura stabilitatea, promovarea şi continuitatea în
funcţie.
Promovarea este definită ca fiind modalitatea de
dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice
superioare şi poate fi realizată prin concurs sau examen.
Condiţiile de participare la concurs se referă la vechimea
în funcţia publică, calificativul obţinut în urma evaluării
performanţelor profesionale şi îndeplinirea unor cerinţe
specifice prevăzute în fişa postului, studii şi absolvirea
unor programe de formare specializată şi perfecţionare
în administraţia publică.
Legea prevede şi posibilitatea promovării rapide,
în condiţiile prevăzute de lege, în special pentru
funcţionarii care au parcurs diverse forme de
perfecţionare profesională.
Promovarea în clasă şi grade profesionale
precum şi avansarea în trepte de salarizare nu sunt
condiţionate de existenţa unui post vacant.
10.3.3. Modificarea raportului de serviciu al

Funcţionarul nu poate negocia drepturile şi

obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu
şi nici modificarea lor ulterioară, cu privire la aceste
aspecte, decizia aparţinând autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Modificarea raporturilor de serviciu este, prin
urmare, rezultatul manifestării unilaterale de voinţă a
autorităţii sau instituţiei publice, care poate conferi sau
retrage atribuţii, poate încredinţa o nouă funcţie
titularului în mod permanent ori în mod temporar prin
117
mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau
instituţiei publice, delegare, detaşare. Raportul de
serviciu al funcţionarului public se mai poate modifica
prin transfer.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii
publice de conducere este o altă modalitate de
modificare a raportului de serviciu menţionată de
Legea nr. 188/1999 modificată prin Legea 161/2003.
Modificarea raportului de serviciu se face şi
prin mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii
sau instituţiei publice, în interesul autorităţii sau
instituţiei publice. Mutarea poate fi definitivă sau
temporară. Legea precizează că mutarea definitivă în
cadrul altui compartiment „se aprobă” de către
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice „cu
acordul scris al funcţionarului public”, iar mutarea
temporară „se dispune motivat, în interesul autorităţii
sau instituţiei publice”.
Mutarea temporară în cadrul altui
compartiment se poate dispune pentru o perioadă de
cel mult 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii
profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul
public.
O altă modalitate de modificare a raportului de
serviciu, în cadrul autorităţii sau instituţiei publice,
reglementată de Legea nr. 188/1999 modificată prin
Legea 161/2003 este exercitarea cu caracter temporar
a unei funcţii publice de conducere (art. 86). Sunt
reglementate două situaţii: cazul funcţiei publice de
conducere vacante şi cazul funcţiei publice de
conducere al cărei titular este suspendat în condiţiile
Legii statutului funcţionarului public. În ambele
situaţii, dacă salariul corespunzător al funcţiei publice
de conducere exercitate temporar este mai mare,
funcţionarul public are dreptul la acest salariu,
apreciindu-se că este normală retribuirea activităţii
funcţionarului public în conformitate cu specificul
atribuţiilor îndeplinite în fapt.
Delegarea reprezintă măsura temporară şi
unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau
118
instituţiei, prin are funcţionarul subordonat are
îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în
Spaţiul studentului interesul, dar în afara organului din are face parte.
Aceasta se dispune în interesul autorităţii sau
instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul
public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile
calendaristice într-un an. Cu acordul scris al
funcţionarului public, măsura se poate dispune
pentru o perioadă de cel mult 90 de zile
calendaristice într-un an. Pe timpul delegării
funcţionarul îşi păstrează funcţia publică şi salariul.
Autoritatea sau instituţia publică ce îl deleagă este
obligată să suporte costul integral al transportului,
cazării şi indemnizaţiei de delegare. Refuzul
nejustificat al îndeplinirii delegării se încadrează în
sfera refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi
îndatoririle de serviciu, putând atrage aplicarea unei
sancţiuni disciplinare.Detaşarea reprezintă măsura
unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin
care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a
îndeplini funcţia publică în interesul unei alte
autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se
integrează ierarhic, de regulă, într-o altă localitate.
Măsura se dispune în interesul autorităţii sau
instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare
activitatea cel în cauză şi numai dacă pregătirea
profesională a funcţionarului public corespunde
atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice pe
care urmează să fie detaşat. Durata detaşării poate să
fie de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic
funcţionarul poate fi detaşat mai mult de 6 luni
numai dacă există acordul său exprimat în scris.
Pe perioada detaşării, funcţionarul public se
integrează ierarhic în noua instituţie de la care
primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se
subordonează complet, păstrându-şi funcţia şi
drepturile salariale. Dacă salariul corespunzător
funcţiei publice pe care este detaşat funcţionarul
este mai mare, el are dreptul la acest salariu.
Persoana detaşată într-o altă localitate, beneficiază
119
pe intervalul detaşării de costul legal al transportului, dus
şi întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al
Spaţiul studentului îndemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia
beneficiară.
Refuzul nejustificat al detaşării constituie o abatere
disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.
Refuzul se consideră justificat în următoarele situaţii:
- graviditate;
- îşi creşte singur copilul minor;
- starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face
contraindicată detaşarea;
- imposibilitatea asigurării condiţiilor corespunzătoare de
cazare în localitatea de detaşare;
- motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs
detaşării.
Transferul a fost definit în literatura de specialitate
ca trecerea definitivă titularului unei funcţii de la o
autoritate sau instituţie publică la alta, într-o funcţie
identică sau diferită, dar în acelaşi sector de activitate
executivă, cu respectarea condiţiilor legale şi cu
încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui
demers. Transferul se poate face într-o funcţie publică
pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute
în fişa postului. Transferul poate interveni în interesul
serviciului sau la cerere aprobată de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice.
Transferul în interesul serviciului se poate face
numai cu acordul scris al funcţionarului transferat, într-o
funcţie publică echivalentă cu funcţia publică deţinută
anterior. Transferul la cerere se face în urma aprobării
cererii de transfer de către conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice la care se solicită transferul. Transferul
în acest caz se poate face într-o funcţie publică echivalentă
celei deţinute anterior transferului.
10.3.4. Suspendarea raportului de serviciu
Legea nominalizează expres unele situaţii în care

există posibilitatea întreruperii activităţii la cerere,
reglementând şi situaţii în care raportul de serviciu al
120
funcţionarului public se suspendă de drept. Alături de
acestea, există posibilitatea suspendării raportului de
serviciu la cererea motivată a funcţionarului public (art.
88 alin.2), fără a se preciza însă care este durata pentru
care se poate cere în acest caz suspendarea. Pe perioada
suspendării raportului de serviciu autorităţile şi
instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent
funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o
perioadă determinată, de un funcţionar public din corpul
de rezervă. În situaţia în care în corpul de rezervă nu
există funcţionari publici care să îndeplinească
condiţiile specifice, postul poate fi ocupat în baza unui
contract individual de muncă pe o perioadă egală cu
perioada suspendării raporturilor de serviciu.
În toate cazurile, reluarea activităţii se dispune
prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice. Actul prin care se constată sau se
aprobă suspendarea raportului de serviciu se comunică
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor publici, în termen
de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.
10.3.5. Încetarea raportului de serviciu al

Raportul de serviciu al funcţionarilor publici

poate înceta (art. 90):
• de drept,
• prin eliberare din funcţia publică, pentru motive
neimputabile funcţionarului public,
• prin destituire din funcţia publică, pentru motive
imputabile funcţionarului public,
• prin demisie.
10.3.6. Răspunderea funcţionarilor publici
Încălcarea actelor normative şi a obligaţiilor care

le revin, de către funcţionarii publici, antrenează
răspunderea juridică a acestora.
Legea 188/199 prevede că „încălcarea de către
funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de
121
serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională,
civilă sau penală, după caz” (art. 69).
Spaţiul studentului Răspunderea poate îmbrăca o formă sancţionatorie sau
o formă reparatorie.
Răspunderea sancţionatorie are un caracter represiv,
intimidant, supunând pe autorul ei unei constrângeri exclusiv
personale pentru fapta săvârşită. Aparţin acestei categorii
răspunderea disciplinară, răspunderea contravenţională şi
răspunderea penală.
Răspunderea disciplinară
Această formă de răspundere intervine în cazul
săvârşirii unei abateri disciplinare, adică în cazul încălcării de
către funcţionar cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu şi a
normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege
(art. 70 alin.1).
Faptele care constituie abateri disciplinare sunt
descrise expres şi limitativ în Statutul funcţionarilor publici,
precum şi în alte reglementări proprii cuprinse în statute şi
regulamente specifice. Acest lucru constituie o diferenţă netă
faţă de Codul şi legislaţia muncii unde nu sunt enumerate
!!! abaterile disciplinare ale angajaţilor, ceea ce însemnă că orice
încălcare a regulilor de disciplina muncii (reguli care decurg
din contractul de muncă) se constituie într-o abatere
sancţionabilă.
Sancţiunile disciplinare prevăzute în aceeaşi lege, în art.
70 alin. 3 sunt:
- mustrarea scrisă;
- diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de
până la 3 luni;
- suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare
sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o
perioadă de la 1 la 3 ani;
- trecerea într-o funcţie inferioară pe o perioadă de până la un
an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
- destituirea din funcţia publică.
Sancţiunea disciplinară va fi individualizată în funcţie de
cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care
aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie, consecinţele
abaterii, comportarea generală în serviciu a funcţionarului
122
public, existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni
disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Spaţiul studentului Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni
de la data săvârşirii abaterilor.
Sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai după
cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea
funcţionarului public, audiere care trebuie consemnată în scris,
sub sancţiunea nulităţii.
Funcţionarul public poate refuza să se prezinte la
audiere sau să semneze o declaraţie privitoare la abaterile
imputate, situaţie care trebuie consemnată într-un
proces-verbal, după care sancţiunea poate fi aplicată.
Sancţiunile se aplică de către conducătorul autorităţii
sau instituţiei publice la propunerea conducătorului
compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
public sancţionat sau a comisiei de disciplină. Sancţiunile
disciplinare pentru înalţii funcţionari publici se aplică prin
decizie a primului-ministru, prin ordin al ministrului ori, după
caz, al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice
centrale, la propunerea comisiei de disciplină.
În scopul evidenţierii situaţiei disciplinare a
funcţionarului public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de
date pe care o administrează. Acest cazier cuprinde sancţiunile
disciplinare aplicate funcţionarului public şi care nu au fost
radiate în condiţiile legii. Sancţiunile disciplinare se radiază în
termenele prevăzute la art. 75 alin.1, radierea fiind constatată
prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice.
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată
se poate adresa instanţei de contencios administrativ,
solicitând anularea sau modificarea, după caz, a actului
administrativ prin care s-a dispus sancţiunea.
Răspunderea civilă a funcţionarului public are caracter

reparator. Ea se angajează în trei situaţii:
1. pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului
autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;
2. pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au
acordat necuvenit; s-a arătat în literatura de specialitate că în
123
această situaţie este vorba de fapt de restituirea plăţii
Spaţiul studentului nedatorate;
3. pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia
publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane,
în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
Conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice va emite un ordin sau dispoziţie de imputare,
în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau
funcţionarul îşi va asuma un angajament de plată.
Dreptul conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia
de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data
producerii pagubei. Împotriva ordinului sau
dispoziţiei de imputare funcţionarul public se poate
adresa instanţei de contencios administrativ.
Pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia
publică în calitate de comitent unor terţe persoane în
!!! temeiul unei hotărâri judecătoreşti, această hotărâre
va constitui titlu pentru recuperarea acestor daune de
la funcţionarul vinovat.
Funcţionarii publici sunt selectaţi în funcţie

prin concurs. După numirea în funcţie, funcţionarii
se bucură de stabilitatea funcţiei şi dreptul la carieră.
Raportul de serviciu al funcţionarului public
poate fi suspendat, modificat şi poate înceta în
condiţiile legii.
Modificarea raportului de serviciu se poate
face la cerere sau din iniţiativa autorităţii în care
funcţionarul îşi desfăşoară activitatea. În anumite
situaţii consimţământul funcţionarului este necesar şi
acestuia i se acordă compensaţii materiale pentru
neajunsurile create prin modificarea raportului de
serviciu.
Principalele forme de răspundere specifice
funcţiei publice sunt răspunderea disciplinară şi
răspunderea patrimonială.
124
Litigiile privind raportul de serviciu sunt de
competenta instanţelor de contencios administrativ.
Cuvinte-cheie:
Raport de serviciu, răspundere
125
1. Răspundeţi la următoarele întrebări şi cerinţe:

a) În ce condiţii poate fi suspendat raportul de serviciu al funcţionarului public?
b) Care sunt modurile în care poate fi modificat raportul de serviciu al funcţionarului public?
c) Prin ce se deosebeşte delegarea de detaşarea funcţionarului public?
I. Funcţionarul public poate fi sancţionat disciplinar: a) pentru refuzul de a îndeplini orice

ordin al superiorului ierarhic, chiar dacă ordinul este nelegal; b) pentru refuzul de a îndeplini
ordinul scris al superiorului ierarhic, chiar dacă ordinul este nelegal; c) numai dacă fapta care i se
reproşează constituie abatere disciplinară conform dispoziţiilor legale care îi sunt aplicabile.
II. În cazul în care, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, autoritatea publică a
plătit daune în calitate de comitent al funcţionarului public care prin exercitarea defectuoasă a
sarcinilor de serviciu a produs un prejudiciu unui terţ: a) autoritatea publică nu are la dispoziţie
mijloace juridice pentru a se îndrepta împotriva funcţionarului public vinovat; b) suma va fi
recuperată de la funcţionarul public vinovat printr-o acţiune judecătorească; c) suma va fi
recuperată de la funcţionarul public vinovat prin emiterea, de către conducătorul autorităţii
publice, a unei decizii de imputare.
III. Sancţiunea disciplinară poate fi aplicată legal funcţionarului public: a) numai după
efectuarea cercetării prealabile; b) numai dacă funcţionarul public a participat la cercetarea
prealabilă; c) numai dacă funcţionarul public şi-a exprimat în scris poziţia în cadrul cercetării
prealabile.
126
10.6. Bibliografie:
1. Elena Mihaela Fodor, Drept administrativ, ed.

Albastră, Cluj-Napoca, 2008, pag. 133-152, 153-171.
2. Virginia Vedinaş, Statutul funcţionarilor publici -

(Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările
ulterioare, republicată), Universul Juridic, Bucureşti,
2009.
127
RĂSPUNSURI LA TESTELE GRILĂ DE AUTOEVALUARE
Unitatea 2
I c); II c); III b); IV b), c).
Unitatea 3
I a); II c); III c).
Unitatea 4
I a), c); II a), c); III c).
Unitatea 7
I a), c); II a); III c).
Unitatea 8
I a); II b); III b).
Unitatea 9
I c); II c); III b).
Unitatea 10
I c); II c); III a).
128

Drept Administrativ - Partea Specială

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Administrativ - Partea Specială

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

DREPT ADMINISTRATIV. PARTEA SPECIALĂ

UNITATEA DE STUDIU NR. 1

1.1. Introducere ............................................................................................................ ............................... 10

UNITATEA DE STUDIU NR. 2

UNITATEA DE STUDIU NR. 3

3.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 32

UNITATEA DE STUDIU NR. 4

4.1. Introducere ........................................................................................................................................... 46

UNITATEA DE STUDIU NR. 5

5.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 55

UNITATEA DE STUDIU NR. 6

6.1 Introducere .............................................................................................................................. .............. 67

UNITATEA DE STUDIU NR. 7

7.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 75

UNITATEA DE STUDIU NR. 8

8.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 86

UNITATEA DE STUDIU NR. 9

9.1. Introducere ................................................................................................................. ....................... 98

UNITATEA DE STUDIU NR. 10

14.1 Introducere ............................................................................................................ ............................ 115

 Cunoaşterea noţiunii, organizării şi procedurii specifice contenciosului administrativ.

 Explicarea şi interpretarea condiţiilor acţiunii în contencios administrativ

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;

 Recursul graţios şi cererea introductivă de instanţă în contencios administrativ

 Determinarea unei atitudini pozitive a studentului pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor

C1 - Descrierea conceptelor, teoriilor în domeniile de reglementare specială în cadrul legislaţiei

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul este compus din 10 unităţi de studiu:

Unitatea de studiu 1. Serviciul public. Serviciul public de justiţie. 2 ore

Unitatea de studiu 2. Contenciosul administrativ, noţiune, istoric. Condiţiile 4 ore

Unitatea de studiu 3. Procedura sesizarii instanţei în contencios administrativ. 4 ore

Unitatea de studiu 4. Cereri principale şi cereri accesorii în contencios 2 ore

Unitatea de studiu 5. Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ. 2 ore

Unitatea de studiu 6. Noţiuni generale privind răspunderea în dreptul 2 ore

Unitatea de studiu 7. Trăsăturile specifice contravenţiei şi răspunderii 2 ore

Unitatea de studiu 8. Procesul verbal de contravenţie. Executarea silită în 4 ore

Unitatea de studiu 9. Funcţia publică şi funcţionarul public. Definiţii. Drepturi 2 ore

1. Serviciul public. 2 ore

2. Verificarea îndeplinirii condiţiilor acţiunii în contencios administrativ. 2 ore

3. Verificarea îndeplinirii condiţiilor acţiunii în contencios administrativ. 2 ore

4. Pregătirea unei acţiuni în contencios administrativ. 2 ore

5. Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ. 2 ore

6. Aprecierea situaţiei de fapt şi redactarea înscrisurilor pentru 2 ore

7. Punerea în executare a hotărârilor pronunţate în contencios 2 ore

8. Identificarea formei de răspundere în materia dreptului administrativ 2 ore

9. Răspunderea contravenţională. Cerinţele de validitate pentru procesul- 2 ore

10. Procedura contravenţională. Aplicaţii ale noţiunii de „acuzaţie în 2 ore

11. Procedura contravenţională – contestarea procesului-verbal de 2 ore

12. Caracterele funcţiei publice. 2 ore

13. Funcţionarul public – drepturi şi obligaţii. Identificarea aplicabilităţii 2 ore

14. Raportul de serviciu al funcţionarului public. 2 ore

Tema de control (TC)

Serviciul public este una din principalele forme de activitate

I administraţiei publice. Vom particulariza aspectele legate de

Resurse necesare şi recomandări de studiu

Alături de obişnuita bibliografie de la finalul prezentei

Aceste site-uri oferă informaţii importante şi actualizate

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu: 2 ore.

- înţelegerea minimală a mecanismelor de funcţionare a

1.3. Conţinutul unităţii de studiu

1.3.2. Externalizarea serviciului public:

- scop: scăderea cheltuielilor administraţiei publice. Căi de