Adenocarcinomul

Ce este adenocarcinomul?
Cancerul apare când celulele se dezvoltă și se divid
necontrolat. Adenocarcinomul este un tip de cancer care se formează
în glande, cele care secretă substanțe în interiorul sau în afara corpului.
Prognosticul pentru un astfel de tip de cancer depinde de localizarea,
dimensiunea, stadiul și factorii individuali ai tumorii, inclusiv sănătatea
generală a persoanei.

Adenocarcinomul este un tip de cancer care poate afecta diferite organe.

Acesta derivă din cuvântul „adeno„”, care înseamnă „referitor la o
glandă” și „carcinom”, ce înseamnă cancer. Celulele adenocarcinomului
nu trebuie neapărat să facă parte dintr-o glandă, dar pot avea proprietăți
secretoare.

Tipuri de adenocarcinom
Adenocarcinoamele se formează în glande, dar se pot răspândi în alte
zone ale corpului. Glandele secretă diferite lichide în țesuturile care
căptușesc multe organe ale corpului. Tipul adenocarcinomului depinde
de localizarea tumorii:

 Colon și rect – Colonul, denumit și intestinul gros, face parte din

sistemul digestiv. Este un tub lung care ajută la îndepărtarea apei și a
reziduurilor de nutrienți din alimentele pe care le consumăm.
Adenocarcinomul este cel mai frecvent tip de cancer de colon. Începe
ca un polip mic, sau o formațiuni, care este de obicei inofensivă la
început, dar se poate transforma în cancer. Boala poate începe, de
asemenea, în rect, partea din intestinul gros pe unde resturile rămase
din alimentele digerate, numite scaun, sunt eliminate din corp.
 Sâni – Cele mai multe tipuri de cancer mamar sunt
adenocarcinoamele. Acestea se formează în glandele sânului în care
se produce laptele matern.
 Esofag – Esofagul este tubul care transportă alimente de la gură
la stomac. Adenocarcinomul se formează, de obicei, în glandele
mucoase care căptușesc partea inferioară a esofagului.
 Plămâni – Adenocarcinomul reprezintă aproximativ 40% dintre
cancerele pulmonare. Cel mai frecvent se găsește în exteriorul
plămânilor și se dezvoltă mai lent decât alte tipuri de cancer
pulmonar. Cancerul pulmonar fără celule mici reprezintă 80% dintre
cazurile de cancer pulmonar, iar adenocarcinomul este cel mai des
întâlnit tip.
 Pancreas – Pancreasul este un organ în regiunea anterioară
abdominală, în spatele stomacului. Produce hormonii și enzimele
necesare pentru digestie. Aproximativ 85% dintre cancerele
pancreatice sunt de tip adenocarcinom.
 Prostată – Prostata este o glandă masculină care este situată
chiar sub vezică. Majoritatea cancerelor de prostată sunt de acest tip.
Cancerul care se formează în glanda prostatică este de obicei un
adenocarcinom, care reprezintă 99% din toate cazurile de cancer de
prostată.
 Regiunea capului – Un tip rar de adenocarcinom numit carcinom
adenoid chistic se formează în glandele din regiunea capului, cum ar
fi glandele sinusale. Este un cancer cu creștere lentă, dar se poate
răspândi în craniu. Creierul poate dezvolta, de asemenea,
adenocarcinom.

Unele tumori ale glandelor exocrine, cum ar fi vipomul, insulinomul,

feocromocitomul etc. nu sunt denumite în mod obișnuit
adenocarcinoame. Acestea se numesc tumori neuroendocrine. Dacă
țesutul glandular nu este malign sau canceros, se numește adenom. Un
adenom tipic nu invadează alte țesuturi și rareori metastazează.
Adenocarcinoamele maligne invadează alte țesuturi și, adesea,
metastazează.

Simptomele adenocarcinoamelor
Deoarece adenocarcinomul este un cancer care poate apărea în multe
zone ale corpului, nu există o listă clară de simptome generale. Iată o
listă a principalelor tipuri de adenocarcinom și a simptomelor care pot
semnala prezența acestora:

 regiunea capului – dureri de cap, greață, vărsături, convulsii,

vedere încețoșată, schimbări de personalitate, afectarea gândirii și a
comportamentului;
 plămâni – tuse, răgușeală, mucus cu sânge, scădere în greutate,
stare de slăbiciune și epuizare;
 sân – dezvoltarea unei formațiuni în țesutul sânului;
 prostată – dureri la urinare, afectarea controlului asupra vezicii,
nevoia frecventă de a urina, sânge în spermă, dureri la ejaculare;
 pancreas – scădere în greutate, dureri de spate și de stomac,
scaun de culoare închisă și cu urme de grăsime, mâncărimi ale pielii
(prurit);
 colon – senzație de intestin plin, scaun cu sânge, sângerări
rectale, dureri de stomac, scădere în greutate.

Dignosticare
Diagnosticul începe, de obicei, cu un examen fizic și adresarea unor
întrebări privind simptomele și stilul de viață.

Pot fi necesare mai multe teste pentru confirmarea diagnosticului, și

anume:

 Biopsie – Presupune prelevarea unei mici probe de țesut pentru a

fi testată în ceea ce privește prezența celulelor canceroase. O biopsie
poate oferi, de asemenea, informații despre locul în care a apărut
cancerul. După prelevarea unei biopsii sau a unei mostre a țesutului
canceros, acesta este tăiat în felii subțiri sau plăci microscopice.
Acestea sunt apoi fixate pe o placă de sticlă și colorate folosind
vopsele speciale. Sub microscop sunt observate țesuturile
glandulare. Diagnosticul microscopic al adenocarcinomului este
realizat, de obicei, pe baza formării structurilor glandulare de către
celulele neoplazice. Deoarece această caracteristică histologică este
împărtășită de majoritatea adenocarcinoamelor, locul
adenocarcinomului primar nu poate fi stabilit de obicei prin
examinarea histologică de rutină. Când adenocarcinomul evidențiază
în mod clar creșterea anormală a glandelor canceroase, acesta poate
fi ușor identificat. Cu toate acestea, dacă formațiunile glandelor nu
sunt foarte clar delimitate, este cunoscut sub numele
de adenocarcinomul nespecific.
 CT – O tomografie computerizată (CT) este o procedură care oferă
imagini tridimensionale ale unei formațiuni don organism. Sunt uneori
 folosite pentru a analiza schimbările în timp și pentru a evalua dacă
tratamentul funcționează sau nu.
 RMN – Imagistica prin rezonanță magnetică este o altă opțiune ce
utilizează unde de radiofrecvență pentru a crea o imagine a diferitelor
părți ale corpului.
 Analize de sânge – Testele de sânge pot indica anumite
modificări ale celulelro sangvine ce sugerează un potențial cancer.
De asemenea, substanțele chimice din sânge pot fi asociate cu
cancere specifice.

Diagnosticarea și identificarea adenocarcinomului este importantă

pentru stadializarea cancerului, care în final ajută la stabilirea planului
de tratament și la prognosticul bolii. Atât tratamentul cât și prognosticul
sau evoluția cancerului depind de organul țintă sau de organul în care a
apărut cancerul. De exemplu, un adenocarcinom al colonului are un
prognostic diferit și un tratament diferit decât un adenocarcinom al
prostatei.

Stadializarea adenocarcinoamelor
Stadializarea cancerului este o modalitate de a măsura evoluția cazurilor
de cancer, inclusiv adenocarcinomul. Un sistem de stadializare este cel
care se bazează pe 5 stadii, de la 0 la 4. În acest sistem de
stadializare:

 Stadiul 0 indică faptul că există celule anormale, dar ele nu s-au

răspândit.
 Stadiile 1-3 reprezintă răspândirea cancerului, cu un număr mai
mare indicând tumori mai mari care se răspândesc în țesutul din jur.
 Stadiul 4 este pentru acele cancere care s-au răspândit în alte
părți ale corpului.

Cel mai popular sistem de stadializare a cancerului este cunoscut sub

denumirea de TNM. Literele reprezintă dimensiunea tumorii, numărul de
ganglioni limfatici afectați și metastazele sau răspândirea de la tumora
primară în alte părți ale corpului:

T indică dimensiunea tumorii principale:

 TX nu indică o tumoră măsurabilă.
 T0 indică o tumoră care nu poate fi depistată.
 T1-T4 denotă dimensiunea tumorii, cu numărul mai mare referindu-
se la dimensiuni mai mari.

N măsoară afectarea ganglionilor limfatici din apropierea tumorii:

 NX indică faptul că nu pot fi analizați ganglionii limfatici din

apropiere.
 N0 indică absența cancerului în ganglionii limfatici.
 N1-N3 indică numărul de ganglioni limfatici afectați, cu numere mai
mari indicând un număr mai mare de ganglioni limfatici afectați.

M măsoară metastazele sau răspândirea în alte regiuni:

 MX înseamnă că metastazele nu pot fi analizate.

 M0 indică faptul că nu există metastaze.
 M1 indică faptul că celulele canceroase s-au răspândit.

Unele tipuri de cancer tind să se răspândească mai repede decât altele.

Etapele mai avansate ale cancerului sunt mai dificil de tratat și prezintă
un risc mai mare de deces. Cu toate acestea, această regulă variază în
funcție de tipul de cancer, de tratamentele disponibile și de locul unde s-
a răspândit cancerul.

Tratament
Tratamentul pentru adenocarcinom variază în funcție de locul în care se
dezvoltă tumora în organism, însă poate include:

 Intervenție chirurgicală – Adenocarcinomul este adesea tratat

prin îndepărtarea chirurgicală a țesutului glandular canceros, precum
și a unor țesuturi înconjurătoare. Metodele chirurgicale minim
invazive pot ajuta la reducerea timpului de vindecare și la reducerea
riscului de infecție după intervenție chirurgicală. Îndepărtarea
tumorilor este o opțiune mai sigură pentru unele cancere decât pentru
altele. De exemplu, o lumpectomie este eliminarea cancerului de sân
și este o procedură relativ sigură, în timp ce intervenția chirurgicală la
nivelul creierului pentru a înlătura o tumoră poate pune viața în
 pericol. Medicii pot opta, de asemenea, pentru ablația prin
radiofrecvență, un tratament care utilizează unde de energie pentru
distrugerea sau micșorarea tumorii. Ganglionii limfatici înconjurători
pot fi, de asemenea, îndepărtați în același timp cu tumora.
 Radioterapia – Această opțiune de tratament pentru
adenocarcinom este folosită în mod obișnuit în combinație cu
intervenția chirurgicală și / sau chimioterapie.
 Chimioterapia – Chimioterapia acționează asupra
adenocarcinomului prin medicamente care distrug celulele
canceroase, fie în tot corpul, fie doar într-o anumită zonă.
 Terapia țintită – Unele medicamente sunt concepute pentru a viza
celulele canceroase specifice, oferind o alternativă mai puțin
periculoasă la chimioterapie. Disponibilitatea acestor medicamente
depinde de tipul de cancer și de sănătatea unui individ.
 Imunoterapia – Imunoterapia utilizează medicamente care susțin
sistemul imunitar pentru a distruge cancerul. Majoritatea
medicamentelor de imunoterapie prelungesc durata de viață, dar nu
vindecă complet cancerul. Disponibilitatea imunoterapiei depinde de
tipul de cancer, stadiul acestuia și de sănătatea generală a persoanei
cu cancer.

Prognosticul adenocarcinoamelor
Ratele de supraviețuire variază semnificativ, în funcție de tipul de
adenocarcinom. Femeile cu cancer de sân în stadiul 2, de exemplu, au o
rată de supraviețuire la 5 ani de aproximativ 93%, în timp ce pentru
cancerul pulmonar în stadiul 2, ratele de supraviețuire sunt de
aproximativ 30%.

Ratele de  supraviețuire în cazul cancerului nu prezintă totuși imaginea

completă, deoarece calitatea tratamentului și alți factori individuali
pot afecta prognosticul.