A.

Situația activatoare
Săptămâna asta am prezentarea unui proiect la psihologia clinică a dezvoltării. Mă pregătesc și
lucrez la el de mai bine de două săptămâni, împreună cu alte șase colege de-ale mele și peste
câteva zile trebuie să prezentăm, online, dat fiind contextul actual cu pandemia.
B1- cogniții disfuncționale
Prezentarea aceasta îmi dă niște bătăi de cap...Simt că nu o să fie bine, mi-e frică să nu se
întâmple ceva. În primul rând mă gândesc la eventualele probleme tehnice: dacă va cădea
internetul? Dacă vreuna dintre noi nu va avea curent? Dacă nu mă voi descărca să fac share
screen pe platforma Teams? Știu că nu mă pricep prea bine la tehnologie și gândul că s-a putea
întâmpla ceva, mă omoară. În plus, mă gândesc că dacă nu m-am pregătit suficient de bine? Dacă
am ratat ceva și doamna profesoară mă va întreba, iar eu nu am să-i pot răspunde pentru că nu
am citit așa ceva? Doamne, sunt foarte stresată...Mă gândesc că dacă prezentarea asta nu trece cu
bine și nu iau punctaj maxim, am muncit degeaba și aș putea spune că nu sunt în stare de nimic,
dacă nici un proiect nu pot să îl pregătesc bine, aș fi o ratată și nici nu aș merita statutul de
masterand al facultății noastre. Asta ar denota că sunt o persoană lipsită de valoare dacă nu mă
descurc excelent (evaluare globală). Știu că trebuie să fie bine, deci trebuie să decurgă totul cu
bine (gândire absolutistă), altfel va fi groaznic și nu cred că aș putea depăși rușinea și vinovăția
ce m-ar încerca ulterior (catastrofare).
C-consecințe
Mă simt foarte îngrijorată cu privire la prezentarea acestui proiect. În ultima săptămână, nu dorm
deloc bine. Când mă pun în pat, nu pot adormi din cauză că mă gândesc la cum va fi prezentarea,
peste noapte mă trezesc gândindu-mă că se va întâmpla ceva, nu mai am poftă de mâncare, simt
că nu mai trece timpul, că s-a comprimat și că nu mai vine odată prezentarea, dar cu toate astea
aș amâna-o. În plus, de fiecare dată când mă gândesc, simt cum mi se accelerează pulsul și îmi
transpiră palmele (reacții fiziologice). Mereu când mă gândesc la asta, îmi rod unghiile, de stres
(reacții comportamentale).
D-disputare
Pentru că nu m-am simțit în regulă și mi-am recunoscut gândurile iraționale, dorind să le disput,
m-am întrebat: Unde sunt dovezile care susțin existența convingerilor mele iraționale? Am
suficiente dovezi încât să afirm că sunt o persoană lipsită de valoare sau că este cel mai groaznic
lucru care mi s-ar putea întâmpla? Corespund realității? (disputare empirică). Gândurile mele
sunt logice? Faptul că spun că ”trebuie” este o consecință a preferințelor mele sau este un gând
absolutist? Doar pentru că eu cred că trebuie să se întâmple într-un fel, înseamnă că se va și
întâmpla? (disputare logică). În plus, gândurile mele sunt de ajutor sau sunt autodestructive? Cu
ce mă ajută să mă gândesc așa?
B2- cogniții funcționale alternative
Am început să mă gândesc că mi-aș dori ca prezentarea să decurgă bine (stil preferențial), însă
dacă se întâmplă ceva, asta nu înseamnă că e cel mai groaznic lucru care mi se poate întâmpla
(non-catastrofare) și cu atât mai puțin aș putea afirma că sunt o persoană lipsită de valoare sau
ratată, evaluându-mă global prin prisma unui singur context (evaluare contextuală). Există
probabilitatea să nu mă fi pregătit suficient, însă e doar un context, nu pot performa în toate
domeniile, apoi, pot apărea probleme tehnice, însă nu țin de mine.
E- noul efect
După ce am reușit să implementez în mintea mea gândurile raționale/ funcționale în detrimentul
celor disfuncționale, am văzut o serie de consecințe benefice. Am încetat să mă gândesc la cele
mai negative aspecte care s-ar putea întâmpla și dorm mult mai bine, mi-a revenit apetitul,
mănânc regulat și în plus, reacțiile fiziologice puternice nu mai apar atât de pregnant atunci când
mă gândesc la prezentarea proiectului. Sunt încrezătoare, iar dacă ceva iese rău, probabil că am
să mă îngrijorez puțin, însă nicidecum n-am sădevin anxioasă sau să port în spate un sentiment
profund de vinovăție. Încerc să fiu obiectivă.