AUTOR PROF. SIMU ALEXANDRU ŞC.

" ION BIANU" VALEA LUNGĂ

1
CUPRINS
CAP. I DESCOPERIRILE GEOGRAFICE REALIZATE DE EXPLORATORII STRĂINI.

A. DESCOPERIRILE GEOGRAFICE DIN ANTICHITATE.

1. FENICIENII.

2. GRECII.

B. MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE DIN EVUL MEDIU.

1. VICHINGII.

2. MARCO POLO (1254-1324).

C. EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE (sec. XV-XIX).

1. CRISTOFOR COLUMB (1492-1504).

2. VASCO DA GAMA (1497-1499/1502-1503).

3. FERNĂO DE MAGALLHĂES (1519-1521).

4. CĂPITANUL JAMES COOK (1768-1779).

D. EPOCA MODERNĂ (sec.XIX-înc.sec.XX).

1. EXPLORAREA "CONTINENTULUI NEGRU" (AFRICA).

1.1. DAVID LIVINGSTONE(1849-1873).

2. CUCERIREA POLULUI SUD ŞI A ANTARCTICII.

E. EPOCA CONTEMPORANĂ (după 1950).

1.JACQUES YVES COUSTEAU (1910-1997).

CAP. II CĂLĂTORI ŞI EXPLORATORI ROMÂNI PE ALTE MELEAGURI.

A. EPOCA MEDIEVALĂ.

1. SPĂTARUL NICOLAE MILESCU (01.06.1636-1708 Moscova), la curtea

Împăratului Chinez .

2. FRANCISC BINDER (01.09.1820-11.04.1875).

3. EMIL RACOVIŢĂ (15.11.1868-19.11.1947) şi expediţia antarctică

belgiană (1897-1899).
Când au început descoperirile geografice?
• Primele descoperiri despre care au rămas însemnări le avem din antichitate;
• În această perioadă lumea cunoscută era foarte limitată. Vechii greci credeau că
oicumena era mărginită de fluviul uriaş, numit “Okeanos”.
• Se credea că Pămantul este plan, iar Soarele şi stelele se învirt în jurul său.
• Cunoştintele de geometrie utilizate la realizarea templelor şi a digurilor necesare
irigaţilor au fost folosite pentru realizarea primelor hărti în timpul lui Ramses al II-lea .
• Vechii indieni credeau că Pământul este o floare de lotus care pluteşte pe apă .
Din anchitate şi până în a doua jumatate a sec. al XIX- lea, descoperirile geografice au
fost strâns legate de expediţiile militare şi comerciale care au avut ca scop extinderea dominaţiei
unor popoare asupra unor teritorii noi şi îndepartate.
În Antichitate, dar şi în Evul Mediu, oamenii credeau că Pământul este plan, iar spre
exte-rior, era mărginit de un ocean uriaş popuat de monstri uriaşi, iar Soarele şi stelele se
învârteau în jurul său, astfel încât era considerat centrul universului.

CAP.I DESCOPERIRILE GEOGRAFICE REALIZATE DE EXPLORATORII

STRĂINI.

A DESCOPERIRILE GEOGRAFICE DIN ANTICHITATE.

I În această perioadă expediţiile şi călătoriile au fost realizate cu scopul descoperirii unor noi
teritorii, dar mai ales de a-le cuceri; acestea au avut un carcter national şi au fost realizate de
catre popoarele mediteraniene, dar şi de către alte popoare care traiau pe lângă tărmurile mărilor
sau oceanelor. În cadrul popoarelor mediteraniene nu au existat exploratori care să se remarce în
mod deosebit.

1. FENICIENII.

P e lângă crearea alfabetului cu 22 litere, preluat de greci şi de romani,.fenicienii au fost mari

navigatori şi comercianţi pentru că atunci schimburile comerciale se efectuau în cea mai
mare parte cu corăbiile. Fenicienii au lărgit cunoştinţele geografice ale vremii, despre Ma-rea
Mediterană şi zonele ei înconjurătoare.
Date despre călătoriile fenicienilor sunt puţine, cele mai multe fiind amintite în scrierile
lui Herodot şi Homer, sau apar în freşcele egiptene, pictate cu peste o mie de ani Î.Chr. pt. că ei
erau cei care asigurau legăturile comerciale dintre statele sclavagiste Egipt, Grecia, coloniile
greceşti.
Popor înrudit cu vechii evrei, ocupau o fâşie îngustă pe tărmul estic al Mării
Mediterane care azi face parte din Liban, iar acest fapt a contribuit la formarea lor ca popor de
vestiţi pescari negustori şi corăbieri şi de aceea au fost cei mai importanti exploratori dintre toate
popoarele medi-teraneene ale orientului antic.
Cele mai importante oraşe-state feniciene au fost: Byblos (lb.feniceană gebal = munte),
Tyr (lb. fen. Sur = stâncă) şi Sidon (loc de pescuit) care au apărut şi sau dezvoltat cu 2000 de ani
Î.Chr. Sidonul şi Tyr-ul devin la începutul primului mileniu Î.Chr. cele mai puternice oraşe state
care au constituit bazele de unde a început emigraţia feniceană care a fondat pe tărmurile
mediteraneene ale Africii oraşul-stat Cartagina, care în timpul lui Hanibal a devenit o mare forţă
navală, ducând lupte cu Roma pt. stăpânirea Mării Mediterane. Cartagena în feniceană înseamnă
“oraşul nou”.
În timpul călătoriilor întreprinse fenicienii au vizitat insulele Cipru, Creta, Sicilia,
Sardinia, descoperă strâmtoarea Gibraltar pe care o denumesc ’’Coloanele lui Melkat”, ajungând
în cele din urmă în Pen. Iberică unde pun bazele coloniilor Malaga, Cadix (Gades), Barcelona
(orase în Spania de azi). Locutorii oraşului Gades (Cadix), au organizat mai multe expediţii de
explorare şi de căutare a zonelor unde se producea cositor şi cupru a.î. ei ajung până în I-le
Britanice pe care le denumesc “I-le de cositor” (Casiterite). Se presupune că navigatorii fenicieni
au fost angajaţi de către faraonii egipteni pentru a organiza şi realiza o expeditie în jurul Africii.
În aceasta expediţie corăbierii au plecat din Marea Roşie şi după ce au dublat Capul Bunei
Speranţe s-au întors prin Str.Gbraltar în Egipt.
 2. GRECII.

S unt cei care au pus bazele geografiei matematice, au realizat primele lucrări cu caracter
geografic denumite “periodosuri”, au făcut referiri la forma, pozitia şi mişcările
Pământului, iar filosofii creează noţiunile de ocean unic, de coordonate geografice etc.
Cercetările şi explorările au fost realizate în aceleaşi zone şi regiuni cunoscute şi de către
fenicieni, dar observaţiile realizate au fost mai aprofundate, dar şi în alte regiuni: bazinul Mării
Negre şi Marea Nordului (Pytheas).
În perioada elenistică (sec.IV-II î.Chr) se extind cunoştintele geografice despre Orient
şi Occident, datorită călăoriilor întreprinse de:
□ Euthymeus (Massalia) în vestul Africii până la gurile Senegalului;
□ Pytheas (Massalia) în Marea Nordului până la ultima Thule;
□ Alexandru cel Mare cucereste Persia şi ajunge până în valea Indului;
Dar şi prin intermediul ipotezelor emise de o serie de matematicieni şi filozofi cu
scopul de a elucida înfăţişarea planetei noastre:
□ Istoricii Herodot, Strabo, Arrianus, Pliniu cel Batrân, Ptolemeu fac referiri la spaţiul
geografic locuit de geto-daci;
□ Anaximandru (550 î.Chr) realizează prima harta;
□ În sec. IV î.Chr. Dicearh pe harta pe care a realizat-o reprezintă pt. prima dată un
sistem de referinţă trasând o “diafragmă” care împarte “oikumena” în două părti.
Această diafragmă corespunde în linii mari paralelei de 36 0 Lat. N., find împarţită în
stadii (o stadie =177,6m), iar perpendicular pe aceasta a fost trasat un meridian. Cele
doua coordona-te se intersectau în I-la Rhodos.
□ Hiparh cel mai mare astronom antic pune bazele geografiei matematice şi introduce
noţiunile de “latitudine şi de longitudine “ şi le împarte în grade.
□ Eratostene (cca 275-cca 195 î.Chr.) din Alexandria este primul autor antic care folo-
seşte denumirea de GEOGRAFIE şi adaugă pe harta s-a “sfagidele”, poligoane care
ajută la realizarea mai precisă a desenului, stabilind în acelaşi timp şi o metodă de
calcul a lungimii arcului de meridian.
□ Maryus din Tyr pt. a introduce o mai mare precizie în localizarea geografică
împarte suprafaţa planetei în segmente de cate 150 de Long.. şi în climate pt. Lat.
□ Claudus Ptolemeus (sec. II d.Chr) este autorul primului atlas geografic, introduce
pro-iecţia conică dreaptă şi ţine seama de latitudine şi longitudine, iar pt. localizare
foloseste tabelele de coordonate.
Cea mai importantă perioadă de descoperiri din antichitate corespunde “marii
colonizări greceşti” din sec.VIII-VI î.Chr. în timpul căreia s-au pus bazele coloniilor de pe tărmul
dobrogean al Mării Negre: Tomis, Histria şi Callatis, de către grecii miletieni. Această colonizare
a isulelor Mării Mediterane şi a Mării Negre a jucat un rol important în viata grecilor şi a
popoarelor cu care ei au venit în contact, având ca finalitate schimbul de cunostinte şi dezvoltarea
economică a teritriilor respective ca urmare a schimburilor economice. Coloniile greceşti au avut
la început o economie bazată pe agricultură şi ulterior axată pe comert şi producţie
meşteşugărească. Coloniştii proveneau din rândul populaţiei de agricultori liberi al căror pământ a
fost ocupat de catre aristocraţia gentilică.
Cu timpul metropolele (Atena, Sparta etc.) au iniţiat organizarea şi întemeierea de
colonii în care se stabileau locuitori din mai multe “polisuri”. Cu timpul multe colonii au ajuns să
rivalizeze cu oraşele-mamă. Emigraţia elenă pe lângă coloniile pontice (Pontul Euxin = Marea
Primitoare; aneuxinos = neprimitor) a mai întemiat colonii în: Sicilia (Syracuza-dorienii din
Corint), litoralul pro-vensal (Massalia-Marsilia), litoralul spaniol (Alona), litoralul egean al
Turciei : Efes şi Milet (colonii ioniene), dar au ajuns şi în Egipt şi Libia.
□ TOMIS-sec. VI-VII î.Chr.(miletienii), distrus de avari şi de bulgari în 680.
□ CALLATIS-sec. VI î.Chr.(dorienii din Heracleea Pontica), distrus de avari şi
slavi în sec.VI.
□ HISTRIA în sec. VII cca. 657 î.Chr. (miletienii), distrus de goţi şi de avari sec.
 III-VI.
Pe litoralul nordic şi vestic al Mării Negre miletienii, dorienii şi ionienii au întemeiat
între gurile Donului (Tanonis) şi Str.Bosfor peste zece colonii. Datorită reţelei comerciale
întemeiate de greci în acestă perioadă se realizează primele monopoluri comerciale din istorie.

B MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE DIN EVUL MEDIU.

i în această perioadă călătoriile şi expediţiile au avut un caracter naţional, iar de Ş

cele mai multe ori scopul lor a fost acela de cucerire de noi teritorii şi de extindere a imperiilor. În
putine cazuri se constată existenţa unor persoane de cele mai multe ori negustori care au întreprins
astfel de călătorii, cele mai multe cu scopul de a consolida relaţiile diplomatico-comerciale, dar şi
de a cerceta vastele regiuni necunoscute, mai ales din Asia şi Afirca. În Asia poporul care a pus
bazele unui întins imperiu comercial a fost cel arab. Navigatorii arabi contempo-rani fiind cu
vikingii au ajuns din Zanzibar şi până în China, realizând un intens comerţ cu aur, fildeş, pietrii
preţioase, mirodenii, acestea din urmă fiind trimise şi în Europa.

1. VICHINGII.

Vik=golf sau cei care jefuiesc(după alţi autori).

Vikingi=oameni ai golfurilor(fiordurile norvegiene)
Normanzi=oameni ai nordului (suedezi,norvegieni,suedezi).

V ikingii sau normanzii cum mai erau cunoscuţi în sec. VIII-X e.n. în Europa vestică erau un
popor de pescari şi de navigatori ce locuiau în fiordurile Norvegiei. Pământul puţin şi
suprapopularea i-a determinat să i-a calea mării şi în acest fel să ajungă în Islanda (Ţara de
Gheaţă), Groenlanda-Greenland (Ţara Verde), Vinland (Ţara Vinului), adică în zona estua-rului
Sf. Laurenţiu, urmând curentul Irminger, dar şi în sud pe ţărmurile nordice ale Franţei în Nor-
mandia, în Sicilia şi Africa. Cea mai mare parte dintre expediţiile normanzilor au avut un evident
caracter războinic, de jaf şi cucerire. După anul 1000 e.n.normanzii au cucerit ducatul situat la
gurile Senei (Normandia), iar în 1066 William “Cuceritorul” cucereşte Anglia saxonă. Străbătând
cu corăbiile lor lungi denumite”drakare” Marea Baltică au ajuns pe cursul Dvinei de Vest, iar de
aici luându-şi corăbiile în spate au ajuns la Volga şi au coborât pe aceasta până la Marea Caspică.
Aceste corăbii erau mult mai uşoare decât cele din zona mediteraneană, iar modul de
construcţie era mult diferit, ele având un singur catarg, erau lungi de peste 25m, iar prova şi
pupa erau curbate mult. La partea superioară a provei fiecare vas avea sulptat câte un dragon, iar
de la acesta provine numele de “drakar” dat corăbiilor vikinge.
Vikingii au fost primii europeni care au ajuns pe ţărmurile Americii de Nord cu peste
500 de ani înaintea lui Columb. Ei au ajuns pe coastele Pen. Labrador şi în I-la Terra Nova pe
care le au denumit Ţara Vinului, adică Vinland, deoarece se găsea din belşug viţă de vie
sălbatică. Descoperirea Groenlandei se leagă de numele lui Erik cel Roşu (982), în timp ce fiul
său Leif Erikson des-coperă ţărmul american în anul 999 datorită unei furtuni care la deviat de
la ruta spre Groenlanda.
Ţinuturile descoperite de către vikingi au fost denumite“Ţara Pietroasă”(Heluland),
“Ţara Pădurilor”(Markland) şi “Ţara Vinului”(Vinland). Cele trei regiuni descoperite corespund
în linii mari Pen.Labrador şi estuarului fluviului Sf. Laurenţiu. Coloniile întemeiate în America
un au rezistat mult timp pt. că neânţelegerile cu băştinaşii amerindieni s-au transformat în
conflicte, iar asezările au fost abandonate datorită atacurilor repetate. În Groenlanda vikingii
datorită climei aspre şi-au părăsit treptat asezările, iar ultima corabie a plecat spre continent în
jurul anului 1500, după aproape 600 de ani de locuire continuă. Cauzele care au uşurat
călătoriile vikingilor au fost:
 □ Încălzirea uşoară a climei în perioada anilor 900-1200.
□ Măiestria în construirea corăbiilor şi cunoştinţele despre navigaţie.
□ Spiritul de aventură ce-i caracteriza pe aceştia.
Dispariţia aşezărilor din America şi Groenlanda s-a datorat:
□ Imposibilităţii adptării normanzilor la condiţiile locale, asa cum au făcut
eschimoşii (care se îmbrăcau cu blănuri şi piei de urs şi de focă; mâncau carne şi
untură de focă, balenă, morsă şi de narval).
□ Răcirii accentuate a climei după anul 1200.
În perioada descoperii Americii de către vikingi nu s-a pus problema unui nou
continent desoperit pt. că se credea că regiunile descoperite făceau parte din Groenlanda, care
era inclusă în Europa.

2. MARCO POLO (1254-1324).

V eneţianul Marco Polo a întreprins o lungă călătorie în Asia Centrală, Orientala şi

meridională împreună cu tatăl şi cu unchiul său, care erau doi negustori bogaţi. Această
calatorie de afaceri i-a permis lui Marco Polo să cunoască popoarele din centrul Asiei, ajungând
în acest fel până în China (legendara ţară Cathai), la curtea marelui han tătar Kubilai- han, unde
s-a aflat în slujba acstuia timp de 17 ani (1271-1295). Cei trei veneţieni au pornit în lunga
călătorie din portul Palestinian Acra, iar de acolo traseul lor trecea prin Damasc până în Mosul
şi Bagdad care atunci era punctul final al “drumului mătăsii” care se întindea până în Xi’an
(China).
De la Bagdad veneţienii se îndreaptă spre Golful Persic unde se înbarcă pe o corabie
arabă şi traversează golful Persic şi Str. Ormuz îndreptându-se spre M-ţii Pamir dar traversând
semi-deşerturile iraniene. În drum spre munţi Marco Polo observă şi descrie populaţiile şi
obiceiurile acestora, făcând precizarea că aceste regiuni erau foarte bogate înaintea cuceririi
tătare, iar în mo-mentul trecerii sale totul era în ruină.
Călătorul veneţian descrie foarte frumos Podişul Pamir unde vede pt. prima dată
zăpezi veşnice (gheţari) şi bazinul Tarim cu oraşele sale clădite în oazele din deşert. Pentru
prima dată europenii au auzit zgomotele produse de vibraţiile maselor de nisip supuse marilor
diferenţe de temperatură dintre zi şi noapte care determină dezagregarea fizică a rocilor şi
tranformarea lor în nisip. Din această cauză ei au considerat că acele locuri erau locuite de
fantome.
După ce traversează Deşertul Gobi ajung la înfloritoarea aşejare Karakorum pe care
tatăl şi unchiul le vizitaseră mai înainte. De aici cei trei călători se înderaptă spre capitala
Chinei- Pekin reşedinţa hanului tătar, coborând pe fluviul Huang He. În timpul celor 17 ani cât a
stat în slujba hanului, Marco Polo ajunge guvernatorul unei provincii chineze.
Întoarcerea în patrie se face prin sudul continentului asiatic cu ocazia conducerii unei
delegaţii care avea ca scop să aducă din China pe mireasa unuia dintre băieţii hanului din Ceylon.
Drumul parcurs cu corabiile urmeaza traseul: I-le Moluce, Andaman, Ceylon, vestul Indiei şi până
la Bagdad. De aici se îndreaptă spre orasul Constantinopol situat în “cornul de aur” al Str.Bosfor
unde se îmbarcă pe o corabie veneţiană ce îl aduce înapoi înVeneţia.
În timpul războiului cu Genova cade prizonier, iar în închisoare povesteste
temnicierului aventurile sale pe care acesta le scrie. Această povestire reprezintă prima descriere a
unei călătorii efectuate în scop comercial şi de descoperire de noi ţinuturi.

C EPOCA MARILOR DESCOPERIRI GEOGRAFICE (sec. XV-XIX).

arile descoperiri geografice au fost generate de condiţiile socio-economice ale

Europei, de perfecţionările aduse corăbiilor (caravelelor), folosirea pe scară largă a busolei şi a
astrolabului pt. determinarea poziţiei geografice pe baza coordonatelor, dar şi de erorile
cartografice ale sec. XIV care aproiau exagerat ţărmurile vest-europene de cele est- asiatice pt. că
nu era cunoscută America.
Descoperirea rutelor maritime spre vest şi spre est a mai fost determinată de extinderea
Imperiului Otoman care în acest fel a blocat comertul europenilor cu China şi India prin
intermediul arabilor. Noile descoperiri geografice au transferat centrul de greutate al navigaţiei şi
comertului din Marea Mediterană în Oceanul Atlantic determinând dezvoltarea socio-economică
a mai multor orase din Europa vestică care în acest fel au devenit metropole (Lisabona, Sevilla,
Madrid, Londra) şi a ţărilor situate pe ţărmurile atlantice: Spania, Portugalia, Anglia, Olanda şi
mai târziu Franţa.
Toţi acesti corăbieri îşi doreau indiferent de ruta aleasă spre est sau spre vest- să ajungă
în Indii, mai precis în China şi Japonia denumită pe atunci Cipangu, dar mai ales în Indii din
dorinţa de a aduce în Europa mult râvnitele mirodenii.
Numele de Japonia vine de la denumirea chinezească a ţării:
□ GI-PĂN-HUĂ =SOARE-RASARIT-ŢARA (ŢARA DE LA SOARE
RASARE).
□ Englezii au transformat numele de GI-PAN în JAPAN , iar
francezii au preluat-o sub forma de JAPON = Japonia.
□ Japonezii au tradus numele chinezesc al ţării sub forma de NI-
HON-KOKU care este cunoscut sub forma prescurtată NIHON sau
NIPON.
□ Denumirea tradiţională a Japoniei este SHIKISHIMA sau O-MI-
KUMI adică SUBLIMA ÎMPĂRĂŢIE.

1. CRISTOFOR COLUMB.

M arele navigator genovez propune în 1480 curţii regale portugheze de la Lisabona un proiect
de traversare a oceanului prin vest pt. a ajunge în Cipangu, dar din lipsă de bani regele
Joăo al-II-lea a fost nevoit să refuze proiectul. Din această cauză Columb pleacă în Spania care
era rivala Porugaliei. După mai multe audienţe şi încercări propunerile pe care le face curţii sunt
acceptate şi genovezul este invitat să şi le prezinte în faţa Regilor Catolici Ferdinand de Aragon şi
Izabela de Castilia.
Navigatorul genovez a fost sprijinit în această întreprindere de mai multi negustori
bogaţi interesaţi să îşi sporească afacerile, iar Spaniei deschizându-i calea spre supremaţia
comerţului cu mirodenii, punând în acest fel bazele unui imperiu maritim şi comercial.
Împrejurările politice din ţară (alungarea maurilor şi finalizarea conchistei) au înlesnit acceptarea
propunerii, iar în anul 1492 după mai multe luni de pregătiri porneşte pe mare cu trei caravele:
Santa Maria , Niña şi Pinta din portul spaniol Palos aflat un departe de Cadix . Plecarea s-a dat
în 2 aug. 1429 şi a durat 32 de săptămâni (3 luni), iar în timpul acesteia au realizat prima
traversare a Atlanticului prin partea s-a centrală. Această aventură a avut ca rezultat schimbarea
hărtilor lumii, prin adăugarea unui nou continent până atunci ne cunoscut.
Flotila spaniolă ajunge în arhipelagul Bahamas în luna octombrie şi ancorează în
dreptul insulei Guanahani, rebotezată de spanioli I-la San Salvador ( Sf. Salvator), îndeplinind în
acest fel misiunea deloc usoară de a descoperii noi pământuri şi de a le adăuga coroanei spaniole.
Băştinaşii care i-au întâmpinat pe corăbieri au fost denumiţi în mod greşit indieni pt. că se credea
că ţărmurile nou descoperite aparţin de Indii. Aceştia erau îmbracaţi sumar şi erau înarmaţi cu
arcuri, săgeţi şi suliţe, iar mărunţişurile şi oglinzile i-au impresionat foarte mult. Dar cea ce căutau
europenii în aceste ţinuturi îndepărtate erau mirodeniile, aurul şi pietrele preţioase.
Aici spaniolii au descoperit plante noi necunoscute în vechiul continent: porumbul,
cartoful, bumbacul, bananele, tutunul şi tomatele pe care le au adus cu ei. Produsele agricole
oferite alături de putin aur i-au determinat pe spanioli să creadă că aici se găseşte aur mult şi în
acest fel au pecat să exploreze insulele din Marea Caraibilor. În I-la Española azi Haiti, au pus
bazele primei colonii europene din America-Navidad (25.12.1492).
□ Între 3.08.1492-12.10.1492 se desfăşoară prima expediţie.
□ Între 25.091493-3.11.1493 are loc a doua expediţie, dar Columb rămâne în
Hispaniola (Haiti) până în 8.05.1496.
□ Între 30.05.1498- (octombrie 1500) Columb efectuează cea de a treia călătorie şi
atinge pt. prima dată continentul american. În această călătorie ajunge la concluzia că a
ajuns în faţa unui nou continent care potrivit credinţei sale ar trebui să fie despărţit de
Asia prin intermediul unei trecători (strâmtori).
□ Între 9.05.1502-7.09.1504 este întreprinsă ultima călătorie în Indiile Occidentale.
În timpul primei călătorii Columb descoperă cea mai mare parte dintre insulele
arhipelagului Antilelor Mari, iar la întoarcere ia cu el câtiva amerindieni şi plantele nou
descoperite. În faţa Curţii Rgale el afirmă că a găsit drumul spre Indii şi de aceea s-a organizat o a
doua călătorie mult mai amplă decât prima care avea ca scop să colonizeze insulele şi ţinuturile
descoperite anterior. Din acest moment începe exterminarea sistematică a băştinaşilor şi
colonizarea propriu-zisă. Se cercetează alte insule din arhipelag cu sopul de a găsi mirodeniile şi
aurul mult visat, dar ne găsind nimic Columb este nevoit să se reântoarcă în Spania unde cu mari
eforturi reuşeşte să obţină fonduri pt. o nouă expediţie. Eşecul celei de a doua călătorii îi
determină pe Regii Catolici să îi retragă genovezului titlul de “amiral al mărilor”,de guvernator al
noilor ţinuturi şi monopolul oferit la început. Încercarea de a descoperi trecătoarea spre Idiile
Orientale se soldează cu un eşec.
În această perioadă a descoperit Cuba cea mai importantă insulă din arhipelagul
Antilelor.După doi ani pelacă dinou pe mare şi cercetează ţărmurile Venezuelei de azi ajungând la
gurile de vărsare ale fluviului Orinoco. În cea de a patra şi ultima călătorie încearcă să găsească
trecătoarea spre Indiile Portugheze dar ajunge pe coasta Mexicului în zona Pen. Yucatan. Se
reântoarce în patrie unde moare în 1506 sărac şi în dizgraţie după o viaţă agitată şi aventuroasă
închinată unui ideal generos a cărui împlinire îi va aduce nemurirea.
În primul sfert al sec.XVI a circulat ideea că a fost descoperit un nou continent ce a
fost denumit de cortografii şi cosmologii vremii “Indiile Occidentale” sau “Mundus Novus”
(Lumea Nouă), iar mai târziu Amerigo Vespucci în timpul unei călătorii efectuate între 15-01-
1502 confirmă acest fapt. Pe “portolanele” epocii acest nou continent a mai fost denumit şi “Ţara
lui Amerigo” sau America. Cel care foloseşte pt. prima dată această denumire este Martin
Waldseemüller în harta lucrării Cosmographiae Introductio-1507.
2. VASCO DA GAMA.

I ^n acelaşi timp cu spaniolii care descoperiseră Lumea Noua, portughezii căutau un drum nou
spre mult râvnitele Indii Orientale prin est, ocolind ţărmurile Africii şi Capul Bunei Speranţe.
Unul dintre navigatorii care au condus expediţii portugheze de descoperire a fost Vasco da Gama,
care până la Capul Bunei Speranţe a urmat ruta desccoperită de înaintaşii săi, cel mai important
dintre aceştia fiind Bartolomeu Diaz care în 1488 ajunge la Capul Bunei Speranţe.
După moartea lui Joăo al-II-lea pe tron urcă Regele Manuel I cel Mare care a reluat
pre-gătirile pt. expediţia care va ajunge în Indii. Acest rege echipează o flotă a carei comandă îi
este încredinţată lui Vasco da Gama cunoscut ca un bun comandant şi navigator temerar.
Flota condusă de da Gama ridică ancora în 8.07.1497, iar după un parcurs fără
probleme ajunge la C.B.S. în 22.11.1497. In regiunea capului ca şi predecesorii săi da Gama
întalneşte popu-laţia negridă denumită ulterior de către olandezi şi englezi boşimani (bushmani =
oameni ai tufişurilor). înaintând spre NE portughezii ajung în dreptul coastei de SE a actualei ţări
Africa de Sud în perioada sărbătorii de Crăciun şi au denumit-o Natal (Crăciun); populaţia
întâlnită în această regiune vorbea o limbă ce se aseamăna cu cea a populaţiilor aflate pe coasta
sud vestică şi care vorbeau limba bantu. In zona gurii de vărsare a fluviului Zambezii portughezii
întâlnesc locuitori de culoare care purtau veşminte de mătase, iar de la cestia află că spre nord
există oameni care merg pe mare cu “corăbii mari”. La 01.03.1498 flota condusă de V.da Gama
ajunge în portul arab Mozambic aflat pe ţărmul de azi al Mozambicului. In acest port portughezii
descoperă bogatul şi înfloritorul comerţ făcut de către arabi, în zona Oc. Indian. Tot aici cu mare
greutate europenii reuşsesc să angajeze doi piloţi arabi care îi conduc numai până în portul
Mombasa situat şi azi pe coasta kenyană. Comerţul desfăşurat de arabi se baza pe mărfurile aduse
din continentul african: aur, fildeş, argint, perle, pietre pretioase, sclavi, iar aici aduceau fie din
Pen. Arabia, Câmpia Mesopo-tamiei, India sau China mătăsuri, porţelanuri, arme de metal etc.
La Mombasa Vasco da Gama reuşeste să-l angajeze pe pilotul arab Ahmed ibn Madiid
care îi duce până în portul indian Calicut situat pe coasta Malabar. Ceea ce pt. portughezi a
reprezentat un drum de descoperiri pt. pilotul arab nu a fost decât un drum de rutină. La Calicut
expediţia portugheză a ajuns la 20.05.1498. In timpul cât au stat aici europenii au descoperit o
lume cu totul necunoscută, o societate alcatuită din arabi şi indieni de religie musulmană, dar şi
diferiti alti locuitori ai coastei indiene ce vorbeau ca şi în zilele noastre diferite dialecte. Cu
greutate au reuşit să îşi încarce corăbiile cu mirodenii (cuişoare, nucşoară, piper, curyy,
scorţişoară etc.) şi după o călătorie de câteva luni reuşesc să arunce ancora în portul Lisabona în
29.08.1499, dar fără doua corăbii care din cauza unor avarii au trebuit să fie abandonate pe
drumul de întoarcere.
Această călătorie a deschis drumul portughezilor spre Indii care în decurs de câţiva ani
vor monopoliza comertul cu mirodenii şi în acest fel vor pune bazele unui imperiu maritim care se
va întinde până în Japonia.

3. FERNAO DE MAGALHAES (1519-1521).

C a tânar hidalgo Magellan urmează cariera armelor şi se îmbarcă în armada primului vicerege
al Indiei Francisco d’Almeida ca matelot şi participa în acest fel la cucerirea Orientului şi la
întemeierea primelor colonii portugheze. Fiind un autodidact ajunge la concluzia că pământul este
sferic şi propune curţii regale portugheze un proiect de a căuta trecerea prin care să se ajungă din
Oc. Atlantic în Oc. Pacific, descoperit de catre Vasco Nunez de Balboa în 1513 şi denumit de
catre acesta Mar del Sur “Marea de Sud”. Dar acest proiect este refuzat şi din aceasta cauză
Fernando Magellan pleacă în Spania. La curtea spaniolă, îndrăzneţul proiect de a ajunge prin
această strâmtoare (trecere) în Pacific şi bine înţeles în I-le Moluce este bine primit, mai ales de
către negustorii bogati. Spaniolii credeau ca aceste insule le apartin, în urma tratatului de la
Tordessillas unde Papa Alexandru al VI-lea Borgia a trasat pe hartă faimosul meredian aflat la
370 leghe vest de Capul Verde.
După mai multe luni de pregătiri flota spaniolă alcătuită din cinci nave: Trinidad, San
Antonio, Conceptión,Victoria şi Santiago condusă de către “capitanul general”, ridică ancora la
20 septembrie 1519 îndreptându-se spre vest şi traversând Atlanticul până în zona golfului Rio de
Janeiro. După o escală făcută cu scopul de a-şi reâmprospăta proviziile de apă şi hrană, mica
armada se îndreaptă spre sud până la gurile fluviului Paraguai care se varsă în estuarul Rio de la
Plata. Acest estuar este confundat cu presupusa trecătoare, dar după mai multe săptamâni de
căutări inutile îşi continuă drumul spre sud. Datorită apropierii iernii spaniolii sunt nevoiti să
găsească un loc unde să ierneze. Golful respectiv este situat pe coasta patagoneză a Argentinei de
azi. In acest golf europenii întâlnesc pentru prima dată indieni sud americani pe care îi denumesc
patagones (oamenii cu picioare mari) şi a căror înălţime îi impresionează pe spanioli. Această
regiune a Argentinei azi se numeşte Patagonia.
La începutul primăverii expediţia este reluată şi după câtva timp flota ajunge într-un
golf foarte adânc pe care Magellan începe să-l exploreze. Acest golf s-a dovedit a fi strâmtoarea
mult cautată spre Pacific (lungă de 583 Km). Timp de mai multe săptămâni spaniolii înaintează cu
greu din golf în golf printr-un labirint de canale şi insule, iar stâncile submarine şi vânturile
potrivnice le-au pus multe piedici până să ajungă în Oc. Pacific. Pe ţărmurile reci şi inospitaliere
lipsite de vegetaţie se observă fumul de la focurile făcute de către onaşii autohtoni. Magellan
denumeşte acest ţi-nut sudic neospitalier Tiera del Fuego adică “Ţara de Foc”.
In timpul sec.XVI-XVIII strâmtoarea descoperită de către Magellan a fost cunoscută
sub numele de “Madre del Dio” sau “Victoria” - dupa numele corabiei care a încheiat prima
circum navigaţie, dar şi “Canal de Todos los Santos” (Str. Tuturor Sfinţilor)-denumită în acest fel
de către Magellan. Azi acastă strâmtoare poartă numele celui care a descoperit-o: Str.Magellan.
După un an şi două luni de navigare echipajele vlăguite ale celor trei corăbii rămase
(San Antonio dezertează) Victoria, Trinidad şi Concepción se pregătesc de marea traversare a
marelui ocean pe care Magellan îl denumeste Mer Pacifico (Marea Liniştită) deoarece pe
cuprinsul său exploratorii nu au întâlnit nici o furtună. In timpul traversării foamea, scorbutul şi
bolile răpun cea mai mare parte din echipajele celor trei vase. După ce trec pe lângă mai multe
insule nelocuite în 6.03.1521 escadra spaniolă ajunge în arhipelagul Ladrones denumit aşa pt. că
locuitorii insulelor aveau obiceiul de a se urca în corăbiile spaniole şi de a fura tot ce le cadea în
mână, astăzi arhipelagul se numeşte Mariane, iar I-la Guam cea mai mare din arhipelag reprezintă
primul pământ pe care-l atinge expediţia după ce părăseşte coastele Ţării de Foc. Refacerea
proviziilor durează câteva zile şi escadra spaniolă îşi urmează cursul şi ajunge în arhipelagul I-lor
Filipine.
Cele trei corăbii aruncă ancora şi în urma primelor contacte constată că se afla în apro-
pierea I-lor Moluce pt. că sclavul Enriqe reuşeste să se înţeleagă cu localnicii într-unul dintre dia-
lectele malaeziene. In răstimpul petrecut aici spaniolii încreştinează pe unul dintre rajahii locali şi
pe supuşii acestuia. In urma unei lupte cu un alt rajah local rival “capitanul general” al expediţiei
Fernando Magellan şi câţiva marinari sunt ucişi. Fără conducător cei trei căpitani îşi îndreaptă
corăbiile spre I-le Moluce, unde ajung cu mari greutăţi după ce rătăcesc mai multe zile printe
insulele filipineze. In Moluce spaniolii cu ajutorul unui rajah îşi refac proviziile, îşi încarcă
corăbiile cu mult râvnitele mirodenii şi îşi repară vasele. In schimbul mirodeniilor europenii dau
foarfeci, oglinzi, pa-hare, tichii roşii, postav şi alte lucruri mărunte. Viceregele portughez al
Indiilor Orientale interzice spaniolilor să ajungă în insulele Moluce, dar din cauza unor tulburări
locale acest lcru nu reuşeşte.
Acapararea grabnică a unei cantităţi cât mai mari de mirodenii a dus la neglijarea stării
navelor astfel încât “Trinidad” ia apă şi în urma tuturor încercărilor de a o repara repede aceasta
este nevoită să mai rămână şi să se întoarcă pe ruta din Pacific, dar echipajul sleit de scorbut şi
foame se întoarce în I-le Moluce unde portughezii îi arestează. Din 54 de oameni numai patru se
mai întorc în Spania după patru ani. “Victoria” ridică pânzele şi timp de cinci luni de zile urmează
o ruta mult mai sudică decât corabiile portugheze pt. ca acestea să nu le intercepteze, asa cum s-a
întamplat cu “Trinidad” care dupa cateva luni de navigare pe apele Pacificului fără să întâlească
vreun ţărm se reântoarce în I-le Moluce unde este capturată de către portughezi.
Comanda navei “Victoria” pe drumul de întoarcere îi revine lui Del Cano care s-a opus
continuării expediţiei în timpul revoltei din Golful San Julian. Acesta împreună cu cei 60 de
membrii ai echipajului, la care se adaugă şi 13 malaezi capturaţi, dublează Capul Bunei Spranţe
pe care datorită furtunilor îl redenumesc Cabo tormentoso şi se îndreaptă spre nord, dar din lipsă
de alimente sunt nevoiti să oprească în I-le Capului Verde. Portughezii îşi dau seama că cei pe
care îi ajută nu vin din America, ci din Indii şi că au la bord mirodenii. Încercarea de ai captura
eşuează şi spanioli după trei ani de navigare aproape continuă ajung la San Lucar de Barrameda la
gura de vărsare a fluviului Guadalquivir. De aici cu trei ani în urmă au pornit sub comanda lui
Magellan cinci corăbii şi duoă sute şaizeci şi cinci de oameni, iar acum în 06.09.1522 ancoreaza
numai o mică corabie şi doar optsprezece oameni.
În timpul acestei călătorii cunoştinţele de geografie s-au diversificat şi s-au amplificat
prin:
❖ Descoperirea diferenţei de fus orar, a.î. dacă se ocoleşte Pământul spre vest se
câşti-gă o zi, iar dacă se realizeaza operaţia inversă se pierde o zi; spaniolii credeau că
este mier-curi dar de fapt era joi.
❖ Descoperirea str. care poartă azi numele lui Magellan.
❖ Descoperirea arhipelagurilor: Mariane şi Filipine (numele este dat în onoarea
regelui Filip al-II-lea).
❖ Demonstrarea teoriei conform căreia Pământul este sferic, iar oceanele comunică
între ele.
 ❖ Descoperirea Oc. Pacific care separă continentul asiatic de cel american.

4. CĂPITANUL JAMES COOK (1728-1779).

S -a născut la 27.10.1728, la Marton-in-Cleveland, Yorkshire, şi a fost cel mai remar-cabil

descoperitor maritim şi explorator al Pacificului. În timpul celor trei călătorii efectuate în
Oceania şi Pacific acest veritabil “lup de mare” excelent navigtor şi comandant, a descoperit
multe insule şi ţărmuri necunoscute până atunci. Este primul marinar care încearcă să dezlege
misterul ce înconjoară presupusa Terra Australis Incognita, adică Australia. În acea perioadă se
credea că Australia (Noua Olandă) este legată de Ţara Statelor (Noua Zeelandă) a lui Tasman
descoperită în 1642.
Prima călătorie(1768-1771) a avut ca scop principal observarea trecerii planetei Venus
peste discul solar în anul 1769, eveniment ce a fost anuţat de către Halley şi care a fost vizibil
numai din I-le Tonga, iar în continuarea călătoriei trebuia să fie elucidată existenţa Continentului
de Sud. În acest scop, Cook trebuia să navigheze şi să exploreze Pacificul de sud între 35 0 şi 400
Lat.S, iar în cazul în care nu întâlneşte presupusul continent să se îndrepte spre ţărmurile Noii
Zeelande încă necercetate. Instrucţiunile prevedeau că toate ţărmurile nou descoperite să fie luate
în posesiunea coroanei britanice.
Extediţia începe în 26.08.1768 , iar nava-barc Endeavour ridică ancora la Plymouth
îndreptându-se spre sud şi dublând Capul Horn pt. a doua oară în istorie (prima dată a fost dublat
de Le Maire în 1616 cu nava Concorde ) ajung în Pacific. În luna iunie ajung în I-la Tahiti şi
încep pregătirile ştiinţifice pt. ziua de 3 iunie 1769. În timpul celor trei luni cât au stat în insulă
astronomii au studiat eclipsa de soare produsă de planeta Venus, Cook începe să cerceteze insula
şi bogătiile oferite de aceasta, de climatul tropical, stabilind înfăţişarea reală şi dimensiunile a
acesteia (forma dublă) pt. prima dată, dar începe şi o cercetare mai amplă a arhipelagului
Societăţii descoperind majoritatea insulelor, fiind prima întreprindere cartografică exigentă în
Oceania. Aici europenii seamănă seminţe de pepeni, portocali, lămâii, etc.aduse cu ei.
În luna iulie călătoria reâncepe şi Endeavour se îndreaptă spre Noua Zeelandă, aici
Cook cartografiază ţărmurile şi descoperă strâmtoarea ce desparte Insula de Nord de cea de Sud;
locuitorii pe care îi întâlneşte (maorii) îi fac o impresie destul de bună, iar în cea mai mare parte a
timpului relaţiile cu acestia sunt paşnice. După ce cartografiază Insula de Nord şi Insula de Sud,
Cook se îndreaptă spre Australia (Noua Olanda), trecând de Marea Barieră de Corali. Aici
europenii constată că aborigenii (negrii australieni), arată cu totul altfel de cât cei pe care i-au
întâlnit până acum, pielea le este neagră, sunt acoperiţi cu tatuaje, nasul este mare şi turtit şi nu
aceptă obiectele lasate de către marinari fiind mai degrabă sperioşi şi doar în câteva cazuri s-au
arătat ostili. Pe ţărmurile australiene europenii văd pt. prima dată canguri şi câini dingo.
Aborigenii vânau cangurii, dropiile şi nandu ( face parte din familia struţului ), cu ajutorul
bumerangului.
După ce ajung în partea de nord a Pen. York constată că I-la Noua Guinee nu este
legată de Australia, ci este despărţită de Str. Torres, căreia îi determină dimensiunile. De aici se
îndreaptă spre Batavia în I-le Moluce pt. o scurtă escală, de unde se îndreaptă spre Anglia ocolind
C. B. S. unde au ajuns la 13 iulie 1771 în portul Downs, realizând în acest fel înconjurul lumii.

Această primă expediţie nu a clarificat existenţa Continentului Sudic şi de aceea J.

Cook propune Amiralităţii Britanice realizarea unei noi călătorii cu scopul de a elucida acest
lucru. I-se pun la dispoziţie două nave Resolution şi Adventure, iar scopul era acela de a clarifica
existenţa sau inexistenţa “Ţării lui Davis” şi a Continentului de Sud. Călătoria începe la
13.07.1772 şi de aceea Cook se îndreaptă cu mult mai la sud decât orice navigator de până atunci,
dincolo de paralela de 500 Lat. sudică. În timpul acestei călătorii pt. prima dată în istoria
navigaţiei este intersectat Cercul Polar Antarctic (66033 Lat. S.), iar corăbiile sunt nevoite să
navigheze printre gheţuri. Datorită vremii nefavorabile cele două corăbii se rătăcesc şi conform
instrucţiunilor se regăsesc în Noua Zeelandă. Cook se îndreaptă spre SE pt. a face noi descoperiri,
dar ţărmurile căutate nu se arată şi acest lucru îi obligă pe exploratori să se înderpte spre NV,
ajungând în Oceania.

Cook în cea de a doua s-a călătorie descoperă Arh.Cook, Noile Hebride, I-la Noua
Caledonie şi mai multe insule din Arh. Tonga, fiind în acelaşi timp primul explorator al
continentului antarctic pe care îl înconjoară fără să-l atingă datorită icebergurilor ce se desprind
din banchiză. Ne găsind ipoteticele ţărmuri văzute de înaintaşii săi: “Ţara lui Davis”, “Ţara lui
Kerguelen” şi Continentul de Sud se întoarce în patrie ocolind Capul Horn, unde ajunge în portul
Spithead la 30.07.1775. realizând cea de a doua circumnavigaţie.

De la Columb şi până în sec. XIX numeroase expediţii au avut ca sop descoperirea

unei trecători prin NV Americii de Nord, dincolo de paralela de 52 0 Lat. N. Parlamentul britanic
oferă o recompensa de 20.000 lire sterline echipajului care va izbuti să realizeze descoperirea.
Amiralitatea britanică îi încredinţeaza lui J.Cook comanda a două nave Resolution şi Discovery.
Ţinta celei de a treia călătorii o reprezintă Pacificul de Nord în special cercetarea coastei de NV a
Americii puţin cunoscută şi găsirea căii maritime de NV, cale ce a mai fost căutată şi de alţii (Jon
Cabot-1497; Jaques Cartier-1534; Jon Byron-1764). Expediţia începe în 12.07.1776 şi cele două
nave se îndreaptă spre Capul Horn. În această călătorie Cook constată că “Ţara lui Kergelen”este
în realitate un grup de insule; de aici se îndreaptă spre Noua Zeelandă şi Tasmania urmând să
ajungă în I-le Societăţii, Tonga unde rămân mai multe săptămâni.
De aici expediţia se îndreaptă spre nord şi la 18 ianuarie 1778 Cook face ultima s-a
mare descoperie: I-le Hawaii denumite iniţial de englezi Sandwich în onoarea primului lord al
amiralităţii Earl of Sandwich. În continuare J.Cook se îndreaptă spre ţărmul american şi Alaska
vizitată înaintea sa de către V.J.Bering (1681-1741), aici europenii văd pt. prima dată eschimoşi şi
traversează Str. Bering ajungând în Marea Ciukotsk(Oc. Arctic), după care se reântorc spre sud
din cauza banchizei care le blochează trecerea dublând Capul Dejnev, pt. a ierna.
După o lună de navigat englezii ajung în Hawaii unde băştinaşii îşi dau seama că
vizitatorii nu sunt nemuritori şi încep să pună la cale furturi pe care britanicii încearcă să le
împiedice trăgând focuri de muschetă, în urma cărora mai mulţi hawaieni sunt răniţi sau ucişi. În
urma acestor frământări Cook este ucis în ziua de 14 februarie 1779. Charles Clerke căpitanul de
pe “Disovery” continuă să exploreze Oceanul Îgheţat îndreptând navele spre nord până în Marea
Ciukotsk la 700330 Lat.N. după care se înderaptă spre sud. În urma morţii sale comanda este
preluată de către Jon Gore (1730-1790) care se îndreaptă spre Anglia ocolind Capul Bunei
Speranţe unde ajunge la 4.10.1780.
În timpul celor trei călătorii James Cook a realizat:
(a) Pt. prima dată dovedeşte existenţa Str. Torres care separă Noua Olandă de I-la
Noua Guinee, stabilindu-i dimensiunile.
(b) Descoperă şi descrie coasta estică a Australiei, traversând Marea Barieă de Corali.
(c) Descoperă Arh. Cook, Tonga, Hawaii, i-le din arh. Societăţii.
(d) Înconjoară pt. prima dată Antarctica şi confirmă inexistenţa presupuselor “ţări” ale
lui Davis, Kerguelen etc.
(e) Naturaliştii care l-au însoţit au descoperit numeroase plante necunoscute până
atunci : cânepa neozeelandeză (Phornium tenax Forst), pinii Cook (Araucaria Cooki sau
Araucaria columnaris), cangurii, câinele dingo.
(f) Pentru prima dată este intersectat cercul polar de sud.
(g) Este pentru prima dată schiţată în linii mari harta Oceaniei.

D EPOCA MODERNĂ (sec.XIX-înc.sec.XX).

S e caracterizează prin ampolarea luată de călătoriile ce au ca scop descoperirea de noi teritorii

încă ne cunoscute, de studierea obiceiurilor băştinaşilor întâlniţi, de studierea aspectelor cu
caracter geografic (hidrografie, faună, climă, resurse naturale etc.) şi de colonizarea tot mai
accentuată a teritoriilor nou descoperite.
În această perioadă Oceanul Planetar fiind în cea mai mare parte cunoscut, cei care
conduc şi organizează expediţii de descoperire şi-au îndreptat atenţia asupra continentelor: Africa,
America de Nord, Australia unde sa descoperit aur, argint, diamante şi s-a declanşat o ofensivă a
colonizării din dorinţa de a valorifica resursele naturale sau de a începe o nouă viaţa întemeind
ferme şi cultivând pământul.

1. EXPLORAREA "CONTINENTULUI NEGRU" (AFRICA).

C el mai greu accesibil a fost “continentul negru” mai ales partea sa centrală înconjurată de
obstacole naturale: jungle dese, savane nesfârşite, mlaştini şi fluvii populate de crocodili
având un climat torid, unde malaria făcea ravagii, la acestea adăugându-se atacurile
diferitelor triburi multe dintre ele fiind canibale. Exploratorii europeni au început să pătrundă în
interiorul continentului începând de la mijlocul sec. XIX. La început aceştia au fost misionari,
comercianţi şi mult mai târziu curiozitatea ştiinţifică i-a îndemnat pe unii membrii ai asociaţiei
Descoperii Regiunilor Interioare ale Africii (Asociaţia Africii), dar şi pe altii: militari, ziaristi,
multi dintre ei fiind trimişi de către Societatea Geografică Regală Britanică. Foarte mulţi dintre
exploratorii Africii interioare mureau în timpul expeditiilor fie din cauza bolilor, fie datorită
atacurilor băştinaşilor, ne mai putând să-şi finalizeze călătoriile.
1.1. DAVID LIVINGSTONE

Cele mai mari expediţii au fost organizate de către medicul misionar David
Livingstone 1853-1856;1858-1864; 1865-1873. În timpul acestor expediţii Dr. Livingstone a
descoperit cascada Victoria cea mai mare din lume (120m) situată pe fluviul Zambezii, situată în
Africa Centrală regiune pe care a explorat-o şi străbătut-o de la est la vest în prima s-a călătorie.
În cea de a doua expediţie explorează regiunea marilor lacuri unde cartografiază lacul Nyasa.În a
treia şi ultima s-a călătorie se îmbolnăveşte şi pierde legătura cu europenii, care îl cred mort, iar
din acestă cauză ziarul american New York Herald organizează o expediţie de salvare condusă de
Henry M. Stanley. Cei doi exploratori s-au întâlnit în localitatea Ujiji pe malurile lacului
Tanganyka. Livingstone slăbit de malarie îşi reia expediţia cartografiind în continuare lacul
Tanganyka, iar de aici se îndreaptă spre nord căutând izvoarele râului Lualaba, dar moare în 1873
înainte de a ajunge pe malurile fluviului.
Alte expediţii au mai fost organizate de: John Speke, Richard Burton care descoperă L.
Tanganyka (1858), L. Victoria (1858-1859) numit iniţial Nyanza, izvoarele Nilului pe care le
situează corect în L. Victoria; Florence şi SamuelBaker descoperă L. Albert s.a.m.d.
În urma acestor descoperiri pe harta Africii nu au mai rămas aşa de multe pete albe şi
porţiuni neexplorate, iar perioadei de explorări i-a urmar o nouă şi febrilă perioadă de colonizare
şi control european.

2. CUCERIREA POLULUI SUD ŞI A ANTARCTICII.

C ucerirea Polului Sud s-a realizat cu pretul unor mari sacrificii umane şi al unor îndelungaţi
ani de eforturi şi încercări. În spiritul cuceririlor ştiinţifice, ce anima lumea ştiinţifică de la
sfârşitul sec. XIX şi înc. sec. XX s-a înscris şi Roald E.G. Amundsen care a fost timonier la
bordul vasului Belgica ocazie cu care a participat la expediţia antarctică belgiană împreună cu
Emil Racoviţă. La întoarcerea în Belgia Amundsen se decide să încerce să cucerească pt. prima
dată în istorie Polul Sud. Înainte de a ajunge pe ţărmurile antarctice pregăteşte şi conduce o
expediţie al cărei scop este acela de a găsi trecătoarea de NV pt. a putea ajunge din Atlantic în
Pacific ocolind America de Nord pe la nord şi de a cartografia cât mai multe insule din
arhipelagul arctic canadian. Această expediţie a avut rolul de a pregătii viitoarea expediţie
antarctică care se anunţa a fii mult mai dificilă şi mai complexă. Din 1903 şi până în 1906 Roald
Amundsen înaintează printre insulele arhipelagului canadian făcând observaţii meteorologice,
hidrologice, topografice şi etnografice ajungând în cele din urmă în Alaska.
Cucerirea propriuzisă a Polului Sud s-a realizat la începutul celui de al doielea deceniu
al sec. XX în urma întrecerii dintre norvegianul R. Amundsen şi englezul R. Scott. Norvegianul
pleacă spre sud la 10.09.1910 şi în 16 ianuarie 1911 ajunge la marginea banchizei şi începe
debarcarea echipamentului: sănii eschimose trase de câini haski. În acelaşi timp Scott debarcă pe
marginea ban-chizei ecipamentul şi săniile trase de cai şi ponei siberieni, care în lunga şi
obositoarea călătorie mor din cauza gerului foarte pătrunzător (temperatura cobora frecvent sub
-300, -400C).
După parcurgerea acelui drum lung şi dificil din cauza temperaturii scăzute şi
numeroase-lor crevase ce trebuiau traversate norvegienii ajung primii la Polul Sud la 14.12.1911
şi la 25 ianuarie 1912 ajung dinou pe marginea banchizei, se reâmbarcă şi se întorc în patrie. Scott
R. şi oamenii săi ajung la Polul Sud în data de 17.01.1912 şi găsesc cortul instalat de Amundsen.
Pe drumul de întoarcere mor din cauza frigului şi a extenuarii la câţiva kilometrii de ultima bază
de aprovizionare îninte de a ajunge la marginea banchizei.
E EPOCA CONTEMPORANĂ (după 1950).

D upă cel de al doielea război mondial cercetarea ştiinţifică din toate domeniile i-a o amploare
fără precedent în istorie, înregistrându-se în fiecare an recorduri şi descoperiri ştiinţifice de
multe ori senzaţionale. Cele mai multe descoperiri din domeniul geografiei s-au realizat pe
tărâmul a douâ noi dişcipline geografice: oceanologia şi oceanografia. Cele două domenii de
cercetare studiază mările şi oceanele şi viaţa din adâncuri. Printre promotorii cercetării
adâncurilor se numără Auguste Picard care a inventat batiscaful, Jaques Y. Cousteau care alături
de Emile Gagnan a perfecţionat scafandrul a.î. acesta a devenit autonom putându-se mişca liber
prin apă, ne mai fiind legat ca pâna atunci de uscat cu un cordon ce îi asigira alimentarea cu aer.

1. JACQUES YVES COUSTEAU (1910-1997).

F igură emblematică a secolului al XX-lea, celebru navigator şi explorator francez a contribuit

din plin la apropierea omului de nesfârşitele spaţii ale oceanelor, la cunoaşterea lumii
mirifice în care trăiesc vieţuitoarele marine. La bordul legendarei nave Calypso, comandantul
Cousteau a străbătut mările şi oceanele planetei, dezvăluind milioanelor de oameni, prin
intermediul incredibilelor sale filme documentare, frumuseţile lor, dar şi pericolele deosebite care
le ameninţă tot mai mult în ultimii 50 de ani.
Ş-i a început activitatea de cercetare a adâncurilor în preajma celui de al doielea război
mondial alături de cei doi prieteni ai săi Philipp Tailliez şi Frédéric Dumas, cu ajutorul cărora
experimentează numeroase şi diverse modele de aparate de respirat sub apă. În anul 1942
împreună cu Emile Gagnan realizează primul detentor conceput pe principiul aeroforului construit
de Rouquayrol-Denayrouze în sec. XIX, care să furnizeze aer scufundătorului la presiunea apei
înconjurătoare a.î. în plămânii scafandrului să existe un echilibru permanent. Şi în acest fel s-a
născut scafandrul autonom, care din acel moment a cucerit o lume întreagă, fiind utilizat în cele
mai diverse scopuri de la deminări şi până la turism subacvatic. Încă de la începuturi
J.Y.Cousteau a fost preocupat de modernizarea scafandrului, dar şi de protejarea scufundătorului
în timpul imersiunii. În acest scop a imaginat şi experimentat un “costum cu volum constant”
umpulut cu aer în scopul de al proteja termic pe scafandrier. În anii ce au urmat războiului
comandantul Cousteau şi colaboratorii săi încep să realizeze primele studii dedicate tehnicii de
scufundare şi cunoasterii mai bine a fiziologiei scufundărilor, stabilind pt. prima dată limitele de
utilizare ale scafandrului în condiţii de siguranţa a.î. să se evite fenomenul cunoscut sub numele
de “beţia adâncurilor” sau narcoza. Acest fenomen se manifestă la o adâncime mai mare de 60m
datorită dizolvării azotului în sânge şi are ca efect distorsionarea realităţii şi în final moartea
scafandrului prin înec.
În decursul prodigioasei cariere comandantul Cousteau realizează numeroase croaziere
în Marea Roşie, Marea Mediterană, Oceanul Indian, Antarctica, Marea Caraibilor, străbate şi
cercetează marile fluvii ale Terrei: Nilul, Mississippi, Mekong, Huang He (Fluviul Galben),
Dunarea (1991-1992), Amazonul, efectuează expeditii în Arh. Filipine, Indonezia, Papua Noua
Guinee etc. În timpul acestor expediţii este adunat un vast material documentar şi sunt prezentate
opiniei publice din întreaga lume problemele specifice lumii a treia, poluarea tot mai intensă a
oceanelor şi a marilor fluvii, degradarea şi distrugerea ecosistemelor din pădurea tropicală şi cea
amazoniană, dispariţia tot mai rapidă a diferitelor specii terestre şi marine.
Pe parcursul a 53 de ani echipa comandantului Cousteau a realizat peste o100 de filme
documentare în care sunt prezentate imagini, unele apraoape incredibile despre frumuseţile lumii
submarine, dar şi despre pericolele care îl pândesc pe scafandrul neatent. Unele dintre aceste
filme (de scurt metraj, de lung metraj sau pt. televiziune) au fost premiate la festivalurile pt. film
cu diferite premii (Lumea Tăcerii-1955, premiul Palme d’Or la Cannes);
alte pelicule de marcă sunt: Capcanele mării, Lumea fără soare; filmele realizate pt. televiziune
au fost incluse în două serii Odiseea submarină a Echipei Cousteau şi Echipa Cousteau
redescoperă lumea .
J.Y.Cousteau a avut numeroase idei şi iniţiative care s-au concretizat prin crearea de
noi instrumente menite studierii adâncurilor. Prototipurile s-au succedat într-un ritm vertiginos, de
la aparate de fotografiat şi filmat sub apă, cu toate accesoriile necesare, până la laboratoare de
cercetare sau minisubmarine. Un astfel de minisubmarin propulsat cu jeturi de apa a fost realizat
pt. prima data sub atenta conducere a comandantului şi a fost denumită Farfuria scufundătoare,
care permitea coborarea a doi oameni până la 350m adâncime. De numele său se leagă un proiect
foarte îndrăzneţ care avea ca scop experimentarea posibilităţilor pe care le pot avea oamenii
pentru a trăii şi de a desfăşura diferite activităti sub apele mărilor în viitoarele oraşe submarine,
exploatând în acest fel resursele naturale ale oceanelor. Acest proiect a fost denumit Precontinent
1, 2, 3, şi încadrul lui între anii 1962-1965 mai mulţi membrii ai echipajului de pe Calypso au
petrecut între 7 şi 22 de zile în interiorul unor dispozitive metalice (sfere sau cilindrii) care au fost
plasate pe fundul mării, la 10m, 25m si 100m adâncime. În interiorul acestor “staţiuni submarine”
acvanauţii respirau ameste-curi de gaze (heliu, azot, oxigen), dar şi aer normal şi erau nevoiţi să
traiască în condiţii de presiune ridicată (2-3atm.).
Comandantul Cousteau de-a lungul vieţii sale şi-a imaginat şi a construit până la urma
o nava cu un nou sistem de propulsie eoliană, dar care să utilizeze tehnicile cele mai moderne.
Această nava a fost denumita Alcyone, dupa numele celei de a doua fice a zeului Eol, zeul
vânturilor şi utiliza pt. propulsie sistemul turbovoile, iar la 13.05.1985 este programată
parcurgerea Oc. Atlantic sub semnul Păcii. Campania ştiinţifică a vasului este încununată de
succes şi în pofida unei campanii publicitare costisitoare, sistemul de propulsie eoliană Cousteau-
Pachiney nu a devenit comercial.
De-a lungul vieţii şi activitătii ştiinţifice J.Y.Cousteau a adus în atenţia întregii lumi
frumuseţea mărilor şi oceanelor, a realizat studii despre comportamentul oamenilor faţă de mediul
marin, a înţeles şi a transmis prin mass-media pericolul în care se află Oceanul Planetar, a fost
primul cercetător care a încercat să impună o expolatare în mod raţional a bogăţiilor mediului
marin, intuind în acest fel că în viitor omenirea se va îndrepta spre mare şi resursele sale.

CAP. II CĂLĂTORI ŞI EXPLORATORI ROMÂNI PE ALTE MELEAGURI.

C apitolul de faţă îşi propune s-ăi prezinte succint pe acei exploratori de frunte ai neamului
care prin eforturile personale, la îndemnul ori solicitarea altor persoane efectuează călătorii
cu scopul de a cunoaşte mai bine regiuni îndepărtate şi puţin cunoscute până la acea vreme. Cea
mai mare parte dintre aceştia sunt fie diplomaţi aflati în serviciul cancelariilor străine, fie
naturalişti sau geografi.

A EPOCA MEDIEVALA.

1. SPĂTARUL NICOLAE MILESCU (01.06.1636-1708 Moscova), la

curtea Împaratului Chinez .

I ^n “Letopiseţul Ţării Moldovei”, Ioan Neculce ne spune că “spătarul “ Milescu s-a născut în
zona Vasluiului şi la Iaşi îşi începe studiile la “Academia” lui Vasile Lupu, pe care le continuă
la Constantinopol (Ţarigrad), la şcoala Patriarhiei, unde învaţă mai multe limbi de circulaţie la
acea vreme (slavona, greaca veche şi nouă, turceşte, latina etc.) . La înapoierea în Moldova devine
sfetnic la curtea lui Ştefăniţă fiul lui Vasele Lupu. În timpul tulburărilor din Moldova, el îşi
începe peregrinările prin Europa: la Berlin, Paris, Stokholm, Szczecin, toate acestea fiind de altfel
misiuni diplomatice realizate în serviciul cancelariilor domneşti din Polonia, Franţa, Suedia etc.
Pe la 1671 la rugămintea Ţarului Alexei Mihailovici, Patiarhul Constantinopolului şi al
Ierusalimului, îl trimite pe Nicolae Milescu la curtea ţarului ca sfetnic şi translator. În scurt timp
este numit ambasador al Rusiei şi este trimis în fruntea unei solii la curtea împaratului chinez,
aflată la Pekin.
Misiunea ambasadorului cuprundea:
S Cercetarea tertoriului rus proaspăt cucerit, aflat dincolo de M-ţii Ural;
S Stabilirea de relaţii diplomatico-comerciale cu China;
S Cunoaşterea Chinei din punct de vedere economic, politic, social, cultural, administrativ
şi militar.
Călătoria începe în 1675 la (03.03.) Moscova şi delegaţia ajunge la Tobolsk la 30
martie. Prin Siberia solia până la graniţa cu imperiul vecin urmează fluviile Irtîş, Obi şi Enisei
ajungând la Lacul Baikal şi pt. prima dată este masuarată: grosimea stratului de gheaţă, lăţimea şi
adâncimea marelui lac asiatic, iar de aici urcă pe râul Angara. Călătorul valah a facut observaţii
amanunţite cu privire la regiunile siberiene, descriind natura, obiceiurile şi religia populaţiilor
întâlnite, fauna şi flora. De aici ocolesc munţii aflati în SE Transbaikalului, strabat M-tii Hinganul
Mare, ocolesc deşertul Gobi, străbat Manciuria şi la 16.05.1676. ajung la Pekin. După trei luni
solia rusă se întoarce cu misiunea diplomatică îndeplinită parţial, pt. că spătarul nu a acceptat
condiţiile impuse pt. întâlnirea cu împăratul chinez.

2. FRANCISC BINDER (01.09.1820-11.04.1875).

I În anul 1849 farmacistul transilvănean, născut la Sebeş, efectuează prima s-a călătorie în
Africa, trecând mai înainte prin cele mai importante oraşe din Orientul Mijlociu: Smirna,
Ierusalim, Beirut, Bagdad, Nazaret etc. iar apoi se îndreaptă spre Sudan având ca obiectiv central
observarea Nilului superior, mai precis a Nilului Albastru, el fiind primul european care a ajuns în
această regiune africană, în timpul cât a fost viceconsul al Austriei la Khartoum. La 15.11.1860
porneşte într-o călătorie pe Nilul Alb şi ajunge în ţinutul mlăştinos din Ţinutul Djur, îndreptându-
se spre SV şi ajungând în pădurile ecuatoriale aflate între Nil şi Congo. A întâlnit în drumul său o
vegetaţie tipică de păduri de bambus şi arbori de cauciuc, iar negrii pe care i-a cunoscut făceau
parte din triburile bari şi azande, cărora călătorul român le-a studiat obiceiurile. Expediţia se
termină în 1861 şi F.B. pe parcursul ei colecţionează unelte specifice pt. vânat şi pescuit, păsări,
animale, podoabe şi obiecte casnice. Bogatul material strâns în timpul călătoriilor africane
alcătuieşte în prezent o colecţie ce a fost donată muzeului Societăţii de Ştiinţe Naturale din Sibiu
şi şcolii din Sebeş. Botanistul Th. Kotschy inventariază colecţia de plante şi a dat numele
transilvăneanului mai multor plante descoperite de el.
 3. EMIL RACOVIŢĂ (15.11.1868-19.11.1947) şi expediţia antarc-
tică belgiană (1897-1899).

R emarcabil biolog şi savant de renume mondial, talentat scriitor, afost unul dintre cei mai
de seamă exploratori români pt. că a participat la expediţia antarctică belgiană în calitate
de naturalist încadrul echipajului de pe vasul “Belgica” condus de către Adrien de
Gerlache în deceniul al zecelea al sec. XIX. Expediţionarii pleacă la 18.08.1897, iar vasul face o
primă escală la Ostende, apoi traversează Atlanticul şi ajunge la Rio de Janeiro, iar de aici se
îndreaptă spre sudul Patagoniei unde va face o escală la Punta Arenas, oras situat în
Str. Magelan pe teritoriul statului Chile. Aici E.R. face o excursie în interiorul continentului
pentru a observa pampasul argentinian. Naturalistul român descrie viata văcarilor locali denumiti
gaucio şi a modului în care acestia prind şi dersează caii sălbatici. Călătoria prin pampas se
desfăsoară fără probleme, iar aici a vizitat pentru prima dată o peşteră unde se presupunea că a
trăit un animal preistoric acărui blană a fost jupuită animalului de către proprietarul haciendei, pe
proprietatea căreia se afla peştera.
De la Punta Arenas expediţionarii se îndreaptă spre Ţara de Foc, iar aici E.R. descrie
pentru prima dată viaţa onaşilor, locuitorii extremităţii de sud a continentului sud american, dar
mai ales modul acestora de a vâna guanaci (animale înrudite cu antilopele patagoneze lame
sălbatice).Tot aici echipajul petrece sărbătorile de iarnă, iar la 13 ian.1898 părăsesc golful San
Juan îndreptandu-se spre Antarctica. În Str. Drake fac mai multe sondaje şi constată existenţa unei
mări adânci.
Ţărmul Antarcticei se dovedeşte a fi neprimitor, din cauza numeroaselor iceberguri
care au împiedicat vasul să acosteze. În timpul verii australe echipajul ştiinţific al vasului a
cartografiat ţărmul putin cunoscut al continentului sudic, descoperind canale şi insule, studiind
fauna şi flora locală. La sfârşitul lunii februarie vasul este prins în totalitate de gheţuri şi va
rămâne blocat în acest fel timp de 13 luni. În acest răstimp oamenii au coborât pe banchiză şi au
început să efectueze sondaje, măsurători ale magnetizmului, au recoltat cu fileul zoologic
plancton şi diverse specii de vieţuitoare, multe dintre ele ne cunoscute, au observat
comportamentul pinguinilor şi al focilor. Scăparea dintre gheţurile antarctice a fost posibilă numai
după săparea unui canal lung de 700m la care au lucrat toţi cei 16 membrii ai echipajului şi care a
durat mai mult de o lună. În timpul aventurii antarctice au murit doi oameni fizicianul Emile
Danco şi matelotul Vienke. În martie 1899 “Begica” ancorează dinou la Punta Arenas, iar E.R. se
reântoarce în patrie cu un vas de linie.
Realizările ştiinţifice ale expediţiei:
S Emil Racoviţă este primul român care a ajuns în Antarctica şi a petrecut acolo iarna
polară.
S În această perioadă a strâns peste 1300 de probe zoologice şi botanice de o mare
valoare ştiinţifică, care au constituit obiectul de studiu a peste 60 studii şi lucrări
sub îndrumarea lui.
S Câteva specii poartă numele savantului.
S Sunt cartografiate ţărmurile antarctice puţin cunoscute, este descoperită Str. Adrien
de Gerlache.

Emil Racoviţă este întemeietorul biospeologiei, în urma descoperiri unui rac în peştera
Cueva del Darch în I-la Mallorca. Apus bazele primului institut de speologie din lume la Cluj
Napo ca în deceniul al treielea al sec.XX-lea.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1 Borda, Valentin Călătorişiexploratorimmâni Ed. Sport-Turusm, Bucureşti, 1985.

2 Giurgea, Doina Călători şi călătorii celebre - suport de curs, dişciplină opţională Ed.
Eficient, Bucureşti, 2001.
3. Goldenberg S. Coiumb - omul şi fapta Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1973 4
Loon, Hendrik van Istoria navigaţiei Ed. Tars, Bucureşti, 1993.
5. Humboldt, Al von De la Orinoco laAmazon Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
6. Marinescu, Alexandru Jacques Yves Cousteau Ed. All, Bucuresti, 1999.
7. Marinescu, Alexandru EmilRacoviţăşiexpediţia "Beigica"Ed. All, Bucuresti, 1998.
8. Machidovici, I. P. Istoria descopeririiorgeografee Ed. Stiintifica, Bucresti, 1959.
9. Popovici, loan Pe urmele marilor exploratori Ed. Albatros, Bucuresti,1974.
10. Retinschi, Alexandru Mari navigatori în jurul lumii Ed. Albatros, Bucuresti, 1983.
11 Queffelec, Henri La Bodeuse sau ocolul lumii făcut de Bougainville Ed. Eminescu, Bucureşti
1990.
12. Zweig, Ştefan Magelan Ed. Mondero, Bucuresti, 1992.
13. *** În jurul lumii. Călătoriile căpitanului James Cook Ed. pt. literatură 1961 vol. III.
14. *** Enciclopedia descoperirilor geografice Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Buc. 1976.