Sunteți pe pagina 1din 1

Data: 25.03.2020, 26.03.

2020
Clasa: a VIII-a C

ROMÂNIA ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL


- SCHIȚA LECȚIEI-

Al Doilea Război Mondial are loc între anii 1939-1945.


Anul 1940 a însemnat pentru România grave pierderi teritoriale. Ca urmare a aplicării
protocolului secret al pactului Ribbentrop-Molotov și a notelor ultimative înmânate de
guvernul sovietic România a fost nevoită să cedeze URSS-ului Basarabia și nordul Bucovinei.
Din cauza pretențiilor revizioniste ale statelor vecine susținute de Axă, România a fost
nevoită să piardă vestul Transilvaniei în favoarea Ungariei și sudul Dobrogei în favoarea
Bulgariei.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea abdică, iar pe tronul regatului României, vine
regele Mihai I, însă conducerea propriu-zisă a statului va fi preluată de mareșalul Ion
Antonescu.
În aceste condiții vitrege și dorind recâștigarea teritoriilor pierdute, România a aderat
la Axă în anul 1940, iar un an mai târziu a intrat în războiul antisovietic, alături de Germania.
La 22 iunie 1941, România intră în război de partea AXEI. Armata română a eliberat
Basarabia și Bucovina de Nord, participând apoi la luptele din Crimeea, de la Stalingrad sau
Cotul Donului etc.
Cea mai amplă şi cea mai tragică etapă a participării armatei române pe frontul de Est
a fost Bătălia Stalingradului - August 1942 – Februarie 1943.
La 23 august 1944, într-un context politico-militar dificil, marcat de ofensiva
sovietică din Moldova, România a ieșit din alianța cu Germania, act cunoscut sub numele de
Actul de la 23 august 1944.
Până la sfârșitul războiului, România a participat alături de Aliați la înfrângerea
Germaniei hitleriste. La încheierea războiului, pe planul diplomatic, doar participarea de
partea Axei a fost luată la socoteală și România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946)
ca stat dușman învins.
ACTIVITATE DE ÎNVĂȚARE: Analizează studiul de la pagina 151 din manualul de
istorie, Actul de la 23 august și urmările sale și scrie dacă acest act a avut consecințe negative
sau pozitive pentru România. Argumentează-ți opinia în aproximativ 10 rânduri.

S-ar putea să vă placă și