Sunteți pe pagina 1din 2

AUTORITATEA LEGISLATIVĂ

PARLAMENTUL
Autoritatea legislativeă a statului român având
ca principală atribuție adoptarea legilor cu
caracter obligatoriu pentru toți cetățenii .

PARLAMENTARI BICAMERAL

Aleși prin vot universal, secret, direct, și CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL


liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani.

Reprezintă interesele cetățenilor


Lucrează, de regulă, în ședințe separate
Se întâlnesc în ședințe comune,
în situațiile prevăzute de
Constituție, pentru: Se întrunesc în două
sesiuni ordinare pe an
În situații excepționale se pot întâlni
Primirea Aprobarea Învestirea și în sesiuni extraordinare pentru
mesajului bugetului noului soluționarea unor probleme urgente
președintelui de stat guvern
LEGILE

LEGILE

Cuprind După adoptare, legile se Abrogarea este


norme stabilite Sunt adoptate de parlament și publică în Monitorul modalitatea prin
de stat și au sunt clasificate de Constituția Oficial și intră în vigoare care o lege iese din
caracter României, astfel: la o dată stabilită de lege. vigoare
obligatoriu

Legi Legi ordinare


constituționale Legi organice

Cuprind Organizarea Reglementează Regimul stării Sunt legi obișnuite ce


reglementări învățământului domeniile de de asediu, de reglementează orice
urgență, de domenii care nu țin de
privind Cetățenia importanță
mobilizare a
modificarea română majoră pentru legile organice sau de
forțelor
Constituția stat, precum: armate
legile constituționale,
cum ar fi:
Sistemul electoral

Infracțiuni și pedepse
Regimul juridic al Codul Codul
proprietății și moștenirii penal civil

S-ar putea să vă placă și