Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nicoleta-Ramona Predescu
I. Noţiune
III. Forme
În raport de inexistenţa, de existenţa şi calitatea discernământului, distingem:
- lipsa capacităţii de exerciţiu.
- capacitatea de exerciţiu restrânsă
- capacitatea de exerciţiu deplină.
1. Reglementare
Art. 43 alin. 1 C.civ. care enumeră categoriile de persoane fizice lipsite de capacitate de
exerciţiu. „În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciţiu:
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
- interzisul judecătorescI”. Potrivit art. 170 C.civ. „Prin hotărârea de punere sub
interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus
sub interdicţie judecătorească”.
2. Categorii de acte juridice civile pe care cel lipsit de capacitate de exerciţiu le poate
încheia singur
Art. 43 alin. 3 şi 4 C.civ. reglementează aceste categorii de acte juridice, dispunând: „(3)
Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitate de exerciţiu poate încheia singură actele
anume prevăzute de lege, actele de conservare precum şi actele de dispoziţie de mică
valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor. (4). Actele pe care
minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, afară de cazul în
care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru”.
Din cuprinsul textului legal, deducem că persoana lipsită de capacitate de exerciţiu poate
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
1. Noţiune. Reglementare
- minorul între 14 şi 18 ani poate încheia acte juridice personal, iar nu prin reprezentant legal,
însă cu încuviinţarea ocrotitorului legal (asistat). Prin urmare, minorul cu capacitate de exerciţiu
restrânsă este ocrotit (asistat), nu reprezentat. Ocrotirea legală se realizează de către părinţi, de
tutore sau de curator şi de instanţa de tutelă.
- se au în vedere numai actele juridice civile, nu şi acte juridice privind alte domenii de drept
(administrativ, comercial), pentru care capacitatea juridică este reglementată în mod distinct.
.- încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte atât de părinţi, tutore, iar când este
cazul se va da şi autorizarea instanţei de tutelă. Codul civil prevede că încuviinţarea tutorelui
trebuie să îmbrace formă srisă (art. 146 alin. 1 C.civ.). Încuviinţarea sau autorizarea instanţei
de tutelă, în cazurile prevăzute de lege, trebuie date pentru fiecare caz în parte, cel mai târziu,
în momentul încheierii actului, astfel cum stabileşte art. 41 alin. 2 teza finală C.civ. şi art. 145
alin. 2 C.civ.
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
b). Acte juridice pe care minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă le poate încheia
personal, dar cu încuviinţarea ocrotitorului legal:
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
1. actele de administrare a unui bun individual determinat (ut singuli): închirierea unui
bun, repararea unui bun, contractul de asigurare a unui lucru contra daunelor.
2. acte de administrare a patrimoniului care, raportate la un bun determinat, apar ca
acte de dispoziţie, dar privite în raport cu întreg patrimoniul, tind la exploatarea normală a
acestuia: contractarea unor lucrări de întreţinere a bunurilor proprii; înstrăinarea bunurilor ce
au devenit nefolositoare minorului; înstrăinarea bunurilor supuse pieirii sau stricăciunii.
acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la
profesia sa (art. 42 alin. 1 C.civ.).
3. În schimb, exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor izvorâte din contractul de
muncă sau din actele juridice referitoare la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia
minorului se va face personal de acesta, fără nicio încuviinţare. Tot astfel, minorul va putea
dispune singur de veniturile dobândite din executarea respectivelor acte juridice.
1
Soluţia se deduce din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1784 alin. 3 C.civ.
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
Capacitatea de exerciţiu restrânsă încetează când survine unul dintre următoarele cazuri:
a) minorul dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu, adică la împlinirea majoratului
adică a vârstei de 18 ani, ca regulă art. 38 C.civ.), şi la data încheierii căsătoriei de către
minorul de 16 ani ca excepţie (art. 39 şi art. 272 alin. 1 C.civ.).
Aart. 39 alin. 2 C.civ. „În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de
bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu”.
b) minorul este pus sub interdicţie judecătorească devenind incapabil, fiind total lipsit de
capacitate de exerciţiu.
c) minorul de 14-18 ani decedează, indiferent dacă este vorba de moartea fizic constatată
ori de o hotărâre declarativă de moarte definitivă şi irevocabilă.
. În cazul morţii fizic constatată, încetarea acestei capacităţi este definitivă. În situaţia
declarării judecătoreşti a morţii, dacă minorul de 14-18 ani declarat mort reapare înainte de a
împlini vârsta majoratului, iar hotărârea judecătorească de declarare a morţii se anulează,
acesta redobândeşte capacitatea de exerciţiu restrânsă.
d) în cazul dobândirii capacităţii de exerciţiu anticipate. Pentru motive temeinice
instanţa de tutelă îi poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitate
deplină de exerciţiu, cu ascultarea părinţilor sau tutorelui sau, după caz şi cu avizul
consiliului de familie (art. 40 C.civ.).
1. Noţiune. Reglementare
Noţiune. În dreptul civil român, capacitatea de exerciţiu deplină constituie regula, iar
lipsa capacităţ ii de exerciţiu şi capacitatea de exerciţiu restrânsă constituie excepţii de la
regulă.
Capacitatea de exerciţiu deplină constă în aptitudinea persoanei fizice de a dobândi
şi exercita drepturile subiective civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile prin
încheierea, personal şi singură, a tuturor actelor juridice civile îngăduite de lege.
Reglementare. Capacitatea de exerciţiu deplină îşi găseşte reglementarea de principiu în
dispoziţiile art. 37 C.civ.: „Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia
singură acte juridice“.
- potrivit art. 38 C.civ.: „(1) Capacitatea de exerciţiu deplină începe de la data când
persoana devine majoră. (2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani. “;
- în temeiul art. 39 alin. 2 C.civ. „Minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitate deplină
de exerciţiu“;
- conform art. 40 C.civ., „Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitate deplină de exerciţiu. În acest scop, vor
fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului
de familie”.
Prin urmare se disting trei moduri de dobândire a capacităţii de exerciţiu depline:
- prin împlinirea majoratului civil, adică la data dobândirii vârstei de 18 ani (situaţia
regulă de dobândire a deplinei capacităţi de exerciţiu).
- prin încheierea căsătoriei de către minor înainte de a împlini 18 ani (prima excepţie).
- prin recunoaşterea capacităţii depline de către instanţa de tutelă (a capacităţii de
exerciţiu anticipate), în cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani (a doua
excepţie).
Trebuie precizat că în afara cazurilor reglementate, capacitatea de exerciţiu deplină se
dobândeşte şi prin ridicarea interdicţiei judecătoreşti, dacă persoana în cauză este majoră.
exerciţiu deplină
Capacitatea de exerciţiu anticipată nu operează de plin drept ci trebuie pronunţată de
instanţa de tutelă, în urma unei cereri a minorului în acest sens (oricare minor care a împlinit
16 ani). Competenţa de soluţionare aparţine instanţei de tutelă unde minorul îşi are
domiciliul.
a) persoana fizică cu capacitate deplină are aptitudinea de a încheia orice fel de act
juridic civil (de conservare, de administrare şi de dispoziţie), cu excepţia celor prohibite de
lege.
b) persoana fizică are posibilitatea de a încheia contracte individuale de muncă în
calitate de angajator, din momentul dobândirii capacităţii depline de exerciţiu (art. 14 alin. 3
din Codul muncii).
c) adoptatul cu capacitate de exerciţiu deplină poate solicita tribunalului în a cărui rază
teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România,
Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror
autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti (art. 68 alin. 4 din Legea nr.
273/2004 privind regimul adopţiei, cu modificările ulterioare).
- art. 44 C.civ.: „(1) Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă (...) precum şi actele făcute de tutore fără
autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege,
sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu. (2) Cel lipsit de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate invoca şi singur, în apărare,
anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din
punerea sub interdicţie”.
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
- art. 46 C.civ. alin. 2-3 dispune: „(2) Acţiunea în anulare poate fi exercitată de
reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi de
ocrotitorul legal. (3) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei de
tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării
acţiunii în anulare”.
- Persoana cu care s-a încheiat actul juridic nu poate cere anularea lui, deoarece nu este o
persoană ocrotită de dispoziţia legală, iar art. 46 alin. 1 C.civ. îi interzice o asemenea acţiune:
„persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdicţie
judecătorească incapacitatea acestuia”.
- Potrivit art. 48 C.civ. „Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în
timpul minorităţii, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat (s.n.). După
descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără
respectarea tuturor formalităţilor cerute pentru încheierea lui valabilă”.
- potrivit art. 47 C.civ. „persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă nu este obligată la restituire decât în limita folosului realizat”.
- Art. 45 C.civ. instituie o excepţie de la regulile aplicate anulării actului juridic pentru
incapacitate dispunând: „Simpla declaraţie că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit
de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea
actului. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare,
poate menţine contractul atunci când apreciază că acesta ar constitui o sancţiune civilă
adecvată”.- frauda comisa de un incapabil,
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
1. Noţiune.
3 Caractere juridice. Sub aspectul naturii juridice, atributele de identificare sunt drepturi
personal nepatrimonial. Ele nu au un conţinut economic şi nu pot fi evaluate în bani, fiind
indisolubil legate de fiinţa umană ca subiect al raporturilor juridice civile.
Fiind drepturi personal nepatrimoniale, atributele de identificare a persoanei fizice
prezintă toate caracterele juridice specifice acestor drepturi, astfel:
- sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes, cărora le corespunde obligaţia generală
şi negativă a tuturor persoanelor de a se abţine să le aducă vreo atingere;
- sunt drepturi inalienabile, neputând fi înstrăinate prin acte juridice şi nici transmise
prin moştenire;
- sunt drepturi insesizabile;
- sunt drepturi imprescriptibile extinctiv (cu excepţia acţiunilor de stare civilă) şi
achizitiv, ceea ce înseamnă că nu se pot stinge prin neuz şi nici dobândi prin folosinţă
îndelungată;
- sunt drepturi strict personale, intim legate de persoana titularului său şi, în consecinţă, nu
sunt susceptibile de a fi exercitate prin reprezentare (unele excepţii există în privinţa
numelui şi stării civile);
- aparţin oricărei persoane fizice, dar nefiind evaluabile în bani, nu pot fi incluse în
patrimoniul acesteia.
1. Noţiune.
- lato sensu, prin „nume“ se înţelege numele de familie (în legislaţia veche denumit şi
nume patronimic) şi prenumele (în vorbirea curentă denumit şi nume de botez). Astfel, art. 83
C.civ. prevede: „numele cuprinde numele de familie şi prenumele“,
NOTE DE CURS | Conf. Univ. Dr. Carmen Todică; Asist. Univ. Dr. Nicoleta-Ramona Predescu
- art. 84 alin. 1 C.civ. „numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei (…)”. Prin
urmare, modul de dobândire a numelui de familie este filiaţia, ceea ce înseamnă că numele de
familie al părinţilor va fi dobândit şi de copil.
- În situaţia în care filiaţia unei persoane nu poate fi determinată (copii care sunt găsiţi,
născuţi din părinţi necunoscuţi) numele de familie va fi stabilit pe cale administrativă.
Practic, există două moduri de dobândire a numelui de familie:
- dobândirea numelui prin filiaţie;
- dobândirea numelui pe cale administrativă.
Deosebim astfel după cum copilul este născut din căsătorie sau din afara căsătoriei.
căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea un soţ poate
să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite”.
Legea oferă viitorilor soţi mai multe posibilităţi în ceea ce priveşte numele de familie:
- o primă posibilitate este ca fiecare dintre ei să-şi păstreze numele de familie pe care l-a
avut înainte de căsătorie. În această situaţie, deşi persoana îşi modifică starea civilă,
încheierea căsătoriei nu va avea nici o influenţă asupra numelui de familie.
- a doua posibilitate este ca amândoi soţii să poarte un nume comun. Astfel va opera o
modificare a numelui de familie pentru ambii soţi atunci când aceştia decid să poarte, ca
nume comun, numele lor reunit2 respectiv doar pentru unul din aceştia când numele comun
constă în numele unui soţ.
- a treia posibilitate, care în reglementarea anterioară nu era îngăduită, are în vedere
situaţia în care un soţ păstrează numele, iar celălalt soţ va lua numele lor reunite (în acest
caz operând modificarea numelui).
Alegerea numelui de familie pe care viitorii soţi s-au învoit să-l poarte în căsătorie trebuie
făcută înainte de încheierea acesteia, fie în chiar cuprinsul declaraţiei de căsătorie, fie printr-o
declaraţie scrisă, separat, care se anexează la declaraţia iniţială (
După încheierea căsătoriei, soţii nu mai pot reveni asupra numelui de familie pe care s-au
învoit să-l poarte. Astfel, nu este posibil ca soţii să încheie o convenţie prin care să
stabilească un alt nume comun decât cel declarat, şi nici să revină, prin învoiala lor, la numele
purtat de fiecare anterior căsătoriei. Prin urmare, învoiala soţilor cu privire la numele de
familie pe care-l vor purta în timpul căsătoriei este irevocabilă.
Dacă viitorii soţi nu declară până la încheierea căsătoriei numele de familie pe care s-au
învoit să-l poarte, se consideră că au înţeles ca fiecare dintre ei să-şi păstreze numele de
familie dinainte de căsătorie.