Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cărți într-o bibliotecă
Apariția cărții
Cea mai veche metodă de a transmite mesaje și povești era prin transmitere orală
vezi (viu grai), (tradiție), (zicătoare). Atunci când sistemele de scriere au fost
inventate în antichitate, tăblițele de lut și pergamentul erau folosite, de exemplu în
biblioteca din Alexandria.
Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din
ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai
devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor
galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de
referință.
Înainte de invenția și adoptarea tipărire|tiparului, toate cărțile erau copiate de mână,
de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul Evul Mediu|Evului Mediu, doar bisericile,
universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri
pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru
pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu hârtie.
Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde
o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată
cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi
cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar
sculptate de mână pentru fiecare pagină.
1]Cea mai veche carte tipărită este Diamantul Sutra, un text al Perfecțiunea
Înțelepciunii|Perfecțiunii Înțelepciunii, găsită în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel
Stein într-o peșteră lânga Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârșit scriind că a fost
tipărită la 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică la 11
mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg.2
Actualmente această carte poate fi văzută la British Library din Londra.
Inventatorul chinez Pi Sheng a creat o presă mobilă din pământ ars aproximativ în
anul 1046, dar nu avem exemple tipărite de la el. Caracterele erau puse într-o tavă
unde erau aliniate cu ceară caldă, apoi presa cu o scândură până ajungeau toate la
același nivel, iar când ceara se răcea folosea tava de litere pentru a tipări pagini
întregi.
Cuprins
1Inventarea tiparului
2Fabricarea cărților
o 2.1Procesele actuale
o 2.2Finisarea
3Forme noi de carte
4 Digitalizarea cărților
5Vânzări
o 5.1În România
6Definiții și comentarii
7Formate de carte
8Note
9Vezi și
10Legături externe
În secolul 20, bibliotecile s-au confruntat cu o rată tot mai mare de publicare, numită
uneori explozia informației. Apariția publicațiilor electronice și a internetului au adus
multe informații noi, netipărite în cărți pe hârtie, dar puse la dispoziție online prin
intermediul unor biblioteci digitale, pe CD-ROM, sau sub forma de cărți electronice.
[5]
O carte online este o carte electronică disponibilă online prin intermediul
internetului.[6]
Deși multe cărți sunt produse în format digital, cele mai multe versiuni digitale nu
sunt disponibile pentru public, și nu există o scădere a ratei de publicare pe hârtie.
[7]
Este un efort, totuși, convertirea cărților din domeniul public într-un mediu digital,
pentru redistribuirea nelimitată și disponibilitate infinită. Acest efort este condus
printre alții de Proiectul Gutenberg împreună cu Distributed Proofreaders.
Au existat, de asemenea, noile evoluții în procesul de editarea de cărți. Tehnologii,
cum ar fi POD sau "imprimare la cerere", care fac posibilă imprimarea de carte atât
cât este nevoie la un moment dat, au făcut auto-publicarea mult mai ușoară și mai
accesibilă. Publicarea la cerere a permis editorilor să evite costuri mari de
depozitare, pentru a păstra cărțile nevândute.
Vânzări[modificare | modificare sursă]
În primul secol de existență a imprimeriilor, adică între 1450 și 1550, s-au tipărit
35.000 de titluri.[8] În anul 1913, doar în Germania apăreau 35.078 de cărți, iar în
Japonia 44.566.[8] După război, mai exact în 1931, își anunța supremația Rusia cu
38.405 titluri și venea tare din urmă India, cu 16.000. [8] Statele Unite se situau
undeva pe la mijlocul plutonului, cu 12.230 în 1913 și 10.607 în 1931. [8] Anglia -
14.688 de volume, iar Franța - 9.822.[8] În a doua jumătate a secolului XX s-au tipărit
în lume 36 de milioane de titluri. [8] În anul 2010 se publicau anual un milion de cărți,
ceea ce înseamnă că la fiecare 35 de secunde apare o nouă carte. [8]
Cea mai vândută operă literară din lume este Micul prinț, un roman al scriitorului
francez Antoine de Saint-Exupéry, apărut în 1943.[9] De-a lungul a 70 de ani, „Micul
Prinț” a fost tradusă în mai mult de 270 de limbi și dialecte, în peste 145 de milioane
de exemplare, din care 12 milioane în Franța.[9]
Cea mai scumpă carte din lume a fost vândută în 2010 pentru suma de 10 milioane
de dolari.[10] Este vorba de o copie a cărții „Birds of America” („Păsările din
America"), publicată în 1820 și scrisă de naturalistul și pictorul american John James
Audubon (1785-1851).[10]
În România[modificare | modificare sursă]
În România, piața de carte a fost de peste 50 de milioane de euro în 2007 conform
unei estimări[11] sau de 100 de milioane de euro conform altei estimări. [12] În anul
2012, piața de carte era evaluată la circa 60 de milioane de euro. [12] Cifra nu include
vânzările de manuale și pe cele de la chioșcurile de ziare, care reprezentau de
asemenea o piață de circa 60 milioane de euro. [12] Vânzările de carte online
reprezentau circa 8-10% din piața locală de carte. [13] Astfel, românii au cumpărat de
pe internet cărți în valoare de 5-6 milioane de euro în 2012. [13]
În anul 2014, se estima că în ultimii cinci ani au dispărut două treimi din edituri și
numărul angajaților din industria cărții s-a redus cu aproape 50%. [14] În anul 2013, din
cele 1.420 edituri care au rezistat recesiunii economice, crizei lecturii și intervenției
haotice a statului în domeniu, 898 (63,2%) n-au produs mai mult de 10 titluri și doar
45 de case și grupuri editoriale au trecut de 100 de apariții. [14]
Definiții și comentarii