Proiect practică I (2020-2021)

Master Tehnici
Gavriș Denisa-Daliana

1. În cazul prezentat, din discursul pacientei reies câteva emoții negative, disfuncționale.
În primul rând se reliefează o tristețe dusă la extrem, care poate ajunge până la trăire depresivă,
întrucât s-a produs un eșec în viața pacientei și susține că nu se mai bucură de nimic (”Nu mă
mai pot bucura de nimic. Nu c-aș avea de ce să mă bucur. Mi-au ajuns toate la os și oricum mă
învârt nu văd nicio cale de ieșire. Nu sunt în stare să fac nimic.”). În plus, observăm și un
moment de furie, o emoție negativă disfuncțională, în momentul în care pacienta încearcă să i se
destăinuie soțului, să îi spună ce are pe suflet, iar acesta îi răspunde ”O să fie ok”. În urma
acestui moment, pacienta are o ”criză de isterie” (”mi-am ieșit din minți...tot ce a fost în stare să
facă a fost să repete ca un imbecil ”O să fie ok”. Dar parcă ce putea să facă și el?”) și sugerează
că ulterior, a strigat la soțul său 10 minute. În plus, pacienta afirmă că se simte cu nervii la
pământ și că a atins fundul pe toate planurile, de unde se poate deduce că momentele de furie
sunt destul de dese. Mai apoi, se resimte o vinovăție, deoarece aceasta spune că după criza de
nervi în care a strigat la soțul său, se simte ”ca o proastă că a strigat la el 10 minute în șir pentru
asta”.
După structura modelului ABC cognitiv, voi lua furia ca emoție disfuncțională și o voi
structura în model, conform informațiilor prezentate de clientă. Astfel, în contextul dificil în care
se regăsește pacienta, avem ca și situație activatoare momentul în care pacienta îi spunea soțului
grijile și frământările sale, iar acesta i-a răspuns sec ”O să fie ok”. La nivel de cogniții
disfuncționale (B), din spusele pacientei se poate deduce faptul că aceasta avea nevoie la
momentul respectiv de mai multă comunicare din partea soțului, pe tema respectivă. Aceasta ar fi
așteptat din partea lui încurajări mai multe, să discute mai mult pe tema grijilor și problemelor pe
care le întâmpină și să găsească potențiale soluții împreună, însă singurul lucru pe care l-a auzit
din gura soțului a fost ”O să fie ok”. Se nuanțează astfel, din spusele clientei o gândire de tip
absolutist, ca și cum soțul ar fi trebuit să îi spună mai multe lucruri (”tot ce-a fost în stare să
spună a fost să repete ca un imbecil ”O să fie ok”.). Mai mult, este reliefată și o toleranță scăzută
la frustrare, întrucât clienta afirmă că este cu nervii la pământ și a atins fundul pe toate planurile.
La nivel de consecințe, acestea își fac apariția pe mai multe planuri. La nivel emoțional, clienta
resimte o furie, o emoție negativă disfuncțională, iar ca și reacție comportamentală avem
momentul în care aceasta strigă la soțul ei 10 minute în continuu, în urma ”discuției” lor.
SITUAȚIE ACTIVATOARE COGNIȚII CONSECINȚE
-răspunsul soțului ”O să fie -trebuie absolutist: ”tot ce-a -nivel emoțional: furie
ok” la încercarea clientei de a- fost în stare să spună a fost să -reacții comportamentale:
și expune grijile și problemele repete ca un imbecil ”O să fie strigă timp de 10 minute la
în fața acestuia ok” soțul său
-toleranță scăzută la frustrare:
clienta afirmă că este cu nervii
la pământ și a atins fundul pe
toate planurile

2. Se remarcă în cazul prezentat și credințe evaluative iraționale pe care pacienta le

afirmă în discursul său. Una dintre acestea este catastrofarea. Clienta afirmă ”Uneori mă
îngrozesc când stau seara și caut soluții, după ce adorm ei, dar tot ce pot să prevăd e că va merge
din ce în ce mai rău și mi-e groază de unde am putea ajunge dacă mergem în direcția asta mai
departe”. Astfel, putem deduce din spusele clientei că situația, contextul și tot ce i se întâmplă ei
și familiei sale este ceva groaznic, catastrofal, iar faptul că nu găsește o cale de ieșire din această
situație, că nu găsește soluții la problemele cu care se confruntă, este și mai groaznic și ai
catastrofal pentru pacientă. Pentru a reuși să ”smulgem din rădăcină” acest tip de credință
irațională, vom apela la câteva modelități de disputare a acesteia. În primă fază, aș întreba clienta
dacă aceste convingeri catastrofale ale sale sunt susținute empiric. Corespund realității? Oare
clienta are suficiente dovezi încât să afirme că se îngrozește sau că îi e groază unde s-ar putea
ajunge dacă problemele ei continuă în acest ritm? Oare este chiar cel mai groaznic lucru la care
se poate gândi în acest moment? Oare faptul că la acest moment nu vede o soluție pentru
probleme și griji, cât de susținută empiric e ideea conform căreia s-ar putea să se continue așa?
Sau dacă s-ar continua așa, care sunt dovezile că situația de acum e cea mai groaznică cu care
familia clientei s-ar putea confrunta? Aș ruga-o pe clientă să se gândească la cel puțin 3 lucruri
care ar putea fi mult mai îngrozitoare decât acesta (disputare empirică). Pentru a disputa cât mai
adânc această credință irațională, aș folosi și o modalitate pragmatică de disputare, astfel că aș
îndruma clienta înspre avantajele și dezavantajele acestor gânduri iraționale, în așa fel încât ea
să-și dea seama că pragmatismul acestor gânduri este nul, iar faptul că se îngrozește de ceva ce s-
ar putea continua sau nu, nu îi aduce niciun beneficiu (disputare pragmatică).

3. Ca și o alternativă rațională a credinței iraționale prezentate la punctul anterior, aș

alege non-catastrofarea. Astfel, prin reflectare empatică aș încerca să o fac pe clientă să
reanalizeze situația în care se află, gândurile sale cu privire la contextul actual și, inclusiv cel
viitor, astfel încât catastrofarea să devină non-catastrofare. Așadar, alternativa rațională la
catastrofare ar suna astfel: ”Cu siguranță că perioada prin care trece clienta și familia sa este una
grea, poate chiar groaznică, însă nu e chiar cel mai groaznic context în care se pot afla, sunt
convinsă că există alte lucruri care li s-ar putea înâmpla și ar fi mult mai grave, mai catastrofale”.

4. O posibilă problemă comportamentală pe care ar putea să o întâmpine clienta este

autoizolarea. Se remarcă în discursul său anumite pasaje care indică faptul că pacienta tinde să se
izoleze total: ”Așa că nu mai fac aproape nimic.”, ”Obișnuiam să citesc articole...dar le evit total
pentru că doar mă irită și nu mă pot concentra.”, ”Acum mă uit la maxim un episod dintr-un
serial de duzină...”, ”Am vrut să mă apuc de un master în noul domeniu, dar nu mă pot concentra
la nimic și nu are niciun rost...”, ”Stau toată ziua cu copilul. Degeaba mă apuc de ceva că nu pot
duce nimic la capăt.”. Conform modelului ABC comportamental, la nivel de antecedente, avem
ca și stimuli externi în cazul de față contexul în care se găsește pacienta. Faptul că nu se
regăsește în noul domiciliu, sarcina neașteptată și creșterea copilului, pierderea jobului și
pandemia. Stimulii interni sunt reprezentați de emoțiile negative disfuncționale pe care pacienta
le resimte: trăire depresivă și anxietate, furie. Acești stimuli generează prelucrările
informaționale pentru comportamentul operant, și anume autoizolarea. Astfel, la nivelul
cunoștințelor procedurale pacienta știe cum să se izoleze. Știe să stea toată ziua închisă în casă cu
copilul, știe să nu facă absolut nimic, nicio activitate. Ca și autoeficacitate, clienta se așteaptă să
reușească să realizeze această autoizolare, iar ca și expectanțe, se așteaptă ca acest comportament
să îi aducă beneficii, și anume să evite frustrarea faptului că nu ar reuși să facă ceea ce își
propune (”Nu sunt în stare să fac nimic ca lumea. Așa că nu mai fac aproape nimic”), să îi aducă
o stare de ”falsă odihnă”. Ca și consecințe, în ceea ce privește comportamentul de autoizolare al
clientei se remarcă următoarele: întăriri pozitive: faptul că se relaxează încercând să aibă cât mai
mult timp și spațiu, fără să facă anumite activități; întăriri negative: prin autoizolare, pacienta
evită confruntarea directă cu problemele, astfel că evită frustrarea unei sarcini neîndeplinite,
evită să iasă în societate pentru a nu fi văzută de altcineva, evită să se înscrie la master pentru a
nu trăi depresia faptului că nu va putea participa la cursuri, seminarii etc. Ca și pedepse,
consider că una dintre cele mai pregnante ar fi faptul că prin autoizolare, pacienta își alimentează
constant gândurile și cognițiile iraționale, facând-o astfel să se învârtă într-un cerc vicios. Astfel,
principala pedeapsă ce survine în urma comportamentului de autoizolare este apariția gândurilor
negre și, ulterior, a emoțiilor disfuncționale. Consider că pacienta, prin terapie, ar trebui ajutată
să depășească această tendința de a se izola, printr-un program de modificare a antecedentelor și
respectiv, a consecințelor.

ANTECEDENTE COMPORTAMENTUL CONSECINȚE

OPERANT
stimuli externi: întregul -autoautoizolarea -întăriri pozitive: relaxarea și
context, stimuli interni: timpul liber
depresie, anxietate și furie -întăriri negative: evită
prelucrări informaționale: frustrarea unei sarcini
-cunoștințe procedurale: știe neîndeplinite, evită să iasă în
cum să se izoleze societate pentru a nu fi văzută
-autoeficacitate: se așteaptă să de altcineva, evită să se înscrie
reușească să realizeze la master pentru a nu trăi
comportamentul de depresia faptului că nu va
autoautoizolare putea participa la cursuri,
expectanțe: clienta se așteaptă seminarii etc.
ca autoizolarea să îi aducă -pedepse: apariția gândurilor
beneficii negre și, ulterior, a emoțiilor
disfuncționale