Proba practică

Varianta II

,,Familia este un spațiu ce îndeplinește omul ”pornind de la afirmația:Familia

este școala din care ești,deopotrivă,profesor și elev...”(Charles Swindoll)

Familia este un cuvânt cu sensuri profunde pentru cei mai mulți dintre noi.
Este acel univers în care circulăm toată viața.Familia este una dintre cele mai
importante grupuri sociale,care asigură o bază pentru indivizi să evolueze,sa învețe
și să preia valorile umane pozitive.
Familia, ca substanțialitate imediată a minții, este caracterizată în mod
specific de iubire, care este sentimentul minții de propria unitate. Prin urmare, într-
o familie, starea de spirit a cuiva este de a avea conștiința de sine a individualității
în cadrul acestei unități ca esență absolută a sinelui, cu rezultatul că cineva se află
în ea nu ca persoană independentă, ci ca membru. Iubirea înseamnă, în termeni
generali, conștiința unității personale cu altcineva, astfel încât nu există o izolare
egoistă, ci câștigarea conștiinței de sine doar ca renunțare la independența proprie
și prin cunoașterea ca unitate cu altul. Ca spațiu de realizare,familia reprezintă un
concept existent și proeminent în viața fiecărui. Deoarece nu ne naștem știind cum
să ne comportăm în societate, trebuie să învățăm multe dintre comportamentele din
mediul din jurul nostru prin creștere. Pentru majoritatea dintre noi, această învățare
începe cu familia de acasă. Pentru a face o analogie, dacă am construi o clădire
mare, trebuie să ne asigură, că are o bază solidă, astfel încât restul clădirii să poată
sta înalt și puternic pentru mulți ani de acum încolo. Dacă fundația nu este
puternică, clădirea va avea probleme să stea singură. La fel ca oamenii, dacă
fundamentele noastre nu sunt solide, ne este mai greu să avem succes în relațiile
noastre cu ceilalți, munca, sănătatea și noi înșine. Deci, nu se poate sublinia
suficient cât de importantă este familia în dezvoltarea unui copil.După cum
sugerează enunțul,într-o familie ești în continuă învățare și procesare a
informației.Datorită diferențelor substanțiale dintre personalitățile fiecărui
membru,familia este o continuă școală în care rolurile se schimbă mereu și
oscilează între profesor și elev.
După părerea mea,relația copil-părinte este cea mai pură formă de iubire.E ceva
ceresc în ea.Nu există explicației,dar simți cerul, infinitatea lui în privirea unei
mame, simți pământul în vocea rigidă de emoție a tatălui și ceva în plus, sfidător și
doritor, plin de speranță în mâinile unui copil. Trei perechi de mâini strânse
învolburat una in jurul alteia, gata să lupte. Asta e relația părinte-copil, trei perechi
de mâini total diferite strânse. Fericirea se naște din chicotul unui copil legănat de
mama lui, agonia se naște din țipătul unui copil despărțit de părinți. Părinți se nasc
din mâini ce se strâng și pictează vise in panza viitorului, râsetele pe bolta
prezentului, recunoștință pe sufletul copilului și dragoste pe zâmbetul lui
Dumnezeu. Părinții sunt adevărații îngeri ai Domnului, aplatizați cu mici defecte ce
se diluează odată cu timpul și timizi, după ce simt că le trece vremea, se
îndepărtează și urmăresc în plan secundar. Asemenea unor fluturi plăpânzi ei ne
iubesc cu aripile lor fragile, muritoare, ne mângâie temători și ne venerează cum
albinele își iubesc florile.
Relația aceasta e cea mai discutată și totuși inexplicabilă. E ceva străvechi în ea,
ceva ceresc, ceva ce aduce aminte de lacrimi ale stelelor ce picură pe pământ sub
formă de fulgi. Nu poți explica, dar simți cerul, infinitatea lui în privirea unei
mame, simți pământul în vocea rigidă de emoție a tatălui și ceva în plus, sfidător și
doritor, plin de speranță în mâinile unui copil. Mâini ce se strâng și pictează stele
pe cer, mâini ce sculptează aripi de ceară. Trei perechi de mâini strânse învolburat
una in jurul alteia, gata să lupte. Asta e relația părinte-copil, trei perechi de mâini
total diferite strânse. Una fragilă, cu degete mici și umflate, agățate timid, altele
fine, lungi și subțiri și cele groase, bătătorite, prinse ca un căuș, protectoare și
aprige.
Fericirea se naște din zâmbetul unui copil legănat de mama lui, agonia se naște din
țipătul unui copil despărțit de părinți. Părinți se nasc din mâini ce se strâng și
pictează vise in panza viitorului, recunoștință pe sufletul copilului și dragoste pe
zâmbetul lui Dumnezeu.
În concluzie, îmi afirm opinia că legătura care leagă adevărata familie nu este
una de sânge, ci de respect și bucurie în viața celuilalt.