C3

SISTEMUL RESPIRATOR

Organ central – plămânii.

Căile respiratorii – superioare și inferioare.

Căile superioare – reprezentate de fosele nazale și faringe.

Căile inferioare – laringele, traheea, bronhiile principale, se adaugă căile intrapulmonare.

O parte din organele aparatului respirator îndeplinesc și alte funcții în afară de cele respiratorii (e.g. fosele
nazale – funcție olfactivă; laringele – rol în emiterea sunetelor).
Rolul aparatului respirator este de a elimina dioxidul de carbon din sânge prin utilizarea oxigenului din
aerul ambiant.

FOSELE NAZALE
 sunt 2 cordoane alungite, antero-posterioare;
 separate printr-un sept median;
 împreună formează cavitatea nazala, situată în interiorul piramidei nazale;
 piramida nazală are un schelet osteo-cartilaginos;
 prezintă un strat muscular redus (cățiva mușchi care deschid și închid nările și mușchiul ridicător al
pleoapei superioare și ridicător al nasului);
 fiecare fosă nazală prezintă un segment anterior numit vestibul nazal și un segment posterior numit fosa
nazală propriu-zisă;
Fosa nazală propriu-zisă are la rândul ei o porțiune respiratorie și alta olfactivă.
Vestibulul nazal este segmentul anterior, învelit de piele, pielea conține glande sebacee, fire de păr.
Fiecare fosă are 4 pereți (comunică anterior cu exteriorul prin narine, iar posterior comunică cu faringele
prin coane).
Peretele medial = septul foselor nazale – are 3 segmente, un segment osos posterior alcătuit din lama
perpendiculară a etmoidului și vomer, un segment mijlociu, cartilaginos și un segment anterior numit sept
membranos.
Peretele lateral = se formează din mai multe oase ale viscerocraniului, pe suprafața lui se găsesc 3 lame
osoase răsucite, numite cornete.
Cornetele sunt fixate de peretele lateral al foselor nazale prin marginea superioară și delimitează împreună
cu peretele lateral al fosei niște spații numite meaturi (superior, mijlociu, inferior).
Cornetele sunt așezate descrescător, cel superior este cel mai mic, iar cel inferior este cel mai mare.
Cornetele superior și mijlociu aparțin etmoidului, cornetul inferior este mai mare, este os separat și apartine
viscerocraniului.
La nivelul meaturilor se deschid cavitățile paranazale (cavitățile paranazale se mai numesc și sinusuri, ele
sunt cavități pline cu aer care micșorează greutatea scheletului capului, îi măresc rezistența, au rol de cavități de
rezonanță ți de izolator termic).
Sinusurile se deschid la nivelul meaturilor, ele sunt învelite de o mucoasă care se prelungește cu mucoasa
din cavitățile nazale.
Cavitățile paranazale sunt alcătuite din mai multe oase:
1. Sinus maxilar – cel mai voluminos, situat în grosimea osului maxilar;
2. Sinus frontal – cavitate piramidală situată în grosimea osului frontal, la nivelul gabelei, despărțite printr-un sept
median (sinusurile frontale pot fi inegale);
3. Sinusul etmoidal – format de fiecare parte din cca. 10 cavități de forme neregulate numite celule etmoidale;
4. Sinusul sfenoidal – cavitate relativ cuboidală situată în corpul sfenoidului.

Sinusurile se deschid în interiorul fosei nazale.

 în meatul superior se deschid sinusul sfenoidal și celulele etmoidale;
 în meatul mijlociu se deschid sinusul frontal, sinusul maxilar și o parte din celulele etmoidale;
 în interiorul foselor nazale, în interiorul meatului inferior se deschide canalul nazo-lacrimal.

Fosa nazală este învelită de o tunică osoasă, ea aderă intim la oase și cartilagii:
 prezintă o regiune respiratorie situată inferior și o regiune olfactivă situată la nivelul cornetului superior;
 mucoasa de tip respirator are rol în determinarea calității aerului inspirat (curăță, umectează și stabilizează
temperatura acestuia), tunica mucoasă din regiunea olfactivă se întinde pe o suprafață mică, are culoare
gălbuie și conține receptori olfactivi.
C3
Bolta foselor nazale are aspectul unui șanț, este formată din lama ciuruită a etmoidului prin care trec
filetele nervului olfactiv (lama ciuruită reprezintă o zonă cu rezistență scăzută).
Peretele inferior al foselor nazale este format de osul maxilar și palatin, are forma unui jgheab lung de cca.
6cm, orientat antero-posterior.

FARINGELE
 următorul segment al căilor respiratorii;
 are atât funcție respiratorie, cât și digestivă;
 la nivelul lui, cele 2 căi se încrucișează, după faringe, calea respiratorie va rămâne anterior, iar cea
digestivă posterior;

Din punct de vedere anatomic, faringele este alcătuit din 3 segmente: nazofaringe (rinofaringe), orofaringe
și laringo-faringe.
1. Nazofaringele este segmentul superior, el comunică cu coarnele prin fosele nazale, se întinde de la baza
craniului până la valul palatin.
2. Orofaringele comunică cu cavitatea bucală prin istm orofaringian. Pe pereții laterali ai orofaringelui, se
găsesc numeroase formațiuni limfoide care formează un inel limfatic.
3. Laringo-faringele se mai numește hipofaringe, este cuprins într-un plan orizontal care trece prin osul
hioid și altul care trece prin cartilagiul cricoid.

Din punct de vedere structural, faringele are un schelet fibros, care este învelit de mușchi, iar în interior,
este căptușit de o mucoasă.
Mușchii faringelui sunt așezați circular și longitudinal:
 cei circulari îngustează lumenul și de aceea se numesc constrictori, sunt în număr de 3 – superior, mijlociu
și inferior;
 cei longitudinali scurtează faringele și de aceea se numesc ridicători.
Mușchii faringelui sunt mușchi striați, ei intervin în deglutiție (mușchii constrictori împing bolul alimentar
prin contracție progresivă, iar mușchii longitudinali ridică faringele și în felul acesta împing bolul alimentar).

La nivelul faringelui există numeroase formațiuni limfoide cu rol în apărarea organismului.

Există 6 amigdale mari, așezate sub forma unui cerc numit inel limfatic:
1. amigdala faringiană – situată pe bolta faringelui, median;
2-3. amigdale palatine – 2 formațiuni ovalare situate de o parte și de alta a valului palatin;
4-5. amigdale tubare – formațiuni limfoide, situate în jurul deschiderii trompei lui Eustachio, faringele comunică cu
urechea medie prin intermediul trompei auditive (trompa lui Eustachio).

LARINGELE
 organul principal al fonației;
 așezat înaintea porțiunii faringiene și inapoia glandei tiroide;
 este fixat prin continuarea faringelui și traheei și prin unirea de osul hioid;
 are baza de trunchi de piramidă, orientată în sus, și comunică cu faringele printr-un orificiu larg numit
aditus laringian;
 în partea inferioară, laringele este delimitat de cartilagiul cricoid și se continuă cu traheea;
 în interior, are forma a 2 pâlnii puse cap la cap;
 porțiunea mijlocie, mai îngustă – glota, este delimitată de pliurile vestibulare și vocale;
 partea superioară poartă numele de vestibul laringian;
 partea inferioară poartă numele de cavitate infra-glotică.
Coardele vocale – sunt 2 pliuri ale mucoasei întinse antero-posterior (pliurile sunt una dreaptă și alta
stângă), formate dintr-un ligament vocal și un muschi vocal, învelite de o tunică mucoasă mai albicioasă, în
contrast cu mucoasa roșiatică din jur, delimiteaza între ele fanta glotică.
Laringele are un schelet fibro-cartilaginos, cartilagiile laringelui sunt în număr de 11, 3 sunt nepereche se
numesc: tiroid, cricoid și epiglotă, iar 8 cartilagii sunt pereche: aritenoide, corniculate, cuneiforme și sesamoide.
Cartilagiile sunt legate între ele prin țesut fibros.

Laringele prezintă mușchi și articulații.

Mușchii laringelui sunt mușchi striați, ce se împart în mușchi extrinseci și intrinseci.