Mindfulness și acceptare: o perspectivă cognitivă

Starea de mindfulness
Se caracterizează prin:
-centrarea pe prezent/ pe elementele experienței prezente
-o atitudine deschisă/ receptivă față de propria experiență
-lărgirea câmpului atențional
-o atitudine non-evaluativă a experiențelor externe și interne
Modelul mindfulness: 2 componente:
1. autoreglarea procesului atențional- implică faptul că atenția este direcționată către
experiența prezentă
2. atitudine pe care individul o are față de propria experiență, caracterizată de curiozitate,
deschidere și acceptare

Autoreglarea atențională
=procesul deliberat de a-și conduce și de a susține atenția către elementele experienței prezente
-implică o componentă de comutare a atenției; aceasta poate să se depărteze de obiectul inițial,
iar persoana (deliberat) își comută din nou atenția către acesta
-prin practică repetată a mindfulness, pot apărea îmbunătățiri în controlul deliberat al atenției și
capacitatea de comutare a acesteia
-comutarea blochează interpretarea evaluativă a senzațiilor externe și interne, în sensul în care
individul poate sesiza când acestea apar și poate reveni la modul de experiențiere a senzațiilor
din momentul prezent
-dar nu este o formă de supresie; interpretările sunt un alt stimul, pe care îl observ și atenția
este orientată din nou către momentul prezent
-mindfulness ia forma unui proces de inhibiție atențională a elementelor care nu sunt
ancorate în experiența prezentă
-mintea începătorului: trăiesc ceea ce trăiesc acum, ca și pentru prima dată, nu din prisma
experiențelor anterioare, sau a expectanțelor mele
-inhibarea procesărilor elaborative, o să îmi elibereze mai multe resurse atenționale pe care
le pot folosi pentru a deveni mai conștient de ceea ce trăiesc în prezent

Orientarea către experiență

-este una de deschidere și de curiozitate:
 Cum este să trăiesc ceea ce trăiesc?
 Spre ce fuge mintea mea când începe să se depărteze de sarcină?
-nu există un obiectiv legat de cum ar trebui să mă simt, sau ce ar trebui să gândesc
-momentele în care mintea mea fuge sau începe să elaboreze cu privire la semnificația
elementelor din experiență, nu este altceva decât un obiect de observație
-acceptare: o atitudine conștientă de a-mi da voie să trăiesc ceea ce trăiesc fără a urmări un
scop sau o anumită stare
-practica minduflness pe termen lung mă va conduce la reducerea utilizării strategiilor de
evitare a experiențelor neplăcute
-dezvoltarea trăsăturii de deschidere spre experiență
-distresul va fi trăit ca mai puțin supărător
-sinteza celor două componente: conștientizare investigativă, adică dorința de a obține o
înțelegere mai profundă asupra propriilor experiențe, gânduri și emoții și a modului în care
acestea se relaționează
-mă va duce la insight- care ia mai degrabă forma unei relativizări

O perspectivă mai tradițională

-mindfulness înseamnă a nu uita/ a ține minte
-se referă la ideea de a nu uita ceea ce observ; care e obiectul, dar și modul în care el se
relaționează cu contextele în care îl observ în care rămâne același obiect
-se referă și la ideea de a-mi concentra atenția pe ceea ce văd și de a reveni la ceea ce văd,
dacă mintea mă va duce în alte direcții
-aceste componente integrate conduc la mindfulness practic, o stare a minții
-înțelegerea profundă a modului în care se schimbă obiectul și a ceea ce înseamnă, mă va
conduce la mindfulness înțelept; asta e ceea ce ar trebui să practic și să dezvolt

Explicație alternativă pentru reducerea evaluărilor:

-reflexie și auto-reflexie; conștientizarea naturii tranzitorii a propriilor evaluări

Componenta atențională:
-atenția este o resursă limitată
-capacitate de comprehensiune a elementelor e dată de memoria de lucru
-supusă regulii optimului motivațional
-va depinde de elementele metacogniției:
Cât de bine pot să îmi controlez atenția?
Cât de bine îmi pot monitoriza atenția?
Componenta non-evaluativă
-distanțare și non-reactivitate față de stimulii care intră în câmpul atențional
-va elibera mai multe resurse pentru componenta atențională
-va ține sub control modul în care individul reacționează la activarea propriilor strategii de
control
-va menține activarea la un nivel optim
Starea de mindfulness va fi trăită ca o experiență meta-cognitivă non-conceptuală
-mă observ pe mine, ca fiind cel care percepe experiențele mele
 Acceptarea și relațiile sale cu alte procese cognitive (ACT)

ACT= proces terapeutic care utilizează acceptarea și mindfulness, angajamentul și schimbarea

comportamentului, pentru a produce o bună flexibilitate psihologică
Introducere
-abordare contextuală, ce provoacă clientul să-și accepte gândurile și sentimentele, angajându-se
în același timp în schimbare
-persoana poate iniția schimbarea chiar dacă nu a eliminat mai întâi gândurile sau sentimentele
negative:
 ”Vreau să mă schimb, Dar sun anxios”
 ”Vrei să te schimbi și ești anxios în legătură cu asta”
-comportă-te congruent cu scopurile și valorile tale, în ciuda gândurilor sau sentimentelor
negative
-parte a unei mișcări mai largi în cadrul CBT, ce include abordările de tip mindfulness, terapia
comportamentală dialectică și abordările meta-cognitive

ACT vs. C/BT

-terapiile CBT clasice: schimbarea cognitivă mediază schimbarea emoțională și/sau
comportamentală
-teoriile behavioriste: schimbarea comportamentului nu depinde de schimbarea cognitivă, dar o
schimbare în comportament poate antrena o schimbare cognitivă sau emoțională (accentul cade
pe schimbarea comportamentului, indiferent de emoția ce-l însoțește)
-ACT: comportamentul, cogniția și emoția pot exista simultan și independent; nu există neapărat
o relație de cauzalitate între ele, în afara influenței exercitate de factorii contextuali- poți schimba
comportamentul acționând asupra contextului (fără a schimba gândurile sau emoțiile)
-gândurile și emoțiile sun și ele parte a contextului

Relational Frame Theory (RFT)

-accent pe rolul jucat de limbaj: mintea noastră face conexiuni arbitrare între concepte, în baza
contextelor și a experiențelor de viață (limbaj= cadru relațional)
-corpul nostru va reacționa în conformitate cu conexiunile create de mintea noastră între
concepte- DAR asta nu înseamnă că mintea noastră are dreptate/ reflectă realitatea
-mare parte din psihopatologie se datorează tendinței umane de a evita evenimentele interne
neplăcute (gânduri și sentimente): psihopatologia apare în parte fiindcă îi permitem minții să ne
dicteze comportamentul.
-principiul stabilirii de conexiuni arbitrare e modul natural în care mintea funcționează- deci n-
are rost să încerci să modifici aceste conexiuni, de vreme ce mintea va continua să stabilească
altele, la fel de arbitrare
-problemele psihologice apar datorită: modului în care rețeaua cognitivă și limbajul interferează
cu contingențele directe în așa fel încât rezultă o inabilitate de a persista în sarcină sau de a
implementa o schimbare congruentă cu scopurile și valorile personale (control slab/ ineficient al
contextului asupra comportamentului= inflexibilitate psihologică)
Procese vizate în ACT:
 Fuziunea cognitivă
=reglarea excesivă sau inadecvată a comportamentului în baza unor procese verbale, cum sunt
regulile sau alte rețele relaționate derivate
-apare ca urmare a unor contexte caracterizate de:
 interpretarea literală a limbajului (i.e. identificarea cu propriile gânduri, indiferent
de conținutul lor: tratarea simbolurilor verbale ca și cum ar fi referenți (lucruri
reale)
-”recontextualizarea” presupune observarea procesului gândirii și/sau punerea gândurilor într-un
alt context
 Evitarea experiențială
=încercări deliberate de a altera forma, frecvența sau intensitatea evenimentelor private (gânduri,
emoții, imagini mintale, senzații corporale) evaluate ca fiind negative, chiar și atunci când asta
are consecințe neproductive
-creând reguli de evitare a experiențelor subiective neplăcute, practic lărgim rețeaua relațională a
experiențelor neplăcute
-suprapuneri conceptuale cu: toleranța la distres, intoleranța la frustrare, intoleranța la
incertitudine, supresia cognitivă și emoțională
-încercarea în sine de a scăpa de evenimentele private nedorite este considerată a fi responsabilă
de apariția psihopatologiei mai degrabă decât conținutul acestor evenimente
 Sinele contextual
 Pierderea contactului cu momentul prezent
 Pierderea contactului cu valorile personale
 Pierderea contactului cu determinarea de a acționa