COMUNICAREA NONVERBALĂ

Recunoscută drept un ”limbaj tăcut”, comunicarea nonverbală spune adesea foarte multe,
chiar în lipsa limbajului efectiv. Prin gesturi, mimică, gesticulație, atunci când emițătorul tace, de
fapt, el transmite mesaje importanete, care adesea n-ar fi putut fi recepționale la fel de bine prin
actul comunicațional clasic, transmiterea de cuvinte. Din nou, intervine și aici mediul
înconjurător, care ajută sau încurcă emițătorul în transmiterea de mesaje – vezi mediul on-line cu
ale sale dezavantaje ale transmiterii mesajelor la distanță.

 Mesajul corporal și paralimbajul

Există mai multe forme de limbaj nonverbal, însă de departe cel mai cunoscut este
limbajul corporal, care e încărcat cu înțelesuri și mesaje, incluzând aici mișcarea ochilor,
mâinilor, picioarelor, mai ales a microexpresiilor greu de perceput la o primă și succintă vedere.
Astfel explică Preston modul în care oamenii de vânzări, cei ce lucrează în publicitate sau
cei care joacă poker încearcă să surprindă ochii interlocutorilor lor, pentru a-I convinge, a-I
manipula, sau adesea a le surpinde cele mai intime gânduri, trădate de gesture și reflexe
involuntare. (vezi dilatarea pupilei)
De asemenea, și membrele inferioare pot spune foarte multe lucruri despre un individ. Cu
toate că acesta ar încerca din răsputeri să-și mascheze emoțiile, anxietatea și nervozitatea nu îi
vor putea fi pe deplim mușamalizate în condițiile în care își mișcă nervos picioarele, sau tremură
incontrolat, nici chiar atunci când și le ăncrucișează pentru a se potoli, în condițiile în care
tocmai această poziție a picioarelor transmite un mesaj din care un interlocutor atent ar putea
conștientiza faptul că persoana emoțională încearcă să se închidă într-o zonă de așa-zisă
siguranță, pentru a bloca factorii stresori să pună stăpânire pe simțurile sale.
Paralimbajul este și el foarte relevant atunci când dorim să ”traducem” intențiile
adevărate ale interlocutorilor noștri. Timbrul, ritm, dar și volumul pe care îl folosim atunci
când vorbim pot spune despre noi dacă suntem anxioși, dacă avem emoții și dorim ca discursul
communicational să se sfârșească mai repede, sau dacă nervozitatea abia ne-o mai controlăm și
dorim să ne reducem la tăcere interlocutorii, prin încercarea de intimidare a acestora atunci când

1
folosim un ton impunător, sau o rapiditate crescută în vorbire, așa încât ei să nu mai apuce să-și
exercite dreptul la replică. (exemplu situațional: depinde foarte mult dacă un șef sau un coleg
întreabă dacă cineva se oferă sau nu voluntar)

Se poate concluziona asupra faptului că trebuie acordată o atenție sporită comunicării

nonverbale, mai ales că adesea mesajele pe care le transmitem de multe ori involuntar prin
aceasta sunt definitorii în mediul de afaceri. Pentru asta, acel manager care știe că are unele
probleme de exprimare, sau consideră că al său comportament ar putea să se îmbunătățească, ar
trebui să fie mai atent la aspecte aparent minore, cum ar fi: o strângere fermă de mână în vederea
încheierii unui parteneriat viitor (dar nici prea fermă să fie strângerea), privitul direct în ochii
interlocutorului, vorbitul clar, dar calm, plus îmbrăcămintea, care, conform specialiștilor, dacă
are oținută mai bună, automat pe prezintă în ochii celor din jur ca fiind oameni mai buni, mai
frumoși, mai atrăgători, iar în mediul de afaceri prima impresie cântărește foarte mult, cam 30%
din decizia finală.