Strategii didactice de stimulare a creativităţii elevilor

Prof. Parvu Visa Robert Adrian, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” -

Rosiorii de Vede

Creativitatea este un atribut definitoriu al omului modern. Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii

implică un înalt nivel de cunoaştere din partea tuturor celor care participă la procesul de producţie,
precum şi valorificarea tuturor resurselor umane cu caracter creator al fiecărui individ, însăşi esenţa
personalităţii umane constând în afirmarea ei creatoare.
Pentru învăţământ o importanţă deosebită o constituie educabilitatea creativităţii în
general, care implică receptivitate şi atitudine deschisă faţă de experienţa pozitivă, sensibilitatea faţă
de nou, dorinţa de a experimenta şi valorifica noi ipoteze, o activitate călăuzitoare de norme şi
achiziţii valorificate, dar bazate pe invenţie, pe creaţie şi pe dăruirea dascălului faţă de copil şi
valori.
În contextul profundelor transformări ce au loc în societatea românească şi a cerinţei de
integrare a ei în ansamblul structural al lumii contemporane în care nevoia de resurse naturale
devine tot mai acută, una din multiplele soluţii spre care se înclină este valorificarea într-o mare
masură a potenţialului creativ al individului.
Dacă resursele naturale convenţionale se înscriu pe traiectoria epuizării, resursele de
materie cenuşie sunt practic inepuizabile şi ele îmbracă forma inteligenţei umane.
De aici se desprinde concluzia de a valorifica acest rezervor uriaş de materie cenuşie în
direcţia formării personalităţii umane inteligente, productive, creatoare. De aceea se apreciază că
dezvoltarea unei naţiuni va depinde tot mai mult de sectorul care produce inteligenţă, creaţie, adică
de învăţământ.
Având în vedere importanţa limbii si literaturii române ca obiect de studiu, dar şi
importanţa acesteia în activitatea umană, am considerat că este necesar să ne ocupăm în mod special
de câteva aspecte legate de dezvoltarea capacităţilor creative ale elevilor în cadrul lecţiilor de limba
şi literatura română. Aceste aspecte se referă, în special, la câteva strategii didactice adecvate şi
eficiente care să contribuie cu maximă eficienţă la stimularea şi dezvoltarea creativităţii elevilor din
ciclul pimar.
Creativitatea poate fi stimulată la nivelul întregii clase cu ajutorul unor strategii
adecvate. Ea poate deveni o modalitate de învăţare cu multiple beneficii pentru şcolarii mici.
Aceştia sunt de-a dreptul încântaţi să li se ofere şansa să-şi exprime gândurile şi sentimentele în
moduri cât mai variate şi originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop.
Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât şi învăţătorul în
realizarea obiectivelor propuse.
O cercetare experimentală, prin care să se identifice strategiile didactice menite să
rezolve problema dezvoltării creativităţii, merită efortul de a fi realizată. Identificarea unor metode
şi procedee care să faciliteze stimularea creativităţii, găsirea unor căi de activizare a învăţării, face
viaţa şcolară mai dinamică, motivantă şi interesantă, învăţătorului oferindu-i-se satisfacţii deosebite.
Pentru realizarea unei cercetări este nevoie , în plus, de o documentare practică, privind
colectivul de elevi, dificultăţile întâmpinate de copii în însuşirea unor noţiuni specifice, în formarea
unor deprinderi şi abilităţi. Aplicarea învăţării prin stimularea creativităţii este benefică, pentru
faptul că asigură formarea unei gândiri flexibile, divergente şi fluente. Soluţiile originale,
interpretarea şi aplicarea cunoştinţelor posedate sunt doar câteva dintre criteriile ce stimulează
creativitatea micului şcolar.
Sunt numeroase metode şi procedee care pot fi utilizate. Selecţia lor are nevoie de repere.
Un procedeu sau un demers didactic este bun dacă:
- respectă mecanismul biopsihic al formării limbajului;
- antrenează funcţiile limbii;
- declanşează motivaţia, sporeşte dorinţa, stăruinţa de perfecţionare a limbajului;
- sporeşte capacitatea de imitaţie prin care se însuşesc modele de întrebuinţare a limbii;
- realizează progrese în întrebuinţarea automată, creatoare a îmbinării cuvintelor în enunţuri,
adică realizează progresul creativităţii verbale.
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi
dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează
inter-schimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Interactivitatea presupune o învăţare prin
comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de
învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi
activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor
unui grup. Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi
şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic,
mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a
accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii. Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care
continuitatea e mai importantă decât schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a
cărui mişcare este nu numai rapidă, ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă ceea ce ni
se întâmplă este “bine” sau “rău”. Cu cât mediul este mai instabil şi mai complex, cu atât creşte
gradul de incertitudine. Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la
resurse ne putem propune şi realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam
gândi. Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi viitorul educaţiei pe care
îl dăm generaţiei următoare având în vedere aceste aspecte. Nu ne mai putem permite o unitate
şcolară “muzeu”, orientată spre trecut, care pune accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o şcoală
ce-i pregăteşte pe copii pentru viitor, punând accent pe competenţele sociale şi de comunicare. E
bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii, personalitate
caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică, creativă, capacitate de comunicare şi cooperare,
abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă, atitudini pozitive şi adaptabilitate, responsabilitate şi
implicare. Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea
copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica
tradiţională prin care era un furnizor de informaţii. În organizarea unui învăţământ centrat pe copil,
profesorul devine un coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi
încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere. Utilizarea metodelor interactive de predare –
învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv -
educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra
personalităţii elevului.
Descrierea unor metode didactice interactive
1. CUBUL
În cazul în care se doreşte explorarea unui subiect/ a unei situaţii din mai multe
perspective, aceasta metoda oferă posibilitatea de a dezvolta competenţele necesare unei
abordări complexe şi integratoare.
ETAPELE METODEI:
 Se realizează un cub pe ale cărei feţe se notează cuvintele: DESCRIE,
COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ ( altele, în
funcţie de resurse, nu neapărat pe toate feţele cubului).
 Se anunţă tema / subiectul pus în discuţie.
 Se împarte grupul în şase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre
cerinţele înscrise pe feţele cubului.
 Se comunică întregului grup, forma finală a scrierii.
 Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă sau pe pe foi albe A3.
2. ŞTIU / VREAU SĂ ŞTIU / AM ÎNVĂŢAT”
La clasa a IV-a, reactualizarea cunoştinţelor despre verb am organizat-o prin metoda Ştiu /
Vreau să ştiu / Am învăţat.
Elevii au primit următoarea fişă:
1) Citiţi:
 Irina a mers la concurs. A câştigat locul întâi. Acum este pe podium. Şade şi mă priveşte
fericită. Va participa şi la alte concursuri.
2) Subliniaţi verbele din textul citit şi spuneţi ce exprimă fiecare.
3) Observaţi formele diferite ale aceluiaşi verb: (eu) merg, (tu) mergi, (el/ea) merge.
a) Comparaţi forma merg cu celelalte două forme.
b) Prin ce se deosebesc?
c) Indicaţi persoana care face deosebirea în fiecare caz.
4) Observaţi formele diferite ale aceluiaşi verb: (noi) mergem, (voi) mergeţi, (ei/ele) merg.
a) Cine face acţiunea de fiecare dată? (o persoană?, mai multe persoane?)
b) Completaţi aceste forme cu formele aceluiaşi verb de la exerciţiul 3.
c) Prin ce se deosebesc?
5) Observaţi formele verbului a merge: merg, am mers, voi merge. Când credeţi că se
petrece acţiunea în fiecare caz?
Elevii au studiat fişa. Le-am cerut să împartă pagina în trei coloane: Ştiu, Vreau să ştiu, Am
învăţat. Am enunţat tema şi am completat împreună rubricile (eu la tablă):

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

Ce este verbul;
Să recunosc verbele;
Ce exprimă verbele;
Cum îşi schimbă forma.
Cum îşi schimbă verbul
forma după momentul în
care are loc acţiunea;
Ce funcţie îndeplineşte
verbul în propoziţie;
Cum se pronunţă şi se
scriu unele verbe.
Verbul este partea de vorbire care
exprimă acţiunea, starea, existenţa
fiinţelor, lucrurilor, fenomenelor
naturii.
Verbul îşi schimbă forma după
persoană şi număr.

Folosind această metodă modernă, am urmărit reactualizarea cunoştinţelor studiate în anul

anterior despre verb şi am făcut legătura cu o nouă categorie gramaticală a verbului – timpul.
3. BRAINSTORMING
Etimologic, brainstorming provine din engleză, din cuvintele „brain”= creier şi „storm”=
furtună, plus desinenţa „-ing” specifică limbii engleze, ceea ce înseamnă „furtună în creier”-
efervescenţă,o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „ metoda inteligenţei în
asalt.”
ETAPELE METODEI:
1. Se alege tema şi se anunţă sarcina de lucru.
2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunţuri scurte şi concrete, fără cenzură, a
tuturor ideilor – chiar trăznite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum vin ele în minte legate de
rezolvarea unei situaţii-problemă conturate.Se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi,
se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atenţie, fără referiri critice.Se suspendă
orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observaţii negative.În acest caz funcţionează
principiul „cantitatea generează calitatea”.
3. Totul se înregistreză în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.
4. Se lasă o pauză de câteva minute pentru „aşezarea” ideilor emise şi recepţionate.
5. Se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găseşte criterii de grupare a lor pe categorii-simboluri,
cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii.
6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcţie de idei listate, pentru dezbatere.Dezbaterea se poate
desfăşura însă şi în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică, evaluarea ,argumentarea şi
contraargumentarea ideilor emise anterior.Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de
soluţii fezabile pentru problema pusă în discuţie. Se discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile
care apar.
7.Se afişeaza ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cȃt mai variate şi originale: cuvinte,
propoziţii, imagini, desene, cântece,colaje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalţi.
Profesorul trebuie să fie un autentic catalizator al activităţii, care să încurajeze exprimarea
ideilor, să nu permită intervenţii inhibante şi să stimuleze explozia de idei.
4. EXPLOZIA STELARA
Pasul 1. Se scrie problema in centrul unei steluţe cu 5 colţuri ;
Pasul 2. În vârful fiecărui colţ al steluţei se scriu întrebări de tipul:
*ce?, *cine?, *unde?, *de ce?, *când?
Pasul 3. Se împarte clasa în grupuri;
Pasul 4. Se lucrează la nivelul grupurilor pentru elaborarea unei liste cu întrebari multe şi
diverse;
Pasul 5. Se comunică întregii clase rezultatele muncii de grup.
Lista de întrebari iniţiale poate genera altele,neasteptate. Opţional, se poate proceda şi la
elaborarea de răspunsuri.
5.CADRANELE
Pentru a realiza această metodă, pagina este împărţită în patru părţi prin trasarea a două
drepte perpendiculare. Cadranele se numerotează de la unu până la patru. În metoda cadranelor pot
fi cuprinse patru obiective din ziua respectivă, ca de exemplu:
 cadranul 1 : scoateţi şi apoi scrieţi ideile principale din text
 cadranul 2 :identificaţi în text şi folosiţi apoi în propoziţii cuvinte scrise cu „m” înainte de
„p” sau „b”
 cadranul 3:scrieţi trei însuşiri întâlnite în text pentru personajul principal, apoi în dreptul
fiecărui cuvânt scrieţi opusul lui
 cadranul 4 : reprezentaţi printr-un tablou ultimul fragment din lecţie.
Această metodă poate fi folosită în etapele lecţiei dar poate fi şi o excelentă metodă de
evaluare a cunoştinţelor însuşite de elevi (în cadrul unei lecţii sau al unui capitol).
 În evocare: se poate desena cadranul şi se pot trece obiectivele sub formă de cerinţe; elevii
îşi trasează cadranele şi îşi citesc cerinţele; le putem cere apoi să citească lecţia cu atenţie
pentru a face însemnările în cadran;
 În realizarea sensului: colaborează, comunică, cer sfaturi şi îndrumări cadrului didactic,
dezbat şi realizează obiectivele prevăzute;
 În reflecţie: se confruntă rezultatele, se dezbat, se analizează, se fac aprecieri.
Metoda cadranelor poate fi aplicată în toate etapele lecţiei sau numai în etapele de reflecţie,
realizându-se feed-back-ul învăţării.
Considerăm că utilizarea alternativelor metodologice moderne în activitatea didactică
contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având cu adevărat un caracter
activ-participativ şi o reală valoare educativ-formativă asupra personalităţii elevilor. Un învăţământ
modern, bine conceput, va permite iniţiativa şi spontaneitatea, creativitatea elevului, dar şi dirijarea,
îndrumarea sa, existenţa unor relaţii de cooperare între profesor şi elev.
Metodele moderne de predare asigură o alternativă la metodele tradiţionale, reprezentând
opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluării. Valenţele formative pe
care le deţin le recomandă în mod susţinut, ele contribuind eficient la realizarea învăţării euristice.
Ele au meritul de a-i oferi profesorului informaţii asupra nivelului de pregătire a elevilor ce nu pot fi
obţinute prin metodele tradiţionale şi pe baza acestora se pot formula aprecieri cu grad ridicat de
obiectivitate asupra performanţelor şi progreselor înregistrate de aceştia. Prin intermediul lor se
evaluează ce ştie să facă elevul, cum poate valorifica, aplica în contexte şi situaţii noi cunoştinţele
asimilate, abilităţile, capacităţile de care dispune.
Utilizarea lor imprimă un pronunţat caracter interactiv actului de predare- învăţare,
favorizează individualizarea sarcinilor de lucru, valorifică şi stimulează întregul potenţial creativ al
elevilor şi creează cel mai potrivit cadru pentru exersarea abilităţilor intelectuale şi practic-
aplicative ale acestora.
 Bibliografie

Ioan Jinga, Elena Istrate, ,,Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucureşti,2001

Ioan Cerghit, ,,Metode de învăţământ”, E.D.P., Bucureşti,1973
Constantin Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Chereja Florica, ,,Dezvoltarea gândirii critice în învăţământul primar”,Ed. Humanitas Educaţional,
Bucureşti , 2004