Sunteți pe pagina 1din 66

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN TULCEA


SCOALA POSTLICEALA SANITARA SF. LUCA
-TULCEA-

PROIECT

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU FARINGITA ACUTA

DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA


CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

INDRUMATOR: OLTEANU MARILENA


ABSOLVENT: GUZENCU RAMONA

TULCEA-2016
MOTTO

,,Sanatatea e comoara cea mai pretioasa si cea mai usor de pierdut; totusi, cel
mai prost pazita.
E.Augier

2
MOTIVAIA

Rolul esenial al asistentei medicale const n a ajuta persoanele bolnave,


sntoase i s rectige sntatea sau s-l ajute pn n ultimele sale clipe, prin
ndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi ndeplinit singur, dac ar fi avut voin, putere
i cunotinele necesare s ndeplineasc aceste funcii, astfel nct acesta s-i
recapete independena ct mai repede posibil.
Asistenta medical ajut bolnavul s respecte prescripiile terapeutice ale
medicului. Ea este contiina celui lipsit de contiin, dorina de a tri pentru cel ce a
gndit la suicid, membru pentru cel cruia i-a fost amputat, ochi pentru cel ce a orbit
de curnd, mijloc de locomoie pentru copilul mic, ncrederea pentru tnra mam,
vocea celor slabi pentru a se putea exprima.

Virginia Henderson

3
CUPRINS

Lucrare de diploma ,,Ingrijirea pacientului cu laringita......................pag.1


MOTTO.................................................................................................pag.2
Motivatia................................................................................................pag.3
Educatie pentru sanatate........................................................................pag.5
CAP.I Notiuni de anatomie si fiziologie............................................pag.7
-anatomia laringelui; fiziologia laringelui
CAP.II- Notiuni generale despre boala.................................................pag.9
-Definitie, etiologie, clasificare
CAP.III- Manifestari de dependenta. Semne si simptome....................pag.12
CAP.IV- Examene clinice si paraclinice...............................................pag.15
-Interogatoriu; Examen obiectiv; Examen de laborator
CAP. V- Tratament................................................................................pag 18
CAP. VI- Evolutie. Complicatii.............................................................pag.19
CAP. VII- Ingrijirea pacientului cu laringita acuta................................pag.22
CAP. VIII-Cazuri...................................................................................pag. 23
- Caz nursing I
- Caz nursing II
- Caz nursing III
CAP. IX- Concluzii.................................................................................pag.58
CAP. X- Anexe........................................................................................pag. 60
-Tehnici de nursing
BIBLIOGRAFIE......................................................................................pag.66

4
EDUCATIE PENTRU SANATATE

Asistenta medical i ndreapt atenia asupra bolnavilor, ele au


responsabilitatea de a crea un mijloc psihic, social i spiritual favorabil vindecrii i se
strduiesc prin pregtire i exemple s previn bolile i s promoveze sntatea.
Asistentele sunt n serviciul sntii individului, al familiei i al societii, ele
coordonndu-i aciunile mpreun cu membrii altor profesii din echipa sanitar.
A servi umanitatea este funcia esenial a asistentelor i motivul profesiei lor.
Exerciiul profesiei este bazat pe nevoile omului, n consecin el nu poate fi
limitat nici de consideraie naional, de ras, de credin, de culoare i nici de
consideraii de ordin politic sau social.
Principiile fundamentale sunt credina n libertile eseniale ale omului i
respectul pentru viaa uman. Profesia recunoate c un cod internaional nu poate s
ia n consideraie, n detaliu tot ceea ce nseamn comportamentul individual i social
al asistentelor condiionat n caz cert de convingeri i preri personale.
Asistenta are trei responsabiliti principale:
pstrarea vieii;
alinarea suferinei;
promovarea sntii.

n atenia pe care ea o acord i n exerciiul profesiei sale, asistenta trebuie ca


n tot acest timp s menin cel mai nalt grad calitativ. Trebuie s vegheze constant la
meninerea unui nivel ridicat al cunoaterii sale teoretice i tehnice.
Contient de ntinderea responsabilitilor sale, asistenta n cunotina
limitelor, nu recomand i nu execut un tratament fr prescripie medical, iar n caz
urgent i ntr-o eventualitate face raport medicului pn la cel mai mic detaliu.
-Asistenta are obligaia de a executa prescripiile medicului cu inteligen i
loialitate.
-Asistenta trebuie s stimuleze i s ncurajeze ncrederea fa de medic i de
ceilali membrii ai echipei sanitare.
-Ea trebuie s coopereze cu colegii si i s menin cu ei relaii armonioase.
-Asistenta trebuie s fac dovada unei moraliti care s onoreze profesia sa.
Asistenta mparte resposabilitile i se altur aciunii concetenilor i altor
membrii ai echipei sanitare n vederea de a rspunde nevoilor publicului n domiciliul
sntii pe plan local, naional i international

5
APARATUL RESPIRATOR

Aparatul respirator este alcatuit din totalitatea organelor care asigura


mecanismul respiratiei: al ventilatiei pulmonare, ca si al schimburilor de gaze de la
nivelul alveolelor pulmonare - hematoza. Acestea sunt: caile respiratorii superioare
(cavitatile nazale si faringele), cele inferioare (laringele, trahee si bronhii) si plamanii,
ca organe principale ale actului respirator.
Nasul si cavitatea nazala formeaza primul segment al acestui aparat. Nasul,
formatiunea mediofaciala cu caracteristici specifice fiecarui individ si cu dublu rol
functional (respirator si olfactiv) imbraca forma unei piramide cu fata in jos
Fosele nazale comunica cu exteriorul prin doua orificii, numite narine, iar cu
faringle, prin doua orificii largi, meaturi nazofaringiene. Sinusurile frontale nazale
sunt captusite de o mucoasa foarte bogat vascularizata si impartita functional in doua
regiuni: una in treimea superioara, mucoasa olfactiva, si una in partea inferioara,
mucoasa respiratorie.
Faringele reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva, la
care va fi deschis.
Laringele, alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, indeplineste functional rolul de
a proteja calea respiratorie, ca si rolul unui organ al fonatiei. Calitatile sunetului:
intensitatea, inaltimea, timbrul, sunt in raport de amplitudinea si numarul vibratiilor ca
si de integritatea aparatului de rezonanta, format de cavitatile din jur: vestibul
laringian, faringele, cavitatea bucala, cavitatea nazala, ca si sinusurile paranazale.
Traheea este un tub fibrocartilaginos care continua in jos laringele si se intinde
pana la nivelul vertebrei a IV-a, a V-a toracala, cu o lungime de 11-13 cm si cu un
diametru de circa 2 cm. Ca structura traheea este alcatuita dintr-o tunica
fibromusculocartilaginoasa, in grosimea careia se gasesc 6-20 semiinele
cartilaginoase, legate intre ele prin ligamente inelare. Posterior, unind cele doua capete
ale potcoavei cartilaginoase, se afla membrana traheeala, in grosimea careia se afla
muschiul traheal.
Plamanii reprezinta organele principale ale actului respirator. Ei ocupa aproape
in intregime cavitatea toracica, fiind fiecare situati in cate o cavitate pleurala - dreapta
si stanga, separate pe linia mediana de catre mediastinul thoracic

6
Capitolul I
NOIUNI DE ANATOMIE I FIZIOLOGIE
Anatomia laringelui
Organ impar i median situat vertical n regiunea anterioar a gtului, laringele
este poriunea iniial, diferenial a conductului laringo-traheo-bronic i se constituie
punctul de unire al cilor aeriene superioare cu cele inferioare.
Proiectat pe coloana cervical, la nivelul vertebrei 3-6 (mai sus la nou-nscut) i
avnd forma unui trunchi de piramid triunghiular, cu baza n sus, ctre faringe,
continundu-se cu traheea, laringele este constituit dintr-un schelet vibro-cartilaginos
acoperit cu muchi i cptuit cu o membran mucoas.
Scheletul laringian este constituit din cartilajele:
cricoid;
tiroid;
aritenoide;
epiglota;
cartilaje accesorii Santorini i Wrisberg.

Cartilajele sunt unite ntre ele de ligamente i membrane laringiene.

Membranele principale ale laringelui sunt:


membrana tirahioidian;
membrana crico-tiroidian;

mpreun cu cartilajele ele confer laringelui forma de tub.


Ligamentul cricotraheal este cel mai important ligament al laringelui.
Coarda vocal cuprinde ligamentul vocal, muchiul vocal i mucoasa care le
acoper. Lungimea corzii vocale este de 0,7 cm la nou-nscut, 1,62 cm la femei, 2-
2,4 cm la brbai.
Spaiul determinat de cele dou corzi vocale se numete GLOTA.

GLOTA are dou poriuni:


glota membranoas sau poriunea anterioar a glotei;
glota cartilaginoas sau posterioar cuprins ntre cele
dou cartilaje aritenoide.

Limita superioar a laringelui este format de:


marginea liber a epiglotei;
rapliul ari-epiglotic;
spaiul inter aritehoidian.

7
La acest nivel se determin hipofaringele i se afl ncruciarea cilor
aerodigestive superioare. Limita inferioar a laringelui este la nivelul marginii
inferioare a cricoidului.
De la acest nivel n jos ncepe traheea.
Muchii laringelui formeaz dou grupe, una extrinsec i alta intrinsec, care
din punct de vedere funcional reprezint o singur unitate.
Muchii laringelui funcioneaz sinergic sau ontogonic pentru nchiderea glotei
i pentru punerea n tensiune a corzii vocale.
Un singur muchi asigur deschiderea glotei (abducia). Acesta este muchiul
crico-aritenoidian posterior.
Trei muchi asigur nchiderea glotei:
-muchiul cricoaritenoidian;
-muchiul interaritenoidian;
-muchiul tiroaritenoidian (fascicolul extern).
Inervaia musculaturii laringiene provine din ramura extern a nervului
laringian superior care provine din pneumagastru.
Nervul laringian superior are o ramur intern care inerveaz endolaringele i o
ramur extern motorie care enerveaz muchiul cricotiroidian.
Nervul recurent asigur inervaia motorie a tuturor muchilor laringieni
intrinseci i a muchiului interaritenoidian. Din punct de vedere senzitiv asigur
inervaia mucoasei laringiene subglotice.
Vascularizarea laringelui are dou teritorii distincte:
supraglotic prin artera laringian superioar, ramura din carotida extern;
subglotic din trunchiul arterial al arterei laringelui inferior ramura din
trunchiul tirocervical al arterei subclaviculare.
Drenajul limfatic al laringelui se face n ganglionii limfatici jugulari profunzi,
superiori i inferiori.
FIZIOLOGIA LARINGELUI
FUNCIILE LARINGELUI:
1. 1.funcia de fonaie;
2. 2.funcia respiratorie;
3. 3.funcia de protecie a cilor respiratorii inferioare; nchiderea epilaringelui,
nchiderea glotei, oprirea reflex a respiraiei, reflexul de tuse;
4. 4.funcia sfincterian;
5. 5.funcia reflex.

Funcia fonatorie:
Sunetul de baz, format n timpul fonaiei poart numele de tonalitate.
Tonul produs de laringe este modificat de traversarea cavitii faringiene,
cavitii bucale i buze. Cavitatea nazal i anexele acestora adaug tonului de baz
timbrul i rezonana vocii.
8
Funcia respiratorie:
n timpul inspirului glota se deschide prin ndeprtarea corzilor vocale.
nchiderea i deschiderea glotei este un act reflex dependent de schimbul gazos i
echilibrul acido-bazic.

Funcia de protecie a cilor aeriene inferioare:


n timpul deglutiiei baza limbii, peretele posterior al faringelui, vlul palatin,
pilierii anteriori i posterioari sub controlul gloso faringianului, asigur propulsia
bolului alimentar oprirea respiraiei, contractarea repliurilor ari-epiglotice, a benzilor
vestibulare, nchiderea glotei i acoperirea corzilor vocale de ctre epiglot.
Contractarea simultan a muchilor suprahiodieni cu tragerea laringelui n sus i
nainte asigur dirijarea bolului alimentar spre esofag i feresc perfect traheea i
arborele de ptrunderea alimentelor.
Dac totui ptrund particule alimentare n laringe i trahee se declaneaz
reflexul de tuse. Inspiraia profund cu deschiderea glotei, apoi nchiderea acesteia cu
creterea presiunii intra-toracice, deschiderea rapid a glotei cu o expiraie explosiv
care elimin corpul strin.

Funcia reflex:
Laringele este receptorul unor reflexe vagovagale. Iritarea mecanic a feei
interne a laringelui poate declana aritmie, bradicardie, stop cardiac. Reflexul vagal
poate fi blocat prin atropin, el este foarte puternic la fumtori.

Capitolul II

NOIUNI GENERALE DESPRE BOALA RESPECTIV

Definiie
Laringitele acute sunt inflamaii ale mucoasei laringiene, au o etiologie
poliform i un aspect simptomatic variabil, survin rareori izolat, de obicei integreaz
ntr-un tablou inflamator mai larg rino-faringo-laringo-traheobronic.

Etiologie:
Etiologia variaz n funcie de formele antomo-chimice ale laringitelor acute.
O clasificare a factorilor etiologiei cuprinde:
1. Factorii favorizani.
2. Factorii predispozani.
3. Cauze determinante.

9
Laringita cataral acut:
Este o inflamaie banal a mucoasei laringelui.
1. Factorii favorizani sunt:
frigul, umeazeala;
expunerea la curenii de aer rece;
factorii nocivi de microclimat din locuine; aerul aupranclzit i uscat;
vaporii sau gazele iritante, pulberile.

Obstrucia nazal care oblig respiraia pe gur.


boli generale: - afeciuni renale;
afeciuni endocrine;
boli locale: - rinite;
sinuzite;
boli ale faringelui: amigdalite.

2.Factorii predispozani:
slbirea rezistenei organismului dup afeciunile: hepatice, renale.
oboseal;
supraeforturile fizice i intelectuale;
ematiile;
vrsta;
sexul.

3.Cauze determinante:
Flora saprofit a cilor aeriene superioare format din stafilococul alb,
streptococul, pneumococ.
Acetia se gsesc ca saprofii pe mucoasa laringelui i devin patogeni atunci cnd
rezistena laringelui este mai sczut.

Laringita acut subglotic la copii:


Este o inflamaie a mucoasei laringiene al crei simptom principal este
dispneea.

1.Factori favorizani:
sezonul rece;
rinofaringitele acute;
alimentaia artificial;
carene vitaminice.

2.Factorii predispozani:
-oboseala;
-rezistena sczut a organismului.
10
3.Cauzele determinante:
-flora saprofit a cilor respiratorii superioare;
-streptococul nehemolitic;
-pneumococul.

Laringita edematoas a adultului


Este caracterizat prin edem al submucoasei laringiene. Este o form
dispneizant.

1.Factori favorizani:
-starea general alterat: diabet, avitaminoze;
-boli infecioase: gripa, scarlatina, erezipal;
-boli locale: rinosinuzita, rinofaringita;
-umezeala, frigul;
-tulburri endocrine, metabolice.

2.Factori predispozani:
- surmenajul, efortul, TBC, leziuni traumatice.

3.Cauze determinante:
-streptococul i stafilococul; pneumococul.

Laringita striduloas (falsul crup):


Este o afeciune caracterizat prin spasme laringiene nocturne, instalndu-se la
copii ntre 3-6 ani.

Cauzele determinante:
-hipocalcemia
-carene vitaminice

CLASIFICARE

Varietatea laringitelor acute face dificil clasificarea lor dup un criteriu strict.
Cele principale se descriu n urmtoarea succesiune:
laringita acut a copilului;
laringita cataral;
edemul laringian acut;
laringita flegmonoas;
laringitele acute din bolile infuzo-contagioase virale i generale i
laringitele din unele boli generale;
laringita cronic cataral;

11
laringita cronic profesional;
laringita pahidermic roie;
laringita cronic pahidermic alb;
laringita cronic atropic uscat;
laringita cronic a copilului.

CAP.III
MANIFESTRI DE DEPENDEN. SEMNE, SIMPTOME

Tabloul clinic al laringitei acute este realizat de mbinarea simptomelor de


infecie general cu simptome de afectare laringian. Aceasta difer n funcie de
forma clinic de laringita acut avnd unele caractere particulare la copil i adult.

Laringita acuta la adult se manifesta prin:


- disfonie (raguseala), ce poate evolua pana la afonie (pierderea vocii),
asociata in unele cazuri cu dispnee (dificultati in respiratie).
- pacientii acuza dureri in gat si simt constant nevoia sa tuseasca.
- atunci cand alte simptome insotesc laringita(febra, dureri generalizate-
cauza este adesea de origine virala sau bacteriana
- un alt tip de simptome este reprezentat de edemul laringian, de natura
alergica sau inflamatorie, sau rar, consecinta unei insuficiente renale.

La copil, laringita acuta se caracterizeaza prin:


-tuse seaca, cresterea temperaturii in cele mai multe cazuri,
-alterarea sau chiar pierderea vocii (afonie),
-apoi, prin episoade din ce in ce mai intense de dispnee (dificultati
respiratorii).

Dispneea poate evolua in stridor (respiratie suieratoare), insotit uneori de cianoza


coloratia albastra a pielii, ce traduce oxigenarea insuficienta a sangelui.
La un pacient din doi, boala se vindeca in mod spontan in termen de 2 4 zile.
Rar, exista si forme grave, ce necesita spitalizare.

Tabloul clinic al laringitei catarale variaz n funcie cu vrsta i cu leziunile


anatomopatologice, fiind n general mai accentuat la sugar i copilul mic.
Debutul bolii este de obicei brusc n plin stare de sntate (pn s fi prezentat
vreun semn premonitoriu, sau fiind de 2-3 zile subfebril i cu nasul obstruat), copilul
sau adultul se scoal de diminea rguit sau n cazul sugarului se trezete noaptea
sufocat.
La aceste simptome se adaug o tuse iritativ precum i senzaia de uscaciune i
de corp strin n fundul gtului. Laringoscopia indirect i direct pune n eviden o
12
congestie difuz a mucoasei cu corzile vocale, turgescene acoperite de secreie
mucopurulent.
sa apara secundar unor boli neurologice sau in leziunile atrofice ale mucoasei.
Paresteziile pot fi secundare inflamatiilor acute sau cronice de la nivel faringo-
laringian, aparute adesea pe un fond nevrotic. Se manifesta sub forma senzatilor de
constrictie sau arsuri locale, senzatia de corp strain.
Durerea laringiana prezinta o intensitate variabila in functie de gradul
DISPNEEI, se face in doua faze:
1. Tabloul clinic al laringitei edemantoas subglotice.
Este caracteristic, boala debutnd de cele mai multe ori brusc, de obicei n timpul
nopii cu dispnee inspiratorie accentuat nsoit de tiraj i cornaj i cu stare de agitaie
i cianoz.
Alteori, se instaleaz treptat la un copil care cu cteva zile nainte prezentase
fenomen de rinoadenoidit acut. Accesele de dispnee la nceput paroxistie pot deveni
subintrante, starea copilului continund s se agraveze. Copilul prezint o tuse
ltrtoare.
Febra poate fi moderat sau foarte ridicat dup natura agentului patogen n
cauz.
n formele grave de laringit virotic copilul poate avea 40-41C, la care se
asociaz o stare general profund alterat cu facies toxic, agitaie extrem,
deshidratare i uneori epistaxuri repetate.
n laringita edemantoas simptomele se descriu:
-starea general alterat, febr ridicat, nsoit de frisoane care apar brusc
sau progresiv.
-vocea este puin alterat, dac articulaiile crico-aritenoidiene sunt indemne
sau dac spaiul suprafeei nu este ngust. Se constat rgueal sau chiar
afonie complet atunci cnd edemul este accentuat.
-se adaug senzaia de tensiune la nivelul laringelui i la baza gtului.
Durerile sunt accentuate i continue.
-tusea uscat spasmatic exacerbeaz jen dureroas.
-bolnavul este anxios agitat, are sete de aer.

Laringita striduloas debuteaz brusc n timpul nopii cu o criz de dispnee nsoit


de tiraj i cornaj, tuse ltrtoare, agitaie intens i cianoz.
Laringoscopia direct va arta n regiunea subglotic o congestie a mucoasei care
apare acoperit de secreie.

Laringita cronic cataral


Semnele subiective i funcionale sunt: rgueala i oboseala vocal. Iniial vocea este
discret detrimbrat i se valeaz repede. Ulterior rgueala se intensific i apare
oboseala ori de cte ori bolnavul este nevoit s vorbeasc mai mult.

13
Ca simptome, bolnavul acuz senzaii neplcute de picturi, gdilturi, arsuri,
uscciune i nepturi.

Laringita cronic profesional


Simptomatologie. Disfonia.
Laringita cronic pahidermic roie
Bolnavul acuz 3 simptome principale:
- disfonia,
- durere laringian,
- hemaj repetat.
Afeciunea este mai frecvent la brbaii fumtori care abuzeaz de voce.

Laringita cronic atopic (uscat)


- senzaii de uscaciune i de iritaie permanent a mucoaselor gtului,
- tuse i disfonie cu predominan matinal i care se amelioreaz odat cu
expectoraia unor cruste galbene, verzi sau negricioase adesea ptate cu
snge i urt mirositoare.

Laringita cronic a copilului


Rgueala este simptomul principal care alarmeaz aparintorii.- Persista
mai mult de o saptamana si reapare periodic.
Aceasta afectiune antreneaza in unele cazuri modificari permanente ale
mucoasei, ceea ce explica crizele repetate de larinigita acuta.
Modificarile mucoasei sunt uneori rezultatul expunerii repetate la fumul de
tigara, la praf, aer uscat sau alte substante iritante. deformant si stenozant (TBC,
SCLEROM, LUES SINDROMUL FONATOR ) este caracterizat de o modificare
patologica a sunetului fundamental emis de corzile vocale, cu aparitia disfoniei sau a
raguselii.
Disfonia poate avea un caracter permanent sau intermitent, conditionata de
afectiuni acute sau cronice laringiene de pareze sau paralizii ale corzilor vocale,
posttraumatic dupa arsuri locale, corpi straini, tumori benigne sau maligne,
malformatii.
Disfonia poate prezenta cateva caracteristici reprezentate de fonastenie
(oboseala la vorbit),rezastenie (oboseala la cintat). Mai rar se poate intilni afonia
(pierderea completa a tonalitatii vocale), care poate fi functionala (in cadrul crizei
isterice), sau obiectiva(in cadrul paraliziei recurentiale bilaterale in abductie).Vocea
bitonala este caracteristica paraliziilor recurentiala unilaterale. Disfonia poate avea un
caracter tranzitoriu la varsta pubertatii si se numeste mutatia vocii sau vocea
eunucoida.

14
II. TUSEA -; poate fi seaca sau uscata in lc ute (debutul), in laringitele cronice
hipertrofice, in laringitele cronice atrofice. Tusea poate fi umeda, productiva in
laringo-traheo-bronhico acute sau cronice.Tusea poate fi latratoare in laringitele
edematoare subglotice, virotice sau difterice, tuse chintoase in tusea convulsiva.
III. DISPNEEA LARINGIANA este definita ca o reducere a debitului inspirator
sau expirator, este conditionata de diferite leziuni laringiene cu caracter stenozant.
Dispneea laringiana mai este cunoscuta sub denumirea de insuficienta
respiratorie de tiruct- Inflamatii acute virotice si).
- Reducerea calibreeeeeeeeedului laringian posttraumatic imediat sau
tardiv (prin stenoze).
- capcap Arsurile laringelui fizice sau chimice insotite de edem si stenoze.
- Edemele QUINQUE, alergice sau postendoscopice.
- Tumorile benigne (polipi, papiloame)sau maligne (cancere) , corpii straini
laringieni.
- Malformatile congenitale

CAP. IV
EXAMENE CLINICE I PARACLINICE

La fiecare organ n parte examenul cuprinde interogatoriul asupra tulburrii


subiective, examenul fizic i funcional i o serie de examene de laborator.

INTEROGATORIUL
Examenul laringelui va ncepe prin interogatoriul (n cazul copilului a prinilor
acestora) asupra tulburrii subiective i funcionale pe care le poate manifesta acest
organ, rgueala (disfonie), dispnee, tuse, disfagie, precum i asupra modului n care
au aprut i evoluat aceste tulburri

EXAMENUL OBIECTIV al organului fonator cuprinde: inspecia, palpare i


examenul endocavitar (laringoscopia indirect i direct) completate cu controlul
funciilor laringelui.

INSPECIA are un rol important n stabilirea modului cum se efectueaz


micrile active ale laringelui, tiindu-se c n mod normal laringele se ridic n timpul
inspiraiei, coborrea lui n acest moment fiziologic va indica prezena unui obstacol
endolaringian.

PALPAREA este important pentru depistarea unei laringopatii cu ajutorul


cruia se pune n eviden prezena sau absena micrilor pasive ale laringelui; n mod

15
normal laringele, fixat ntre policele i indexul examinatorului se poate mobiliza uor
n plan transversal producndu-se un sunet caracteristic.

LARINGOSCOPIA
Acest examen se poate efectua fie cu ajutorul oglinzii laringiene (laringoscopia
indirect) fie cu ajutorul unui tub rectiliniu care deprim puternic baza limbii i face
posibil inspecia direct a laringelui (laringoscopia direct).

Laringoscopia indirect
Examenul cu oglinda laringoscopic este investigaia cea mai simpl i mai uor
suportat de ctre bolnavi. La aceasta sunt necesare:
un reflector frontal;
surs luminoas;
oglinda laringoscopic
un vas cu ap cald;
comprese sterile.

Bolnavul n poziie eznd cu corpul uor aplecat nainte i cu capul n uoar


extensie. Se cere bolnavului s deschid larg gura i s scoat limba al crei vrf
nvelit cu o compres se va trage uor de ctre examinator cu mna stng. n felul
acesta se mrete vizibilitatea asupra laringelui. n mna dreapt examinatorul ine
oglinda laringoscopic pe care o introduce n orofaringe.
Dac pacientul respir linitit i nu i contract muchii laringelui n oglind va
aprea imaginea rsturnat a coroanei laringiene cu toate elementele ei: epiglota,
aritenoizi.

Laringoscopia forat
Aceast metod se practic cu un apstor de limb special care are captul ndoit
i bilobat prevzut cu dou croete butonate.

Laringoscopia direct: directoscopia se practic cu o aparatur i un instrument


special:
- tubul spatul a lui Chevallier-Jackson;
- spatule laringiene ce se adapteaz la transformator.

Laringoscopia direct este metoda cu ajutorul creia putem observa direct aspectele
cavitii laringiene. Se folosete ndeosebi la copiii sub 5 ani.
Poziia: culcat pentru copii, eznd pentru aduli.
Copilul este culcat n decubit dorsal cu umerii imobilizai, alt ajutor inndu-i capul
n hiperextensie. Examinatorul introduce n gura copilului spatula, cu care va apsa

16
limba i va pune n eviden epiglota pe care o va ncrca pe spatul descoperind
lungimea laringelui.
Ca accidente ale laringoscopiei direct, ruperea incisivilor, lezarea buzei superioare,
a mucoasei de la baza limbii. De asemenea tulburri asfixice, sincope respiratorii sau
cardiace.

EXAMENUL FUNCIONAL
Prin examenul funcional se va face o analiz fin a vocii cntate i a vorbirii
controlnd urmtorii factori: micarea respiratorie, micarea corzii vocale prin
laringostroboscopie.
Stroboscoapele permit sincronizri sau diferenieri de faz micrile corzilor
vocale ale cror vibraie sunt recepionate de un microfon pus n legtur cu
stroboscopul.
Alt medic are rolul de a poziiona corect bolnavul n timpul acestor investigaii,
de a ajuta medicul servindu-l cu materiale necesare i susinnd pacientul n poziia
corespunztoare.

EXAMENUL DE LABORATOR

Examenul microbiologic i imunologic


a)Prezena unei secreii nazale, a unui exudat faringian sau laringo-traheo-
bronic impune examenul bacteriologic. Examenul virusologic al secreiei laringo-
traheo-bronic va fi trimis la laboratoare specializate.
Necesare sunt i examenele serologice (reaciile Bordet-Waserman, ASLO i
reaciile de neutralizare fa de diferiii virusuri), intradermoreaciile (la tuberculina
sau la diveri alergeni r. Shick) i cercetarea diferitelor deficiene imunitare prin
examenul histoimunologic, precum i dozarea de imuniglobuline.

b) Examenele hematologice sunt de extrem importan i uneori de urgen;


leucograma pentru depistarea i controlul unui focar supurativ profund, hemograma,
determinarea numrului de trombocite, timpul de coagulare i sngerare, VSH.
Examenul biochimic al sngelui utile n unele cazuri sunt glicemia pentru
depistarea unui diabet decompensat, calcemia, fosfataza alcalin, colesterolomia,
probele hepatice, electroforeza.

c) Examenul radiologic: - radioscopii, radiografii, arteriografia, limfografia,


radioscopia pulmonar. Se pot practica n diferite incidente, simple sau cu substan de
contrast.
d) Examenul histopatologic
Dac exist leziuni infiltrative vegetante a cror origine nu poate fi precizat
chimic trebuie practicat biopsia regiunii respective cu o pens adecvat dup o
prealabil anestezie cu soluie de xilin 1-2%.

17
n cazul n care caracterul hemoragic al esutului infiltrativ nu permite
biopsierea lui, examenul histopatologic se va efectua prin producerea biopunciei.
e) Alte examene:
- examenul de urin;
- examenul copraparazitologic;
- EKG;
- scintigrafie.

CAP.V
TRATAMENTUL

Tratamentul laringitei acute variaz n funcie de formele clinice ale acestora.


Tratamentul general al laringitei acute catarale va avea ca obiect s combat
durerea, tusea, s fluidifice i s favorizeze expulzarea secreiilor i diminuarea lor
cantitativ.
- Pentru a combate durerea se poate prescrie tinctura de aconit n doze de
25-50 pic/zi nglobate ntr-o infuzie de ceai expectorant.
- mpotriva rguelii se va recomanda o inhalaie cu flori de nalbe i tei,
cteva nghiituri de zeam de lmie i cte 2- picturi de soluie alcoolic de
rdcin de aconit ntr-o infuzie de ceai de tei cldu.
- Tratamentul local const din recomandarea unei revulsii cutanate prin
aplicarea de prinie alcoolizate calde prelaringiene. Se vor prescrie inhalaii
neiritante cu substane volatile (acidul fenic 5-10 picturi n 250 ml ap) sau
substane balsamice. Se va evita mentolul. Vaporizanii sau aerosoli la
temperatura corpului cu un AB cu spectru larg, asociai cu hidrocortizon.
- Cura de tcere este una din cele mai bune metode terapeutice. La ea se
adaug repausul n camer nclzit, buturi calde (infuzie de ceai). Se va
interzice fumatul, buturile alcoolice i alimentaia condimentat.

Tratamentul laringitei acute edemantoase subglotice a sugarului i a copilului mic


are dou obiective:
restabilirea respiraiei
stimularea forelor de aprare a organismului contra agentului patogen.

Primul obiectiv trebuie s fie realizat prin permeabilizarea laringelui cu mijloace


conservatoare ce const n: revulsie laringian prin comprese calde n jurul gtuluii
bi fierbini la picioare, drenarea secreiilor care obtureaz spaiul glotic prin aspiraie,
decongestionare prin inhalaii de 2-3 ori/zi cu soluii balsamice, aerosoli i inhalaii cu

18
soluie de efedrin 1-2% dup vrst, i prin corticoterapie (acetat de hidrocortizon n
aerosoli) sau general (HHC - IV) i administrarea de clorur de Calciu i Romergan.
Acest tratament se va aplica asigurndu-se copilului o poziie corect, cu capul i
trunchiul ridicate.
Dac mijloacele terapeutice nu mai au timp s acioneze asupra edemului mucoasei
din cauza iminentei de asfixie n care este adus copilul la clinic se va efectua
permeabilizarea cilor aeriene inferioare prin introducerea sondei de intubaie sau
participarea de urgen a traheostomiei.
n aceste cazuri la tratament conservator se vor aduga pansamentele traheostomice
i aspiraia secreiilor.
Important este i combaterea infeciilor, care se face prin administrarea de
antibiotice: Penicilina G, Polidin, Eritromicin.
Tratamentul laringitei edematoase vizeaz:
- -n primul rnd combaterea tulburrilor respective, care prin agravarea lor pot
amenina n orice moment viaa bolnavilor. Deoarece acest fapt este subestimat,
se recomand spitalizarea acestor cazuri, traheostomia devenind necesar atunci
cnd edemul progreseaz repede.
- -Dac dispneea este moderat se va administra HHC, la care se asociaz Calciu,
vitamina C.
- -Bolnavul stnd n poziie eznd i se aplic comprese fierbini n jurul gtului.
n apropierea lui se fac vaporizri medicamentoase, iar local se aplic aerosole
sau instalaii repetate cu soluie de adrenalin cu 1/10.000 sau efedrin 3%.
- -Pentru a calma anxietatea, durerile i tusea spasmatic se administreaz
barbiturice i sedative.
- -Alimentaia va fi lichid sau semisolid.
- -Se mai administreaz antiinflamatoare, antihistamatice i se restrnge aportul
de sare

CAP.VI
EVOLUIE. COMPLICAII

Evoluia laringitei acute difer de la o form clinic la alta.


Astfel, evoluia laringitei catarale este de obicei benign fenomenele
funcionale i fizice retrocednd n 4-5 zile. Chiar dac procesul cataral se poate
extinde i la arborele traheobronic, dnd o traheobronit descendent, prognosticul
rmne favorabil, acest uoar complicaie vindecndu-se dup cteva zile. Mai
neplcut este ns cronicizarea laringitei determinat de persistena factorilor
etologici favorizani.

19
Evoluia laringitei acute edematoase este variabil n raport cu precocitatea
diagnosticului i a tratamentului, cu virulena agentului patogen i cu puterea de
rezisten a organismului individului. Ea poate varia de la 5 la 7 zile terminndu-se
prin vindecare n cazurile precoce i corect tratate, sau se poate prelungi sptmni sau
chiar luni de zile dac masivitatea infeciei, tratamentul insuficient i lipsa de aprare a
organismului au permis extinderea procesului edematos la ntregul arbore
traheobronic i instalarea unor complicaii grave ca bronhopneumonia.

Evoluia laringitei striduloase este tipic.


Dup debutul zgomotos foarte alarmat pentru familie, accesul de sufocare tratat
sau chiar netratat cedeaz n mai puin de o or i copilul ostenit din criza prin care a
trecut, adoarme linitit dar uorul sforit care i nsoete somnul dovedete prezena
obstruciei care nerezolvat mai poate s favorizeze n nopile urmtoare reapariia
unor crize similare.

Evolutia laringitei cronice cataral evolueaz lent cu perioade de ameliorare


prin tratament adecvat pe toat durata vieii.Este aadar odat constituit cvasi-
incurabil i prognosticul este descurajator n special pentru cntre.

Complicatii
Complicaiile laringitei acute apar ca urmare a netratrii acestora la timp sau
tratamentul incorect dar i a lipsei de aprare a organismului supus infeciilor repetate
determinate de ageni patogeni.
Locale se pot produce infectarea altor organe din vecinatate (bronsite,
pneumonii, otite,sinuzite, meningite)
- -se pot produce insamantari la distanta cu streptococi (streptococul ramane
cantonat la nivelul amigdalelor si elimina toxine, care afecteaza aparatul renal-
glomerulonefrita post-streptococica, afecteaza endocardul, miocardul,
pericardul - reumatism, sau poliartrite reumatoide - R.A.A.)

Complicatiile in laringita cataral complicaiile apar la boli cu o stare general


alterat sau dup boli infecioase - febra tifoida, tifos exantematic.
Ele sunt produse prin extinderea inflamaiilor n straturile submucoase unde
determin edeme, abcese, flegmon. De obicei acestea sunt determinate de infeciile
streptocoase.
La copii apare un edem subglotic.

20
Complicaiile laringitei edematoase acute
bronhopneumonia, care este frecvent semnalat i comport un pronostic
sever;
laringo-traheobronita membranoas care dei se ntlnete rareori este ns
foarte grav, bolnavii care au necesitat traheostomie prezentnd uneori
cicatrici stinozate.

Complicaiile generale sunt urmarea extinderii procesului toxiinfeciilor la alte


organe.
Se pot ntlni suprarenalite, miocardite ce determin decompensri cardiace sau
edem pulmonar alteori toxiinfecioase, hepatice i renale, paralizii.

Prognosticul este rezervat n laringita acut, el este variabil n funcie de:


forma clinic;
stadiul de dezvoltare;
starea anterioar a organismului;
complicaiile ce apar n timpul evoluiei;
vrsta bolnavului prognosticul cel mai grav este la copii sub 2 ani de
asemenea n cazurile cu fenomene toxice, generale (gripa) i n cele n care
intervine suprainfecia sau stafilococul patogen.

Prognosticul grav mai ales la sugar si copilul mic se ntlnete i n stadii naintate
de faringit distructiv cnd se instaleaz o perturbare grav a funciilor centrilor
nervoi ca urmare a hipoxiei.
Exitusul survine n primul acces dispneic care este egal moarte precoce reflex ct i
tardiv prin expulzarea posibilitilor reacionale dup cteva ore de lupt intens sau
sincop.
Crizele de spasm laringian ce apar cu ocazia acceselor de tuse, cu cianoza
copilului sunt fenomene grave ce impun interventia rapida a medicului.
Febra, paloarea, tahicardia, uneori pulsul filiform, alteori starea de prostratie,
adinamia copilului epuizat ce lupta sa invinga obstacolul respirator laringian
completeaza tabloul acestei laringite dramatice.
Internarea de urgenta a copilului in spital este obligatorie, antibioticele fiind
asociate cu administrarea de preparate de cortizon, sedative, antispastice, aerosoli,
oxigen.
La nevoie, intubatia orotraheala sau operatia de traheotomie sunt necesare
pentru salvarea vietii copilului pana la cedarea leziuniior edematoase din zona
subglotica.

21
CAP .VII

INGRIJIREA PACIENTULUI CU LARINGITA


ACUTA

Asigurarea condiiilor de spitalizare


Mucoasa laringelui este mai sensibil la factori nocivi de mediu extern, de aceea
aerul din camera bolnavului trebuie s fie proaspt i curat, umed i prea cald.
Temperatura aerului cea mai potrivit pentru cei cu afeciuni laringiene este de
18-20C, iar umiditatea 50%.
Asistenta va asigura aerisirea care poate fi continu, dac temperatura permite
sau mprospteaz aerul de mai multe ori pe zi prin deschiderea ferestrelor, timp n
care pacienii vor fi bine nvelii.
Bolnavii ce prezint boli cu caracter infecios vor fi amplasai separat, evitndu-
se mai ales asocierea cu persoanele care mai au i alte boli.

Asigurarea repausului fizic i psihic


Repausul fizic este obligatoriu i indispensabil n perioada acut apoi alterneaz
cu un efort dozat n funcie de stadiul bolii i starea bolnavului.

Alimentarea
Va fi adaptat perioadei de evoluie a bolii.
n perioada febril regimul hidro-zaharat, iar cnd fenomenele acute dispar se
va trece la o alimentaie echilibrat.
n perioada febril regimul va fi compus din lichide (ceaiuri, lapte, suc de
fructe) sau alimente lichide (sup de legume cu orez i gri).

Supravegherea funciilor vitale i vegetative


Temperatura se urmrete cu atenie. Se msoar dimineaa i seara i se
noteaz n funcie de temperatur.
Febra se combate cu antipiretice. Se aplic comprese sau mpachetri reci.

Pulsul se msoar de 2-3 ori/zi.


nainte ca pulsul s fie msurat pacientul va sta n repaus timp de 15 minute.
Valoarea va fi n funcie de vrst, stri patologice i fiziologice
Tensiunea arterial valoarea depinde de vrst.
Respiraia se msoar numrnd micrile de expansiune a toracelui prin
inspecie sau se aeaz palma pe peretele toracic.
Se mai urmresc eliminrile de materii fecale i urin. Bolnavul trebuie s
aib scaune i diurez normale. n caz de constipaie se efectueaz clisme
uleioase, se administreaz purgative.
22
Bolnavul va trebui s aib miciuni fiziologice, diureza s fie n funcie de
vrst, de cantitatea de lichide ingerate, de starea de nutriie.
Recoltarea produselor biologice i patologice
Se recolteaz n mod steril snge venos i capilar, n vederea cercetrii:
calcemiei, glicemiei, VSH, hemoleucogram, probele
hepatice.
Seringile i acele trebuie s fie sterile, iar recipientele n care s-a
fcut recoltarea trebuie s fie curate.
La indicaia medicului se administreaza tratament de urgen.

CAP. VIII
CAZURI

PREZENTAREA CAZULUI I
CULEGEREA DATELOR:
Sursa de informaii: -direct - aparintorii (mama)
-indirect - dosarul medical
-membrii echipei de ngrijire
DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI:
Nume si prenume: D.C.C.
Varsta: 8 ani
Sex: masculin
Domiciliul: com.Ceamurilia de Jos , jud.Tulcea
Ocupatie: elev, clsasa a II-a
Naionalitate: romn
Mediul: rural
Numele i prenumele tatlui: D.C.
Numele i prenumele mamei: D.A.

CONDITII DE LOCUIT:
Locuin salubr la cas compus din 4 camere n care locuiesc 3
persoane.
Mod de alimentaie: corespunztoare vrstei, masticaie uoar, eficient.
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:
Neag afeciuni acute sau cronice n familie
ANTECEDENTE MEDICALE PERSONALE:
Afeciuni respiratorii i digestive tratate prin ambulatoriu i prin medicul de
familie

23
DATE ANTROPOMETICE:
Greutate: 22 kg.
nlime: 101 cm.

GRUP SANGUIN: A(II),Rh( + )


ALERGII: Nu se tie alergic la medicamente sau la alimente
MOTIVELE INTERNRII:
Febr ridicat;
Dureri n gt cu disfagie;
Agitaie;
Ganglionii inflamai la nivelul gtului
Dispnee, senzaie de sufocare
DATA INTERNRII: 10.02.2014 ora 12:45
ISTORICUL BOLII
Boala a debutat n urm cu 2-3 zile. Pacientul este adus la Unitatea de Primiri
Urgene a Spitalului Judeean de Urgena Tulcea cu febr ridicat, dureri In gat cu
disfagie, agitaie, gangiloni inflamai la nivelul gtului, dispnee cu senzaie de
sufocare i a fost examinat de medicul primar O.R.L.
EXAMENUL CLINIC GENERAL:
- Stare general modificat, febril (temperatur 39C )
- Facies: uoar paloare
- Tegumente i mucoase: - palide - pavilioane normal conformate, canal auditiv
extern normal;
- esut conjunctiv-adipos: - bine reprezentat
- Sistem osteo-articular:- integru morfo-funcional.
- membre fr semne particulare
- pacientul prezint mers normal.
- articulaii mobile nedureroase
- Sistem ganglionar:- ganglioni palpabili
- Aparat respirator: - micri respiratorii ample
- torace normal reprezentat
- dispnee, respiraie ineficient
- AV - 120 p/min.
- frecvena respiraiei: 15 respiraii / minut
- Aparat cardio-vascular: - matitate cardiac normal
- oc apexian n spaiul V intercostal stng.
- puls: 75 bti / minut
- Aparat digestiv: - dentiie incomplet cu gingii aderente dinilor
- durere la deglutiie
- apetit diminuat, cu consum redus de proteine i crescut de glucide
- abdomen elastic, suplu, nedureros la palpare, mobil n micrile respiratorii
- tranzit intestinal normal (un scaun pe zi de aspect normal)

24
- Ficat, ci biliare, splin: - n limite fiziologice
- Aparat uro-genital: - miciuni fiziologice ( 4-5 miciuni pe zi )
- loj renale libere, nedureroase
- Sistem nervos: - ROT prezente
- reflex pupilar prezent
- echilibrat, reacii senzoriale normale
- fr semne de iritaie meningeal

EXAMENE RADIOLOGICE:
- Radiografie pulmonar care nu sugereaz nimic activ pulmonar.
DIAGNOSTICUL LA INTERNARE:
Faringit acut
TRATAMENT:
Penicilin: 1 milion./12 h.
Metronidazol: 3 cp./zi
Algocalmin: 1 fiol./12h.
Glucoza 5% soluie perfuzabil: 1 flacon /12 h.
Vitamina C: 3 tb ./zi

SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

1. NEVOIA DEA RESPIRA I A AVEA O BUN CIRCULAIE:


> Pacientul are o respiraie ineficiet cu dispnee, micri respiratorii de
amplitudine normal, de tip abdominal, torace normal reprezentat, simetric, frecvena
respiratorie 15 respiraii / minut.
> Pacientul prezint matitate cardiac normal, puls: 75 bti / minut, regulat.
2. NEVOIA DE A BEA I A MNCA :
> Pacientul prezint disfagie, inapeten, ( aport nutriional crescut n glucide i
redus n proteine, legume i fructe ), hidratare ineficient, dentiie incomplet cu gingii
aderente dinilor.
3. NEVOIA DE A ELIMINA:
> Stare confortabil de a elimina normal, tranzit intestinal normal, nevoia este
satisfcut, pacientul este independent n satisfacerea nevoii.
4. NEVOIA DE A SE MICA I A AVEA O BUN POSTUR:
^ Pacientul este bine orientat temporo-spaial, cu mobilitate normal, nevoia este
satisfcut, pacientul este independent n satisfacerea nevoii.
5. NEVOIA DE A DORMI I A SE ODIHNI:
> Pacientul prezint transpiraii nocturne, somn ineficient i insuficient prin
incapacitatea de a adormi, incomoditate i disconfort, oboseal, incapacitate de a se
odihni corespunztor.

25
6. NEVOIA DE A SE MBRCA I DEZBRCA:
> Pacientul are hainele comode, curate. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii, mbrcndu-se i dezbrcndu-se singur fr
ajutorul personalului medical.
7. NEVOIA DE A MENINE TEMPERATURA CORPULUI N LIMITE
NORMALE:
Pacientul prezint febr ( temperatura corpului fiind de 39C ) iar tegumentele sale
sunt calde i umede
8. NEVOIA DE A FI CURAT, NGRIJIT, DE A PROTEJA TEGUMENTELE I
MUCOASELE:
> Pacientul are prul i unghiile curate, nasul prezint o mucoas umed cu fose
nazale libere, tegumentele sunt curate. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii, i face singur toaleta.
9. NEVOIA DE A ELIMINA PERICOLELE:
> Pacientul s-a adaptat mediului spitalicesc i a neles s evite potenialele pericole.
Nevoia este satisfcut, pacientul este independent n satisfacerea nevoii.
10. NEVOIA DE A COMUNICA:
> Pacientul cu comunicare ineficient dialogul purtndu-se prin intermediul
mamei.
11. NEVOIA DE A ACIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI l VALORI,
DE A PRACTICA RELIGIA:
> Pacientul este de religie ortodox. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii.
12. NEVOIA DE A FI PREOCUPAT N VEDEREA REALIZRII:
> Pacientul este o persoan dinamic care dorete s se plimbe, s se joace, s
deseneze. Nevoia este satisfcut, pacientul este independent n satisfacerea nevoii.
13. NEVOIA DE A SE RECREA:
> Pacientul se uit la televizor, se joac, deseneaz i coloreaz. Nevoia este
sarisfcut, pacientul este independent n satisfacerea nevoii.
14. NEVOIA DE A NVA CUM S-I PSTREZE SNTATEA:
> Pacientul ascult de sfaturile mediclui i ale personalului medical, accept
izolarea n spital pentru a face un bun tratament i pentru rezolvarea sau ameliorarea
problemei sale de sntate.

In urma investigaiilor pacientul are urmtoarele nevoi afectate:


1. Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie
2. Nevoia de a bea i a mnca
3. Nevoia de a dormi i a se odihni
4. Nevoia de a-i menine temperatura corpului n limite normale
5. Nevoia de a comunica

26
Ziua I. 10.02.2014
Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
RESPIRA SI A deficit prezinte caile *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator respiratorii si am asigurat un recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii permeabile si o mediu ambiant facute
S.Dispnee si senzatie de buna respiratie corespunzator *Respiratia s-
sufocare 2.Pacientul sa a ameliorat
prezinte *Linistesc
mucoase pacientul prin
umede si discutii si sfaturi in
integre ceea ce priveste
starea sa

*Masor respiratia
pacientului , TA si
pulsul si notez
valorile in foaia de
temperatura

*Asez pacientul in
pozitie
semisezanda
pentru a facilita
respiratia

*Pregatesc psihic
pacientul in
vederea efectuarii
oricarei tehnici
DELEGATE:
*Recoltez sange
pentru examenele
de laborator
*Recoltez exudatul
faringian la
solicitarea
medicului
*Insotesc
pacientul la
Radiologie pentru
efectuarea Rx-ului
pulmonar
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Penicilina G 1mil.
La 24 de ore in
solutie perfuzabila
de Glucoza 5% I.V.

27
Vitamina C - 3
comprimate pe zi
Metronidazol - 3
comprimate pe zi
NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul s-a
BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Explic pacientului alimentat
MANCA E.Procesul inflamator regimul ca este necesara consumand
datorat afectiunii alimentar respectarea tot ce i s-a
S.Disfagie, hidratare hipercaloric si regimului oferit la masa
ineficienta, inapetenta bogat in fructe alimentar pentru *Pacientul s-a
si legume vindecarea bolii hidratat
impus pe toata *Sfatuiesc familia corespunzator
durata pacientului sa-I *Pacientul a
spitalizarii aduca alimente inteles
2.Pacientul sa conform regimului recomandarile
se hidrateze facute si
corespunzator respecta
regimul
alimentar
impus
*Pacientul nu
este inca
echilibrat din
punct de
vedere
nutritional

NEVOIA DE A P.Somn ineficient si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul si-a


DORMI SI A SE insuficient aiba un somn *Observ si notez imbunatatit
ODIHNI E.Procesul inflamator linistit si calitatea si orarul calitativ
datorat afectiunii eficient somnului somnul nu, nu
S.Transpiratii nocturne, cantitativ si s-a mai trezit
*Asigur conditii de
somn ineficient si calitativ in timpul
microclimat
insuficient prin 2.Pacientul sa noptii
adecvat prin
incapacitatea de a adormi, prezinte o *Faciesul
aerisirea salonului,
incomoditate si discomfort, stare de bine pacientului
liniste,
oboseala fizic si psihic este mult mai
temperatura
bun, mai
optima si
odihnit
respectarea
orarului de
administrare a
medicatiei

*Antrenez
pacientul in mici
activitati zilnice
pentru a se putea
odihni pe timpul
noptii

28
*Observ daca
pacientul doarme
pe timpul zilei si
notez numarul de
ore

*Supraveghez
somnul nocturn si
observ daca
pacientul este
agitat sau prezinta
insomnii

*Invat pacientul
tehnici de
relaxare, exercitii
respiratorii
NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
SI MENTINE mentine temperatura aiba *Recomand transpira in
TEMPERATURA corpului in limite normale temperatura pacientului sa stea continuare,
CORPULUI IN E.Procesul inflamator corpului in in repaus la pat cat iar
LIMITE datorat afectiunii limite mai mult posibil, in temperatura
NORMALE S.Febra, tegumente calde si fiziologice in special pe corpului a
umede decurs de 24 perioada febrila scazut
de ore apropiindu-se
2.Pacientul sa *Recomand de limita
aiba o stare de pacientului sa normala
confort si o consume cat mai *Pacientul a
stare de bine multe lichide consumat 1
fizic si psihic pentru a-i scadea litru de lichide
temperatura si a eliminat
350 ml. de
*Schimb lenjeria urina
de corp si de pat *Transpiratiile
ori de cate ori este pacientului s-
nevoie si ii asigur au mai redus
igiena desi
corespunzatoare tegumentele
si mucoasele
*Recomand
sunt in
familiei sa ii aduca
continuare
lenjerie de corp
usor umede
lejera si o schimb
de cate ori este
nevoie

*Aplic pe fruntea
pacientului
comprese cu apa
rece

29
*Incalzesc
pacientul in caz de
frisoane prin
acoperirea sa cu
doua paturi

*Aerisesc salonul
de 2 ori pe zi
*Masor
temperatura si o
notez in foaia de
temperatura
NEVOIA DE A P.Dificultatea de a 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
COMUNICA comunica la un nivel beneficieze de *Explorez incepe sa
satisfactor E.Varsta si mijloace de posibilitatile de comunice cu
procesul inflamator datorat comunicare comunicare ale ceilalti copii
afectiunii adecvate pacientului si prin din salon cu
S.Comunicare ineficienta, capacitatilor intermediul toate ca
anxietate si neliniste, sale mamei obtin disfagia este
tendinta la izolare informatii cu inca prezenta
privire la starea sa *Cere familiei
jucarii,
*Familiarizez creioane
pacientul cu colorate,
mediul de spital si hartie si
asigur o stare de plastilina si
securitate si liniste incepe sa se
joace
*Incerc sa linistesc
pacientul
vorbindu-I calm,
fara a-l contrazice
sa a ridica tonul

*Asigur mijloace
de comunicare
conform
posibilitatilor
pacientului

Ziua II. - 12.02.2014


Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul se
RESPIRA SI A deficit prezinte caile *Am aerisit salonul simte mult
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator respiratorii si am asigurat un mai bine este
CIRCULATIE datorat afectiunii permeabile si o mediu ambiant mai relaxat
S.Dispnee si senzatie de buna respiratie corespunzator *Respiratia s-
sufocare 2.Pacientul sa a ameliorat
prezinte *Masor respiratia
mucoase pacientului , TA si
umede si pulsul si notez
integre valorile in foaia de
temperatura

30
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Penicilina G 1mil.
La 24 de ore in
solutie perfuzabila
de Glucoza 5% I.V.
Vitamina C - 3
comprimate pe zi
Metronidazol - 3
comprimate pe zi

NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1 Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul se


BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Urmaresc ca alimenteaza si
MANCA E.Procesul inflamator regimul pacientul sa se hidrateaza
datorat afectiunii alimentar consume toate corespunzator
S.Disfagie, hidratare hipercaloric si alimentele *Pacientul a
ineficienta, inapetenta bogat in fructe indicate fara a se inteles
si legume abate de la recomandarile
impus pe toata regimul impus ( si respecta
durata fara a consuma regimul
spitalizarii bauturi alimentar
2.Pacientul sa carbogazoase gen impus
se hidrateze Coca-Cola) *Disfagia s-a
corespunzator ameliorat
*Sfatuiesc mama
sa-i aduca cat mai
multe fructe,
sucuri si
compoturi
NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul a
SI MENTINE mentine temperatura aiba *Recomand consumat 1
TEMPERATURA corpului in limite normale temperatura pacientului sa stea litru de lichide
CORPULUI IN E.Procesul inflamator corpului in in repaus la pat cat si a eliminat
LIMITE datorat afectiunii limite mai mult posibil, in 500 ml. de
NORMALE S.Febra, tegumente calde si fiziologice in special pe urina
umede decurs de 24 perioada febrila *Transpiratiile
de ore pacientului s-
2.Pacientul sa *Schimb lenjeria au redus,
aiba o stare de de corp si de pat tegumentele
confort si o ori de cate ori este si mucoasele
stare de bine nevoie si ii asigur sunt uscate
fizic si psihic igiena
corespunzatoare

*Masor
temperatura si o
notez in foaia de
temperatura

31
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Algocalmin 1 fiola
I.M. la 12 ore

Ziua III. - 14.02.2014


Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul se
RESPIRA SI A deficit prezinte caile *Am aerisit salonul alimenteaza si
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator respiratorii si am asigurat un se hidrateaza
CIRCULATIE datorat afectiunii permeabile si o mediu ambiant corespunzator
S.Dispnee usoara buna respiratie corespunzator *Pacientul a
2.Pacientul sa inteles
prezinte *Linistesc recomandarile
mucoase pacientul prin facute si
umede si discutii si sfaturi in respecta
integre ceea ce priveste regimul
starea sa alimentar
*Masor respiratia impus
pacientului , TA si
pulsul si notez
valorile in foaia de
temperatura

DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Penicilina G 1mil.
La 24 de ore in
solutie perfuzabila
de Glucoza 5% I.V.
Vitamina C - 3
comprimate pe zi
Metronidazol - 3
comprimate pe zi
NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul se
BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Explic pacientului alimenteaza si
MANCA E.Procesul inflamator regimul ca este necesara se hidrateaza
datorat afectiunii alimentar respectarea unui corespunzator
S.Inapetenta hipercaloric si regim alimentar *Pacientul a
bogat in fructe specific dupa inteles
impus pe toata externarea sa din recomandarile
durata spital si va trebui facute si
spitalizarii sa evite bauturile respecta
2.Pacientul sa carbogazoase si regimul
consume , sa se inghetata alimentar
impus

32
hidrateze *Informez familia
corespunzator asupra regimului
ulterior pe care
pacientul va trebui
sa-l urmeze dupa
externare

EVALUARE FINALA: Evoluie favorabil. Pacientul a respectat cu strictee


tratamentul, participnd activ la toate ngrijirile primite, avnd o conduit n deplin
concordan cu obiectivele stabilite n planul de ngrijiri i prezint la externare
redresare clinic. Respiraia este n limitele fiziologice vrstei. Disfagia s-a remis.
Faringele prezint coloraie normal.
DATA EXTERNRII: 15.02.2014 ora 13:00
STAREA LA EXTERNARE: Ameliorat.
Se externeaz cu recomandrile de a urma tratament cu Ospen 500mg. I
comprimat la 12 ore timp de 14 zile, Vitamina C - 3 comprimate pe zi si antipiretice n
caz de nevoie. Va reveni la control dup 14 zile.
Va repeta exudatul faringian dup 3 luni.

PREZENTAREA CAZULUI II
CULEGEREA DATELOR
Sursa de infomaii:
Direct Bolnavul
Indirect - Dosarul medical
Membrii echipei de ngrijire

DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI:


Nume i prenume: M.M.
Sex: Masculin
Varsta: 26 de ani
Ocupaie: maistru auto, SC UGIRA Tulcea
Naionalitate: Romn
Domiciliu: Municipiul Tulcea
Mediul: Urban
Numele i prenumele tatlui: M.C.
Numele i prenumele mamei: M.A.
CONDIII DE LOCUIT
Locuina: Locuiete cu prinii ntr-un apartament de dou camere.
OBICEIURI DE VIA
Are um program de lucru de 12 ore pe zi, smbta 6 ore i duminica liber. Se
odihnete dup orele de lucru. Lucreaz n mediu stresant, n condiii
climaterice diferite, fiind de cele mai multe ori expus la frig i umezeal

33
(toamna, iarna i primvara) sau la cldur mare ( vara). Fumeaz circa 8
igri pe zi. Consum ocazional alcool.
ANTECEDENTE HEREDO-COLA TERALE:
Neag afeciuni acute sau cronice n familie
ANTECEDENTE MEDICALE PERSONALE:
Afectiuni digestive uoare, bolile copilriei, bronhopneumonie n urm cu 7 ani
vaccinri efectuate.
DATE ANTROPOM ETICE:
Greutate: 72 kg.
nlime: 174 cm.
GRUP SANGUIN: AB ( IV ), Rh ( + )
ALERGII: Nu se tie alergic la medicamente sau la alimente
MOTIVELE INTERNRII:
Febr ridicat;
Disfagie intens;
Inapeten;
Dispnee uoar
DATA INTERNRII: 16.02.2014 ora 07:30
ISTORICUL BOLII
Boala a debutat n urm cu dou sptmni cu urmtoarele simptome: febr
ridicat, disfagie, dispnee, inapeten. Pacientul s-a prezentat la medicul de familie
unde a primit tratament cu Amoxicilin 2 capsule la 6 ore. n urma tratamentului
simptomele s-au ameliorat dar, dup circa o sptmn simptomele au revenit mult
mai intense, motiv pentru care se prezint la Unitatea de Primiri Urgene a Spitalului
Judeean de Urgen Tulcea de unde este internat pe secia ORL.
EXAMENUL CLINIC GENERAL:
Stare general modificat, febril (temperatur 39C )
Facies: uoar paloare
Tegumente i mucoase: palide
pavilioane normal conformate, canal auditiv
extern normal;
piramida nazal de aspect i conformaie
normal, sim
olfactiv dezvoltat, fose nazale permeabile
esut conjunctiv-adipos: - bine reprezentat
Sistem osteo-articular: integru morfo-llincional.
membre fara semne particulare
pacientul prezint mers normal.
articulaii mobile nedureroase
Sistem ganglionar:- ganglioni palpabili
Aparat respirator: cord in limite normale
torace normal reprezentat

34
dispnee. respiraie ineficient
Aparat cardio-vascular: cord in limite normale
TA - 120 / 70 mmHg
puls: 80 bti / minut, ritmic, bine btut
AV ~ 70 p/min.
Aparat digestiv: cavitate bucal cu aspect normal, bine ngrijit
mucoas bucal i gingival de aspect normal
limba umed, curat, fr depozite \
durere la deglutiie
apetit diminuat
abdomen elastic, suplu, nedureros la palpare, mobil n
micrile respiratorii
tranzit intestinal normal
Ficat, cai biliare, splina: - n limite fiziologice
Aparat uro-genital: loje renale libere, nedureroase
miciuni fiziologice normale
Sistem nervos: ROT prezente
reflex pupilar prezent
echilibrat, reacii senzoriale normale
far semne de iritaie meningeal

EXAMENE DE LABORATOR
VALORI OBTINUTE VALORI NORMALE
HEMOLEUCOGRAMA HEMOLEUCOGRAMA
Leucocite: 7900/mm Leucocite: 8800/mm
Hemoglobina: 13.59g% Hemoglobina: 13g%
Trombocite: 320000/mm Trombocite: 350000/mm
Uree: 0.24% Uree: 0.20-0.40%
Creatinina: 0.91mg.% Creatinina: 0.6-1.20mg.%
VSH: 5mm/h VSH: 1-10mm/h

Exudat faringian: Examen bacteriologic


STREPTOCOC BETA HEMOLITIC - ABSENT

DIAGNOSTICUL LA INTERNARE:
Faringit acut
TRATAMENT:
Gentamicin 1 fiol./12 h.
35
Metronidazol: 3 cp./zi
Algocalmin: 1 fiol./ 12h.
Glucoz 5% soluie perfuzabil: 1 flacon /12 h.
Vitamina C: 3 tb ./zi
Bioparox: 3 pufuri./zi

SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE


1. NEVOIA DE A RESPIRA I A A VEA O BUN CIRCULA IE.
> Pacientul are o respiraie ritmic, o uoar dispnee, amplitudine normal de tip
costal inferior, torace simetric, pus regulat, frecvena respiratorie 15 respiraii / minut.
> Pacientul prezint matitate cardiac normal, puls: 80 bti / minut, ritmic,
bine btut.
2. NEVOIA DE A BEA I A MNCA:
> Pacientul prezint disfagie, inapeten, hidratare ineficient, aport nutriional
sczut.

3. NEVOIA DE A ELIMINA .
> Stare confortabil de a elimina normal, tranzit intestinal normal, pacientul rezint
ns transpiraii.
4. NEVOIA DE A SE MICA I A AVEA O BUN POSTUR:
> Pacientul este bine orientat temporo-spaial, cu mobilitate normal, nevoia este
satisfcut, pacientul este independent n satisfacerea nevoii..
5. NEVOIA DE A DORMI I A SE ODIHNI:
> Pacientul prezint transpiraii nocturne, somn insuficient, incomoditate i
disconfort, oboseal.
6. NEVOIA DE A SE MBRCA I DEZBRCA:
> Pacientul are hainele comode, curate. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii, mbrcndu-se i dezbrcndu-se singur fr
ajutorul personalului medical.
7. NEVOIA DE A MENINE TEMPERATURA CORPULUI N LIMITE
NORMALE:
> Pacientul prezinta febr ( temperatura corpului fiind de 39C ) iar tegumentele sale
sunt calde i umede.
8. NEVOIA DE A FI CURAT, NGRIJIT, DE A PROTEJA TEGUMENTELE l
MUCOASELE:
> Pacientul are parul si unghiile curate, nasul prezint o mucoas umed cu fose
nazale libere, tegumentele sunt curate. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii, i face singur toaleta.
9. NEVOIA DE A ELIMINA PERICOLELE:
> Pacientul s-a adaptat mediului spitalicesc. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii.

36
10. NEVOIA DEA COMUNICA:
> Pacientul cu comunicare ineficient, anxios.
11. NEVOIA DE A ACIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI I
VALORI, DE A PRACTICA RELIGIA:
> Pacientul este de religie ortodox. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii.
12. NEVOIA DE A FI PREOCUPAT N VEDEREA REALIZRII:
> Pacientul este o persoan dinamic. Nevoia este satisfcut, pacientul este
independent n satisfacerea nevoii.
13. NEVOIA DE A SE RECREA:
> Pacientul se uit la televizor, citete, dezleag rebus. Nevoia este sarisfcut,
pacientul este independent n satisfacerea nevoii.
14. NEVOIA DEA NVA CUM S-I PSTREZE SNTATEA:
> Pacientul ascult de sfaturile medicului i ale personalului medical, accept
izolarea n spital pentru a face un bun tratament i pentru rezolvarea sau ameliorarea
problemei sale de sntate.

In urma investigaiilor pacientul are urmtoarele nevoi afectate:


1. Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie
2. Nevoia de a bea i a mnca
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a dormi i a se odihni
5. Nevoia de a-i menine temperatura corpului n limite normale
6. Nevoia de a comunica
7. Nevoia de a nva cum s-i pstreze sntatea

Ziua I. 10.02.2014
Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
RESPIRA SI A prin deficit prezinte o *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator buna respiratie si am asigurat un recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii mediu ambiant facute
S.Dispnee si senzatie de corespunzator *Respiratia s-
sufocare a ameliorat
*Linistesc
pacientul prin
discutii si sfaturi in
ceea ce priveste
starea sa

37
*Masor respiratia
pacientului , TA si
pulsul si notez
valorile in foaia de
temperatura
*Asez pacientul in
pozitie
semisezanda
pentru a facilita
respiratia
*Pregatesc psihic
pacientul in
vederea efectuarii
oricarei tehnici
DELEGATE:
*Recoltez sange
pentru examenele
de laborator
*Recoltez exudatul
faringian la
solicitarea
medicului
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Gentamicina 1
fiola la 12 ore in
solutie perfuzabila
de Glucoza 5% I.V.
Vitamina C - 3
comprimate pe zi
Metronidazol - 3
comprimate pe zi
Bioparox 3 pufuri
pe zi
NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul s-a
BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Explic pacientului alimentat
MANCA E.Procesul inflamator regimul ca este necesara consumand
datorat afectiunii alimentar respectarea tot ce i s-a

38
S.Disfagie intensa, hidratare hipercaloric si regimului oferit la masa
ineficienta, inapetenta, bogat in fructe alimentar pentru *Pacientul s-a
aport nutritional scazut si legume vindecarea bolii hidratat
impus pe toata *Sfatuiesc familia corespunzator
durata pacientului sa-I *Pacientul a
spitalizarii aduca alimente inteles
2.Pacientul sa conform regimului recomandarile
se hidrateze facute si
corespunzator respecta
regimul
alimentar
impus
*Pacientul nu
este inca
echilibrat din
punct de
vedere
nutritional
*Pacientul
prezinta in
continuare
disfagie

NEVOIA DE A P.Eliminare inadecvata 1. Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul


ELIMINA E.Procesul inflamator prezinte o *Schimb lenjeria prezinta in
datorat afectiunii stare de de pat ori de cate continuare
S.Tegumente umede si reci confort fara ori este nevoie si tegumente
transpiratii explic pacientului umede
ca transpiratiile
sunt datorate
afectiunii sale

NEVOIA DE A P.Somn ineficient si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul si-a


DORMI SI A SE insuficient aiba un somn *Observ si notez imbunatatit
ODIHNI E.Procesul inflamator linistit si calitatea si orarul calitativ
datorat afectiunii eficient somnului somnul, nu s-
S.Somn insuficient, cantitativ si a mai trezit in
*Asigur conditii de
incomoditate si disconfort, calitativ timpul noptii
microclimat
oboseala 2.Pacientul sa *Faciesul
adecvat prin
prezinte o pacientului
aerisirea salonului,
stare de bine este mult mai
liniste,
fizic si psihic bun, dar
temperatura
acesta afirma
optima si
ca este in
respectarea
continuare
orarului de
obosit
administrare a
medicatiei

39
*Antrenez
pacientul in mici
activitati zilnice
pentru a se putea
odihni pe timpul
noptii

*Observ daca
pacientul doarme
pe timpul zilei si
notez numarul de
ore

*Supraveghez
somnul nocturn si
observ daca
pacientul este
agitat sau prezinta
insomnii

*Invat pacientul
tehnici de
relaxare, exercitii
respiratorii
NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Temperatura
SI MENTINE mentine temperatura aiba *Recomand corpului
TEMPERATURA corpului in limite normale temperatura pacientului sa stea pacientului a
CORPULUI IN E.Procesul inflamator corpului in in repaus la pat cat scazut
LIMITE datorat afectiunii limite mai mult posibil, in apropiindu-se
NORMALE S.Febra, tegumente calde si fiziologice in special pe de limita
umede, transpiratii decurs de 24 perioada febrila normala
nocturne de ore *Pacientul a
2.Pacientul sa *Recomand consumat 1
aiba o stare de pacientului sa litru de lichide
confort si o consume cat mai si a eliminat
stare de bine multe lichide 350 ml. de
fizic si psihic pentru a-i scadea urina
temperatura *Transpiratiile
pacientului s-
*Recomand au mai redus
familiei sa ii aduca desi
lenjerie de corp tegumentele
lejera si o schimb si mucoasele
de cate ori este sunt in
nevoie continuare
usor umede
*Aerisesc salonul
de 2 ori pe zi
*Masor
temperatura si o
notez in foaia de
temperatura

40
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Algocalmin 1 fiola
I.M. la 12 ore
NEVOIA DE A P.Comunicare ineficienta la 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
COMUNICA nivel afectiv beneficieze de *Explorez incepe sa
E.Teama de prognosticul si mijloace de posibilitatile de comunice cu
evolutia bolii comunicare comunicare ale ceilalti
S.Comunicare ineficienta, adecvate pacientului pacienti din
anxietate capacitatilor salon cu toate
sale *Familiarizez ca disfagia
2.Pacientul sa pacientul cu este inca
isi poata mediul de spital si prezenta
exprima asigur o stare de *Cere familiei
sentimentele, securitate si liniste carti, reviste,
ideile si opiniile *Pun intrebari ziare,
simple pacientului integrame
pentru a observa *Pacientul se
orientarea simte mai
acestuia temporo- linistit in urma
spatiala si cu comunicarii cu
privire la propria personalul
persoana medical de
ingrijire
*Incerc sa linistesc
pacientul
vorbindu-I calm,
fara a-l contrazice
sau a ridica tonul
*Asigur mijloace
de comunicare
*Sfatuiesc familia
sa-I aduca reviste,
ziare, integrame,
carti

41
NEVOIA DE A P.Deficit de cunostinte 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul a
INVATA CUM E.Informatii insuficiente beneficieze de *Explic pacientului acumulat
SA-SI privind starea sa si lipsa de informatii cu necesitatea de a informatii
PASTREZE pregatire medicala privire la boala renunta la fumat privind starea
SANATATEA S.Lipsa de interes, sa pentru a-si pastra sa si perioada
interpretare gresita a 2.Pacientul sa sanatatea de spitalizare
informatiei referitoare la fie *Stimulez dorinta *Pacientul
boala constientizat in de cunoastere a beneficiaza de
ceea ce pacientului in ceea educatie
priveste ce priveste starea sanitara
afectiunea sa si sa pentru o
cu privire la *Constientizez evolutie mai
masurile pe pacientul asupra buna a starii
care trebuie sa propriei generale si
le ia pentru a-si responsabilitati este receptiv
pastra privind starea sa la informatie
sanatatea *Incurajez si ajut
pacientul la
dobandirea de noi
cunostinte cu
privire la boala sa
*Efectuez ore de
educatie sanitara
privind boala sa
*Verific daca
pacientul a inteles
corect informatiile
primite

Ziua II. - 12.02.2014


Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
RESPIRA SI A deficit prezinte o *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator buna respiratie si am asigurat un recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii mediu ambiant facute
S.Dispnee usoara corespunzator *Respiratia s-
a ameliorat
*Masor respiratia
pacientului , TA si
pulsul si notez
valorile in foaia de
temperatura
*Asez pecientul in
pozitie
semisezanda
pentru a facilita
respiratia

42
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Penicilina G 1mil.
La 24 de ore in
solutie perfuzabila
de Glucoza 5% I.V.
Vitamina C - 3
comprimate pe zi
Metronidazol - 3
comprimate pe zi
Bioparox 3 pufuri
pe zi

NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1 Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul s-a


BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Explic pacientului alimentat si
MANCA E.Procesul inflamator regimul ca este necesara hidratat
datorat afectiunii alimentar respectarea in corespunzator
S.Disfagie, inapetenta hipercaloric si continuare a *Pacientul nu
bogat in fructe regimului este inca
si legume alimentar impus echilibrat din
impus pe toata pentru vindecarea punct de
durata bolii vedere
spitalizarii nutritional
2.Pacientul sa *Pacientul
se hidrateze prezinta in
corespunzator continuare
disfagie
usoara

NEVOIA DE A P.Somn ineficient si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul si-a


DORMI SI A SE insuficient aiba un somn *Asigur conditii de imbunatatit
ODIHNI E.Procesul inflamator linistit si microclimat calitativ
datorat afectiunii eficient adecvat prin somnul
S.Somn insuficient, cantitativ si aerisirea salonului, *Faciesul este
oboseala calitativ liniste, bun
2.Pacientul sa temperatura
prezinte o optima si
stare de bine respectarea
fizic si psihic orarului de
administrare a
medicatiei

*Observ daca
pacientul doarme
pe timpul zilei si
notez numarul de
ore

43
*Supraveghez
somnul nocturn si
observ daca
pacientul este
agitat sau prezinta
insomnii

NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul a


SI MENTINE mentine temperatura aiba *Recomand consumat 1
TEMPERATURA corpului in limite normale temperatura pacientului sa stea litru de lichide
CORPULUI IN E.Procesul inflamator corpului in in repaus la pat cat si a eliminat
LIMITE datorat afectiunii limite mai mult posibil, in 500 ml. de
NORMALE S.Febra, tegumente calde si fiziologice in special pe urina
umede decurs de 24 perioada febrila *Transpiratiile
de ore pacientului s-
2.Pacientul sa *Recomand au redus,
aiba o stare de pacientului sa-si tegumentele
confort si o schimbe lenjeria si mucoasele
stare de bine de corp sunt uscate
fizic si psihic
*Aerisesc salonul
de 2 ori pe zi
Masor
temperatura si o
notez in foaia de
temperatura
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Algocalmin 1 fiola
I.M. la 12 ore

Ziua III. - 14.02.2014


Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul
RESPIRA SI A deficit prezinte o *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator buna respiratie si am asigurat o recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii umiditate facute
S.Obstructie nazala corespunzatoare *Respiratia s-
a ameliorat
*Masor respiratia *Obstructia
pacientului , TA si nazala s-a
pulsul si notez remis
valorile in foaia de
temperatura

DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic

44
Gentamicina 1
fiola la 12 ore in
solutie perfuzabila
de Glucoza 5% I.V.
Vitamina C - 3
comprimate pe zi
Metronidazol - 3
comprimate pe zi
Bioparox 3 pufuri
pe zi
Rinofug 2 picaturi
la 6 ore in fiecare
nara

NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacientul s-a


BEA SI A inadecvata prin deficit se hidrateze Explic pacientului hidratat
MANCA E.Procesul inflamator corespunzator ca este necesara corespunzator
datorat afectiunii hidratarea pentru *Disfagia s-a
S.Disfagie evolutia favorabila remis,
a afectiunii sale pacientul
prezentand o
stare de
confort

EVALUARE FINAL: Evoluie favorabila. Pacientul prezinta la externare


redresare clinica. Respiraia este n Iimite normale. Disfagia s-a remis. Faringele
prezinta coloratie normala.
DATA EXTERNRII: 21.02.2014 ora 13:00
STAREA LA EXTERNARE: Ameliorat. Se externeaz cu recomandrile de a
urma tratament cu Ospen lOOOmg. 1 comprimat la 12 ore timp de 7 zile, Vitamina C
- 3 comprimate pe zi i antipiretice in caz de nevoie. Se recomand renunarea la
fumat i evitarea frigului, a umezelii i a schimbrilor brute de temperatura. Va reveni
la control dup 7 zile. Va repeta exudatul faringian dup 3 luni.

PREZENTAREA CAZULUI III


CULEGEREA DATELOR
Sursa de infomaii:
Direct - Bolnava
Indirect - Dosarul medical
Membrii echipei de ngrijire
DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI:
Nume i prenume: C.A.
Sex: Feminin
Varsta: 32 de ani
Ocupaie: educatoare, Grdinia nr.3 Tulcea
45
Naionalitate: Romn
Domiciliu: Municipiul Tulcea
Mediul: Urban
Numele si prenumele tatalui: P.S.
Numele si prenumele mamei: P.D.

CONDIII DE LOCUIT:
Locuina: Locuiete cu sotul si doi copii intr-un apartament de doua camere.
OBICEIURI DE VIATA:
Are un program de lucru de 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana rareori cu
activitate sambata. Programul este stresant, presupune efort vocal si
intelectual. Fumeaza circa 8-10 tigari pe zi. Nu consum alcool.
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:
Neag afeciuni acute sau cronice in familie.
ANTECEDENTE MEDICALE PERSONALE:
Menarha la 14 ani . Ciclu menstrual cu flux normal. Doua nasteri. Neaga
avorturi.
Gastrit acut n urm cu 4 ani.
DATE ANTROPOMETICE:
Greutate: 68 kg.
nlime: 163 cm.
GRUP SANGUIN: 0(1), Rh( + )
ALERGII: Nu se tie alergica la medicamente sau alimente
MOTIVELE INTERNRII:
Febr ridicat;
Disfagie intens;
Voce alterat;
Inapeten;
Dispnee intens la efort;
Facies crispat
Tahipnee;
Nelinite;
Transpiraii abundente
Frisoane.
DATA INTERNRII: 05.03.2014 ora 08:20
ISTORICUL BOLII
Boala a debutat n urm cu cteva zile cu febr ridicat, disfagie intens, disfonie,
dispnee la efort, inapeten, transpiraii abundente i frisoane. Pacienta a luat timp de
dou zile antitermice ( Paracetamol 4 tablete pe zi) dar simptomele nu s-au ameliorat
motiv pentru care se prezint la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de
Urgenta Tulcea, unde este internat pe secia ORL.

46
EXAMENUL CLINIC GENERAL:
Stare general modificat, febril , (temperatur 39,2C )
Facies: crispat
Tegumente si mucoase: - palide
- pavilioane normal conformate, canal auditiv extern normal;
- piramida nazal de aspect si conformaie normal, sim olfactiv dezvoltat, fose
nazale permeabile.
esut conjunctiv-adipos: - bine reprezentat
Sistem osteo-articular: - integru morfo-funcional.
- membre fr semne particulare
- pacienta prezint mers normal.
- articulaii mobile nedureroase
Sistem ganglionar:- ganglioni palpabili
Aparat respirator: - micri respiratorii ample
- torace normal reprezentat
- dispnee, respiraie ineficient
- frecvena respiraiei: 22 respiraii / minut
Aparat cardio-vascular: - cord n limite normale
- TA - 145 /850 mmHg - puls: 82 bti / minut, ritmic, bine btut - AV - 74
p/min.
Aparat digestiv: - cavitate bucal cu aspect normal, bine ngrijit
- mucoas bucal i gingival de aspect normal
- limba umed, curat, tar depozite
- durere la deglutiie
- apetit diminuat
- abdomen elastic, suplu, nedureros la palpare, mobil n micrile respiratorii
- tranzit intestinal normal
Ficat, ci biliare, splin: - n limite fiziologice .
Aparat uro-genital: - loje renale libere, nedureroase
- miciuni fiziologice normale
- nasteri prin cezariana
Sistem nervos: - ROT prezente
- reflex pupilar prezent
- echilibrat, reactii senzoriale normale
- fara semne de iritatie meningeala

47
EXAMENE DE LABORATOR
VALORI OBTINUTE VALORI NORMALE
HEMOLEUCOGRAMA HEMOLEUCOGRAMA
Leucocite: 9000/mm Leucocite: 8800/mm
Hemoglobina: 13.22g% Hemoglobina: 13g%
Trombocite: 270000/mm Trombocite: 350000/mm
Uree: 0.32% Uree: 0.20-0.40%
Creatinina: 0.88mg.% Creatinina: 0.6-1.20mg.%
VSH: 12mm/h VSH: 1-10mm/h

Exudat faringian: Examen bacteriologic


STREPTOCOC BETA HEMOLITIC - ABSENT

DIAGNOSTICUL LA INTERNARE:
Faringit acut
TRATAMENT:
Cefatox 1g.f. x 2 ori / zi (1 g.la l2ore I.M.)
Refen f 1x2 ori/zi I.M.
Tussin 3 tb ./zi per os
No-Spa f.1x3 ori/zi I.M.
Fenobarbital tb. 1 x2 /zi per os
Famotidin 40mg. tb. 3 tb ./zi per os

SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE


1. NEVOIA DE A RESPIRA I A AVEA O BUN CIRCULAIE.
> Pacienta are o respiraie ritmic, tahipnee, dispnee intens la efort, amplitudine
normal de tip costal superior, torace simetric, puls regulat, frecvena respiratorie 22
respiraii / minut.
> Pacienta prezint matitate cardiac normal, puls 82 bti / minut, ritmic, bine
btut.
2. NEVOIA DE A BEA SI A MANCA:
> Pacienta prezinta disfagie intensa, disfonie, inapetenta, hidratare ineficienta,
aport nutritional scazut.
3. NEVOIA DE A ELIMINA:
> Stare confortabila de a elimina normal, tranzit intestinal normal. Nevoia este
satisfacuta, pacienta este independenta in satisfacerea nevoii.

48
4. NEVOIA DE A SE MISCA SI A AVEA O BUNA POSTURA:
> Pacienta este bine orientata temporo-spatial, cu mobilitate normala, nevoia este
satisfacuta, pacienta este independenta in satisfacerea nevoii.
5. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI:
> Pacienta prezlnt transpiratii nocturne, somn insuficient, incomoditate si
disconfort.
6. NEVOIA DE A IMBRACA SI DEZBRACA:
> Pacienta are hainele comode, curate. Nevoia este satisfacuta, pacienta este
independenta in satisfacerea nevoii, imbracandu-se si dezbracandu-se singura, fara
ajutorul personalului medical.
7. NEVOIA DE A MENTINE TEMPERATURA CORPULUI N LIMITE
NORMALE:
> Pacienta prezint febr ( temperatura corpului fiind de 39,2C ), frisoane iar
tegumentele sale sunt calde i umede.
8. NEVOIA DE A FI CURAT , INGRIJIT, DE A PROTEJA TEGUMENTELE SI
MUCOASELE:
> Pacienta are prul i unghiile curate, nasul prezint o mucoas umed cu fose nazale
libere, tegumentele sunt curate. Nevoia este satisfcut, pacienta este independent n
satisfacerea nevoii, i face singur toaleta.
9. NEVOIA DE A ELIMINA PERICOLELE:
> Pacienta s-a adaptat mediului spitalicesc. Nevoia este satisfcut, pacienta este
independent n satisfacerea nevoii
10. NEVOIA DEA COMUNICA:
> Pacient apatic, anxioas, comunic puin, este nchis n sine.
11. NEVOIA DE A ACIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI I
VALORI, DE A PRACTICA RELIGIA:
> Pacienta este de religie ortodox. Nevoia este satisfcut, pacienta este
independenta n satisfacerea nevoii.
12. NEVOIA DE A FI PREOCUPAT N VEDEREA REALIZARII:
> Pacienta este o persoana dinamica. Nevoia este satisfacuta, pacienta este
independenta in satisfacerea nevoii.
13. NEVOIA DE A SE RECREA:
> Pacienta asculta muzica si stiri la castile telefonului, citeste. Nevoia este satisfacuta,
pacienta este independenta in satisfacerea nevoii.
14. NEVOIA DE A INVATA CUM SA-SI PASTREZE SANATATEA:
> Pacienta asculta de sfaturile medicului si ale personalului medical, accepta izolarea
in spital pentru a face un bun tratament si pentru rezolvarea sau ameliorarea problemei
de sanatate.

49
In urma investigaiilor pacienta are urmtoarele nevoi afectate:
1. Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie
2. Nevoia de a bea i a mnca
3. Nevoia de a dormi i a se odihni
4 Nevoia de a-i menine temperatura corpului n limite normale
5. Nevoia de a comunica

Ziua I. 05.03.2014
Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacienta
RESPIRA SI A prin deficit prezinte o *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator buna respiratie si am asigurat un recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii mediu ambiant facute
S.Dispnee intensa la effort, corespunzator *Tahipneea s-
tahipnee, disfonie a remis,
*Linistesc pacienta respiratia s-a
prin discutii si
ameliorat
sfaturi in ceea ce
priveste starea sa
*Masor respiratia
pacientului , TA si
pulsul si notez
valorile in foaia de
temperatura
*Asez pacienta in
pozitie
semisezanda
pentru a facilita
respiratia
*Pregatesc psihic
pacientul in
vederea efectuarii
oricarei tehnici
DELEGATE:
*Recoltez sange
pentru examenele
de laborator
*Recoltez exudatul
faringian
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
*Cefatox 1gr. 1x2
ori pe zi ( 1 fiola la
12 ore I.M. )
*Tussin 3 tb./zi per
os

50
NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1.Pacienta sa AUTONOME: *Pacientul s-a
BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Explic pacientei hidratat si
MANCA E.Procesul inflamator regimul ca este necesara alimentat
datorat afectiunii alimentar respectarea corespunzator
S.Disfagie intensa, hidratare impus pe toata regimului *Pacientul a
ineficienta, inapetenta, durata alimentar pentru inteles
aport nutritional scazut spitalizarii vindecarea bolii recomandarile
2.Pacienta sa *Sfatuiesc sotul facute si
se hidrateze pacientei sa-I respecta
corespunzator aduca alimente regimul
3.Pacienta sa conform regimului alimentar
prezinte impus
confort gastric *Pacienta nu
este inca
echilibrata din
punct de
vedere
nutritional
*Pacienta
prezinta in
continuare
disfagie, desi
aceasta s-a
remis simtitor

NEVOIA DE A P.Somn ineficient si 1.Pacientul sa AUTONOME: *Pacienta si-a


DORMI SI A SE insuficient aiba un somn *Asigur conditii de imbunatatit
ODIHNI E.Procesul inflamator linistit si microclimat calitativ
datorat afectiunii eficient adecvat prin somnul, nu s-
S.Somn insuficient, cantitativ si aerisirea salonului, a mai trezit in
incomoditate si disconfort calitativ liniste, timpul noptii
2.Pacientul sa temperatura *Faciesul
prezinte o optima si pacientei este
stare de bine respectarea mult mai bun,
fizic si psihic orarului de dar acesta
administrare a afirma ca este
medicatiei in continuare
obosita
*Antrenez
pacienta in mici
activitati zilnice
pentru a se putea
odihni pe timpul
noptii

*Observ daca
pacientul doarme
pe timpul zilei si
notez numarul de
ore

51
*Supraveghez
somnul nocturn si
observ daca
pacientul este
agitat sau prezinta
insomnii
*Invat pacienta
tehnici de
relaxare, exercitii
respiratorii

DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Fenobarbital
tb.1x2/zi per os

NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacienta sa AUTONOME: *Temperatura


SI MENTINE mentine temperatura aiba Recomand corpului
TEMPERATURA corpului in limite normale temperatura pacientei sa stea pacientei a
CORPULUI IN E.Procesul inflamator corpului in in repaus la pat cat scazut
LIMITE datorat afectiunii limite mai mult posibil, in apropiindu-se
NORMALE S.Hipertermie, tegumente fiziologice in special pe de limita
calde si umede, frisoane, decurs de 24 perioada febrila normala
transpiratii nocturne de ore *Pacienta
2.Pacienta sa Recomand inteles
aiba o stare de pacientei sa importanta
confort si o consume cat mai hidratarii si
stare de bine multe lichide consuma
fizic si psihic pentru a-i scadea lichide in
temperatura cantitati
suficiente
Recomand familiei *Transpiratiile
sa ii aduca lenjerie pacientei s-au
de corp lejera si o mai redus desi
schimb de cate ori tegumentele
este nevoie si mucoasele
Aerisesc salonul de sunt in
2 ori pe zi continuare
usor umede
Masor *Pacienta nu
temperatura si o mai prezinta
notez in foaia de frisoane
temperatura
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Refen 1 fiola I.M.
la 12 ore

52
NEVOIA DE A P.Comunicare ineficienta la 1.Pacienta sa AUTONOME: *Pacientul
COMUNICA nivel afectiv beneficieze de *Explorez incepe sa
E.Teama de prognosticul si mijloace de posibilitatile de comunice cu
evolutia bolii comunicare comunicare ale ceilalti
S.Comunicare ineficienta, adecvate pacientei pacienti din
apatie, inchidere in sine, capacitatilor *Obtin informatii salon cu toate
tristete si anxietate sale cu privire la starea ca disfagia
2.Pacienta sa sa, la modul cum este inca
isi poata aceasta priveste prezenta
exprima boala *Cere familiei
sentimentele, carti, reviste,
ideile si opiniile *Familiarizez ziare,
3.Pacienta sa pacientul cu integrame
prezinte o mediul de spital si *Pacientul se
stare de asigur o stare de simte mai
confort psihic securitate si liniste linistit in urma
comunicarii cu
*Pun intrebari personalul
simple pacientei medical de
pentru a observa ingrijire
orientarea
acestuia temporo-
spatiala si cu
privire la propria
persoana
*Incerc sa linistesc
pacienta vorbindu-
i calm, fara a o
contrazice sau a
ridica tonul
*Astept ca
pacienta sa-mi
raspunda la
intrebari
*Sfatuiesc familia
sa-I aduca reviste,
ziare, integrame,
carti

Ziua II. - 08.03.2014


Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacienta sa AUTONOME: *Pacienta
RESPIRA SI A deficit prezinte o *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator buna respiratie si am asigurat un recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii mediu ambiant facute
S.Dispnee usoara, disfonie corespunzator *Respiratia s-

53
*Masor respiratia a ameliorat,
pacientului , TA si desi mai
pulsul si notez persista o
valorile in foaia de usoara
temperatura dispnee
*Asez pecienta in
pozitie
semisezanda
pentru a facilita
respiratia

DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Cefatox 1gr. 1x2
ori pe zi (1 fiola la
12 ore I.M.)
Tusin 3 tb./zi per
os
NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1 Pacienta sa AUTONOME: *Pacienta s-a
BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Urmaresc ca alimentat si
MANCA E.Procesul inflamator regimul pacienta sa hidratat
datorat afectiunii alimentar respecte regimul corespunzator
S.Disfagie, inapetenta, impus pe toata alimentar impus *Pacienta a
aport nutritional scazut durata *Sfatuiesc inteles
spitalizarii pacienta sa se recomandarile
2.Pacienta sa hraneasca pentru facute si
prezinte ca afectiunea sa se respecta
confort gastric remita regimul
alimentar
DELEGATE: impus
*Administrez *Pacienta nu
medicatia este inca
prescrisa de medic echilibrata din
: NO-SPA punct de
f.1x3 ori/zi I.M. vedere
Famotidina nutritional
40mg.tb. 3 tb./zi *Pacienta
per os prezinta in
continuare
disfagie, desi
s-a remis
simtitor

54
NEVOIA DE A P.Somn ineficient si 1.Pacienta sa AUTONOME: *Pacienta si-a
DORMI SI A SE insuficient aiba un somn *Asigur conditii de imbunatatit
ODIHNI E.Procesul inflamator linistit si microclimat calitativ
datorat afectiunii eficient adecvat prin somnul, nu s-
S.Somn insuficient, cantitativ si aerisirea salonului, a mai trezit in
oboseala calitativ liniste, timpul noptii
2.Pacienta sa temperatura *Faciesul este
prezinte o optima si mult mai bun,
stare de bine respectarea dar aceasta
fizic si psihic orarului de afirma ca este
administrare a in continuare
medicatiei obosita

*Observ daca
pacientul doarme
pe timpul zilei si
notez numarul de
ore
*Supraveghez
somnul nocturn si
observ daca
pacientul este
agitat sau prezinta
insomnii
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Fenobarbital
tb.1x2/zi per os

NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacienta sa AUTONOME: *Temperatura


SI MENTINE mentine temperatura aiba *Ajut pacienta sa- corpului
TEMPERATURA corpului in limite normale temperatura si schimbe lenjeria pacientei a
CORPULUI IN E.Procesul inflamator corpului in de corp de cate ori scazut
LIMITE datorat afectiunii limite este nevoie apropiindu-se
NORMALE S.Tegumente calde si fiziologice in de limita
umede, transpiratii decurs de 24 *Schimb lenjeria normala
nocturne de ore de pat de cate ori *Pacienta a
2.Pacienta sa este nevoie inteles
aiba o stare de *Aerisesc salonul importanta
confort si o de 2 ori pe zi hidratarii si
stare de bine consuma
Masor
fizic si psihic lichide in
temperatura si o
cantitati
notez in foaia de
suficiente
temperatura
*Tegumentele
si mucoasele
sunt in
continuare
usor umede

55
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Algocalmin 1 fiola
I.M. la 12 ore

Ziua III. - 11.03.2014


Nevoia Diagnostic de nursing Obiective Interventii Evaluare
NEVOIA DE A P.Respiratie inadecvata prin 1.Pacienta sa AUTONOME: *Pacienta
RESPIRA SI A deficit prezinte o *Am aerisit salonul urmeaza
AVEA O BUNA E.Procesul inflamator buna respiratie si am asigurat o recomandarile
CIRCULATIE datorat afectiunii umiditate facute
S.Disfonie usoara corespunzatoare *Respiratia s-
a imbunatatit
*Masor respiratia
simtitor desi
pacientului , TA si
inca prezinta
pulsul si notez
o usoara
valorile in foaia de disfonie
temperatura
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de medic
Cefatox 1gr.1x2 ori
pe zi ( 1 fiola la 12
ore I.M.)
Tussin 3tb./zi per
os

56
NEVOIA DE A P.Alimentare si hidratare 1.Pacienta sa AUTONOME: *Pacienta s-a
BEA SI A inadecvata prin deficit respecte *Urmaresc ca alimentat si
MANCA E.Procesul inflamator regimul pacienta sa hidratat
datorat afectiunii alimentar respecte regimul corespunzator
S.Inapetenta impus alimentar impus *Pacienta a
2.Pacienta sa *Sfatuiesc inteles
se alimenteze pacienta sa recomandarile
corespunzator consume fructe si facute si
legume pentru a respecta
avea un aport regimul
suficient de alimentar
vitamine si impus
minerale pentru ca
inapetenta sa se
remita
DELEGATE:
*Administrez
medicatia
prescrisa de
medic: NO-
SPA f.1x3 ori /zi
I.M.
Famotidina 40mg.
tb./zi per os
NEVOIA DE A- P.Dificultatea de a-si 1.Pacienta sa AUTONOME: *Temperatura
SI MENTINE mentine temperatura aiba o stare de *Schimb lenjeria corpului
TEMPERATURA corpului in limite normale confort si o de pat de cate ori pacientei a
CORPULUI IN E.Procesul inflamator stare de bine este nevoie scazut
LIMITE datorat afectiunii fizic si psihic apropiindu-se
NORMALE S.Tegumente calde si *Aerisesc salonul de limita
umede, transpiratii de 2 ori pe zi normala
nocturne Masor *Tegumentele
temperatura si o si mucoasele
notez in foaia de prezinta
temperatura coloratie
DELEGATE: normala si
*Administrez sunt uscate
medicatia
prescrisa de medic
Refen 1 fiola I.M.
la 12 ore

EVALUARE FINAL: Evoluie favorabila. Pacienta prezinta la externare


redresare clinica. Respiraia este n limite normale. Disfagia si disfonia s-a remis.
Faringele prezinta coloratie normala.
DATA EXTERNRII: 12.03.2014 ora 14:00
57
STAREA LA EXTERNARE: Ameliorat. Se externeaz cu recomandrile de a
urma tratament cu Ospen lOOOmg. 1 comprimat la 12 ore timp de 7 zile, Vitamina C
- 3 comprimate pe zi, Famotidina 40mg 3 tablete pe zi i antipiretice in caz de nevoie.
Se recomand renunarea la fumat i evitarea frigului, a umezelii i a schimbrilor
brute de temperatura. Va reveni la control dup 7 zile. Va repeta exudatul faringian
dup 3 luni.

Capitolul IX
CONCLUZII

Evoluia laringitei acute depinde de o serie de factori care in de virulena


germenilor i masivitatea infeciei ct i de rezistena organismului pacientului. Cel
mai important factor l constituie precocitatea diagnosticului i instituirea unui
tratament igieno-dietic medicamentos corect i prompt.
Cei trei pacieni :
E.R. n vrst de 5 ani de sex masculin;
D.C. n vrst de 38 ani de sex feminin;
R.I. n vrst de 25 ani de sex masculin.
Aceti pacieni au avut urmtoarele nevoi afectate:
Nevoia de a avea o bun respiraie i circulaie;
Nevoia de a menine temperatura corpului n limite normale;
Nevoia de a bea i a mnca;
Nevoia de a elimina;
Nevoia de a dormi i a se odihni;
Nevoia de a comunica;
Nevoia de a se mbrca i dezbrca;
Nevoia de a se recrea;
Nevoia de a nva;
Nevoia de a fi curat, de a-i proteja tegumentele i mucoasele.
Pe baza acestor nevoi s-au stabilit urmtoarele probleme:
-respiraie i circulaie inadecvate;
-obstrucia cilor respiratorii;
-hipertermie;
-alternarea vocii;
-dificultatea de a se alimenta;
-somn inadecvat;
-stare de disconfort.

Pe baza problemelor s-au stabilit urmtoarele obiective:


-pacientul s prezinte respiraie i circulaie n limite normale;
-s prezinte tuse diminuat n intensitate;
58
-pacientul s prezinte temperatur n limite fiziologice;
-s fie alimentat cantitativ i calitativ corespunztor vrstei;
-s prezinte somn linitit, odihnitor corespunztor vrstei;
-s prezinte stare de confort psihic;
-s fie ferit de infecii nosocomiale.

Interveniile autonome:
-S-a instalat pacientul ntr-un salon linitit, curat, aerisit, suficient de nclzit
cu umiditate normal;
-Pacientul a fost ajutat s se aeze ntr-o poziie comod care s-i favorizeze
respiraia;
-S-au aplicat comprese calde n jurul gtului;
-S-au efectuat vaporizri medicamentoase n apropierea pacientului;
-Pentru restabilirea permeabilitii nazale s-au efectuat instilaii nazale;
-S-a administrat oxigen;
-S-au pregtit materialele necesare recoltrii;
-I s-au supravegheat funciile vitale;
-S-a combtut febra prin aplicarea de comprese umede pe frunte i torace.
-S-a asigurat pacientului regimul alimentar corespunztor vrstei i stadiului
evolutiv al bolii;
-S-a inut cont de starea febril n care s-a administrat ceaiuri calde cu
linguria;
-Regimul alimentar a fost administrat n condiii de igien;
-I s-a asigurat pacientului un mediu ambiant linitit, plcut, odihnitor, cu o
temperatur constant ntre 18-20C;
-I s-a asigurat o igien riguroas tegumentar, vestimentar i a lenjeriei de
pat.

S-a instituit tratament cu:


Antibiotice, antitermice, expectorante, sedative, antiinflamatorii, adic: Ampicilin,
Calciu gluconic, Hemisuccinat de hidrocortizon (HHC), Romergan, Ambroxol,
Vitamina C, Vitamina A, Paracetamol, Algocalmin, Aspirin, Polidin.
n urma tratamentului instituit i a interveniilor autonome cei trei pacieni au avut
o evoluie favorabil, externndu-se cu o stare general bun.

59
CAP. X
ANEXE

EFECTUAREA INJECIEI INTRAMUSCULARE


Injecia intramuscular constituie introducerea unor soluii izotonice,
uleioase sau a unei substane coloidale n stratul muscular prin intermediul unui ac
ataat la sering.

Scop : introducerea n organism a unor substane medicamentoase.

Locuri de elecie - regiunea superextern fesier, deasupra marelui trohanter;


faa extern a coapsei, n treimea mijlocie, faa extern a braului n muchiul deltoid.

Materiale necesare:
Tvi renal
Casolet cu tampoane sterile sau comprese de tifon, alcool
Seringi de unic folosin de mrime corespunztoare cantitii substanei de
administrat
2 3 ace de unic folosin
pile de metal pentru deschiderea fiolelor
fiole cu substane de administrat.

Tehnica:
asistenta i spal minile
pregtirea psihic a bolnavului
se aeaz bolnavul n decubit ventral, lateral, poziie seznd sau n picioare
se degreseaz locul injeciei cu un tampon de vat cu eter i se dezinfecteaz
cu un alt tampon cu alcool
se invit bolnavul s-i relaxeze musculatura i s se neap perpendicular
pielea cu rapiditate i siguran, cu acul montat la sering
se verific acul, poziia acului prin aspirare
se injecteaz lent soluia
se retrage brusc acul cu seringa i se dezinfecteaz locul
se maseaz uor locul injeciei pentru a activa circulaia favoriznd rezoria
dup injecie bolnavul se aeaz n poziie comod, rmnnd n repaus fizic
5-10 minute.

Incidente i accidente
durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale
paralizie prin lezarea nervului sciatic
hematom prin lezarea unui vas : - ruperea acului , supuraia septic
60
embolie, prin injectarea accidental ntr-un vas de snge n suspensie

Intervenii
Retragerea acului, efectuarea injeciei n alt zon (se evit prin respectarea zonelor
de elecie )
extragerea manual sau chirurgical
se previne prin folosirea unor ace suficient de mici pentru a ptrunde n
masa musculatur
se verific prin verificarea poziiei acului

INJECIA INTRAVENOAS

Injeciea intravenoas = introducerea unei soluii medicamentoase n ciculaia


venoas. Pe aceast cale se introduc soluii izotermice i hipertronice care nu sunt
caustice pentru testul muscular sau subcutanat.
Nu se introduc soluii uleioase produc embolii grsoase i consecutiv moartea.
Injecia intravenoas se efectueaz prin puncia venoas i injectarea
medicamentului intravenos.

Locul de elecie venele de la plica cotului.

Materiale necesare
2-3 ace de 25 mm.diametru, de 6/10, 7/10
fiole, flacoane cu substane de administrat
1-2 seringi de unic folosin
tampon cu alcool
garou.

Tehnica :
asistenta i spal minile
se aeaz bolnavul n decubit dorsal, cu braul n extensie, pe o mic pern
protejat de muama, alez sau prosop
se alege locul punciei
se dezinfecteaz locul punciei
se leag garoul
se leag puncia venoas
se controleaz dac acul este n ven
se ndeprteaz staza venoas prin desfacerea uoar a garoului
se injecteaz lent, innd seringa n mna stng, iar cu policele minii
drepte se apas pe piston
se verific, periodic, dac acul este n ven

61
se retrage brusc acul, cnd injecia s-a terminat, la locul punciei se aplic
tamponul mbibat in alcool, compresiv
se menine compresiunea la locul punciei cteva minute
se supravegheaz n continuare starea general .

Incidente i accidente
injectarea soluiei n esutul perivenos, manifestat prin tumefierea
esuturilor, durere
flebalgia produs prin injectarea rapid a soluiei sau a unor substane
iritante
valuri de caldur, senzaia de uscciune n faringe
hematom prin strpungerea venei
ameeli, lipotomie, colaps.

Intervenii
se ncearc ptrunderea acului n cumenul vasului, continundu-se injecia
sau se ncearc alt ac
injectarea lent , se ntrerupe injecia

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR SOLIDE PE CALE ORAL

Definiie calea oral este calea natural de administrare a medicamentelor,


acestea putndu-se resorbi la nivelul mucoasei bucale i a intestinului subire sau gros.
Scop
Obinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
- -efecte locale: - favorizeaz cicatrizarea ulceraiilor mucoasei
- digestive
- -protejeaz mucoasa gastrointestinal
- -nlocuiete fermenii digestivi,secreia gastic
- n cazul lipsei acestora
- -dezinfecteaz tubul digestiv
- -efecte generale: - medicamentele administrate pe cale oral se
- resorb la nivelul mucoasei digestive,ptrund n snge i apoi acioneaz
asupra unor organe sisteme,aparate.

OBSERVAREA SI NOTAREA RESPIRATIEI


Respiratia este functia organismului prin care se realizeaza aportul de oxigen
necesar proceselor vitale, in paralel cu eliminarea in atmosfera a dioxidului de carbon
rezultat din acestea.
Prima etapa a respiratiei este ventilatia pulmonara (circulatia aerului prin plamani)
care se realizeaza prin cele 2 miscari ventilatorii de sens opus, inspiratia si expiratia in
care volumul cutiei toracice creste respectiv descreste.

62
Scopul constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evolutiei
bolii, recunoasterea complicatiilor, prognosticul bolii.
Materiale necesare: ceas cu secundar central, F.O. stilou, creion sau pix de culoare
verde
Tehnica
Pregatirea bolnavului:
- se aseaza bolnavul in decubit dorsal;
- nu se anunta bolnavul, astfel se modifica ritmul respirator si obtinem valori
eronate, de aceea se prefera perioada de somn a bolnavului;
Efectuarea tehnicii:
- se numara frecventa respiratiilor prin inspectie (cand bolnavul este treaz,
constient sau cand doarme);
- se aseaza usor mana cu fata palmara pe suprafata toracelui bolnavului;
- se numara inspiratiile (miscarile de ridicare a peretelui toracelui) timp de 1 min;

Notarea grafica:
- se noteaza grafic in foaia de temperatura, cu un punct de culoare albastra si se
uneste cu o linie cu valoarea anterioara;
- pentru fiecare linie orizontala a foii se socotesc 2 respiratii;
- Interpretarea rezultatelor:
- frecventa miscarilor respiratorii variaza in functie de sex, varsta, pozitie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn;
- in stare fiziologica, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii si a
pulsului;
- patologic, se instaleaza respiratia dificila (sete de aer):
dispnee cu accelerarea ritmului respirator: tahipnee (polipnee);
dispnee cu rarirea ritmului respirator (bradipnee - 12,10,8 r/min);
dispnee cu perturbarea ritmica si periodica a respiratiei:

Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin
intermediul unui ac de punctie.

Scop- Explorator
recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele
biochimice,hematologice, serologice si bacteriologice
Terapeutic
-administrarea unor medicamente sub forma injectiei si a perfuziei intravenoase
-recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale
-executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui
-sangerare in cantitate de 30-500 ml in edemul pulmonar acut, hiperteniune
arterial

63
Locul punctiei
venele de la pliul cotului(cefalica si bazilica),in locul unde se formeaza un "M"
prin anastomozarea lor
venele antebratului
venele de pe fata dorsala a mainii
venele subclaviculare
venele femurale
venele maleolare interne
venele jugularei si epicraniene (de regula se executa la sugar si copil mic)

Materiale necesare
- pentru protectie - se foloseste o perna elastica pentru sprijinirea bratului,
musama si aleza pentru a dezinfecta locul unde va fi executata punctia se
foloseste alcool medicinal si tampoane - sterile - se utilizeaza ace de 25-300
mm,diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (in fuctie de scop), seringi de capacitate,
pense, manusi chirurgicale.
- Pacientul se asaza intr-o pozitie confortabila atat pentru el cat si pentru cel care
executa punctia venoasa (decubut dorsal)
- Se examineaza calitatea si starea venelor, avand grija ca hainele sa nu impiedice
circulatia de intoarcere la nivelul bratului.
- Bratul pacientului se asaza pe pernita si musama in abductie si extensie
maxima, se dezinfecteaza tegumentele si se aplica garoul la distanta de 7-8 cm
deasupra locului unde se va executa punctia, strangandu-l astefel incat sa
opreasca circulatia venoasa fara sa comprime artera.
- Este recomdat ca pacientul sa stranga pumnul, venele devenind astfel devind
turgescente.

Executia punctiei
- Asistentul medical imbraca manusile sterile si se asaza vizavi de bolnav.
- Se fixeaza vena cu policele mainii stangi, la 4-5 cm sub locul punctiei,
exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine.Se
fixeaza seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat cu bizoul in sus, in mana
dreapta, intre police si restul degetelor.
- Se patrunde acul traversand, in ordine tegumentul - in directie oblica,unghiul sa
fie de 30 de grade, apoi peretele venos - invingandu-se o rezistenta pana cand
acul inainteaza in gol.
- In lumenul venei, se schimba directia acului 1-2 cm, si se controleaza
patrunderea in vena prin aspirare cu seringa
- Se continua tehnica in functie de scopul punctiei venoase - precum injectarea
medicamentelor, recoltarea sangelui sau perfuzie
- -In caz de sangerare, se prelungeste acul de punctie cu un tub din polietilena
care se introduce in vasul colector, garoul ramanand legat de brat
64
- -Dupa executarea punctiei se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea
- garoului si a pumnului
- -Se aplica tamponul imbibat in solutie dezinfectanta la locul de patrundere a
acului si se retrage brusc acul din vena.
- -Se comprima locul punctiei timp de 10 3 minute, bratul fiind in pozitie
verticala.

Accidente
In timpul punctiei pot aparea cateva efecte adverse sau se pot declansa accidente:
Hematom (infiltrarea sangelui in tesutul perivenos).Asistentul trebuie sa
intrevina si sa retraga acul, apoi sa comprime locul punctiei timp 1-3 minute
Strapungerea venei (perforarea peretului opus).Se retrage acul in lumenul
venei
Ameteli, paloare, lipotimie

65
BIBLIOGRAFIE

1. Elemente de semiologie si patologie O.R.L Prof. Univ. Dr.Marioara


Poenaru, Timisoara 2006

2. R.Anghelide, Sbenghe-Tetu ,,Oto-Rino-Laringologica-Editia Medicala

3. C.Mozes-,,Tehnici de ingrijiri generale ale bolnavului-Editia Medicala

4. Corneliu Borundel-,,Medicina Interna pentru cadre medii-Editura ALL


Bucuresti

5. Curs de Otorinolaringologie, N.Ionescu, Editia a 2-a, Editura Almatea

6. Lucretia Titirica- ,,Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri


corespunzatoare Nevoilor fundamentale-Editura Viata Medical Romaneasca

7. Internet Explorer

66

S-ar putea să vă placă și