IUBIREA CA VALOARE A FIINTEI UMANE

            De foarte multe ori, oamenii confunda iubirea cu dragostea, manifestata

prin mangaierea sau imbratisarea trupului.
            Iubirea, ca valoare a fiintei umane, cuprinde un inteles mai amplu, care
poate fi cunoscut in mod deosebit prin traire si simtire.
            Fiecare fiinta umana isi are valoarea sa bine definita pe aceasta planeta,
indiferent de rasa, sex, fizionomia trupului sau religie. Aceasta valoare trebuie
cunoscuta de catre fiecare om si impartasita chiar, dandui-se sensul adevarat,
pentru a se putea pastra armonia in univers.
            Armonia se pastreza prin valoarea iubirii luminata de om, care a fost creat
de catre Dumnezeu-Creatorul, prin binecuvantarea data, “dupa chipul si
asemanarea Sa.” Prin aceasta binecuvantare, data de Insusi Creatorul, omul
trebuie sa-si traiasca viata in aceasta dimensiune karmica prin valoarea-i data,
asa cum se cere unei fiinte spirituale.
            Pentru aceasta, el, omul, trebuie sa-si manifesteze dorinta de cunoastere,
si prin aceasta sa cerceteze fiecare traire si simtire a aproapelui sau. Asa cum am
spus, fiecare om isi are valoarea sa in univers, valoare ce-i este data de nivelul
constiintei lui, masurat in caste, ca simbol al luminii sale. Fiecare casta, ce
cuprinde o unitate masurabila a constiintei omului, care ii arata intelepciunea pe
care Creatorul o recunoaste ca valoare a fiintei, trebuie cunoscuta de catre
fiecare om. Cunoasterea acestei valori il poate determina pe om sa o cuprinda
prin meditatie, rugaciune, fapte bune si acceptarea oricaror situatii ce vin in pasul
vietii sale.
            Viata omului, ca destin, poate fi schimbata prin ceea ce accepta el, ca
fiinta spirituala, vie, sau fiinta nespirituala, nevie.
            A fi o fiinta spirituala, vie, inseamna a fi in armonie permanenta cu
universul si in acord cu Legile Divine, universale, iar a fi o fiinta nespirituala,
nevie, inseamna a fi in dizarmonie cu universul si in dezacord cu Legile Divine,
acceptand intunericul ca forma de existenta. Cum exista liberul arbitru, lasat de
catre Insusi Dumnezeu, fiecare om isi alege calea existentei sale prin timp si
spatiu.
            Iubirea, ca valoare a fiintei umane, este singura in masura sa modifice
comportamentul omului, schimbandu-i chiar destinul, eliberandu-l de greutatea
karmei. Prin aceasta eliberare a sa de cuprinsul karmei, omul poate cunoaste cu
adevarat ce-nseamna a iubi. Valoarea constiintei sale crescand, ea il ajuta ca prin
meditatie, rugaciune, fapte bune, sa priveasca spre aproapele sau cu un gand de
binecuvantare, pretuindu-l.
            Prin aceasta pretuire a aproapelui, fiinta umana spiritualizata respecta
statutul de fiinta a fiecarui confrate, acceptandu-l, ajutandu-l chiar sa se inalte
prin cunoasterea pe care i-o poate da.
Cunoasterea ajuta omul in a-si manifesta iubirea. Iubirea da nou sens vietii fiintei
care a ajuns la o anumita cunoastere, de o valoare precisa.
            Valoarea venita catre cuprinsul omului il inalta, facand ca tot ceea este in
preajma lui sa se schimbe prin simpla sa prezenta, manifestata prin iubire.
            Aceasta manifestare a iubirii poate redestina destine in pasii acelora care
pot sa accepte adevarul venit prin cei de langa ei. Iubirea da un nou sens vietii
fiintei umane. Pentru aceasta trebuie sa se accepte ideea ca omul prin insasi
existenta sa este cale catre adevar prin ceea ce i s-a dat prin binecuvantarea
Creatorului.
            Iubirea poate cuprinde adevarul fiecarui om, daca omul isi poate manifesta
iubirea. Manifestarea iubirii poate fi inteleasa de fiecare om, daca omul accepta
iubirea ca valoare absoluta. Necuprinsul iubirii aduce infinita bucurie fiintei, prin
retraire, aceasta stie sa si-o manifesteze.
            Fiecare manifestare a unei trairi, daca poate fi pretuita, se poate spune ca
omul si-a invatat lectia pentru care se afla acum si aici…

Curios cum sunt din fire, am citit de curand articolul-eseu despre Love de pe excelenta Stanford
Encyclopedia of Philosophy. Desi cei mai multi semeni, marunti si mari deopotriva, resping
orice discutie despre iubire pe motivul ca nu poti rationa despre irationabil, ramane totusi de
vazut ce gadesc totusi cei care nu refuza cognitia in nici un domeniu si subiect de pe lumea asta
(ceea ce eu, ca orice alt individ educat, apreciez).

Marturisesc ca tratarea subiectului m-a socat nu numai prin rigoare, ci si prin modalitatea
meritorie de a enumera o serie intreaga de conceptii si opinii despre iubire, unele dintre ele
impartasite pe scara larga de enorm de multi oameni. Nu am de gand sa fac un rezumat al unui
text citibil. Tot ce imi propun mai jos este sa alatur explicatiei reci si neutre caldura si arbitrarul
subinteles al propriei experiente de viata. In mod natural, nu pretind ca cineva sa fie obligat sa
ma asculte sau sa acorde prea multa importanta persoanei mele.

Mentionand cele de mai sus, as incepe zicand ca ar merita o reapreciere a distinctiilor (care in
realitate se intrepatrund asemeni oricarei substante chimice sau oricarei legi fizice cu oricare
alta) facute intre eros, agape si philia, numele vechi ale anticilor pentru nediferentiatul nostru
Love. Prin eros elinii intelegeau ceva foarte apropiata de ceea ce noi numim “atractie sexuala” si
care pentru ei nu era decat un chip, si nici acela reprezentativ, al iubirii. Avand in vedere ca si
animalele lipsite de ratiune poseda acest instinct, grecii esentialisti si nerelativisiti, nu discutau
extrem de mult cu privire la meritele pornirilor sexuale, care ramaneanu in mod vag prea
generale pentru a fi in mod specific omenesti. Pentru ei, desi instinctul trebuia lasat liber si putea
cunoaste varietatea de manifestari cu care suntem si noi obisnuiti, Afrodita poporului, pentru a-l
parafraza pe Socrate din Banchetul, incepea cu dorinta-mancarime si se sfarsea intr-un spasm de
placere. Fiind conditionata de aspectul fizic atragator al unei fiinte (aspect care se lasa
“confundat” cu sanatatea intregului corp), erosul implica si heterosexualitate, homosexualitate,
pedofilie sau chiar zoofilie. Frumusetea atitudinii elinilor este simultana toleranta si delimitare
exacta a ceea ce inseamna impreunarea fizica.

In privinta agapei, inspirata de crestinism, elinii si romanii intelegem iubirea abstracta,

neconditionata de vreo insusire exterioara, fizica, pentru oameni in genere, Dumnezeu sau orice
concept cu o cuprindere pe cat de mare, pe atat de abstracta. Incomprehensibila, spontana si
nemotivata decat de o idee mai inalta despre imanenta, in agape vedem azi atat pe ideolog, cat si
pe credincios. Oamenii luptand pentru cauze invizibile celor mai multi sunt stransi in jurul
notiunii de agape.

Nu in ultimul rand, philia are multe din atributele erosului, dar nu in mod necesar si acuplarea
fizica. Prin philia intelegem orice fel de “prietenie”, incepand de la pasiunea pentru o stiinta sau
un sport, o persoana, un oras, o tara. Implicit, philia urmareste satisfacerea unor nevoi, nu
neaparat de natura sexuala. Sentimentele de implinire, multumire sufleteasca, mandrie, bine
general al celui care le simte, conditionat de ceva din afara ta (fie material, fie spiritual),
subintinde philia.
Oricat de sceptici am fi fata de orice categorisire, eu recunosc ca sunt fermecat de rigoare si
puterea sintetica a taxonomiei de mai sus.

Nu am sa intru in detalii legate de celelalte teorii, dar am sa fac trimiteri tacite la ele. Prin
urmare, ce mai vrea sa insemne iubire astazi, nu pentru generatiile mature conservatoare sau ceva
mai echilibrate, catre senectute, ci pentru cele tinere? Cu siguranta, nu despre philia pentru
familie si buddies vorbesc, sau despre starea de agape cand studiezi mecanica cuantica sau
pentru slujba de zi cu zi, ci despre Love intre doua persoane in cuplu.

Intai cateva cuvinte despre acest ominous word cuplu. Eu unul i-as zice contract, macar pentru
motivul ca nowadays, cel putin printre tineri, as far as I know, notiunea de cuplu nu implica nici
o uniune solida, nici o grija solida pentru celalalt. Pentru fiecare din cele situatii se pot gasi cu
lejeritate explicatii: in primul rand, ireprimabilul egoism, in al doilea rand, urmarirea intereselor
proprii, care pot sau nu sa coincida cu ale celuilalt, fara sa te intereseze in mod deosebit acest
aspect. Cata vreme legaturile se desfac si se refac la fel de usor, pentru ce te-ar interesa a strong
union? Si cata vreme fiecare urmareste ceva din aceasta legatura, chestiuni despre care vom
discuta imediat, cum sa te intereseze in mod deosebit fiinta celuilalt? Daca un tanar porneste la
drum cu ideea ca ceea ce tinteste se rezuma la o multumire de sine (sexuala, psihologica,
sociala), ce l-ar tine pe loc ca, in urma consumarii produsului oferit de celalalt, fara sa te
intereseze catusi de putin cat ai oferit tu, sa mearga mai departe, in cautarea unui alt produs cu o
alta utilitate marginala, mai mare? Asemanarea cu achitionarea unui telefon mobil o data la 1-2
ani seamana cu tipul de relatii “de cuplu” ale celor mai multi de azi. Nu ii judec. Constat (cu
ceva nostalgie pentru ce s-a pierdut, nu pentru ce s-a conservat).

Mergand mai departe, m-ati intreba, ce inseamna iubirea? Nu am sa stau pe loc si va raspund pe
scurt: eros ca la elini, atractie sexuala si actul consecutiv. Nu cred ca putem psihanaliza ceva cata
vreme situatia se rezuma la mugetul unor glande si eliminarea unor substante. Din acest punct de
vedere, relatiile de azi sunt more or less erotice. Doar ramasitele unei ipocrizii ancestrale ne mai
tin pe loc in a nu accepta pedofilia cu masuri contraceptive sau zoofilia practica fara vatamarea
animalului (homosexualitatea fiind deja integrabila universului heterosexual, identic in substanta
cu primul).

Fireste ca, in ce ma priveste, situatia imi displace, prefer altceva, dar totusi, cata vreme notiunea
noastra de sex s-a autoinstapanit peste dragoste, si acceptam aceasta situatie, celelalte deriva
logic din acest nucleu tare. Cand protestantii au reevaluat Biblia acum 500 dorind o mai mare
puritate a moravurilor in pofida dogmei romano-catolice, oricine puteau presupune ca, mai
devreme sai mai tarziu, vor fi voci care vor reevalua Biblia in directia unei laxitati morale (cum
se intampla cu unele culte protestante in prezent). Ma indoiesc ca Martin Luther ar fi fost de
acord cu pastori lesbiene, dar indoiala sa a nascut si aceste chipuri.

Si in plus, nu vad de ce un individ care isi traieste erosul neimpovarat de idei, nu poate totusi sa
fie un prieten devotat sau un fiu exemplar sau un om de stiinta renumit. Poti trai in continuare
eros, agape si philia fara ce acestea sa se contrazica (desi pot aparea contradictii).

Dar ce ne facem cu dragoste romantica, sau cu iubirea in sine in timpuri atat de vitrege pentru
acestea? Din capul locului, refuz sa cred in perfecta arbitraritate a iubirii ca un conglomerat
aleatoriu de emotii indefinibile si inexplicabile. Nimeni nu se indragoste de un stalp sau de un
urangutan decat daca este dezechilibrat psihic sau chiar intr-o faza avansata a bolii mintale.
Insasi sentimenul “dragostei” in aceste cazuri mi se pare indoielnic, indiferent de aparentele
exterioare sau de opiniile exprimabile ale “indragostitului”.
Nici cealalta extrema, anume ca ma indragostesc dintr-o serie de motive date, nu mi se pare
logica. Daca ar fi asa, inseamna ca, in absenta fiintei iubite, orice alta fiinta care intruneste
atributele necesare pentru a forma un motiv este necesarmente iubita. De pilda, daca il iubesc
pentru un om pentru rabdarea si sinceritatea sa ar insemna, in liniile sentintei abia amintite, ca
orice persoana rabdatoare si sincera, chiar daca este necunoscuta, poate fi iubita de mine,
posesorul acestor motive absurd de rationale.

Cum rezolvam calea de mijloc dintre eros, agape si philia, presupunand axiomatic una? Sa ne
imaginam urmatorul scenariu: eu sunt un criminal in serie intr-o retea de crima organizata. Din
afara, sunt doar un nemernic incurabil si cinic care, in schimbul unei sume de bani variabile, iau
vietile unora sau altora, fara sa ma intereseze cine sunt. Si totusi, eu nu pot rezista fara valori.
Daca nu as respecta programul stabilit de client, ceea ce inseamna ca sunt un om de incredere,
daca nu m-as baza pe ajutorul unor colegi pe care la randul meu ii ajut la nevoie, ceea ce
inseamna camaraderie, daca nu as asculta de organizitie, ceea ce inseamna devotament si respect
fata de regulile sale, nici eu, ultimul criminal sadic, nu as rezista in meseria mea. Pare ciudat, dar
nu sunt value free nici atunci cand neg orice valoare tare sau slaba. Presupunand ca as fi un
pervers care “cumpara” copii din tari sarace pentru a intretine raporturi sexuale, intre mine si
vanzator se stabileste clar un raport de afaceri care, desi in afara legii, nu este in afara regulilor
morale. Ce s-ar intampla daca nu i-as plati suma stabilita la timp sau daca nu s-ar livra marfa?
Intre noi se gaseste un flux oral de valori subintelese. Dar daca fac parte dintr-o banda de hoti, ce
s-ar petrece daca i-as fura pe briganzi? As primi pedeapsa morala a actelor mele: as fi eliminat
(fizic) din grup. Orice contact intre doua persoane se fundamenteaza pe o serie minimala de
valori morale in afara anihilarii fizice, unde esti, intr-adevar, dincolo de bine si de rau. Insa tot
ceea ce conteaza este cantarirea lor intr-o balanta si apoi canonizarea lor in legi.

Si ce legatura au toate acestea cu dragostea? Simplu zis ar fi ca daca erosul se poate implini fara
cuvinte, dragostea nu poate trai fara valori. Sa ne gandim la cazul unor banditi ca cei de mai sus:
oare, in timp, dupa ce ani de-a randul au jefuit cu succes, au ucis si au violat impreuna, si-au
salvat poate unii altora viata, increderea intre ei nu se dezvolta din pricina curajului, ajutorului
reciproc, bunatii in fond a unuia fata de altul? Nu exista philia intre hoti atunci cand o serie de
atribute pozitive le sudeaza raporturile? Din nefericire, singurele bande de hoti-prieteni pe care le
cunosc din istorie sub cele care aproximeaza chipul justitiarului din popor, i.e. Robin Hood.
Daca Robin ar fi furat ca sa bea si sa se distreze cu copile rapite si cu lautari de pripas, gasind
chiar pricini de satisfactie din actul pradarii, probabil ca nici nu am fi auzit astazi de legendarii
haiduci, macar pentru simplul motiv ca propriile vicii i-ar fi intors dupa primul jaf pe unul
impotriva altuia, sfarsind intr-un macel reciproc in poiana unde isi imparteau de zor pungile de
galbeni.

Prin urmare, ce ii tine pe doi indragostiti la un loc? Atractia sexuala? Cu siguranta si aceasta, dar
de una singura nu s-ar chema dragoste, ci eros sau in orice alt mod a-ti vrea sa-i spuneti (inclusiv
folosind intregul bestiar de vulgaritati). Emotia sau sentimentul intens? Cu siguranta, dar acestea
se tocesc incet in timp fiind inlocuit cu o prietenie trainica (de aceea, dragostea romantica are un
termen de valabilitate redus: in clipa in care aceasta se implineste si se consuma erotic, ai
impresia ca se evaporeaza), daca este cazul. Valorile comune? Cu siguranta, dar nu singure, altfel
spus desprinse de celelalte considerente.

Ce te atrage la celalalt este, in ultima instanta, asa cum au vazut si elinii, binele exprimat prin
valori: dragostea este aceasta prietenie intre oameni buni. Intre ticalosi si nemernici, intre suflete
murdare si inimi pangarite de cruzime si un suprem egoism, nu poate fiinta iubirea, mai ales daca
vorbim despre amestecul intre philia si eros. Ce cauti in celalalt este un om bun cu care sa te
asemeni, fara a te identifica. Si atunci lenea, tradarea, inselaciunea, minciuna, trufia nu au ce
cauta intre cei care se iubesc. Vietile erotice intense ale celor multi nu exclud saracia launtrica si
foamea dupa dragoste. Daca cele mai multe relatii in prezent sunt doar sexuale, acest fapt se
datoreaza gradului ingrijitor in care erotica, la limita pornografia, a dizolvat orice contact
omenesc intre fiinte umane. Dragostea creeaza un alt om din tine, invatandu-te lectiile virtutilor
primare, fara a te transforma in monolitul “noi” sau intr-o creatura care cultiva abstractul per se.
Nemernicii nu se pot iubi, fiindca liantul dragostei este increderea in binele din celalalt, care
poate deveni si binele tau sau un bine mai inalt pentru cine il va imbogati.

Ceea ce imi justifica dragostea pentru o fiinta este suma trasaturilor sale, imbinate cu eros. Nu as
putea iubi o prostituata al carui fel de a fi este in mare parte vidat de orice insusire pozitiva.
Altfel, dostoiveskian, o pot iubi, dar abia astept sa intalnesc barbatul care isi insala nevasta, si
implicit o minte, fara sa practice minciuna si in o groaza de alte situatii. Asa cum o nenorocire o
cauta pe alta, cine pacaleste se ascunde, se fereste, minte in continuare sau, in situatia opusa, face
din propriul egoism o virtute cardinala care, din afara, ii ingrozeste pe straini si ii raneste pe cei
apropiati. Valorile au aici un sens pragmatic fara a fi utilitariste.

Nu-i nici de mirare ca, after having said all these, cele mai multe relatii at the present moment
aduc, la nivel sufletesc si spiritual, cu un muzeu de monstruozitati, de diformitati psihice pe care
erosul pur le mai compenseaza cat de cat. Dar cati dintre cei rai nu ajung sa se instapaneasca, cu
de la sine putere, peste un infern de vicii pe care le rasucesc in asa hal incat devin valori? Si cine
este intru totul bun si intru totul rau? Insa acest amestec care te pune pe ganduri uneori nu trebuie
sa lase nici o indoiala cu privire la nocivitatea raului, chiar si in prezenta unui bine micsorat.

Unii nu merita iubiti si nici nu pot fi. Ce tragica este cu toatea acestea situatia acelora care, iubiti
fiind la inceput, ajung sa degenereze in oameni insuportabili incat sentimentul iubirii este
anihilat si inlocuit cu un amestec de dezgust si melancolie. Ce trist cand din philia ramane doar
mucul unui eros pierdut.

Valoarea iubiri
Se spune ca iubirea inlatura suferinta, ca poate transcende si aduce fericirea. De fapt toate
marile religii ale omenirii propovaduiesc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai inalta
forma de abstractizare a religiei, a conditiei umane. Acesta este mesajul lui Iisus, al lui
Ramakrishna, Rumi, Budha, Ghandi etc. Toti spun acelasi lucru. In orient se spune ca
iubirea arde karma iar in occident ca ea depaseste conditia umana. Este unul si acelasi
lucru. Dar ce are iubirea de a face cu aceasta? Cand ea apare conditia umana obisnuita ia
sfarsit. Toate preocuparile ce ne ghidau pana atunci viata trec pe un loc secundar, primesc
mai putina energie. Chiar daca continua sa existe, iubirea este cea in care acum constiinta
se dizolva. Judecata se schimba. Starea interioara se schimba. Apare candoarea.

Daca nu ai facut-o niciodata, acum vei realiza ca arunci miezuri la pasarele, ca mangai un
caine vagabond care dintr-odata iti este drag. Perceptia asupra lumii din jurul tau se
schimba, devii un Mare Suflet - "Maha-atma" iar starea aceasta curge prin tine. Ia exista
permanent, poat fi simtita tot timpul dar datorita preocuparilor si framantarilor mintii,
pierduti de contactul cu frumosul, cu armonia, avem nevoie de un "soc" pozitiv pentru a ne
trezi, de ceva uimitor care sa ne poata smulge din cotidian. Ceva armonios, bland, fascinat,
cald, poate fi o opera de arta, un loc minunat in natura sau prezenta unei fiinte umane.
Iubirea este expresia armoniei frumusetii si perfectiunii universale, de aceea nu apare in
dezordine, in haos. Ceva armonios si deosebit poate trezi iubirea din noi, facand-o sa se
reverse in exterior.
Pana acum ai fost ocupat, ai fost orb la frumusetea din jur la momentele speciale la
armonia care mentine foarte inteligent intreaga ordine. Doar acum ceva extraordinar te-a
facut sa vezi toate acestea. Cele mai mari sacrificii in istoria umanitatii au fost facute din
iubire: Orpheu, coborand in infern dupa Euridiche, Rada care a fost gata sa intre in infern
pentru Krishna, doar pentru a-l salva de o durere, Iisus s-a sacrificat din iubire pentru
oameni, Divina Comedie nu ar fi fost scrisa fara existenta lui Beatrice care l-a inspirat atat
de profund pe Dante, iubirea lui Eliade pentru Maitrey etc.

Iubirea este ca care le face chiar si pe animale sa isi regaseasca stapanii strabatand sute de
kilometrii fara ca ele sa fi stiut unde se afla acestia iar literatura abunda de episoade care
scot in evidenta puterea nebanuita si misterioasa a iubirii.

Cand iubirea apare poetii scriu, cantaretii canta, pictoii picteaza si toate acestea devin
capodopere, devin elixir. Daca ei ar face asta cand sunt tristi atunci arta lor ar deveni
trista. De aceea arta facuta in iubire vindeca.

Magia iubirii
Doar o traire afectiva face trecerea de la stiinta la mistica, de la comunicare la comuniune.
Caldura sufleteasca invie, creaza forme si da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc
universul. Fara acea caldura sufleteasca cunoasterea ar deveni expunere si nu experienta.
Cand sufletul tau se deschide atunci pentru tine se deschide intreg universul. Fara iubire
universul poate fi conceput, dar nu si experimentat.

Sensul cuvantului latinesc A-mor (fara moarte) este iubirea. El desemneaza tocmai faptul
ca iubirea ramane dincolo de moarte, ca ea este cea care transcende iar tot ce este iluzoriu
isi pierde acum valoarea. A iubi inseamna a renunta la tine, la egoul tau, este un sacrificiu,
cuvant din latinescul sacrum-facere - orice sacrificiu este o fapta sacra.

Acolo, atunci apare iubirea.