FLORENTINA-MANUELA MIRON

Unitatea de învăţare 4.
CRITERII, METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE A DEZVOLTĂRII COPIILOR

4.1. CRITERII, METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE A DEZVOLTĂRII COPIILOR

Dezvoltarea copiilor şi tinerilor se manifestă prin fenomene exterioare (dimensiuni, forme

corporale şi capacităţi funcţionale, forme de comportare) care pot să fie apreciate separat şi în
ansamblu pentru caracterizarea evoluţiei acestui proces biologic şi psihologic. Au fost stabilite criterii şi
metode care îngăduie aprecierea dezvoltării copiilor şi adolescenţilor pe secţiuni de vârstă sau urmărire
longitudinală, pe baza examinărilor periodice.

Metode somatoscopice
Pe baza observaţiei directe, se pot obţine prin însumarea unor impresii izolate, date pentru:
 aprecierea gradului de robusteţe, mărimea corporală, volumul, grosimea, lungimea unor segmente
corporale, gradul de armonie somatică sau existenţa unor dismorfisme;
 caracterizarea habitusului morfologic rezultând din raporturile de mărime ale principalelor segmente
ale corpului, cap, gât, membre inferioare şi din formele corporale determinate de creşterea variabilă
a oaselor, musculaturii şi ţesutului adipos subcutanat, perioadele succesive de alungire şi rotunjire
corporală după Stratz, datele fiziognomice ale lui Zeller, prima modificare de înfăţişare.

IMPORTANT
Pe baza datelor somatoscopice obţinute se pot aprecia gradul de dezvoltare al caracterelor
sexuale secundare al maturizării pubertare (creşterea pilozităţii pubiene) axilare şi a feţei; modificările
de formă şi volum ale glandei mamare şi a organelor sexuale externe; modificarea aspectului exterior
corporal ca diferenţiere de sex.
Se pot face observaţii asupra ţinutei corpului şi semnala unele deformări corporale.
De asemenea, se poate aprecia starea tegumentelor şi mucoaselor din punctul de vedere al
coloraţiei şi pigmentării, în special pentru sesizarea unor tulburări ale circulaţiei periferice, afecţiuni
sanguine, tulburări endocrine etc.
Datele obţinute prin examenul somatoscopic capătă o deosebită valoare diagnostică pentru
starea de dezvoltare, prin corelarea lor cu datele somatometrice şi fiziometrice.
Încercările de a se fundamenta ştiinţific prin aprecierea somatoscopică a unor varietăţi de tipuri
morfologice corporale sunt vechi (Hippocrate, Sigaud, Lombrosse, Viola, Pende, Kretschmer şi
Sheldon).

Cele mai utilizate criterii pentru aprecierea somatometrică a dezvoltării copiilor şi adolescenţilor
sunt următoarele:

Înălţimea corpului
Înălţimea corpului rezultă din însumarea lungimii membrelor inferioare, a trunchiului, gâtului şi
capului. înălţimea copiilor variază cu vârsta, sexul şi condiţiile de viaţă. Înălţimea se modifică uşor în
timpul zilei scăzând spre seară datorită tasării cartilagiilor intervertebrale şi accentuării curburilor
coloanei vertebrale din pricina oboselii aparatului musculo-ligamentar care menţine aceste curburi.
În anumite limite, între înălţimea copiilor şi adolescenţilor şi forţa musculară, capacitatea vitală şi
rezistenţa la efort este o corelaţie pozitivă. Corelaţia înălţimii cu randamentul şcolar subliniată de unii
cercetători trebuie apreciată ca un fenomen de coincidenţă, atât înălţimea, cât şi randamentul şcolar
fiind determinate de aceleaşi complexe de condiţii.

336
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

Înălţimea se măsoară cu ajutorul antropometrului pentru preşcolari şi şcolari şi cu ajutorul

pediometrului pentru copiii de 0-3 ani, copilul fiind complet dezbrăcat, lunar până la 1 an, trimestrial 1-3
ani, semestrial pentru preşcolari şi anual pentru şcolari.
Aprecierea ştiinţifică a înălţimii unui copil se face cu ajutorul normelor de orientare valabile pentru
fiecare ţară.

Greutatea
Greutatea corpului copiilor şi adolescenţilor rezultă din suma masei ţesuturilor şi organelor.
Modificările greutăţii în timpul copilăriei şi adolescenţei constituie un indicator preţios despre creşterea
organismului tânăr.
Greutatea băieţilor este în permanenţă mai mare decât a fetelor, cu excepţia perioadei dintre 11-
14 ani, când greutatea fetelor depăşeşte pe cea a băieţilor. Greutatea sporeşte în perioada
prepubertară prin creşterea masei musculare şi a oaselor, prin creşterea viscerelor şi prin dezvoltarea
ţesutului adipos mai intensă la fete şi dispus la acestea în jumătatea inferioară a corpului (abdomen,
şolduri, coapse şi regiunea mamară).
După pubertate, în adolescenţă greutatea băieţilor este sporită în special prin creşterea masei
musculare (masa corporală activă). Efortul fizic intens, munca la temperaturi ridicate, stările emoţionale
negative, însoţite de anorexie (perioadele de efort intelectual crescut), deficienţele alimentare duc, de
asemenea, la scăderea greutăţii. Aprecierea ţesutului adipos se face prin măsurarea grosimii plicii
cutanate, care nu trebuie să depăşească 1 cm pe faţa posterioară a braţului. Diagnosticul de obezitate
se face când greutatea a depăşit limitele normalului statistic.
Greutatea se măsoară cu cântarul de persoane, copilul fiind complet dezbrăcat, înainte de masă.
Variabilitatea individuală a greutăţii este dată de condiţii particulare nutriţionale-metabolice,
genetice, de muncă şi odihnă, de vârstă şi sex.
Pentru aprecierea dezvoltării, folosind criteriul greutăţii, sunt utilizate tabele care îngăduie
caracterizarea acesteia prin comparaţie cu normele de orientare.

Perimetrul toracic
Perimetrul toracic creşte în general în ritmul dezvoltării în ansamblu a corpului. Perimetrul medio-
toracic se măsoară în centimetri cu panglica metrică la nivelul articulaţiei chondrosternale a coastei a
IV-a (anterior) şi imediat mai jos de vârfurile omoplaţilor în perioada de repaus respirator, la sfârşitul
unei expiraţii şi înainte de începutul inspiraţiei. Circumferinţa toracică este mai mare la fete numai în
perioada prepubertară şi pubertară (între 11-15 ani).
Mărimea perimetrului toracic informează despre dezvoltarea cutiei toracice. Activitatea sportivă,
precum şi odihna în vacanţe cu un regim raţional de mişcare, de educaţie fizică, stimulează creşterea
perimetrului toracic, astfel încât măsurarea perimetrului toracic poate fi utilizată în controlul influenţei
educaţiei fizice asupra dezvoltării copiilor şi tinerilor.
Prin diferenţa dintre circumferinţa toracică maximă şi cea minimă se obţine ampliaţia sau excursia
toracică care de la 2-3 cm la vârsta preşcolară ajunge la 6-7 cm la 14-17 ani. Mărimea excursiei
toracice exprimă capacitatea funcţională respiratorie şi depinde de elasticitatea cutiei toracice, de
puterea musculaturii respiratorii, de gradul de exersare a funcţiei respiratorii. Educaţia fizică, odihna în
aer liber, regimul de viaţă raţional stimulează dezvoltarea excursiei toracice.

Metode fiziometrice
Criteriile fiziometrice sunt folosite pentru aprecierea unor capacităţi funcţionale de adaptare a
organismului la condiţiile de activitate.

Capacitatea vitală
Capacitatea vitală (CV) exprimă în cmc volumul maxim de aer expulzat printr-o respiraţie forţată
consecutivă unei inspiraţii maxime. CV se măsoară cu spirometrul şi poate fi înregistrată începând de la

337
FLORENTINA-MANUELA MIRON

vârsta preşcolară când copiii pot înţelege şi executa proba potrivit indicaţiilor tehnice necesare. CV este
la toate vârstele mai redusă la fete decât la băieţi.
Diferenţele dintre sexe, reduse în medie la 1-300 cmc până la 13 ani, se accentuează după
vârsta de 14 ani, când creşterea, CV la fete are un ritm mai lent, iar la băieţi creşterea continuă şi după
vârsta de 18 ani, depăşind 3500-4000 cmc în medie. CV se corelează puternic cu înălţimea corpului.
CV depinde de integrarea funcţională a pulmonului, de volumul cavităţii toracice, de elasticitatea
acesteia, de forţa musculaturii respiratorii, de antrenamentul funcţional al respiraţiei.

Forţa musculară
Forţa musculară se poate măsura de la vârsta de 3-6 ani cu ajutorul dinamometrului. Cel mai
frecvent se măsoară forţa musculară a mâinii copiilor şi tinerilor. Se poate însă cu dinamometre speciale
măsura şi forţa de contracţie a muşchilor braţului, trunchiului, membrelor inferioare. Forţa de contracţie
a muşchilor mâinii creşte de la cea 12 kg la 7 ani la 40,5 kg la 18 ani pentru băieţi şi, respectiv de la 11
kg la 26 pentru fete.
La toate vârstele, valorile medii obţinute la băieţi depăşesc pe cele ale fetelor. între datele
dinamometrice, înălţime şi greutate există o corelaţie pozitivă mai intensă la băieţi la care şi masa
musculară este mai mare în raport cu greutatea totală, decât la fete. Forţa musculară atinge valorile
maxime la 20-25 ani pentru băieţi şi la 17-18 ani pentru fete.
Forţa musculară scade în stările de boală, în tulburările de nutriţie şi alimentaţie, în stările de
oboseală, în condiţii deficitare de viaţă şi, din contră, creşte prin exerciţii, în condiţii de alimentaţie
raţională ca urmare a unui regim de educaţie fizică raţional organizat, în corelaţie cu ameliorarea
dezvoltării staturo-ponderale.
Forţa musculară şi modificările acesteia se pot studia şi ergografic; curba ergografică permite
caracterizarea posibilităţilor de activitate musculară în funcţie de factori ai mediului de viaţă şi de
activitate.

Latenţa reacţiilor motorii

Cu ajutorul unui chronoscop se poate măsura durata de timp care trece de la apariţia unui stimul
auditiv sau vizual sau a unui stimul verbal şi o reacţie legată de stimul de obicei prin instructaj verbal.
Acest timp variază în funcţie de intensitatea şi dificultatea de diferenţiere a stimulilor. Starea de
oboseală, alimentaţia deficitară, starea de boală fac să se alungească latenţa reacţiilor şi tulbură
capacitatea de diferenţiere a stimulilor.
Latenţa reacţiilor scade cu vârsta de la 7 ani până la 11 ani (stimuli luminoşi de intensitate
redusă).
Latenţa reacţiilor este mai scurtă pentru stimulii sonori decât pentru cei luminoşi şi este mai lungă
pentru stimulii verbali. Capacitatea de percepţie rapidă a imaginilor poate să fie evidenţiată cu ajutorul
tachistoscopului.
Se mai folosesc metode de investigaţie a posibilităţilor de coordonare a mişcărilor manuale şi de
precizie a mişcărilor prin tehnici dexterimetrice şi kinezimetrice. De asemenea, se utilizează metode de
apreciere a capacităţii de estimare a dimensiunilor, distanţelor (vederea în adâncime) şi de însuşire a
unui stereotip motor, operaţional, verbal, prin repetarea sarcinilor.
În prezent, se dezvoltă metode şi tehnici de examinare a capacităţii de recepţie şi de prelucrare a
informaţiei, care se măsoară cu unitatea de măsură „bit".

ÎNTREBARE
Care sunt cele mai utilizate criterii pentru aprecierea somatometrică a dezvoltării copiilor şi
adolescenţilor?

338
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

4.2. CRITERII DE APRECIERE A GRADULUI DE MATURIZARE EVOLUTIVĂ

Dezvoltarea dentiţiei
Dentiţia temporară apare începând de la vârsta de cea 6 luni când erup incisivii mediani inferiori.
Copilul are 20 dinţi de lapte la 2 ani și jumătate. Erupţia dinţilor se face mai devreme în mediul urban şi
la copiii cu o mai bună dezvoltare. Întârzieri de 4-10 luni în apariţia dinţilor sunt determinate de tulburări
de nutriţie, rahitism, hipotiroidism, afecţiuni ale sistemului nervos. Dentiţia definitivă începe să apară
între 6-7, ani cu primul mare molar. Apoi dinţii de lapte se schimbă în ordinea în care au apărut. La 12
ani apar molarii II sau dinţii de 12 ani, iar la 20-25 ani apar măselele de minte. Atât dentiţia de lapte, cât
şi cea definitivă, apare mai precoce la copiii cu condiţii favorabile de viaţă.

Dezvoltarea osoasă
Diafizele sunt osificate la naştere iar dintre epifize prezintă puncte de osificare mai constante,
epifiza inferioară a femurului, cea superioară a tibiei, cuboidul etc.
Fetele prezintă încă de la naştere un avans în ceea ce priveşte procesele de osificare şi
păstrează această precocitate în tot timpul dezvoltării ulterioare. Osificarea se face cu întârziere la copiii
cu condiţii deficitare de viaţă (alimentaţia cu carenţe de vitamine şi proteine) şi mai ales la cei la care
lipseşte laptele din alimentaţie, sau la cei hipotiroidieni. Aprecierea dezvoltării osoase se face până la
vârsta şcolară cu ajutorul radiografiei pumnului şi compararea datelor individuale cu standardele
cuprinse în atlasele uzuale întocmite în mai multe ţări.

Dezvoltarea caracterelor secundare sexuale

Principalele caractere sexuale secundare se dezvoltă într-o ordine caracteristică: apariţia şi
dezvoltarea pilozităţii pubiene şi axilare, dezvoltarea glandelor mamare, schimbarea vocii, dispoziţia
caracteristică a ţesutului adipos, culminând cu apariţia menarhei şi a secreţiei seminale.
Menarha apare la circa 13 ani (13 ani±1 an pentru fetele din mediul urban şi la circa 1 an mai
târziu în mediul rural), iar secreţia seminală la 14-15 ani. Apariţia ciclului mai devreme de 9 ani şi mai
târziu de 17 ani trebuie considerată a avea cauze patologice.
Ciclul menstrual se instalează mai precoce la fetele care au condiţii mai bune de viaţă, la cele
mai bine dezvoltate corporal. Instalarea mai precoce a menarhei a fost notată ca o manifestare a
procesului general de acceleraţie a dezvoltării copiilor şi tinerilor.

4.3. CRITERII, METODE ŞI TEHNICI PENTRU EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ A COPIILOR

Criteriilor de examinare psihologică sunt diferite în funcţie de grupa de vârstă a subiectului.

Pentru copilul sugar şi copilul mic până la 3 ani se utilizează metode care pun în evidenţă:
- reacţiile generale şi specifice ale copilului la stimuli senzoriali elementari şi la prezenţa obiectelor şi
persoanelor din jurul său;
- evoluţia motricitatii, mersul, apucarea şi mânuirea obiectelor;
- dezvoltarea limbajului vorbit - dezvoltarea limbajului ca mijloc de comunicare şi ca instrument de
gândire;
- reacţiile emoţionale ale copilului în relaţiile cu persoanele din jur.
Au fost elaborate numeroase tehnici utilizabile de către medici pediatri şi psihologi care îngrijesc
copiii sugari şi copilul mic până la 3 ani (A. Gesell, Berylei în S.U.A., Hetzer şi R.S. Kolmer în
Germania).
Examinarea se face lunar până la un an iar după aceea, trimestrial.
Sistemul de notare cel mai utilizat este cel al înregistrării prezenţei răspunsurilor într-un inventar
de reacţii comportamentale considerate ca normale pentru fiecare vârstă.

339
FLORENTINA-MANUELA MIRON

IMPORTANT
Pentru vârstele mai mari şi anume pentru preşcolar, şcolar şi adolescent se folosesc mai ales
următoarele grupe de probe de examen psihologic:
 probe de eficienţă pentru funcţiile gândirii, cunoştinţe şi aptitudini;
 probe care se adresează unor funcţii psihice izolate: atenţie, memorie, percepţie rapidă de forme şi
culori, capacitatea de observaţie, de diferenţiere, de calcul aritmetic, desen după model, desen
tematic;
 probe pentru examinarea aptitudinilor: aptitudini motorii, putere de observaţie, gândire tehnică,
rapiditate şi precizia mişcărilor etc.;
 probe pentru diagnoza trăsăturilor de personalitate: inventar de trăsături ale personalităţii mergând
până la sesizarea unor micro-simptome psihopatice; probe proiective (Rorschach).

Rezultatele probelor trebuie interpretate în coroborare cu datele de observaţie directă (obţinute

de examinatori, de la familie, din şcoală), în corelare cu datele privitoare la condiţiile de mediu, de viaţă
ale copilului, mai ales atunci când diagnoza înclină către stări deficitare cu o semnificaţie gravă. Este de
asemenea necesar ca datele psihologice obţinute la un moment dat să fie confruntate cu evoluţia
anterioară a copilului.
Printre probele cele mai utilizate în examinarea psihologică a dezvoltării intelectuale la copii
menţionăm proba Wechsler-Bellevue pentru copii, probă care este constituită dintr-un complex de
subteste printre care subteste verbale, de informaţie (de cunoştinţe), de înţelegere generală, operaţii
aritmetice simple şi memorare de cifre, operaţii de gândire, implicând analogii; subteste de performanţă
(neverbale); completarea unor imagini lacunoase, aranjarea în succesiuni logice a unor serii de imagini,
reproducerea de modele geometrice prin cuburi colorate, asamblarea de părţi ale unui întreg,
codificarea unor imagini prin cifre, pasajul printr-un labirint.

Referinţe bibliografice
 Anca I. (red.): Urgenţe în pediatrie; Ed. Medicală, Bucureşti 1996.
 Ciofu Carmen: Sepsis şi şoc neonatal. Med modernă 1996.
 Ciofu Carmen: Examenul clinic în pediatrie. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1986.
 Ciofu Carmen, Ciofu E.P.: Dicţionar de pediatrie Ed. Univers Enciclopedic 1995.
 Geormăneanu M., Moldovan Zoica, Puericultură și Pediatrie; Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1994.
 Gâdei R., :Sănătatea copilului meu, Ed. ALL 2010

Bibliografie obligatorie pentru cursanţi

Referinţe principale:
 Miron Manuela, (2013). Puericultura și Igiena copilului, Manual pentru Învăţământul la distanţă,
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Referinţe suplimentare:
 Bucur E., Popescu O. (2005), Educaţia pentru sănătate în familie şi în şcoală. Editura Fiat lux, ediţia
a3-a, carte adăugată şi revizuită.
 Mănescu Sergiu et. al.: Igiena .Ed. Medicală 1996.

340
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Criteriile pentru aprecierea somatometrică a dezvoltării sunt
a. înălțimea
b. greutatea
c. perimetrul toracic
d. capacitatea vitală
e. forța musculară
2. Probele pentru examinarea psihologică a copiilor preșcolari și școlari sunt:
a. probe pentru funcţiile gândirii, cunoştinţe şi aptitudini
b. probe pentru funcţii psihice: atenţie, memorie, percepţie rapidă de forme şi culori
c. probe pentru capacitatea de observaţie, de diferenţiere, de calcul aritmetic, desen după
model, desen tematic
d. probe pentru examinarea aptitudinilor: aptitudini motorii, putere de observaţie, gândire
tehnică, rapiditate şi precizia mişcărilor

341