Pr. Prof.

Mircea Pacurariu

I.B.O.R

Vol. II
 Stareţul Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani. Cel mai de
seamă ucenic al lui Paisie, care i-a făcut cunoscute învăţăturile în
Ţara Romanească, a fost stareţul Gheorghe. Era un transilvănean,
trecut de tînăr-în Ţara Românească, unde a intrat în slujba unui
arhiereu grec, cu care a plecat apoi la Muntele Athos. Acolo a ajuns
«ucenic» al lui Paisie, la schitul Sfîntul Ilie, urmîndu-1 apoi la
mînăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ. în 1781, s-a îndreptat din
nou spre Muntele Athos, dar în Bucureşti, prezentîndu-se la
mitropolitul Grigorie II, acesta i-a încredinţat conducerea şi
refacerea vieţii monahale din mînăstirea Cernica. Astfel, şi-a
întrerupt drumul spre Athos şi a intrat în mînăstirea Cernica, îm-
preună cu alţi doi călugări bătrîni. Pînă atunci, vreme de 30 de ani,
ru.îxiaoî.lica iese părăsită şi pusLie, de aceea stareţui uneorghe ne
apare ca un reîntemeietor al ei. Cu ajutoare primite de la domnitorul
Nicolae Mavrogheni (1786—1790) şi de alţi creştini, a început
lucrarea de zidire şi de refacere a chiliilor. Stareţul Gheorghe a
izbutit să refacă nu numai starea materială a [mînăstirii, ci să o
ridice la o viaţă duhovnicească superioară, cu slujbe zilnice, citiri
din Sfînta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, muncă, ascultare, sărăcie,
mărturisirea gîndurilor. în 1794, i s-a încredinţat şi conducerea
mînăstirii Căldăruşani, unde a dus o parte din călugării de la
Cernica, punînd început vieţii de obşte şi aici. El a povăţuit pînă la
moarte (3 decembrie 1806) călugării din amîndouă mînăstirile. La
Căldăruşani a putut statornici mai temeinic rînduielile monahale,
căci aceasta era o mînăstire mult mai înzestrată şi mai bine
organizată cînd a ajuns în fruntea ei.
Incă din 1785, stareţul Gheorghe îşi întocmise o «diată», care
reprezenta o frumoasă icoană a vieţii duhovniceşti trăite de călugării
români la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Cuprindea învăţături din
Sfînta Scriptură, din Sfinţii Părinţi şi din cărţile de slujbă. Fiind mult
preţuită, a circulat în numeroase copii în manuscris.
Este vrednic de remarcat faptul că ucenicii stareţului Gheorghe, mai
cu seamă cei în prima jumătate a secolului al XlX-lea, au fost con-
duşi în munca lor de spiritul românesc, nu de cel grecesc, — deşi nu
se încheiase epoca fanariotă — şi nici de cel slavon, promovat de
ucenicii ucrainieni şi ruşi ai lui Paisie.
Intre cei mai de seamă colaboratori şi ucenici ai stareţului
Gheorghe trebuie să-i pomenim pe ieromonahul Macarie, unul din
marii cărturari din secolul XVIII, care a stat cu Paisie la schitul
Sfîntul Ilie şi la Dragomirna, tălmăcitor al multor cărţi şi lucrări din
greceşte în româneşte, rămase în manuscris {Omiliile Sfintului
Macarie Egipteanul, tipărite în 1775 Ia Bucureşti, erau traduse de
el), Dorotei, urmaşul lui Gheorghe în stăreţia mînăstirii Căldăruşani,
care a alcătuit o Povăţuite
către călugării de acolo, ieromonahul Protasie, care a alcătuit o
Povăţuire în versuri către monahii de la Cernica, precum şi viaţa
stareţului Gheorghe şi alţii.
 Dintre călugării cu viaţă îmbunătăţită care au trăit la Cernica
şi Căldăruşani, în prima jumătate a secolului al XlX-lea, trebuie
menţionaţi: stareţul Calinic de la Cernica (1818—1850), mai tîrziu
episcop de Rîmnic (1850—1868), trecut, îri 1950, în rîndul
sfinţilor, arhimandritul cărturar Nicodim Greceanu de la
Căldăruşani care a tipărit cîteva cărţi şi a transcris numeroase
manuscrise şi alţii. Tot la Căldăruşani au trăit un timp ierodiaconul
Grigorie, ucenicul direct al lui Paisie. care în 1823 a fost ridicat în
scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei, ieromonahul Macarie,
dascălul de cîntări şi alţii.
Dintre copiştii de manuscrise de la Cernica şi Căldăruşani
pomenim pe ardeleanul Rafail, Acachie, Ciprian şi mulţi alţii.
Unii dintre ucenicii stareţului Gheorghe au dus rînduielile sale în
alte mînăstiri din Ţara Românească : Chiriac Rîmniceanul la Călui,
în Oltenia, schimonahul Arsenie, care a întemeiat mînăstirea
Ghighiu, lîngă Ploieşti, în anul 1814, cîţiva ucenici ai lui Gheorghe
aşezaţi în schitul Robaia (Argeş) etc.
Notăm că între ucenicii stareţului Gheorghe se număra şi un fost
rabirî, botezat şi călugărit de el sub numele Neofit, care a scris apoi
două catehisme şi unele lucrări moralizatoare (în 1803, s-a tipărit la
Iaşi cartea sa intitulată înfruntarea iudeilor).
Subliniem şi faptul că mulţi dintre călugării cu viaţă aleasă din
mînăstirile cîrmuite de Paisie şi de stareţul Gheorghe erau originari
din Transilvania, ei depăşind uneori cu numărul pe moldoveni şi pe
munteni. în felul acesta, mişcarea de înnoire monahală a contribuit
şi. la întărirea conştiinţei unităţii de neam în mînăstirile româneşti
cu viaţa de obşte.
Concluzii. Privind la viaţa şi la faptele stareţului Paisie, putem
spune, pe bună dreptate, că el a fost un priceput îndrumător al vieţii
călugăreşti în Biserica Ortodoxă komânâ. A fost un călugăr cu viaţă
îmbunătăţită, bun organizator al vieţii de obşte, bun povăţuitor al
numeroşilor săi ucenici, pe care i-a îndrumat la rugăciune, muncă,
ascultare, traduceri din literatura patristică, creînd în jurul său o
adevărată «şcoală» de ascetism ortodox. Mişcarea de înnoire a vieţii
monahale din mînăstirile româneşti, din secolul al XVIII-iea, în
care s-a încadrat şi stareţul Paisie, reprezintă ultima şi cea mai
însemnată încercare de reînviorare a vieţii călugăreşti de la noi.
Numeroasele ne-voinţe ale călugărilor trăitori în duhul isihast de la
Athos au dus la ridicarea prestigiului monahismului românesc şi la
înviorarea vieţii moral-religioase a credincioşilor. Dar mai presus
de toate, prin numeroasele tălmăciri din scrierile Sfinţilor Părinţi,
ale marilor dascăli şi asceţi ai Bisericii Ortodoxe, scrisul patristic a
cunoscut o mare răspîn-dire printre vieţuitorii din mînăstirile
noastre, iăcînd început literaturii teologice din Biserica noastră.
 BIBLIOGRAFIE

Izvoare. SCHIMONAHUL PLATON, Viaţa stareţului Paisie,

trad. de ieromonahul Chiriac, Mînăstirea Neamţ, 1836, 4 + 60 foi,
retipărită de GHEORGHE RACO-VEANU, Viaţa şi nevoinţele
fericitului Paisie, stareţul siintelor mănăstiri Neamţul şi Secul, Rm.
Vîlcii, 1935, 115 p.; ŞTEFAN BERECHET, Autobiografia stareţului
Paisie Velicicovschi, Iaşi, 1918.
Lucrări. EUGEN PROCOPAN, Paisie Velicicovschi 1722—
1794. Schiţă istorică despre viaţa şi opera sa, în «Revista Societăţii
Istorice-Arheologice bisericeşti», Chişinău, an. XXIII, 1933, p. 161—
262 (şi extras; 1933, 102 p.); SERGHIE CETFERICOV, Paisie, stareţul
mănăstirii Neamţu din Moldova. Viaţa, învăţătura şi influenţa lui asupra
Bisericii Ortodoxe. Traducere din ruseşte de Nicodim (Munteanu),
Neamţ, 1933, 431 p. şi ed. II, Neamţ, 1943 ; ILARION V. FELEA,
Paisie şi paisianismul, Cluj, 1940, 53 p. f NICULAE M. POPESCU, 160
de ani de la moartea lui Paisie Velicicovschi, în «M.O.», VII, nr. 1—2,
1955, p. 41—47; PAUL MIHAIL, Stareţul Paisie de la Neamţ,
Înnoitorul monahismului, în «M.M.S.», an. XXXVIII, nr. 5—6, 1962, p.
409—417; PAUL MIHAIL, Traduceri patristice ale stareţului Paisie, în
«M.O.», XXIV, nr. 3—4, 1972 p. 217 —223; P. I. DAVID, Cuviosul
Paisie cel Mare (Velicikovski), un desăvîrşit monah român-, Noi
certetări şi ipoteze, în «B.O.R.», XCIII, nr. 1—2, 1975, p. 162—193 (şi
extras, 32 p.).
DUMITRU FURTUNA, Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile
Cernica şi Căldă-ruşani, Bucureşti, 1927, 175 p.; ATANASIE
GLADCOVSCHI, Gheorghe arhimandritul, stareţul mănăstirii Cernica,
în «G.B.», XV, nr. 12, 1956, p. 716—724; HORIA CONSTAN-
TINESCU şi GABRIEL COCORA, Poiana Mărului, în «G.B.», XXIII,
nr. 5—6, 1964, p. 466—500; ANDREI EFTIM1E, Influenţa paisiană în
mănăstirile româneşti, în «M.A.», an. XI, nr. 4—6, 1966, p. 331—348;
ERNST CHR. SUTTNER, Paisij Velicikovskif im Spiegel des
geistlichen Testaments seines Schiilers Gheorghe de la Cernica, în
Ostkir-chliche Studien, Wiirzburg, 22 Bând, Heft 2—3, 1973, p. 184—
189.