Dezvoltarea sistemului maritim comercial este însoţită de creşterea fluxurilor de informaţii,

în interiorul sistemului cât şi în exterior. De aici, necesitatea unui sistem de comunicaţii maritime
cu acoperire globală şi reguli respectate de toate componentele sistemului.
În 1974 prin convenţia SOLAS se pun bazele unui sistem de comunicaţii de pericol şi
siguranţa. Convenţia SOLAS din 1974 a devenit unul dintre principalele instrumente a IMO.
Sistemul de comunicaţii maritime folosit de majoritatea navigatorilor lumii până în 1992,
aşa cum este descris în cap. IV al Convenţiei SOLAS din 1974 şi în reglementările radio ITU,
necesită o supraveghere continuă a radiotelegrafiei Morse pe frecvenţa de 500 KHz pentru navele
pasager, indiferent de mărime şi a navelor cargo de până la 1600 tdw şi mai mult. Convenţia
necesită o comunicare radiotelefonică pe frecvenţele de 2182 KHz şi 156,8 MHz (VHF – canalul
16) pentru navele pasager şi de mărfuri de 300 tdw şi peste.
Cu toate că sistemul s-a dovedit eficient peste ani, limitările ca rază mică de acţiune,
alertare manuală şi supravegherea auditivă au devenit o problemă.
Avansul tehnologiei a condus membrii IMO la luarea deciziei de dezvoltare a unui nou
sistem bazat pe tehnologia modernă şi automatizare.
Noul sistem este numit Sistemul global de urgenţe şi siguranţă şi a fost adoptat de IMO în
1988. El este automat şi asigură o cale de comunicare eficientă între nave – uscat şi nave – nave.
Pentru alertă şi comunicaţiile radio ulterioare foloseşte mijlocirea radio terestră şi căi radio prin
satelit.
Sistemul va fi aplicat tuturor navelor cargo de 300 tdw şi mai mari şi tuturor navelor de
pasageri în voiaj internaţional indiferent de mărime.
Cerinţele GMDSS pentru radiocomunicaţii sunt conţinute în noul cap. IV al SOLAS 1974.
A fost o perioad ă de tranziţie la noul sistem în scopul de a permite industriei anilor respectivi
depăşirea tuturor problemelor de introducere a noului sistem. Tranziţia începe la 1 februarie 1992 şi
s-a terminat la 1 februarie 1999. Implementarea graduală a debutat cu receptoarele NAVTEX
pentru recepţia informaţiilor de siguranţă maritimă şi a EPIRB din 1 august 1993. În timpul
perioadei de tranziţie navele ce operau cu GMDSS au trebuit să corespundă cu reglementările din
1988 la cap. IV al SOLAS din 1974.
 Conceptul de bază al GMDSS –ului

Conceptul de bază al GMDSS –ului este acela ca autorităţile de căutare şi salvare de la

coastă, precum şi navele din imediata apropiere a navei, sau a persoanei în pericol vor fi alertate
rapid către incident astfel încât ei să participe la operaţiunile de căutare şi salvare cu o întârziere
minimă. Sistemul este de asemenea folosit pentru comunicaţii de urgenţă şi siguranţă şi pentru
trimiterea de informaţ ii de siguranţă maritime (avertizări şi previziuni de navigaţie şi
meteorologice şi alte informaţii urgente de siguranţă). Cu alte cuvinte, orice navă este capabilă,
indiferent de zona în care operează, să efectueze aceste comunicaţii care sunt esenţiale pentru
siguranţa proprie a navei şi a altor nave ce operează în aceiaşi zonă. În acest moment fiecare
guvern participant la Convenţia SOLAS referitoare la radiocomunicaţii pentru GMDSS ia măsuri
pentru a înfiinţa staţii de coastă pentru servicii de comunicaţii radio terestre şi spaţiale, a şa cum au
fost recomandate de Organizaţia Maritimă Internaţionala şi toate navele ce sunt pe mare trebuie să
fie capabile să:
a) transmită alerte de distress (pericol) navă-coastă prin cel puţin două mijloace diferite şi
independente, fiecare folosind un serviciu de radiocomunicaţii diferit;
b) recepţioneze alerte de distress coastă-navă;
c) transmită şi să recepţioneze alerte de distress navă-navă;
d) transmită şi să recepţioneze comunicaţii de căutare şi salvare;
e) transmită şi să recepţioneze comunicaţii on-scene;
f) transmită şi să recepţioneze semnale pentru localizare;
g) transmită şi să recepţioneze informaţii pentru siguranţa maritimă;
h) transmită şi să recepţioneze radiocomunicaţii de la reţelele şi sistemele radio de coastă;
i) transmită şi să recepţioneze comunicaţii punte-punte.

Tabelul 1.1. Zonele GMDSS

Descrierea Mijloc de
Distanţa Radio Frecvenţe EPIRB-uri
Zonei supravieţuire
Fie banda L
(1.6GHz) sau 2182KHz
Depinde de
406MHz 3023KHz
A1 În interiorul înălţimea 156.525MHz(ca
COSPAS- 4125 KHz
razei de acţiune antenei de nalul 70) pentru
 VHF SARSAT sau 5680 KHz
a staţiilor de coastă VHF, DSC 156.8 Hz
EPIRB 123,1MHz
coastă VHF aproximativ (canalul 16) RT
VHF(după ch.6
20÷ 50Mm februarie ch.16
1999)
Ca mai sus, plus,
banda L
A2 În interiorul 2187.5 KHz
(1.6GHz) sau
razei de acţiune Aproximativ MF DSC, 2182 KHz
406MHz Ca mai sus
a staţiilor de 50÷400Mm VHF RT, 2174.5
COSPAS-
coastă MF KHz NBDP, 518
SARSAT
KHz NAVTEX
Ca mai sus, plus,
A3 În interiorul CF banda L
alertarea pe 1.5-
razei de acţiune sau (1.6GHz) sau
1.6 GHz sau ca
a satelitului 70º N÷ 70º S satelit 406MHz Ca mai sus
în A1 şi A2,
geostaţionar MF COSPAS-
plus, toate
(INMARSAT) VHF SARSAT
frecvenţele HF
A4 Alte arii (în
La nord de HF 406MHz
afară razei de
70º N sau la MF COSPAS- Ca mai sus
acţiune
sud de 70º S VHF SARSAT
INMARSAT)
Sistemul GMDSS se bazează pe ideea folosirii a patru zone de comunicare maritime pentru a determina
caracteristicile operaţionale a comunicaţiilor radio maritime:

A1 - O zonă cu acoperire radiotelefonică cu cel puţin o staţie de coastă VHF în care sistemul
DSC este disponibil. O astfel de zonă se extinde de obicei de la 30 la 50 mile marine de la uscat.
A2 - O zonă în afara zonei Al, cu acoperire radiotelefonică a cel puţin o staţie radio coastă MF,
cu sistem DSC la dispoziţie. Această zonă se poate extinde până la 150 mile marine de la uscat, excluzând
orice zonă A1 prestabilit ă. În mod practic, acoperirea satisfăcătoare poate fi adeseori extinsă până la
aproximativ 400 mile marine de la uscat.
A3 - O zonă în afara zonelor A1 şi A2, cu acoperirea unui satelit geostaţionar
0
Inmarsat în care se foloseşte sistemul de alertare automată. Această zonă se întinde între 70 latitudine
nordică şi sudică, dar exclude zonele prestabilite A1 şi A2.

A4 – O zonă în afara zonelor A1, A2 şi A3, acoperită de cel puţin o staţie radio de coastă în
gama HF cu sistemul DSC. Această zonă are acoperire globală.
Caracteristicile echipamentelor pentru nave depind acum de zona de navigaţie în care se deplasează
nava. În plus, comunicarea navală în sistemul GMDSS necesită un sistem primar şi secundar de apelare de
pericol. Aceasta presupune un sistem VHF, DSC ca sistem primar pentru o navă aproape de ţărm,
suplimentată de un satelit EPIRB. O navă într-o zonă departe de ţărm, poate dispune de un sistem DSC pe
frecvenţă medie, DSC pe frecvenţă înaltă sau satelit Inmarsat pe post de sistem principal, suplimentat de un
satelit EPIRB. Tipul de echipament pentru sistemul principal este determinat de zona de navigaţie folosită.
Caracteristicile suport sunt definite în cap. IV în SOLAS pentru cele patru arii navale.

Cerinţe minime de echipament GMDSS pentru nave

Cerinţele pentru echipamentul GMDSS

Nr.
Echipamente A1 A2 A3 A4
crt.
1 VHF cu DSC X X X X
2 SART (2) X X X X
3 NAVTEX A A A A
4 Receptor EGC B B B B
5 EPIRB X X X C
6 2-3 Staţii portabile VHF X X X X
1
7 Receptor de supraveghere pe2182kHz (până la 1 feb 1999) X X X X
8 2 tonuri de alarmare pe 2182kHz (până la 1 feb 1999) X X X X
9 MF R/T+DSC X X X
10 plus
11 Inmarsat A, B sau C X
12 HF R / T cu DSC şi telex X X

Observaţii:

A - cerute numai în acele zone în care este disponibil serviciul NAVTEX. B - cerute numai
în acele zone în care NU este disponibil serviciul NAVTEX; de asemenea facilităţile de
recepţie EGC sunt incluse în terminalul standard Inmarsat-C,
C - EPIRB COSPAS-SARSAT pe 406 MHz.

INMARSAT
COPAS SARSAT

Staţie de coastă a RCC

şist. COSPAS
+SARSAT
(LUT)

RCC
 RCC-CENTRU
DE
CES COORDONARE
A SALVÃRII
CES-
STAbIlE DE
COASTÃ
CRS- STAŢiE
RADIO DE
COASTÃ

REŢELE NAŢIONALE ŞI
INTERNAŢIONALE REŢELE NAŢIONALE ŞI
INTERNAŢIONALE

Article I.
CRS
Section 1.0 MF HF
CRS
MF HF

Conceptul de bază al GMDSS

Toate navele trebuie să aplice GMDSS-ul începând cu 1 Februarie 1999.

În ariile navale A1 şi A2, folosirea echipamentului va fi asigurat de una dintre strategiile:

- dublarea echipamentului,
- întreţinere la bazele de pe uscat,
- întreţinere pe mare sau o combinaţie a celor de mai sus, după cum va fi aprobat de
Administraţie.
În ariile navale A3 şi A4, folosirea echipamentului va fi asigurat de folosirea unei
combinaţii de cel puţin două din cele de mai sus, după cum va fi aprobat de Administraţie.

Personalul ambarcat trebuie să deţină certificate de specializare în comunicaţii maritime şi să

aibă responsabilităţi de radiocomunicaţii în caz de pericol.
Prevederile Regulamentului Radio cer ca personalul staţiilor terestre şi navale pentru care instalaţiile
radio sunt obligatorii şi care folosesc frecvenţele şi tehnicile GMDSS să includă cel puţin:
- pentru staţiile de la bordul navelor ce navigă în afara razei staţiilor de coastă VHF, luând în
considerare prevederile SOLAS: un deţinător al unui certificat de radioelectronist clasa întâi sau a doua
certificate de operator general(GOC),
- pentru staţiile de la bordul navelor care navigă în raza staţiilor de coastă VHF, luând în
considerare prevederile SOLAS: un deţinător al unui certificat de radioelectronist clasa întâi sau al unui
certificat de operator general (GOC) sau al unui certificat de operator limitat (ROC).
 Efectul combinat al cererilor de întreţinere şi a personalului în cele patru arii navale este acela că
trebuie să fie cel puţin doi deţinători GOC la bordul navelor ce navigă în zonele A2, A3 sau A4.
Convenţia internaţională a standardelor de pregătire, certificare din 1978 amendată în 1995 cere ca
toţi ofiţerii de punte să deţină un certificat de folosire a echipamentului de radiocomunicaţii;

Echipamentele de telecomunicaţii

VHF Operează pe banda de 156 – 174 MHz. Canale duplex sunt disponibile pentru
radiotelefon lucru navă/uscat şi simplex pentru navă/navă şi de rutină pentru apelare
navă/uscat. Raza de acţiune maximă este 30 – 40 mile marine, în funcţie de
înălţimea antenei
VHF DSC Operează pe canalul 70 şi este folosit şi pentru alerte de pericol , urgenţa, siguranţa
maritima, rutină
VHF portabil Comunicaţii de pericol un-scene
Aero-VHF Comunicaţii de pericol on-scene, cu aeronavele, în 121,5 MHz ,123 MHz
SART Sistem de căutare şi salvare ce operează pe banda X de 3 cm(9,3 – 9,5 GHz).
Folosit să ajute căutarea bărcilor de salvare pentru localizarea supravieţuitorilor
NAVTEX Folosit să recepteze informaţii despre siguranţa navigaţiei(MSI) automat prin
printarea directă în bandă îngustă de la staţiile selectate, folosind 518, 490 şi
4209,5 KHz
EPIRB Radiofaruri de indicare a poziţiei în caz de pericol prin satelit ce operează pe 406
MHz prin reţeaua COSPAS-SARSAT şi pe 1,6 GHz prin reţeaua Inmarsat. DSC
EPIRB operează pe canalul 70 VHF poate fi folosit în aria A1. Transmisiile
EPIRB servesc pentru identificarea unei nave în caz de pericol pentru a informa
RCC de incident şi să ajute la determinarea poziţiei supravieţuitorilor
MF/HF DSC Folosite să monitorizeze frecvenţele de pericol ale DSC în benzile de 2, 4, 6, 8, 12
şi 16 MHz. Folosite de asemenea pentru apelări de rutină pe benzile de 2, 4, 6, 8,
12, 16, 18, 22 şi 25 MHz. DSC folosesc atât pentru a transmite alerte de pericol ,
urgenţa, siguranţa maritima, rutină cât şi recepţia confirmărilor pentru aceste alerte
MF/HF Cu facilităţi R/T şi telex pe toate benzile Maritime
Transceiver
Inmarsat- Folosit pentru comunicaţii de voce, telex, date, video şi fax ,via satelit
A/B
Inmarsat-C Asigură comunicaţii telex, date, email pe baza memorării şi retransmiterii. De
obicei încorporează un receptor EGC pentru receptarea automată a informaţiilor
de siguranţă maritimă via Serviciu Internaţional SafetyNETSM
2182 KHz Receptor, ce este folosit pentru a asculta alarma formată din două tonuri pe 2182
watch- KHz.
keeping
Alarm panel Monitorizează alertele de pericol