ACADEMIA NAVALĂ “MIRCEA CEL BĂTRÂN”

ŞTIINŢE NAUTICE

DISCIPLINA: COMANDA ŞI MONITORIZAREA MAŞINILOR ŞI INSTALAŢIILOR

NAVALE

STUDENT:

DIACONU DAN

GRUPA:

CONSTANŢA

2020
 CALDARINELE NAVALE
Caldarinele navale sunt echipamente care asigură aburul necesar în staţionarea navei
precum şi în regim de marş pentru uz gospodăresc şi instalaţii auxiliare. Instalaţia caldarinei
cuprinde un ansamblu de echipamente destinat producerii energiei termice transmisă prin abur
sau apă caldă.
O instalaţie de caldarină, în general cuprinde:
 caldarina propriuzisă;
 arzătorul caldarinei;
 dispozitive de control
(presiune abur, nivel apă, temperatură combustibil etc.);
 dispozitive de reglare
(ventile de reglaj);
 dispozitive de automatizare
(programator, termostate, presostate, etc.);
 dispozitive auxiliare.
În general caldarinele navale sunt de construcţie acvatubulară verticală şi funcţionează
cu combustibil lichid. În tabelul următor sunt prezentate câteva variante constructive şi
principalele lor caracteristici tehnice.
Debit nominal Presiunea Suprafaţa Volumul Volumul Greutatea
Abur de lucru de spaţiului de de apă fără apă
[Kg/h] [bar] încălzire vaporizare [m ]3
[kg]
2 3
[m ] [m ]
250 9 0,3 0,8 2980
500 17 0,56 1,5 4210
800 26 0,75 2,2 5450
1000 29 1,10 2,4 5800
1250 7 37,5 1,25 2,5 6570
2000 66 2 6 9700
2500 80 2,6 6,5 10300
3200 98 2,8 8,5 12600
Principalele elemente constructive ale caldarinei sunt prezentate ȋn fig, 1.
 Caldarina este alcătuită din doi tamburi 15 şi 6 montaţi vertical, unul deasupra
celuilalt, fiind legaţi între ei prin ţevile fierbătoare 13. Capetele ţevilor fierbătoare sunt sudate

de plăcile tubulare 11 şi 14 constituind funduri plane pentru tamburul inferior 6 şi superior 15.
Între ţevile de la marginea tubului de flacără, perpendicular pe direcţia de ieşire a gazelor sunt
sudate aripioare de tablă care au rolul de a dirija gazele la ieşirea lor din focar. În acest fel
toate ţevile fierbătoare sunt înconjurate de gazele de ardere, schimbul de căldură făcându-se
pe toată suprafaţa tevilor.
În interiorul tamburului inferior este amplasat focarul 8 de formă conică unit în partea
inferioară de un inel de legătură 7 cu partea cilindrică a tamburului inferior.
 Bolta focarului 9 sudatăde conul de focar se continua in partea superioară cu tubul de
flacără 10 celălalt capăt al tubului se sudează de partea superioară a plăcii tubulare inferioare
11, făcând astfel legătura între focar şi spaţiul de gaze dintre tamburi. Spre exterior acest
spaţiu este închis de centura colectoare 12 prevăzută cu panouri izolante care se pot demonta
în vederea curăţirii ţevilor.
Colectorul de fum 3 este prevăzut la partea inferioară cu un capac de curăţire a
funinginii 4 iar la partea superioară cu o flanşă pentru cuplarea la tubulatura de evacuare a
gazelor.
Întreaga caldarină este acoperită cu un strat izolator care asigură la exterior o
temperatură maximă de 600 C faţă de mediul ambiant.
Alimentarea caldarinei cu apă se face prin unul din cele două capete de alimentare 5
amplasate pe tamburul inferior. De aici apa ajunge la distribuitoarele 1 din tamburul superior
şi umple caldarina până la nivelul de lucru.
Nivelul de lucru al apei de alimentare este menţinut automat de către regulatorul cu
flotor cu tijă magnetică 17 care urmăreşte nivelul apei din caldarină şi comandă pornirea,
respectiv oprirea, pompelor de alimentare cu apă. În general există cinci limitatori actionati de
magnetul de pe tija flotorului rezultând cinci nivele semnalate optic şi unele acustic:
 nivel minim avarie (protecţie caldarină);
 nivel minim (pomirea automată a pompei de apă);
 nivel normal (semnalizare);
 nivel maxim (oprirea imediată a pompei);
 nivel maxim avarie (protecţie caldarină).
În partea de sus a tamburului superior, pe capacul bombat 16, sunt montate :
 valvula pentru presostat 18
 valvula auxiliară de abur 19
 valvula principală de abur 22
 robinetul de evacuare în atmosferă 21
 valvula dublă de siguranţă 20.
Funcţionarea caldarinei este automatizată şi nu este necesară supravegherea din
compartimentul în care este amplasată.
Circuitul apei în instalaţia unei caldarine este prezentat în figura 2.
Automatizarea circuitului de alimentare cu apă este independentă de automatizarea
circuitului aer-combustibil (arzător), dar există interblocaje între ele.
Fig. 2
 Instalațiile de stingere a incendiului

Arderea este o reacţie de oxidare rapidă a unei substanţe în prezenţa oxigenului

atmosferic, cu dezvoltare de căldură şi în general însoţită de lumină.
Pentru a exista procesul de ardere, este obligatorie prezenţa simultană a trei elemente,
găsite în literatura de specialitate şi sub denumirea de – triunghiul focului. Acestea sunt:
- substanţa combustibilă (materialul);
- substanţa care întreţine arderea (oxigenul);
- sursa de aprindere (temperatura);
Fenomenul arderii poate fi împărţit în doi timpi:
- în primul timp au loc procese care consumă căldură denumită „fază
endotermă„ (încălzirea combustibilului, formarea de noi compuşi chimici, transformări
fizice).
- în al doilea timp au loc fenomene care produc căldură „fază exotermă„ (oxidarea
completă a elementelor combustibile).
Instalaţiile de stins incendiu într-o caracterizare foarte generală se impart ȋn:
- Instalaţii de suprafaţă;
- instalaţii de stins incendiu volumice.
După principiul de stingere a incendiilor, instalaţiile de stins incendiu se clasifică, astfel :
1. Prin coborârea temperaturii – Instalaţii de stins incendiu cu apă – cu jet compact, cu
apă pulverizată, cu perdele de apă, de stropire şi inundare;
2. Prin reducerea procentului de oxigen
- cu gaz inert;
- cu dioxid de carbon;
- cu abur;
- cu lichide a căror vaporizare formează gaz inert;
- cu pulberi care prin sublimare formează gaz inert.
3. Prin izolarea focarului
- cu spuma chimică;
- cu spuma aeromecanică.

Substanţe stingătoare
1. Apa ca agent de stingere
Apa este cel mai comun agent de stingere şi totodată cel mai eficace. Nici o altă substanţă
stingătoare nu are abilitatea apei de a absorbi căldura şi de a răci materialele combustibile
implicate in incendiu. Efectul de răcire se realizează atunci cand apa, sub efectul căldurii
absorbite, trece din stare lichidă in stare de abur, 1 litru de apă expandand in 1680 litri abur.
Aplicată sub formă pulverizată şi nu jet, apa are un efect superior datorită atragerii unei
cantităţi mai mari de căldură, dar are un efect penetrant mai mic in cazul materialelor solide
care ard. Apa nu poate fi utilizată la stingerea incendiilor de amestecuri şi aliaje uşoare
precum carbid, sodiu, calciu, magneziu, potasiu, stronţiu sau bariu, aceste substanţe
reacţionand violent cu apa şi dezvoltand gaze explozive şi fierbinţi.
Apa nu trebuie aplicată asupra echipamentelor electrice care ard, datorită proprietăţilor
conductoare a acesteia, cu risc major asupra echipei de intervenţie, precum şi datorită
capacităţii distructive asupra echipamentelor respective.
2. Bioxidul de carbon
Este un gaz neinflamabil. La presiunea normală de 1 bar şi la temperatura mediului
inconjurător, CO2 este cu circa 50% mai greu decat aerul. Atunci cand CO2 este utilizat ca
agent de stingere, el are proprietatea de a disloca oxigenul şi de a sufoca focul fiind eficient in
cazul stingerii incendiilor de mici dimensiuni de lichide inflamabile şi mai ales in cazul celor
de origine electrică, nefiind electric conductiv.
CO2 este utilizat atat in stingătoarele portabile cat şi in instalaţiile fixe de la bord, pentru
stingerea incendiilor in compartimentele de maşini, in cele ale pompelor de marfă, magazii
pituri şi alte zone protejate.
3. Substituienţi ai Halonului
Deşi hidrocarburile halogenate (Halonii) sunt considerate a fi printre cele mai eficiente
substanţe stingătoare, utilizarea lor la neve a devenit prohibitivă datorită efectului distructiv al
acestora asupra stratului de ozon. Alternativele in această privinţă sunt:
Halocarbonul (FM 200 sau FE 13) - sunt gaze non-conductive din punct de vedere
electric, care au un efect inhibator asupra focului prin ruperea reacţiei in lanţ. Totuşi, in
comparaţie cu Halonul 1301 (prohibit), pentru a stinge un focar de incendiu de aceeaşi aploare
ar fi necesară o cantitate dublă de halocarbon.
Gazul inert (ex Argonul) – volumul de Argon necesar pentru a stinge un incendiu este de
cca. 10 ori mai mare decat dacă s-ar folosi Halon 1301

4. Pulberile chimice
 Rezultatele excelente obţinute in stingerea unor incendii de mari proporţii implicand gaze
sau lichide combustibile, posibilităţile bune de conservare, simplitatea aplicării, fac ca
pulberile stingătoare să constituie un agent de stingere deosebit de eficace. Componentul de
bază al majorităţii pulberilor stingătoare este bicarbonatul de sodiu, sulfatul de potasiu sau
mono-fosfatul de amoniu.
Pulberile stingătoare şi produsele de descompunere nu sunt periculoase pentru sănătatea
omului, nu sunt toxice dar totuşi pot avea un efect iritant dacă sunt inhalate. Sunt foarte
eficiente in cazul stingerii incendiilor de gaze şi hidrocarburi, de asemenea in cazul celor de
natură electrică cu menţiunea că reziduurile de agent rămase la locul intervenţiei, pot cauza
pagube majore instalaţiei.
Pulberile chimice nu au efect de răcire şi prin urmare, unele materiale se pot reaprinde
datorită efectului radiant, ceea ce inseamnă că după stingere ele trebuiesc răcite cu apă.
Depozitarea. Pulberile stingătoare sunt fabricate astfel incat nu sunt afectate de o
depozitare pe termen lung. Deşi toate pulberile sunt stabile atat la temperaturi joase cat şi la
temperaturi ridicate, există limite ale temperaturilor de depozitare, care se vor corela cu natura
chimică a fiecărui tip de pulbere. Ca regulă generală, nu se vor depaşi temperaturi de 50 grade
Celsius. Durata la valabilitate a pulberilor este de minim 5 ani. Pulberile se vor depozita intr-
un loc uscat, in ambalajul original indicat pentru depozitare.

5. Spuma ca substanţă stingătoare

Stingerea incendiilor cu spumă se bazează pe separarea şi intreruperea contactului
materialului combustibil cu aerul. Datorită vascozităţii reduse, spuma este recomandată pentru
stingerea lichidelor inflamabile. Funcţie de tipul de spumă, acest lucru se poate face in felul
următor:
 Pătura de spumă acoperă combustibilul sufocand focul;
 Combustibilul este răcit de către apa ce intră in compoziţia spumei;
 Pătura de spumă impiedică producerea şi eliberarea vaporilor combustibili care s-ar
putea
 combina cu oxigenul din aer.
 Spumanţii concentrati, sunt in general netoxici, necorozivi şi biodegradabili in condiţii
normale de utilizare. Pierderile prin scurgerea spumei se spală cu apă, neexistand pericolul
poluării mediului ambiant.
 Sisteme fixe de stingere a incendiilor
După modul de operare, instalaţiile de stingere a incendiilor pot fi impărţite in două
categorii, respectiv de suprafaţă şi volumice. Primele trimit la suprafaţa incendiului substanţe
stingătoare, care răcesc sau opresc alimentarea cu aer a zonei de ardere impiedicand formarea
gazelor combustibile şi reaprinderea lor. In grupa de stingere volumică intră cele care umplu
volumul liber al incăperii cu substanţe care nu intreţin arderea, precum aburul, gazele inerte
sau spuma foarte uşoară.
Sisteme de stingere cu efect de răcire - Instalaţii de stins incendiul cu jet de apă
Acţionează de la distanţă asupra focarelor de incendiu cu jeturi cinetice de apă, cu debite
cuprinse intre 2 şi 6 l/s şi sunt compuse din următoarele elemente:
Pompele de incendiu sunt de obicei electro-pompe centrifugale verticale, cu capacitatea
intre 40 m3/h si 200 m3/h, care imping apa pe coloană cu o forţă de pana la 6 Kgf/cm2. La
navele de pasageri şi similare lor, cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 4000 tdw, sunt
prevăzute cel puţin 3 pompe de incendiu iar la cele cu un tonaj mai mic de 4000 tdw, 2
pompe. (cerinţă SOLAS). Atunci cand nava e in marş, pompele de incendiu trebuie testate
săptămanal, atat in cadrul unui program separat de mentenanţă, cat şi in cadrul exerciţiilor de
tip drill.
Racord internaţional. Navele cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 500 tdw trebuie să
dispună la bord de cel puţin un racord internaţional de legătură cu uscatul, corespunzător Fire
Safety System Code pentru a facilita cuplarea instalaţiei la alte mijloace de stins incendiu cu
apă (de la altă navă sau de la alte mijloace cum ar fi maşini de pompieri sau instalaţii portuare
specializate).
Hidranţi. Numărul şi amplasarea hidranţilor de incendiu sunt stabilite astfel incat să
asigure furnizarea a cel puţin două jeturi de apă ce nu pleacă din acelaşi hidrant, unul din
jeturi fiind furnizat de un furtun dintr-o singura bucată, care pot fi dirijate spre orice punct al
navei accesibil in mod normal echipajului sau pasagerilor in timpul navigaţiei şi in orice punct
al oricărei incăperi de marfă cand aceasta este goală, al oricărei incăperi ro-ro sau al oricărei
incăperi pentru vehicole, in acest ultim caz, cele doua jeturi trebuind să atingă orice punct al
incăperii, fiecare provenind de la un furtun dintr-o singură bucată iar hidranţii să fie amplasaţi
langa căile de acces ale incăperilor protejate.
Furtunuri. Furtunurile de incendiu sunt fabricate din materiale nedegradabile aprobate
de Administraţie şi trebuie să aibă o lungime suficientă pentru a putea proiecta un jet de apă in
oricare din spaţiile care ar necesita acest lucru.
 Ajutajele. In funcţie de tipul jetului care poate fi refulat se deosebesc trei tipuri de
ajutaje : cu jet compact, care se folosesc pe punţile exterioare, cu jet imprăştiat, ce se folosesc
la punţile interioare şi C.M. in combinatie cu cel cu jet compact şi cu jet combinat, folosite la
interioare şi in C.M.
Instalaţii de stins incendiul cu sprinklere
Instalaţiile automate cu sprinklere, sunt printre cele mai eficiente sisteme de acţiune
contra incendiului, care folosesc drept agent de stingere apa şi care constau in principal in
mijloace de protecţie cu funcţie complexă care detectează, localizează, semnalizează
incendiul şi intră automat in funcţiune pentru anihilarea acţiunii distructive a acestuia.
Sisteme de stingere cu efect de inăbuşire - Instalaţii de stingere cu bioxid de carbon.
CO2 este eficient in stingerea incendiilor de mici dimensiuni, in principal cele de natură
electrică, dar şi in cazul incendiilor mari, in compartimente inchise.
CO2 ca agent de stingere are urmatoarele calitaţi: eficienţă ridicată, neagresiv faţă de
obiectele şi materialele stinse, capacitate de penetrare ridicată, rău conducator de electricitate,
conservare indelungată, insensibil la acţiunea temperaturilor scăzute.
Sisteme de stingere cu efect de înabuşire - Instalaţii de stingere cu spumă
Un sistem de stingere cu spumă constă in principal dintr-un rezervor in care se află agent
spumant concentrat şi un ansamblu de tubulaturi, manici, aplicatoare şi elemente de
conexiune la instalaţia generală de stingere cu apă. Apa de la hidranţii navei, prin intermediul
unui distribuitor, antrenează o cantitate de aer şi spumant, intr-o proporţie corectă (există
posibilitatea reglării la distribuitor), rezultatul fiind obţinerea unei soluţii apoase de spumă cu
concentraţia dorită, trimisă prin liniile instalaţiei, către monitoarele aplicatoare.
Sisteme cu efect inhibitor –Instalaţii de stingere cu pulberi chimice
Rezultatele excelente obţinute in stingerea unor incendii de mari proporţii implicand gaze
sau lichide combustibile, posibilităţile bune de conservare, simplitatea instalaţiei, fac ca
pulberile stingătoare să constituie un agent de stingere deosebit de eficace. Componentul de
bază al majorităţii pulberilor stingătoare este bicarbonatul de sodiu, sulfatul de potasiu sau
mono-fosfatul de amoniu.
Instalaţii de stingere în bucătării
Conform Codului FSS, echipamentul pentru gătit trebuie prevăzut cu următoarele
elemente de protecţie:
 O instalaţie automată sau manuală de stingere a incendiului conform standardelor
internaţionale acceptate,
  Un termostat principal şi unul de rezervă cu o alarmă pentru alertarea utilizatorului in
cazul unei defecţiuni ,
 Dispozitiv pentru oprirea automată a alimentării cu energie electrică la activarea
instalaţiei de stingere a incendiului,
 O alarmă pentru indicarea funcţionării instalaţiei de stingere a incendiului, situată in
bucătăria in care este instalat echipamentul,
 Comenzi pentru funcţionarea manuală a instalaţiei de stingere care să fie vizibil afişate
in vederea utilizării imediate de către echipaj.
 INSTALAŢIA DE SEPARARE A COMBUSTIBILULUI
3
Pornind de la tancul de decantare de o capacitate de 21 m , care sub aspect clasic este
foarte mic, combustibilul este introdus în procesul de omogenizare şi mărunţire ȋntrun circuit
închis cu retur în acest tanc. Din tancul de decantare, combustibilul trece la procesul de
separare intrun separator de concepţie recentă, ce poate procesa, sub aspect de purificare cât şi
clarificare, combustibilul cu ajutorul funcţiilor complexe pe care le are. Prin separare se
elimină atât apă cât şi fracţiile mai grele şi dificile pentru instalaţie (produse aromatice,
gudronice, parafme şi minerale grele) ce pot bloca filtrele din circuit, chiar tubulaturi cu
evitare poziţiei orizontale şi curgeri critice la pasaje cu reduceri /măriri de secţiune sau coturi.
Rezidul din procesul de separare este eliminat ȋntrun tanc reziduri de o capacitate de 4.7

3 3
m ce suportă procesarea a cca 400 m de combustibil şi ulei la bord, având în vedere
procentul minim acceptat de Autorităţile Portuare Intemationale de 1% al reziduului din
combustibil şi uleiuri. Normal, statistic analizat la bord, reziduul plus apa de spălare din
procesul de separare, cantităţile pot atinge valori de până 1,5% şi chiar mai mult.
Combustibilul după ce a fost separate este introdus în tancurile de consum( două tancuri) de

3
capacităţi egale cu a tancului de decantare (21 m ). Aceste cantităţi pot asigura o autonomie
pentru navă de cca 24 ore. Procesul de separare fiind menţinut continuu pentru o cât mai bună
separare, datorită faptului că acesta poate face mai multe cicluri de separare până intră în
procesul de ardere, deci o eliminare riguroasă a reziduurilor. Temperaturile în tancurile de
consum este menţinută cam la 105°C prin intermediul aburului ce este controlat automat de o
valvula termoregulatoare. Combustibilul este preluat de pompele de alimentare, introdus în
preîncălzitoare ce sunt ţinute sub control de vâscozimetru prin controlerul de abur la valori de

0
120-145 C, astfel că vâscozitatea să rămână în plajă optimă de 10-15 cSt. După aceasta,
pompele de circulaţie menţin în circuit închis combustibilul către motoare şi în retur la
tubulatura de amestec.
În acest circuit avem integrat o instalaţie de omogenizare şi injecţie cu apă în procent de
4%. Tot procesul este urrnarit de un program cu debitmetre care pot menţine dozarea de apă la
acel nivel. În tabloul de comandă al instalaţiei avem introduse dipozitive ce monitorizează
întregul process de omogenizare, dozare şi protecţie în cazuri critice ale subansamblelor.
Totul funcţionează după o schemă logică, de la pornire şi până la oprirea instalatiei. Ca
noutate, această apă în procent de 4%, în procesul de omogenizare este integrată, la nivel de
moleculă, în particulele de combustibil şi aceasta foarte omogen. În procesul de ardere,
combustibilul omogenizat cu apă, face că particulele de cenuşă şi zgura rezultate să fie
dispersate fără şanse de aderare la pereţii cilindrilor sau al capetelor de piston. Reziduul este
îndepărtat astfel odată cu gazele de ardere în procesul de evacuare. Ulterior aceste reziduuri
pot fi regăsite că funingine depusă pe suprafeţele de schimb de caldura din interiorul
caldarinei recuperatoare sau economizoarelor. Reziduurile după ce au fost colectate din
procesul de separare în tancul de reziduuri, vor fi transferate prin intermediul unei pompe de
tip cu şurub, ȋntrunul din ce1e două tancuri de reziduuri speciale (waste oil tanks). Unul dintre
ele poate servi pentru decantarea apei, care se face în timp şi la temperaturi între 80-90°C,
după care se va drena toată apa curată (transparentă fără particule de uleiuri sau combustibili).
Apa drenată va ajunge gravitaţional în tancul de santina primar, unde va suferi un nou process
de decantare, înainte de a ajunge în tancul de ape de santina general. Mai nou, referitor 1a
tancurile de stocare a apelor de santina, acestea nu trebuie să conţină urme de hidrocarburi,
deci insta1atii1e MARPOL trebuie să cuprindă în circuitul de transfer a tancu1ui de santina
primar, care sunt prevăzute cu trei secţiuni unde se pot elimina toate urmele de hidrocarburi,
înainte de a ajunge în tancul de colectare apa de santina. Partea din reziduu ce a mai rămas în

3
tancul hidrocarburi reziduale (waste oil tank) cu o capacitate de l.4m , va fi supusă la o
încălzire până la l200 C pentru evaporarea şi eliminarea totală a apei printr-o tubulatură de
evacuare a vaporilor. După ce nivelul maxim al temperaturii activează o alarmă la l20 0 C,
ceea ce ne indică eliminarea apei, reglajele de încălzire făcând posibilă vaporizarea 1a
temperaturi între 100 - l200 C, iar în momentul eliminării apei, temperatura creşte, dând
semnalul de oprire al încălzirii. La acest timp vom pomi procesul de tratare cu instalaţia de
mărunţire a particulelor grele din combustibil (sludge) şi celelalte reziduuri (waste oils) din
scurgerile motoarelor principale de la etanşările tijelor pistoanelor sau alte scurgeri.
Procesul de mărunţire va fi menţinut automat pentru mai multe cicluri de circulaţie a
reziduului prin instalaţie cu retur în tanc. Acest proces va urma cu transferul cantităţii de
produs tratat în tancul de decantare de combustibil.
 SCHIMBĂTOARELE DE CĂLDURĂ

Schimbătoarele de căldură sunt aparate (utilaje) în care se realizează procese (operaţii) de

transfer de căldură între două fluide.
CLASIFICĂRI
Clasificarea schimbătoarelor de căldură se poate face din mai multe puncte de vedere,
dintre care trei sunt mai importante:
— clasificarea după procesul principal de transfer de căldură;
— clasificarea după modul de contactare a fluidelor;
— clasificarea după tipul constructiv al aparatului.
După procesul principal de transfer de căldură, se deosebesc numeroase clase de aparate,
ca de exemplu: preîncălzitoare, răcitoare, condensatoare, răcitoare condensatoare,
refierbătoare, vaporizatoare, cristalizatoare, recuperatoare, regeneratoare (schimbătoare de
căldură propriu-zise) etc.
După tipul constructiv al aparatului se deosebesc numeroase clase de schimbătoare,
principalele tipuri fiind prezentate în cele ce urmează:
Schimbătoarele „ tub în tub" (fig. 1) în două tuburi concentrice, un fluid circulȃnd prin
tubul interior, iar celălalt fluid prin spaţiul inelar (intertubular). Obişnuit se realizează baterii
din astfel de elemente, plasate în serie, în paralel sau în combinaţie mixtă. Aceste schimbătoare
prezintă avantajul de a lucra în contracurent, dar sȃnt voluminoase şi grele, în raport cu aria de
transfer.
 Figura nr. 1 Schimbător de căldură " tub in tub"

Răcitoarele şi condensatoarele cu serpentină scufundată (fig.2) constau într-o cadă

prevăzută cu deversor, prin care circulă apa de răcire şi în care se află scufundată serpentina
prin care curge fluidul cald.

Figura nr.2 Condensator cu serpentine scufundate

Răcitoarele şi condensatoarele cu serpentină stropită cu apă constau în cîteva serpentine

plasate vertical, peste care curge apa de răcire dispersată în picături. Schimbătoarele de
căldură cu plăci lucrează cu presiuni relativ mici pentru ambele fluide şi au început să fie
utilizate şi în industria petrochimică, ele fiind uşoare şi cu gabarit mic în raport cu aria de
transfer. Constau în plăci profilate, din metal, suprapuse şi presate pentru etanşare. La
extremităţile plăcilor sînt delimitate canalele de legătură pentru fluide, acestea circulînd prin
spaţiile libere dintre plăci (fig.3).
 Figura nr.3 Schimbătoare de căldură cu plăci

Răcitoarele şi condensatoarele cu aer constau într-un fascicul de tuburi prevăzute la

exterior cu aripioare transversale circulare, peste care circulă împins de ventilatoare aerul
atmosferic.
Răcitoarele şi condensatoarele prin contact direct constau în coloane de contactare în
contracurent, cu sau fără umplutură, pentru două fluide practic nemiscibile (gaz-lichid sau
lichid-lichid).
 Bibliografie

1. Nicolae F., Ristea M., Cotorcea A., Masini si instalatii navale. Editura Academiei
Navale Mircea cel Batran, 2013. ISBN 978-606-642-040-2.
2. Nicolae F. Masini si instalatii navale. E-learning Platform of Naval Academy Mircea
cel Batran Pres, 2013. www.adlanmb.ro
3. Cotorcea A., Simion D., Nicloae F., Maşini şi instalaţii navale: îndrumar de laborator,
Editura Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, Constanţa,2020
4. Nicolae, Florin – Instalaţii navale şi portuare de operare. Editura Academiei Navale
Mircea cel Bătrân, Constanta, 2001.
5. Panaitescu M., Panaitescu F.-V., Tehnici de prevenire a poluării marine prin utilizarea
integral a combustibilului greu la bordul navelor, Constanța, 2002.