Proiect finanţat de

Administraţia Fondului
pentru Mediu

MICII
ECOLOGISTI
,
2007-2008

MODUL II
HABITATUL
- SUPORT DE CURS-
MICII ECOLOGISTI
,
 MICII ECOLOGISTI
HABITATUL
PĂDURILE ŞI CÂMPIILE
Încă din antichitate, suprafeţe acoperite de
păduri au scăzut fără încetare. Oamenii au
tăiat copaci pentru a crea spaţii necesare
locuinţelor, dar şi pentru dezvoltarea
agriculturii şi creşterea animalelor sau
pentru folosirea lemnului.
Pădurile sunt indispensabile echilibrului vieţii
pe Pământ. De-a lungul secolelor ele au fost
reduse în mod considerabil. Pentru a-şi
prepara alimentele, a se încălzi, a-şi construi
locuinţe, oamenii au tăiat mii de copaci.
Astfel, ei au defrişat spaţii imense pentru a le
transforma în câmpuri cultivate sau în preerii
pentru creşterea animalelor. În acest mod, ei
au schimbat încetul cu încetul peisajele
naturale şi au transformat câmpiile.
Astăzi zonele de defrişare sunt situate în
pădurile tropicale, dar toate pădurile din lume
sunt ameninţate.
Pădurile din nord sau boreale, pe care le
întâlnim în Finlanda, Rusia, Suedia şi Canada,
sunt exploatate pe scară largă pentru
obţinerea pastei de hârtie şi a cherestelei
folosite la construcţia caselor. Întinsele tăieri
,
efectuate în aceste păduri şi puternicele
incendii care se declanşează vara în regiune
le pun într-un grav pericol supravieţuirea.
Din cauza frigului şi a lipsei de lumină,
copacii cresc foarte greu şi pădurea distrusă
are nevoie de mult timp pentru a se reface.
Pădurile temperate. Spania era atât de
împădurită pe vremea romanilor încât, după
cum relata Plinius cel Bătrân, scriitor din sec.I
d.Cr., o puteai traversa din creangă în
creangă...
Astăzi situaţia este diferită. În regiunile
temperate, unde există 4 anotimpuri diferite,
pădurile de foioase (stejar, fag, arţari, frasini
etc.) au suferit timp de secole defrişări
repetate, pentru a se câştiga mai mult spaţiu
necesar locuinţelor şi culturilor. Pădurile
originare au dispărut aproape peste tot, fiind
înlocuite cu păduri secundare care s-au
refăcut natural sau prin reîmpădurire.
Pădurile temperate reîncep astăzi să se
extindă. În regiunile aride, cum este cea a
litoralului mediteranean, pădurile sunt în mod
special ameninţate de incendii. O dată arsă,
pădurea nu mai creşte. Pădurile sunt
ameninţate şi de alte pericole: ploi acide,
provocate de poluarea aerului şi boli datorate
ciupercilor parazite.
Pădurile tropicale şi ecuatoriale. Cea mai
mare parte a pădurilor tropicale şi
ecuatoriale (care se întind în America
Centrală şi de Sud, în Africa, Asia şi Australia)
este distrusă puţin câte puţin de om. În
aceste păduri se găseşte lemn preţios
(abanos, acaju etc.) care este foarte căutat.
 MICII ECOLOGISTI
,

Ştiaţi că...? Câmpurile închise sunt formate din câmpuri

- Boala ulmilor, favorizată de poluare, a dus la
dispariţia aproape totală a ulmilor din Europa
şi America în numai câţiva ani.
- Poluarea aerului reprezintă cauza
producerii ploilor acide care au distrus păduri
întregi în regiunile cu industrie dezvoltată, în
special în Europa.
TRANSFORMAREA
CÂMPIILOR
separate prin garduri vii de arbori sau arbuşti.
Acestea constituie de multe ori locurile de
păşunat pentru vaci şi oi. Câmpurile închise
au supravieţuit până în zilele noastre în
Europa, în vestul Franţei şi în Anglia.
Câmpurile deschise sunt imense spaţii de
câmpii cultivate, amenajate în regiunile unde
s-a dezvoltat mult cultura cerealelor.
Huerta este specifică ţărilor mediteraneene
cu climă uscată, ca Spania şi Italia. Aceasta
este formată din mici porţiuni de teren,
irigate; pe ea se cultivă cereale, pomi
fructiferi şi legume. Mediile tropicale, unde
clima este foarte caldă şi umedă, prezintă
alte tipuri de peisaje. În Africa, America de
Sud şi Asia întâlnim plantaţii, mari domenii
agricole unde se cultivă trestia de zahăr,
arborele de cacao, bumbacul, ananasul etc.

Pentru hrănirea populaţiei din ce în ce mai

numeroase, a fost necesară extinderea fără
încetare a spaţiilor destinate culturilor şi
creşterii animalelor. De-a lungul secolelor
oamenii au tăiat arbori şi au creat noi peisaje
care par astăzi naturale: câmpuri, preerii,
livezi. Numai regiunile reci şi cele polare,
precum şi munţii înalţi au scăpat de aceste
transformări. În zilele noastre, agricultura s-a
dezvoltat puternic. Pentru a produce mai
Pentru extinderea spaţiilor de cultură şi de
mult, cultivatorii folosesc mijloace foarte
creştere a animalelor, oamenii au încercat să
perfecţionate, dar care sunt uneori
facă mai fertile regiunile deşertice. Ei au
dăunătoare mediului.
dezvoltat metodele de irigare a terenurilor şi
au construit baraje. În plin deşert au fost
Mediile temperate unde clima este variată şi
create uneori oaze artificiale prin captarea
blândă, prezintă trei tipuri de peisaje cultivate
apei din subsol. În alte locuri, dimpotrivă,
de om: câmpul închis, câmpul deschis şi
oamenii au desecat regiuni umede: în zonele
huerta.
 MICII ECOLOGISTI
,

mlăştinoase, şanţuri şi canale. La marginea

ţărmurilor, construirea de diguri a permis
desecarea şi fertilizarea unor terenuri care în
trecut erau acoperite de mare.

Datorită procesului tehnic, omul poate cultiva

spaţii tot mai mari. Pentru creşterea
randamentului, se folosesc îngrăşăminte
care îmbogăţesc solul. Pesticidele au fost
folosite pentru combaterea speciilor
dăunătoare culturilor, ca puricii sau
gărgăriţele. Aceste subsanţe folosite în
cantitate foare mare, sunt foarte toxice
pentru mediu.
Pesticid – produs chimic utilizat la
combaterea paraziţilor animali şi a plantelor
dăunătoare culturilor.
fost construite în apropierea zăcămintelor,
cărbunele fiind la acea vreme principala
sursă de energie folosită la punerea în
funcţiune a maşinilor. Pentru cazarea
muncitorilor s-au ridicat din ce în ce mai
multe locuinţe şi astfel s-au extins oraşele.
Cărbunele se afla ascuns în adâncul
pământului. Pentru extragerea acestuia este
necesară forarea de puţuri şi galerii: acestea
constituie minele. Alte minereuri se găsesc la
suprafaţă; ele se extrag strat cu strat, în
minele amenajate sub cerul liber (cupru).
Carierele, de unde se extrage nisipul sau roca
folosită ca material de construcţie, repezintă
acelaşi tip de peisaj transformat.

PEISAJELE INDUSTRIALE
ŞI ORAŞELE

Dezvoltarea industriei a creat peisaje noi.

Oamenii au forat solul, au construit uzine,
au amenajat zone industriale. De asemenea
ei s-au grupat în oraşe care cresc fără
încetare.

Industria modernă a început să se dezvolte în

Europa în secolul al XIX-lea. Primele uzine au
 MICII ECOLOGISTI
În uzine numite centrale, electricitatea este
produsă prin diverse surse de energie: apa, în
centralele hidroelectrice, cărbunele şi
petrolul în cele termice, uraniul în cele
nucleare.
Industrializarea a dus la naşterea unor noi
peisaje în care se găsesc uzine şi căi de
comunicaţii. Odată cu dezvoltarea tehnicii şi
a transportului aspectul şi situarea acestor
zone s-a schimbat.
În ultimii 20 de ani, s-au făcut eforturi pentru
producerea pe scară largă a electricităţii din
aşa-numitele surse regenerabile de energie.
Acestea prezintă avantajul de a fi
inepuizabile şi nepoluante. Astfel, energia
eoliană este produsă de morişti care folosesc
forţa vântului.
Energia solară foloseşte razele pe care
planeta noastră le primeşte de la Soare. Ele
sunt captate, în general, prin panouri solare.
Aceste surse de energie pot contribui în mare
masură la economia unei ţări.
,
DEZVOLTAREA
ORAŞELOR
Primele oraşe au apărut foarte devreme în
istorie, încă din antichitate. Devenite
principale centre de activitate economică,
America de Nord şi Europa au atras o
populaţie din ce în ce mai numeroasă. Mult
timp, peste 90% din populaţia lumii trăia la
ţară. În zilele noastre, chiar dacă multe ţări
foarte populate rămân în marea majoritate
rurale, 75% din populaţia mondială traieşte la
oraş.
Oraşele au fost în general construite pe locuri
anume alese datorită avantajelor pe care le
prezentau: pe o înălţime, ca locuitorii să se
poată apăra mai bine de atacurile duşmanilor
(Roma, Moscova...), pe un curs de apă sau la
gura unui fluviu, pentru a înlesni comerţul şi
transportul (Paris, Londra....). Un oraş ca Rio
de Janeiro, vechea capitală a Braziliei,
reuneşte două avantaje: înălţimile munţilor şi
o ieşire la mare.
Crescând, oraşele s-au extins pe verticală,
sub pământ şi pe orizontală. Aspectul
oraşului variază în funcţie de cartier.
Concentrarea populaţiei în oraşe numită
 MICII ECOLOGISTI
,

urbanizare pare să nu cunoască limite. POLUAREA ŞI

Extinderea excesivă a construcţiilor modifică
solul şi poate produce catastrofe. În urma EFECTELE ACESTEIA
ploilor torenţiale, de exemplu, pământurile
acoperite cu bitum nu pot ţine apele care se
scurg în mod violent; aceste torente pot
inunda un oraş în cateva ore.

Chiar în interiorul unor oraşe apar şi alte

probleme cum ar fi poluarea; apele sunt
poluate încetul cu încetul, ceea ce
compromite alimentarea cu apă a oraşelor.

Şi circulaţia maşinilor îşi are inconvenienţele

ei: gazele de eşapament formează un fel de
ceaţă toxică – smogul.

Ştiaţi că...?

În lipsa unor terenuri de construcţie, oraşul se

poate dezvolta şi pe apă. În Hong Kong mii de
oameni trăiesc pe ambarcaţiuni, un adevărat
oraş plutitor.
De fapt, problema raportului dintre om şi
mediul ambiant nu este nouă. Ea a apărut o
dată cu cele dintâi colectivităţi omeneşti, căci
omul cu inteligenţa şi spiritul creator care îl
defineşte, nu s-a mulţumit cu natura aşa cum
era ea, ci a pornit cu curaj şi tenacitate la
opera de transformare a ei potrivit nevoilor
sale. Multiplicându-se neîncetat, specia
umană a adăugat peisajului natural privelişti
noi, prefăcând mlaştini şi pământuri
înţelenite în văi roditoare, ţinuturi aride în
oaze de verdeaţă, a creat noi soiuri de plante
de cultură şi a domesticit animale sălbatice.
Până aici, echilibrul natural nu a avut de
suferit decât, poate, pe arii foarte restrânse,
care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o dată cu revoluţia

industrială şi, mai cu seamă, cu noua
revoluţie tehnico-ştiinţifică, graţie căreia
avioane şi rachete brăzdează, astăzi,
 MICII ECOLOGISTI
văzduhul şi străpung norii, nave tot mai mari
şi mai puternice despică luciul mărilor şi al
oceanelor, cascade de hidrocentrale
transformă puterea apelor în salbe de lumină,
în energie ce alimentează parcul de maşini în
creştere vertiginoasă. Într-un cuvânt, ştiinţa
şi tehnica modernă, sporind nemăsurat
puterea omului, au ridicat, în medie, nivelul
de viaţă de pretutindeni. Dar reversul
civilizaţiei industriale contemporane, al
progresului material a fost şi este înrăutăţirea
mediului natural.
Sub impactul dezvoltării economice au fost
poluate, mai mult sau mai puţin grav, solul,
apa şi aerul; au dispărut sau sunt pe cale de
dispariţie multe specii de plante şi animale,
iar omul este confruntat la rândul lui cu
diverse maladii cauzate de poluare, fenomen
ce cuprinde astăzi toate ţările şi continentele.
Efectele ei sunt resimţite până şi pe
întinderile, până ieri imaculate, ale
Antarcticii.
S-a calculat că în timp de un deceniu,
devierile civilizaţiei au provocat mediului
natural pagube mai mari decât într-un
mileniu. La începutul erei neolitice, numai
aproximativ zece milioane de oameni
acţionau asupra naturii, cu unelte primitive
,
care practic nu lăsau urme cât de cât
sesizabile. La mijlocul secolului trecut, deci
nu la mult timp după declanşarea revoluţiei
industriale, numărul locuitorilor globului
ajunge la un miliard, dar deteriorarea
mediului nu cunoaşte încă manifestări
preocupante, cu excepţia anumitor perimetre
din unele ţări occidentale - începând cu
Anglia - care au urcat primele în "trenul
industrializării", graţie în primul rând maşinii
cu abur.
Poluarea ca problemă globală este apanajul
secolului nostru, mai precis al ultimelor trei
decenii, timp în care populaţia lumii a crescut
de la 5 la 6 miliarde de locuitori. Sunt mulţi
sau puţini ? Exercită oare numărul lor cu
adevărat o "presiune demografică" asupra
mediului înconjurător? Iată întrebări ce-i
frământă deja pe demografi, economişti,
medici şi alţi specialişti, ca şi pe oamenii
politici. Problema care i-a preocupat pe
specialişti de-a lungul timpului a fost, de fapt,
aceea dacă se poate asigura hrană suficientă
populaţiei şi doar în ultimile decenii şi-au
îndreptat atenţia asupra unui aspect care s-a
dovedit a fi la fel de important: degradarea
mediului ambiant prin poluare, eroziune şi
alte fenomene, datorate acţiunii, voite sau nu,
a omului, proces ce afectează nu numai
posibilităţile de procurare a hranei, ci şi alte
aspecte ale existenţei umane, începând cu
sănătatea.
Poluarea este fenomenul prin care aerul se
încarcă cu substanţe străine dăunătoare
vieţii. Acesta îşi modifică compoziţia sa
naturală, atunci când este pătruns de
elemente străine ce au efect dăunător asupra
plantelor şi animalelor.
 MICII ECOLOGISTI
,

AUTOEPURAREA ŞI deversate de industrie sau agricultură.

PRAGUL POLUĂRII În ultimul timp s-au luat măsuri drastice de

epurare, care au dat rezultate bune.

POLUAREA
APELOR
MOTTO:
“Spălaţi-vă dinţii cu cea mai bună
pastă. Apoi clătiţi-vă gura cu deşeuri
industriale”.
TOM LEHRER

O apă este considerată poluată când

Poluarea apei este o modificare fizică sau
compoziţia sau starea sa fizică, ori chiar
chimică a apelor de suprafaţă şi din pânza
estetică, sunt modificate direct sau indirect
freatică posibil a afecta în diverse feluri
de acţiunile omului, însă în măsura în care nu
organismele vii. Nivelul de puritate a apei
se mai pretează a fi utilizată în stare naturală.
depinde de folosinţa acesteia. Problema
poluării apelor poate fi o problemă locală,
Autoepurarea este însuşirea de care dispune
regională sau globală.
o unitate acvatică (râu, lac, etc…) de a
absorbi, fără a suferi daune,o anumită
Sursele de poluare pot fi:
încărcătură de poluanţi, de a asigura
– neconcentrate (nepunctuale) provin de pe
distrugerea sau mineralizarea elementelor
suprafeţe întinse;
poluante respective.
– concentrate (punctuale) provin dintr-un
singur loc (canale de scurgere).
Gradul de poluare, ca şi posibilităţile de
autoepurare, se apreciază prin doi termeni:
Poluanţii principali în ape, şi efectele lor
- cantitatea de oxigen din apă;
sunt:
- prezenţa unor produşi străini, nocivi sau
– Agenţi care provoacă boli (bacterii, viruşi,
toxici în anumite cantităţi.
protozoare şi paraziţi).
– Deşeuri consumatoare de oxigen (deşeuri
Dozele limită de elemente toxice pe care le
casnice, deşeuri animale şi alte deşeuri
poate suporta apa, fără să asfixieze
biodegradabile care sărăcesc apa în oxigen).
vieţuitoarele, sunt foarte variabile, după
– Chimicale anorganice solubile în apă (acizi,
întrebuinţarea ce urmează a fi dată apei.
săruri, metale toxice).
– Chimicale organice (uleiuri solubile şi
Scăderea conţinutului de oxigen şi otrăvirea
insolubile în apă, benzină, plastice, pesticide,
cu alte elemente toxice se combină, de
solvenţi de spălare).
obicei, cu adaosul apelor menajere şi al celor
 MICII ECOLOGISTI
– Materii sedimentate sau suspendate în apă.
– Substanţe radioactive.
– Căldura.
Calitatea apei se exprimă după cantitatea de
oxigen dizolvată în apă la 20°C redată în
p.p.m. (parti per milion).
O apă bună are 8-9 p.p.m., una uşor poluată
6,7-8 p.p.m., modest poluată 4,5-6,7 p.p.m.,
puternic poluată sub 4,5 p.p.m., grav poluată
sunt 4 p.p.m.
Privind oceanul planetar, menţionăm că,
contaminarea apelor începe în atmosferă la
mare altitudine, de unde vaporii condensaţi
cad pe sol sub formă de precipitaţii încărcate
cu reziduuri care mai departe sunt antrenate
pe întreg ciclul natural al apei. Apele uzate
vehiculate prin fluvii sunt deversate
permanent în ocean în cantităţi tot mai mari,
urmare a creşterii populaţiei şi a dezvoltării
urbane şi industriale.
Produsele care ajung în ocean în cantităţi
foarte mari şi care au efectele cele mai grave
sunt detergenţii, pesticidele şi hidrocarburile
petroliere. A mia parte dintr-un gram de
pesticid (DDT) la m3 de apă micşorează cu
75% randamentul fotosintetic al algelor.
,
SURSELE DE POLUARE
A APELOR
Poluarea industrială a luat proporţii o dată cu
creşterea acesteia. Cele mai poluante sunt
industria alimentară şi cea chimică.
Abatoarele consumă o medie zilnică de 500 l
apă pentru fiecare animal sacrificat, care
apoi e deversată poluată. În ţările dezvoltate,
industria alimentară provoacă 20-25 % din
întreaga poluare, iar industria chimică 30%
deversând cele mai diferite substanţe toxice,
uneori producând poluări deosebit de grave,
dacă apele nu sunt epurate înainte de
deversare. Rafinăriile şi în general,
petrochimia răspândesc hidrocarburi, iar
pelicula de petrol împiedică reoxigenarea şi
dezechilibrează capacitatea de autoepurare
a apelor. Industria mai deversează şi ape
încălzite, care modifică temperatura din jur.
POLUAREA
AGRICOLĂ
Se realizează prin pesticide, îngrăşăminte
chimice şi dejecţii zootehnice.
Pesticidele sunt folosite în scopul de a
distruge activitatea insectelor dăunătoare, a
rozătoarelor, ciupercilor. Ele au adus servicii
imense, distrugând insecte care transmit
microbi sau care consumau până la 50% din
recolte. Cu toate acestea folosirea lor masivă
a dus la otrăvirea unor ape. Unele din aceste
substanţe se degradează lent, acumulându-
se în unele plante sau animale consumate de
om. Apa fiind principalul vehicul al
pesticidelor, ele distrug sau ameninţă
echilibrul biologic al unităţilor acvatice.
 MICII ECOLOGISTI
Şi unele îngrăşăminte chimice pot fi
dăunătoare: de exemplu azotaţii în surplus se
pot uni cu materiile organice în fermentaţie
dând azotaţi care distrug fauna acvatică.
POLUAREA
URBANĂ
Poluarea urbană se manifestă prin evacuarea
apelor menajere, fie prin canale, în râuri sau
oceane, fie infiltrare în pânza freatică.
Canalele colectează conţinutul instalaţiilor
sanitare, al bucătăriilor, încărcate cu reziduri
organice, cu bacterii patogene, cu detergenţi
etc.
POLUAREA MĂRILOR
ŞI OCEANELOR
Oceanul s-a dovedit a fi limitat ca posibilităţi
de regenerare, infectându-se repede.
Echilibrul său biologic este ameninţat şi
odată cu acesta este ameninţat şi rolul său de
întreţinere a vieţi pe Pământ.
Hidrocarburile constituie principalii poluanţi.
Petrolul fiind sursa cea mai periculoasă
pentru mediul marin, întinzându-se ca o
enormă peliculă neagră, opreşte oxigenarea,
,
absoarbe lumina, reduce fotosinteza. Sursele
de poluare cu petrol sunt:
- din sondele forate în mare
- din pierderile prin transportul cu vase sau
conducte
- din spălatul tancurilor petroliere
- de la exploatările şi rafinăriile de pe litoral
sau din apa râurilor.
Foarte grave sunt accidentele produse de
tancurile petroliere care poartă obişnuit
încărcături de 300.000 t petrol şi chiar mai
mult; ele formează „mareea neagră”,care
produce pagube imense, plajele sunt
afectate, păsările mor în număr impresionant,
iar fauna şi flora acvatică sunt afectate în
mod deosebit, când nu se intervine urgent
pentru înlăturarea acestor pelicule.
Apele uzate şi infectate provenite de pe
continent afectează cu precădere litoralul.
Ele sunt periculoase mai ales prin pesticide şi
unele metale grele, dar şi prin alţi produşi
chimici pe care îi poartă.
POLUAREA
RADIOACTIVĂ
A debutat cu pulberi provenite de la exploziile
atomice şi s-a mărit apoi prin crearea
diferitelor laboratoare şi uzine atomice, care
evacuează ape radioactive.
Poluarea apelor oceanice este,, aglomerată”
în estuare, în locurile de vărsare a marilor
fluvii, zonele de litoral cu mari densităţi
urbane şi industriale, în mările închise; cu
alte cuvinte tocmai acolo unde trăiesc mulţi
oameni.
 MICII ECOLOGISTI
,

POLUAREA POLUAREA
ARTIFICIALĂ ATMOSFEREI
Poluarea artificială, în funcţie de natura MOTTO:
poluantului, poate fi: “Mâine dimineaţă când vă treziţi
a. fizică inspiraţi adânc. Aceasta vă va face să
– produsă de zgomot (poluare sonoră); simţiţi că putreziţi”
– poluarea radioactivă;
– produsă de apa caldă, praf, particule de Aerul curat este un amestec de gaze a căror
proporţie se menţine constantă în straturile
cărbune;
inferioare ale atmosferei, constantă care
reprezintă una din condiţiile de bază ale
b. chimică
menţinerii vieţii pe Terra. În compoziţia
– produsă de compuşi gazoşi din industrie; aerului apar: azot 78%, oxigen 21%, argon
– ionii unor metale grele; 1%, bioxid de carbon, neon, kripton, xenon,
– pesticidele folosite în agricultură; heliu, ozon şi vapori de apă.
- Peste 90 Km TERMOSFERA
– detergenţi;
- 50-90 Km MEZOSFERA
- 12-50 Km STRATOSFERA (aici se formează
c. biologică stratul de ozon)
– rezultată din infestarea mediului cu agenţi - 8-12 Km TROPOSFERA (N2, O2, H2O, vapori,
patogeni şi germeni proveniţi din fermentaţii, CO2, Argon etc.)
anetopizarea apelor.
Structura sursei de aer pentru viaţă şi om.
Poluarea artificială, după mediul în care Este de menţionat că pentru o fiinţă umană
acţionează, poate fi: matură sunt necesari 20.000 m3 oxigen zilnic.
- poluarea atmosferei; Prezenţa omului pe Terra şi activităţile sale
- poluarea apei; fac să fie deversate în atmosferă mari
- poluarea solului. cantităţi de substanţe poluante sub formă de
gaze, lichide şi particule solide sau provoacă
poluări termice ale atmosferei.

Privind provenienţa poluanţilor, este de

menţionat că 49% provin din transporturi,
automobilul fiind un adevărat factor
sinucigaş al omenirii.

a. Poluanţii gazoşi
Aceştia reprezintă 90% din masa totală a
poluanţilor emişi.
 MICII ECOLOGISTI
În ceea ce priveşte scăderea cantităţii de
oxigen din atmosferă, ca urmare a acţiunilor
antropogene se pare că nu există nici un
motiv de îngrijorare. Măsurătorile efectuate
au aratăt că, în prezent, conţinutul de oxigen
din atmosferă este stabil.
Problema mai importantă a menţinerii
atmosferei la un nivel acceptabil, necesar
echilibrului ecologic, este legată de marea
cantitate de bioxid de carbon CO2 deversată.
Conţinutul de CO2 a crescut mereu în
atmosferă, cantităţile introduse pe cale
antropogenă depăşind consumul de
fotosinteză al plantelor. Trebuie observat că
încărcarea în partea de sus a atmosferei cu
substanţe poluante are şi un efect termic,
prin ridicarea temperaturii substratului
format (efect de seră) care s-ar putea
intensifica până la a produce schimbarea
climei, având ca urmare topirea gheţurilor în
zonele polare şi deci creşterea nivelului
oceanelor cu toate consecinţele respective.
Poluările gazoase pot să afecteze şi stratul de
ozon, care asigură protecţia biosferei faţă de
nocivitatea radiaţiei ultraviolete.
,
Dintre poluanţii gazoşi mai amintim: oxidul de
carbon CO, hidrocarburile, aldehidele,
bioxidul de sulf SO2, hidrogenul sulfurat H2S,
compuşii azotului NO, NO 2 , derivaţii
halogenilor. Dintre acestea predomină în
atmosferă CO în proporţie de 50% şi SO2 –
16%.
Ploile acide
Poluarea atmosferei cea mai gravă se
manifestă sub forma ploilor acide.
Ploile acide sunt determinate de prezenţa în
atmosferă a oxizilor de sulf şi azot (SO2 şi
NO2), care în prezenţa vaporilor de apă şi sub
influenţa radiaţiilor ultraviolete se transformă
în acizi corespunzători extrem de toxici,
acidul sulfuric şi acidul azotic. Reacţiile de
transformare se produc în troposferă.
Primele observaţii alarmante referitoare la
creşterea acidităţii precipitaţiilor în Europa
(Norvegia) şi vestul SUA datează din 1960.
Abia după 1980 în numeroase păduri s-au
înregistrat pierderi masive, apărând
fenomenul “moartea pădurilor”, în special la
conifere.
b. Particule în atmosferă
Particulele care ajung în atmosferă pot fi:
– aerosoli naturali de origine continentală;
– praf terestru răscolit de furtuni;
– din reacţiile fotochimice ale unor gaze şi
ozonul;
– din reacţiile dintre SO2, H2S, NH3 si O3 cu O2;
– din erupţiile vulcanice;
– aerosoli oceanici, din evaporarea
picăturilor, în suspensie;
 MICII ECOLOGISTI
– aerosoli de origine umană: fum, particule
solide.
c. Poluări termice
Unele activităţi umane au ca efect încălzirea
atmosferei, devenind prin aceasta factori
modificatori ai climei terestre. Este vorba în
cea mai mare măsură de pierderile de
caldură ce au loc în timpul combustiilor ce au
loc la centrele termice.
POLUANŢI
FĂRĂ PRAG
În cazul substanţelor poluante este dovedit
că efectul unora dintre substanţe, numite
“fără prag”, apare prin acumulare în timp,
chiar şi în cantităţi extrem de mici.
Dintre principalele substanţe toxice “fără
prag” se citează pesticidele, hidrocarburile
policiclice aromate, radiaţiile ionizate
precum şi unele metale grele ca de pildă: Pb,
Hg, Cd etc. Atenţia cercetătorilor este atrasă
de acţiunea cronică pe care aceste substanţe
le exercită nu numai asupra organismelor
intoxicate, dar şi asupra descendenţilor lor.
Afectarea aceasta poate avea loc prin
multiple moduri, dar mai ales prin lezarea
ţesutului glandelor sexuale, a celulelor
embrionare sau a puilor prin laptele mamar.
Privind pesticidele, este evident că în situaţia
actuală agricultura nu se poate dispensa de
folosirea acestora. Fiind toxine, ele prezintă
însă şi numeroase riscuri pentru om şi
animale. Pesticidele au efecte negative chiar
şi în doze mici iar contactul repetat cu aceste
substanţe provoacă multe accidente, de la
,
intoxicaţii la decese.
Hidrocarburile ciclice aromate provin din
arderile incomplete ale unor combustibili în
industrie sau în motoarele cu explozie ale
autovehiculelor. Poluarea cu mercur şi plumb
este cu urmări grave pentru om.
Depunerea şi acumularea în ţesuturi osoase,
şi unele organe pot să aibă urmări fatale
asupra vieţii.
Astăzi în zona Baia Mare bolile de metabolism
generate de excesul de plumb din atmosferă
sunt mai frecvente cu 40-60% faţă de restul
ţării. La fel, bronşitele şi emfizem pulmonar
cu până la 70%. Aici speranţa de viaţă este
mai mică cu circa 12 ani faţă de media pe
ţară.
Natalitatea a avut o tendinţă constantă de
scădere de la 16 la mie în 1989 la 10,5 la mie
în 1996. Din datele oficiale rezultă că un mare
număr de copii suferă de rahitism.
Mortalitatea infantilă a crescut până la 24 la
mie.
POLUAREA
SOLULUI
Caracteristicile solului sunt legate direct de
productivitatea agricolă. Chimizarea în exces
a agriculturii duce la tulburarea echilibrului
solului ca şi la acumularea în sol şi în apa
freatică a unor substanţe minerale (ex: nitrite
care au efect methemoglobinizant pentru om
şi animale şi distrug bacteriile fixatoare de
a z o t a t m o s p h e r i c ) . P e s t i c i d e l e,
nebiodegradabile în majoritatea lor, se
concentrează de-a lungul lanţurilor trofice,
 MICII ECOLOGISTI
fiind toxice pentru plante şi animale. De
asemenea, dăunătorii devin rezistenţi la
pesticide, fiind necesară crearea de noi
substanţe de sinteză, eficiente dar mai toxice
pentru mediu.
În natură energia există sub diferite forme:
mecanică, termică, chimică, electrică,
nucleară. Acoperirea consumului de energie
în continuă creştere determină preocuparea
permanentă pentru descoperirea de noi
surse de energie, de identificare a
modalităţilor pentru protejarea surselor
neregenerabile, a surselor naturale, de
control al emisiilor de CO2. Cărbunele, ţiteiul
şi gazele naturale reprezintă surse de energie
neregenerabile sau convenţionale. Efectele
energiei s-au făcut simţite datorită creşterii
sporite a producţiei şi consumului de energie,
urmate întotdeauna de efecte adverse
asupra mediului şi sănătăţii umane.
Poluarea creşte continuu nu numai datorită
arderii combustibilului solid în centralele
termice sau în industrie cât şi datorită
autovehiculelor şi consumului casnic de
energie al populaţiei. În mediul urban,
transportul este una din principalele cauze de
contaminare a aerului cu gaze poluante şi
particule ultrafine produse de motoarele pe
benzină sau motorină. De asemenea foarte
periculos pentru sănătate este plumbul
degajat în urma procesului de combustie de
la autovehiculele ce utilizează combustibil cu
plumb.
,
Acidificarea este procesul prin care suprafaţa
pământului este “sărăcită” în baze şi suferă
continuu o creştere a acidităţii, ducând la
degradarea solului şi a apelor precum şi la
deteriorarea ecosistemelor aferente.
Emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot şi
amoniac provenite din depozitele de
minereuri, de la spălarea combustibililor
solizi, reacţiile chimice şi transport sunt
principalele surse de acidificare.
Prognozele arată că acidificarea solului
produce importante daune în special asupra
agriculturii. Metode de combatere a efectelor
acesteia există, dar costurile sunt foarte
ridicate. Impactul cel mai puternic se face
simţit asupra agriculturii, ceea ce afectează
în special populaţia săracă. Statisticile indică
o degradare globală de 2.000 de milioane de
hectare de pământ, o suprafaţă echivalentă
cu o treime din suprafaţa agricolă globală şi
suprafaţa ocupată de pădure. Peste 300 de
milioane de hectare se găsesc la un nivel de
degradare astfel încât se consideră că
fenomenul este ireversibil.
Producţia de energie (incluzând biomasa şi
biogazul) nu sunt cauze majore ale degradării
solului, dimpotrivă aceasta poate juca un rol
 MICII ECOLOGISTI
pozitiv în stoparea fenomenului. De exemplu
introducerea unui sistem modern de
producere a energiei pe bază de biomasă ar
putea acţiona asupra preţului de piaţă al
biomasei şi a-l face profitabil pentru
restaurarea unor zone cu potenţial productiv
afectate de degradarea şi transformarea
acestora în aşa numite “ferme energetice”.
Schimbările climatice sunt datorate creşterii
în atmosferă a concentraţiilor de gaze cu
efecte de seră, datorate dezvoltării
industriale globale, acestea reflectându-se
asupra balanţei energetice a pământului în
general.
Contribuţia cea mai însemnată la producerea
schimbărilor climatice o are sectorul
energetic. În mod curent sistemul energetic
este bazat pe arderea combustibililor solizi,
ceea ce însumează aproximativ 76% din
energia primară a lumii. Combustia acestor
combustibili solizi conduce la trei sferturi din
producţia anuală de dioxid de carbon.
Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie
are multe surse. În primul rând, industriile
metalurgică şi siderurgică care eliberează în
atmosferă cantităţi însemnate de pulberi,
apoi centralele termice pe combustibili solizi,
fabricile de ciment, transporturile rutiere,
halele şi depozitele de steril, etc. Natura
acestor pulberi este foarte diversificată. Ele
conţin fie oxizi de fier, în cazul pulberilor din
jurul combinatelor siderurgice, fie metale
grele (plumb, cadmiu, mangan, crom) în cazul
întreprinderilor prelucrătoare de metale
neferoase sau alte noxe.
,
DEGRADAREA
MEDIULUI DE VIAŢĂ
Vieţuitoarele constituie componenta de
mediu care îndeplineşte activ câteva acţiuni.
Vieţuitoarele iau din celelalte componente de
mediu elemente anorganice şi organice
necesare existenţei, asigură modificări la
nivelul acestora prin schimburile de materie
şi energie, creează şi întreţin învelişul de sol
şi imprimă caracteristicile de bază ale
peisajelor terestre (pădurea ecuatorială,
savana, taigaua etc.). La rândul său,
degradarea mediului pe spaţii mai mici sau
mai extinse este însoţită de reducerea
numărului de vieţuitoare şi, în cazuri
extreme, de dispariţia lor totală. Erupţiile
vulcanice, inundaţiile pe suprafeţe extinse,
incendiile, schimbările generale ale
climatelor şi evoluţia activităţii solare, a
radiaţiei cosmice au efecte imediate asupra
mediului.
Cele mai însemnate transformări s-au produs
prin activităţile omului, care au avut ca efect
reducerea suprafeţelor de păduri şi păşuni,
poluarea, îmbolnăviri, dispariţia unor specii şi
varietăţi de plante şi animale (prin vânat şi
pescuit abuziv), modificări genetice etc.
Ca urmare, implicarea omului în mediu a
 MICII ECOLOGISTI
crescut de la forme simple (omul ca individ, în
familie şi în comunitate), la forme complexe
(comunitatea naţională etc.). Acţiunile sale au
condus direct sau indirect, la degradări ale
factorilor şi elementelor de mediu.
În ultimele decenii, omul a devenit conştient
de consecinţele nefaste pe care le au
exploatarea abuzivă şi slab controlată a
elementelor şi a relaţiilor de mediu, atât
pentru el cât şi pentru societatea umană. Ca
urmare, a sporit treptat grija pentru realizarea
şi menţinerea unui spaţiu optim de viaţă,
muncă şi recreere, atât la nivel local cât şi pe
întreaga planetă.
Fără păduri suficiente, dezvoltarea şi, la urma
urmelor, viaţa însăşi nu sunt posibile. Astăzi,
când pădurile ocupă cam o treime din
suprafaţa uscatului (circa 4 miliarde de
hectare), pe plan modial îşi face loc părerea
că aceasta reprezintă un minimum necesar,
sub care omenirea nu-şi poate permite să
coboare.
În condiţiile în care rămân de răscumpărat
faţă de padure greşeli multe şi vechi, când un
singur automobil, parcurgând 1000 de
kilometri, consumă o cantitate de oxigen
suficientă unui om pe timp de un an, iar
râurile dezlănţuite fac tot mai mari ravagii,
,
spălând nemilos ce a mai rămas din
fertilitatea solului, exploatarea neraţională a
resurselor forestiere a devenit un lux prea
scump. Paleta surselor de degradare a
solului este vastă, însă partea cea mai vizibilă
şi aflată la îndemâna înţelegerii oricui
priveşte acumularea unei enorme cantităţi de
reziduri de tot felul. Imaginea haldelor de
deşeuri din jurul uzinelor şi impresionanta
producţie de gunoi din centrele urbane sunt
numai două din aspectele acestui fenomen
nociv. Gunoi a existat dintotdeauna, dar
noţiunea aceasta, ca şi atâtea altele, şi-a
modificat serios conţinutul. Pentru
gospodăriile ţărăneşti tradiţionale şi deci
pentru localităţile rurale, gunoiul însemna
aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite
de animale, care putrezeau în câteva luni,
pentru ca iarna sau primăvara să fie
împrăştiate pe câmp pentru fertilizare.
Exista practic o reciclare naturală completă
ce se consuma aproape la fel şi în perimetrul
oraşelor, ale căror periferii nu se deosebeau
cine ştie cât de felul de viaţă de la sate.
Cu totul altfel stau lucrurile într-o lume a
industrializării şi urbanizării vertiginoase ,
când doi din cinci locuitori ai globului trăiesc
deja în oraşe - faţă de unul din şapte la
 MICII ECOLOGISTI
începutul secolului. În plus, proliferează
oraşele mari şi foarte mari, ajungându-se ca
acela cu peste un milion de locuitori să
depăşească 200. Ori, după calcule
aproximative, fiecare locuitor din oraşele
europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de
gunoi pe zi, iar în S.U.A de vreo trei ori mai
mult.
De obicei, drumul gunoiului sfârşeşte la
periferia oraşului, în gropi existente sau pe
locuri virane, unde se acumulează în grămezi
imense, acceptate ca servituţi inevitabile,
urâţind peisajul, poluând solul, aerul şi apele
subterane. Şi mai grav e că o bună parte din
aceste gunoaie, îndeosebi materialele
plastice, sunt extrem de rezistente la
acţiunea bacteriilor şi, practic, nu se
reciclează pe cale naturală.
Evacuarea rudimentară a gunoaielor a
început să pună serioase probleme în zonele
puternic urbanizate din Occident încă de
acum mai bine de o sută de ani. În 1870, în
Anglia, şi în 1892, în Germania, pentru marile
oraşe s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu
valorificarea parţială a căldurii pentru
producerea de abur şi curent electric.
Sistemul de incinerare s-a extins şi
perfecţionat mult, optându-se pentru arderea
centralizată în mari uzine, mai avantajoasă
pentru marile oraşe.
Presantă rămâne nu numai problema
asigurării salubrităţii în perimetrele urbane şi
în vecinătatea lor. Astăzi, plugurile
tractoarelor scot deseori la iveală ambalaje
de plastic şi cutii de conserve, în primul rând
pe terenurile arabile din jurul centrelor
urbane, dar şi în alte părţi. Prezenţa acestor
obiecte aruncate şi a multor altora se
întâlneşte, din păcate, şi în poienile munţilor,
,
şi pe malul râurilor sau pe litoralul marin, cam
peste tot unde orăşeanul "evadează" în sânul
naturii, fără a renunţa măcar pentru scurt
timp la comodităţile locuinţei şi la gestul
reflex de a arunca resturile. Prin arderea a
aproape opt miliarde de tone de combustibil
convenţional se aruncă anual în atmosferă
aproximativ un miliard şi jumătate tone de
cenuşă, praf şi gaze. Pe lângă arderea
combustibililor - cărbune, petrol, lemn, gaze
naturale - probleme asemănătoare creează şi
a l t e i n d u s t r i i , î n d e o s e b i ch i m i c ă ,
metalurgică, unele ramuri constructoare de
maşini, industria alimentară etc. - ca şi
circulaţia automobilelor, avioanelor,
trenurilor,vapoarelor etc.
Abstracţie făcând de unele unităţi industriale
plasate în plină natură, grosul poluării
atmosferice provine din oraşe, căci apariţia
industriei fie că are loc în oraşe, fie creează
ulterior oraşe. Aşa că primele victime sunt
orăşenii. Există de acum un număr apreciabil
de "infernuri ecologice", perimetre urbane
unde noxele industrializării se fac simţite prin
efecte combinate: aer viciat, zgomot,
aglomeraţie. În asemenea locuri - cum sunt
oraşele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit,
Callcuta, Los Angeles, New York - procentul
de îmbolnăviri ale căilor respiratorii, inclusiv
 MICII ECOLOGISTI
,

cancerul pulmonar, este de câteva ori mai

mare, înregistrându-se, de asemenea diverşi
alţi factori de risc pentru sănătatea
oamenilor, şi nu numai a acelora ce locuiesc
la oraşe. Abordând această problemă,
specialiştii consideră că, pe lângă reducerea
prin toate mijloacele a surselor de poluare şi,
dacă se poate, chiar eliminarea totală a unora
dintre ele, însănătoşirea aerului este de
neconceput fără aportul decisiv al ariilor
verzi.

Dar dacă aerul, aşa cum este, deocamdată

poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu
acelaşi lucru se întâmplă cu apa potabilă,
care pentru citadini are de mai multă vreme
un preţ. Şi încă în continuă creştere. Căci apa,
acest al doilea element în ordinea urgenţelor
omeneşti, după aer, a devenit şi el un produs
industrial. În preajma marilor oraşe şi unităţi
industriale apar instalaţii uriaşe de "tratare"
a apelor naturale, prin decantare, filtrare,
sterilizare de mai multe feluri etc.
industriale - este covârşitoare.
La prima vedere, pare paradoxal să vorbim de Dacă la poluarea aerului imaginea-simbol
nevoia asigurării apei pe o planetă care este oferită de arborii "perforaţi" de "ploile
dispune de atâta apă, încât s-ar putea inunda acide", la poluarea apei expresia
complet cu un strat de 3 km grosime. caracteristică ar putea fi considerată
Chestiunea e că 97% din apa globului este "mareele negre", adică poluarea, practic
sărată, iar din restul de 3%, cea mai mare continuă, cu petrol a mărilor şi oceanelor
parte se află în gheţari. Rezultă că populaţia lumii, având efecte dezastroase asupra florei
lumii are la dispoziţie pentru consumul şi faunei marine.
personal şi pentru activităţile sale economice
numai în jur de 1 la sută din volumul de apă
dulce, respectiv cea din râuri, fluvii, lacuri şi
din unele pânze freatice. Chiar şi aşa, ar fi mai
mult decât suficient pe ansamblu, numai că,
aşa ca şi la alte capitole ale înzestrării
naturale, apa e foarte neuniform repartizată
pe întinderea globului, iar o mare parte din ea
este de acum puternic poluată. În ansamblul
poluării, ponderea apelor uzate - menajere şi
MICII ECOLOGISTI
,