Toamna a plecat la şcoală

Toamna este supărată,

De când a venit,

Văzând şcolile închise,

Mult a suferit.

Se gândeşte ce să facă,

Dacă tot este răcoare,

Sub altă înfăţişare,

Pleacă la plimbare.

Ajunge la poarta şcolii,

Lângă care stă un om,

Îl întreabă curioasă:

„Acest loc vă este casă?”

„Nu aici am locuinţa,

De pe ce lume veniţi?

Şcoala din oraşul nostru,

Cum să nu o ştiţi?”

„Eu nu sunt din partea asta,

Vă mai pun o întrebare,

Dacă aici este şcoala,

Unde sunt copiii oare?”

„Acum învaţă să facă,

Treabă în gospodărie,

Sper să nu vină la şcoală,

Că prea făceau gălăgie.”

„Ei de ce să nu pătrundă,

Acest loc cu hărţi şi cărţi”?

Omul ce stătea de vorbă,

Cu toamna cea înţeleaptă,

A rugat-o să îi spună,

Acum în ce timp se află.

Toamna era întristată,

Şcoala dormea tot aici,

I-a zis celui de la poartă,

Secol 21, ora 25.

Toamna tot mergând la şcoală,

Întâlneşte un copil,

Era mic şi purta mască.

Îl întreabă pe acesta:

„Copilaş frumos şi bun,

Ce face toamna acum?”

„Cred că toamna a plecat,

Să deschidă şcoala,

Pe virus l-a eliminat”.

Auzind toamna aşa,

I-a spus cine este ea,

Veselia a domnit,

În oraşul fericit.