PARTEA I.

INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII Şl SĂNĂTĂŢII PERSOANEI

§ 1. Noţiunea şi tipurile infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei
Constituţia Republicii Moldova declară, la art.24, că statul garantează fiecărui om dreptul la
viaţă, individualitatea fizică şi psihică. Ocrotirea persoanei în Republica Moldova este o sarcină
principală a statului, în acest scop, în Codul penal capitolul care prevede răspunderea penală pentru
tentativa la viaţa şi sănătatea persoanei este al doilea la număr din şirul celor ce constituie Partea
Specială a acestui act normativ.
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei constituie un grup de infracţiuni, prevăzute de
Codul penal, care atentează la drepturile fundamentale ale persoanei. Majoritatea acestor infrac-
ţiuni se consideră infracţiuni grave şi excepţional de grave, deoarece cauzează victimei daune
serioase fizice, morale şi materiale.
Bineînţeles, legea penală apără diversele bunuri ale persoanei, asigură inviolabilitatea lor şi
prevede răspunderea penală pentru banditism şi tîlhărie, pentru încălcarea regulilor de securitate şi
exploatare a transportului, pentru abuz de putere, pentru acte de huliganism şi multe alte infracţiuni
care atentează, într-un mod sau altul, la viaţa şi sănătatea persoanei. Totodată, Codul penal conţine
norme speciale, menite să combată infracţiunile care sînt îndreptate nemijlocit contra vieţii şi
sănătăţii persoanei. Răspunderea penală pentru asemenea infracţiuni se stabileşte în scopul de a
realiza sarcinile generale ale dreptului penal, formulate la art.2 CP -apărarea persoanei, a
drepturilor şi libertăţilor ei.
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei sînt acele fapte prejudiciabile şi ilegale, care
cauzează nemijlocit prejudiciu vieţii
şi sănătăţii persoanei, ceea ce serveşte drept temei pentru tragerea făptuitorilor la răspundere
penală. Aceste infracţiuni prezintă un pericol social sporit.
Obiectul generic al grupei date de infracţiuni îl constituie personalitatea - omul care se
prezintă în societate nu numai ca individ biologic, dar şi ca membru al acestei societăţi -
participant (subiect) al relaţiilor sociale. Datorită acestui fapt, omul capătă ocrotire socială din
partea societăţii şi, totodată, este dator să respecte regulile de comportare stabilite în această
societate.
Obiectul nemijlocit al acestor infracţiuni este viaţa sau sănătatea persoanei. Obiectul
suplimentar al acestor infracţiuni îl constituie interesele materiale ale victimei sau ale rudelor ei
apropiate (recompensarea cheltuielilor pentru tratament, pentru capacitatea de muncă pierdută,
pentru înmormîntare etc.).
Latura obiectivă a categoriei date de infracţiuni se caracterizează atît prin acţiuni (vinovatul
împuşcă în jertfă, îi provoacă o lovitură cu pumnul, piciorul, băţul, piatra, cuţitul, foloseşte obiecte
de pericol sporit - maşini, mecanisme, otravă, forţele naturii etc.), cît şi prin inacţiuni (mama nu îşi
hrăneşte copilul).
Majoritatea acestor infracţiuni au o componenţă materială şi faptele se consideră consumate
din momentul cînd au survenit consecinţele criminale indicate în dispoziţia articolului
corespunzător. Dacă aceste urmări nu au survenit din cauze independente de voinţa vinovatului,
acţiunile lui vor fi calificate ca tentativă la săvîrşirea infracţiunii.
Însă o parte din aceste infracţiuni au o componenţă formală şi pentru a le recunoaşte drept
consumate nu este necesar să survină consecinţele socialmente periculoase, pentru aceasta fiind de
ajuns săvîrşirea acţiunilor indicate în dispoziţia articolului respectiv.
Latura subiectivă a infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii se caracterizează, în majoritatea
cazurilor, cu vinovăţie intenţionată. Intenţia poate fi directă şi indirectă, în caz de vinovăţie
intenţionată vinovatul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale şi doreşte (intenţie
directă) sau admite (intenţie indirectă) survenirea urmărilor concrete.
Unele din aceste infracţiuni pot fi săvîrşite şi d in imprudenţă, în acest caz, vinovatul îşi dă
seama de caracterul prejudiciabilal faptei sale, însă consideră în mod uşuratic că acestea vor putea

1
fi uşor evitate, fie că nu îşi dă seama de caracterul faptei sale şi nu prevede asemenea urmări, cu
toate că, reieşind din circumstanţele cauzei, trebuia şi putea să prevadă posibilitatea survenirii
urmărilor socialmente periculoase.
Subiect al acestor infracţiuni se recunoaşte persoana fizică, responsabilă, care la momentul
comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 14 sau de 16 ani. în unele cazuri, subiect al infracţiunii poate
fi un subiect special (art.147, 159, 160, 161 CP).
Reieşind din obiectul nemijlocit, toate infracţiunile cuprinse în acest capitol pot fi împărţite
în următoarele categorii:
–infracţiuni contra vieţii (art.145 "Omorul intenţionat", art.146 "Omorul săvîrşit în stare de
afect", art.147 "Pruncuciderea", art.148 "Lipsirea de viaţă la dorinţa victimei (eutanasia)", art.149
"Lipsirea de viaţă din imprudenţă" şi art.150 CP "Determinarea la sinucidere";
–infracţiuni contra sănătăţii (art.151 "Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii", art.152 "Vătămarea intenţionată medie a integrării corporale sau a sănătăţi",
art.153 "Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii", art.154 "Maltratarea
intenţionată sau alte acte de violenţă", art.156 "Vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii în stare de afect", art.157 CP "Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii cauzată din imprudenţă";
–infracţiuni ce pun în primejdie viaţa şi sănătatea (art.155 "Ameninţarea cu omor ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii", art.158 "Constrîngerea persoanei la
prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare", art.159 "Provocarea ilegală a avortului",
art.160 "Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale", art.161 "Efectuarea fecundării artificiale sau
a implantării embrionului fără consimţămîntul pacientei", art.162 "Neacordarea de ajutor unui
bolnav" şi art.163 CP "Lăsarea în primejdie").

§ 2. Infracţiuni contra vieţii

Infracţiunile contra vieţii sînt cele mai periculoase infracţiuni, care atentează la cel mai
important bun al omului - la viaţă, care îi este dăruită de natură. Anume ţinînd cont de această
valoare supremă, societatea manifestă intoleranţă faţă de atentatele asupra vieţii umane şi de aceea
legea penală prevede pedepse foarte aspre pentru ele (pînă la detenţiune pe viaţă).
Codul penal în vigoare prevede trei tipuri de infracţiuni contra vieţii: omorul (art. 145-149
CP); lipsirea de viaţă la dorinţa victimei (eutanasia) (art.148 CP) şi determinarea la sinucidere
(art.150 CP).
Obiectul nemijlocit al omorului este viaţa altei persoane, deoarece această infracţiune poate
fi săvîrşită numai referitor la persoana înviată. Acţiunea îndreptată asupra unui decedat sau asupra
copilului care încă nu s-a născut nu formează componenţa de omor.
Legea penală ocroteşte în măsură egală viaţa fiecărui om, indiferent de vîrsta, starea sănătăţii,
rolul pe care îl joacă în societate etc. In legătură cu aceasta apare întrebarea: din care moment
începe viaţa omului? Drept început al vieţii este considerat momentul apariţiei pruncului în timpul
naşterii, cînd el a făcut prima inspiraţie (a tras aer în plămîni). De aceea, lipsirea de viaţă a
copilului în acest moment, fie mai tîrziu, se consideră omor.
Acţiunile îndreptate împotriva fătului nu pot fi calificate ca omor. ci ca avort (art. 159 CP
"Provocarea ilegală a avortului").
Sfîrşitul vieţii omului este moartea. Medicina numeşte două tipuri de deces: moartea clinică
şi moartea biologică. Moartea clinică începe din momentul cînd inima nu mai lucrează. Moartea
biologică începe din momentul cînd în organismul omului încep ireversibile: descompunerea
celulelor sistemului nervos central. În literatura juridică drept sfîrşit al vieţii se consideră lomentul
survenirii morţii biologice.
Dacă persoana avea intenţia de a cauza moartea altei persoane, însă persoana asupra căreia a
fost îndreptată acţiunea deja decedase, vom fi în prezenţa atentatului asupra unui obiect nul şi de
aceea o aşa faptă nu poate fi calificată ca omor. Totodată, ea nu exclude răspunderea penală,

2
deoarece acţiunile persoanei prezintă un pericol social: urmările prejudiciabile nu au survenit din
cauze ce nu depind de făptuitor. Persoana va fi trasă la răspundere penală pentru atentarea la un
obiect nul (vezi eroarea în privinţa obiectului infracţiunii tratată în Partea Generală a Codului
penal).
Nu formează componenţă de omor tentativa de sinucidere (cu excepţia determinării la
sinucidere, art.150 CP).
Reieşind din cele indicate, putem constata că omorul este privarea ilegală şi violentă de viaţă
a altei persoane, săvîrşită cu vinovăţie.
Latura obiectivă a omorului se caracterizează prin acţiune sau inacţiune, ce constă în
influenţa violentă asupra părţii vătămate după care survin urmările prejudiciabile (persoana
decedează), cu condiţia ca între acţiunea (inacţiunea) săvîrşitâ de vinovat şi decesul persoanei
atacate să existe legătura cauzală. Dacă lipseşte legătura cauzală dintre faptă şi urmările ei, lipseşte
şi componenţa de omor.
Acţiunea este, de regulă, violenţa fizică, îndreptată la degradarea funcţională sau dereglarea
funcţională a organismului sau a integrităţii anatomice a organismului altei persoane sau a
organelor vitale ale acesteia (a inimii, creierului, pieptului etc.). Pentru a atinge scopul delictual
vinovatul deseori foloseşte, în afară de mîinile şi picioarele sale. diferite obiecte: arma de foc,
diferite cuţite, obiecte de uz casnic, beţe, substanţe otrăvitoare etc. Acţiunea poate fi şi sub formă
de violenţă psihică (comunicarea unor ştiri neplăcute bolnavului de inimă).
Omorul prin inacţiune are loc în cazul în care vinovatul nu îşi îndeplineşte obligaţiunile care
ar evita decesul persoanei.
Obligaţiile vinovatului de a săvîrşi acţiuni pentru a preîntîm-pina decesul rezultă din înseşi
cerinţele legii (părinţii nu hrănesc copilaşii săi mici sau nu întreprind măsurile necesare pentru a le
salva viaţa). Aşa obligaţii deseori ţin şi de obligaţiile de serviciu sau de activitatea profesională
(spre exemplu, pompierii nu întreprind măsurile necesare pentru a salva copilul ce se află în
focarul incendiului etc.).
Pentru a recunoaşte acţiunea (inacţiunea) drept omor este necesară prezenţa legăturii cauzale,
care confirmă că decesul persoanei este rezultatul nemijlocit al acţiunii (inacţiunii) vinovatului fără
ca să intervină careva forţe din afară. Lipsa unei astfel de legături exclude răspunderea penală.
Omorul este o componenţă de infracţiune materială şi infracţiunea se consideră consumată
numai din momentul cînd a survenit moartea victimei. Dacă victima nu a decedat din cauza
circumstanţelor ce nu depind de voinţa vinovatului, este prezentă tentativa de omor.
Latura subiectivă a omorului se caracterizează prin vinovăţie intenţionată sau imprudentă.
Intenţia poate fi directă sau indirectă, în cazul intenţiei directe vinovatul îşi dă seama de
caracterul socialmente periculos al faptei sale, prevede şi doreşte survenirea morţii victimei.
Intenţia indirectă presupune că vinovatul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei
sale, prevede urmările ei prejudiciabile şi admite survenirea morţii victimei.
Se consideră omor săvîrşit din imprudenţă cînd vinovatul a prevăzut posibilitatea survenirii
morţii ca rezultat al acţiunii (inacţiunii) sale, însă a considerat în mod uşuratic că decesul victimei
va putea fi uşor evitat sau nu a prevăzut posibilitatea survenirii decesului, deşi trebuia şi putea să o
prevadă.
La caracteristica laturii subiective a omorului o importanţă deosebit de mare are starea
psihică şi emoţională a celui vinovat, motivul şi scopul acţiunii (inacţiunii).
Subiect al omorului este recunoscută persoana fizică, responsabilă, care a atins vîrsta de 14
ani (art.145, art.147 alin.(2), art.149 CP) sau de 16 ani (art.146 alin.(1), art.149 CP), în caz de
pruncucidere 7 CP) subiectul omorului poate fi numai mama copilului, care a săvîrşit pruncucidere
în timpul naşterii sau imediat după naşterea copilului.
La săvîrşirea omorului de către un grup de persoane e necesar a cerceta minuţios gradul şi
caracterul acţiunilor (inacţiunilor) fiecărui participant. Totodată, în calitate de executori ai
infracţiunii trebuie recunoscute persoanele care au acţionat împreună, cu intenţia de a săvîrşi un

3
omor şi care au participat nemijlocit la acesta. Drept executor nu pot fi recunoscute persoanele care
au săvîrşit careva acţiuni (inacţiuni) violente asupra părţii vătămate, dar care nu au avut intenţia de
a omorî victima şi nici nu ştiau despre această intenţie a altor participanţi la infracţiune.
Organizatorul infracţiunii care a angajat asasinul şi a luat parte la omor poartă răspundere
penală ca coexecutor, independent de motivele de care s-a condus. Dacă el nu a participat la actul
de asasinare, atunci fapta lui se califică ca coparticipare la omor.

I. Omorul intenţionat (art.145 CP). În noul Cod penal infracţiunile omorul premeditat şi
omorul premeditat cu circumstanţe agravante sînt unite într-un singur articol (art.145 CP).
Componenţa de bază a omorului este indicată la alin.(1) art.145 CP, care prevede răspunderea
penală pentru omorul unei persoanei. Analiza juridică a acestei infracţiuni a fost făcută mai sus. La
alin.(2) şi (3) ale acestui articol este prevăzută răspunderea penală pentru omorul săvîrşit cu
circumstanţe agravante, adică calificative.
În baza alin.(1) art.145 CP se califică omorul, care nu conţine circumstanţele calificative
indicate la alin.(2) şi (3): omorul săvîrşit din motive de gelozie, de răzbunare, în urma unor relaţii
personale ostile, în urma certei sau bătăii (cînd lipsesc motivele huliganismului), în legătură cu
comportarea nelegitimă a victimei, din compătimire, invidie, laşitate şi cînd motivul omorului nu
este stabilit.
Omorul din motive de gelozie are loc în cazul cînd persoana a refuzat convieţuirea sau
făgăduinţa de a se mărita sau de a se însura, cînd victima a fost învinuită de infidelitate conjugală.
Omorul din motive de gelozie trebuie deosebit de omorul din motive huliganice, cînd gelozia
se înaintează doar drept pretext la omor. Acţiunile pătimaşului în aşa cazuri deseori în genere sînt
lipsite de pretexte care ar putea să trezească gelozia. Dimpotrivă, ucigaşul poate crea special
victimei aşa condiţii în care ea nu poate convieţui cu el şi după aceasta o omoară, în unele cazuri
ca omor din motive huliganice poate fi calificat şi omorul săvîrşit din cauza că victima refuză
curtenia vinovatului sau să se întîlnească cu el. In aşa cazuri e necesar a stabili care motive
(gelozia sau huliganismul) dominează în comportarea vinovatului.
Omorul săvîrşit din motive de răzbunare are loc în cazul în care răzbunarea apare în baza
unor relaţii personale ostile dintre vinovat şi victimă. Dorinţa de răzbunare poate să apară în
legătură cu diferite fapte ale victimei, săvîrşite înainte de omor, sau cu mult timp după acesta. Dacă
drept motiv pentru săvîrşirea unui aşa omor a servit o faptă neînsemnată a victimei, atunci
infracţiunea poate fi calificată, în dependenţă de alte circumstanţe, ca omor din motive huliganice.
Omorul săvîrşit în stare de legitimă apărare poate fi calificat în unele cazuri conform alin.(1)
art.145 CP.
În cazul omorului săvîrşit în timpul bătăii, făptuitorul, de regulă, nu intenţionează premeditat
să o lipsească de viaţă pe partea vătămată, de aceea în majoritatea cazurilor lipsesc şi
circumstanţele calificative ale faptei, în cazul de faţă nu are importanţă care persoană a început
bătaia sau cearta ce a provocat moartea, însă aceasta nu înseamnă că omorul prin bătaie nu poate
avea şi circumstanţe agravante sau atenuante, în timpul bătăii e posibilă şi lipsirea de viaţă din
imprudenţă (art.149 CP). Trebuie de menţionat că nu toţi participanţii la bătaia care a cauzat
lipsirea de viaţă trebuie să fie traşi la răspundere penală pentru omor. în fiecare caz aparte e
necesar a stabili motivul, scopul şi caracterul acţiunilor fiecărui participant.
De asemenea, ca omor "simplu" trebuie calificat şi omorul săvîrşit din sentiment de
compătimire faţă de un bolnav deznădăjduit sau săvîrşit la dorinţa lui (eutanasie).
Omorul prevăzut la alin.(l) art.145 CP se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
La alin.(2) art.145 CP se prevede răspundere penală pentru omorul intenţionat săvîrşit în
vreuna din următoarele circumstanţe (împrejurări).
1. Omorul intenţionat săvîrşit cu premeditare (lit.a) alin.(2) art.145 CP). Ca omor
intenţionat săvîrşit cu premeditare se recunoaşte un aşa fel de omor, care a fost pregătit din timp,
bine gîndit, chibzuit din toate punctele de vedere de către ucigaş. De exemplu, A. şi B., aflaţi în

4
stare de ebrietate, s-au bătut. A., fiind mai voinic, l-a dovedit pe B., motiv din care B. a hotărît să
se răzbune pe A. în acest scop el a procurat la piaţă un cuţit şi timp de o săptămînă l-a urmărit pe
A. într-o zi l-a atacat pe neaşteptate, lovindu-l cu cuţitul de două ori în piept. A. a decedat pe loc.
În cazul de faţă observăm că:
1) B. a hotărît din timp să se răzbune pe A.;
2) în acest scop a procurat un cuţit;
3) l-a urmărit pe A. timp îndelungat;
4) l-a atacat pe A. pe neaşteptate.
Motivele omorului intenţionat săvîrşit cu premeditare pot fi diverse: răzbunare, gelozie, ură şi
alte motive josnice, aceleaşi ca şi în cazul unui omor "simplu" (prevăzut la alin.(l) art.145 CP).
Deosebirea constă în aceea că omorul prevăzut la alin.(l) art.145 CP este săvîrşit în lipsa unei
pregătiri, adică este săvîrşit atunci cînd a apărut motivul, iar omorul intenţionat, săvîrşit cu
premeditare, are loc după o pregătire prealabilă.
2. Omorul intenţionat săvîrşit din interes material (lit.b) alin. (2) art.145 CP). Conform
lit.b) alin.(2) art.145 CP se califică omorul săvîrşit cu scopul de a obţine un venit material pentru
vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau dreptul asupra lor, dreptul la spaţiul locativ,
recompensă de la persoanele terţe etc.) sau cu scopul de a fi scutit de cheltuielile materiale
(nedorinţa de a întoarce bunurile, datoria, de a achita serviciile prestate, de a îndeplini obligaţiunile
patrimoniale, dorinţa de a se eschivarea de la plata pensiei alimentare etc.).
Pentru calificarea omorului ca fiind săvîrşit din interes material este necesar a stabili că
motivul a apărut la făptuitor pînă la omor. în cazul în care acest aspect lipseşte, atunci însuşirea, de
exemplu, a averii după privarea victimei de viaţă se încadrează în componenţa omorului (fără
interes material) şi în componenţa de furt.
Dacă omorul a fost săvîrşit prin atac tîlhăresc, cele săvîrşite sînt calificate prin cumul de
infracţiuni conform lit.b) alin.(2) art.145 CP şi art.188 CP (alineatul corespunzător, reieşind din
circumstanţele faptei).
În cazul omorului săvîrşit din interes material (cu scopul de a se elibera de obligaţiunea de
întreţinere sau cu scopul de a intra în moştenire etc.) de către unul din membrii familiei (părinte,
copil, soţ), acţiunea făptuitorului se califică numai în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.145 CP.
În caz dacă vinovatul este condus, în afară de interesul material, şi de alte motive, care nu se
atribuie la circumstanţele agravante prevăzute la art.145 CP, fapta urmează a fi calificată doar ca
omor intenţionat săvîrşit din interes material - conform lit.b) alin. (2) art.145 CP. Dacă însă ambele
motive se atribuie la circumstanţele agravante prevăzute la art.145 CP, atunci omorul intenţionat
trebuie să fie calificat conform literelor corespunzătoare ale art.145 CP.
Dacă omorul a fost săvîrşit nu din interese materiale, ci din alte motive, însă după survenirea
morţii la vinovat a apărut ideea de a se folosi de bunurile victmei, o astfel de faptă nu poate fi
calificată în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.145 CP, fiindcă motivul trebuie să fie premergător
omorului, dar nu să urmeze omorul. De aceea, faptele vinovatului săvîrşite după omor trebuie
calificate drept sustragere de bunuri din avutul proprietarului, deci ca furt (art.186 CP).
Dacă omorul a fost săvîrşit în cadrul atacului tîlhăresc sau a fost însoţit de dobîndirea prin
şantaj a avutului proprietarului, ori de actul de banditism, cele săvîrşite trebuie calificate prin
cumulul infracţiunilor indicate, deoarece nici tîlhăria, nici dobîndirea prin şantaj a avutului
proprietarului, nici banditismul nu sînt cuprinse de dispoziţia lit.b) alin.(2) art.145 CP.
Uneori omorul poate fi calificat potrivit lit.b) alin.(2) art.145 CP. in realitate el fiind
determinat de alte motive (gelozie, răzbunare, conflicte familiale etc.). De regulă, aceasta se
întîmplă în cazul cînd săvîrşirea omorului este precedată de careva litigii cu caracter patrimonial
(de exemplu, pătimaşul nu achită suma stabilită, nu întoarce datoria), în aceste cazuri se scapă din
vedere că doar dorinţa de a obţine, prin lipsirea de viaţă a victimei, careva foloase materiale sau
năzuinţa de a fi scutit de cheltuielile materiale reprezintă un temei de calificare a omorului ca fiind
săvîrşit din interes material.

5
 3. Omorul intenţionat săvîrşit cu intenţii huliganice (lit. c) alin.(2) art.145 CP). Sub
incidenţa lit.c) alin.(2) art.145 CP cade omorul intenţionat săvîrşit în baza lipsei evidente de
respect faţă de societate şi normele morale sociale, cînd prin comportamentul său vinovatul încalcă
în mod deschis ordinea publică, fiind îndemnat de dorinţa de a se contrapune celor din jur, de a
demonstra indiferentism faţă de ei. Comportarea vinovatului în aşa cazuri este o formă de bravură
grosolană, manifestîndu-şi în cel mai necivilizat mod puterea şi importanţa, dorinţa de a-i ofensa
pe cei din jur şi de a le atrage, prin conduita cinică, atenţia asupra propriei persoane, în aşa caz
acţiunile infractorului sînt îndreptate nu atît împotriva unei persoane concrete, cît împotriva ordinii
publice; el tinde să-şi exprime lipsa de stimă faţă de societate. De obicei, un astfel de omor se
săvîrşeşte fără nici un pretext sau dintr-un motiv neînsemnat, luat drept temei pentru omor.
Dacă vinovatul a săvîrşit, în afară de omor, şi alte fapte, prin care încalcă grosolan ordinea
publică, atunci faptele urmează a fi calificate conform lit.c) alin.(2) art.145 CP şi alineatului
corespunzător al art. 287 CP.
În cazul în care omorul a fost săvîrşit din gelozie, răzbunare sau din alte motive ce au apărut
în baza relaţiilor personale, indiferent de locul săvîrşirii lui, fapta nu poate fi calificată conform
lit.c) alin.(2) art. 145 CP.
Deseori omorul intenţionat săvîrşit din intenţii huliganice este comis în timpul certei, în
încăierare, în aşa cazuri este necesar a stabili cine este iniţiatorul conflictului şi dacă a existat sau
nu un motiv care ar fi servit drept imbold pentru vinovat de a săvîrşi omorul. Dacă instigatorul
certei sau al bătăii a fost victima, precum şi în cazul în care drept motiv pentru conflict a servit
purtarea ei necorespunzătoare, vinovatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru omor săvîrşit
din intenţii huliganice.
Omorul din intenţii huliganice deseori este săvîrşit de către persoane care se află în stare de
ebrietate, însă de una singură starea de ebrietate (fără alte circumstanţe) nu poate servi drept temei
pentru calificarea faptei ca omor săvîrşit din intenţii huliganice.
4. Omorul intenţionat săvîrşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti (lit.d) alin. (2) art.145 CP). Un astfel de omor se săvîrşeşte cu scopul de a
împiedica partea vătămată să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu sau obşteşti.
Prin îndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau obşteşti e necesar a înţelege acţiunile oricărei
persoane care fac parte din cercul îndatoririlor de serviciu şi care sînt prevăzute în contractul de
muncă încheiat cu instituţiile, organizaţiile, societăţile sau cu alte instituţii înregistrate în ordinea
stabilită de lege. Prin îndeplinire a îndatoririlor obşteşti e necesar a înţelege îndeplinirea de către
cetăţeni a obligaţiunilor speciale obşteşti ce le-au fost încredinţate, precum şi îndeplinirea altor
acţiuni în interesul societăţii sau al unor cetăţeni aparte (descoperirea infracţiunilor, informarea
organelor de drept despre infracţiunea săvîrşită sau despre pregătirea ei etc). Aşadar, nu are
importanţă forma de proprietate şi forma organizatorico-juri-dică a întreprinderii sau a organizaţiei
la care victima îşi exercită îndatoririle obşteşti. Principalul este ca aceste întreprinderi sau
organizaţii să fie înregistrate în modul stabilit de lege. în acest caz, la răspundere poate fi trasă
orice persoană - de la conducător pînă la paznic.
Ca persoane care îndeplinesc îndatoririle obşteşti pot fi recunoscuţi membrii gărzilor
populare, care participă la menţinerea ordinii publice, cetăţenii activişti care acordă ajutor şi altor
organe care duc lupta cu criminalitatea.
5. Omorul intenţionat săvîrşit profltînd de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.(2)
art.145 CP). Starea de neputinţa se caracterizează ca o situaţie cînd victima, datorită vîrstei sale
sau stării de sănătate (minor, bătrîn, bolnav etc.), stării de ebrietate, defecţiunilor fizice sau psihice
precare (bolnav de o boală mintală) nu a putut opune rezistenţă făptuitorului.
Starea de neputinţă condiţionată de ebrietate poate fi recunoscută în cazul în care victima e
lipsită de posibilitatea de a opune rezistenţă şi, în afară de aceasta, în cazul în care vinovatul ştie că
victima nu va fi în stare să opună careva rezistenţă, în cazul de faţă nu are importanţă dacă victima

6
a fost adusă la aşa stare de către vinovat sau dacă victima la dorinţa sa a consumat o cantitate mare
de alcool sau de substanţe narcotice, toxice şu cu efect puternic.
6. Omorul intenţionat săvîrşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f)
alin.(2) art. 145 CP). Prin răpire a persoanei trebuie de înţeles că persoana a fost răpită contrar
dorinţei sale. Răpirea poate fi săvîrşită în mod deschis sau pe ascuns, prin abuz de încredere sau
prin înşelăciune. In privinţa minorilor, răpirea poate fi prin reţinere, dacă minorul s-a rătăcit. Fapta
poate fi calificată conform lit.f) alin.(2) art. 145 CP atunci cînd omorul a fost însoţit de răpire. In
aşa caz, omorul victimei poate fi săvîrşit în timpul răpirii sau după răpire, adică în perioada ce a
urmat răpirii victimei.
Omorul însoţit de luarea (răpirea) persoanei în calitate de ostatic prevede privarea de viaţă a
persoanei luate (răpite) în calitate de ostatic. Ostatic - persoană răpită în privinţa căreia vinovatul
ameninţă cu omorul şi astfel încearcă să obţină de la stat, organizaţie sau cetăţeni îndeplinirea unor
cerinţe politice, bunuri materiale sau bani. Omorul poate fi săvîrşit în timpul luării (răpirii) sau
după luare (răpire) în calitate de ostatic.
Omorul însoţit de luarea sau răpirea persoanei în calitate de ostatic trebuie calificat prin
cumul de infracţiuni: conform lit.f) al in.(2) art. 145 şi art. 164 CP.
Omorul prevăzut la alin.(2) art. 145 CP se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.
La alin.3 art.145 CP se prevede răspundere penală pentru fapta de omor intenţionat
excepţional de grav. El prevede următoarele circumstanţe agravante:
1. Omorul intenţionat săvîrşit asupra a doua sau a mai multor persoane (lit.a) alin.(3)
art.145 CP). Aşa fel de omor prezintă un pericol social sporit, deoarece vinovatul atentează la
viaţa a două sau a mai multor persoane. Pentru un aşa omor este necesar ca fapta săvîrşită să fie
cuprinsă de o unică intenţie a vinovatului. Faptele sînt săvîrşite, de regulă, concomitent sau într-un
interval de timp cu circumstanţe ce întrunesc aceste omoruri şi care mărturisesc despre o intenţie
unică a vinovatului.
Dacă omorul intenţionat a două sau a mai multor persoane nu a fost săvîrşit simulant şi nu
era cuprins de o unică intenţie a vinovatului, cele comise urmează a fi calificate conform lit.g) alin.
(3) art. 145 CP.
Omorul unei persoane însoţit de atentarea la viaţa altei persoane nu poate fi calificat ca omor
săvîrşit asupra a două sau a mai multor persoane, ci ca o infracţiune consumată şi ca tentativă de
infracţiune. Reieşind din aceasta, omorul şi tentativa la omor trebuie calificate aparte, deoarece
intenţia delictuală de a omorî două persoane nu a fost realizată din cauze independente de voinţa
celui vinovat.
Omorul a două persoane nu poate fi examinat ca săvîrşire a omorului intenţionat cu
circumstanţe agravante, dacă unul din cele două omoruri este săvîrşit în stare de afect (art. 146
CP), fiind deci provocat în urma actelor de violenţă sau a insultei grave din partea victimei.
2. Omorul intenţionat săvîrşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (Ut.b) alin.
(3) art.145 CP). Pentru ca fapta să fie calificată conform lit.b) alin.(3) art. 145 CP, motivul
omorului nu are importanţă. Principalul este ca ucigaşul să fie soţul sau soţia victimei sau persoană
cu care victima se află în relaţii de rudenie apropiate (mama, tatăl, fratele, sora, copilul înfiat etc.).
În opinia noastră, nu are importanţă dacă căsătoria este înregistrată în modul stabilit de lege sau nu.
La calificarea infracţiunii se va ţine cont de faptul că ucigaşul şi victima trăiesc împreună şi duc în
comun gospodăria.
3. Omorul intenţionat săvîrşit cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.(3)
art.145 CP). Acest omor se consideră ca faptă ce prezintă un pericol social sporit, pentru că,
atentînd la viaţa femeii gravide, vinovatul totodată atentează şi la viaţa fătului. Condiţia necesară
pentru acest omor constă în aceea că vinovatul ştie cu certitudine că femeia este gravidă, în lipsa
gravidităţii sau în prezenţa ei acţiunea se califică reieşind din intenţia vinovatului: a dorit să
omoare o femeie gravidă sau o femeie neînsărcinată. Răspunderea penală în cazurile de faţă nu
depinde de termenul gravidităţii şi de viabilitatea fătului.

7
 Vinovatul poate obţine informaţii despre graviditatea femeii din diferite surse: din înseşi
spusele victimei, de la rude sau de la cei cunoscuţi şi apropiaţi, de la lucrătorii consultaţiei
medicale pentru femei, la fel datorită schimbărilor ce pot fi descoperite vizual la femeia gravidă.
Termenul "cu certitudine" indică la faptul că vinovatul este sigur că victima e gravidă.
În practică se întîlnesc cazuri cînd vinovatul crede că omoară o femeie gravidă, iar în realitate
starea de graviditate lipseşte. In aşa cazuri credem că fapta urmează a fi calificată ca omor al unei
femei însărcinate, (în literatură există şi o altă părere, potrivit căreia fapta trebuie calificată ca
omor "simplu", în lipsa altor circumstanţe agravante, prevăzut la alin.(1) art.145 CP şi ca tentativă
la omorul unei femei gravide - potrivit art.27 CP şi lit.c) alin.(3) art.145 CP).
4. Omorul intenţionat săvîrşit cu bună ştiinţă asupra unui minor (lit. d) alin. (3) art. 145
CP). Pentru calificarea faptei în baza lit.d) alin.(3) art.145 CP este necesară prezenţa a două
condiţii:
1) victima este persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani şi
2) vinovatul ştie cu certitudine că victima este o persoană care nu a atins vîrsta de 18 ani.
În privinţa vîrstei în practica judiciară pot fi comise erori faptice. In cazul de faţă trebuie să
se ţină cont de faptul că calificarea acestei infracţiuni în baza lit.d) alin.(3) art.145 CP este posibilă
numai în cazurile în care vinovatul ştia sau admitea că lipseşte de viaţă o persoană care nu a atins
vîrsta de 18 ani. Totodată, trebuie luate în consideraţie nu numai mărturiile inculpatului însuşi, dar
şi verificată minuţios corespunderea lor cu alte circumstanţe ale cauzei.
5. Omorul intenţionat săvîrşit asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra
unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu
(lit.e) alin.(3) art.145 CP). Pentru calificarea corectă a unui astfel de omor trebuie de stabilit dacă
vinovatul a atentat la viaţa unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul
sau în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu. Drept reprezentant al
autorităţii publice se consideră colaboratorii primăriilor, ai organelor de poliţie, ai procuraturii, ai
instanţei de judecată, ai serviciilor vamale, ai diferitelor inspecţii de stat cu funcţii de control, ai
ministerelor, departamentelor etc. în calitate de militari se recunosc: corpul de ofiţeri şi soldaţi al
Ministerului Apărării, al Ministerului Afacerilor Interne (carabinierii şi unităţile speciale), al
serviciului de grăniceri, al securităţii de stat, al Departamentului pentru situaţii excepţionale şi
ocrotire civilă etc.
Pentru răspunderea penală conform lit.e) alin.(3) art.145 CP condiţia este ca victima
omorului să fie persoana care, în afară de apartenenţa la organele autorităţii publice şi la unităţile
respective militare, îşi îndeplineşte obligaţiile sale de serviciu, omorul fiind săvîrşit în legătură
directă cu acest fapt. Omorul intenţionat poate fi săvîrşit atît în timpul îndeplinirii obligaţiilor de
serviciu de către victimă, cît şi în afara orelor de lucru. Pentru calificarea omorului potrivit lit.e)
alin.(3) art.145 CP nu are importanţă timpul cînd a ost comis omorul. Principalul, în cazul de faţă,
este faptul că omorul a fost săvîrşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligilor sale de
serviciu, fiind de fapt o răzbunare împotriva acestei persoane.
Motivele săvîrşirii acestui omor pot fi diverse, însă ele nu in-enţează la calificarea faptei şi la
stabilirea răspunderii penale.
6. Omorul intenţionat săvîrşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.(3) art.145 CP).
Omorul poate fi calificat ca săvîrşit de două sau mai multe persoane (mai reuşit fiind termenul
"omorul săvîrşit de un grup de persoane") în cazul în care persoanele (nu mai puţin de două) care
au participat la omor au acţionat de comun acord în privinţa victimei, în acest caz, înţelegerea
prealabilă a participanţilor nu este obligatorie. Ca omor săvîrşit de două sau mai multe persoane
sînt calificate nu numai acţiunile persoanelor, care nemijlocit au săvîrşit omorul, dar şi acţiunile
persoanelor care au contribuit la săvîrşirea lui prin aplicarea constrîngerii fizice sau psihice faţă de
victimă. Totodată, persoanele, care nu au săvîrşit direct omorul, dar care prin aplicarea
constrîngerii faţă de victimă au contribuit la omor, sînt calificate drept coexecutoare al omorului
intenţionat săvîrşit de două sau mai multe persoane.

8
 Acţiunile participantului la omorul intenţionat săvîrşit de două sau mai multe persoane
urmează a fi calificate potrivit lit.f) alin.(3) art.145 CP, indiferent de faptul dacă ceilalţi
participanţi la infracţiune nu au fost traşi la răspundere penală din cauza iresponsabilităţii lor în
virtutea prevederilor art.23 CP, fie în baza altor temeiuri prevăzute de lege.
Persoana, care a contribuit la săvîrşirea omorlui, dar care personal nu a săvîrşit omorul şi nu a
aplicat constrîngere fizică sau psihică faţă de victimă, poartă răspundere ca complice.
7. Omorul intenţionat săvîrşit de către o persoană care a mai săvîrşit un omor intenţionat
prevăzut la alineatul (1) sau (2) al art.145 CP (lit.g) alin.(3) art.145 CP). Pentru calificarea
infracţiunii conform semnului repetării, este necesar a stabili dacă persoana a mai săvîrşit înainte
un omor prevăzut la art.145 CP, la alin. (1) sau (2), indiferent de faptul dacă a fost condamnată sau
nu pentru primul omor.
Răspunderea penală pentru săvîrşirea repetată a omorului intenţionat sau pentru tentativa la
un aşa omor survine indiferent de faptul dacă vinovatul a fost executorul nemijlocit al omorului
precedent sau al tentativei de omor, fie a participat în calitate de complice la această infracţiune.
Dacă făptuitorul nu a fost condamnat pentru omorul sau tentativa de omor săvîrşite mai
înainte (prevăzute la alin.(1) sau (2) art.145 CP), atunci prima faptă va fi calificată aparte, iar a
doua, în cazul în care este consumată, va fi calificată potrivit alineatului corespunzător al art.145
CP, iar tentativa de omor va fi calificată conform art.27 CP şi lit.g) alin.(3) art.145 CP.
Unei calificări aparte vor fi supuse cazurile cînd:
a) anterior a avut loc tentativa de omor cu circumstanţe agravante, după care a fost săvîrşit
omorul intenţionat - infracţiune consumată prevăzută la alin.(1) sau (2) art.145 CP;
b) iniţial a fost săvîrşit omorul cu circumstanţe agravante, iar apoi a avut loc tentativa de
omor cu circumstanţe agravante (alin.(2) art.145 CP) sau fără ele (alin.(1) art.145 CP).
Dacă vinovatul a săvîrşit, în diferite perioade de timp, două tentative de omor prevăzute la
alin.(1) sau (2) art.145 CP şi nici pentru una nu a fost condamnat, atunci fapta în întregime se
califică conform art.27 CP şi literelor corespunzătoare ale alin.(2) art.145 CP.
În cazul în care vinovatul a săvîrşit anterior un omor intenţionat prevăzut la lit.g) alin.(3)
art.145 CP, iar apoi a mai săvîrşit un astfel de omor, ambele fapte trebuie calificate numai conform
lit.g) alin.(3) art.145 CP.
Omorul nu poate fi calificat conform lit.g) alin.(3) art.145 CP, dacă pentru omorul sau
tentativa de omor săvîrşite anterior a expirat prescripţia tragerii la răspundere penală (art.60 CP)
sau dacă au fost stinse antecedentele penale (art.111 CP).
Omorul intenţionat săvîrşit de către participanţii la atacul de banditism trebuie calificat prin
cumul de infracţiuni (art.145 CP, literele şi alineatele corespunzătoare, şi art.283 CP).
8. Omorul intenţionat săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi motive sadice (lit.h) alin.(3)
art.145 CP). E de la sine înţeles că orice omor intenţionat e însoţit de cruzime din partea
ucigaşului. Însa pentru a califica fapta conform lit.h) alin.(3) art.145 CP este necesară prezenţa nu
a oricărei cruzimi, ci a unei cruzimi deosebite. O aşa cruzime ţine atît de metodele de săvîrşire a
omorului, cît şi de alte circumstanţe ale faptei, care în ansamblu mărturisesc despre manifestarea
unei cruzimi deosebite din partea făptuitorului. Această noţiune face parte din aşa-numiţii indici
estimativi ai infracţiunii, care nu sînt definiţi şi explicaţi în cadrul legii; în fiecare caz în parte, în
dependenţă de împrejurările cauzei, ei sînt interpretaţi în mod deosebit de către lucrătorii organelor
de justiţie care examinează dosarul penal (anchetator, procuror, avocat, judecător). Aceasta asigură
într-o anumită măsură flexibilitatea aplicării lor, însă, totodată, persistă şi pericolul perceperii şi
aplicării lor neadecvate în practică.
Practica judiciară atestă faptul că cruzimea poate fi considerată deosebită atunci, cînd înainte
de a lipsi persoana de viaţă sau în timpul săvîrşirii omorului victima a fost supusă torturilor, schin-
giuirilor, a fost batjocorită sau cînd omorul a fost săvîrşit prin metode pe care vinovatul le-a
îmbinat cu bună ştiinţă cu cauzarea unor suferinţe deosebite victimei (i-a cauzat multiple leziuni
corporale, a folosit substanţe toxice ce i-au adus victimei chinuri, a arun-cat-o de la o înălţime, a

9
lipsit-o pe timp îndelungat de hrană, apă, căldură etc.). Cruzimea deosebită se poate manifesta, de
asemenea, şi prin faptul că omorul este săvîrşit în prezenţa persoanelor apropiate victimei (a
copiilor mici, a bolnavului şi a altor persoane care se află în stare de neputinţă), cînd vinovatul
conştientizează că prin acţiunile sale el le provoacă suferinţe deosebite.
Reieşind din cele indicate mai sus, considerăm că cruzimea deosebită reprezintă o suferinţă
suplimentară, fizică sau psihică, pentru victimă sau rudele apropiate ale acesteia, pe care ucigaşul
doreşte să o cauzeze sau o admite conştient.
Batjocora asupra cadavrului poate servi drept dovadă a unei cruzimi deosebite. Insă,
nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept
temei pentru calificarea omorului conform lit.h) alin.(3) art.145 CP, adică ca omor săvîrşit cu
deosebită cruzime.
În baza lit.h) alin.(3) art.145 CP se califică şi omorul intenţionat săvîrşit din motive sadice, în
literatura de specialitate termenul "sadism" se tratează ca satisfacere a poftei sexuale însoţită de
cauzarea durerii, de chinuirea victimei. Una dintre cele mai periculoase manifestări ale sadismului
este "desfătarea prin omor", care poate fi însoţită de un act sexual cu persoana deja omorîtă.
Sadismul poate să apară în perioada de pubertaţie, individul sa-tisfacîndu-şi pofta sexuală
prin metode inumane. Neputinţa sexuală, adevărată sau însoţită de sfiiciune, sentimentul depreciat
este o condiţie pentru naşterea sadismului, în unele cazuri sadismul este strîns legat de
particularităţile psihice sau fizice ale persoanei.
Varietăţi ale sadismului sînt, de asemenea, masochismul (satisfacerea poftei sexuale însoţită
de cauzarea suferinţelor partenerului sexual), gomosexualismul (satisfacerea poftei sexuale între
persoane de acelaşi sex) şi pedofilia (satisfacerea poftei sexuale cu copii).
În realitate, omorul din motive sadice este o varietate a omorului săvîrşit cu deosebită
cruzime. Omorul săvîrşit din motive sadice trebuie deosebit de omorul însoţit de viol. Deosebirea
constă în faptul că omorul din motive sadice este strîns legat cu acţiunile sexuale.
9. Omorul intenţionat săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni
săvîrşirea ei, precum şi însoţit de viol (lit.i) alin.(3) art.145 CP). În cazul omorului intenţionat
săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune ucigaşul, lipsind de viaţă victima, urmăreşte
scopul de a ascunde infracţiunea săvîrşită în trecut sau în momentul de faţă. Sub "'altă infracţiune"
trebuie de înţeles infracţiunea avînd orice grad prejudiciabil.
De obicei, în "altă infracţiune" sînt cuprinse cauzele de omor al martorului, al părţii vătămate,
al persoanei la care se găsesc probele infracţiunii etc.
Omorul intenţionat cu scopul de a înlesni săvîrşirea altei infracţiuni este caracterizat prin
aceea că vinovatul, lipsind victima : viaţă, urmăreşte scopul de a înlătura obstacolul care, după
părerea lui, va împiedica săvîrşirea infracţiunii preconizate. Un aşa omor poate fi săvîrşit atît pînă
la săvîrşirea infracţiunii plănuite, cît şi în timpul săvîrşirii acesteia. Săvîrşind omorul, infractorul
tinde să faciliteze săvîrşirea infracţiunii atît de către el însuşi, cît şi de alte persoane.
Pentru a califica fapta conform lit.i) alin.(3) art.145 CP nu este necesar ca în rezultatul
omorului vinovatul să-şi atingă scopul - de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea
ei. Determinant este faptul că omorul intenţionat a fost săvîrşit anume din acest motiv.
Infracţiunea pentru a cărei ascundere sau înlesnire a fost săvîrşit omorul va fi supusă unei
calificări aparte, adică fapta trebuie calificată prin cumul de infracţiuni. De exemplu, dacă omorul
a fost săvîrşit cu scopul de a ascunde furtul, acţiunile vinovatului trebuie calificate prin cumul de
infracţiuni - conform lit.i) alin.(3) art.145 CP şi art.186 CP.
Prin noţiunea de omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul care a fost săvîrşit în
timpul violului sau din motiv de răzbunare pentru opunerea de rezistenţă în timpul violului.
Luînd în consideraţie faptul că în acest caz se săvîrşesc două infracţiuni independente, fapta
săvîrşită va fi supusă calificării prin cumul de infracţiuni: potrivit lit.i) alin.(3) art.145 CP şi lit.e)
alin.(3) art.171.

10
 Dacă omorul a fost săvîrşit după viol cu scopul de a-l ascunde, acţiunile vinovatului urmează
a fi calificate în dependenţă de circumstanţele concrete ale cauzei conform literei şi alineatului
corespunzător al art.171 CP şi conform lit.i) alin.(3) art.145 CP - ca omor săvîrşit cu scopul de a
ascunde o infracţiune săvîrşită anterior.
10. Omorul intenţionat săvîrşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială
sau religioasă (lit.j) alin. (3) art. 145 CP). Prin ură socială trebuie de înţeles ura care poate să
apară între reprezentanţii diferitelor pături sociale (între bogaţi şi săraci, reprezentanţi ai diferitelor
organizaţii, partide, blocuri, mişcări etc.) în legătură cu activitatea lor obştească.
Ura naţională sau rasială se manifestă prin instigarea vrajbei sau a dezbinărilor naţionale ori
rasiale, direcţionale spre înjosirea onoarei şi a demnităţii naţionale, precum şi spre limitarea directă
sau indirectă a drepturilor, fie în scopul stabilirii avantajelor directe sau indirecte în dependenţă de
apartenenţa naţională ori rasială. Aşa conflicte pot avea loc în legătură cu greşelile comise în sfera
politicii şi a relaţiilor sociale, de exemplu: încălcarea legii cu privire la funcţionarea limbilor,
stabilirea unor limite sau privilegii privind angajarea în cîmpul muncii, privind instruirea în
instituţiile de învăţămînt de diferit nivel etc.
Duşmănia religioasă se manifestă în cazurile în care apar conflicte între reprezentanţii
diferitelor confesiuni (între creştini şi musulmani, catolici şi protestanţi, eudişti şi budişti etc.).
Drept pretext al conflictelor religioase poate servi intoleranţa faţă de alte confesiuni.
Ura sau intoleranţa socială, naţională, rasială se manifestă, de obicei, prin dispreţ, acte
agresive, răfuială fizică sau ameninţarea cu ea, nimicirea sau deteriorarea bunurilor şi alte acţiuni
ilegale.
Omorul intenţionat săvîrşit în scopul soluţionării conflictelor nominalizate se califică în baza
lit.j) alin.(3) art.145 CP. Insă trebuie să se ţină cont de faptul că un aşa omor poate fi săvîrşit şi fără
a exista asemenea conflicte între făptuitor şi victimă.
In prezenţa condiţiilor speciale acţiunile ucigaşului pot fi calificate prin cumul de infracţiuni
(art. 176, 181, 185 CP), în unele cazuri, acţiunile vinovatului se pot încadra în limitele celor mai
periculoase infracţiuni, cum ar fi, de exemplu, genocidul (art.135 CP).
11. Omorul intenţionat săvîrşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai
multor persoane (lit. k) alin. (3) art.145 CP). Pentru a califica omorul ca fiind săvîrşit prin
mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar a stabili dacă vinovatul,
realizîndu-şi intenţia de a omorî o anumită persoană, îşi dădea seama că el a folosit în acest scop
aşa mijloace care sînt periculoase pentru viaţă în general, nu însă numai pentru viaţa persoanei
agresate.
La astfel de mijloace se atribuie producerea unei explozii, incendieri, inundări, surpări,
împuşcătura din arma de foc, otrăvirea hranei, a apei, distrugerea construcţiilor şi a edificiilor, în
care, în afară de victimă, se mai află şi alte persoane, organizarea accidentului unui autovehicul, în
care, în afară de victimă, se aflau şi alte persoane, asfixierea cu gaze a mai multor persoane etc.
Dacă prin folosirea acestor mijloace au fost provocate leziuni corporale altor persoane, atunci
acţiunile făptuitorului se califică prin cumul de infracţiuni, adică el va fi tras la răspundere şi
pentru vătămarea intenţionată a integrităţii corporale.
Dacă în afară de persoana aleasă drept victimă decedează şi alte persoane, la calificare se
aplică suplimentar şi prevederile stipulate la lit.a) al in.(3) art. 145 CP; dacă însă moartea altor
persoane a fost provocată din imprudenţă, cele comise urmează a fi calificate şi conform art. 149
CP.
12. Omorul intenţionat săvîrşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa
organele sau ţesuturile victimei (lit.l) alin.(3) art.145 CP). În timpul de faţă s-au lărgit cu mult
posibilităţile medicinii în ce priveşte transplantarea organelor şi a ţesuturilor unei persoane la o altă
persoană, fapt ce condiţionează cererea înaltă la materialul donator respectiv. Cererea înaltă
privind materialul donator poate determina săvîrşirea omorului intenţionat cu scopul utilizării
organelor sau a ţesuturilor victimei.

11
 Omorul prevăzut la lit.I) alin.(3) art.145 CP este posibil în privinţa unui bolnav grav, care se
afla la tratament într-o instituţie medicală sau în privinţa persoanei care a nimerit într-un accident
şi a devenit jertfa acestuia, din care cauză nu este în stare să se îngrijească. Acest fel de omor poate
fi comis şi în privinţa altor persoane, inclusiv în privinţa omului sănătos sau în privinţa unor
micuţi.
Legea prevede răspunderea penală nu numai pentru omorul săvîrşit cu scopul de a folosi
organele victimei, ci şi pentru omorul comis cu scopul de a comercializa ţesuturile sau organele
victimei, inclusiv sîngele, limfa, creierul de os.
Pentru a califica omorul conform lit.l) alin.(3) art. 145 CP nu este obligatoriu ca vinovatul să-
şi atingă scopul, adică să folosească în realitate organele şi ţesuturile victimei.
Omorul săvîrşit cu scopul de a comercializa organele şi ţesuturile victimei trebuie calificat
conform lit.l) alin.(3) art. 145 CP.
Acest omor este săvîrşit în majoritatea cazurilor în scop de profit (din interes material), însă
poate fi săvîrşit şi din alte motive (din dorinţa de a salva viaţa persoanei apropiate pe contul vieţii
unei persoane străine, de a-i face pe plac şefului care e cointeresat în operaţie etc.).
Drept subiect al acestui omor poate fi recunoscută orice persoană fizică, responsabilă, care a
atins vîrsta prevăzută de lege, inclusiv medicul, fără de care comiterea unui aşa omor, de obicei, e
puţin posibilă.
13. Omorul intenţionat săvîrşit la comandă (lit. m) alin. (3) art. 145 CP). Omorul la
comandă reprezintă o modalitate a omorului săvîrşit din interes material, în acest caz persoana
cointeresată angajează o altă persoană (mercenar), care în lumea interlopă deseori e etichetată
"killer", cu scopul de a înlătura din calea sa victima. De regulă, ucigaşul, pentru a săvîrşi acest
omor, primeşte o oarecare recompensă (deseori destul de înaltă).
Dacă organizatorul, adică persoana care a comandat omorul sau persoana care a angajat
făptuitorul participă nemijlocit la săvîrşirea omorului, ea poartă răspundere penală în calitate de
coexecutor al omorului intenţionat săvîrşit la comandă, indiferent de motivele de care s-a condus
organizînd omorul.
Acţiunile organizatorului, care nu a participat nemijlocit la lipsirea de viaţă a victimei, nu pot
fi calificate ca coexecutare, ci vor fi calificate ca acţiuni săvîrşite cu participaţie complexă, cu
înţelegere prealabilă (art.45 CP şi lit.m) alin.(3) art.145 CP).
Executorul, la rîndul său, poate fi tras la răspundere numai în baza lit.m) alin.(3) art. 145 CP,
cu condiţia că lipsesc alte circumstanţe calificative.
Motivele săvîrşirii acestui tip de omor intenţionat pot fi diverse. Făptuitorul poate să
urmărească scopul de a se răzbuna, de a-l înlătura pe concurent, de a-şi întoarce datoria, bunurile
împrumutate victimei etc. Ucigaşul urmăreşte, de obicei, un interes material, însă în unele cazuri
poate să urmărească şi alte scopuri (de a satisface dorinţa şefului, pentru idee, pentru a obţine
satisfacţie morală etc.). însă, motivul săvîrşirii acestui omor nu influenţează la calificarea faptei.
Omorul prevăzut la alin. (3) art.145 CP se pedepseşte cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau
cu detenţiune pe viaţă.

II. Omorul săvîrşit în stare de afect (art.146 CP). Componenţa dată se caracterizează ca
omor intenţionat săvîrşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de
alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave
pentru cel vinovat sau rudele lui.
Infracţiunea se recunoaşte mai puţin periculoasă, deoarece în stare de afect vinovatul îşi
pierde controlul asupra comportamentului său, starea de afect fiind provocată de acţiunile ilegale
sau imorale ale victimei.
Starea de afect înseamnă o excitare puternic nervoasă (ură, disperare, furie), reacţie
emoţională specifică a persoanei, intensificare excesivă a proceselor psihice ale acesteia etc.
Totodată, aflîndu-se în stare de afect, persoana păstrează (însă într-un mod redus) posibilitatea de

12
a-şi da seama de caracterul prejudiciabil al faptelor sale şi de a-şi dirija comportamentul. Anume
starea de afect este circumstanţa ce atenuează răspunderea (vezi lit.i) alin.(1) art.76 CP).
Caracterul subit al omorului în cazul dat constă în faptul că el este săvîrşit imediat după
apariţia stării de afect, dar nu după o perioadă îndelungată în timp.
Starea de afect trebuie să fie generată de acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. La acţiuni
ilegale se referă acţiunile care sînt recunoscute ilegale de orice ramură de drept (civil,
administrativ, al muncii etc.). Drept temei pentru apariţia stării de afect în genere poate fi
recunoscut numai comportamentul imoral al victimei (de exemplu, soţul se întoarce din deplasare
şi îşi găseşte soţia făcînd dragoste cu alt bărbat).
La alte acţiuni ilegale ale victimei ce pot prejudicia interesele vitale ale vinovatului, ale
rudelor acestuia putem atribui acţiunile cinice şi brutale ale celui vinovat: nimicirea intenţionată
sau din imprudenţă a avutului victimei, samavolnicia, calomnia, insulta, determinarea la sinucidere
etc.
Latura subiectivă a omorului săvîrşit în stare de afect se caracterizează prin intenţie directă
sau indirectă. Motivul este răzbunarea pentru insulta provocată din partea victimei.
Acest omor se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.

III. Pruncuciderea (art.147 CP). Fapta se caracterizează ca omor intenţionat al copilului

nou-născut în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de
tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernămîntului, cauzată de naştere.
Cauza principală care permite a considera acest omor mai puţin periculos este starea psihică
şi fizică a femeii în timpul naşterii care îi diminuează capacitatea de a dirija acţiunile sale.
Drept omor al pruncului de către mamă se consideră fapta să-vîrşită în momentul cînd
pruncul s-a desprins de la placenta mamei şi a început o viaţă independentă, la fel şi omorul
săvîrşit în timpul naşterii, cînd copilul încă nu a început viaţa independentă în afara uterului
mamei.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată
(intenţie directă). Motivele sînt diverse (egoismul, aviditatea, teama faţă de părinţi, instigarea din
partea tatălui, ruşinea faţă de cei din jur etc.).
Subiectul infracţiunii este numai mama pruncului, persoana responsabilă care a atins vîrsta de
14 ani. Coparticipanţii, dacă sînt, poartă răspundere penală conform art.145 CP, alineatul
corespunzător.
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

VI. Lipsirea de viaţă la dorinţa victimei (eutanasia, art.148 CP).

Această infracţiune se caracterizează ca lipsire de viaţă în legătură cu o maladie incurabilă
sau cu suferinţele fizice, insuportabile, cauzate de ea, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora.
Pentru calificarea acţiunii conform art.148 CP sînt necesare două condiţii:
1) dorinţa victimei;
2) victima este bolnavă de o maladie incurabilă care îi provoacă suferinţe fizice
insuportabile.
Infracţiunea dată are componenţă materială.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă).
Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vîrsta de 14 ani.
Pentru această faptă se aplică pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani.

V. Lipsirea de viaţă din imprudenţă (art.149 CP) se săvîrşeşte în rezultatul sineîncrederii

exagerate sau al neglijenţei criminale.

13
 Imprudenţa este posibilă în raport cu însăşi acţiunea, care a provocat lipsirea de viaţă, fie
numai în raport faţă de consecinţele acestei acţiuni, cînd acţiunea vinovatului este săvîrşită
intenţionat. Vinovatul poate săvîrşi, din neglijenţă sau din imprudenţă, acţiunea care a tras după
sine moartea cuiva (medicul prescrie greşit unui bolnav medicamentul sau doza acestuia, militarul
scăpă din mînă un pistol încărcat apăsînd pe trăgaci etc.). De asemenea, persoana vinovată poate
săvîrşi intenţionat acţiuni care atrag după sine moartea cuiva, mizînd uşuratic pe faptul că urmările
prejudiciabile nu vor surveni (considerînd că pistolul nu este încărcat, militarul a apăsat pe trăgaci
şi şi-a ucis prietenul; mama în timpul somnului şi-a înăduşit copilul; în calitate de experiment
medicul a aplicat un medicament nou sau o metodă nouă de tratament şi a provocat astfel moartea
bolnavului). Al doilea tip de neglijenţă criminală este sineîncrederea exagerată - o formă mai
periculoasă.
Fapta prevăzută la alin.(1) art.149 CP se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.
La alin.(2) art.149 CP este prevăzută răspunderea pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă a
două sau a mai multor persoane.
Reieşind din conţinutul legii, pentru ca fapta să fie calificată conform alin.(2) art.149 CP, este
necesar ca în urma acţiunilor (inacţiunilor) vinovatului să fi survenit moartea a două sau a mai
multor persoane. Dacă în rezultatul faptei a fost omorîtă o persoană, iar alteia i-au fost pricinuite
din imprudenţă leziuni corporale, fapta nu va fi calificată potrivit alin.(2) art.149 CP.
În aşa caz omorul din imprudenţă va fi calificat potrivit alin.(1) art.149 CP, iar provocarea de
leziuni corporale din imprudenţă -potrivit art. 157 CP.
Această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

VI. Determinarea la sinucidere (art.150 CP). Această componenţă de infracţiune se

caracterizează ca determinare la sinucidere sau ca tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire
ori jignire din partea celui vinovat.
Obiectul acestei infracţiuni este viaţa, demnitatea şi onoarea persoanei.
Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni care duc la determinarea sinuciderii sau la
tentativa de sinucidere. Motivele săvîrşirii pot fi diverse, însă legislatorul le determină ca fiind:
1) persecutarea sistematică;
2) clivetirea;
3) jignirea.
Persecutarea sistematică poate fi exprimată prin diferite acţiuni, de exemplu, prin diverse
constrîngeri: lovituri, pricinuirea leziunilor corporale, lipsirea de hrană, de îmbrăcăminte, căldură,
privarea ilegală de libertate, eliberarea necondiţionată de la serviciu, limitarea unor drepturi ale
persoanei etc.
Clevetirea înseamnă în cazul de faţă că vinovatul răspîndeşte informaţii mincinoase, scorniri
care înjosesc demnitatea victimei.
Ştirile calomnioase pot fi răspîndite în formă verbală, scrisă şi multiplicată, fie printr-o
scrisoare anonimă etc.
Prin jignire trebuie de înţeles înjosirea sistematică a demnităţii persoanei, poreclirea cu
cuvinte cinice, obijduirea, aplicarea violenţei fizice sau psihice şi alte asemenea acţiuni, care
pricinuiesc victimei suferinţe morale şi fizice, care îi înjosesc demnitatea.
Semnul obligatoriu al acestei infracţiuni este survenirea morţii persoanei sau tentativa de
sinucidere, între comportarea vinovatului şi urmările care au survenit trebuie să existe legătura
cauzală.
Latura subiectivă ce caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă sau indirectă).
Drept subiect al determinării la sinucidere se recunoaşte persoana fizică, responsabilă, care a
atins vîrsta de 14 ani (pentru fapta prevăzută la alin.(2)) sau de 16 ani.
Fapta prevăzută la alin.(1) art.150 CP se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

14
 La alin.(2) art.l 50 CP se prevede răspundere penală mai sporită, aceasta în cazul în care fapta
a fost săvîrşită în următoarele circumstanţe calificative:
1) determinarea unei persoane la sinucidere care se află într-o dependenţă materială sau altă
dependenţă faţă de cel vinovat. Dependenţa materială poate fi condiţionată de întreţinerea totală
sau parţială, de situaţia cînd de făptuitor depinde îmbunătăţirea sau înrăutăţirea stării materiale a
victimei (dependenţa de părinţi, soţ (soţie), tutore etc.). Prin altă dependenţă trebuie de înţeles
raporturile nepatrimoniale (din sfera relaţiilor de căsătorie, familiale, de coabitare, dependenţa
dintre elev şi profesor, medic şi pacient, sportiv şi antrenor etc.);
2) comportarea plină de cruzime;
3) înjosirea sistematică a demnităţii persoanei victimei;
4) a soţiei (soţului) sau a unei rude apropiate.
Pentru această faptă, la alin.(2) art.150 CP se prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani.

15
PARTEA II.
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
Obiectul juridic nemijlocit - relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de
ocrotirea vieţii persoanei împotriva faptelor prin care se aduce atingere acestei valori sociale.
Latura obiectivă - se compune din acţiunile persoanei, care au cauzat moartea, au fost unele ilicite (de rănire,
otrăvire, ardere, aţâţarea unor animale sălbatice, lovire, utilizarea unor agenţi chimici, provocarea unei sperieturi
etc.) sau dintr-o inacţiune.
Latura subiectivă - Vinovăţia cu intenţia directă. Motivul şi scopul nu sunt calificate.
Subiectul infracţiunii - o persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de paisprezece ani.
Respectivele calificative analizate sânt doar câteva repere pentru a concepe în mare conţinutul
infracţional reflectat în dispoziţia articolului amintit. Mai pe larg studiaţi Bibliografie specială.
Până a recurge la soluţionarea speţelor, consultaţi Practica judiciară a Republicii Moldova
existentă în domeniul vizat.
Practica judiciară a Republicii Moldova existentă în domeniul vizat
1) Omorul intenţionat sau tentativa de omor intenţionat, săvârşit cu scopul de a-şi întoarce datoria, de a-
şi recupera paguba materială, nu poate fi calificat drept omor din interes material. (Decizia Colegiului Penal al
Curţii de Apel nr. 19-763/97 din 21.11.97, Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel din anii 1996-1999, pag.
139).
2) Acţiunile persoanei vinovate se califică drept omor intenţionat cu o deosebită cruzime nu mai dacă s-a
stabilit că făptuitorul a acţionat anume cu intenţia de a pricinui victimei în procesul omorului suferinţe deosebite.
(Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel nr. la-136/98 din 24.11.1998, Culegere de practică judiciară a Curţii de
Apel din anii 1996-1999, pag. 140).
3) Aplicarea în organe vitale a multiplelor lovituri, de care vinovatul e conştient că în urma lor poate
surveni decesul victimei, denotă intenţia de a omorî victima, şi acţiunile lui urmează a fi calificate ca tentativă de
omor, dacă acţiunea nu a fost dusă până la capăt din motive independente de voinţa lui. (Decizia Colegiului Penal
al Curţii de Apel nr. la-26/98 din 31.03.1998, Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel din anii 1996-1999,
pag. 141).
4) Omorul intenţionat săvârşit din gelozie, răzbunare şi din alte motive, rezultate din relaţii personale,
urmează a fi calificat ca omor săvârşit fără circumstanţe agravante, şi nu ca omor din intenţii huliganice. (Decizia
Colegiului Penal al Curţii de Apel nr. la-65/98 din 23.06.98, Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel din
anii 1996-1999, pag. 143).
5) Dacă moartea victimei a survenit în urma sugrumării cu mâinile, acţiunile făptuitorului urmează a fi
calificate drept omor intenţionat săvârşit cu o deosebită cruzime. (Decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de
Justiţie nr. lr/a-194/99 din 27.07.1999, Sinteza practicii judiciare a CSJ (1989-1999), Chişinău 2000, pag. 298).
6) Fapta femeii care a aruncat propriul copil în vârstă de 4 ani într-o fântână, ce s-a soldat cu decesul lui
în urma înecului, se califică drept omor intenţionat săvârşit cu o deosebită cruzime şi profitând de starea de
neputinţă a victimei. (Decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie nr. lr/a-211/99 din 14.09.1999.
Sinteza practicii judiciare a CSJ (1989-1999), pag. 301).
7) Tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă, adică dacă cel vinovat a prevăzut şi a dorit
survenirea decesului victimei, dar din cauze independente de voinţa făptuitorului acesta nu s-a produs. (Hotărârea
Prezidiului Judecătoriei Supreme din 06.09.1988 nr. 4u-251/88).
8) Drept omor intenţionat din intenţii huliganice trebuie calificat omorul săvârşit în baza lipsei evidente
de respect faţă de societate şi normele morale existente, când purtarea vinovatului este o provocare deschisă la
încălcarea ordinii publice şi e determinată de dorinţa de a se opune celor prezenţi, de a demonstra atitudinea
dispreţuitoare faţă de ei. (Decizia Colegiului Penal al Curţii de Apel nr. l-a-2/2000 din 01.02.2000. Culegere de
practică judiciară 1999-2000, pag. 157).
9) Omorul este calificat ca omor săvârşit din interes material în acele cazuri când curmarea ilegală a
vieţii se face cu scop de îmbogăţire, de însuşire în mod nelegitim a bunurilor şi altor valori sau de obţinere a unui
anumit profit. (Decizia Colegiului Penal al CSJ din 31.05.1998 nr. lca-151/1998).
10) Omorul intenţionat al paznicului săvârşit fără circumstanţele agravante indicate în art. 88 CP (în red.
Legii din 24.03.1961) urmează a fi calificat în baza art. 89 CP (în red. Legii din 24.03.1961). (Hotărârea
Prezidiului Judecătoriei Supreme din 28.05.1969 în cauza lui Maţco I.).
11) Omorul intenţionat săvârşit cu scopul de a ascunde un atac tâlhăresc comis urmează a fi calificat ca
omor săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune. (Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme nr. 4u-146/88
din 19.05.1988).
12) Acţiunile condamnatului au fost corect calificate ca omor intenţionat fără circumstanţe agravante din
motivul că omorul a fost săvârşit în urma unei certe într-un timp scurt, fără o cruzime deosebită. (Decizia
Colegiului Penal al CSJ nr. lca-53/2002 din 19.03.2002).
13) Acţiunile făptuitorului au fost calificate corect drept tentativă de omor intenţionat asupra a două sau
mai multe persoane prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane. (Decizia Colegiului
Penal al CSJ nr. lca-79/02 din 09.04.2002).
14) Omorul intenţionat săvârşit în urma unei înţelegeri prealabile de către un grup de persoane privind
comiterea atacului tâlhăresc impune responsabilitatea pentru omor şi persoanelor care nu au participat nemijlocit la
săvârşirea omorului. (Decizia Colegiului Penal al CSJ nr. lca-95/ 2003 din 10.06.2003).

16
 Speţa № 1. Inculpatul s-a manifestat violent faţă de victimă, ameninţând-o că o aruncă din
tren. Din frică, victima a sărit din trenul care se apropiase de staţie şi îşi micşorase viteza. În timpul
căderii, victima s-a izbit de un stâlp şi a decedat.
Prin rechizitoriul procurorului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea
infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii. Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
Soluţia: Autorul constrângerii faţă de victimă va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de
omor. Aceasta deoarece, nu există o determinare în sensul prevederilor art. 150 C.P. al R.M., în cazul
când victima nu ia în mod liber hotărârea de a se sinucide, ci a fost constrânsă să acţioneze într-un mod
periculos, pierzându-şi viaţa, ca urmare a acţiunilor violente ale inculpatului.
Speţa № 2. Urmărind să aibă raport sexual cu victima, inculpatul a transportat-o, împotriva
voinţei acesteia, cu autocamionul pe care-1 conducea. Pe parcurs, în urma violenţelor şi a presiunilor
exercitate asupra ei, victima şi-a manifestat intenţia de a sări. În timp ce autocamionul se afla în mers,
victima a sărit şi s-a accidentat mortal. Care este încadrarea juridică a faptei conducătorului auto ?
Soluţia: Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi
pedepsită de art. 145 alin. 3 lit. i) C.P. al R.M., deoarece inculpatul în loc să oprească autovehi culul, a
menţinut viteza, ceea ce demonstrează că a putut să prevadă producerea eventuală a unei accidentări
mortale, pe care, deşi nu a dorit-o, a acceptat-o.
Speţa № 3. În speţă, inculpatul l-a lovit cu pumnul în abdomen pe fiul său în vârstă de 6 ani,
provocându-i o vătămare foarte gravă, după care 1-a aruncat într-un râu, unde acesta a decedat prin
asfixie mecanică.
Prima instanţă 1-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat,
omor săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni, prevăzută de art. 145 alin. 3
lit. i).
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
Soluţia: Încadrarea juridică a faptelor inculpatului este greşită, deoarece actele sale de lovire a
victimei şi apoi aruncarea acesteia în apă fac parte integrantă din conţinutul infracţiunii de omor
calificat, prevăzut de art. 145 alin 3 lit. c) combinat cu lit. b), (asupra soţului (soţiei) sau a unei rude
apropiate) şi lit. d), (cu bună-ştiinţă asupra unui minor) aspecte calificate în baza principiului
individualizării răspunderii şi a pedepsei penale de la art. 7 C.P. al R.M. la calificarea, dar şi la
stabilirea şi aprecierea pedepsei instanţa va trebui să ţină seama la stabilirea limitelor din maximul
special cu posibilitatea de a depăşi limita pînă la maximul general al pedepsei privative de libertate sau
prin stabilirea pedepselor alternative prevăzute pentru acest aliniat al articolului vizat.
Speţa № 4. Încercând să violeze victima, inculpaţii au stăruit în acţiunea lor chiar şi după ce
acesta i-a avertizat că va sări pe fereastră de la mare înălţime, ceea ce a şi făcut.
Fapta inculpaţilor constituie un omor calificat în condiţiile prevăzute de art. 145 alin 3 lit. i
C.P. al R.M. sau o tentativă la infracţiunea de viol art. 27 coroborat cu art. 145 ur mată de sinuciderea
victimei?
Soluţia: Exercitându-şi acţiunea lor infracţională asupra victimei, după ce aceasta şi-a
manifestat, fără echivoc, hotărârea de a nu ceda presiunilor şi de a-şi curma viaţa în modul în care i-a
avertizat pe inculpaţi, aceştia au avut reprezentarea că vor determina producerea morţii victimei, prin
continuarea insistenţelor lor în realizarea scopului urmărit.
În consecinţă, fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor
calificat prevăzută de art. 145 alin. 3 lit. i) (însoţit de viol) C.P. al R.M.
Speţa № 5. Inculpatul a vărsat conţinutul unei sticle de petrol peste doi copii ai concubinei
sale, în timp ce aceştia dormeau şi apoi le-a dat foc.
Atunci când copiii s-au trezit şi au vrut să se salveze, inculpatul a încercat să-i împiedice —
împrejurare care a dus la producerea de arsuri deosebit de grave pe 70—90% din suprafaţa corpului
ambelor victime şi în cele din urmă la decesul acestora.
Care este încadrarea juridică a faptei ?
Soluţia: Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută şi
pedepsită de art. 145 alin. 3 lit. h), (cu deosebită cruzime) C.P. al R.M.
Speţa № 6. În speţă, inculpatul a aplicat părţii vătămate — care dormea — o lovitură de
topor în cap, în scopul de a-i lua banii pe care acesta îi avea asupra sa. De teamă însă, a părăsit locul
faptei, fără a mai comite sustragerea banilor.
Care este încadrarea juridică a faptei?
Soluţia: Respectiva faptă infracţională se va califica în baza art. 145 alin. 2 lit. b, C.P. al
R.M.ca omor din interes material. Iar faptul că bunul nu a fost până la urmă sustras nu are relevanţă la
calificarea respectivei infracţiuni ca o tentativă art. 27 C. P. al R.M., dar ca un omor consumat,
deoarece iniţial în reprezentarea sa psihică a avut acest scop de profit. Respectiv, faptul nu va avea
calificativul art. 145 alin. 3 lit i), (cu scopul de a ascunde o altă infracţiune…), deoarece renunţarea

17
benevolă la o parte din infracţiune art. 54 C.P. al R.M nu constituie infracţiune. Acest fapt însă va fi
luat în calcul de către instanţa de judecată în baza principiului individalizării răspunderii şi a pedepsei
penale de la art. 7 C.P. al R.M. la stabilirea şi aprecierea pedepsei penale, unde instanţa va trebui să ţină
seama la stabilirea limitelor maximului sau a minimului special al pedepsei pentru infracţiunea
respectivă.
Speţa № 7. Prima instanţă 1-a condamnat pe inculpatul I. Gh., pentru infracţiunea de omor
calificat comisă în condiţiile art. 145 Omor intenţionat, raportat la art. 145 alin. 2, lit. d), (în legătură
cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti) C.P. al R.M. Fapta a constat în
aceea că a aplicat portarului V.V. o lovitură de cuţit în zona inimii care a cauzat decesul victimei,
fapta fiind comisă în legături cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu a acesteia.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul a pătruns în căminul de nefamilişti
al unei întreprinderii, fără încuviinţarea portarului pentru a vorbi cu o domnişoară. Însă ea, bănuind
intenţiile acestuia de a realiza un raport sexual forţat, a plecată din cameră. În urma scandalului
apărut şi la invitaţia celorlalte colocatare de a părăsi locuinţa, acesta a refuzat. În urma zgomotului,
portarul V.V. l-a prins pe I. Gh. de mânecă şi la refuzul lui I. Gh. de a părăsi locuinţa, V. V. a aplicat
forţa asupra lui I. Gh. pe care 1-a pălmuit şi 1-a ameninţat. La un moment dat, inculpatul a reuşit să
fugă, a luat un cuţit dintr-o cameră cu care i-a aplicat paznicului o lovitură mortală.
Inculpatul a declarat recurs, considerând ilegală şi netemeinică calificarea juridică dată de
primele două instanţe a faptei sale, faţă de condiţiile în care a fost comis omorul, adică cu depăşirea
atribuţiilor de serviciu de către victimă. Solicitând reîncadrarea faptei în baza art. 146 Omor în stare
de afect.
Cum se motivează admiterea sau respingerea recursului?
Soluţia: Recursul nu este întemeiat, deoarece V. V. a acţionat în limite legale. Iar caracterul
insistent de a rămâne în continuare în căminul menţionat şi la insistenţele colocatarelor şi a paznicului
nu relevă aspectul stării de afect al lui I. Gh. (Vezi: art. 134 Rudenia C.P. al R.M. şi art. 145 alin. 3 lit.
b., C.P. al R.M.)
Speţa № 8. S-a reţinut că inculpatul B. H., aflând că soţia sa a întreţinut relaţii
extraconjugale, a maltratat-o, şi anume a legat-o, apoi i-a tăiat părul de pe cap şi genele, i-a ars
sprâncenele, după care, stropind-o cu benzină, i-a dat foc. Apoi, la strigătele părţii vătămate de
chemare în ajutor, a luat o cârpă cu ajutorul căreia a oprit procesul de ardere, ceea ce a determinat
leziunile corporale rezultate au necesitat un timp de îngrijire medicală pentru vindecare de 15-20 de
zile.
Care este încadrarea juridică a faptei?
Soluţia: Fapta respectivă trebuie încadrată în baza art. 27 şi 145 alin. 3, lit. h) (cu deosebită
cruzime) C.P. al R.M., deoarece nu sunt întrunite condiţiile renunţării benevole la comiterea
infracţiunii art. 54 C.P. al R.M. Această renunţare s-a datorat strigătelor soţiei şi nu din voinţa proprie
a lui B. H. În caz contrar, fapta ar fi putut fi eventual calificată în baza art. 151 C.P. al R.M.
Vătămarea corporală gravă, dacă în urma vătămărilor s-au produs acele desfigurări iremediabile ale
feţei.
Speţa № 9. Prima instanţă, a stabilit în fapt, că între familiile inculpaţilor M. I., M. J. şi ale
victimei B. L., au existat relaţii vechi de duşmănie, deşi se aflau în raporturi de rudenie apropiată, prin
faptul că tatăl firesc al inculpaţilor şi mama victimei erau fraţi. Din motive de duşmănie în cadrul unui
conflict declanşat de victimă, inculpaţii i-au aplicat acesteia mal multe lovituri cu briceagul la zona
toracelui, care i-au produs decesul victimei B. L.
Inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de omor
calificat, prevăzut fie de art. 145 alin. 3 lit. b., C.P. al R.M. (a unei rude apropiate), reţinându-se că
tatăl inculpaţilor, deşi s-a născut din relaţii de concubinaj fără o recunoaştere formală a filiaţiei sale,
era frate cu mama victimei, fapt ce a rezultat din declaraţiile martorilor. În recurs inculpaţii au cerut
schimbarea încadrării juridice a faptei comise din art. 145 alin. 3 lit. b., C.P. al R.M. în art. 145 alin
1. C.P. al R.M., pe motiv că din actele de stare civilă nu rezultă prezenţa unei legături de rudenie între
ei şi victimă.
Cum se stabileşte legătura de rudă apropiată în procesul penal şi în consecinţă, care este
calificarea juridică a faptei comisă de inculpaţi?
Soluţia: La soluţionarea cazului ţineţi seama de dispoziţiile art. art. 134 Rudenia C.P. al R.M.
şi a art. 145 alin. 3 lit. b., C.P. al R.M.
Speţa № 10. În speţă, reţinându-se că inculpatul, prin acţiuni diferite, dar în aceeaşi
împrejurare, a lovit cu cuţitul două persoane, punând în primejdie viaţa numai a uneia dintre acestea,
a fost condamnat pentru tentativa de infracţiune de omor prevăzută de art. 27 raportat la art. 145 C.P.
al R.M. şi infracţiunea de vătămare intenţionată corporală gravă prevăzută de art. 151 C.P. al R.M.
Ulterior, după o lungă perioadă de timp, una din victime a decedat.

18
 Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
Soluţia: La soluţionarea cazului, ţineţi seama de dispoziţiile art. 145 alin. 3 lit. a) cu luarea în
considerare a dispoziţiilor art. 27 C.P. al R.M.
Speţa № 11. S-a constatat că X, dorind să facă o glumă asupra lui Y, a simulat că trage un foc
de armă în direcţia acestuia. Amuzându-se de faptul că Y se speriase şi cunoscând faptul că arma se
află pe siguranţă, a apăsat pe trăgaci, asupra mecanismelor pistolului mitralieră, ceea ce a cauzat o
împuşcătură mortală a victimei. Ulterior, disperat, a vrut să se sinucidă, fiind în relaţii bune cu
victima.
Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în
domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.

Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT

Obiectul juridic nemijlocit - relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de
ocrotirea vieţii persoanei împotriva faptelor prin care se aduce atingere acestei valori sociale.
Latura obiectivă - se compune din acţiunile persoanei care au cauzat moartea, unele ilicite (de rănire, otrăvire,
ardere, aţâţarea unor animale sălbatice, lovire, utilizarea unor agenţi chimici, provocarea unei sperieturi etc.) sau
dintr-o inacţiune.
Latura subiectivă a omorului săvârşit în stare de afect se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă,
survenite numai în mod subit, adică spontan.
Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.
Respectivele descrieri sumare ale elementelor calificative sânt doar câteva repere pentru a
concepe în mare parte conţinutul infracţional reflectat în dispoziţia articolului amintit. Atrageţi atenţia
la unele detalii mai semnificative ale infracţiunii în urma consultării Bibliografiei speciale.
Până a recurge la soluţionarea speţelor, consultaţi Practica judiciară a Republicii Moldova
existentă în domeniul vizat.
Practica judiciară a Republicii Moldova existentă în domeniul vizat.
1) Acţiunile inculpatului care a săvârşit un omor intenţionat fără circumstanţe agravante au fost calificate
greşit ca omor săvârşit în stare de afect.
Unul din criteriile de bază ale stării de afect îl constituie caracterul subit al comiterii infracţiunii ca o
reacţie nemijlocită la evenimentul care a provocat-o. Acţiunile de răspuns trebuie să urmeze nemijlocit după actele
ilegale ale victimei. Intervalul considerabil de timp dintre circumstanţele care au provocat starea de afect şi omor
exclude calificarea faptei drept omor săvârşit în stare de afect. (Decizia Colegiului Penal al CSJ nr-lr/e-140/98 din
17.09.1998. Sinteza practicii judiciare a CSJ (1989-1999), pag. 292).
2) Drept elemente necesare ale omorului săvârşit în stare de afect sunt survenirea subită a emoţiei şi
condiţionarea ei de acţiunile ilegale ale victimei – violenţă sau insulte grave. (Decizia Colegiului Penal al CSJ nr.
lro-153/2003 din 23.09.2003).
3) Acţiunile inculpatului urmează a fi calificate ca omor săvârşit în stare de afect, dacă ele au fost o
urmare a actelor de violenţă şi a insultei grave din partea victimei. (Decizia Curţii de Apel nr. lr-863/98 din
24.09.98. Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel (1996-1999), pag. 145).
4) Când caracterul acţiunilor vinovatului denotă intenţia directă de omor în stare de afect survenit în mod
subit, dar moartea victimei n-a survenit din cauza unor circumstanţe independente de voinţa vinovatului asemenea
acţiuni, urmează să fie calificate drept tentativă de omor intenţionat săvârşit în stare de afect. (Decizia Colegiului
Penal al Curţii de Apel nr. 2r-233/99 din 04.03.1999. Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel (1996-1999),
pag. 146-147).
5) Aplicarea loviturii cu toporul în stare de afect a fost calificată greşit ca tentativă de omor. (Decizia
Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme nr. 2k-1147/88 din 16.06.1988).
6) Omorul intenţionat comis cu o deosebită cruzime a fost greşit calificat drept omor în stare de afect.
(Decizia Colegiului Penal al CSJ din 19.12.2000 nr. lca-156/2000).
7) Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit şi provocată de insultele grave ale victimei a
fost greşit calificat drept omor intenţionat fără circumstanţe agravante. (Decizia Colegiului Penal al Judecătoriei
Supreme din 29.11.1988 nr. 2k-2144/88).
Speţa № 1. Inculpatul s-a certat cu victima, a ameninţat-o, apoi a plecat, iar după
aproximativ 10 minute a revenit înarmat cu un cuţit, cu ajutorul căruia a suprimat viaţa victimei.
Săvârşit în astfel de împrejurări, omorul este simplu (art. 145 C. pen. al R.M.) sau calificat
(art. 145 alin. 2., sau 3, C.P. al R.M. sau 146 omor în starea de afect)?
Soluţia: Din împrejurările săvârşirii faptei nu se poate reţine că inculpatul a comis omorul cu
premeditare, art. 145 alin. 2., lit. a)., C.P. al R.M., intervalul de timp scurs fiind insu ficient pentru
pregătirea omorului şi exclude ipoteza că ar fi meditat cu privire la săvârşirea faptei.

Articolul 147. PRUNCUCIDEREA

Obiectul juridic nemijlocit al pruncuciderii îl constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al copilului
nou-născut.

19
Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să priveze de viaţă victima:
sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii.
Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după naştere.
Latura subiectivă a pruncuciderii se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
Subiect al pruncuciderii poate fi numai mama copilului nou-născut, care a împlinit vârsta de paisprezece ani.
Acestea sânt doar câteva repere pentru a concepe în mare conţinutul infracţional reflectat în
dispoziţia articolului amintit. Mai pe larg studiaţi Bibliografie specială.
Speţa № 1. Din probele administrate, a rezultat că inculpata a ascuns sarcina şi nu a
înştiinţat organele medicale de specialitate. A născut singură fără nici o asistenţă din partea cuiva,
apoi a abandonat copilul într-un loc puţin circulat. Fiind însă descoperită, a sugrumat copilul cu o
basma şi 1-a îngropat în grădină.
Care este încadrarea juridică a faptei?
Soluţia: Fapta constituie o infracţiune de omor prevăzută şi pedepsită de art. 145 C.P. al R.M.
alin. 3 lit. b), (asupra unei rude apropiate) d) (cu bună-ştiinţă asupra unui minor).
Speţa № 2. Inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de pruncucidere, prevăzută si pedepsită de art. 147 C.P. al R.M., însă, ceea ce determină
încadrarea faptei în dispoziţiile art. 147 C.P. al R.M., nu este tulburarea determinată de împrejurări
anterioare procesului fiziologic al naşterii, ci starea psiho-fiziologică anormală ce se poate produce în
timpul naşterii.
Soluţia: Starea psihică în care se găsea inculpata, constituie mobiluri ale săvârşirii faptei, care
nu au însă o semnificaţie juridică în înţelesul de tulburare pricinuită de naştere, astfel cum prevede art.
145, omor, C.P. al R.M. prevăzută şi pedepsită de art. alin. 3 lit. b), (asupra unei rude apropiate) d) (cu
bună-ştiinţă asupra unui minor).
Speţa № 3. Imediat după naştere, inculpata a suprimat în mod violent, viaţa noului născut.
Psihicul inculpatei a fost influenţat de starea conflictuală premergătoare naşterii, datorită temerii de
reacţia soţului, părinţilor săi precum şi a oprobiului celor din jur. Care este încadrarea juridică a
faptei ?
Soluţia: La încadrarea juridică a faptei ţineţi seama de prevederile art. 145, alin. 3 lit. b),
(asupra unei rude apropiate) d) (cu bună-ştiinţă asupra unui minor) C.P. al R.M.
Speţa № 4. Mama noului născut a săvârşit fapta de pruncucidere pe baza activităţii
infracţionale desfăşurate de către un instigator şi un complice. Care este încadrarea juridică a faptei
participanţilor?
Soluţia: La calificarea activităţilor, complicelui ori instigatorului, ţineţi seama de dispoziţiile
art. 145, alin. 3 lit. d) (cu bună-ştiinţă asupra unui minor), iar nu la infracţiunea de pruncucidere, C.P. al
R.M.

Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ

Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni este identic cu cel al omorului intenţionat şi constituie relaţiile
sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă.
Latura obiectivă se realizează ca şi omorul intenţionat printr-o activitate de ucidere. Aceasta poate consta în
acţiune sau inacţiune.
Latura subiectivă – Vinovăţia din imprudenţă în ambele modalităţi; încrederea exagerată în sine şi neglijenţa
criminală.
Subiectul infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.
Analizele prezentate în mod sumar pot constitui doar câteva repere pentru a concepe în mare
conţinutul infracţional reflectat în dispoziţia articolului amintit. Vezi mai amănunţit Bibliografie
specială.
Până a recurge la soluţionarea speţelor, consultaţi Practica judiciară a Republicii Moldova
existentă în domeniul vizat.
Practica judiciară a Republicii Moldova existentă în domeniul vizat:
1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a fost greşit calificată drept vătămare intenţionată gravă a integrităţii
corporale care a provocat decesul victimei. (Decizia Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme din 10.04.1986 nr.
2c-1214/86. Decizia Colegiului Penal al CSI din 14.11.2000 nr.lca-143/2000).
2) Dacă omorul este rezultatul nerespectării conştiente a regulilor de precauţie cu privire la purtarea şi
folosirea armelor de foc, acţiunile persoanei urmează a fi calificate drept lipsi re de viaţă din imprudenţă. (Decizia
Colegiului Penal al Curţii de Apel nr. lr-993/98 din 25.11.1998. Culegere de practică judiciară a Curţii de Apel
(1996-1999), pag. 149-150).
3) Acţiunile condamnaţilor au fost calificate ca omor din imprudenţă în formă de neglijenţă criminală,
fiindcă ei, ştiind despre necesitatea vaccinării contra tetanos, nu au efectuat vaccinarea, bolnavul nu s-a aflat sub
supraveghere, în urma cărui fapt victima a decedat. (Decizia Colegiului Penal al Judecătoriei Supreme din
05.12.1985 în cauza lui Andronati).
4) Dacă moartea părţii vătămate a survenit în urma lovirii victimei cu capul de un obiect contodent în
timpul căderii cauzate de o lovitură acţiunile celui vinovat se califică drept lipsire de viaţă din imprudenţă cu

20
condiţia ca făptuitorul să nu fi avut intenţia de omor. (Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme din 06.12.1988
nr. 4u-327/88).
Speţa № 1. Prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 30 ianuarie 1992, inculpatul B. Gh.,
după ce consumase băuturi alcoolice împreună cu P. S. la restaurant, au plecat spre casă, la un
moment dat, inculpatul l-a lovit cu palma peste faţă pe victima P. S., izbindu-l de un troleibus care era
în mers, fapt care a provocat moartea victimei prinsă sub roţile unui automobil.
Prin sentinţa penală inculpatul B. Gh. a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru
infracţiunea de omor prevăzută de art. 145 alin. 1, C.P. al R.M.
În motivele de recurs, inculpatul susţine că încadrarea juridică corectă a faptei este în art.
149 alin. 1 C. P. al R.M., întrucât nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima. Iar troleibusul a apărut
de după colţ. Este întemeiat recursul inculpatului?
Soluţia: Recursul este întemeiat. Iar încadrarea juridică justă a faptei credem că este în art.
149 alin. 1 C. P. al R.M lipsire de viaţă din imprudenţă,.
Speţa № 2. Un conducător auto, cu experienţă, circulă pe drum public cu un autovehicul ce
are sistemul de frânare defect şi cu toate măsurile sale de a se deplasa cu viteză redusă, se produce o
coliziune, în urma căreia o persoană decedează.
S-a reţinut infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă, prevăzută de art. 149 alin. 1 C.P.
al R.M. modalitatea sineîncrederii, deoarece în cazul în care în această situaţie şoferul a prevăzut că,
circulând în condiţiile deschise, va putea produce un rezultat socialmente periculos, nu l-a acceptat
socotind că acesta nu se va produce, întrucât va fi atent, se va deplasa cu viteză moderată etc.,
dovedindu-se în final că în concret aceste temeiuri nu au fost suficiente.
Soluţia: Adevărat că în cazul dat făptuitorul crede sincer, dar greşit, că rezultatul nu se va
produce. Dar calificarea faptei respective credem că este la art. 264 alin. 3 lit. b) C.P. al R.M..,
încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către
persoana care conduce mijlocul de transport. Şi aceasta având în vedere mijlocul calificat cu care s-a
realizat respectivul fapt infracţional, mijlocul de transport auto şi, respectiv, calitatea de subiect
calificat al infracţiunii - conducător auto.
Speţa № 3. Fapta unui mecanic, care primind dispoziţia de serviciu de a coborî două panouri
fixate pe platforma unui turn de răcire din întreprindere, a aruncat de la înălţime unul din panouri.
Acesta, în cădere, a lovit un muncitor, cauzându-i moartea. Fapta respectivă a fost calificată de către
instanţa de judecată ca o infracţiune care constituie infracţiunea omor din sineîncredere, prevăzut şi
pedepsit de art.149 al. 2. al C.P. al R.M.
Soluţia: Instanţa a pronunţat o hotărîre corectă. În consecinţă, dat fiind faptul că inculpatul a
primit instructajul în acest sens, omorul din sineîncredere a victimei s-a datorat nerespectării
dispoziţiilor legale şi a măsurilor privind activitatea săvârşită de inculpat, astfel că fapta se încadrează
în dispoziţiile art. 149 C.P. al RM.
Speţa № 4. X. trage cu arma într-un animal care se află pe aproape de Y. Încrederea lui X în
calităţile sale de bun trăgător în condiţiile concrete s-a dovedit neîntemeiată şi, cu toate că existau
nişte abilităţi în mod real, în cazul dat a acţionat ca atare greşit, omorându-l pe Y.
Soluţia: Făptuitorul prevede două urmări ale acţiunii (inacţiunii) sale; o urmare cuprinsă sau nu
în norma de incriminare, pe care o doreşte, şi o urmare totdeauna prevăzută de legea penală, care este
sub aspectul producerii ei, incertă şi subordonată celei dintâi, pe care nu o doreşte şi nici nu o acceptă.
Însă având în vedere că intenţiei indirecte şi imprudenţei modalitatea sineîncrederii le este comună
prevederea, cu deosebirea că infractorul în cazul sineîncederii se bazează pe împrejurări obiective, reale
şi nu pe hazard, dar, totuşi, pe care le apreciază greşit. Astfel, fapta respectivă constituie infracţiunea
omor din sineîncredere, prevăzut şi pedepsit de art.149 al C.P. al R.M.
Speţa № 5. Cineva lasă o armă încărcată pe masă.O altă persoană o i-a, aceasta se descarcă şi
omoară un om. Care este încadrarea juridică a faptei?
Soluţia: Fapta respectivă constituie infracţiunea omor din neglijenţă, prevăzut şi pedepsit de
art.149 al C.P. al R.M.
Speţa № 6. Casierul lasă casa de bani neîncuiată şi altcineva sustrage banii din casă fără a
exista o înţelegere prealabilă în acest sens. Care este încadrarea juridică a faptei?
Soluţia: În acest caz se comite o faptă de neglijenţă în serviciu art. 329 C.P. al R.M., deoarece,
pe de o parte acesta nu prevede rezultatul, dar, pe de altă parte, el putea şi trebuia să prevadă acel
rezultat.
Speţa № 7. S. C., mecanic la atelierul de reparaţii auto, fără a avea calificarea necesară şi
fără a fi autorizat, a condus un elector-stivuitor, punându-l în mişcare cu ajutorul unei chei
improvizate. La un moment dat, victima G.T., cu consimţământul inculpatului, s-a urcat pe
autostivuitor, cu picioarele pe paletă. În timp ce conducea utilajul în aceste condiţii, inculpatul a
efectuat manevre de ridicare şi coborâre a paletelor acestuia. Din această cauză şi datorită unei

21
frânări bruşte, victima şi-a pierdut echilibrul, căzând de la o înălţime de 2,5 m. pe pardoseala de
beton. Datorită leziunilor suferite (traumatism cranio-cerebral acut deschis şi fractura bazei
craniului), victima a decedat. Care este încadrarea juridică a faptei?
Soluţia: În acest caz, inculpatul este vinovat de moartea victimei, deoarece n-a prevăzut, însă
trebuia şi putea să prevadă, posibilitatea producerii accidentelor cu urmări periculoase pentru viaţa
victimei, căreia îi permisese să se urce pe autostivuitor.
Speţa № 8. În după-amiaza uneia din zile, D.I., şofer de autobus, a plecat din staţie cu uşile
deschise, contrar prevederilor regulamentului pentru aplicarea decretului corespunzător, iar victima
C. N., nerespectând prevederile din acelaşi regulament, a călătorit în stare de ebrietate, pe scara
autobusului, de unde a căzut pe asfalt, accidentându-se mortal. La judecată şoferul a invocat cazul
fortuit, adică s-a referit la faptul că respectivul accident s-a produs din întâmplare sau fără vinovăţie
art. 20 C.P. al R.M.
Prima instanţă însă l-a condanmat pentru infracţiunea de lipsire de viaţă din imprudenţă,
prevăzută de art. 149 alin. 1 C.P. al R.M.
Soluţia: La calificarea faptei ţineţi seama de dispoziţiile art. 264 alin. 3 lit. b) C.P. al R.M. şi de
modalitatea neglijenţei art. 18 C. P. al R.M., partea a II-a.
Speţa № 10. În speţă se pune în discuţie situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit
un accident, ce a dus la moartea unei persoane, din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a
motorului, defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii, împrejurare care nu ar fi
putut fi prevăzută de nici o altă persoană aflată în situaţia şoferului, dar care se interpretează drept
infracţiune săvârşită fără vinovăţie; acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut
trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală.
Soluţia: În exemplul invocat ţineţi seama la calificare de alin. 3 art. 264 C.P. al R.M. şi de art.
20 C.P. al R.M.
Speţa № 11. Cum este calificată fapta lui A. I., care conducea microbuzul pe str. Mioriţa spre
Gh. Asachi, mun. Chişinău, cu o viteză de aproximativ 65 km/oră, din imposibilitatea tehnică de a
stopa mişcarea microbuzului ori de a ocoli pietonul S. V., l-a lovit, cauzându-i vătămări corporale
grave sănătăţii.
Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în
domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.
Speţa № 12. În speţă, inculpatul militar în termen, s-a jucat cu pistolul mitralieră din dotare,
efectuând manevre repetate de introducere şi expulzare a cartuşelor pe ţeava armei care era
îndreptată spre un alt ostaş, care stătea culcat pe o foaie de cort. La un moment dat, deşi victima îl
avertizase să înceteze jocul,acesta a apăsat pe trăgaciul pistolului mitralieră, după ce trăsese
închizătorul şi introdusese cartuşul pe ţeava, crezând că pârghia este asigurată. Glonţul a pornit, iar
victima a fost împuşcată în abdomen de la distanţă mai mică de 2 m.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, considerându-se că fapta
a fost comisă cu intenţie indirectă, deoarece inculpatul neasigurând arma şi înlocuind încărcătorul gol
cu altul plin de cartuşe, după care a manevrat tija de armare introducând cartuş pe ţeava şi (cu arma
îndreptată spre victimă) a apăsat pe trăgaci, a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu 1-a
urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Este corectă încadrarea juridică dată faptei
inculpatului?
Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în
domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.

Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE

Obiectul nemijlocit al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei.
Latura obiectivă reprezintă o acţiune prin care o persoană o determină, adică o îndeamnă şi o convinge pe alta de a
se sinucide.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă nu poate fi, pentru că
dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere trebuie calificată drept omor.
Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Speţa № 1. Inculpatul a torturat victima, a supus-o la chinuri repetate, scandaluri şi bătăi.
Această conduită a inculpatului a adus victima într-o stare de disperare, culminând cu sinuciderea
acesteia.
Care este încadrarea judiciară a faptei?
Soluţia: Fapta constituie infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii, prevăzută şi
pedepsită de art. 150 alin. 1 C.P. al R.M. Ca modalităţi de determinare la sinucidere, cum textul nu face
precizări, acestea sunt variate, fiind posibil ca activitatea infracţională să se realizeze nu numai prin a
îndemna, a convinge, a amăgi, ci şi prin alte mijloace.

22