MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE
FACULTATEA ARTĂ TEATRALĂ, COREGRAFICĂ ȘI MULTIMEDIA
Catedra Management artistic și Culturologie

Referat
La specialitatea ”Teatrul național-teatrul European:confluențe”
Tema: Actorul, regizorul, scenograful, artistul- Gabor Tompa

Coordonat:Svetlana Târțău.dr.univ.

Chișinău, 2021

Biografia Gabor Tompa

Regizorul maghiar din România Gábor Tompa s-a născut la 8

august 1957 în Târgu Mureș, Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară.
  Gábor Tompa a studiat îm anii 1976–1981 la Academia de Teatru si Film
din Bucureşti, deține diploma în Regie de teatru, film si televiziune. După
finalizarea studiilor se angajează la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, activând ca
regizor timp de 4 ani, apoi la regizor principal timp de 5 ani și din 1990 până în
present este Director al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Dar activitatea lui Gábor Tompa  nu se limitează la Teatrul Maghiar de

Stat Cluj, astfel din 2007 este în paralel cu activitatea de bază și director de
program al Facultăţii de Regie la Universitatea din California, San Diego.
Totodată în perioada  2006 – 2008 a fost membru individual al Uniunii
Teatrelor din Europa, ca mai apoi începând cu luna mai 2018 să fie numit
președinte al Uniunii Teatrelor din Europa. 

Este cunoscut faptul că Gábor Tompa  vorbește fluent 6 limbi și anume:

maghiară, română, engleză, germană, franceză și catalană. Acesta a realizat
multe spectacole în străinătate; în orașele San Diego, Los Angeles, SUA,
Marea Britanie, Slovenia, Germania, Franța, Ungaria, Yugoslavia, Austria,
Spania,Canada, Serbia și Coreea de Sud.

Regizorul maghiar din România Gábor Tompa și-a bucurat compatrioții

aducând în scenele din țară o diversitate de spectacole pe baza operelor literare
ale scriitorilor români, ptrintre care enumerăm pe: Eugen Ionesco, Aureliu
Manea, Luca Caragiale, Samuel Beckett, Lucian Blaga și alții, dar și pe baza
operelor ca fac parte din literatura universală și operelor muzicale ale
binecunoscuților autori: William Shakespeare, Maurice Ravel, Max Frisch,
Friedrich Dürrenmatt, Molière, Georg Büchner, W. A. Mozart, A.P. Cehov, M.
Bulgakov și alții.
 Astfel, regizorul Gábor Tompa bucură concetățenii săi îndrăgostiți de
teatru și operete din București, Cluj, Sibiu, Tîrgu-Mureș, Timișoara cu
spectacolele:
De E. Ionesco: Rinocerii, Cîntăreaţa cheală, Noul locatar, Jacques sau
supunerea   
De W. Shakespeare:  Furtuna,  Neguțătorul din Veneția, Richard III, Regele
Lear, Troilus şi Cresida, Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Cum vă place       
De Maurice Ravel: Ora Spaniolă / Copilul și vrăjitoriile 
De Samuel Beckett: Sfârșit de partidă, Aşteptându-l pe Godot, Ce zile
frumoase, Play 
De Friedrich Dürrenmatt: Vizita bătrânei doamne 
De Sándor Weöres: Spre împlinire (spectacol-lectură)
De Aureliu Manea: Trilogia Aureliu Manea 
De Molière: Mizantropul 
De Georg Büchner: Leonce şi Lena 
De W. A. Mozart: Don Giovanni 
de András Visky: Alcoolicii,   Vinerea lungă, Discipolii, Născut pentru
niciodată 
De A.P. Cehov: Trei surori 
De I.L. Caragiale: O scrisoare pierdută,  O noapte furtunoasă 
de S. Mrozek: Casa de pe graniţă, Tango 
de L. Blaga: Meşterul Manole și altele.

Vorbind despre Gábor Tompa nu putem trece cu vederea și experiența sa

didactică, nominalizând aici: Universitatea din California, San Diego, USA
clase de actori la Institutul de Teatru din Barcelona şi Terrassa, Spania
Academia de Teatru, Barcelona clase de actori, Şcoala de Teatru din Freiburg,
Germania .Fondatorul Secţiei de Artă Teatrală din Cluj-Napoca, Academia de
Teatru din Tg. Mureş, regie.
 Gábor în setea sa de perfecțiune participă la numeriase Workshop-uri
pentru regizori: din Coreea de Sud, Columbia, Marea Britanie, Spania, Franta și
ca o personalitate dezvoltată multilateral marchează perioada anilor 1987 –
2010  cu publicații proprii, precum:
- mic dicţionar de expresii teatrale proprii
- poeme pentru copii  
- poeme
- poeme alese  
- versuri
- Cel ce nu sunt eu (versuri)
- Tandretea loviturii de cutit (eseuri)
- Poeme la 4 mâini (versuri, împreună cu Visky András )
- Stare de veghe (versuri)
- Ceas, umbre (versuri)
- Teatrul infidel (eseuri)

Setea nestăvilită de creație îl face pe Gábor Tompa să-și încerce puterile și în

industria cinematofrafică, astfel vede lumina ecranului:
scurt metrajul „După mască” 
filmul despre János Jagamas „Fugă”  și
filmul artistic, coproducţie Ungaria – România – Franţa „Apărarea chineză” 

Pentru activitatea sa vastă și destul de diversificată Gábor Tompa s-a

învrednicit de multe premii și distincții, printre care enumerăm:

 Premiul pentru Cultura Contemporană Maghiară din Transilvania (2020)

 UNITER
o Nominalizare pentru premiul cel mai bun spectacol al anului 2011
(Leonce şi Lena), cel mai bun spectacol al anului 2005 (Aşteptându-l pe Godot),
cel mai bun spectacol al anului 2003  (Jacques sau supunerea)
o Premiul pentru Excelenţă (2002)
o Premiul pentru cel mai bun regizor (1984 , 1987 , 1993, 1997,
2008, 2019)
o Premiul pentru cel mai bun spectacol (1989, 1992, 2008)
 Premiul pentru cel mai bun spectacol în Iugoslavia (1990)
 Laureat EMKE (1992)
 Festivalul Naţional "I. L. Caragiale" Premiul pentru regie (1992, 1996)
 Premiul pentru cel mai bun spectacol străin al anului în Anglia (1993)
 Festivalul Internaţional de Teatru din Kisinov (1994) Premiul pentru cel
mai bun regizor şi Premiul pentru cel mai bun spectacol 
 Theaterspreis, Stuttgart (1995) 
 Festivalul Naţional de Teatru - Ungaria (1996) Premiul pentru cel mai
bun regizor 
 Premiul Fundaţiei Culturale Romane: „Interferenţe”, 1996 
 Premiul Revistei „Cuvântul”, (1996) 
 Premiul Criticilor (ITI, România, 1997)
 Premiul SOROS pentru artă contemporană teatru, 1997
 Laureat Kriterion, (1997)
 Premiul pentru Promovarea Culturii Franceze (1997) pentru regia
spectacolelor Neînţelegerea din Viena, Tartuffe din Budapesta
respectiv Cântăreaţa cheală de la Cluj şi Limoges(1999) Apărarea chineză
 Premiul Best First Feature la Festivalul Internaţional de Film din Salerno
 Ordinul Steaua României – gradul CAVALER oferit de Preşedintele
României, Emil Constantinescu (2000) 
 „Artist emerit al Republicii Ungare” (2002) 
 Premiul pentru cea mai bună regie, Festivalul Dramaturgiei Românesti,
Timişoara (2004) 
 Premiul cotidianului Szabadság (2004) 
 Nominalizare UNITER pentru Premiul cel mai bun spectacol
(Aşteptându-l pe Godot – 2005) – Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe
 Premiul pentru cea mai bună regie, Festivalul Comediei
Românesti, Bucureşti (2007)
 Premiul "Mărul de aur" (2007)
 "Ambasador al Culturii Maghiare" (2009)
 Premiul Media de Excelenţă (2008, 2010)
 Premiul Hevesi Sándor - Premiul ITI (Institutul Internaţional de
Teatru) (2011)
 Premiul pentru cea mai bună regie, Festivalul de Teatru Scurt, Oradea
(2013) 

Atitudinea și viziunea lui Gábor Tompa asupra teatrului

Atitudinea și viziunea lui Gábor Tompa asupra teatrului, artistului,

actorului o citim deschis, dar și printre rânduri în citatele regizorului, spre
exemplu comparația performanței în arta teatrală cu cea din sport (tenis), citez:

„Compar performanţa în teatru cu performanţa în tenis. Sunt un mare

iubitor al tenisului, joc dar şi urmăresc marile turnee. O admir pe Simona Halep,
o jucătoare care e un exemplu foarte interesant pentru artişti. Artiştii trebuie să
înveţe de la ea cum să joace relaxat şi pentru plăcerea jocului, cu o strategie a
fiecărui punct, luat pe rând. Trebuie să fii atent la mingea următoare, adică la ce
ai de făcut în momentul următor, aşa cum face şi Federer, de exemplu, un alt
jucător care îmi place”.
 E și un moment de învățătură pentru actori, dar și o explicație cum să
obții performanță - să joci relaxat şi pentru plăcerea jocului, esența acestui citat
este trecută prin sine și trăită de acesta, ceea ce face această comparație vie,
simplă și să poată fi asimilată ușor de orice actor!

Regizorul exprimându-și admirația față de jucătoarea de tenis Simona

Halep, practic automat își exprimă admirația față de actorii care joacă teatru de
plăcerea jocului, fără a face o analiză comparativă, care ar putea afecta pe alți
actori, dând dovadă de o intelegență și toleranță înnăscute.

„Teatrul este o artă a momentului, a prezentului” – spune în unul din

interviurile sale Gábor Tompa, aducând în prim-plan că chiar dacă repetițiile pot
fi de nota 10, dar contează doar ce și cum se produce în scenă la momentul
spectacolului.

O viziune concretă și filozofică are regizorul asupra eșecului, ca atare, la

general, spunînd că: „Trebuie să-ţi asumi eşecurile. Îmbrăţişându-le, înveţi
foarte mult. Nimeni nu este asigurat împotriva lor şi nici nu trebuie”. Asumarea
eșecului este o componentă a responsabilității, dar regizorul merge mai departe
spunând că „îmbrățișându-le, înveți foarte multe”, adică acceptând cu o
smirenie interioară eșecul, conștientizând și privindu-l ca pe un profesor, ce-ți
dă o lecție, o temă pentru acasă, doar în așa mod poți învăța multe.

Ce poate să motiveze un actor, un artist e o întrebare care și-o pun adesea

oamenii de creație, conștientizând puterea motivației, răspunsul lui Gábor
Tompa sună în felul următor, citez: „O datorie a fiecărui artist este să-şi asume
riscurile necunoscutului, ţinând în acelaşi timp mâna pe pulsul omenirii, adică
încercând să vadă ce se întâmplă cu semenii lui, în societate. Doar acest lucru
cred că poate să motiveze un artist care, de asemenea, trebuie să uite repede de
orice dorinţă de afirmare”.
 Atât de explicit și de măreț în modestia sa acest răspuns cheamă oamenii
de creație să nu dea frâu frustațiilor și fricii de necunoscut, dar și cea mai
importantă component a activității lor – să cunoască frământările oamenilor,
societății, pentru ca din scenă să le ofere acestora răspunsul, consolarea și
lumina la sfârșitul coridorului întunecat al vieții contemporane.

Teatrul de azi și de ieri, cât de clar, concret și creativă e explicația

regizorul maghiar, care spune următoarele: „Nu se poate face teatru astăzi aşa
cum ai făcut ieri. Eu am făcut teatru repetând anumite piese, uneori foarte
diferit, alteori cu formă asemănătoare, dar nu vrând să copiez ce am făcut, ci
recreând aceeaşi formă aşa cum un dirijor dirijează aceeaşi simfonie cu altă
orchestră. Deşi notele sunt aceleaşi, totuşi, sună altfel.”

Următorul citat ne vorbește de la sine despre esența regizorului,

experiență trăită de autorul citatului: „În teatru, într-un proces de repetiţii, e
foarte important ca un regizor să fie pregătit, dar, în acelaşi timp e foarte
important să poată să spună la un moment dat, sincer, şi "Nu ştiu!", fără să
piardă încrederea celor din jur. Ei trebuie să continue să aibă încredere şi în
pofida acestui nu ştiu. Acesta este un moment de graţie în teatru”.

În teatru la fel ca și în oricare alt domeniu legat de artă și creație mulți se

rătăcesc pe drum, căzând prizonieri ai propriului orgoliu, tocmai deaceea
regizorul ne spune că „Premiile nu trebuie să ne deruteze. Sunt o onoare sau de
multe ori o plăcere, dar trebuie să le uităm a doua zi şi să începem totul cu foaia
albă”.

O citată de aur, care trebuie să fie reținută, dar și înțeleasă este că:
„Eşecul te face să-ţi menţii umanitatea”, pentru că anume eșecul te învață că nu
poți fi perfect, eșecul te învață modestia și felul în care să-i tratezi pe ceilalți cu
indulgență. Eșecul te învață să rămâi întotdeauna om, dar și iertarea și faptul că
întotdeauna este loc de mai bine.
  După Tompa, divizarea teatrului este foarte nocivă, iată cum descrie
acesta noile tendințe și direcții ale teatrului contemporan din Europa și din
lume, într-un comunicat de presă după festivalul Interferențe 2016:

Cred că unul dintre principalele scopuri a fost să prezentăm publicului

spectacole aparţinând diverselor tendinţe şi grupuri. Au fost foarte multe
spectacole produse de teatre naţionale, de trupe permanente, de teatre de stat,
dar şi spectacole total independente. Mi se pare că această divizare a teatrului şi
etichetare a tendinţelor este foarte nocivă. Mi se pare că discursul care devine
ideologic şi etichetează, de exemplu, teatrul de stat drept „teatru mort”, sau
teatrul documentar – „extraordinar” este nociv, pentru că creează prejudecăţi şi
anulează şansa unui dialog şi a empatiei şi a dragostei cu care ar trebui să ne
apropiem şi să rămânem deschişi.
Să ne apropiem de orice fenomen teatral de valoare. Ne înceţoşează
privirea şi nu mai putem judeca lucid, cu empatie, nu ne putem lăsa influenţaţi
de un spectacol, pentru că avem prejudecăţi.
Deci, nu se poate continua acest discurs care a fost creat în mod artificial,
precum războiul între generaţii, care iarăşi mi se pare o prostie.
Tinereţea în artă este o stare spirituală mai mult decât biologică. Am
cunoscut tineri foarte conservatori la 28 de ani şi bătrâni regizori de avangardă,
precum Vlad Mugur, care a creat cele mai tinere spectacole spre sfârşitul
carierei sale. Aceste lucruri apriori nu sunt garanţii pentru valoare sau non-
valoare.
Aşa cum numele unui regizor nu garantează că spectacolul este
extraordinar sau prost. Fiecare spectacol trebuie văzut în parte, trebuie discutat
în parte.
Numai experienţa personală cu fiecare fenomen, cu fiecare eveniment
devine credibilă în locul ideologiei. Mi se pare că în ultimii ani acest discurs
ideologic a dăunat foarte mult teatrului românesc.

În același comunicat Gabor Tompa face o evaluare a impactului ediției

festivalului teatral, inclusiv și după numărul de bilete vândute, adică după
numărul spectatorilor prezenți. Aici găsim o multitudine de gânduri și
caracteristici ale teatrului, care pot fi luate drept definiții bine cugetate de acest
mare regizor și om de creație, dedicate artei teatrale - Teatrul ne poate ajuta să
scăpăm de prejudecăţi, tocmai pentru că ne obligă să trăim experienţe personale,
spune acesta, făcându-ne să cugetăm asupra acestei afirmații lăutrice, căre se
pare cu atâta ușirință a exteriorizat-o Tompa.

Şi numărul biletelor vândute este un semn important. În urmă cu 10 ani,

nu era deloc teatru internaţional la Cluj. În afară de câteva spectacole venite din
ţări vecine, acest fenomen nu a existat.
Publicul clujean, în general, a fost un public foarte conservator, care voia,
pe de o parte, să vadă „marile drame naţionale”, pe de altă parte, genurile de
teatru uşoare, distractive, de la operetă până la comediile muzicale sau piesele
populare. Asta revendicau. Şi atacau vehement teatrul nostru pentru politica
repertorială şi programul său artistic.
 Odată confruntaţi cu fenomenele teatrului european şi mondial, cred că
lucrurile s-au mai schimbat. Acum, faptul că teatrul internaţional este prezent la
Cluj este un lucru firesc.
S-au mai născut şi alte festivaluri care îmbogăţesc paleta teatrală clujeană,
care ne inspiră şi ne îndeamnă să ne autodefinim continuu, ca festivalul să îşi
păstreze un profil aparte, dar care este deschis tuturor tendinţelor. Şi atunci, cred
că cel mai important impact este faptul că, în timpul şi chiar şi după încheierea
festivalului, se discută, se creează dispute, dialoguri, evocări, amintiri…
Unii mi-au scris (la finalul festivalului) că deja le lipseşte festivalul. Cred
că cel mai important lucru e această întâlnire a oamenilor, pentru că, fără
dialogul direct, nu putem soluţiona nimic.
Teatrul ne poate ajuta să scăpăm de prejudecăţi, tocmai pentru că ne
obligă să trăim experienţe personale. Ieşim de la teatru şi nu spunem că „am
văzut sau am auzit o poveste”, ci că „am trăit ceva”. Şi ceva se schimbă totuşi.
Cred. Pentru că, dacă nu există această transformare, atât la nivelul actorilor, cât
şi la nivelul spectatorilor, teatrul nu prea are sens.
Această schimbare nu înseamnă neapărat o schimbare spectaculoasă,
revoluţionară. Dar, dacă te poate scoate măcar puţin din zona de confort şi te
poate mişca, adică îţi poţi schimba puţin perspectiva şi te poţi pune în poziţia
celuilalt ca să îl înţelegi, atunci cred că se întâmplă acest lucru.

Am avut feedback-uri, am ascultat şi oameni simpli. Un băiat autist care

revine la teatru cu mare bucurie a fost fascinat de unele spectacole, tulburat de
altele. A venit zilnic să îmi spună şi m-a interesat asta. Pentru el, teatrul este un
fel de terapie. Iubeşte foarte mult teatrul şi ar vrea să petreacă tot timpul său
aici.
Mai mult de atât… Am schimbat idei, am prezentat cărţi recent apărute.
Dar mai ales faptul că am discutat după fiecare spectacol, a doua zi, cu creatorii
lui, aflând unele secrete din atelierele lor.
 Unii ne-au reproşat că nu am avut o atitudine destul de critică faţă de
aceste spectacole. Noi, care am selecţionat şi am prezentat aceste spectacole, nu
am organizat aceste discuţii ca să desfiinţăm spectacolele respective, ci pentru
că pe fiecare artist îl apreciem sau îl admirăm din câte un anume motiv. Şi am
vrut să împărtăşim cu publicul unele gânduri, secrete, felul de a vedea lumea şi
motivaţia pentru care fac ceea ce fac. Ca să ne cunoaştem mai bine.

Vorbind despre premiul Vlad Mugur, care a fost acordat în cadrul

aceluiași festival teatral Interferențe 2016, Gabor Tompa aduce în vizor
aspecte importante din viața, istoria și dezvoltarea teatrului clujnean, dar și în
general românesc.
Premiul Vlad Mugur se acordă a 11-a oară. Dar rămăseserăm în urmă.
Acum am ajuns la zi. Pentru ultimele stagiuni l-am acordat retroactiv, pentru că
nu a existat trofeul. Scenograful Helmut Stürmer l-a creat şi el a fost cel care l-a
luat ultimul. Premiul Vlad Mugur se acordă celui mai bun artist invitat al unei
stagiuni. L-au mai luat Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Robert
Woodruff, Vasile Şirli, Ilona Varga şi, pentru stagiunea 2014-2015, Helmut
Stürmer. Deci, acum suntem în linie dreaptă. Consiliul artistic este cel care
votează cui îi va fi acordat acest premiu. De obicei, se acordă la sfârşitul unei
stagiuni sau în stagiunea următoare pentru stagiunea precedentă.
E foarte important premiul, pentru că primul mare regizor pe care l-am
invitat după ce am preluat direcţiunea teatrului a fost Vlad Mugur. M-am
deplasat cu maşina la München şi, ca un protestatar care face greva foamei şi nu
pleacă până nu se rezolvă problema lui, am spus că nu plec până cînd nu
promite că vine la Cluj.
A venit şi a făcut un ciclu de cinci spectacole – fiecare a fost o bijuterie.
Două dintre ele au şi luat Premiul pentru Cel mai bun spectacol la Gala
UNITER. Dar, dincolo de asta, au constituit adevărate şcoli pentru actori.
Pentru ele am angajat două promoţii de absolvenţi, ’94 – ’95, deci clase întregi,
întinerind trupa.
Aceşti actori, din generaţia lui Bogdan Zsolt, Áron Dimény, l-au
considerat adevăratul maestru şi o a doua şcoală. Spectacolele lui, create spre
sfârşitul carierei, lucrând numai cu tineri, au constituit poate cele mai progresive
tendinţe ale teatrului românesc de atunci.
A fost un capitol important în istoria teatrului nostru şi de aceea am creat
acest premiu, care se acordă celor care, într-un fel, continuă în acest spirit, care
urmăreşte o permanentă reînnoire a mijloacelor de expresie şi continua asumare
a riscurilor în teatru.
 

Tema ediţiei 2016 a Festivalului Interferenţe a fost Odiseea străinului în

acest context Gabor Tompa dezvăluie viziua sa despre ceea ce înseamnă a fi
străin, în lumea globalizării, contemporani ai cărei suntem. Dar mai important e
că Tompa face multe dezvăluiri autobiografice, ceea ce ne ajută mult să-l
cunoaștem din prima sursă pe omul și regizorul Gabor Tompa.

Te poţi simţi străin într-o ţară străină, dar şi în propria ţară, chiar şi în
propria casă sau în propria piele. Cred că în viaţa mea au fost multe momente în
care m-am simţit străin. De exemplu, atunci când, de la şcoala gimnazială, am
plecat la un liceu sportiv, pe care apoi l-am îndrăgit extraordinar, dar la început
m-am simţit străin.
M-am simţit străin în armată. Am făcut armata la Câmpulung Muscel, la
Vânători de Munte. În prima seară, când s-a închis poarta şi nu am mai putut
ieşi, am avut acest sentiment îngrozitor de încarcerare, lipsa de libertate.
Număram zilele şi primele au trecut foarte greu, nu cunoşteam pe nimeni.
Dar, m-am simţit străin, în anumite condiţii, şi în vremea cenzurii şi a
comunismului şi totuşi nu am plecat. Au fost foarte mulţi care au plecat. Şi eu
aveam foarte multe motive să plec, dar cele care m-au făcut să rămân erau mult
mai puţine, dar mai puternice.
Am început să lucrez în multe ţări, în unele dintre ele necunoscând
anterior limba, dar am învăţat-o, cum este cazul catalanei; franceza, pe care am
vorbit-o puţin, dar am învăţat-o de dragul de a lucra în Franţa – la Limoges şi
Paris. La Barcelona, am lucrat la Teatrul Llure patru spectacole – deja pe al
doilea l-am lucrat fără traducător.
În aceste locuri, sentimentul de a fi străin a fost incitant, a fost ceva care
mă inspira şi mă făcea mai curios. Eram pasionat să învăţ limba, să cunosc mai
mult, să intru puţin în atmosfera oraşului în care lucram. În fiecare oraş am
început prin a colinda străzile, prin a simţi oraşul înainte de a mă apuca să fac
un spectacol.
Belfast, Londra, Barcelona, Paris, Limoges, Freiburg, Novi Sad sau
Praga, sau New York … Întotdeauna m-a fascinat necunoscutul, mă simţeam
străin şi familiar. Iar după ce am plecat, chiar experienţa teatrală m-a făcut să fiu
mai puţin străin.
Dar, sigur că mă simt străin uneori în propria mea piele. Mă trezesc şi mă
întreb oare ce caut tocmai aici, la San Diego sau la Cluj, ce n-am făcut, de ce nu
sunt cu mama sau cu copiii…
Cred că există un străin în noi care câteodată te interoghează. Nu există
răspunsuri, dar dacă ceva te frământă, te urmăreşte, cred că acest lucru se poate
sublima într-un fel, poate fi o sursă din care te hrăneşti în munca ta teatrală.

Dezvăluiri
Ce-și propune Tompa să facă după ce va pleca de la conducerea teatrului
din Cluj, dificultățile și bucuriile postrului de director al teatrului și despre
responsabilitatea asumată.
Nu doresc să fiu director pe viață. Cred că mai am de făcut şi alte lucruri.
Vreau să încerc să văd ce înseamnă să te ocupi numai de proiectele tale de
regizor. Aşa cred că o să termin şi profesoratul în Statele Unite curând. Dar cred
că directoratul care îţi oferă din ce în ce mai puţine bucurii, din ce în ce mai
multe obstacole administrative, legislative şi financiare, care înseamnă reluarea
de la capăt a luptei pentru normalitate, pentru a convinge forurile responsabile
să continue să sprijine aceste proiecte, care sunt de valoare şi au un anumit
sens… Acestea sunt lucruri foarte ingrate.
Ceea ce mă motivează încă este bucuria de a putea invita artişti ale căror
creaţii le admir şi le respect şi o trupă care a dovedit că rămâne deschisă şi
curioasă spre diverse forme de teatru, spre diverşi creatori. Cred că în asta
constă puterea acestei trupe. Contează şi faptul că încă este o trupă foarte tânără,
care continuă să fie întinerită. Cred că 70 la sută dintre actorii noştri sunt sub 35
de ani, poate 36, deci mi se pare că există o energie. Şi nu numai la actori.
Am avut în festival o echipă pe care zilnic am putut să o admir pentru
tenacitate, pentru soluţionarea problemelor de criză câteodată, pentru
devotamentul faţă de festival şi de teatru şi cred că şi pentru anumite decizii pe
care le iau fără mine. Pentru că trebuie să existe o responsabilitate asumată,
colectivă, dar şi personală.

Realizările la care s-a ajuns creează întotdeauna o situaţie fragilă. Şi

această fragilitate trebuie conştientizată. Încotro, mai departe? Ce putem păstra,
ce trebuie să schimbăm, ce putem adăuga, cum îmbogăţim sau reînnoim
imaginea şi programul nostru artistic. Faptul că am continuat să invităm artişti
în formă, maeştri, alternativ cu tineri creatori interesanţi ne-a creat un echilibru
interesant în repertoriu.
Pentru anii care vin ai acestui mandat, ne-am propus câteva lucruri noi.
Ne-am propus mai accentuat, mai vizibil să facem un fel de atelier al tânărului
regizor, unde fie că invităm un regizor tânăr, promiţător, să realizeze o
producţie cu actorii Teatrului Maghiar din Cluj, fie că vom anunţa un concurs
de proiecte regizorale, dintre care le vom alege pe cele mai interesante, fie că
prezentăm regizori tineri, care deja au făcut spectacole bune şi îi invităm pentru
a le prezenta aici, având apoi discuţii în jurul acestor spectacole şi ateliere ale
tinerilor regizori.
Pe de altă parte, avem o propunere de proiecte pe termen lung: prezenţa
unor regizori de film în teatru, regizori care lucrează altfel cu actorul. Nu există
restricţii în alegerea pe care o fac. Pot veni cu scenariul propriu, pot pune în
scenă o piesă clasică sau contemporană… Sunt câţiva regizori români sau din
Ungaria care sunt interesaţi să lucreze cu noi. Ne-am gândit pentru început la
creatori precum Cristi Puiu, Tudor Giurgiu, Adrian Sitaru, Hajdu Szabolcs,
Ianos Szasz şi alţii.
Cred că ar aduce un suflu nou în teatru, o schimbare de perspectivă, o
specificare şi mai mare în ceea ce priveşte diferenţa şi apropierea dintre teatru şi
film. În spectacolul de teatru de azi apar foarte multe elemente filmice. Şi nu mă
refer numai la proiecţii şi la elementele de cinematografie live, ci şi la structura
dramaturgică sau la recursul la anumite puneri în scenă ale unor scenarii sau
filme deja cunoscute, pentru că a devenit şi acesta un trend.
Trebuie să scăpăm de trend, trebuie să ne preocupe propriul nostru
discurs, propriile noastre probleme despre care vrem să vorbim şi nu neapărat o
aliniere la o modă care, de fapt, întotdeauna are o viaţă mai scurtă decât acele
creaţii care se nasc dintr-o necesitate interioară.
Concluzie
În încheiere vreau să zic că Gabor Tompa este personalitatea care nu
poate fi dezvăluită, înțeleasă și cunoscută în toate dimensiunile ei atât de
profunde în afara artei teatrale contemporane a teatrului românesc și teatrelor
europene. Este regizorul-exemplu, omul ce ne cheamă într-o călătorie
fascinantă, pe alocuri deloc ușoară a universului său multidimensional, pe care
nu-l poți descoperi într-o zi și nici ântr-un an.
Viața sa este viața teatrului, actorului, regizorului, scenagrafului,
artistului ce se dedică drumului ales, profesiei și spectatorului, cercetătorul și
descoperitorul noilor tendințe ale artei teatrale, noilor necesități ale spectatorului
și societății, noilor forme de a corespunde și de a răspunde înrebărilor ce ni le
impune timpul.