MODULUL 6 OPERAŢIUNI ŞI INSTRUMENTE DE PLATĂ

ÎN TURISM

Lecţia 1 Cash-ul (numerarul)

Banii aflaţă în circulaţie, exprimaţi concret în monede

metalice şi bancnote, au funcţia esenţială de a putea fi schimbaţi
pe bunuri şi servicii, plata cu numerar reprezentând înca o
modalitate de achitare a acestora.
Valutele reprezintă totalitatea mijloacelor de plată
exprimate în monedele altor state. Valuta se prezintă sub două
forme:
- valuta efectivă, folosită pentru plata cash;
- valuta de cont, care apare ca disponibil în bancă.
Valutele sunt convertibile, putând fi schimbate liber la
bănci sau la casele de schilm valutar, la cursurile comerciale
stabilite de acestea.
La începutul anului 1999 a fost lansată oficial moneda
unică a celor 12 ţări membre ale Uniunii Europene şi Monetare
(UEM), iar la data de 1 ianuarie 2002 moneda unică a intrat în
circuitul efectiv.

Lecţia 2 Cecul de călătorie (Travelers Cheque)

Mecanismul plaţii cecurilor de călătorie se particularizează prin

faptul că beneficiarul lor le achită băncii sau instituţiei de la care le
cumpără şi poate cere plata lor la prezentare oricărei bănci din lume
ce cumpără astfel de cecuri. Băncile care cumpără cecuri de
călătorie le achită imediat, iar suma plătită o recuperează remiţând
cecurile băncii de la care le-au cumpăra! beneficiarii iniţiali.
Dintre toate tipurile de cec, cecurile de călătorie au cunoscut
cea mai mare diversificare. Astfel, cecurile de călătorie au început
să fie tipărite şi vândute clienţilor lor nu numai de bănci, ci şi de
companii de transport, de turism etc. Această diversificare a
cecurilor de călătorie şi creşterea, în acelaşi timp, a fraudelor
legate de circulaţia lor, au condus la preocuparea privind
uniformizarea acestora. Cu ocazia Conferinţei Internaţionale
pentru Raţionalizarea Operaţiunilor Interbancare (Bruxelles, 1961)
s-a convenit un model-tip de cec de voiaj pe care l-au adoptat
asociaţiile profesionale din 15 state europene.
Travelers Cheque constituie un mijloc de plată avantajos, atât
pentru clienţi, cât şi pentru unităţile din industria hotelieră. Turiştii
şi oamenii de afaceri caută hotelurile şi restaurantele care acceptă
aceste documente, pentru că ele prezintă toate garanţiile şi nu
presupun întârzieri de plată sau comisioane, cu excepţia unui
procent mic de agio.
Ele elimină riscurile primirii unui cec de la un client
necunoscut. Se negociază imediat, se predau reprezentanţei, care
asigură plata pe loc a lichidităţii, fără riscul dispariţiei sau a
furtului.
Precauţiunile necesare sunt:
• persoana care prezintă „Traveler Cheque" trebuie să-1
contrasemneze, în faţa funcţionarului, în colţul din stânga jos;
• funcţionarul trebuie să stabilească concordanţa
semnăturilor.
Dacă cecul a fost deja contrasemnat sau există vreun dubiu în
legătură cu similitudinea semnăturilor, cecul va fi semnat încă o
dată pe verso.
O categorie specifică a cecurilor de călătorie, tipizate cu un
grad de securitate ridicat, sunt Eurocecurile. La sistemul Eurocec
au aderat majoritatea ţărilor europene şi din bazinul mediteranean.
Eurocecurile sunt cecuri cu limită de suma, dar care nu au valoare
imprimată (tipărită) pe ele. Eurocecurile sunt vândute de bănci
clienţilor lor (care au conturi deschise la ele), sub forma unor
carnete de cecuri în alb. Beneficiarii completează Eurocecurile,
acestea fiind trase asupra disponibilului din contul lor deschis Ia
banca menţionată pe formularul Eurocecului, în limita valorii
contului clientului. Eurocecurile se particularizează prin aceea că,
o dată cu eliberarea carnetului de cecuri, banca dă clientului şi o
carte de garanţie. Cartea de garanţie (sub forma unei cărţi de
vizită) cuprinde anumite elemente care, pe de o parte, asigură
băncii plătitoare încasarea certă a banilor de la banca emitentă, iar
pe de altă parte, constituie o protecţie împotriva furtunilor,
falsificărilor. Eurocecurile nu sunt achitate fără prezentarea de
către beneficiar şi a cărţii de garanţie, între elementele înscrise în
cartea de garanţie şi pe Eurocec trebuie sa existe o identitate
absolută, verificată de lucrătorul de la ghişeul plătitor şi care
verifica şi paşaportul beneficiarului. Moneda şi limita superioară a
sumei ce pot fi completate pe un Eurocec variază de la ţară la ţară,
atât în funcţie de ţara în care se află banca trasă, cât şi de ţara în
care se efectuează plata Eurocecului. Aceste instrucţiuni sunt
transmise tuturor băncilor din Europa care primesc spre achitare
Eurocecuri.
Un alt tip de cec de călătorie sunt cecurile VISA. Utilizarea
acestora este de dată relativ recentă, iar apariţia lor este rezultatul,
pe de o parte, al concurenţei unor bănci americane şi engleze faţă
de Eurocecuri, iar pe de altă parte, al tendinţei manifestate pe plan
internaţional de uniformizare (tipizare) a cecurilor de călătorie.
Asemănătoare în principiu Eurocec urilor, cecurile VISA se
particularizează prin aceea că sunt garantate de posesorul lor cu
sumele acestuia, existente în contul băncii care le-a eliberat. Ca
atare, beneficiarul, când primeşte carnetul de cecuri VISA, nu îl
achită în totalitate (aşa cum se întâmplă în cazul celorlalte cecuri de
călătorie), ci diferenţa neachitată este preluată din contul său când
cecurile sunt primite de banca emitentă de la băncile plătitoare.
Un alt înscris asimilat cecurilor de călătorie este şi
International Money Order, a cărui utilizare s-a generalizat pe plan
internaţional, fiind emise în special de marile societăţi de voiaj din
Anglia, SUA şi având acelaşi regim de utilizare ca şi cecurile de
călătorie.
Obţinerea cecurilor de călătorie se poate realiza direct de la
băncile sau agenţiile emitente: de exempiu, American Express
Banking; Barklays Bank Ltd. London; Thomas Cook Co; City Bank
New York etc., sau indirect, de la alte bănci sau agenţii care
primesc astfel de cecuri în consignaţie. De exemplu, băncile
comerciale române primesc astfel de cecuri în consignaţie, iar
persoane fizice sau juridice române sau străine le pot cumpăra,
plătind în plus un comision.
Indiferent de modul procurării unui cec de călătorie (direct
sau indirect), operaţiunea în sine este în esenţă una de cumpărare:
contra unei sume de bani (în numerar sau în cont) se cumpără în
valoare echivalentă un număr dorit de cecuri de călătorie, de
anumite valori (5,10, 100 unităţi monetare) şi în valuta convertibilă
dorită (dolar SUA, EURO, liră sterlină etc.).
Cecul de călătorie astfel obţinut poate fi utilizat direct ca
mijloc de plată (înlocuind banii lichizi), deoarece in majoritatea
ţărilor dezvoltate aceste cecuri sunt acceptate ca atare, pentru
achitarea taxelor de aeroport, vamă etc., cât şi pentru
transformarea lor în bani lichizi la ghişeele băncilor sau agenţiilor
din diferite ţări.
Etapele derulării plăţii prin cecul de călătorie sunt:
- în baza unui disponibil în cont sau a unei sume în valută în
numerar un solicitant de la ghişeele unei bănci sau agenţii
cumpăra cecuri de călătorie. La cumpărare, solicitantul semnează
fiecare cec cumpărat.
- în posesia cecului, beneficiarul se prezintă la bănci sau
agenţii din diferite ţări şi contra cecurilor primeşte suma
echivalentă în valuta indicată pe cec sau, după dorinţă, în monedă
locală, la cursul zilei din ţara respectivă. Cu acest prilej, pe fiecare
cec dă o a doua semnătură, care este confruntată de lucrătorul de la
ghişeu cu prima şi cu cea de pe actul de identitate, paşaport etc.
 - cu cecul poate achita direct, de exemplu într-un aeroport,
taxa pentru depăşirea greutăţii la bagaje.
- atât băncile unde cecul a fost schimbat pe bani lichizi, cât şi
instituţiile la care s-au achitat diferite obligaţii direct sau prin cec,
remit cecurile la încasare instituţiei emitente.
- în baza cecurilor primite, banca, agenţia emitentă etc.
transmite contravaloarea cecurilor primite.
De reţinut este faptul că în cazul în care posesorul unui cec de
călătorie sau a unui cec bancar doreşte să efectueze o plată către o
persoană fizică sau juridică română, o poate efectua astfel:
• în cazul cecului de călătorie, îl contrasemnează şi îl dă noului
beneficiar;
• în cazul cecului bancar, îl andosează pe verso cu înscrierea
unui text: „plătiţi la ordinul lui..." (numele noului beneficiar)
şi îl semnează şi pe verso.
Deşi cecurile au căpătat o largă utilizare, atât pe plan naţional,
cât şi pe plan internaţional, dezvoltarea utilizării lor este
restricţionată de doi factori:
- beneficiarul cecului nu are certitudinea că trăgătorul are
constituit provizionul la unitatea bancară unde îşi are
deschis contul;
- riscul pierderii sau furtului, care, în cazul cecului la
purtător sau prin fraudă (semnături false) în cazul altor
cecuri, permite încasarea lui de o altă persoană.
Prin emiterea cecului, trăgătorul nu are posibilitatea de a
proba existenţa provizionului la bancă, el rămânând însă garantul
plăţii faţă de beneficiar. Pe plan internaţional se constată creşterea
emiterii cecurilor fără provizion. Cei care emit cecuri fără
provizion pot fi: escroci - în mod deliberat emit cecuri fără
provizion; imprudenţi - emit cecuri în speranţa că în intervalul ce
se va scurge până la plata cecului vor primi sume în cont;
neglijenţi - care nu verifică sau verifică neatent disponibilul în
cont; ignoranţi - care nu cunosc legislaţia în materie.
 Pentru evitarea emiterii cecurilor fără provizion, pe plan
naţional în diferite ţări au fost adoptate măsuri severe ca: pedeapsa
cu închisoarea, plata unor amenzi ridicate, plata unor sume
suplimentare de către trăgătorul beneficiarului etc., după cum tot
mai multe ţări adoptă măsuri care să preîntâmpine astfel de cazuri.
De exemplu, eliberarea cecurilor (valoric) de către bănci clienţilor
lor se face în limita sumelor existente în cont, care apoi sunt blocate
etc. Ca o particularitate, semnalăm că în SUA şi Suedia emiterea
cecurilor fără provizion nu constituie fapt ilicit, emitenţii fiind
doar amendaţi simbolic.
De aceea, o tot mai largă utilizare o au cecurile a căror plată
nu se face decât prin prezentarea cărţii de garanţie (Eurocec, cec
VISA etc.), iar băncile emitente difuzează specimenele de cecuri,
atenţionând băncile plătitoare asupra amănuntelor de identificare,
băncile plătitoare neprimind la schimb cecuri ale căror specimene
nu le posedă.

Lecţia 3. Cartea de credit

Cărţile de credit reprezintă o formă simplificată de plată, care

se extinde ireversibil, în acelaşi timp însă, utilizarea cărţilor de
credit presupune creşterea cheltuielilor atât pentru emiţător, cât şi
pentru beneficiar. În cazul industriei turismului, comisionul
perceput pentru cărţile de credit este de circa 10%, în beneficiul
firmelor emitente.
Este paradoxal, dar utilizarea cărţilor de credit de către client
influenţează situaţia financiară a unităţii care acceptă această formă
de plată şi nu este în beneficiul clientului, ci a emitentului cărţii de
credit.
Cardurile sub formă de credit card (cărţile de credit) au apărut
pentru prima oară în SUA, iar intenţia a fost de a oferi clienţilor un
instrument de plată cu circulaţie la nivel naţional, care să permită
depăşirea restricţiilor din acest domeniu, impuse de Legea
Bancară Federală a SUA.
De atunci, cardurile în diferite variante au început să fie
utilizate tot mai mult în ţările cu economie dezvoltată, devenind în
scurt timp unul din cele mai răspândite şi utilizate servicii bancare.
Deşi cardurile au început să fie folosite în ţările vest-europene încă
în anii '60, abia după anii '80 s-a extins utilizarea lor.
Termenul de card este utilizat, potrivit reglementărilor Băncii
Naţionale şi conform practicii internaţionale pentru a descrie, în
general, aceste instrumente de plată. În limba română se folosesc
având acelaşi înţeles şi denumirile de cartelă de plată sau carte de
plată.
Cardul este un instrument de plată fără numerar, cu ajutorul
căruia un posesor autorizat poate fie achita contravaloarea unor
bunuri sau servicii cumpărate de la comercianţii abilitaţi, fie obţine
lichidităţi de la banca emitentă.
Astfel, cardul oferă următoarele facilităţi deţinătorului
acestuia:
• pe de o parte, posesorul unui card poate retrage numerar
din contul său (pentru aceasta el utilizează aparate speciale
precum distribuitoarele automate de numerar;
• pe de altă parte, cu ajutorul unui card se poate achita
contravaloarea unui bun sau serviciu, acest lucru având la bază un
contract încheiat între posesorul cărţii de plată,
emitentul acesteia şi comerciantul de bunuri sau prestatorul de
servicii.
Ca suport fizic, cardul este realizat din material plastic,
comparabil ca formă şi dimensiune cu o carte de vizită, având
înglobate componente electronice speciale pentru decodificarea
diferitelor tipuri de operaţiuni pentru care a fost conceput: în
principal, accesul deţinătorului la contul său bancar şi efectuarea
electronică a plăţii, de unde şi denumirea de „monedă electronică"
sau „bani electronici".
 Dată fiind componenta electronică şi larga utilizare a
cardurilor, emitenţii au anumite responsabilităţi privind materialul
din care este confecţionat şi informaţiile minime pe care trebuie să
le conţină un cârd. Astfel, ei trebuie să asigure:
• fabricarea din material plastic având aceleaşi dimensiuni,
indiferent de emitent (în conformitate cu standardele
internaţionale I.S.O.);
• pe faţa cardului, anumite informaţii obligatorii despre
client şi despre bancă.
În ţările dezvoltate, publicul poate alege dintre mai multe
tipuri de carduri, care sunt puse la dispoziţia lor fie de bănci, fie de
diferite instituţii şi organizaţii.
Ca tendinţă în politica de promovare a cardurilor, companiile
emit de regulă carduri structurate pe categorii de clienţi (ţinându-
se cont de veniturile acestora) şi facilităţi oferite.
Astfel, se poate realiza o grupare a cardurilor după
următoarele două mari criterii:
a. după facilităţile pe care le oferă:
1. credit card (cartea de credit);
2. store card (cardul de magazin);
3. debit card (cartea de debit);
4. cheque guaranteed card;
5. carduri multifuncţionale;
6. smart card (cardul inteligent).
b. după emitent:
1. carduri bancare;
2. carduri private (emise de comercianţi);
3. carduri emise de alte instituţii şi organizaţii.

Lecţia 4 Voucherul

Voucherul turistic este un document specific turismului

individual şi grupurilor mici care constă într-un înscris emis de
agenţia de voiaj parteneră, conţinând: numele turistului, perioada de
sejur şi serviciile turistice comandate. De regulă, pe verso sunt
imprimate o serie de condiţii (booking conditions), pe baza cărora
se vând serviciile turistice clientului. Agenţia de voiaj parteneră
recunoaşte voucherul pe care îl emite drept o garanţie de plată, care
trebuie să fie onorată în conformitate cu sumele şi termenele
convenite.
Conform HG 513/1998 privind activitatea de comercializare
a serviciilor turistice şi de acordare a brevetelor şi licenţelor de
turism, biletele de turism pot fi:
• bilet de odihnă;
• bilet de tratament;
• bilete de odihnă şi cură balneară;
• bilet de excursie;
• Voucher
şi alte documente utilizate pe plan internaţional, cu
denumirile lor specifice.
Voucherul este cunoscut şi sub denumirea de: buono di
cambio (italiană), bon d'echange (franceză), Gutschein (germană).
El este emis de agenţiile de voiaj către furnizorii de servicii pentru
prestarea către beneficiarii documentelor a serviciilor înscrise în
ele şi pentru plata furnizorilor.
Vouchereie au următoarele caracteristici:
• sunt comenzi pentru prestarea serviciilor;
• reprezintă servicii turistice şi nu bani şi deci nu pot fi
convertite în bani de către furnizorul de servicii.
Voucherul are un ciclu de valabilitate care cuprinde patru
faze: emiterea, onorarea, prezentarea la plată şi plata.
Faza de emitere a unui voucher înseamnă:
• a se îngriji de rezervarea anticipată a serviciului;
• a completa voucherul în întregime.
Un voucher este alcătuit din mai multe file:
• originalul - încredinţat clientului;
 • duplicatul - transmis imediat furnizorului serviciului;
• copia contabilă pentru casier;
• copia biroului plătitor- înainte de plata serviciului către
furnizor, acesta va confrunta copia cu originalul şi cu factura
furnizorului;
• copia agenţiei - păstrată în actele agenţiei emitente.
Un voucher trebuie să conţină următoarele indicaţii:
• numele şi adresa agenţiei emitente;
• sigla (sau numărul de serie);
• numele şi adresa furnizorului serviciului (hotel,
întreprindere de transport etc.);
• tipul serviciului pentru care este emis;
• diverse date referitoare la serviciu;
• ştampila datată a firmei;
• numele clientului şi data efectuării serviciului;
• semnătura celui ce a întocmit voucherul;
• adnotări pe diverse file, necesare anumitor firme în scopul
evitării înţelegerilor greşite şi a echivocurilor.
Clauza de salvgardare reprezintă o particularitate a originalului
voucherului şi este tipărită pe verso. Sub numele de „condiţii" sau
„aviz important",, are un conţinut mai mult sau mai puţin amplu,
adică mai mult sau mai puţin detaliat, în funcţie de exigenţele
diverselor agenţii.
Exemple de clauze de salvgardare:
„Prezentul voucher este emis de agenţia de voiaj, în calitate
de intermediar, cu condiţia explicită ca aceasta nu este sub nici o
formă responsabilă de eventualele leziuni, daune, pierderi,
accidente, întârzieri sau nereguli ce pot eventual apărea din culpa
sau neglijenţa întreprinderilor însărcinate cu prestarea diverselor
servicii sau ale persoanelor destinate execuţiei lor."
„Bagajele, dacă nu sunt asigurate, sunt transportate pe riscul
călătorului; diversele obiecte şi pachete de mână sunt lăsate în
custodia călătorului şi agenţia de voiaj nu-şi asumă nici o
responsabilitate, nici alunei când sunt lăsate în automobile în
timpul excursiilor."
Faza de onorare. Onorarea unui voucher înseamnă prestarea
serviciilor indicate în el. Clientul semnează voucheru! original pe
verso pentru a demonstra că serviciul i-a fost efectiv prestat.
Faza de prezentare la plată. Furnizorul trebuie să ceară
agenţiei emitente suma cuvenită după onorarea voucherului, Anexat
la factură, furnizorul va trimite agenţiei emitente sau celei locale,
sau biroului centralizator de plăţi, fie originalul voucherului luat de la
client, fie duplicatul, care revine direct de la agenţie înainte de
sosirea clientului.
Furnizorul nu facturează voucherul, ci facturează serviciile,
iar voucherul reprezintă un credit al furnizorului pentru agenţie.
Faza de plată. Biroul însărcinat cu plata facturilor, după
primirea facturii şi efectuarea controlului pe baza copiei
voucherului ce se află în posesia sa, va expedia un cec prin
intermediul unei bănci în favoarea furnizorului. În felul acesta,
obligaţia contractată de agenţie cu clientul în momentul încasării
voucherului şi succesiv cu furnizorul în momentul prestării
serviciului, se stinge.
Voucher-ele se clasifică după două criterii:
- După tipul voiajului, în: vouchere pentru voiajuri
individuale, valabile şi pentru servicii izolate şi vouchere pentru
voiajuri în grup însoţit. Primele sunt emise de către operatorul
agenţiei în cursul desfăşurării operaţiunilor de execuţie a
voiajului, în timp ce celelalte sunt emise de către curier în
momentul utilizării serviciului pregătit de agenţie.
- După serviciul prestat
Serviciile prestate sunt numeroase şi diverse. Pentru fiecare
dintre aceste servicii poate fi emis un tip particular de voucher:
vouchere pentru transport, pentru servicii receptive, de primire etc.
Sectorul „trafic accesoriu" al serviciului tehnic al unei agenţii
este cel care se ocupă în mod normal de crearea, tipărirea şi
distribuirea voucherelor împreună cu instrucţiunile referitoare la
emiterea şi contabilizarea lor. Fiecare expediere de vouchere către
agenţiile dependente este înregistrată şi de către „contabilitatea
centrală" în registrul de stocuri existent în fiecare agenţie.
Voucherele trebuie să fie tipărite pe hârtie colorată: câte o culoare
pentru fiecare tip de serviciu, pentru a putea fi uşor recunoscute în
momentul trierii lor între diverse birouri de plată sau contabilitate.