Simplul exerciţiu următor vă va da o idee de ceea ce este respiraţia

completă:
1. Staţi pe scaun sau în picioare. Aspiraţi pe nări trăgând aerul încet şi
într-un mod continuu. Umpleţi de la început partea inferioară a plămânilor,
ceea ce se face prin acţiunea diafragmei umflând abdomenul care lăsând-o în
jos, va exercita o uşoară presiunea asupra organelor abdominal împingând
înainte pereţii interiori ai abdomenului. Pe urmă umpleţi partea mijlocie a
plămânilor făcând să iasă în afară capetele inferioare, sternul şi pieptul. În
sfârşit, umpleţi partea superioară bombând partea de sus a pieptului şi
ridicând în afară cele şase sau şapte perechi de coaste superioare.
La început poate să vi se pară că acest exerciţiu se descompune în trei
mişcări distincte, dar nu este nimic. Aspiraţia trebuie să fie neîntreruptă,
cavitatea toracică întreagă, de la diafragmă până la regiunea claviculară, fiind
dilatată într-o mişcare continuă, uniformă. Evitaţi de a aspira sacadat şi
căutaţi a face mişcare lentă şi într-un mod continuu. Cu puţină practică, veţi
învinge teama, tendinţa de a executa mişcarea în trei timpi şi veţi ajunge
repede a face complet inspiraţia în câteva secunde.
2. Reţineţi aerul un moment.
3. Expiraţi lent, menţinând pieptul drept, retrăgând uşor abdomenul şi
ridicându-l încet pe măsură ce aerul iese din plămâni. Când aerul iese în
întregime exhalat, lăsaţi liber (odihniţi) pieptul şi abdomenul. Cu puţină
practică veţi ajunge să executaţi şi această parte a exerciţiului cu mare
uşurinţă şi ritmul odată căpătat, mişcarea se va executa aproape automat. Veţi
vedea că în acest mod de respiraţie toate părţile aparatului aspirator sunt puse
în joc şi că întreaga capacitate a plămânilor până la loburile cele mai
îndepărtate, este pusă în funcţiune. Veţi remarca că respiraţia completă nu
este în realitate decât o combinaţie a celor trei respiraţii de care am vorbit în
capitolele precedente, care se succed imediat în ordinea arătată, pentru a
produce o respiraţie continuă, completă în adevăratul sens al cuvântului.

Veţi uşura mult silinţa dumneavoastră, exersând în faţa unei oglinzi şi

rezemând uşor mâinile deasupra abdomenului, ca să vedeţi toate mişcările. La
sfârşitul inspiraţiei ar fi bine de a ridica uşor din timp în timp umerii şi
clavicula pentru a permite aerului să treacă liber în mijlocul lobului superior al
plămânului drept, care este câteodată locul de preferinţă al tuberculozei.
La început, veţi simţi poate unele dificultăţi de a practică acest exerciţiu,
dar cu răbdare şi perseverenţa veţi reuşi a-l face cu uşurinţă.

Fragment din cartea - ŞTIINŢA OCULTĂ A RESPIRAŢIEI, scrisa de Judy

Boisson