ARC Cursuri

ARHITECTURA REŢELELOR DE
CALCULATOARE
Cap. 1 Introducere
cosmin.ancuti@upt.ro, B312
Probleme administrative
- Distribuita 1: saptamana 6
- Refacerea 1: saptamana 7
- Distribuita 2: saptamana 10
- Refacerea 2: saptamana 11
2
Nota finala la ARC
- Nota teorie (media distribuite) = 2/3 nota finala
- Nota laborator = 1/3 nota finala
3
Bibliografie
1. Andrew S. Tanenbaum: “Computer Networks – 5th Edition” , Pearson

Education International 2011.
2. James F. Kurose, Keith W. Ross “Computer Networking A Top-Down

Approach Featuring the Internet – 6th edition”- Addison Wesley, 2013
3. William Stallings “Data and Computer Communications – Fifth Edition”-

Prentice Hall International 1997
4
ARC Capitolul 1: Introducere
1.1 Scurt istoric
5
Scurt istoric
-În 1835 Samuel Morse

inventează telegraful;
-În 1876 Graham Bell inventează

telefonul;
6
Scurt istoric
•Din 1877 Bell Telephone Company, introduce un

sistem de comutare pentru a eficientiza
interconexiunile:
- principiul comutării de circuite
Avantajul: -informaţia transmisă nu este perturbată
Dezavantajul: slaba eficienţă de utilizare a canalelor
7
Scurt istoric
•în 1894 Marconi a realizat prima

transmisie a semnalelor la distanţă,
fără fir - wireless
•în 1904 John Ambrose Fleming,

inventează primul tub electronic
vidat
8
Scurt istoric
•în anul 1906 a fost inventata trioda de
către Lee De Forest;
•în anii 1980 cercetătorii americani au

anunţat realizarea unor triode fără
filament;
9
Scurt istoric
•ENIAC (Electronic Numerical

Integrator and Computer)
•dat în folosinţă în 1946

continea 20.000 tuburi
•Masa: peste 30 tone,

•Volum: trei etaje ale unei clădir
•Cosum: peste 200 kilowaţi
10
Scurt istoric
•În 1947 este inventat tranzistorul, de câtre John
Bardeen, Walter Brattain şi Wiliam Shockley.
• În 1951 John Presper Eckert şi John W.

Mauchly construiesc calculatorul UNIVAC, primul
calculator comercial, cu tranzistori
11
Scurt istoric
• În 1958 Jack Kilby de la Texas

Instruments inventează primul circuit
integrat.
• În anul 1959 Robert Noyce aduce câteva

îmbunătăţiri.
12
Scurt istoric
• În 1970 firma INTEL începe
comercializarea memoriilor de tip RAM
dynamic.
• Anul 1971 este considerat anul

apariţiei primului microprocesor: INTEL
4004, (pe 4 biţi) realizat de Faggin, Hoff şi
Mazor
13
Scurt istoric
• În 1979 firma Motorola, prin produsul MC 68000

introduce arhitectura pe 32 biţi
• În anii 1980 – 1990 sunt utilizate, iniţial pe maşinile
workstation Unix, microprocesoare RISC (Reduced
Instruction Set Computer).
• În 2003 apare, pentru utilizarea largă,
microprocesorul pe 64 biţi AMD64, urmat în scurt timp de
produsul Intel x86-64. Ambele procesoare pot rula
programele scrise pentru 64 biţi. Produsele software
WindovsXP şi Linux exploatează din plin marea capacitate
de procesare pe 64 biţi.
14
Scurt istoric - calculatoare
• Cray-2 a fost cel mai rapid

calculator între anii 1985 şi 1989.
• Viteza unui calculator se măsoară

în FLOP (FLoating Point
Operations Per Second ) sau
TFLOP (10 la puterea 12 FLOP)
• În anii 1980 – 1990 termenul de

supercalculator a fost înlocuit cu
termenii procesor scalar şi procesor
vectorial.
15
Scurt istoric - calculatoare
•În martie 2005, cel mai rapid
calculator din lume a fost considerat
IBM Blue Gene/L ce conţine 65536
procesoare şi care are o viteză de
135,5 TFLOP
•din iunie 2006 calculatorul Lowrence

Livermore National Laboratory (LLNL)
cu 131.072 procesoare şi o viteză de
207,3 TFLOP.
-În 2017: Sunway TaihuLight - Sunway MPP, Sunway SW26010

260C 1.45GHz, Sunway , NRCPC National Supercomputing
Center in Wuxi, China: 10.649.600 CPUs, 125 435 TFLOP
16
Scurt istoric - Software
Câteva date importante pentru introducerea programelor de

nivel înalt sunt:
1954 – FORTRAN, 1958 – ALGOL, 1959 – COBOL, 1963 –
CPL (Combined Programming Language realizat la Cambridge
şi University of London), 1967 – BCLP (Basic Computer
Programming Language), 1970 – sistemul de operare UNIX,
1972 – limbajul "C", 1979 – pachetul de programe WordStar,
1981 – sistemul de operare MS-DOS, 1985 – Microsoft
Windows.
1991- limbajul Python (lider mondial la nivelul anului 2019)
17
1.2 Transmisii de date
18
Transmisii de date
• Primele comunicări la distanţă au fost realizate odată cu

introducerea telexului:
- care ridică viteza de transmisie de la 5 – 7 caractere pe
secundă (bauds), cât reuşea să bată cea mai bună
dactilografă, la 50 bauds. Legătura era simplă, între două
puncte şi unidirecţională.
• Caracterele erau codificate pe 5 biţi şi erau însoţite de bit de

paritate, cu ajutorul căruia, la recepţie, se putea detecta
apariţia unei singure greşeli. Legătura nu era interactivă, ci
doar la sfârşit se putea transmite de la receptor la transmiţător
un mesaj de confirmare.
19
Codul ASCII
20
Transmisii de date
• terminalul de tip “teletype”.
• În acelaşi timp terminalul teletype putea comunica cu un

calculator.
• Forma cea mai simplă de comunicare serială : simplex

• Conexiunea de tip half-duplex si full duplex
21
Tipuri de comunicaţii
Conexiune “punct la punct”
8 linii de Linie de
date date
A B A B
Linii de
control Linie de
referinţă
Interfaţă paralelă pe 8 biţi Interfaţă seriala
22
Interfata seriala RS232
• În 1961 se realizează prima comunicare între două

calculatoare IBM folosindu-se modemuri şi linia telefonică. Acest
tip de comunicare se standardizează cu numele RS 232 C.
23
Interfata seriala RS232 vs V.24
• Interfaţa V.24 a fost propusă de CCITT (Consultative Commitee
on International Telephone and Telegraph).
• Interfata RS-232 (Recommended Standard 232), a fost dezvoltată de EIA

(Electronics Industry Association), o asociaţie din SUA care elaborează
standarde şi care este coordonată de ANSI (American National Standards
Institute).
Terminal Modem Modem Server
Fig. Un terminal şi un calculator conectate prin două modemuri.
•Calculatorul și terminalul se numesc echipamente terminale de date

(DTE), în timp ce modemurile sunt numite echipamente de comunicații
de date (DCE).
•Conectorul standard RS-232 este un conector tip D-shell cu 25 de pini;
numai 9 pini sunt utilizați pentru a conecta împreună DTE și DCE.
24
24
RS232 Specificatii mecanice
25
RS232 Specificatii electrice
• Standardul specifică patru tipuri de linii: linii de date (4), linii

de control (11), linii de sincronizare (3) şi linii de masă (2).
• Un semnal de date este considerat pe "1" logic dacă

potenţialul faţă de masă al liniei respective este cuprins între
- 3 V şi - 25 V, (de regulă între - 3 V şi - 25 V la recepţie şi
între - 5 V şi - 25 V la generare). Pentru "0" logic
potenţialul liniei de date este cuprins între +3 V şi + 25 V.
• Pentru liniile de control, polaritatea potenţialelor asociate

lui “1” şi “0” logic sunt inversate faţă de liniile de date.
26
27
Problema: Cum se
reprezinta 1101110 in
paritate impara?
28
tema
• Reprezentati pachetul de date pentru secventa de 8 biti

aferente literei J (01010010) (B0-B7) transmis prin interfata
seriala RS232) in paritate para.
29
Interfata seriala RS232 (cupla DB 25)
MASA DE PROTECŢIE (pin 1)

TRANSMISIE DE DATE (pin 2)
RECEPŢIE DATE (pin 3)
CERERE DE EMISIE (pin 4)
GATA DE EMISIE (pin 5)
DB25 Female Connector
DCE PREGĂTIT (pin 6)
MASA DE SEMNAL (pin 7)
DETECŢIE PURTĂTOARE (pin 8)
DTE PREGĂTIT (pin 20)
DB25 Male Connector
(PC) (Modem)
31
31
1 Masă de protecţie
7 Masă de referinţă (GND)
2 Transmisie de date (TxD)
3 Recepţie de date (RxD)
DTE 4 RTS
DCE
5 CTS
6 DSR
20 DTR
Utilizarea liniilor într-o aplicaţie tipică a interfeţei RS-232 C
DTE = Data Terminal Equipment
DCE = Data Circuit-terminating Equipment.
(modem-ul)
RTS- request to send
CTS- clear to send
DSR-data set ready 32
DTR- data terminal ready ARC Capitolul 1: Introducere
2 2
3 3
DTE DCE DTE DTE
7 7
1 1
a b
Conexiunile la pini pentru legarea între un a) DTE şi un DCE b) DTE şi un DTE
33
Interfata seriala RS232 (DB9 vs DB25)
34
1.3 Tipuri de reţele
35
Reţele Broadcast vs Point-to-point
Tehnologii de transmisie:
• Broadcast (radio)
• Multicast
• Point-to-point (cu adresă, punctuale,
unicast, punct la punct)
36
Reţele Broadcast
Distanţa dintre Locul în care sunt situate Denumirea reţelei

procesoare procesoarele
0,1 m pe acelaşi cablaj circuite numerice de
prelucrare
1m într-un sistem numeric sisteme multiprocesor
10 m cameră LAN
100m clădire LAN
1 km ansamblu de clădiri LAN
10 km oraş MAN
100 km ţară WAN
1000 km continent WAN
10.000 km planetă Internet
Clasificarea interconectării procesoarelor după distanţa dintre ele.
37
Tipuri de reţele (Network Hardware)
• LAN - Local Area Networks (Reţele locale)

• MAN - Metropolitan Area Networks (Reţele
metropolitane)
• WAN - Wide Area Networks (Reţele pe arii extinse)
• Wireless Networks (Reţele fără fir)
• Home Networks (Reţele personale)
38
Tipuri de reţele: Local Area Networks
Reţele LAN :
Hub
• (a) Bus (magistrală)
• (b) Ring (inel)
• (c) Ramificată
(c)
39
Tipuri de reţele: Metropolitan Area Networks
40
Tipuri de reţele: Wide Area Networks
41
Tipuri de reţele: Wide Area Networks
Drumul pachetelor dintre transmiţător şi receptor:
42
Tipuri de reţele: Reţele wireless
Categorii de reţele wireless:

• Interconectarea în cadrul unui sistem
• LAN wireless
• WAN wireless
43
1.4 Network Software
44
Network Software
• Protocoale vs Servicii
• Ierarhia protocoalelor
• Probleme in proiectarea nivelurilor
• Servicii orientate/neorientate pe conexiune
• Primitive de servicii
• Relatiile intre servicii si protocoale
45
Protocoale vs Servicii
Set de reguli  comunică procesele de pe Unele reguli sunt
nivelurile pereche, sau de acelasi rang, de esențiale pentru
pe maşini diferite. comunicații
- Comunicarea între două niveluri de acelaşi
rang n, se face prin protocoale de rangul n
Protocoale
- Protocoalele fiecărui nivel îndeplinesc o
serie de funcţii
- Comunicarea între două niveluri adiacente Unele software-uri
se face prin interfeţe suplimentare
sunt oferite
- Fiecare nivel utilizează serviciile oferite
de nivelul inferior şi oferă servicii nivelului
superior. Servicii
46
Ierarhia protocoalelor
Niveluri (Layers), protocoale (protocols) si interfete (interfaces).
47
Arhitectura de tip filozof-translator-secretara

(The philosopher-translator-secretary architecture) 48
Fig. Exemplu de comunicatie virtuala

49
Probleme in proiectarea nivelurilor
• Adresarea
• Controlul erorilor
• Controlul fluxului de date
• Multiplexare şi demultiplexare
• Rutarea
50
Servicii orientate/neorientate pe conexiune
• Transmisia orientată pe conexiune este asemănătoare cu cea de la
sistemul telefonic:
– Calea sau ruta se stabileşte înaintea transmisiei.

– Datele nu au nevoie de adresă: e suficient numărul circuitului
virtual, VC (Virtual Circuit).
– Pe un circuit fizic există circuite virtuale multiple.
– Asigura o transmisie sigura (ex. protocolul TCP)
• Transmisia neorientată pe conexiune (ca la sistemul poştal), foloseşte

datagrame DG
– Fiecare pachet trebuie să aibă adresa completă.

– Fiecare nod de comutare a pachetelor alege ruta pe baza adresei.
– Asigura o transmisie mai putin sigura (ex. protocolul UDP)
51
Primitive (operatii) de servicii
5 tipuri de primitive de servicii pentru implementarea unui serviciu simplu orientat pe

conexiune
52
Primitive de servicii
Modul de transmitere a pachetelor in connection-oriented network.
53
Relatia dintre servicii si protocoale
Relatia dintre un service si un protocol.
54
1.5 Arhitecturi de reţele
55
Arhitectura reţelei
Arhitectura reţelei este formată din ansamblul nivelurilor şi
protocoalelor.
Modelul OSI/ISO
Modelul de referinţă pentru interconectarea sistemelor deschise este RM-

OSI-ISO (Reference Model for Open Systems Interconnection -ISO).
Obs.: ISO - International Standards Organization
Modelul TCP/IP
Modelul TCP/IP s-a dezvoltat în reţeaua ARPA-DOD, din SUA, cea care a
stat la baza dezvoltarii Internet-ului (ARPA-Advanced Resarch Project
Agency, DOD-Departament of Defense).
56
Arhitectura reţelei: Modelul OSI/ISO
Aplicaţie Transferul fişierelor, e-mail, conectare la distanţă
Prezentare Text ASCII, sunet
Sesiune Stabilirea controlului conexiunii
Transport Comunicaţie cap-la-cap (host-to-host): TCP, UDP
Reţea Dirijare, adresare: IP, X.25
Legătură de date Comunicare nod-la-nod: HDLC, PPP, Ethernet
Fizic Transmiterea semnalelor: codarea electrică
Modelul de referinta OSI

57
Arhitectura reţelei: Modelul OSI/ISO
Modelul de referinta OSI

58
Arhitectura reţelei: Modelul TCP/IP
Aplicaţie
Prezentare
Aplicaţie
Sesiune HTTP TELNET FTP SMTP DNS TFTP SNMP
Transport
Transport TCP UDP
(host-la-host)
Rețea Internet IP ICMP ARP
Leg. de IEEE 802.2 (LLC) FDDI,

date IEEE 802.5
Acces la reţea IEEE 802.3 (CSMA/CD) Token Ring
ATM,
PPP ...
Fizic 10 10
base
base
5 2 10 base T FOIRL 100Mb/s 4Mb/s 16 Mb/s
Modelul de referinta TCP/IP

59
Modelul de referinta TCP/IP.
60
Host client Host server
data App App App
  
IP
Transport Network Transport
Port sd data Port sd data
Network @IPa Network @IPb
IP@ sadb IP@ sadb IP@ sadb IP@ sadb
Link Link
Phys@ s8d7 Phys@ s4d15
Phys@ s1d2 Phys@ s4d15
Phys@: 1 Phys@ Phys@ Phys@ Phys@ Phys@
2 6 8 7 4 Phys@: 15
Phys@ s1d2 Phys@ s8d7 Phys@ s4d15
Phys@ Phys Phys@

3 @ 34
12
Phys@ 18
Phys
@
Host 9 Host
61
62
Limitarile modelului TCP/IP
Probleme/limitari ale TCP/IP:

• Nu se disting clar interfetele, serviciile si protocoalele
• Nu este un model general
• Nivelul “Host-to-network”- “Acces la Retea” nu este un
nivel real
• Absenta nivelului fizic si nivelului legatura de date
63
Modelul Hibrid:
Obs: Modelul hibrid va fi folosit in acest curs!!!
64
Modelul Hibrid:
65
1.6 Exemple de Retele
66
Exemple de Retele
• Reteaua Internet
• Connection-Oriented Networks:
X.25, Frame Relay, and ATM
• Ethernet
• Wireless LANs: 802:11
67
Internetul: Scurt istoric
68
Internetul (ARPANET)
Dezvoltarea ARPANET (a) December 1969. (b) July 1970.

(c) March 1971. (d) April 1972. (e) September 1972.
69
Internetul (NSFNET)
Reteaua NSFNET in 1988
70
Arhitectura Internet-ului
71
Dezvoltarea Internet-ului:
Numarul de gazde în sondajul de domeniu Internet

72
ATM Virtual Circuits
73
Ethernet
Arhitectura Ethernet iniţială
74
Ethernet
Actual se utilizează fibră optică sau perechi de fire răsucite.

Există 3 rate de transfer:
• 10 Mbps—10Base-T Ethernet
• 100 Mbps—Fast Ethernet
• 1000 Mbps—Gigabit Ethernet
Sunt şi alte tehnologii de interconectare în LAN dar în momentul

de faţă aproximativ 85 % dintre ele utilizează Ethernetul
datorită următoarelor caracteristici:
• Este uşor de înţeles, de realizat, de intreţinut şi de administrat,
• Are costuri reduse,
• Are o topologie flexibilă şi permite extinderi,
• Permite conectarea sigură a unor noi produse deoarece
majoritatea producătorilor au standardul implementat.
75
IEEE 802 Standards
The 802 working groups. The important ones are marked with *. The ones
marked with  are hibernating. The one marked with † gave up.
76
Metric Units
77
1
2
3
4
La începutul secolului al XIX-lea, matematicianul francez Jean-Baptiste
Fourier
a demonstrat că orice funcție periodică, g(t) cu perioada T, poate fi
construită ca si suma unui număr (posibil infinit) de sinus și cosinus:
Frecvenţa f1 este numită frecvenţă fundamentală. Seria Fourier face

trecerea din domeniul timp în domeniul frecventă. Dacă este cunoscută
frecvenţa fundamentală şi amplitudinile armonicelor ak, bk şi c funcţia s(t)
poate fi reconstituită.
5
6
S-a luat în considerare transmiterea caracterului “b” codificat în codul ASCII pe
un octet – 01100010
7
8
9
10
11
12
13
Impedanţa caracteristică: 50 ohmi pentru transmisii de date şi 75 ohmi pentru
transmisii analogice (tv analogic)
Pentru lungimi de 1 km este posibilă o viteză de transfer de 1 până la 2 Gbps.
Pentru a preveni reflexiile, cablurile trebuie să aibă la capete terminatori
(rezistoare ce au valoarea egală cu impedanţa caracteristică). Pentru lungimi
mai mari se intercalează amplificatoare (repetoare).
14
Firele răsucite reduc interferenţa electrică. Categoria 3 UTP are mai puţine
răsucire pe unitatea de lungime, au izolaţie de polietilenă (hârtie) şi 4 perechi
sunt grupate şi izolate în plastic. Categoria 5 UTP are mai multe răsuciri pe
unitatea de lungime şi sunt izolate în teflon
15
Unghiul sub care se trimite lumina în fibră asigură reflexia totală. Dacă fibra
este mai groasă se pot transmite mai multe raze de lumină, de diferite lungimi
de undă şi sub diferite unghiuri. Avem o fibră multimod.
Dacă fibra este subţire – câteva lungimi de undă a luminii transmise – atunci
lumina se transmite practic fără reflexii şi fibra se cheamă monomod. Într-o
astfel de fibră se pot atinge viteze de Gbps şi fară amplificatoare pâna la 30 –
120 km.
Un miez de fibra multimodala transmite mai multe moduri simultan (pentru

simplificare - fascicule cu aceeasi lungime de unda). Propagarea acestor
fascicule creeaza o dispersie modala, care scade semnificativ distanta si
viteza maxima de transmisie. Mai simplu, semnalul se extinde in timp
deoarece viteza de propagare a sa nu este aceeasi pentru fiecare fascicul in
parte, acestea parcurgand distante diferite intre transmitator si receptor,
rezultand in unghiuri diferite de reflectie.
16
ATENUAREA în decibeli = 10*lg(puterea_transmisă /puterea_recepţionată).
17
În fibrele monomod miezul are o grosime de până la 10 microni şi este făcut
din sticlă foarte pură. Cele multimod au o grosime de până la 50 microni.
Îmbrăcămintea este din sticlă cu un indice de refracţie mai mic decât cel al
sticlei din miez. Astfel se păstrează lumina în miez.
18
20
21
22
Ionosfera este un strat din atmosfera situat intre 100 si 500 km incarcat cu
particule care refracta undele radio.
23
24
25
În cea mai simplă formă, un satelit de comunicare
poate fi considerat ca un mare repetor de microunde plasat pe cer. Conține
mai multe
transpondere, fiecare dintre care ascultă o anumită parte a spectrului.
Acestea amplifică semnalul de intrare și apoi retransmite la o altă frecvență

pentru a evita interferențele
cu semnalul de intrare. Acest mod de funcționare este cunoscut sub numele
bent pipe.
26
O problemă importantă in transmisia prin satelit este prezența benzilor Van
Allen.
Benzile Van Allen reprezinta straturi de particule foarte încărcate datorate

câmpul magnetic al pământului.
Orice satelit care este utilizat în interiorul acestor benzi ar fi distrus destul de
repede de particulele foarte incarcate.
27
28
29
30
O etapa importanta in lumea comunicațiilor prin satelit este data de
dezvoltarea
microstațiilor cu costuri reduse, denumite uneori VSATs (Very Small Aperture
Terminals)
(Abramson, 2000). Aceste terminale mici au antene de 1 m sau mai mici
(față de 10m pentru o antenă standard GEO) și pot produce aproximativ 1 watt
putere. Uplink-ul este, în general, bun pentru traffic de până la 1 Mbps, dar
downlinkul poate atinge cativa Mbps.
Televiziunea prin satelit cu difuzare directă utilizează această tehnologie

pentru o transmisii intr-o singura directie.
În multe sisteme VSAT, microstațiile nu dispun de suficientă putere pentru a

comunica direct unul cu altul (prin satelit, desigur).
În schimb, o stația de bază speciala , HUB-ul, cu o antenă mare, cu câștig
mare, este necesară pentru a transmite traficul între VSAT, așa cum se arată
în figura .
31
În acest mod de funcționare, fie cel acare transmite sau cel care
receptioneaza dispun de o antenă mare și un amplificator puternic.
Pretul platit este o întârziere mai mare pentru statii mai ieftine la utilizatorii
finali.
In many VSAT systems, the microstations do not have enough power to

communicate
directly with one another (via the satellite, of course). Instead, a special
ground station, the hub, with a large, high-gain antenna is needed to relay
traffic
between VSATs, as shown in Fig. 2-17. In this mode of operation, either the
sender or the receiver has a large antenna and a powerful amplifier. The trade-
off
is a longer delay in return for having cheaper end-user stations.
31
32
Sateliții Iridium sunt poziționați la o altitudine de 750 km, în orbite circulare
polare. Acestea sunt aranjate în coliere nord-sud, cu câte un satelit la fiecare
32 de grade latitudine, așa cum se arată în figura din slide.
Fiecare satelit are un maxim de 48 celule și o capacitate de 3840 de canale,

dintre care unele sunt utilizate pentru
paginare și navigare, în timp ce altele sunt utilizate pentru date și voce.
Fiecare satelit are patru vecini cu care poate comunica, doi în același colier și
doi în coliere adiacente.
Sateliții LEO continuă să fie lansați la o rată de aproximativ 20 pe an, inclusive

sateliții din ce în ce mai mari, care cântăresc acum peste 5000 de kilograme.
Dar există și foarte multi
sateliți mici .
33
Majoritatea dintre ei comunică cu stații de sol pe benzile UHF (Ultra High
Frequency) și VHF (Very High Frequency).
33
34
35
36
37
38
39
Pentru a trimite biți in bucla locală sau orice alt canal fizic,
acestea trebuie convertite în semnale analogice care pot fi transmise pe canal.
Un dispozitiv care convertește un flux de biți digitali intr-un semnal analogic

care reprezintă biții se numește modem, care este prescurtarea de la
(modulator demodulator).
Modemurile pot fi : modemuri telefonice, modemuri DSL, modemuri wireless

etc.
Modemul poate fi încorporat în computer sau să fie separat.
Evident, modemul este introdus între Computer și sistemul telefonic
(analogic), așa cum se vede în figura.
DSL= Digital Subscriber Line
40
41
Sistemul telefonic tradițional, chiar dacă într-o zi utilizeaza conexiuni punct la
punct de tipul multigigabit (fibra optica)
, nu va fi capabil să satisfacă un grup în creștere de utilizatori: pe cei mobili.
Oamenii se așteaptă acum să facă apeluri telefonice și să utilizeze telefoanele
mobile lor pentru a verifica e-mailurile, internetul, sa vizualizeze video etc...
---------------
42
43
AMPS a fost retras în mod oficial în 2008, dar o vom analiza pe scurt pentru a
înțelege contextul
aparitiei sistemelor 2G și 3G care s-au construit pe baza AMPS.
44
Fiecare celulă utilizează un anumit set de frecvențe care nu sunt utilizate de
niciunul dintre vecinii săi.
Ideea de baza care oferă sistemelor celulare o capacitate mult mai mare
decât sistemele anterioare este folosirea
unor celule relativ mici și reutilizarea frecvențelor de transmisie în apropiere
(dar nuadiacente).
Sistemul AMPS poate avea 100 de celule de 10 km în aceeași zonă și permite

10-15 apeluri pe fiecare frecvență, în celule separate. Astfel, designul celular
mărește capacitatea sistemului de telefonie cu cel puțin un ordin de
mărime. Acesta devine tot mai mare cu cât celulele devin mai mici. În plus,
celulele mai mici înseamnă că este necesară o putere mai mică, ceea ce duce
la transmițătoare și receptoare mai mici și mai ieftine.
Ideea de reutilizare a frecvenței este ilustrată în figura (a). Celulele sunt în

mod normal
45
de forma aproximativ circulară, dar sunt mai ușor ca să fie reprezentate ca
hexagoane. Celulele au aceeași dimensiune. Ele sunt grupate în unități de
șapte celule.
Fiecare litera indică un grup de frecvențe. Observați că pentru fiecare set
de frecvențe există un tampon de aproximativ două celule unde această
frecvență nu este refolosita, existand o bună separare și o interferență
scăzută.
45
.
Sistemul utilizează 832 canale full-duplex, fiecare constând dintr-o pereche de

canale simplex. Acest aranjament este
cunoscut sub numele de FDD (Frequency Division Duplex).
Cele 832 canale simplex de la 824-849 MHz sunt utilizate pentru transmisia de
la telefonul mobil la stația de bază și 832 simplex
canalele de la 869 la 894 MHz sunt utilizate pentru transmisia de la stația de
bază la telefonul mobil.
Fiecare dintre aceste canale simplex are o lățime de 30 kHz.
Deoarece aceleași frecvențe nu pot fi utilizate în celulele din apropiere și 21

canalele sunt rezervate în fiecare celulă pentru control, numărul real de canale
vocale
disponibil pe fiecare celulă este mult mai mică decât 832, de obicei
aproximativ 45.
46
47
GSM a aparut în anii 1980 ca un efort de a produce un singur standard
European 2G. Sarcina a fost atribuită unui grup de telecomunicații numit (în
limba franceză)
Groupe Speciale 'Mobile. Primele sisteme GSM au fost lansate începând cu
anul 1991 și au inregistrat un succes rapid. Curând a devenit clar că GSM va
fi mai mult
decât un succes european, fiind acceptat si pe alte continente.
O sa descriem interfata (air interface). GSM functioneaza in intervalele de

frecveta care include 900, 1800, si1900 MHz
Aici discutam pe scurt proprietatile sistemului GSM. (standardul printat GSM

contine peste 5000 de pagini)
Telefonul mobil în sine este împărțit în aparatul propriuzis (hand set) și un chip
detașabil cu informații despre abonat și cont numit cartela SIM, prescurtarea
de la Subscriber Identity Module
48
Telefonul mobil comunica cu stațiile de bază celulare printr-o interfață (air
interface) . Stațiile de bază celulare sunt conectate fiecare la un BSC (Base
Station Controller) care controlează resursele radio ale celulelor și
gestionează transferul. BSC, la rândul său, este conectat la un MSC (Mobile
Switching Center) care rutează apelurile și se conectează la PSTN (Public
Switched Telephone Network).
48
O sa descriem in continuare pe scurt modul cum se face interfata (air
interface) la sistemul GSM (gen a II-a).
GSM functioneaza pe frecvente de 900, 1800, si 1900 MHz.
GSM este un sistem celular duplex cu diviziune de frecvență, ca si AMPS.

Fiecare mobil transmite pe o frecvență și primește pe o altă frecvență mai
mare (55 MHz mai mare pentru GSM).
Cu toate acestea, spre deosebire de AMPS, la GSM o pereche de frecvențe
este împărțită în sloturi (pe baza multiplexarii in frecventa).
În acest mod este posibil sa fie impartita de mai multe telefoane mobile.
Pentru a gestiona mai multe telefoane mobile, canalele GSM sunt mult mai
largi decât la AMPS
49
(200 kHz față de 30 kHz). Canale de 200 kHz (0.2 MHz) sunt prezentate în
figura .
Un sistem GSM care funcționează în regiunea 900 MHz are 124 de perechi
de canale simplex.
Fiecare canal simplex are o lățime de 200 kHz și suportă opt conexiuni
separate, folosind multiplexarea in timp TDM (Time Division Multiplexing).
Fiecarei statii active ii este alocat un interval de timp- slot (reperezentat cu

zona gri inchis) pe o pereche de canale.
Teoretic, pot fi 992 canale (=8x124) susținute în fiecare celulă, dar multe dintre
acestea nu sunt disponibile, pentru a evita conflictul de frecvența cu celulele
vecine.
TDM (Time Division Multiplexing)
49
Fiecare slot TDM are o structură specifică, iar grupurile de sloturi TDM
formează un multiframe,
de asemenea, cu o structură specifică.
După cum se poate vedea din figura, opt cadre de date formeaza un frame
TDM și 26 cadre (frames) TDM formeaza un multicadru (multiframe) de
120 ms.
O versiune simplificată a acestei ierarhii este prezentată în figura de mai sus
Aici putem vedea că fiecare slot TDM constă din o secventa de 148 de biți
care ocupă canalul pentru 547 μsec.
Dintre cele 26 de cadre TDM slotul 12 este utilizat pentru control (CTL) și
slotul 25 este rezervat pentru utilizare ulterioară, deci
50
numai 24 sunt disponibile pentru traficul utilizatorilor
50
La a treia generație de telefoane mobile sau 3G așa cum este
cunoscuta, noutatea este data de introducerea transmisiei de date multimedia.
51
Vom discuta despre utilizarea CDMA în rețelele celulare, care este trăsătura
distinctivă a ambelor sisteme.
CDMA nu este nici FDM (Frequency Division Multiplexing), nici TDM (Time
Division Multiplexing)
ci un fel de mix în care fiecare utilizator trimite pe aceeași bandă de frecvență
in
același timp. Initial industria a fost foarte sceptica dar cu toate acestea,
prin persistența unei singure companii, Qualcomm, CDMA a reușit sa
succeada
standardul 2G (IS-95) și s-a maturizat până la punctul în care a devenit baza
tehnică pentru
3G.
52
53
54
55
56
57
58
Eliminanad toate canalele TV și utilizând infrastructura de cablu strict pentru
accesul la Internet ar genera probabil un număr important de clienți iritați, deci
companiile de cablu ezită să facă acest lucru. În plus, majoritatea orașelor
reglementează foarte mult
ceea ce este pe cablu, astfel încât operatorilor de cablu nu le-ar fi permis să
facă acest lucru chiar dacă
ar fi vrut cu adevărat. Ca o consecință, au trebuit să se găsească o cale de a
avea televiziune
si internet pe același cablu.
Soluția este de a utiliza multiplexarea cu divizare de frecvențe. Canalele in

televiziune prin cablu
din America de Nord ocupă regiunea 54-550 MHz (cu excepția radioului FM,
de la 88 la 108 MHz). Aceste canale sunt de 6 MHz, inclusiv benzile de
protecție,
și pot transmite un canal tradițional de televiziune analogică sau mai multe
59
canale de televiziune digitale. În Europa, limita inferioara a benzii este de
obicei la 65 MHz, iar canalele ocupa 6-8
MHz deorece sistemele PAL și SECAM au o rezolutie mai mare. Schema de
alocare este similară. Partea inferioară a benzii nu este utilizată.
Cablurile moderne permit o banda cu mult peste 550 MHz, adesea de până la
750 MHz sau mai mult.
Soluția aleasă a fost introducerea upstream data în banda de frecvențe de 5-
42 MHz
(ușor mai ridicată în Europa) și să se utilizeze frecvențele de la celalalt capăt
pentru downstream data . Spectrul de cablu este ilustrat în figura de mai sus
59
60
Pentru transmisiunile digitale sau numerice se pune problema cum să
tratate efectele canalului astfel încât datele să poată fi transmise la o vite
cât mai mare.
Capacitatea canalului este viteza maximă cu care se pot transmite date
printr-o cale de comunicaţie sau canal, în anumite condiţii. Există pat
noţiuni care trebuie avute în vedere:
• Debitul datelor reprezintă viteza, în biţi pe secundă (bps) la care pot
comunicate datele. Ea este numită şi bandă numerică sau digitală.
• Banda de frecvenţe, sau lăţimea de bandă, reprezintă banda semnalu
transmis, impusă de transmiţător şi de natura mediului de transmis
exprimată în cicluri pe secundă sau Hertz-i (Hz).
• Zgomotul reprezintă nivelul mediu al zgomotului prin calea de comunicaţie
• Probabilitatea erorii sau rata erorii este rata de apariţie a erorilor şi
calculează ca raportul dintre numărul de biţi eronaţi receptionaţi
numărul total de biţi transmişi; prin eroare se înţelege recepţionarea unu
când s-a transmis un 0, sau invers recepţionarea unui 0 când s-a transmis
1. Pentru probabilitatea de eroare se mai foloseşte şi termenul de BER (B
Error Rate).
Terminalul de date se numeşte DTE (Data Terminal Equipment),
iar viteza datelor sau debitul D al datelor livrate la ieşirea sa şi la
intrarea în modem se măsoară în biţi pe secundă, sau bps.
Modemul se numeşte DCE (Data Circuit Equipment), iar viteza
semnalelor de la ieşirea sa şi deci viteza din canal se numeşte
viteză de semnalizare v, şi se măsoară în număr de simboluri
pe secundă adică baud sau Bd.
D  v log 2 M
Relaţia dintre debit şi viteza de semnalizare este rel (1): unde M
este o putere a lui 2, şi reprezintă numărul de simboluri posibile
din canal.
Există două teoreme care stabilesc limitele pentru viteza de
transmisie, pentru canale fără zgomot, respectiv cu zgomot:
teorema lui Nyquist şi teorema lui Shannon.
Capacitatea canalelor ideale. Cosiderând un canal fără
zgomot sau ideal, singura limitare impusă vitezei datelor este
cea dată de banda de frecvenţe.
Teorema lui Nyquist pentru canale ideale afirmă că, dacă B
 v log 2 M a canalului, echivalent cu
este banda de frecvenţeDdisponibilă
un filtru trece-jos ideal, atunci viteza datelor prin canal, pentru
codarea cu 2 niveluri, este rel (2):
Codarea multinivel (M niveluri). În canale, pot fi folosite
semnale cu mai mult de două niveluri, astfel încât fiecare
element de semnal poate reprezenta sau transporta mai mult
decât un singur bit.
Dacă, de exemplu, se foloseşte o reprezentare cu patru niveluri de tensiune,
atunci fiecare element de semnal (un nivel de tensiune din cele patru niveluri
posibile) va transporta 2 biţi (22=4), iar dacă se foloseşte o reprezentare cu opt
niveluri de tensiune atunci fiecare element de semnal (un nivel de tensiune din
cele opt niveluri posibile) va transporta 3 biţi (23=8). La semnalizarea
multinivel, şi canale ideale formula lui Nyquist devine rel (3):
Pentru M=2 se regăseşte formula lui Nyquist.
Ex.: Banda de frecvenţe a liniei telefonice: B=3100 Hz. Semnalele numerice
se transmit prin intermediul unui modem. Capacitatea canalului este
C=2B=6200 bps.
Pentru M=8, C=6200*3=18600 bps. pentru o banda =3100 Hz.
Pentru a trimite informații digitale, se folosesc semnale analogice
care reprezenta biți (semnalul digital). Procesul de conversie între biți și
semnale analogice este denumit digital modulation (codarea).
66
NRZ (Non-Return-to-Zero) semnifica simplu ca semnalul urmareste datele.
 La codarea Manchester, unde 1 logic este reprezentat prin nivel ridicat şi

nivel coborât de tensiune HL (High-Low) în perioada T de bit, iar 0 logic prin
nivel coborât şi nivel ridicat de tensiune, LH (Low-High) în perioada T de bit,
se asigură o tranziţie pe bit, deci o sincronizare bună a receptorului, dar
banda ocupată este dublă faţă de codarea NRZ, deci SNR este mai mic
cu 3dB, ceea ce poate conduce la creşterea numărului de erori.
 Codarea NRZI (Non Return to Zero Inverted): se păstrează acelaşi nivel

de tensiune pe toată durata bitului; Practic la codareala NRZI:
-valoarea 0 logic e asociat cu absenţă de semnal (nu se
realizeaza o tranzitie in dreptul marginii semnalului de CLK: practice avem 0-
>0 iar 1->1)
-valoarea 1 logic e codificat prin aparitia un front /tranzitie in
dreptul marginii semnalului de CLK (1->0 sau 0->1).
67
La NRZI Banda ocupată este minimă, apare componentă continuă, iar
numărul mediu de tranziţii pe bit este insuficient pentru sincronizarea
receptorului.
Interfata USB (Universal Serial Bus) foloseste NRZI.
67
Modulatia (codarea) digitala se obtine folosind passband transmission
moduland semnalul purtator (carrier signal) care se afla in banda de trecere
(passband)
Putem modula amplitudinea, frecvența sau faza semnalului purtător. Fiecare

dintre aceste metode are o denumire corespunzătoare.
În ASK (Amplitude Shift Keying), două amplitudini diferite sunt folosite

pentru a reprezenta 0 și 1. Un exemplu cu un nivel nenul și unul zero este
prezentate în figura (b). Mai mult de două nivele pot fi folosite pentru a
reprezenta mai multe simboluri.
În mod similar, FSK (Frequency Shift Keying), sunt utilizate două sau mai
multe frecvente. Exemplul din figura (c) utilizează doar două frecvențe.
În cea mai simpla forma PSK (Phase Shift Keying), faza semnalului purtător
este schimbata sistematic cu 0 sau
68
180 de grade la fiecare perioadă a unui simbol. Pentru că există două faze, se
numește BPSK (Binary Phase Shift Keying). '' Binar '' aici se referă la cele
două simboluri,
nu că simbolurile reprezintă 2 biți
68
O schema care foloseste mai efficient banda canalului este aceea care
foloseste patru faze 45, 135, 225, or 315 (phase shifts) pentru a transmite 2
biti de informatie pe symbol
Aceasta se numeste QPSK (Quadrature Phase Shift Keying).
Putem sa combinam aceste scheme și sa folosim mai multe niveluri pentru a

transmite mai mulți biți per simbol.
Doar o frecvență și o fază pot fi modulate la un moment dat deoarece

acestea sunt dependente, frecvența fiind rata de schimbare a fazei în
timp!
In Figura a se observa puncte echidistante la unghiuri de 45, 135, 225 și 315

de grade.
Faza este data de unghiul pe care il face dreapta de la acesta la origine cu
69
axa pozitivă Ox.
Amplitudinea unui punct este reprezentata de distanța de la origine. Această

prezintă o varianta QPSK.
Acest tip de diagrama poarta numele de digrama constelatie (constellation

diagram)
69
QAM-16.- Quadrature Amplitude Modulation (4biti/symbol)
Acest tip de diagrama poarta numele de digrama constelatie (constellation

diagram)
---------------------------------------------------------------------------------------
70
FDM (Frequency Division Multiplexing) partajeaza un canal de transmisie.
Se împarte spectrul în benzile de frecvență, cu
fiecare utilizator având posesia exclusivă a unei anumite benzi în care să-și
trimită semnalul
71
O alternativă la FDM este TDM (Time Division Multiplexing).
In cazul TDM, utilizatorii se rotesc, obtinand periodic intreaga lățime de bandă

pentru o mică perioada de timp. Un exemplu de trei fluxuri fiind multiplexate
cu TDM este prezentat în figura. Bitii de la fiecare semnal de intrare ocupa un
interval de timp (time slot) transmitand in acelasi flux de iesire.
Pentru a functiona corect trebuie ca fluxurile de intrare sa fie sicronizate in
timp.
72
1
În acest capitol vom studia principiile de proiectare pentru cel de-al doilea nivel
în cadrul modelului hybrid considerat: nivelul legatura de date.
Acest studiu se ocupă cu algoritmi care asigura o buna fiabilitate, comunicarea

eficientă a frame-urilor (mai degrabă
decât biții individuali, ca și în nivelul fizic) între două mașini (adiacente) care
comunica intre ele.
Prin adiacent, înțelegem că cele două mașini sunt conectate printr-o
comunicare fizica care acționează conceptual ca un fir (de exemplu, un cablu
coaxial, fibra optica, linie telefonică sau
canal wireless).
Proprietatea esențială a unui astfel de canal este faptul că biții sunt livrați în
exact aceeași ordine în care sunt trimiși.
2
Reglementeaza traficul (data flow) astfel incat receptorii mai lenti sa poata
comunica cu transmitatorii rapizi.
3
4
Pentru a realiza aceste functii nivelul legatura de date preia pachetele de la
nivelul retea si le incapsuleaza in frame-uri pentru a putea sa fie transmise.
Fiecare frame contine un header un payload field (informatia din pachet ) si
un frame trailer.
Managementul frame-urilor reprezinta partea principala cu care se ocupa

nivelul legătură de date.
5
Functia nivelului legatura de date este de a ratransmite biții către mașina
destinație, astfel încât să poată fi predate nivelului reatea de acolo, așa cum
se arată în figura (a).
Transmisia reala urmează calea din figura (b), dar este mai ușor de gândit în
termenii a două procese de nivel legătură de date
comunicând folosind un protocol de la nivelul legături de date.
6
Impartirea fluxului de biți în cadre/frame-uri este mai dificilă decât pare la
început. Un design bun trebuie să ușureze ca un receptor să identifice
începutul unor cadre noi
în timp ce foloseste un minim de lățime de bandă a canalului.
Vom analiza trei metode de framing (impartire in cadre):
7
Prima metodă de framing utilizează un câmp în antet pentru a specifica
numărul de byte/octeți în cadru. Când nivelul de legătură de date de la
destinație vede numărul de byte,
știe câti octeți/byte urmează și unde este sfârșitul cadrului. Aceasta tehnica
este prezentată în figura (a) pentru patru cadre mici de dimensiuni 5, 5, 8, si
respective 8 octeți.
Problema acestui algoritm este că antetul care indica cati byte contine
frame-ul poate de asemenea sa fie distorsionat de erori de transmisie.
De exemplu, dacă antetul celui de-al 2-lea frame devine 7 din cauza unei
simple schimbari de bit, destinația va pierde complet sincronizarea.
8
Cea de-a doua metodă de framing rezolva problema de resincronizare după
aparitia unei eroari prin faptul că fiecare cadru începe și se termină cu octeți
speciali.
Se foloseste același octet, numit flag byte , atât ca delimitator de început,
cât și de sfârșit. Acest octet este arătat în figura 3-4 (a) ca FLAG.
Doi Flag Bytes consecutivi indică sfârșitul unui cadru și începutul

următorului. Astfel, dacă receptorul pierde vreodată sincronizarea se poate
căuta doar doi FLAG Byte pentru a găsi sfârșitul cadrului curent
și începutul cadrului următor.
Cu toate acestea, există încă o problemă de rezolvat. Se poate întâmpla ca

un FLAG sa apara în octetii de date, mai ales atunci când sunt transmise
imagini/video.
O modalitate de a rezolva această problemă este ca nivelul legături de date al

expeditorului să introducă un mesaj special
9
(ESC) înaintea fiecărui byte FLAG din date. Astfel, FLAG-ul din sirul de date
sa poata fi diferentiat de catre cel din antet. Această tehnică se numeste byte
stuffing.
Aceasta este o simplificare a schemei utilizata in PPP (Point-to-Point

Protocol) pentru byte-stuffing.
9
Daca nivelul legaturi de date al expeditorului observa cinci biti consecutivi de
1, acesta automat insereaza un bit 0 in fluxul de biți de ieșire. Aceasta
metoda se numeste bit stuffing si este similar cu metoda de byte stuffing.
De asemenea, asigură o densitate minimă de tranziții care ajută la menținerea

sincronizării nivelului fizic.
USB (Universal Serial Bus) foloseste metoda de bit stuffing .
------------------------------------
Fiecare frame/cadru începe și se termină cu o serie de biti model, 01111110
sau 0x7E în hexazecimal. Acest model este un flag byte.
10
…………………………..
When the receiver sees five consecutive incoming 1 bits, followed by a 0 bit,
it automatically destuffs (i.e., deletes) the 0 bit. Just as byte stuffing is
completely
transparent to the network layer in both computers, so is bit stuffing. If the user
data contain the flag pattern, 01111110, this flag is transmitted as 011111010
but
stored in the receiver’s memory as 01111110. Figure 3-5 gives an example of
bit
stuffing.
With bit stuffing, the boundary between two frames can be unambiguously
recognized by the flag pattern. Thus, if the receiver loses track of where it is,
all
it has to do is scan the input for flag sequences, since they can only occur at
frame
boundaries and never within the data
10
Unele canale, cum ar fi fibrele optice din rețelele de telecomunicații, au rate
mici de eroare, astfel încât erorile de transmisie sunt rar intalnite.
Dar alt tip de transmisiuni, în special legăturile wireless și buclele locale, au
rate de eroare care sunt si de cateva zeci/sute de ori mai mari.
Pentru aceste tipuri de legaturi, erorile de transmisie sunt normele si nu pot fi
evitate folosind costuri rezonabile.
Concluzia este că erorile de transmisie sunt inevitabile si trebuie sa să
învățăm cum să le facem fata.
11
12
13
14
Metodele de corectare a erorilor sunt utilizate pe scară largă pe legăturile
wireless, care sunt mult mai afectate de zgomot decat comunicarea pe fibra
optica.
Fără metodele de corectare a erorilor, ar fi greu sa avem o comunicatie
wireless fiabila.
Cu toate acestea, prin fibra optica sau cablu coaxial, rata de eroare este mult
mai mică, deci detectarea erorilor și retransmisia acestora
este, de obicei, mai eficienta in aceste cazuri.
15
Bitul de paritate este ales astfel încât numărul de biți de 1 din cuvântul de cod
este par (sau
impar pentru paritate impara). De exemplu cuvantul 1011010 in paritate
para (even parity) devine 10110100 (se adauga un bit 0 la final deoarece in
cuvantul dat exista un numar par de 1);
Pe de alta para cuvantul 1011010 in paritate impara (odd parity) devine

10110101;
Even parity- paritate para

Odd parity- paritate impara
O dificultate cu această schemă este că aceasta metoda poate detecta doar

un singur bit eronat. Dacă exista mai multi biti eronati aceasta tehnica nu mai
este effcienta .
16
17
18
Se calculeaza numarul inversat al rezultatului (se inverseaza valoare bitilor 1-
>0 iar 0->1) si acesta reprezinta CHECKSUM-ul.
19
20
21
22
Scaderea nr binare:
0-0=0
0 - 1 = 1 (cu "împrumut")
1-0=1
1-1=0
23
Error-correcting codes are widely used on wireless links, which are notoriously
noisy and error prone when compared to optical fibers. Without error-
correcting
codes, it would be hard to get anything through.
24
25
28
Utilizarea U, sau eficienţa folosirii liniei de comunicaţie,
reprezintă raportul dintre timpul util de transmisiune, şi
timpul total de ocupare a liniei pentru respectiva
transmisiune.
(Timpul util de transmisiune este timpul de transmitere a

cadrului, iar timpul total de ocupare a liniei este timpul necesar
pentru transmiterea cadrului, adică timpul de propagare a
cadrului până la receptor plus timpul de propagare a
confirmării de la receptor la emiţător, considerând neglijabil
timpul necesar pentru transmiterea confirmării. Atunci, pentru
o transmisiune completă, utilizarea va fi:
Protocolul cu fereastră glisantă (Sliding Window Protocol)
permite emiţătorului să nu mai aştepte confirmarea pachet cu
pachet, ci să transmită un număr mai mare de pachete, egal
cu N, fereastra de transmisie. Dacă nu a sosit nici o confirmare
până la epuizarea ferestrei, emiţătorul se opreşte şi aşteaptă
sosirea confirmărilor (intră într-o procedură de time-out sau de
expirare a timpului). Dacă a sosit confirmarea, fereastra
avansează, numărarea fiind ciclică, şi se transmite următorul
pachet.
Fereastra este setul numerelor de secvenţă pentru emisie

respectiv pentru receptie. Cele două nu sunt de obicei egale.
Fereastra de emisie creşte când se recepţionează o
confirmare ACK. Pachetele din fereastră trebuie memorate la
emisie. Confirmările se pot face şi în cadrele de date sau de
informaţie din sens opus (piggybacking).
34
Protocoalele HDLC (High-Level Data Link Control) sunt
destinate controlului funcţionării legăturii de date, adica
legătura nod la nod.
A existat şi există o mare varietate de protocoale de

acest nível, unele orientate pe caracter, altele orientate
pe bit.
Dintre acestea HDLC a fost adoptat de ISO. El se

bazează pe protocolul SDLC al companiei IBM.
Când un mesaj ajunge în nivelul 2, legătură de date, el este secţionat, dacă
este prea lung, în cadre, cadre cărora li se ataşează delimitatori de început şi
de sfârşit de mesaj.
De asemenea i se calculează cadrului suma ciclica de control, CRC, care în
cazul HDLC are denumirea de FCS, Frame Check Sequence.
Adresarea poate să fie normală, sau adresare extinsă. La adresarea normală,

numerele de secvenţă N(S) şi N(R) au 3 biţi. N(S) este numărul de secvenţă
de emisie (send), N(R) este numărul de secvenţă de recepţie (confirmare).
La adresarea extinsă delimitatorii au 16 biţi, iar numerele de secvenţă N(S) şi

N(R) au 7 biţi.
Cadrele de informatie au la începutul câmpului de control un 0, cele de

supervizare au 10, iar cele nenumerotate au 11.
Bitul de P/F-poll/final, este o invitaţie la emisie în comenzi (C), iar în cadre I
indică fie sfârşit de mesaj (P/F=1), fie continuarea mesajului cu alte cadre
(P/F=0). Numărul de secvenţă N(S) indică numărul cadrului emis şi N(R)
indică numărul urmatorului cadru aşteptat la recepţie; implicit confirmă toate
37
cadrele recepţionate avănd numărul de secvenţă mai mic decat N(R). Doar la
cadrele de supervizare de tip respingere de cadru N(R) indică numărul
cadrului respins.
Pentru asigurarea transparenţei de cod se face doparea cu biţi (bit stuffing).
Dacă în câmpul de informaţie apar 5 de 1 succesiv, la emisie se introduce
automat un 0, care va fi scos automat la recepţie. Astfel, se evită trunchierea
cadrului (interpretarea respectivei structuri ca delimitator de sfârşit de cadru)
sau eventual comasarea a două cadre (ambele situaţii pot apărea prin
inversarea unui bit).
câmpul M, modificator de 4 biţi.
37
38
39
40
Protocolul PPP (Point- to-Point Protocol) nu este un standard propriu zis. El s-
a impus pe piaţă, la fel ca celelalte protocoale din familia TCP/IP.
Are multe similitudini cu HDLC. PPP are următoarele caracteristici:

.
Este un protocol punct la punct
A folosit iniţial pentru conexiunea utilizator-reţea
Este folosit acum şi pentru conexiunea ruter-ruter
Are trei componente:
încapsularea datelor
LCP-Link Control Protocol
NCP- Network Control Protocol
42
Stabilirea conexiunii
Modemul PC-ului de la domiciliu apelează ruterul
furnizorului de servicii internet ISP (Internet Service
Provider). Când FSI (furnizorul de servicii de
internet) – sau ISP (Internet Service Provider) răspunde s-
a stabilit conexiunea de nivel fizic
PC-ul trimite o serie de pachete LCP (Link Control

Protocol):
- selectând parametrii PPP (ai legăturii
de date)
- pentru autentificare
Se stabileşte astfel conexiunea de nivel legătură de
date.
43
PC-ul trimite o serie de pachete NCP (Network
Control Protocol), selectând astfel parametrii de nivel
reţea, ca de exemplu ataşarea dinamică de adrese IP,
una din adresele de care dispune FSI.
transferul pachetelor IP, este faza principală a

comunicaţiei.
La sfârşit, utilizatorul încheie comunicaţia,

deconectând pe rând conexiunile
43
După octetul FLAG apare câmpul Address (adresa). Acest câmp este
întotdeauna
setat la valoarea binară 11111111 pentru a indica faptul că toate statiile pot
accepta
cadrul. Utilizarea acestei valori evită problema de a aloca adrese la nivelul
legaturi de date.
Câmpul Address este urmat de câmpul Control, valoarea implicită a acestuia

este 00000011. Această valoare indică un cadru nenumerotat (unnumbered).
After the start-of-frame flag byte comes the Address field. This field is always
set to the binary value 11111111 to indicate that all stations are to accept the
frame. Using this value avoids the issue of having to assign data link
addresses.
The Address field is followed by the Control field, the default value of which
is 00000011. This value indicates an unnumbered frame.
Deoarece câmpurile Adresă și Control sunt întotdeauna constante în

configurația implicită,
LCP-Link Control Protocol oferă mecanismului necesar pentru ca cele două
părți să negocieze
o opțiune care sa le omita complet și de a salva 2 octeți pe cadru.
Cel de-al patrulea câmp PPP este câmpul Protocol. Rolul lui este să indice ce
fel de pachet
se află în câmpul Payload. Codurile care încep cu un bit 0 sunt definite pentru
versiunea IPV4,
IPV6 și alte protocoale de nivel de rețea care pot fi utilizate, precum IPX și
AppleTalk. Codurile care încep cu bitul 1 sunt folosite pentru protocoalele de
configurare PPP,
inclusiv LCP și un alt NCP pentru fiecare protocol de nivel de rețea acceptat.
Dimensiunea implicită a câmpului Protocol este de 2 octeți, dar poate fi
negociată sa fie redus la 1
byte folosind LCP. Designerii acestui protocol au fost foarte precauti gandindu-
se ca
într-o zi ar putea exista mai mult de 256 de protocoale în uz.
46
Câmpul Payload are o lungimea variabilă, până la un maxim negociat. În cazul
în care
lungimea nu este negociată folosind LCP în timpul setării liniei, se aloca o
lungime implicită de 1500
octeți. Poate fi urmat de un camp de Padding.
După câmpul de Payload urmeaza campul Checksum, care este în mod
normal pe 2 octeți,
dar se poate negocia o lungime alocata de pana la 4 octeți.
Checksum-ul de 4 octeți este de fapt un CRC pe 32 biți cu un polinom de
generare cunoscut.
De asemenea, cel pe 2 octeti este un CRC standard cunoscut.
1
Link-urile de rețea pot fi împărțite în două categorii: cele care utilizează
conexiuni punct-la-punct
și cele care utilizează canale de tip brodcasting. Am studiat linkurile punct-la-
punct (point to point )
în capitolul anterior (familia protocoalelor HDLC, e.g. PPP).
Acest capitol se ocupă de transmisia de tip broadcasting (difuzie) și

protocoalele acestora.
În orice rețea de broadcasting, cheia principală este cum să se determine cine
folosește un canal cand mai multe statii doresc sa transmita in acelasi timp.
2
3
4
FDM (Frequency Division Multiplexing) partajeaza un canal de transmisie.
Se împarte spectrul în benzile de frecvență, cu
fiecare utilizator având posesia exclusivă a unei anumite benzi în care să-și
trimită semnalul
-----------------
Acest tip de alocare este util cand exista un număr mic și constant de
utilizatori, fiecare dintre utilizatori având un flux continuu.
Un exemplu este wireless sunt posturile de radio FM. Fiecare stație primește o
parte din banda FM
și o folosește de cele mai multe ori pentru a-și difuza semnalul.
5
6
7
----------------------------------------
Ideea de bază a unui sistem ALOHA este simplă: se permite utilizatorilor să
transmită ori de câte ori
au date de transmis. Vor exista coliziuni, desigur, și cadrele care au intrat in
coliziune vor fi deteriorate.
Statiile care transmit au nevoie de o cale sa afle daca au existat coliziuni.
În sistemul ALOHA, după ce fiecare stație si-a trimis cadrul său la statia
centrala,
aceasta retransmite cadrul la toate stațiile. O stație care a transmis poate
asculta astfel transmisia broadcasting de la statia centrala (hub) pentru a
vedea dacă s-a transmis cu success cadrul său.
Ori de câte ori două cadre încearcă să ocupe canalul în același timp, va exista
o coliziune (așa cum se vede în figura) și ambele vor fi distruse/deformate.
Dacă primul bit al unui noul cadru se suprapune cu ultimul bit al unui cadru
8
care a fost aproape finalizat, ambele
cadre vor fi distruse total (adică, vor avea sumele de control incorecte) și
ambele vor
trebuie retransmise ulterior. Suma de control nu face distincție
între o pierdere totală și o pierdere aproximativa (de doar un bit). Bad is bad!!!.
8
Pentru slotted ALOHA—in contrast cu metoda pure ALOHA— unei stații nu
ii este permis să transmită date in orice moment. În schimb, este necesar să
aștepte începutul
slotul următor. Astfel, timpul continuu ALOHA (de la pure ALOHA) este
transformat într-un timp discret la ALOHA slotted.
Aceasta abordare reduce la jumătate perioada vulnerabila prezenta la ALOHA
pure.
9
Acest protocol, cunoscut sub numele de CSMA/CD (Carrier Sense Multiple
Access with Collision Detection) (CSMA cu detecție de coliziune),
reprezinta
baza Ethernet-ului clasic LAN. Este important să realizăm că detectarea
coliziunilor este un proces analogic.
Hardware-ul stației trebuie să asculte canalul în timp ce transmite.
Dacă semnalul pe care îl citește inapoi de pe linie este diferit de semnalul pe

care îl emite, știe că are loc o coliziune.
Implicațiile sunt:
1. că un semnal recepționat nu trebuie să fie de nivel mic în comparație cu
semnalul transmis (acest lucru este dificil de realizat la comunicațiile fără fir
(wireless),
unde semnalele recepționate pot fi de 1.000.000 de ori mai slabe decât
semnalele transmise)
2. că modularea trebuie bine aleasă pentru a permite detectarea coliziunilor .
10
CSMA / CD, precum și multe alte protocoale LAN, utilizează modelul
conceptual din figura. În punctul marcat cu t0, o stație a terminat transmiterea
unui cadru.
Orice altă stație care are un cadru de transmis poate încerca acum să facă
acest lucru.
Dacă două sau mai multe stații decid să transmită simultan, va exista o
coliziune.
Dacă o stație detectează o coliziune, își întrerupe transmisia, așteaptă o

perioadă aleatorie de timp,
și apoi încearcă din nou (presupunând că nici o altă stație nu a început să
transmită între timp).
Prin urmare, modelul nostru pentru CSMA / CD va consta în alternari de

perioade de transmisie, perioade de negociere (contention period) ,
cu perioade de inactivitate (idle period) care apar atunci când toate stațiile nu
transmit.
Contention period= perioada in care exista competitie/negociere pentru

resurse (linia de transmisie)
Idle period= perioada in care linia este libera (nimeni nu incearca sa
transmita).
OBS: La CSMA / CD odata ce o stație a ocupat canalul de transmisie fără

ambiguități nu mai apar coliziuni!!!.
Ele pot apărea doar în timpul perioadei de negociere (contention period).
10
Este folosit in retelele Wireless Ethernet LAN (802.11)
Acest protocol este asemănător din punct de vedere conceptual cu Ethernet

CSMA / CD dar prezinta un timp exponential de back-off după coliziuni.
Cu toate acestea, o stație care are un cadru de trimis începe cu un timp
aleator de backoff (cu excepția cazului în care nu a utilizat canalul recent și
canalul este inactiv).
Nu așteaptă o coliziune. Numărul de sloturi pentru backoff este ales de

exemplu în intervalul [0, 15], în cazul stratului fizic OFDM.
Stația așteaptă până când canalul este inactiv (idle) , prin verificarea pe
perioade scurte a faptului că nu există semnal și numără sloturile inactive
(idle), oprindu-se atunci cand sunt transmise cadre. Statia va transmite cadrul
propriu cand counter-ul de backoff ajunge la 0. Daca cadrul este transmis cu
succes, destinația transmite imediat o confirmare scurtă.
11
Lipsa unei confirmări indica o eroare, indiferent dacă a avut loc o coliziune
sau un alt tip de eroare. În acest caz, statia care transmite dublează perioada
de backoff și încearcă din nou, până când cadrul a fost transmis cu success
sau numărul maxim de retransmisii a fost a atins.
Un exemplu este prezentat în figura. Statia A este prima care transmite un

mesaj cadru. În timp ce A transmite, stațiile B și C sunt pregătite să trimită.
Acestea observa ca
canalul este ocupat și așteaptă ca acesta să devină inactiv. La scurt timp după
ce A primește o confirmare, canalul devine liber. Cu toate acestea, in loc ca B
si C sa transmita imediat un cadru
și sa intre în coliziune, B și C intra intr-o perioada de backoff. C are o
perioada mai mica de backoff, și, prin urmare, transmite primul. Statia B își
oprește numărătoarea în timp ce simte/observa că C folosește
canalul și reia transmisia după ce C a primit o confirmare. B isi termina rapid
ultima parte de backoff și își trimite cadrul.
In concluzie la CSMA/CA , un nod care doreste sa transmita un pachet,

verifica sa vada daca canalul este liber (nici un nod nu transmite in acel timp).
Daca canalul este liber, pachetul este transmis. Daca canalul nu este liber
nodul asteapta un timp aleator de backoff si apoi verifica din nou daca
canalul este liber. Aceasta perioada de timp este denumita backoff factor si
este contotizata de un backoff counter. Daca canalul este liber cand counterul
de backoff ajunge la 0, nodul va transmite pachetul. Daca canalul nu este liber
cand counterul de backoff ajunge la o acest counter este setat din nou si
procesul se repeta.
În comparație cu Ethernet -CSMA / CD (CSMA cu detectarea coliziunilor),

există două diferențe principale:
1. În primul rând, începerea perioadei de asteptare backoffs devreme ajută la
evitarea coliziunilor. Această perioada de backoff este utilă deoarece aparitia
coliziunilor
este scumpa, intrucat trebuie retransmis cadrul intreg.
2. Confirmarile (Acknoledgement) sunt folosite pentru a detecta coliziunile.
11
12
Standardele pentru reţele locale, LAN (Local Area Network), au fost propuse de
IEEE în seria 802 şi adoptate de ISO în seria 8802. Sunt prezentate mai jos câteva
dintre standarde pentru cele mai importante şi mai răspândite dintre LAN-uri.
14
15
Topologia reţelei este de tip magistrală (bus), la varianta 10 BASE 5
debitul este de 10 Mbps, codarea este Manchester cu nivelurile de
tensiune, mediul este cablul coaxial de, lungimea maximă a unui segment
este de 500m, sunt admise 4 repetoare, deci lungimea maximă a
magistralei este de 2500m.
Conectarea segmentelor se face cu repetoare sau cu punţi.

20
21
25
2 tipuri de adrese sunt utilizate în TCP / IP:
• adresa logică sau adresă IP
• adresa fizică sau adresă MAC
Pentru a înțelege de ce sunt folosite două tipuri de adrese, am putea face o
analogie cu rețeaua de telefonie convențională.
26
27
În comunicarea pe care dorim să o stabilim între doi utilizatori,
Unul va fi un client, deoarece în lumea IP, clientul este definit ca cel care solicită un
serviciu, celălalt va fi un server deoarece acesta este cel care oferă serviciul.
Aici, serverul este capabil să furnizeze servicii diferite, dar clientul dorește să
abordeze numai unul dintre ele.
Nivelul de transport este responsabil pentru direcționarea serviciului dorit.
Pentru aceasta, fiecărei aplicații i se atribuie un număr oficial denumit "număr

port" (rețineți că IANA atribuie un număr de port fiecarui serviciu nou).
Nivelul de transport furnizează datagrama protocolului IP al stratului inferior.
Obs! O unitate de mesaj într-o rețea IP se numește datagrama IP.
Acest pachet IP trebuie trimis la serverul de la distanță, pentru aceasta, oricarui

mașină conectată la rețeaua IP ii este alocată o adresa logica numita adresa IP.
Protocolul IP este responsabil, printre altele, pentru adăugarea unui antet a cărui
câmpuri principale sunt adresele IP sursă și de destinație ale pachetului.
Pachetul este astfel trimis la nivelul de legătură de date (link) care îl încapsulează
28
într-un cadru al cărui antet conține adresele fizice sursă și de destinație.
În cele din urmă, cadrul este depus pe suportul fizic.
Toate mașinile conectate la acest mediu examinează antetul cadrului și, numai
interfața routerului care își recunoaște adresa fizică ( adresa MAC destinatie din
cadrul transmis), extrage conținutul cadrului care este transmis la protocolul IP al
nivelului superior. Nivelul de rețea al routerului examinează antetul pachetului și, mai
exact, adresa IP de destinație. Tabelul său de rutare indică interfața de ieșire și
următorul dispozitiv conectat fizic prin care este necesară tranzitarea pentru a ajunge
la destinația finală. Pachetul IP este dat la nivelul de legătură pe care îl încapsulează
într-un cadru având de data aceasta ca adresă fizică sursă adresa de interfață a
router-lui sursă şi ca şi adresă fizică de destinație, adresa de interfață a
următorului router.
Din nou, numai router-ul care își recunoaște adresa fizică în cadrul care se afla în
circulație pe mediu fizic va extrage pachetul din acest cadru și va furniza conținutul
nivelului său de rețea. Acesta din urmă va direcționa acest pachet către interfața de
ieșire în funcție de tabelul de rutare. În cele din urmă, cadrul va fi depus pe ultima
legătură. Destinatarul își va recunoaște adresa fizică în antet și va furniza conținutul
protocolului său IP. Protocolul IP al utilizatorului final își va recunoaște propria adresă
IP în câmpul adresei IP de destinație a pachetului primit. Conținutul acestui pachet va
fi apoi furnizat la nivelul său de transport care va examina antetul. Datorită
numărului de port destinație conținut în antetul protocolului de nivel 4, datele
vor fi trimise către aplicația aleasă de client.
28
Adresa MAC Ethernet are o lungime egală cu 6 octeţi.
29
Adresa MAC Ethernet are o lungime egală cu 6 octeţi.
Obs: O adresă MAC este compusă din 48 de biţi, grupaţi în 6 octeţi, din care primii 3
octeţi sunt identificatori unici pentru fiecare producător în parte. Astfel, spre exemplu,
toate plăcile de reţea produse de CISCO vor avea primii 3 octeţi din cadrul adresei
MAC 00,60,2f. Ultimii trei octeţi ai adresei MAC sunt stabiliţi de producători, dar nu
respectă nici o organizare prestabilită. Adresele MAC se scriu de obicei prin separarea
celor 6 octeti scrişi în hexa prin linii. Un exemplu de adresa MAC este: 00-60-2f-2b-
05-ac.
Care este formatul adresei MAC?

Adresa MAC utilizează 48 de biți sau 6 octeți.
Cum se poate asigura că adresa unicast este unică în lume?
Fiecare dispozitiv Ethernet fabricat (NIC - placă de rețea, numită și „adaptor de
rețea” sau „placă cu interfață de rețea”, hub, switch sau router) conţine o adresă
unică de 48 de biţi (adresa MAC) atribuită de fabricant. Un exemplu de adresă
MAC, exprimată convenţional în hexazecimal, este: 00-10-7B-A4-41-1E. Cei doi
biți cei mai semnificativi au o funcție specială:
• Primul bit (cel mai semnificativ bit) este folosit pentru a face diferenţa între o
30
adresă individuală si un grup de adrese (este foarte important deoarece
determină dacă această adresă este unicast dacă este setată la 0 sau multicast, adică
grupul este setat la 1)
• iar al doilea bit face diferenţa între adresele administrate universal (global) sau
local (acesta nu este utilizat în Ethernet, ci mai degrabă în tehnologia inelului
Token Ring). Aceştia sunt urmaţi de identificatorul unic al organizaţiei - OUI (un
număr de 22 de biţi atribuiţi de către Institutul de Standarde IEEE, fiecărui
producător de carduri Ethernet) şi de adresa unică a organizaţiei (un număr de 24
de biţi atribuit de fabricant)
Obs.: Un card Ethernet este un tip de adaptor de rețea. Aceste adaptoare suportă
standardul Ethernet pentru conexiuni de rețea de mare viteză utilizând conexiuni prin
cablu.
Adresele MAC sunt reprezentate de obicei ca 12 cifre (digiţi) hexazecimale.

Astfel, codul alocat:
• la constructorul CISCO va începe cu 00.10.7B
• la producător Alcatel va începe cu 00.80.9F
Unii constructori primesc mai multe coduri.
Se poate pune întrebarea dacă, cu explozia Internet-ului, 48 de biţi pentru adrese
MAC sunt suficienţi pentru a acoperi nevoile actuale sau chiar viitoare?
De fapt, 48 de biți acoperă în mare măsură nevoile noastre, deoarece permit
aproximativ 281 trilioane de combinații. Chiar dacă primii 2 biți au funcții speciale,
există încă posibilitatea de a oferi fiecărei femei, bărbat, copil ai planetei mai mult de
12000 de carduri Ethernet.
O altă explicație, dacă industria a produs 100 de milioane de carduri de interfață pe zi,
în fiecare zi a anului (care este de peste 500 de ori producția curentă), ar fi nevoie de
încă 2000 de ani pentru a epuiza spațiul de adrese disponibile.
Obs.:
Cum sunt atribuite adresele unicast?
Adresele unicast unice la nivel mondial sunt atribuite de producătorul dispozitivului
de rețea. În mod obișnuit, această adresă este arsă (burned) într-o memorie read-only
sau chiar în controlerul de interfață. Software-ul driverului dispozitivului poate citi
această adresă hardwired și poate configura corect controlerul de interfață. Dacă o
companie construiește dispozitive care necesită adrese unice globale care le sunt
30
atribuite (de ex., Interfețe de rețea), compania trebuie să obțină mai întâi un OUI de la
IEEE. Informațiile privind obținerea OUI pot fi găsite la: http://standards.ieee.org/
30
Formatul pe 48 de biți prezentat în standard este formatul aşa cum
este transmis pe suport.
Dar, în memoria hosturilor (staţiilor) formatul este diferit.
Într-adevăr, standardul indică faptul că, cadrul este trimis octet după
octet, bitul cel mai puțin semnificativ al fiecărui octet este trimis
primul (vezi figura).
Astfel, găsim formatul așa cum este specificat în standard.
Atunci când o adresă Mac este afișată de un software oarecare sau un
analizor de protocol, acesta este întotdeauna reprezentat în formatul
în care este stocat în memorie și nu ca unul care este transmis pe
linie.
Prin urmare, atenție, o adresă multicast se recunoaşte datorită valorii
primului octet care este în acest caz impar.
Exemplu: MAC@: 01-80-9F-D1-45-00 este o adresă multicast!
31
32
33
34
BSS (Basic Service Set) este cel mai mic bloc al WLAN-ului şi conţine câteva staţii
cu acelaşi protocol MAC, partajând acelaşi mediu. BSS poate fi izolat sau se poate
conecta la un sistem de distribuţie DS backbone, într-un punct de acces AP. Punctul
de acces funcţionează ca o punte. BSS este echivalent cu celula din sistemele de
telefonie mobilă.
DS (Distribution System) poate fi un comutator, reţea cablată sau WLAN. Protocolul

MAC poate fi total distribuit sau controlat de o funcţie de coordonare localizată în
punctul de acces. Asocierea dintre staţii şi BSS este dinamică, iar BSS-urile se pot
suprapune geografic, ca o staţie să aparţină la mai mult de un BSS. Staţia se poate
activa, dezactiva, intra sau ieşi din celulă.
Un backbone este o parte a retelei de calculatoare care interconecteaza parti

ale retelei oferind cai de a schimba informatia intre diverse LAN-uri sau sub-
retele.
35
Un backbone este o parte a retelei de calculatoare care interconecteaza parti
ale retelei oferind cai de a schimba informatia intre diverse LAN-uri sau sub-
retele.
36
37
38
39
40
O problemă principală la transmissile wireless este faptul că poate sa difere
gama de frecvente a diferitelor stații .
La retelele prin cablu, problema este mult mai simpla deoarece sistemul este
proiectat astfel încât toate statiile să se poată auzi
reciproc.
Datorita complexitatii propagării RF, această situație nu mai este valabila

pentru comunicarea wireless.
În consecință, pot sa apara situații precum problema terminalului ascuns
ilustrată în figura (a),
deoarece nu toate statiile sunt in raza de actiune a tuturor stațiilor existente.
În acest exemplu, stația C transmite la stația B. Dacă A verifica canalul, nu va
auzi nimic și
va concluziona în mod fals că poate începe transmiterea către B. Evident,
această decizie duce la o coliziune.
41
Situația inversă este problema terminalului expus, ilustrată în figura (b).
In acest caz B vrea să trimită la C, așa că ascultă canalul. Acesta “aude” in
mod eronat ca A
transmite si prin urmare B nu incepe poate transmisia catre C - chiar dacă A
în realitate transmite la statia D (nu este reprezentata in figura).
Această decizie eronata duce la pierderea unei oportunitati de transmitere.
Pentru a reduce ambiguitățile cu privire la stația care trimite, protocolul

wireless 802.11
a definit atat detectarea fizică, cât și detectarea virtuală (virtual sensing).
Detectarea fizica verifica pur și simplu mediul pentru a vedea dacă există un
semnal valid.
In schimb la detectarea virtuala, fiecare stație ține o înregistrare logică a

momentului în care canalul este utilizat prin urmărirea
NAV (Network Allocation Vector). Fiecare cadru poartă un câmp NAV care
spune
cât va dura secvența din care acel cadru face parte. Stațiile care aud acest
cadru știu că canalul va fi ocupat pentru perioada indicată
de NAV, indiferent dacă pot sau nu pot sa identifice semnalul fizic.
De exemplu, valoarea NAV a unui cadru de date include timpul necesar pentru
trimiterea unei confirmări.
Toate statiile care aud cadrul de date vor amâna transmisia în timpul
perioadei de confirmare, indiferent dacă au auzit sau nu confirmarea.
41
Un mechanism RTS (Request To Send)/CTS (Clear To Send) poate preveni ca
statiile sa nu transmita in acelasi timp ca si terminale ascunse.
În acest exemplu, A dorește să trimită la B. C este o stație în raza de actiune a

lui A (și posibil
în raza lui B, dar asta nu contează). D este o stație în raza lui B, dar nu se afla
în raza de acțiune a lui A.
Exemplul pornește când statia A decide că dorește să trimită date către B.

Statia A începe cu trimiterea unui cadru RTS către B pentru a solicita
permisiunea să-i trimită un cadru. Dacă B primește
această cerere, acesta răspunde cu un cadru CTS pentru a indica că canalul
este liber. La primirea CTS,
A trimite cadrul său și începe un timer ACK. B raspunde in timp cu un cadru
ACK. Dacă cronometrul ACK al lui A expiră înainte ca ACK să fie receptionat,
42
acesta este tratat ca
o coliziune și întregul protocol este rulat din nou după un o perioada de
backoff.
Acum, să luăm în considerare acest exemplu din punctele de vedere al statiilor

C și D.
C este în raza statiei A, astfel încât aceasta poate primi cadrul RTS. Dacă il
primeste , își dă seama că cineva
va trimite date în curând. Din informațiile furnizate în cererea RTS, acesta
poate estima cât va dura secvența, inclusiv ACK-ul final. Deci, nu va transmite
nimic până la terminarea schimbului.
Statia poate face acest lucru prin actualizarea înregistrării sale de NAV
(Network Allocation Vector) pentru a indica faptul că canalul este ocupat.
Statia D nu aude RTS, dar audă CTS, așa că, de asemenea își actualizează
NAV-ul. Rețineți că semnalele NAV nu sunt transmise; ele sunt doar inregistrari
interne care face ca statia sa nu transmita pentru o anumită perioadă de timp
However, while RTS/CTS sounds good in theory, it is one of those designs that
has proved to be of little value in practice
42
43
Unitatea de bază a unui sistem Bluetooth este un piconet, care constă dintr-
un nod master și
până la șapte noduri active slave pe o distanță de 10 metri. Mai multe
piconete pot exista în aceeași cameră (mare)
și pot fi chiar conectate prin nodul bridge slave care sunt comune la mai
multe piconete,
ca în figura. O colecție interconectată de piconete se numește scatternet.
În plus față de cele șapte noduri slave active într-un piconet, pot exista până
la 255
noduri parked slave. Acestea sunt dispozitive pe care nodul master le-a setat
la o stare in care consuma putere redusa
pentru a reduce consumul bateriilor. În starea parcked slave, un dispozitiv nu
poate
face nimic, cu excepția răspunsului la semnalul de activare de la nodul master.
44
Motivul pentru proiectarea master / slave este că designerii au intenționat să
faciliteze
implementarea chipurilor complete Bluetooth pentru un pret de sub 5 USD.
Consecința
a acestei decizii este că nodurile slave nu pot face mare lucru, în principiu, fac
doar ce nodul
master le spune să facă. Practic, un piconet este un system TDM centralizat
, in care nodul master comanda semnalul de tact și determina ce dispozitiv
primește un anumit slot de timp
pentru a comunica. Toată comunicarea este între nodul master si un nod
slave;
Comunicarea slave-slave directă nu este posibilă.
-----------------------------------------------
The basic unit of a Bluetooth system is a piconet, which consists of a master
node and up to seven active slave nodes within
a distance of 10 meters. Multiple piconets can exist in the same (large) room
and can even be connected via a bridge node that takes part in multiple
piconets,
as in Fig. 4-34. An interconnected collection of piconets is called a scatternet.
In addition to the seven active slave nodes in a piconet, there can be up to 255
parked nodes in the net. These are devices that the master has switched to a
lowpower
state to reduce the drain on their batteries. In parked state, a device cannot
do anything except respond to an activation or beacon signal from the master.
Two intermediate power states, hold and sniff, also exist, but these will not
concern
us here.
The reason for the master/slave design is that the designers intended to
facilitate
the implementation of complete Bluetooth chips for under $5. The
44
consequence
of this decision is that the slaves are fairly dumb, basically just doing
whatever the master tells them to do. At its heart, a piconet is a centralized
TDM
system, with the master controlling the clock and determining which device
gets
to communicate in which time slot. All communication is between the master
and
a slave; direct slave-slave communication is not possible
44
Standardul Bluetooth are multe protocoale grupate în niveluri
prezentate în figura. Prima observație pe care trebuie să o facem este că
aceasta structura nu urmeaza modelul OSI, modelul TCP / IP, modelul 802
sau orice alt model.
Nivelul inferior este nivelul fizic (unde radio), care corespunde destul de bine
nivelului fizic în modelele OSI . Se ocupă cu transmisia radio și cu modularea
semnalului.
Multe dintre problemele comerciale ale Bluetooth pornec de la acest nivel cu
scopul de a obtine un
sistem cat mai ieftin.
Apoi urmeaza două protocoale care utilizează protocolul de control al

legăturilor. Managerul de link-uri
gestionează stabilirea canalelor logice între dispozitive, inclusiv gestionarea
puterii, criptarea și calitatea serviciilor.
45
Protocolul legatura de date de deasupra liniei este L2CAP (Logical Link
Control Adaptation
Protocol). Cuprind mesaje cu lungime variabilă ce asigura fiabilitatea
transmisiunii
Nivelul superior corespunde aplicațiilor Bluetooth. Profilurile (profiles) sunt

reprezentate prin
contururi verticale, deoarece fiecare definește o felie a stivei de protocoale
folosita cu un scop anume.
45
46
47
48
49
50
1
Nivelul rețea se ocupa cu transmiterea pachetelor de la sursă pana la
destinație.
Pentru a ajunge la destinatie este necesara trecerea prin mai multe puncte
intermediare (hops).
Această funcție contrastează clar cu cea a funcției nivelului legături de date,

care are scopul mai modest de a transfera cadre
de la un capăt la celălalt al mediului fizic de transmisie.
Astfel, nivelul de rețea este cel mai jos nivel care se ocupă cu transmisia capăt
la capăt (end to end).
2
3
Host-ul H1 este conectat direct la unul dintre routerele ISP (Internet Service
Provider)-ului.
A este probabil un computer de acasă conectat la un Modem ( DSL). În

schimb, host-ul H2 se află intr-o rețea LAN, care ar putea fi un birou cu retea
Ethernet,
cu un router, F, deținut și operat de client. Acest router este închiriat de la ISP.
Am reprezentat F ca fiind în afara regiunii (ovalului) pentru că nu aparține ISP.
Acest echipament este folosit după cum urmează. Un host care are un pachet
de trimis îl transmite celui mai apropiat router, fie pe rețeaua proprie, fie pe
linia punct-la-punct către ISP.
Pachetul este stocat acolo până când acesta a ajuns complet și legătura a
terminat prelucrarea prin verificarea sumelor de control.
Apoi este redirecționat către următorul router de-a lungul căii până cand
ajunge la host-ul destinație, unde este livrat.
Acesta reprezinta mecanismul Store-and-Forward Packet Switching (de
comutare a pachetelor de stocare și transmitere)
4
5
6
În aceast prim slide vom examina rețelele datagrama (fara conexiune); Iar apoi
vom examina rețelele cu circuite virtuale (cu conexiune).
Dorim sa transmitem 4 pachete de la hostul H1 la hostul H2.
La ruter-ul A, pachetele 1, 2 și 3 sunt stocate pentru o scurta perioada de

timp scurt, după ce le-au fost verificate Checksum-urile.
Apoi, fiecare pachet este trimis în conformitate cu tabelul lui A, spre ruter-ul
C. Pachetul 1 este transmis apoi la E și apoi la F. Când ajunge la F, este trimis
într-un cadru prin reteaua
LAN la host-ul H2. Pachetele 2 și 3 urmăresc același traseu.
Cu toate acestea, ceva diferit se întâmplă cu pachetul 4. Când ajunge la

routerul A este trimis la routerul B, deși este destinat, de asemenea, lui F. Din
7
anumite motive, A a decis
sa trimita pachetul 4 printr-o rută diferită de cea a primelor trei pachete.
(Avem un table initial pt routerul A si unul ulterior pentru routerul A.

In tabelul initial (cel din stanga) ca sa ajunga un pachet la E trece prin
routerul C;
In tabelul ulterior (cel din dreapta) ca sa ajunga un pachet la E trece prin
routerul B )
Poate că a învățat (a fost informat) despre un blocaj de trafic undeva de-a

lungul căii ACE și router-ul A si-a actualizat ruta tabel, așa cum se arată în
eticheta "mai târziu". "Algoritmul care gestionează tabelele
și face deciziile de rutare să se numească algoritmul de rutare routing
algorithm.
IP (Internet Protocol), care este baza întregului Internet, este un exemplu de

serviciu de rețea fără conexiune. Fiecare pachet are o destinație
Adresa IP pe care routerele o utilizează pentru a transmite fiecare pachet.
Adresele acestea sunt de 32 de biți în pachetele IPv4 și 128 de biți în
pachetele IPv6. Vom descrie IP-ul în mai
multe detalii mai târziu în acest capitol.
7
Pentru serviciile orientate pe conexiune (virtual circuit), avem nevoie de o
rețea de circuite virtuale.
Să vedem cum functioneaza serviciul orientat pe conexiune. Ideea din spatele

circuitelor virtuale este de a evita să se aleaga un traseu nou pentru fiecare
pachet trimis.
În schimb, atunci când se stabilește o conexiune, o ruta de la sursa la
destinatie este aleasa ca parte din configurația conexiunii și stocată în tabelele
din router.
Calea stabilita este utilizata pentru tot traficul care circulă prin acea
conexiune, exact în același mod ca și sistemul de telefonie.
Când conexiunea este eliberată, circuitul virtual este de asemenea, terminat.
Folosind servicii orientate pe conexiune, fiecare pachet poartă un identificator
care informeaza carui circuit virtual îi aparține.
De exemplu, luați în considerare situația prezentată în figura. Aici, hostul H1 a

stabilit conexiunea 1 cu host-ul H2. Această conexiune este amintită ca prima
8
intrare în fiecare dintre tabelele de rutare.
Prima linie din tabelul de rutare a lui A spune că dacă este un pachet care
poartă identificatorul de conexiune 1 si vine de la H1, trebuie trimis la routerul
C și dateaza identificatorul conexiunii 1.
În mod similar, prima intrare în C dirijeaza pachetul către E, de asemenea, cu

identificatorul conexiunii 1.
Acum, să luăm în considerare ceea ce se întâmplă dacă H3 dorește, de

asemenea, să stabilească o conexiune cu H2. Alege identificatorul
conexiunii 1 (deoarece inițiază conexiunea și aceasta este singura conexiune)
și îi spune rețelei să stabilească circuitul virtual.
Aceasta duce la initierea unui al doilea rând de tabele. Rețineți că avem un
conflict aici pentru că deși A poate distinge cu ușurință pachetele din
conexiunea 1 de la H1 de cele tot cu conexiunea 1 dar de la H3, C nu pot
face asta.
Din acest motiv, A atribuie sa aloce un alt identificator de conexiune la traficul
de ieșire pentru a doua conexiune.
Evitarea unor astfel de conflicte reprezinta motivul pentru care routerele au
nevoie de capacitatea de a înlocui identificatorii conexiunilor în pachetele de
ieșire.
In anumit context acest process poarta denumirea label switching. Un

exemplu de serviciu orientat pe conexiune este MPLS (Multi Protocol Label
Switching).
8
Există mai multe diferente între circuitele virtuale și datagrame.
9
10
13
14
De multe ori trebuie să folosim o gamă de adrese în locul uneia singure. Uneori
trebuie să aflăm numărul de adrese dintr-o gamă cunoscând prima și ultima adresă
din ea. Alte dăți, trebuie să aflăm ultima adresă cunoscând-o pe prima si numărul de
adrese.
15
238=255-17
134=255-121
241=255-14
220=255-35
16
17
18
19
21
22
23
24
27
28
29
NIC= Network information center
30
31
32
34
36
37
38
39
40
41
42
43
45
46
47
Cel care trimite poate să determine foarte ușor dacă livrarea este directă.
Poate extrage adresa de rețea a destinației (folosind masca) și să compare
această adresă cu adresele rețelelor la care aceasta este conectată. Dacă se
găsește potrivirea, livrarea este directă.
În livrarea directă, cel care trimite folosește adresa IP a destinației pentru a
afla adresa fizică a destinației. Software-ul IP oferă adresa IP a destinației
împreună cu adresa fizică nivelului data link pentru livrarea propriu-zisă. Acest
proces se numește conectarea adresei IP la adresa fizică corespunzptoare.
48
Dacă sursa destinației nu este pe aceeași rețea cu cel care trimite, pachetul
este livrat indirect. Într-o livrare indirectă, pachetul merge de la router la router
până când ajunge la unul conectat la aceeași rețea ca destinația finală.
49
50
Cum Internet-ul este format dintr-o combinație de rețele, redirecționarea
înseamnă livrarea pachetului către următoarea oprire (care poate fi destinația
finală sau un dispozitiv intermediar).
51
52
O tehnică de reducere a elementelor din tabelul de routare se numește
metoda următorului salt. În această tehnică, tabelul de routare cuprinde numai
adresa saltului următor în loc de informații complete despre rută. Intrările din
tabelul de routare trebuie să fie coerente intre ele. Figura arată cum pot fi
simplificate tabelele de routare folosind această tehnică.
53
54
55
56
57
58
61
62
63
64
65
66
67
68
69
 Pozitionarea protocolului ARP (Address Resolution Protocol) în nivelurile TCP / IP
 Protocolul ARP este situat la nivelul Rețea și funcționează în concordanță cu IP.
 Mesajele ARP care curg prin Ethernet pot fi încapsulate fie în Ethernet V2, fie în IEE
802.3
 Protocolul ARP este responsabil pentru conversia adreselor protocolului de niv
superior (adresele IP) la adresele fizice ale rețelei.
 ARP este descris în RFC 826.
Stațiile conectate la o rețea LAN dispun de carduri de interfață, având fiecare:
• o adresă IP • și o adresă MAC
La nivelul IP, stația cu adresa IP 1.1.1.1 dorește să trimită un pachet IP la 1.1.1.2
Prin urmare, această stație trebuie să caute adresa MAC corespunzătoare adresei IP de destinație
1.1.1.2. Pentru aceasta, își consultă arhiva numită "ARP cache". Dar în acest moment această
arhivă (memorie) nu cunoaște adresa MAC corespunzătoare. Prin urmare, protocolul ARP
generează o solicitare ARP (ARP request). Acesta este un cadru Ethernet V2, de exemplu, care va
avea ca adresă MAC sursă, adresa stației de la emisie: 10 20 30. (Rețineți că, din motive
pedagogice, adresele MAC sunt date pe 6 cifre în loc de 12 cum este în realitate). De asemenea,
adresa MAC de destinație nu este cunoscută, expeditorul va folosi adresa de difuzare specială sau
"Broadcast" ca adresă de destinație, adică toți biții stabiliți la 1. Acest cadru transmițând un mesaj
ARP, câmpul Ethertype va conține valoarea 0806.
Câmpul de date, între timp, va conține mesajul de cerere al protocolului ARP a cărui câmpuri
principale sunt:
 adresa IP sursă a solicitantului 1.1.1.1,
 adresa MAC a solicitantului 10 20 30,
 adresa IP de destinație, adică a stației dorite 1.1.1.2,
 câmpul adresei de destinație MAC va fi setat la zero, deoarece aceste informații nu sunt
cunoscute,
71
Toate stațiiile conectate la rețeaua LAN vor decoda acest cadru de difuzare
(broadcast). Dar numai stația cu adresa IP de destinație dorită 1.1.1.2 se va
recunoaște și va răspunde cu un mesaj "ARP Response".
Este vorba tot de un cadru Ethernet din care:
 adresa MAC a sursei este adresa MAC a emițătorului acestui cadru: 90 80 70,
 adresa MAC destinație este adresa MAC a stației care a generat solicitarea
(request): 10 20 30,
 Și câmpul Ethertype cu valoarea 0806, adică mesajul ARP.
Mesajul de răspuns ARP (ARP Response) conținut în acest cadru are același format
ca și ARP request, și anume:
 adresa IP sursă a emițătorului acestui cadru: 1.1.1.2,
 adresa MAC a emițătorului acestui cadru 90 80 70: această informație a fost
căutată,
 adresa IP de destinație, adică stația care a făcut cererea ARP: 1.1.1.1,
 și câmpul adresă MAC destinație care este, de asemenea, adresa MAC a postului
care a făcut cererea ARP: 10 20 30.
Stația care primește acest răspuns își va putea actualiza arhiva ARP (ARP cache).
Obs.:
Pasii urmati :
1- O staţie (IP @ = ZIPO, MAC @ = 1234) care ar dori să trimită un pachet IP la IP @
= Yaka ca să afle MAC @ corespunzătoare.
2 - Această informație nu este în memoria cache,
3 - Protocolul ARP transmite o solicitare ARP prin LAN.
4- Toate staţiile conectate la LAN trebuie să decodeze cadrul Ethernet deoarece este
difuzat. Dar numai staţia care a primit IP @ = Yaca, răspunde.
5 - Răspunsul ARP (ARP Response) trimis înapoi la unicast MAC @ = 1234,
comunică MAC @ (adresa MAC) a lui Yaca.
6- Răspunsul este memorat în memoria cache.
71
În acest moment, memoria cache ARP este actualizată, dar pachetul IP nu a fost încă trimis.
Consultarea cache-ului permite generarea unui cadru Ethernet având:
 ca adresă MAC sursă adresa stației de emisie 10 20 30,
 ca adresă MAC de destinație, adresa recuperată în memoria cache ARP: 90 80 70,
 și ca valoare Ethertype 0800, deoarece acest cadru va purta, de data aceasta, un pachet IP.
Desigur că, numai stația care are ca adresă MAC, adresa 90 80 70, va lua în considerare acest
cadru, celelalte staţii îl vor ignora.
Obs.:
Pasii urmati :
7 - Doar acum, pachetul IP care transmite mesajul poate fi transmis către Yaka.
8 - Pentru a realiza acest lucru, pachetul IP este încapsulat într-un cadru Ethernet cu
destinația unicast MAC @ (= 9876)
9 - Gazda care are MAC @ = 9876 primește cadrul Ethernet.
72
Să consideram un alt exemplu, de această dată cu 3 staţii pe aceeași rețea LAN și să vedem cum se vor actualiza cache -
urile proprii fiecărei stații.
Inițial, se presupune că toate cache-urile sunt goale.
Stația cu adresa IP Z, dorește să converseze cu stația de adresă IP Y, dar cache-ul său ARP nu cunoaște încă adresa MAC
corespunzătoare
Prin urmare, "Z" va genera o cerere ARP (ARP Request) care conține:
 Adresa IP sursă: Z,
 Şi adresa MAC sursă: 123
Acest mesaj fiind transmis într-un cadru Ethernet în broadcast.
Toate staţiile conectate vor lua în considerare conținutul acestui cadru și vor putea să facă ușor legătura dintre adresa IP Z
și adresa MAC corespunzătoare 123
Desigur, această solicitare ARP (ARP Request) se adresa mai ales lui "Y".
De asemenea, numai stația Y răspunde la această solicitare.
Adresa MAC sursă a acestui cadru este 456
Adresa MAC destinație nu este un broadcast, așa cum este ea în Request, ci adresa unicast 123 (cea care a generat
solicitarea).
Răspunsul ARP (ARP Reponse) poartă referințele sursei acestui mesaj, în acest caz adresa MAC căutată: 456,
Precum și referințele generatorului Request.
Obs.: Ori de câte ori o solicitare ARP (ARP Request) este trimisă la LAN, toate staţiile conectate la această rețea LAN îşi
pot actualiza memoria cache ARP (IP @ <=> MAC) deoarece destinația cadrului este o adresă difuzată (broadcast).
73
Time to live - timpul de viaţă
Acum, să aruncăm o privire la problemele care pot fi cauzate de acest mecanism automat de rezolvare a
adreselor.
Să presupunem că pachetele IP au fost deja trimise de către "Z" în LAN. Prin urmare, procedura ARP a
fost deja efectuată, ceea ce a avut ca efect actualizarea cache-urilor ARP ale diferitelor stații.
Să presupunem acum că cardul de interfață Ethernet al lui Z trebuie înlocuit.
Introducerea unui card nou implică o schimbare a adresei MAC pentru stația Z deoarece, amintiți-
vă, adresele MAC sunt configurate din fabrică și sunt unice în lume.
Să presupunem că, câteva momente mai târziu, stația Y dorește să trimită un pachet IP lui Z,
Ea îşi consultă cache-ul ARP și descoperă că deja cunoaște adresa MAC corespunzătoare, care este de
fapt adresa MAC a vechiului card de interfață.
Totuși, Y nu efectuează o procedură ARP și generează imediat un cadru Ethernet cu adresă MAC de
destinație 123 care transportă pachetul IP.
Desigur, niciuna dintre stațiile LAN nu va lua în considerare acest cadru!!!
Cum să remediem această problemă?

Soluția care a fost adoptată este de a introduce pentru fiecare intrare a cache-ului ARP o "durată de
viață=timp de viaţă" sau " Time To Live ". Atâta timp cât există trafic pe fiecare adresă cache, TTL este
repoziționat la valoarea sa maximă.
74
Dacă nu există trafic pe o adresă din cache, aceasta va fi eliminată la expirarea TTL.
Acest TTL este diferit în funcție de stații, astfel încât TTL-ul implicit al cache-ului ARP al unui PC
Microsoft este de ordinul a 2 minute, cel al unui router Cisco este de ordinul a 4 ore. Aceste valori sunt
configurabile.
Obs.:
Time to live a unei intrări
1. Atunci când o placă Ethernet trebuie înlocuită într-o staţie, MAC @ (adresa MAC)
se schimbă.
2. O altă staţie care dorește să trimită un pachet IP către Z și având în memoria sa
cache ARP un MAC @ (dar cel precedent) corespunzător acestui IP @ nu va
efectua o procedură ARP.
3. În consecință, cadrul Ethernet cu adresa de destinație acum greșită (este folosita
adresa MAC veche) nu va ajunge niciodată la staţia dorită.
Deci, pentru a rezolva această problemă, intrările ARP sunt șterse dacă nu sunt
folosite pentru o perioadă de timp (configurabilă).
De exemplu, în router-ul Cisco, TTL implicit al ARP este de 4 ore în timp ce, TTL
este de doar câteva minute pe PC.
O staţie ar putea obține suprimarea unei intrări (cea mai veche) dacă nu există
suficient spațiu în memoria sa cache ARP.
74
Pentru a îmbunătăți în continuare acest proces, unele sisteme de operare utilizează un mecanism
numit ARP Gratuitous care permite actualizarea cache-ului ARP înainte de expirarea TTL.
Când cardul este schimbat

Imediat, această stație generează un ARP Request, cu, adresă MAC sursă, noua sa adresă MAC
(888 in cazul prezentat)
Această operație va avea efectul de a actualiza cache-ul ARP al tuturor staţiilor, deoarece este din
nou vorba despre o transmisie de tip broadcast (fff…fff).
În plus, această solicatare (ARP Request) furnizează ca si adresă destinație IP adresa sa proprie.
Ceea ce poate părea oarecum absurd este de fapt foarte inteligent.
Astfel, nici o stație nu ar trebui să răspundă în mod normal la această solicitare. Dacă, în ciuda
tuturor lucrurilor, o stație vine să răspundă, va însemna că o altă stație are aceeași adresă IP.
Un mesaj de eroare poate fi afișat pe ecranul utilizatorului pentru a-i indica această anomalie.
În concluzie, acest mesaj ARP Gratuitous, care este în general trimis de fiecare dată când stațiile
sunt alimentate, are două funcții:
 Actualizarea cache-ului ARP a altor stații,
 Verificarea faptului că adresa IP este unică pe LAN.
75
Obs.: Un ARP gratuitous este un ARP Request (o solicitare ARP) având ca destinație
IP @ propriul său IP @.
75
Mesajul ARP poate fi încapsulat:
 Fie direct în Ethernet V2,
 Fie în SNAP, LLC, IEEE 802.3.
76
Formatul mesajului ARP
Dimensiunea mesajului ARP și formatul mesajului ARP sunt identice indiferent de operațiune:
• Request sau,
• Reply (Response).
Câmpul hardware type (tipul de hardware) va avea în mod normal valoarea 1 (este vorba de
Ethernet)
Câmpul de protocol are valoarea 0800 (IP)
Lungimea adresei MAC este, desigur, 6 octeți
Lungimea adresei IP este de 4 octeți (studiata deja).
Câmpul de operare determină dacă este vorba despre un Request (0001) sau un Response (0002).
Apoi urmeaza câmpurile de adrese MAC si IP sursa si destinatie.
Mesajul este livrat spre nivelul Ethernet V2 de exemplu
Care îşi adaugă antetul
Cu câmpul Ethertype setat, în mod special, la 0806 (este vorba de un cadru ARP).
Obs: MAC address destination (Destinația adresei MAC) este setată la 0 în orice solicitare ARP.
77
Aici, un exemplu de schimb real provenit dintr-o urmă (trace) a unui analizor de
protocol. Detalii privind protocolul ARP.
78
79
Exemplu de trasă furnizată de un analizor de protocol (Request)
Cadrul este dat în hexazecimal.
Dar, de asemenea, în formă interpretată.
Se găsesc cu ușurință:
 toate încapsulările,
 Decodarea diferitelor câmpuri:
• Aici, analizorul decodează chiar subdomeniile ca OUI care face parte din adresa
MAC și care este codul atribuit producătorului cardului Ethernet.
• Toate câmpurile mesajului ARP sunt afișate în mod clar.
• Rețineți, în ARP Request, adresa MAC destinație este setată la zero.
In acest caz câmpul adresei de destinație MAC va fi setat la zero, deoarece aceste
informații nu sunt cunoscute,
0001:ARP Request
0002:ARP Response
80
Exemplu de trasă furnizată de un analizor de protocol (Reply)
81
1
Nivelul de rețea se ocupa cu transmiterea pachetelor de la sursă pana la
destinație.
Pentru a ajunge la destinatie este necesara trecerea prin mai multe puncte
intermediare (hops).
Nivelul transport impreuna cu cel de retea este inima arhitecturii de retea. Fara
el celelalte niveluri nu ar avea prea multa relevanta.
Nivelul transport trebuie sa asigure o legatura sigura, fara costuri mari intre
masina sursa si masina destinatie, independent de nivelul fizic, sau reteaua ce
se utilizeaza la un moment dat.
2
3
4
5
Primitivele din cadrul serviciului de transport trebuie sa fie acceptate de mai
multe aplicatii. Ca urmare trebuie sa fie tipizate si usor de utilizat in noi
aplicatii. Serviciile de la nivelul retea erau similare, dar ascunse utilizatorilor.
6
La nivelul transport se schimba mai multe pachete in care TPDU header
contine pe rand: cererea clientului de a stabili conexiunea, neacceptul sau
acceptul din partea serverului, apoi pachetele de date urmate de confirmarea
primirii fiecarui pachet, cereri de retransmiteri si cereri de eliberare a
conexiunii. Toate acestea sunt transparente pentru utilizator.
TPDU =Transport Protocol Data Unit
7
La ora actuala in Internet sunt utilizate primitivele cunoscute sub denumirea
de socluri TCP pentru Berkeley UNIX.
Primele 4 din lista de mai sus sunt utilizate, in ordine, de server.
SOCKET creaza un nou end point si aloca pentru el spatiu in entitatea de

transport. Se specifica parameri privind tipul de adresare, tipul de servicii dorit
(spre ex fiabilitate) si protocolul. La indeplinirea SOCKET-ului se returneaza un
fisier descriptor ce va fi folosit in urmatoarele apeluri. Procesele foarte
cunoscute au prevazut in SOCKET si atasarea de adresa de retea. Dar alte
procese nu au aceasta prevedere.
De aceea primitiva BIND permite atasarea unei adrese de retea. Odata ce

serverul a adaugat o adresa, clientii se pot conecta la ea.
Prin LISTEN serverul aloca spatiu si creaza o coada de asteptare in cazul in

care mai multe cereri de stabilire a unei conexiuni sosesc simultan.
Prin ACCEPT serverul termina asteptarea in stabilirea unei conexiuni. Cand
un TPDU cerere de stabilire a unei conexiuni soseste, serverul creaza un nou
soclu cu aceleasi caracteristici cu orginalul si prin ACCEPT returneaza un fisier
8
descriptor
Din partea clientului: si el utilizeaza primitiva SOCKET pentru a crea un soclu.
Prin CONNECT blocheaza alte cereri pina la stabilirea conexiunii, adica pina la
primirea unui TPDU corespunzator de la server. Apoi procesele client sunt
deblocate, si prin SEND si RECEIVE ambele parti pot comunica printr-o
conexiune full-duplex.
8
9
10
11
12
13
14
18
19
20
21
22
ISN (Initial Sequence Number)
23
24
25
26
Ex.: Având o fereastra de 64 kB şi linia T3 de 44,736 Mbps, transmiterea a 64
KB durează 12 msec.
Dacă RTT (Round Trip Time), întîrzierea dus-întors este de 50 msec, atunci 75
% din timp emiţătorul este inactiv, aşteptând confirmări.
28
30
protocol neorientat pe conexiune,
 este în esenţă IP, extins cu un scurt antet
UDP provides checksums for data integrity, and port numbers for addressing
different functions at the source and destination of the datagram. It has
no handshaking dialogues, and thus exposes the user's program to
any unreliability of the underlying network; There is no guarantee of delivery,
ordering, or duplicate protection. If error-correction facilities are needed at the
network interface level, an application may use the Transmission Control
Protocol (TCP)
Voice and video traffic is generally transmitted using UDP. Real-time video
and audio streaming protocols are designed to handle occasional lost packets,
so only slight degradation in quality occurs, rather than large delays if lost
packets were retransmitted. Because both TCP and UDP run over the same
network, many businesses are finding that a recent increase in UDP traffic
from these real-time applications is hindering the performance of applications
using TCP, such as point of sale, accounting, and database systems.
31
ARHITECTURA REŢELELOR DE
CALCULATOARE
Cap. 7 Nivelul Aplicatie

Nivelul Aplicatie
Nivelul Aplicatie
2
ARC Capitolul 7: Nivelul Aplicatie
Nivelul Aplicatie
 Aplicaţiile tradiţionale ale Internetului:
 accesarea terminalelor (protocolul TELNET),

 transferul fişierelor (protocolul FTP),
 (e-mail) poşta electronică (protocolul SMPT).
 Aplicaţiile moderne:
 accesarea Web (HTTP),

 serviciul de ghidare prin internet (DNS),
3
7.1 TELNET
4
TELNET – Accesarea terminalelor
 Este cea mai veche aplicaţie Internet, folosită de ARPANET din 1969.
 Este o facilitate de conectare la distanţă bazată pe un protocol de
terminal virtual şi un terminal virtual de reţea.
• Pentru transferul datelor, sunt translatate caracteristicile terminalului real
într-un terminal virtual de reţea.
 Defineşte o procedură de negociere care permite utilizatorului şi serverului
să stabilească opţiunile terminalului de reţea.
• interacţiunea terminal-host era guvernată de software-ul hostului, fiecare cu

propria soluţie pentru pornirea şi oprirea proceselor, controlul fluxului, etc.
5
Protocol de terminal virtual-VTP
 Soluţia adoptată de TELNET a fost să dezvolte un protocol de terminal

virtual-VTP (Virtual Terminal Protocol), care transformă caracteristicile
terminalului real într-o formă standard, numită terminal virtual de reţea
NVT (Network Virtual Terminal).
 Acesta este un dispozitiv imaginar, cu caracteristici prestabilite, şi

care, folosind VTP, permite stabilirea unei conexiuni între terminalul
utilizatorului şi hostul îndepărtat.
• Ambele părţi, terminalul şi hostul îndepărtat generează semnale de

control şi date în limbajul lor nativ, care sunt apoi translatate în cele
specifice NTV şi respectiv, traficul de intrare este retranslatat în limbajul
terminalului.
6
7.2 FTP (File Transfer Protocol)

Transferul de fişiere cu protocolul FTP
 ca şi Telnet, FTP a apărut într-o epocă cu sisteme foarte diferite;

 lucrează cu o mare varietate de comenzi, moduri de transfer şi
reprezentări de date.
 Obiectivele FTP:
 promovarea partajării fişierelor (programe şi/sau date);
 încurajarea indirectă, prin programe, a folosirii calculatoarelor la

distanţă;
 protejarea utilizatorului de variaţiile sistemelor de memorare a

fişierelor de pe hosturi diferite;
 transferul sigur şi eficient al datelor.

8
Transferul de fişiere cu protocolul FTP
 Implicit, se lucrează mai mult cu sisteme de fişiere decât cu fişiere

simple.
 FTP consideră sisteme de fişiere şi astfel lucrează cu metadate ca:

- numele de cale a fişierelor,
- controlul accesului,
- reprezentarea datelor.
9
Modelul FTP
FTP implică entitatea USER-FTP şi entitatea SERVER-FTP.
UTLIZATOR FTP
SISTEM
UTILIZATOR
INTERFAŢA
UTILIZATORULUI
FTP
SISTEMUL SERVER
PROTOCOL DE PROTOCOL
UTILIZATOR DE SERVER Sistem
Sistem de FTP FTP de
Mana- TCP/IP TCP/IP Mana-
gement PROTOCOL DE PROTOCOL gement
Fişiere TRANSFER A TRANSFER Fişiere
DATELOR DATE
SISTEM SISTEM
DE DE
FIŞIERE FIŞIERE
Fig. Modelul FTP.
10
Modelul FTP
UTLIZATOR FTP
SISTEM
UTILIZATOR
INTERFAŢA
UTILIZATORULUI
FTP
SISTEMUL SERVER
DATELOR DATE
SISTEM SISTEM
DE DE
FIŞIERE FIŞIERE
Fig. Modelul FTP.
11
Modelul FTP
UTLIZATOR FTP
SISTEM
UTILIZATOR
INTERFAŢA
UTILIZATORULUI
FTP
SISTEMUL SERVER
DATELOR DATE
SISTEM SISTEM
DE DE
FIŞIERE FIŞIERE
Fig. Modelul FTP.
12
Comenzile FTP
 specifică:
- parametrii conexiunii de date (portul de date, modul de transfer, tipul
reprezentării şi structura),
- natura operării sistemului de fişiere (memorare/store,
recuperare/retrieve, comasare/append, ştergere/delete, etc) .
 Comenzi şi parametri de control a accesului
 USER username - identifică utilizatorul pentru host-ul îndepărtat;
 PASS password - autentificarea utilizatorului;
 ACCT account information - identifică contul utilizatorului;
 REIN - un utilizator termină şi şterge toate buffer-

ele, pregătit pentru o nouă comandă USER
13
Comenzile FTP
 Sesiune
 REST marker - Treci peste fişierul specificat de marker-ul datelor

(Restart);
 SITE string - Trimite informaţia host-ului străin, care este folosită

pentru a furniza servicii specifice acelui host;
 SYST - Găsirea tipului de sistem de operare la server;
 STAT (pathname) - Generează răspunsul despre stare, de trimis pe

conexiunea de control;
 QUIT - Utilizatorul termină şi închide conexiunea de

control.
14
Comenzile FTP
 Parametri de transfer
 PORT host-port - Specifică portul de date de folosit în

conexiunile de date;
 PASV - Cere server-ului să asculte portul de date şi să

aştepte o conexiune, mai degrabă decât să inţieze o conexiune;
 TYPE type-code - Specifică tipul reprezentării;
 STRU structure-code - Specifică structura fişierului;
 MODE mode-code - Specifică modul de transfer a datelor.
15
Comenzile FTP
 Comenzi pentru directoare
 CWD pathname - schimbă directorul de lucru;
 CDUP - schimbă directorul părinte;
 PWD - tipăreşte directorul de lucru;
 MKD pathname - crează directorul;
 RMD pathname - elimină directorul;
 SMNT - crează o structură de date diferită a

sistemului de fişiere.
16
Servicii FTP
 RETR pathname - recuperare, accesare, copiere; transferă fişierul de pe
server la utilizator (Retrieve).
• Retrieve - funcţie care permite utilizatorului să copieze un fişier
arhivat din memorie pe serverul de fişiere sau workstation. Copia din
memoria arhivată (storage pool) nu este afectată. Este în opoziţie cu
arhivarea (IT Vocabulary–IBM).
 STOR pathname - memorează. Transferă fişierul de la utilizator pe server.
Dacă numele de fişier specificat în numele căii există deja este în locuit
(Store)
 STOU - transferă fişierul de la utilizator pe server. Server-ul creează
nume de fişiere unice şi le returnează utilizatorului (Store Unique).
 APPE pathname - ataşează/comasează. Tranferă datele de la utilizator
pe server. Dacă numele de fişier specificat de numele căii există deja, se
ataşează datele fişierului existent şi dacă nu, se creează un fişier nou
(append).
 DELE pathname - ştergerea fişierului (delete file).
17
Servicii FTP (cont.)
 ALLO integer [R integer] - alocare, cerută de unele servere pentru a
rezerva spaţiul de memorie suficient. Primul argument este numărul de
octeţi. Al doilea argument, opţional, este dimensiunea paginii sau a
înregistrării.
 LIST pathname - dacă numele căii specifică un director, serverul
transferă lista de fişiere în director, iar dacă este un fişier, server-ul transferă
informaţia curentă în fişier.
 NLST pathname - (name list) numirea listei, face ca server-ul transfere o
listă de fişiere.
 RNFR pathname - (rename from) redenumeşte din; specifică numele de
cale vechi a fişierului ce trebuie redenumit. Trebuie urmată de o comandă
RNTO.
 HELP (string) - determină server-ul să trimită informaţii despre
starea implementării. Argumentul opţional este un nume de comandă,
pentru care serverul returnează mai multe informaţii specifice.
 NOOP - (no-operation) server-ul returnează răspusul OK.
18
FTP
 Protocolul de transfer a datelor utilizatorului trebuie „să asculte”

la un port de date specificat şi server-ul iniţiază conexiuni de date şi
transferul datelor, conform cu parametrii specificaţi.
 FTP foloseşte protocolul Telnet pe conexiunea de control, în

două moduri:
 protocolul FTP-utilizator, sau protocolul FTP-server, poate

implementa direct regulile protocolului Telnet în propriile
proceduri;
 protocolul FTP-utilizator sau protocolul FTP-server poate

utiliza modulul Telnet existent în sistem.
19
7.3 Posta electronica (e-mail)
22
Posta electronica
 Electronic mail sau e-mail:
 Este cea mai utilizată aplicaţie din reţelele de
comunicaţii.
 Protocoale:
 SMTP (Simple Mail Transfer Protocol),
 MIME (Multi-Purpose Internet Mail Extension)
23
Protocolul SMTP
 Este protocolul standard de transfer a poştei electronice
între host-urile având implementate stiva de protocoale TCP/IP
(RFC 821).
 .Deşi formatul mesajelor transferate de SMTP păstrează de

obicei formatul specificat de RFC 822 nu există reguli cu
privire la conţinutul mesajului.
 SMTP foloseşte doar informaţia din antetul mesajului,
anvelopa.
 Singurele reguli sunt că SMTP foloseşte codarea ASCII, pe 7
biţi a caracterelor şi adaugă informaţie (log information)
mesajului livrat, indicând calea urmată de acesta.
 SMTP nu are grijă de formatul sau conţinutul mesajului.

24
Operaţiile de bază pentru e-mail
... Antet Spre portul 25 a
mesaj Trans- TCP
Client Antet miţător receptorului
de mesaj SMPT SMPT îndepărtat
e-mail
e-mailuri De la transmiţătorul
Receptor TCP SMPT îndepărtat, la
utilizator SMPT portul 25 local
Fig. Fluxul de e-mail într-un sistem tipic, deşi o mare parte nu face parte din SMTP.
 La intrarea utilizator este creat mail-ul de programul agent utilizator.
Fiecare mesaj are un antet ce conţine adrese şi alte informaţii şi corpul
mesajului cu informaţiile de trimis.
 Mesajele sunt memorate într-o coadă de aşteptare şi sunt oferite ca

intrare programului de transmisie SMTP care este un program server
prezent permanent pe host.
25
Operaţiile de bază pentru e-mail
 Orice mesaj din coadă are două părţi (indiferent de sistemul de operare al hostului):
 textul mesajului, format din:
 antetul RFC 822, care constituie anvelopa şi include indicaţii despre
destinatar/destinatari,
 corpul mesajului sau conţinutul, compus de utilizator.
 o listă a destinaţiilor e-mail-ului, dedusă de agentul utilizator din antetul 822
al mesajului.
 Uneori destinaţia, sau destinaţiile, sunt specificate literal în antet, alteori

agentul utilizator trebuie să extindă numele din lista de e-mailuri, să
îndepărteze duplicatele şi să înlocuiască numele mnemonice cu nume din
lista de e-mail-uri.
 Dacă se cere o copie „oarbă” BCC (blind carbon copy), agentul utilizator
trebuie să pregătească mesajul în acest sens. Ideea de bază este că
diferitele stiluri şi formate, preferate de utilizatorul uman în interfaţa utilizator,
sunt înlocuite cu forma standard, adecvată pentru transmiterea SMTP.
26
Transmiţătorul SMTP
 preia mesajul din coada de mail de ieşire şi-l transmite host-ului destinaţie, printr-o
tranzacţie SMTP, pe una sau mai multe conexiuni, la portul 25 a host-ului destinaţie.
 Un host poate avea transmiţătoare SMTP multiple active simultan, dacă are un
volum mare de mail-uri de transmis şi de asemenea poate crea la comandă
receptoare SMTP multiple, astfel încât mail-ul de la un host să nu fie întârziat de mail-
urile de la alte host-uri.
 la livrarea unui mesaj, transmiţătorul SMTP şterge respectiva destinaţie din lista
destinaţiilor, iar când l-a livrat tuturor destinatarilor, şterge mesajul din coadă.
 poate optimiza lucrul cu coada.
 Astfel, dacă un mesaj este trimis la mai mulţi utilizatori de pe acelaşi host, textul
mesajului este transmis o singură dată. Dacă mai multe mesaje sunt gata de
transmis aceluiaşi host, transmiţătorul SMTP deschide o singură conexiune TCP,
transferă toate mesajele şi închide conexiunea, în loc să deschidă câte o conexiune
pentru fiecare mesaj.
27
Transmiţătorul SMTP (cont.)
o Transmiţătorul SMTP trebuie să rezolve o serie de erori: host-ul destinaţie

nu poate fi găsit, poate fi inactiv sau conexiunea TCP poate să se defecteze
în timpul transferării mail-ului.
o Transmiţătorul poate reîncărca mail-ul în coadă pentru livrarea ulterioară,

dar după un timp abandonează, nu-l ţine la infinit acolo.
o Altă situaţie frecventă este adresa destinaţiei greşită, fie scrisă greşit de
utilizator, fie din cauza unei adrese noi a destinatarului pe un host diferit.
Dacă poate, transmiţătorul SMTP redirectează mesajul şi dacă nu,
returneză sursei un mesaj de eroare.
28
SMTP
 RCF821: Protocolul SMTP este folosit pentru a transfera mesajul de la

transmiţătorul SMTP la receptorul SMTP printr-o conexiune TCP.
 SMTP încearcă să opereze singur, dar nu garantează recuperarea

mesajelor pierdute.
 SMTP nu returnează sursei mesajului, o confirmare cap-la-cap, de

livrare cu succes.
 Nu se garantează nici returnarea mesajelor de eroare.
 Cu toate acestea, în general, sistemele de mail folosind SMTP sunt

considerate sigure.
29
Receptorul SMTP
 Receptorul SMTP:
 Acceptă fiecare mesaj care soseşte şi, fie îl plasează în cutia

poştală a utilizatorului, fie îl copiază într-o coadă locală de ieşire dacă
se cere expedierea.
 Receptorul SMTP trebuie să fie capabil să verifice destinaţiile locale

ale mail-ului şi să trateze erorile, inclusiv erorile de transmisie şi
memoria insuficientă
30
SMTP
 Transmiţătorul SMTP este responsabil cu extragerea mesajului când receptorul SMTP
indică sfârşitul transferului, deşi acest lucru înseamnă doar că mesajul a ajuns la
receptorul SMTP şi nu că mesajul a fost livrat destinatarului final.
 Referitor la erori, receptorul SMTP se limitează să renunţe la conexiunile TCP care
eşuează sau sunt inactive prea mult timp, astfel că transmiţătorul are majoritatea
responsabilităţii. Erorile care apar în timpul încheierii indicaţiei de eroare pot duce la
duplicarea mesajelor, dar nu la pierderea lor.
 De obicei, mesajele circulă pe o singură conexiune TCP, de la sursă la destinaţie.
Uneori, mail-ul poate trece prin mai multe maşini intermediare, folosind posibilitatea de
„forwarding SMTP” (expediere), caz în care mesajul traversează mai multe conexiuni
TCP. O posibilitate de a face acest lucru este ca transmiţătorul să specifice ruta spre
destinaţie, ca o secvenţă de servere. Mai des este cazul când forwarding-ul este
necesar din cauza mutării utilizatorului.
 Operarea SMTP constă dintr-o serie de comenzi şi răspunsuri schimbate între
transmiţător şi receptorul SMTP. Iniţiativa aparţine transmiţătorului SMTP care stabileşte
conexiunea TCP. Odată ce conexiunea a fost stabilită, transmiţătorul SMTP transmite
comenzi, prin conexiune, receptorului SMTP. Fiecare comandă generează o replică de
la receptorul MTP
31
SMTP
 Fiecare comandă constă dintr-o linie de text, începând cu
codul comenzii din 4 litere şi urmat eventual de argumente.
 Replicile sunt de obicei dintr-o singură linie, dar există şi

replici multilinii.
 În comenzi se folosesc următoarele notaţii:
<CRLF> Carriage Return, Line Feed,
<SP> Space,
[…] parantezele drepte indică elemente opţionale.
32
Comenzi SMTP
HELLO <SP> <domain><CRLF> identificare
MAIL<SP>FROM:<reverse-path><CRLF> identifică sursa e-mail-ului
RCPT<SP>TO:<forward-path><CRLF> identifică recipientul e-mail-ului
DATA<CRLF> transferă textul mesajului
RSET<CRLF> renunţă (abort) la tranzacţia curentă de e-
mail
NOOP<CRLF> no operation
QUIT<CRLF> închide conexiunea TCP
SEND<SP>FROM:<reverse-path><CRLF> trimite e-mail-ul terminalului
SOML<SP>FROM:<reverse-path><CRLF, trimite e-mail-ul terminalului, dacă este
posibil, altfel spre mailbox
AML<SP>FROM:<reverse-path><CRLF> trimite la terminal şi la mailbox
VRFY <SP> <string><CRLF> confirmă numele utilizatorului
EXPN <SP> <string><CRLF> returnează apartenenţa la lista de e-mail
HELP [<SP> <string>]<CRLF> trimite documentaţie specifică sistemului
TURN <CRLF> inversează rolul transmiţătorului şi receptorului
33
Replici SMTP
 Confirmarea pozitivă a terminării operaţiei: acţiunea cerută s-a terminat cu succes
şi poate fi iniţiată o nouă cerere.
211- starea/servirea sistemului (system help), ajutor
214- mesaj de ajutor (help): informaţie despre modul de folosire a receptorului, sau
sensul unor anumite comenzi nestandard. Replica foloseşte doar utilizatorului uman
220 <domain> serviciu pregătit
221 <domain> serviciu închizând canalul de transmisiune
250 acţiunea cerută s-a încheiat cu succes
251 utilizatorul nu este local; se va expedia mai departe pe <forward-path>
 Replica pozitivă intermediară: comanda a fost acceptată, dar acţiunea cerută este
suspendată temporar, în aşteptarea unor informaţtii suplimentare, pe care
transmiţătorul mai trebuie să le furnizeze. Se foloseşte pentru grupuri de secvenţe de
comenzi.
354 începe e-mail-ul, se termină cu <CRLF>.<CRLF>
34
Replici SMTP (II)
 Confirmare negativă tranzitorie a încheierii acţiunii: comanda nu a fost

acceptată şi acţiunea cerută nu apare.
421 <domain> serviciu nedisponibil, canal cu pierderi de date; poate fi

răspunsul la orice comandă, când serviciul ştie că trebuie să se dezactiveze
450 acţiunea cerută de mail nu va fi îndeplinită; mailbox nedisponibil/ocupat
451 acţiunea cerută este respinsă; există erori în procesarea locală
452 acţiunea cerută nu este preluată; spaţiu de memorie insuficient
35
Replici SMTP (III)
 Confirmarea negativă permanentă a încheierii acţiunii: comanda nu a fost
acceptată şi acţiunea cerută nu va avea loc
500 eroare de sintaxă, comandă nerecunoscută; sunt incluse şi erori, ca linie de

comandă prea lungă
501 eroare de sintaxă, în parametri sau în argument
502 comandă neimplementată
503 secvenţă greşită de comenzi
504 parametri de comandă neimplementaţi
550 actiunea cerută nu este preluată; mailbox nedisponibil (nu este găsit, nu este
permis accesul, etc.)
551 utilizatorul nu este local; încercaţi <forward-path>
552 respingerea acţiunii cerută de mail; memoria este depăşită
553 acţiunea cerută nu este preluată; nume de mailbox nepermis (sintaxă incorectă)
554 tranzacţie eşuată
36
Operaţiile de bază SMTP
 Se desfăşoară în trei faze:
 stabilirea conexiunii,
 transferul email-ului - schimbul de perechi comenzi-

răspunsuri (una sau mai multe)
 terminarea conexiunii.
37
SMTP: Stabilirea conexiunii
 Transmiţătorul SMTP va încerca să stabilească o conexiune TCP cu host-ul
îndepartat, când există unul sau mai multe mailuri destinate acestuia.
 Secvenţa este:
 transmiţătorul deschide o conexiune TCP cu receptorul;
 după stabilirea conexiunii, receptorul se identifică cu „220 Service
Ready”;
 transmiţătorul se identifică cu o comandă HELLO;
 receptorul acceptă cu „250 OK” identificarea transmiţătorului.
 Dacă la desţinatie nu este disponibil serviciul de e-mail, host-ul îndepărtat
returnează „421 Service Not Available
- ” în pasul 2 şi procesul se termină.
38
SMTP: Transferul e-mail-ului
 După stabilirea conexiunii, transmiţătorul poate transmite una sau

mai multe mesaje receptorului SMTP.
 Există trei faze logice ale transferului mesajului:
1. comanda MAIL identifică sursa, adică iniţiatorul mesajului;
2. una sau mai multe comenzi RCPT identifică mesajul;
3. comanda DATA transferă textul mesajului.
39
Transferul e-mail-ului: Comanda MAIL
 Comanda MAIL arată calea de retur care poate fi folosită pentru

raportarea erorilor.
 Dacă receptorul este pregatit să accepte mesajele de la sursă,

returnează replica „250 OK”.
 În caz contrar, răspunsul indică:
 eşecul executării comenzii (codurile 451, 452, 453);
 sau o eroare în comandă (codurile 421, 500, 501).
40
Transferul e-mail-ului: Comanda RCPT
 Comanda RCPT indică recipientul datelor din mail. Pentru fiecare

comandă RCPT se returnează un răspuns separat:
1. răspunsul 250: receptorul acceptă destinaţia, adică cutiile poştale
vizate (mail-box) se află la receptor;
2. răspunsul 251: destinaţia va expedia mai departe mail-ul;

3. răspunsul 551: destinaţia ar trebui transferată, dar receptorul nu
redirectează mail-ul; expeditorul trebuie să trimită din nou adresa de
expediere (forwarding);
4. răspunsul 550: nu există pe host cutie poştală pentru recipient;
5. răspunsurile 450, 451, 452, 552, 553: destinaţia este respinsă din alte
motive decât cele precedente, sau 421,500,501,503 sunt erori în
comandă.
41
Transferul e-mail-ului: Comanda DATA
 Faza RCPT separată are avantajul că transmiţătorul nu va trimite mesajul până
nu este sigur că receptorul este pregătit pentru recepţia mesajului, pentru minim
un recipient, evitându-se astfel supraîncărcarea de a transmite întregul mesaj,
doar ca să se constate că destinaţia este necunoscută.
 Odată ce receptorul SMTP a fost de acord să primească mesaje, pentru cel

puţin un recipient, transmiţătorul SMTP iniţiază transferul mesajului, cu comanda
DATA.
 Dacă receptorul SMTP se mai pregăteşte încă de recepţie, returnează 354, altfel
returnează o replică indicând eşecul efectuării comenzii (451, 554), sau eroare de
comandă (421, 500, 501, 503).
 Dacă primeşte 354, transmiţătorul SMTP începe transmisia mesajului pe

conexiunea TCP, ca o secvenţă de linii ASCII. Sfârşitul mesajului este o linie ce
conţine doar un punct. Receptorul SMTP răspunde cu 250 OK dacă mesajul este
acceptat, sau cu un cod de eroare adecvat (451, 452, 552,554).
42
Transferul e-mail-ului: Exemplu
Un exemplu, din RFC 821, ilustrează procesul:
S: MAIL FROM : <ionescu@upt.ro>
R: 250 OK
S: RCPT TO : <georgescu@upb.ro>
R: 250 OK
S: RCPT TO : <vasilescu@upb.ro>
R: 550 No such user here
S: RCPT TO : <popescu@upb.ro>
R: 250 OK
S: DATA
R: 354 Start mail input; end with < CRLF>.<CRLF>
S: Blach, blah, blah, ...
S: ....etc, etc, etc
S: <CRLF>.<CRLF>
R: 250 OK
 Transmiţătorul SMTP transmite de la utilizatorul : <ionescu@upt.ro> un mail spre
3 destinatari de pe maşina upb.ro, Georgescu, Vasilescu, şi Popescu.
 Receptorul anunţă că are cutii poştale doar pentru Georgescu şi Popescu, dar că
nu ştie nimic despre Vasilescu. Fiind confirmat cel puţin un recipient, transmiţătorul
expediază mesajul text.
43
SMTP:Terminarea conexiunii
 Se face în doi paşi de transmiţătorul SMTP:
 Se transmite o comandă QUIT şi se aşteaptă răspunsul;
 Închiderea conexiunii TCP:

.
 receptorul iniţiază propria închidere de conexiune TCP, după
transmiterea lui QUIT.
44
Exemplu
Exemplu de conţinut de e-mail conform RFC 822:
Date: Tue, 16 Jan 2017 10:37:12

From : „George Georgescu” <gg@host.com>
Subject :The Syntax in RFC 822
To : ionescu@other-host.com
CC : popescu@Yet-Another-Host.com
BCC : vasilescu@Thirt-Host.com
Hello. This section begins the actual message body, which is
delimited from the message heading by a blank line.
45
7.4 Accesarea Web cu HTTP
46
 Creşterea rapidă a folosirii Web-ului este datorată standardizării tuturor
elementelor care suportă aplicaţii Web.
 Elementul cheie este HTTP (Hypertext Transfer Protocol), pentru

schimbul de informaţii între browser-ele Web (programe de navigare) şi
server-ele Web.
 În reţelele HTTP pot fi folosite trei tipuri de dispozitive intermediare:

 proxy-uri,
 gateway-uri,
 tunele.
47
 DNS (Domain Name System) este un serviciu de căutare ierarhizat, care
asociază numele host-ului de pe Internet cu adresa sa numerică.
 DNS foloseşte o bază de date distribuită, ierarhizată, pentru asocierea
nume-adresă şi pentru a oferi informaţii despre hosturi.
 SIP (Session Initiation Protocol) este un protocol de control de nivel aplicaţie,
pentru stabilirea, modificarea şi terminarea sesiunilor de timp-real între
participanţi, printr-o reţea de date IP.
 SDP (Session Description Protocol) este folosit de SIP pentru a descrie
conţinutul media care este folosit pe durata sesiunii.
 API (Application Programming Interface), pentru socket-uri, oferă o cale
standardizată, convenabilă pentru scrierea programelor de aplicaţii, care
folosesc comunicaţii TCP sau IP.
48
Accesul la Web – protocolul HTTP
 HTTP este protocolul care stă la baza WWW (World Wide Web) şi poate
fi folosit în orice aplicaţie client-server care presupune hipertext
(hypertext). De fapt, transmiterea informaţiei se face cu eficienţa necesară
pentru realizarea salturilor de hipertext.
 Pentru utilizatorul Web-ului, documentele răspândite în toată lumea

constituie nişte pagini, care pot conţine legături spre alte pagini. Selectând
legătura (clic) se ajunge la noua pagină, etc.
 Despre paginile care indică alte pagini, se spune că utilizează

hipertext.
 Datele transferate de HTTP pot fi texte, hipertexte, audio, imagini sau

alte informaţii accesibile pe internet
49
Termeni cheie HTTP– (I)
 Cache este o memorie intermediară rapidă, de program, în care se

memorează mesajele de răspuns şi subsistemul care controlează
memorarea, regăsirea şi ştergerea mesajelor sale.
 Memorarea în cache se face pentru reducerea timpului de răspuns şi
a consumului de bandă a reţelei, pentru viitoarele cereri.
 Orice client sau server poate include cache-ul , deşi la tunelare server-
ul nu o poate folosi.
 Client este un program aplicaţie care stabileşte o conexiune cu scopul

de a trimite cereri.
 Conexiune este un circuit virtual de nivel transport, stabilit între două

programe aplicaţie, în vederea comunicării.
50
Termeni cheie HTTP– (II)
 Entitatea este o reprezentare particulară sau redare a unei resurse de
date, sau răspunsul de la o resursă de serviciu, care poate fi inclusă într-un
mesaj de cerere sau de răspuns.
 O entitate constă din antet şi corp.
 Gateway (poarta) este un server care lucrează ca intermediar pentru un alt
server.
 Spre deosebire de proxy, poarta primeşte cererile ca şi cum era
server-ul original pentru resursa solicitată; clientul care emite cererea
poate să nu fie conştient că el comunică cu un gateway.
 Poarta este deseori folosită ca un portal pe partea server-ului prin

firewall-urile reţelei şi ca un translator de protocol pentru accesarea
resurselor de pe sisteme non-HTTP.
51
Termeni cheie HTTP– (III)
 Mesajul este unitatea de bază a comunicaţiei HTTP, constând dintr-o

secvenţă de octeţi transmisă prin conexiune.
 Server-ul origine este server-ul pe care resursa există sau va fi creată.
 Proxy este program intermediar care acţionează atât ca server cât şi ca

client, cu scopul de a face cereri din partea altor servere, eventual translatate.
 Proxy-ul trebuie să interpreteze, şi dacă este necesar să rescrie,
mesajele de cerere, înainte de expedierea lor (forwarding).
 Deseori, proxy-urile sunt folosite ca portaluri pe partea utilizatorului

prin firewall-urile reţelei şi ca aplicaţii „helper” pentru manevrarea cererilor
prin protocoale neimplementate de agentul utilizator.
52
Termeni cheie HTTP– (IV)
 Resursa este un obiect de date reţea, sau serviciu, care poate fi
identificat prin URI (Uniform Resource Identifier).
 Serverul este un program care acceptă conexiuni de cereri de serviciu,

trimiţând înapoi răspunsuri.
 Tunelul este un program intermediar, care acţionează ca un releu „orb”
între două conexiuni.
 Odată activat, tunelul nu este considerat ca parte a comunicaţiei
HTTP, deşi tunelul poate fi iniţiat de o cerere HTTP.
 Tunelul încetează să existe când închid ambele părţi cărora le-a
facilitat comunicarea.
 Tunelurile se folosesc când este necesar un portal şi sistemele
intermediare nu pot, sau nu vor, să interpreteze comunicaţia facilitată
(relayed).
53
Termeni cheie HTTP– (V)
 Agentul utilizator este un client care iniţiază o conexiune

şi deseori sunt browser-e, editoare, spider-e sau alte
programe din sistemele finale.
 Spider-ul este un căutător de informaţii prin Internet,

care indexează bazele de date şi facilitează astfel lucrul
motoarelor de căutare.
54
HTTP
 HTTP este un protocol client-server orientat pe tranzacţii.

 Tipic, este folosit între un browser Web şi un server Web.
 Foloseşte TCP pentru siguranţă. Astfel, va fi creată la fiecare
tranzacţie, o nouă conexiune TCP între client şi server, care se
închide la sfârşitul tranzacţiei.
 Aplicaţia tipică presupune ca utilizator un browser Web, de găsire
a unor secvenţe de pagini şi documente, distribuite pe server-e
foarte dispersate, acţiune care se desfăşoară foarte rapid (ideal).
55
7.5 Sistemul numerelor de
domenii - DNS
56
Sistemul numerelor de domenii - DNS
 DNS (Domain Name System) este un serviciu de asociere între numele de host şi
adresa IP numerică.
 Conţine 4 elemente:
 spaţiul numelor de domenii: DNS foloseşte pentru spaţiul numerelor de
domenii o structură de arbore, pentru identificarea resurselor din Internet;
 baza de date DNS: fiecare nod şi frunză al arborelui specifică o serie de
informaţii (adresă IP, tipul resursei), care sunt conţinute în înregistrarea
resursei, RR (Resource Record). Toate înregistrările RR sunt organizate într-o
bază de date distribuită;
 serverele de nume: sunt programe server ce menţin informaţiile despre o
porţiune a arborelui numerelor de domenii şi RR-urile asociate;
 rezolverele: sunt programe care extrag informaţia de la server-ele de nume,
la cererea clienţilor. O cerere tipică este pentru adresa IP corespunzătoare
unui nume de domeniu.
57
 Numele de domeniu: adresa IP de 32 biţi, care identifică unic
dispozitivul ataşat la Internet, este interpretată ca: număr de reţea +
număr de host.
 Dar, în practică, folosirea adreselor de IP prezintă două probleme:
a. ruterele crează o cale prin Internet pe baza numărului reţelei.

Dacă fiecare ruter ar menţine o tabelă completă cu toate reţelele şi
căile preferate spre acestea, manevrarea acestei tabele ar fi dificilă
şi foarte lentă. Astfel că, pentru simplificarea dirijării se grupează
reţelele.
b. adresa de 32 de biţi, scrisă ca 4 grupe de numere zecimale

corespunzătoare celor 4 octeţi de adresă, este utilă procesării pe
calculator, dar foarte greu de manevrat de utilizatorii umani, care
reţin mai degrabă nume decât numere.
58
 Acestor probleme le răspunde conceptul de domeniu, care se

referă la un grup de host-uri, controlate de o singură entitate
administrativă (o companie sau o agenţie guvernamentală).
 Domeniile sunt organizate ierarhic, astfel că fiecare domeniu

constă din câteva domenii subordonate
 Fiecare domeniu este denumit de calculator în arbore, până la

rădăcină:
 eng.sun.com, componentele fiind separate cu punct,
 /com/sun/eng, în UNIX separarea se face cu slash.
59
rădăcina
ţări generice
us ca au jp uk de ro int mil com edu gov net org
acm ieee
ibm sun apple mit yale
cs eng
raleigh eng info ai les
Figura: O porţiune a spaţiului numelor de domenii din Internet

com-comercial, edu-educaţie, gov–guvernul federal al SUA, int–organizaţii
internaţionale, mil–forţe armate SUA, org–organizaţii nonprofit, network–centru
pentru servicii de reţea, biz–afaceri private, info–utilizare nerestricţionată, pro-
profesii, medicale, legale, economice, aero–comunitate aviatică, coop–organizaţii
cooperatiste ca uniunile de credit, name–individuale, pentru adrese de email sau
domenii personalizate, museum–pentru muzee şi organizaţii/persoane lucrând în
domeniul muzeelor. 60
 O organizaţie alocă numele domeniilor pentru tot Internetul.
 Fiecare domeniu controlează alocarea domeniilor sau

subdomeniilor inferioare lui.
 Pentru înregistrarea unui nou domeniu se cere permisiunea

domeniului în care va fi inclus.
 Coborând în jos prin arbore se ajunge la host-uri, care au

alocate adrese Internet.
 Alocarea adreselor se face mai jos în ierarhie.
61
Baza de date DNS – înregistrarea resurselor
 DNS e construit pe o bază de date ierarhică care conţine
înregistrările resurselor RR (resource records), care includ numele,
adresa IP şi alte informaţii despre host-uri.
Formatul RR este:
Numele domeniului
Tip Clasă
Timp de viaţă
Lungimea câmpului Rdata
Rdata
Fig. Înregistrările resurselor RR ( resource records).
 Nume domeniu, reprezintă cheia de căutare primară, fiind

format dintr-o serie de caractere alfanumerice şi cratime (pe care
operatorul uman le poate citi) separate de puncte.
62
Formatul RR
 Tipul, identifică tipul de resurse din RR:
A– (adress), adresă de host. Se asociază numele cu adresa IP. Ruterele cu adrese multiple au RR
separate pentru fiecare adresă.
CNAME – (canonical name), specifică numele alias pentru host şi-l asociază cu numele canonic
(adevărat).
HINO – (host information), specifică procesorul şi sistemul de operare al host-ului.
MINFO – (mailbox or mail-list information), asociază aceste informaţii la numele host-ului.

MX – (mail exchange), identifică host-ul din oragnizaţie, care transferă e-mail-urile.
NS – authotittve name server for this domain, numele server-ului supus autorităţii acestui
domeniu.
PTR – (domaim name pointer), indică spre altă parte a spaţiului numerelor de domenii.
SOA – (start of zone authority), care parte a ierarhiei este implementată.
SRV – indică server-ul sau server-ele care furnizează serviciul specificat.
TXT – (arbitrary text), text oarecare, permite adăugarea de comentarii text bazei de date.
WKS – (well known services), listează serviciile aplicaţie disponibile pe host.
63
Formatul RR
 Clasa identifică familia de protocoale, fiind IN pentru Internet, sau alte coduri
pentru informaţia non-Internet.
 Timp de viaţă, dă indicaţii despre cât de stabilă e informaţia (de exemplu, este
86.400 secunde pentru o informaţie stabilă, sau 60 secunde pentru o informaţie
instabilă).
 De obicei, când este găsită RR din numeserver, găsitorul va memora în

cache RR, pentru a nu interoga server-ul de mai multe ori.
 Câmpul indică timpul de memorare în cache a RR.
 Valoarea zero înseamnă că RR nu va fi memorată, ci va fi folosită doar

pentru tranzacţia actuală.
 Lungimea câmpului Rdata, ca număr de octeţi.
 Rdata, este un şir de octeţi de lungime variabilă, care descrie resursa.
 Formatul informaţiei este funcţie de tipul RR.
o De exemplu, pentru tipul A, adresa, Rdata este o adresă IP de 32 de

biţi, iar pentru CNAME este un nume de domeniu. 64

ARC Cursuri

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARC Cursuri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ARHITECTURA REŢELELOR DE

1. Andrew S. Tanenbaum: “Computer Networks – 5th Edition” , Pearson

2. James F. Kurose, Keith W. Ross “Computer Networking A Top-Down

3. William Stallings “Data and Computer Communications – Fifth Edition”-

-În 1835 Samuel Morse

-În 1876 Graham Bell inventează

•Din 1877 Bell Telephone Company, introduce un

- principiul comutării de circuite

Avantajul: -informaţia transmisă nu este perturbată

Dezavantajul: slaba eficienţă de utilizare a canalelor

•în 1894 Marconi a realizat prima

•în 1904 John Ambrose Fleming,

•în anii 1980 cercetătorii americani au

•ENIAC (Electronic Numerical

•dat în folosinţă în 1946

•Masa: peste 30 tone,

• În 1951 John Presper Eckert şi John W.

• În 1958 Jack Kilby de la Texas

• În anul 1959 Robert Noyce aduce câteva

• Anul 1971 este considerat anul

• În 1979 firma Motorola, prin produsul MC 68000

• Cray-2 a fost cel mai rapid

• Viteza unui calculator se măsoară

• În anii 1980 – 1990 termenul de

•din iunie 2006 calculatorul Lowrence

-În 2017: Sunway TaihuLight - Sunway MPP, Sunway SW26010

Câteva date importante pentru introducerea programelor de

• Primele comunicări la distanţă au fost realizate odată cu

• Caracterele erau codificate pe 5 biţi şi erau însoţite de bit de

• terminalul de tip “teletype”.

• În acelaşi timp terminalul teletype putea comunica cu un

• Forma cea mai simplă de comunicare serială : simplex

Interfaţă paralelă pe 8 biţi Interfaţă seriala

• În 1961 se realizează prima comunicare între două

• Interfata RS-232 (Recommended Standard 232), a fost dezvoltată de EIA

Terminal Modem Modem Server

Fig. Un terminal şi un calculator conectate prin două modemuri.

•Calculatorul și terminalul se numesc echipamente terminale de date

• Standardul specifică patru tipuri de linii: linii de date (4), linii

• Un semnal de date este considerat pe "1" logic dacă

• Pentru liniile de control, polaritatea potenţialelor asociate

• Reprezentati pachetul de date pentru secventa de 8 biti

MASA DE PROTECŢIE (pin 1)

DTE PREGĂTIT (pin 20)

DB25 Male Connector

Distanţa dintre Locul în care sunt situate Denumirea reţelei

Clasificarea interconectării procesoarelor după distanţa dintre ele.

• LAN - Local Area Networks (Reţele locale)

Categorii de reţele wireless:

Niveluri (Layers), protocoale (protocols) si interfete (interfaces).

Arhitectura de tip filozof-translator-secretara

Fig. Exemplu de comunicatie virtuala

– Calea sau ruta se stabileşte înaintea transmisiei.

• Transmisia neorientată pe conexiune (ca la sistemul poştal), foloseşte

– Fiecare pachet trebuie să aibă adresa completă.

5 tipuri de primitive de servicii pentru implementarea unui serviciu simplu orientat pe

Modul de transmitere a pachetelor in connection-oriented network.

Relatia dintre un service si un protocol.

Modelul de referinţă pentru interconectarea sistemelor deschise este RM-

Prezentare Text ASCII, sunet

Sesiune Stabilirea controlului conexiunii

Transport Comunicaţie cap-la-cap (host-to-host): TCP, UDP

Reţea Dirijare, adresare: IP, X.25

Legătură de date Comunicare nod-la-nod: HDLC, PPP, Ethernet