Sunteți pe pagina 1din 3

Notiuni generale privind importanta

biomecanici mainii
Notiuni generale in biomecanica
Biomecnica se ocupa cu studii asupre miscarilor umane si animale, si modului de relizare al
acestor miscari. Cuvântul biomecanica provine din limba greaca, acesta se traduce ca ”bios” care
inseamna viata si ”mekhanikos” care este ingenios, plin de viata.

Biomecanica si-a dezvoltat priprile inveztigati pe baza cunostinte, notiuni, metode si principii din
mai multe domeni cum ar fi inginerie, medicina,stiinte exacte si stiinte umane.

Aparatul locomotor reprezinta inceputul si sfarsitul corpului omenesc.Inceputul,


deoarece, filogenetic, este primul aparat care s-a structurat si care, prin dezvoltare, a antrenat si
restructurarea celorlalte aparate si sisteme. Aparatul locomotor serveste miscarea, iar miscarea
este forma primordiala de manifestare a vietii.

Reprezinta si sfarsitul, deoarece s-a organizat la periferia corpului omenesc, la limita dintre corp
si mediul inconjurator, realizand interdependenta vitala dintre acestea.
Structura actuala a corpului omenesc, forma lui, sunt rezultanta necesitatii de miscare. Miscarea
este un factor primordial, care a orientat structurarea corpului omenesc, dace ne putem exprima
astfel, dand tot timpul vietii satisfactie si rabufnind sub cele mai variate forme.
Considerind corpul animalelor drept o masina vie, biomecanica (de la cuvintele
grecesti: bios = viata si mehane = masina) se ocupa cu studiul miscarilor din punctul de vedere al
legilor mecanicii. Corpul sau segmentele lui sunt considerate mobile, in miscare. Biomecanica se
ocupa cu studierea formelor de miscare, a fortelor care produc miscarea, a interactiunii dintre
aceste forte si fortele care se opun. Este deci o metoda de analiza anatomo-functionala a
miscarilor in termeni mecanici.
Diversele forme si aspecte ale miscarilor in timp si spatiu, indiferent de fortele care le induc, sunt
studiate de o alta ramura a mecanicii si anume de cinematica iar ramura biologiei care se ocupa
cu studiul formelor si aspectelor miscarilor locomotorii ia denumirea de biocinematica. Pentru
simplificare, in biologie este unanim acceptata unificarea celor dour notiuni.
In studiul miscarilor s-au inregistrat progrese insemnate din punctul de vedere al mijloacelor de
investigatie folosite. Primele incercari se bazeaza pe metode simpliste, cum ar fi palparea
grupelor musculare in timpul executarii miscarilor sau realizarea de modele experimentale,
alcatuite dintr-un schelet mobil, ale carui segmente erau mobilizate de fire elastice care inlocuiau
muschii. S-au folosit apoi fotografia, fotografia geometrica, cronociclografia,
radiocinematografia, cinematografia geometrica, ciclografia cu oglinda.
Analiza miscarilor constituie o preocupare nu numai a oamenilor de stiinta. Nu
putini au fost marii artisti care s-au ocupat de aceasta problema, strans legata dealtfel de insasi
realizarea efectului artistic. Astfel, de la Leonardo da Vinci ne-a ramas unul dintre primele studii
asupra mersului.
Primele cercetari de biomecanica ramin insa legate de numele lui Borelli (1679), al fratilor
Weber (1836), al lui Fischer (1889), Marey (1890), Demeny (1900), Strasaer (1908), Fick (1920)
etc. La contributiile acestora s-au adaugat studiile mai recente ale lui Basler, Scherb, Hartley, P.P.
Leshaft, A.A. Krauskaia, E.A. Kotikova, D.D. Donskoi, Steindler si ale multor altora. La noi
in tara lucrari interesante in acest domeniu datoram lui Gh. Marinescu, care a introdus
cinematografia in studiul mersului bolnavilor cu afectiuni neurologice.
O definitie a biomecanicii care integreaza aceste strinse corelatii este data de A.
Gowaert: 'Biomecanica este stiinta care se ocupa cu studiul repercusiunilor fortelor mecanice
asupra structurii functionale a omului in ceea ce priveste arhitectura oaselor, a articulatiilor si a
muschilor, ca factori determinanti ai miscarii'. Cum studiul biomecanicii nu este posibil fara
cunoasterea caracterelor morfofunctionale ale organismului, rezulta cu prrsosinta
interdependenta dintre anatomie si biomecanica.
Biomecanica se ocupa deci nu numai de analiza mecanica a miscarilor, ci si de efectele
lor asupra structurarii organelor ce realizeaza miscarea. Studiul biomecanicii este astfel strans
legat de studiul anatomiei functionale.
Semiologia (de la cuvintul grecesc semeion = semn) se ocupa cu descrierea simptomelor
diferitelor afectiuni si cu prezentarea diverselor metode de investigatie clinica si de laborator,
care le pot pune in evidenta. Semiotica aparatului locomotor nu poate fi corect interpretata fara
un bagaj cat mai bogat de cunostinte de anatomie functionala si biomecanica.
Diagnosticul clinic reprezinta prima etapa obligatorie in stabilirea diagnosticului
definitiv. Examenul radiografic si datele examenelor de laborator raman desigur obligatorii, dar
ele trebuie, pe cat posibil, sa se rezume la verificarea valorii diagnosticului clinic. Diagnosticul
radiologic si cel de laborator reprezinta o a doua etapa in stabilirea diagnosticului definitiv.

S-ar putea să vă placă și