Sunteți pe pagina 1din 2

Performanță în sport

Anul I

„FORŢA – o singură calitate condiţională?-Puncte de vedere privind


anumite aspecte ale teoriei antrenamentului sportiv” – Argumentare

Mușchii au funcția de a genera forţă asupra extremităţilor osoase pentru a


produce mişcări sau pentru a menţine poziţii. În această direcție, putem afirma
că forța reprezintă o calitate motrică esențială și indispensabilă în activitatea
fizică. Alături de viteză și rezistență cele trei alcătuiesc calitățile motrice
esențiale. Acestea se află într-o strânsă legătura căci prin definiție atât viteza cât
și rezistența au implicată forța. În sensul argumentării poziției cu privire la
articolul în discuție, mai precis că forța reprezintă o unică calitate condițională,
voi avea în vedere implicarea forței în declanșare sau oprirea vitezei și
rezistenței și corelarea acestora.
În primul rând, forța este cauza efectelor. În cazul vitezei care se
manifestă prin forţă care acţionează asupra unui corp ce îi imprimă acestuia o
accelerație necesitatea intervenției forței este mai mult decât evidentă. Dacă nu
există o forță în acest caz, viteza nu există de asemenea. Rezistența, în principiu
depinde de forța specifică dar și de capacitatea anaerobă. Efortul de tip anaerob
este efortul de intensitate maximală, de scurtă durată, în care predomină forța și
viteza. Acest tip de efort se desfășoară în datorie de oxigen. În această direcție,
putem afirma prezența forței, o calitate motrică cu caracter unic, a cărei prezență
este incontestabilă în cazul declanșării vitezei și rezistenței.
Totodata, este ideal să avem în vedere și principiul supracompensării care
scoate în evidență tendința de adaptare a corpului la efort. Conform articolului
aceasta este menționată ca fiind capacitatea de contracţie a fibrelor musculare ca
efect adaptiv direct, nemijlocit si proporţional la un „pachet de solicitari”
specific determinat de cerințele ubei discipline ori probe sportive. Această
supracompensare scoate în evidență, din perspectiva mea necesitatea dozării
Performanță în sport
Anul I

corespunzătoare a efortului, sau mai precis axarea ăn cadrului unui antrenament


ce implică forța pe o stimulare repetată dar nu și extenuantă.
Așadar, putem afirma că forța este o calitate motrică unică, implicată atât
în viteză, cât și în rezistență.

S-ar putea să vă placă și