Sunteți pe pagina 1din 10

CONSIDERAŢII REFERITOARE LA REVOLUŢIA PARADIGMELOR

PRIVIND TEORIA ECONOMICĂ GENERALĂ ŞI TEORIA


FINANŢELOR PUBLICE

Maricel D.Popa, conf.univ.dr.- Universitatea Tomis din Constanţa


ABSTRACT: There are two phenomena or processes that are part of the reality, that
belong to the present and influence it: the economic-financial crisis and globalisation. As far
as the issue of the phenomenon of economic-financial crisis is concerned, we intend to
revisit the way it was theorised, because, in our opinion, this represents a defining feature of
the temporal-historical delimitation of the future society, of the future age in the history of
humankind: the coexistence with crises (of all sorts) and the redesing, the rethinking of the
social, political, economic, ecological, cultural etc. coordinates of humanity, in this context.
Recent analyses claim that the economic crisis and the austerity policices will have a deep
future political and social impact on the states because they reinforce local elites skepticism
towards the old economic concepts, theory and model, including the financial support and
the public management mechanisms.
Key words: economics, public finance, economic science, paradigms revolution,
general theory.

Este cunoscut faptul că domeniul economic a apărut şi a evoluat, în decursul


vremurilor, în mod obiectiv, în pas cu dezvoltarea societăţii, în virtutea unor necesităţi şi
legităţi proprii şi a unor cauzalităţi de natură, în principal, socială, politică, geografică,
militară, culturală.
Fiind permanent condiţionată social-istoric, pe tot parcursul reperelor sale temporale,
economia a rezultat ca fiind o mare şi consecventă operă colectivă, prin excelenţă, a creat şi
a instituit multiple şi diverse valori culturale, ca o materializare constantă a nivelului atins de
omenire pe calea evoluţiei sale.
Relevată ca un fenomen complex şi constituind o sinteză a socialului, în care s-au
acumulat cunoştinţe şi experienţe atât individuale, cât şi colective, economia şi-a pus
amprenta, în mod ireversibil, pe condiţia umană.
Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte domenii de activitate sau cu zone de interes ale
socialului, omenirea a făcut economie şi a derulat activităţi economice încă înainte de a şti ce
nume poartă sau trebuie să poarte această ştiinţă şi aceste activităţi.
Dincolo de toate nuanţele posibile, cu privire la această tematică, trebuie afirmat cu
tărie un aspect relevant: conceptul de economie se află în centrul celor mai diverse încercări
de a explicita realitatea, în complexitatea ei fizică, biologică, socială sau spirituală. Altfel
spus, nu există activitate umană care să nu fie gândită şi efectuată sub auspiciile şi pe
coordonatele economicului. În mod evident, acest lucru determină o mare diversitate de idei
şi de acţiuni; iar acolo unde avem de-a face cu o astfel de mare diversitate, în mod inerent
avem de-a face şi cu o multitudine de diferenţe în ceea ce priveşte gândirea sau conceperea
şi concretizarea activităţilor şi acţiunilor din domeniul economicului.
În opinia noastră, studiul diferenţelor este o parte importantă a studiului corelaţiilor
sociale, pentru că diferenţele se manifestă în medii diferite ca stări şi procese care pot fi mai
mult sau mai puţin transparente, familiare sau de interes.
Diferenţele, alături de identităţi, întregesc reţeaua relaţiilor dintre entităţile sociale. În
acelaşi timp, orice analiză a realităţilor social-politice, efectuată cu rigurozitate, ne dovedeşte
faptul că, în evoluţie, diferenţele fac jocul, iar managementul lor face regulile jocului.
Având în vedere cele de mai sus, trebuie să facem menţiunea că demersul nostru are
un scop tare pragmatic şi ne permitem să afirmăm şi faptul că el este stringent, adică trebuie,
în mod obiectiv, realist, să fie luat în seamă. Potrivit unei ziceri deja cunoscute, timpul nu
prea mai are răbdare cu noi.
Ca urmare, demersul nostru îşi propune să analizeze acest tip de relaţie socială –
cea economică, în mod evident - şi să încerce clarificarea evoluţiei modului de abordare
ideatică şi pragmatică a teoriei economice generale.
În ultimii 50-60 de ani, mecanismele, instrumentele şi tehnicile proceselor economice
– operatorii economici, conceptele, procedurile, resursele, relaţiile specifice determinate etc.
– au avut percepţii şi explicaţii diferite din partea statelor şi alianţelor, dar şi din partea
indivizilor, a structurilor organizatorice implicate, a corporaţiilor şi a organizaţiilor
neguvernamentale, din partea politicienilor şi a teoreticienilor.
De altfel, fără dubii, evenimentele petrecute pe scena relaţiilor economice
internaţionale, începute încă din primul deceniu al noului mileniu, ca urmare a izbucnirii şi
gestionării crizei economico-financiare pe care tocmai o traversăm, au evidenţiat, şi continuă
să evidenţieze, diferenţe majore între abordările europene, americane şi asiatice cu privire la
conceptualizările, interpretările, soluţiile şi căile sau modalităţile adoptate pentru
contracararea riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa sferei economico-sociale.
În acelaşi timp, relaţiilor economice internaţionale, amintite mai sus, li s-a alăturat un
amplu proces de reanalizare, de reinterpretare critică şi de evaluare a temeiurilor teoretice
ale poziţiilor unor state sau coaliţii, fiind căutate răspunsuri pertinente la întrebări care vizau
explicaţii pentru acţiuni care se situau la limita legalităţii sau principiilor economice
consacrate, general acceptate şi aplicate oriunde în lumea asta, adică aflate la limita
înţelegerii tradiţionale a economiştilor, sociologilor sau politologilor.
Este evident faptul că noul mediu socio-economic a determinat şi a influenţat, sub
multiple aspecte, şi schimbul de idei şi de concepte economice, indiscutabil diferite de
tradiţia secolului XX.
În acest context, prin demersul nostru ne propunem să afirmăm deschis, în mod
categoric, necesitatea derulării, cât mai operativ posibil, a unei revoluţii a paradigmelor
privind teoria economică generală şi, implicit, teoria finanţelor publice. În mod simplificat şi
esenţializat putem vorbi despre revoluţia paradigmelor economice (RPE).
Poate că, la această etapă, afirmaţia noastră pare curioasă, curajoasă, inedită,
hazardată, nefirească, neoportună, banală, exagerată... Totul depinde, însă, de maniera în
care ea este considerată sau înţeleasă ca atare de audienţi, de auditoriu, de cei interesaţi...
Oricum, actorii principali ai lumii îşi pun întrebări, fără menajamente,şi dau răspunsuri
cât mai pertinente posibil. Caracterul inedit se păstrează intact pentru toţi. Realitatea a
depăşit cu mult tot setul de legităţi şi de principii economice în acţiune, despre care toată
lumea credea că nu au cusur. Multe dintre acestea devin prea repede trecut, iar, din lecţiile
lor, noi nu prea învăţăm ceea ce trebuie şi, mai mult decât atât, nu învăţăm repede şi bine,
pentru a adopta măsuri eficiente de schimbare, de transformare.
Revoluţia paradigmelor economice este o necesitate stringentă. Iar această
stringenţă este determinată de însăşi evoluţia societăţii – de faimosul nostru sat global -, de
ritmul şi volumul schimbărilor care au loc şi a efectelor care se produc la scară planetară, cu
o viteză uluitoare.
Dar, de fapt, către ce fel de economie ne îndreptăm?! Care sunt coordonatele şi
elementele concrete privind o posibilă nouă teorie economică generală sau vorbim doar
despre o ajustare şi adaptare a celei deja existente?! Care este viitorul domeniului economic
al condiţiei umane?!
Ne asumăm riscul aprecierii faptului că aceste lucruri pot părea pretenţioase,
afirmând că demersul nostru este unul modest, cunoscându-ne limitările, şi amintind că o
astfel de tematică poate deschide o întreagă serie de efuziuni creative, de analize, iniţiative
şi dezbateri, fiind imposibilă abordarea sa exhaustivă în cadrul acestui demers.
Care sunt argumentele noastre cu privire la cele menţionate mai sus? Vă propunem
s-o luăm pe îndelete.
Toate judecăţile de valoare pe care le efectuăm, toate analizele sau evaluările
noastre au în centrul atenţiei mediul economic. Cu privire la modalitatea sa de abordare,
scoatem în evidenţă un adevărat cerc vicios.
Pentru că, atunci când vorbim despre metamorfozele, dinamismul, consistenţa sau
tendinţele mediului economic, vom observa că ele nu pot fi evaluate fiind scoase din context
sau separat de un fenomen complex şi multidimensional: globalizarea.
Pe de altă parte, atunci când vorbim despre globalizare – fenomen, proces sau stare
–noi vorbim, de fapt, despre o zonă conceptuală în care raportările parte-parte şi parte-întreg
pot fi evaluate şi prin prisma diferenţelor, dar mai ales ca o dimensiune în acţiune, ca o
coordonată obiectivă „generată de fenomene tehnologice, economice, mediatice care
afectează toată lumea .”1
Ca urmare, afirmăm noi, existenţa umană nu poate fi concepută în afara dimensiunii
sale economice. Iar referitor la aventura omenirii în sfera economicului – atât în ceea ce
priveşte latura sa teoretică, dar mai ales în ceea ce priveşte natura sa practică – s-au scris
rafturi întregi de biblioteci, începând de multă vreme şi peste tot în această lume. Iar
subiectul în cauză este unul dintre cele care nu vor putea fi epuizate, niciodată.
Aventura umană, despre care vorbeam mai sus, se referă la geneza şi la evoluţia
economiei, care a apărut şi s-a dezvoltat într-un proces continuu de valorizare, înfăptuit de
om în mod conştient.
Împreună cu celelalte domenii ale vieţii sociale, şi gândită ca un ansamblu de
activităţi interdependente, în cadrul cărora omul alege ce, cât şi cum să producă în vederea
realizării scopurilor propuse, economia exprimă, în timp şi în spaţiu, o luptă permanentă a
omului cu natura şi societatea din el, pentru a-şi acoperi nevoile de viaţă biologică şi socială,
pentru a se adapta la mediul natural şi social în care munceşte ca să trăiască.
Într-o carte foarte cunoscută – „Ştiinţa economică şi interesul public”, J.K.Galbraith
scria: „Fără un astfel de sistem, care să producă hrana, s-o prelucreze, s-a ambaleze şi s-o
distribuie, care să fabrice stofe şi să confecţioneze îmbrăcăminte, care să construiască case
şi să le mobileze, să asigure servicii medicale şi de învăţământ, să legifereze şi să menţină
ordinea, să pregătească apărarea colectivităţii – viaţa ar fi grea”.2
În evoluţia sa istorico-temporală, a apărut, s-a consolidat şi s-a consacrat teoria
economică generală şi, implicit, paradigmele sale, pe care astăzi le apreciem ca fiind clasice.
Economia, ca teorie economică generală, s-a cristalizat treptat drept ştiinţă, în diverse
etape, dezvoltându-şi şi perfecţionându-şi continuu obiectul şi metoda sa de studiu. Ea
cercetează economia în mod unitar, unele aspecte fiind analizate din perspectivă
microeconomică, altele din unghiul macroeconomic sau din cel al interdependenţelor
economiilor naţionale în cadrul economiei mondiale (macroeconomia deschisă –
mondoeconomia).3
Abordările micro şi macro asupra economiei sunt, de fapt, două modalităţi de a
analiza şi interpreta acelaşi lucru:
-
microeconomia studiază deciziile specifice luate de firme, menaje şi indivizi, în
diferite industrii şi pe diferite pieţe (reprezentând o perspectivă de jos în sus asupra
economiei);
-
macroeconomia studiază comportamentele economiei ca un tot, din
perspectiva societăţii în ansamblu, fluctuaţiile mărimilor agreate -şomaj, inflaţie, deficit
bugetar, balanţă comercială etc.( reprezentând o perspectivă de sus în jos asupra
economiei)4 .
Aşadar, potrivit unei definiţii consacrate, economia este o ştiinţă socială care studiază
comportamentul uman ca o relaţie între ţeluri şi resursele rare care au întrebuinţări
alternative; economia studiază modul în care oamenii decid asupra alocării resurselor
limitate în vederea satisfacerii cât mai bune a nevoilor5 .
__________________
1
Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura Comunicarea.ro, Bucureşti, 2003,p.362.
2
J.K.Galbraith ,Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti, 1972,p.11.
3
Constantin Popescu, Ilie Gavrilă, Dumitru Ciucur, Teorie economică generală, vol. I Microeconomie,Editura ASE Bucureşti,
2005, pp.12-30 şi pp.122-128.
4
Idem.
5
Săvel Mihăilescu, Memorator de economie, Editura Booklet, Bucureşti, 2011, p.11.

Economia se caracterizează prin:


-
caracterul ştiinţific (concordanţa cu realitatea, veridicitatea cunoştinţelor);
-
caracterul istoric;
-
caracterul pragmatic, aplicativ.
Referitor la aceste aspecte, mai trebuie amintite câteva detalii: ca ştiinţă, economia
are ca obiect de studiu problema economică fundamentală, adică ce să se producă, cât, cum
şi pentru cine, în condiţiile unor resurse limitate şi unor nevoi nelimitate.
Această problematică, indiferent de nuanţele şi cuvintele prin care a fost şi va fi
formulată, a fost, este şi va fi cheia vieţii economice, a cărei cunoaştere va putea oferi
oamenilor şi colectivităţilor umane, în ansamblu, răspunsurile cele mai potrivite în lupta lor
continuă cu limitele naturii şi societăţii în care trăiesc.6
Aşadar, ca ştiinţă ce studiază modul în care indivizii, firmele, guvernul şi alte
organizaţii din societatea omenească aleg să folosească resurse limitate pentru a satisface
nevoi nelimitate, economia a generat dispute academice - în mod constructiv, nu adversativ
– inclusiv în ceea ce priveşte denumirea sa. În vremurile noastre, dominante sunt două
denumiri: Economia politică şi Economics. Ca urmare a dezbaterilor care au avut loc, se
poate aprecia că cele două denumiri nu desemnează două ramuri distincte ale cunoaşterii
ştiinţifice economice şi nici două discipline universitare separate, ci una singură, cu acelaşi
obiect de cercetare, dar cu denumiri, viziuni şi accente diferite.
În mod consacrat, se afirmă, deja, că Economia este compatibilă cu ceea ce latinii
numesc Economie politică, iar anglo-saxonii numesc Economics.
Ne aducem aminte, cu mare plăcere, faptul că, după Decembrie 1989, în România a
pătruns o abundentă literatură economică, mult aşteptată şi de foarte bună calitate, de un
nivel academic foarte ridicat, şi căreia îi datorăm efectul de schimbare a mentalităţilor, cel de
formare a tinerilor economişti şi care, dincolo de multe alte posibile nuanţe, a contribuit la
schimbarea economiei centralizate cu economia de piaţă.
Una dintre cele mai valoroase astfel de cărţi a fost „Modul economic de gândire”
scrisă de Paul Heyne, profesor de economie la Universitatea din Washington. 7 Lucrarea s-a
bucurat de un mare succes şi interes, datorită clarităţii şi siguranţei expunerii, a abordării
directe a celor mai importante concepte şi mecanisme ale economiei libere. De fapt, în
modul cel mai concret posibil, prin astfel de lucrări, dar nu numai, teoria economică generală,
teoria finanţelor publice şi paradigmele asociate acestora au găsit şi la noi, ca în toată
Europa de Est, un vast teren de manifestare pe coordonate noi.
Întregul mediu economic de astăzi, cercetătorii, teoreticienii şi practicanţii domeniului
economico-financiar datorează foarte mult iniţiativelor de această natură, livrescă sau
pragmatică, din acea perioadă destul de tumultoasă a istoriei noastre economico-financiare,
a cărei relansare a început acum un sfert de secol. Motivul este foarte simplu: trecerea la
economia de piaţă, definitivarea tranziţiei, consolidarea şi funcţionarea în mod performant a
economiei reclamau un mod de gândire bazat pe coordonatele, principiile, legile şi
raţionalitatea economică. Adică, exact scopul propus de lucrarea amintită mai sus –
formarea unui mod economic de gândire .
Iar modul economic de gândire8 nu este o colecţie de rezultate, de concluzii, ci o
metodă, un principiu de abordare, o tehnică de gândire, având ca ipoteză principală faptul că
orice operator economic are ca scop obţinerea unui avantaj maxim în anumite condiţii date.
Modul economic de gândire are două trăsături fundamentale:
-
criteriul de comportament economic este interesul (fără ca acest lucru să
însemne egoism sau răutate, ci doar raţionalitate economică);
-
maximizarea deţinerii de monedă (bani) reprezintă un interes comun tuturor
agenţilor economici.
______________________
6
Constantin Popescu, Ilie Gavrilă, Dumitru Ciucur, Op.cit., p.18.
7
Paul Heyne, Modul economic de gândire, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990.
8
Emil Călin- Dinga,Concepte şi soluţii la studiile de caz propuse în lucrarea „Modul economic de gândire” de Paul Heyne,
Editura Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti, 1994, pp.5-6.

Modul de gândire economic, deci teoria economică generală nu explică numai


comportamentele care privesc activitatea economică propriu-zisă, ci orice comportament în
spatele căruia se află un interes (de exemplu, activitatea entităţilor publice, activitatea
guvernamentală etc.).
Cu toate acestea, nu trebuie înţeles şi crezut că teoria economică generală poate
explica orice. Iar atunci când ea nu dă judecăţi de valoare, argumente, justificări, explicaţii
corespunzătoare, modul economic de gândire trebuie abandonat şi înlocuit cu altceva. 9 Dar,
asupra acestei aserţiuni vom reveni cu mai multe detalii şi propuneri.
Un mare economist al lumii, Adam Smith, unul din fondatorii economiei politice, este
cel care a argumentat faptul că modul de gândire care se bazează şi are ca rezultat
cooperarea socială în vederea producerii de bunuri economice se numeşte mod economic
de gândire10, dezvoltând acest lucru în mod fundamental. În mod sintetic, Adam Smith
arătase că bunăstarea generală trebuie să rezulte, în mod spontan, din jocul liber al
intereselor individuale.
Pentru savoare, dar şi pentru consistenţă, vom cita un scurt fragment din
nemuritoarea operă a lui Adam Smith, Avuţia naţiunilor, nu înainte de a reaminti faptul că, în
esenţă, observaţiile şi explicaţiile sale referitoare la natura economică a socialului rămân cât
se poate de subtile şi convingătoare. Iată fragmentul propus:”...Omul are aproape
întotdeauna ocazia să capete ajutorul semenilor, şi este o amăgire să-l aştepte doar din
bunăvoinţa lor. Este mult mai probabil să-l obţină dacă reuşeşte să atragă de partea sa
egoismul lor, arătându-le că este în avantajul lor să facă ceea ce le cere. Oricine propune
vreun târg, de orice fel, propune următoarele: Dă-mi ceea ce vreau, iar tu vei obţine ceea ce
vrei. Acesta este sensul oricărei oferte de acest fel, şi acesta este modul în care obţinem
unul de la celălalt o parte mult mai mare dintre acele bune servicii de care avem nevoie.
Nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau brutarului ne aşteptăm masa, ci de la
grija lor pentru propriul interes. Ne adresăm nu umanităţii lor, ci intereselor egoiste pe care le
au, şi nu le vorbim niciodată de nevoile noastre, ci de avantajele lor.”11
Vorbind din punct de vedere istoric şi plecând de la economia clasică engleză şi de la
opera lui Adam Smith, reprezentanţii liberalismului economic preconizau minimizarea
cheltuielilor şi maximizarea profitului intreprinzătorului particular în cadrul economiei de piaţă,
cu menţiunea că dacă ar apărea, totuşi, situaţii de dezechilibru, trebuie să lăsăm piaţa să le
regleze şi nu statul.
Dezvoltarea economică spontană („laissez faire, laissez passer”), fundamentată pe
jocul liber al cererii şi ofertei, constituia argumentul forte al liberalismului clasic în favoarea
statului minimal, stat ce va fi lipsit de rol economic, fiind redus doar la funcţiile sale legislative
şi de asigurare a ordinii sociale.
Având în vedere cele menţionate mai sus, sintetizăm faptul că teza majoră a
economiei liberale era jocul liber al intereselor în schimburile de piaţă, mecanismul regulator
al preţurilor generând o situaţie economică globală de echilibru.
Trecând peste diferite etepe temporal-economice, din punct de vedere istoric,
apreciem că este relevant să amintim faptul că „Statele lumii au ieşit din cel de-al II-lea
război mondial cu economiile distruse şi oricum axate pe industria de război, fluxurile
comerciale întrerupte, populaţia sărăcită; în plus, din punct de vedere politic, sfârşitul
războiului a adus pe lume sistemul economic socialist-comunist, omenirea împărţindu-se în
două lagăre rivale, încleştate într-un război politic, economic şi doctrinar.
În lumea liberă a Occidentului au fost concepute programe, planuri de acţiuni şi
redresare economică, îndeosebi a Europei, puternic afectată, şi faimosul plan Marshall a
oferit un astfel de cadru, dar economia şi schimburile comerciale aveau nevoie de finanţare,
____________________________
9
Op.cit.,p.10.
10
Op.cit.,p.9.
11
Adam Smith, Avuţia naţiunilor,Editura All, Buc ureşti, 2010,p.2 şi pp.22-23.

de capital, de o circulaţie financiară ordonată, care să permită guvernelor să elaboreze


programe, pe bază de repere stabile şi comparabile”.12
Tot din perspectivă istorică, mai trebuie amintit faptul că gândirea care a stat la baza
întregii construcţii economico-financiare, după încheierea războiului, a fost puternic marcată
de ideile lui John Maynard Keynes, un faimos economist britanic.
Fiind puternic impresionat de „violenţa crizei din 1929 şi de depresiunea care a urmat,
Keynes pune în centrul analizei sale folosirea integrală a forţei de muncă (eradicarea
şomajului) şi rezolvarea crizelor; lucrările sale au permis configurarea rolului statului în
economie şi au oferit o serie de concepte noi, bine puse la punct, chiar dacă au fost şi sunt,
în continuare, aplaudate de unii şi controversate de alţii...”13
Un alt punct important în cronologia evenimentelor care pot fi considerate ca fiind
istorice pentru domeniul economic, îl reprezintă anul 2007, când în SUA începe criza
financiară. Ca o premieră pentru modul de răspândire, ea a devenit realmente planetară,
datorită internetului, companiilor de asigurări şi băncilor de afaceri. Comparată cu criza din
1929, amploarea sa se va dovedi ca fiind mai mare.
Începând cu primăvara lui 2009, criza se generalizează, în întreaga reţea bancară a
planetei, în întreaga economie mondială, tocmai datorită globalizării şi mondializării acesteia,
infirmând speranţele ce încolţeau destul de timid, de altfel, pe la mijlocul lui 2008 privind
circumscrierea efectelor crizei la SUA şi Europa, prin decuplarea economiilor emergente.14
În contextul dat, ne permitem să facem doar o singură apreciere: actuala criză nu va
pune capăt globalizării, iar mondializarea se va manifesta diferit, vor fi mutaţii, deplasări de
centre de greutate, alt sistem de gravitaţie şi de interacţiune al actorilor naţionali şi
internaţionali şi, în mod evident, o altă ordine mondială, cu reguli şi principii adecvate
timpurilor care vor veni.
Detaliile pe care le-am prezentat până la acest nivel al excursului nostru au avut ca
justificare faptul că am dorit să scoatem în evidenţă un mare adevăr:teoria economică
generală şi teoria finanţelor publice, inclusiv paradigmele asociate acestora, create,
consolidate şi consacrate în timp, prin efortul multor generaţii de economişti, dar nu numai,
au reperzentat doar un nivel atins de evoluţia sistemului ştiinţelor economice, atât în ceea ce
priveşte subsistemul abordărilor sale ideatice, teoretice, cât şi în domeniul aplicativ, al
aspectelor practice, pragmatice pe care le-a determinat. Este un lucru bine cunoscut faptul
că o societate, respectiv toate coordonatele şi laturile sale componente, nu funcţionează cu
reguli stabilite odată pentru totdeauna, ci ea este o creaţie, o devenire continuă.
Pe de altă parte, elementele de bază ale existenţei umane, cele care fundamentează
diversele culturi şi civilizaţia umană, în ansamblul său, precum şi mediul sau sistemul de
medii în care existăm şi coexistăm s-au schimbat, s-au transformat. Mai mult, toate sunt
într-o dinamică fără precedent, care arde etape existenţiale importante, în care timpul nu mai
are răbdare nici cu el însuşi, în care lucrurile par scăpate de sub control, în care avem de-a
face cu o altă dinamică, în care virtualul nu rivalizează cu realitatea, el fiind, de fapt, o altă
realitate, în care imaginea ia locul textului... Trăim, deja, într-o altă lume. Iar această lume
are propria sa lume şi dimensiune economică. Şi ea este economia de mâine, economia
viitorului nostru.
Noi credem că a devenit evident faptul că economicul nu este un domeniu al
arbitrarului. Economia înseamnă viaţă şi viaţa este atât de complexă, încât cauze similare
pot genera efecte diferite. Tot evident este şi faptul că rezultatele economice nu pot fi
disociate de comportamentul uman.
Ne îndreptăm, totuşi, către o nouă economie? Răspunsul nostru nu numai că este
pozitiv, dar afirmăm, cu tărie, necesitatea imperativă a schimbării paradigmelor privind teoria
economică generală şi teoria finanţelor publice. În plus, convingerea noastră este că acest
lucru se va efectua prin ceea ce am numit mai sus RPE – revoluţia paradigmelor economice.
____________________
12
Ştefan Mâşu, Petre Buneci, Veronica Gheorghe, Criza, Anticriza şi Noua Ordine Mondială,Editura Solaris Print, Bucureşti,
2009, pp.13-16.
13
Op.cit., p.17.
14
Op.cit.,pp.150-151.
De ce vorbim despre o necesitate, de ce este ea imperativă şi care sunt elementele
principale şi coordonatele care vor fi avute în vedere (sau, altfel spus, care nu pot fi ignorate)
în abordările şi concretizările RPE?!
Iată ce se spune într-o altă lucrare foarte cunoscută şi apreciată de reprezentanţii
domeniului supus analizei:” Economia poate fi abordată în mai multe maniere: prin interme-
diul faptelor (...), prin intermediul conceptelor şi al limbajului ştiinţei economice(...),cu ajutorul
istoriei gândirii(...) sau a instrumentelor analizei economice (...). Oricare ar fi maniera de
abordare, va fi însă întotdeauna necesară o cunoaştere generală a mecanismelor şi
problemelor economice constante.”15
Aşteptările noastre pot fi mari, dar nu trebuie să sperăm că vom descifra legile
economice aşa cum a fost descifrată mişcarea astrelor, de exemplu. Iată încă un fragment
din aceeaşi lucrare16: ” Economia are în vedere activitatea umană. Or, omul este viu, iar
comportamentul său, incert prin definiţie, nu se lasă încorsetat în legi imuabile (...).
Este deci imposibilă stabilirea unui adevăr economic absolut. Pe de altă parte, însă,
este posibilă recunoaşterea unei greşeli. Pentru a dovedi acest lucru, John Stuart Mill
propune parabola lebedelor: oricât de mare ar fi numărul de lebede albe observate, nu se
poate trage concluzia că toate lebedele sunt albe, dar este suficientă o singură lebădă
neagră pentru a afirma că nu toate lebedele sunt albe. În cazul discuţiilor economice s-ar
realiza un imens progres dacă toţi cei care au văzut o lebădă neagră ar fi de acord să
recunoască faptul că nu toate lebedele sunt albe.”
S-au înmulţit vocile economiştilor care gândesc într-o manieră asemănătoare,
începând ca lucrurilor să li se spună pe nume. Iată un astfel de exemplu:” Teoria economică
standard, ortodoxă, aşa-numita sinteză neoclasică (ceea ce au în comun monetariştii şi
Keynes), nu pare să mai corespundă realităţilor contemporane: ea nu a anticipat criza
economică globală şi nici nu o poate explica în mod convingător. Iar remediile propuse de
economia neoclasică nu pot scoate lumea din criză decât pentru a o arunca într-o altă criză.
Este nevoie, în paralel cu regândirea politicilor macroeconomice, de o nouă paradigmă
economică.”17
Pe lângă cele prezentate mai sus, dar în directă concordanţă cu ele, mai trebuie să
amintim câteva lucruri despre bani. În mod sintetic se spune că, în lume, despre bani s-a
scris mai mult decât despre dragoste. Acest aspect nu conţine nimic inedit, luând în
consideraţie faptul că banii reprezintă unul dintre cele mai interesante, mai captivante şi mai
de actualitate subiecte ale tuturor locuitorilor planetei. În deceniul al şaptelea al secolului
trecut, la Boston a apărut o carte care astăzi este considerată clasică în lumea celor
interesaţi:”Cele şapte legi ale banilor”, de Michael Phillips.18
Iată care sunt cele şapte legi, detaliate în conţinutul lucrării amintite mai sus:
-
Prima lege: Singurul lucru care contează este să acţionezi!(Banii apar
întotdeauna atunci când faci ceea ce trebuie);
-
A doua lege: Banii sunt guvernaţi de propriile lor reguli;
-
A treia lege: Banii sunt un vis;
-
A patra lege: Banii sunt un coşmar;
-
A cincea lege: Banii nu pot fi dăruiţi cu adevărat;
-
A şasea lege: Nu poţi primi niciodată bani în dar;
-
A şaptea lege: Există lumi întregi în care nu există bani.
În cel mai pragmatic mod posibil, cartea ne învaţă cum să trăim într-o lume a banilor:
cum să-i obţinem, cum să avem grijă de ei şi, mai ales, cum să uităm de ei. Cert este un
lucru: începând cel puţin cu secolul XX, natura banilor s-a schimbat în mod esenţial, ei
devenind un instrument politic folosit mai ales pentru a centraliza puterea şi a concentra
averea.
__________________________
15
Michel Didier, Economia:regulile jocului,Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pp.7-8.
16
Op.cit., pp.9-10.
17
Liviu Voinea, Sfârşitul economiei iluziei. Criză şi anticriză. O abordare heterodoxă,Editura Publica, Bucureşti,, 2009, p.19.
18 Michael Phillips, Cele şapte legi ale banilor,Editura MIX, Braşov,2003, pp.7-130.

Considerăm că toate aspectele şi detaliile prezentate până acum justifică afirmaţia pe


care am făcut-o anterior,cu privire la necesitatea şi urgentarea derulării şi concretizării
rezultatelor RPE.
În opinia noastră, RPE, respectiv noile paradigme ale teoriei economice generale şi
ale teoriei finanţelor publice trebuie să ţină cont de provocările viitorului, pe care trebuie să–l
întâmpinăm cu mintea deschisă – open mind – şi cu putere analitică şi creativitate, bazate pe
cunoaştere şi pe expertiză, pe stăpânirea deplină a întregului sistem conceptual, teoretic, dar
mai ales pe stăpânirea coordonatelor pragmatice.
În contextul dat, vom putea vorbi despre o transformare substanţială reală, de
revoluţia pe care o întrevedem, doar având în vedere două categorii de elemente – toate
concrete, mari, deosebite şi la fel de importante:
a) În primul rând, să nu uităm faptul că economia viitorului, atât cât poate fi ea
întrevăzută, poate fi proiectată ca un sistem complex, evolutiv şi adaptativ, care se
întemeiază pe neofactori de producţie, care apelează la comerţul electronic şi la alte
instrumente moderne ale e-dezvoltării, pune accentul pe avantajul competitiv, pe echipe
multifuncţionale, are ca topici predilecte dezechilibru, instabilitatea, fluctuaţiile, haosul. Ea
implică fuziunea proceselor mari, precum progresul tehnologic rapid,îndeosebi în privinţa
tehnologiilor informatice şi de comunicare, accelerarea procesului de internaţionalizare a
unei părţi a economiei mondiale şi modificările induse în mediul financiar internaţional. Cel
puţin până în acest moment, esenţa economiei viitorului apropiat este una de natură
financiar-monetară şi valutară. Şi ne permitem şi o predicţie: în etapa ulterioară a viitorului
vom vorbi despre o metamorfoză a banilor sau nu vom mai vorbi despre bani. Poate vom
vorbi despre altceva. Ca urmare, sistemul economic al viitorului, marcat profund de ceea ce
înseamnă cuceririle tehnologiei momentului, va avea caracteristici noi, normalitatea sau
firescul acelor timpuri (foarte aproape, de altfel) însemnând trecerea de la teritorii sau
suprafeţe la ciberspaţii, de la pieţe la reţele, de la dreptul de proprietate la dreptul de acces,
de la producerea şi vânzarea de bunuri tangibile la producerea şi vânzarea de bunuri
intangibile (produse ale muncii intelectuale) sau la vânzarea de timp.19
b) În al doilea rând, o altă categorie de elemente de care trebuie să se ţină
seama, o reprezintă răspunsurile posibile la o seamă de întrebări adresate – deloc retoric –
paradigmelor teoriilor în cauză, în fapt, economiei viitorului:
-
ar trebui să perpetueze concepţia cu privire la eficienţă ce a dominat până
acum, sau ar trebui să fundamenteze şi să promeveze o nouă viziune privind eficienţa?!
-
ar trebui să continue a fi preocupată îndeosebi de bani sau ar trebui să devină
preocupată mai ales de nevoile şi interesele oamenilor?!
-
ar trebui să rămână, în continuare, indiferentă faţă de coexistenţa bogăţiei şi
sărăciei, sau ar fi necesar să fundamenteze necesitatea şi posibilitatea unei echităţi sociale
reale, care să permită realizarea plenară a fiecărui om ca fiinţă bio-psiho-socială?!
-
ar trebui să rămână, mai departe, indiferentă faţă de coexistenţa egoismului
exacerbat şi a suferinţei insuportabile din viaţa economică actuală, sau s-ar impune să
asimileze criteriul etic în judecăţile şi aprecierile efectuate cu privire la faptele şi
evenimentele economice?!
-
ar trebui să facă, în continuare, elogiul pieţelor libere, sau să fundamenteze
necesitatea şi posibilitatea unui sistem funcţional al vieţii economice care să îmbine
armonios funcţionalitetea pieţelor cu activitatea factorului conştient ?!20
-
ar trebui să adopte şi să impună o nouă abordare privind raportul dintre
economie, societate şi natură?!
-
derularea revoluţiei paradigmelor perivind teoria economică generală şi teoria
finanţelor publice poate fi apreciată ca fiind activitatea care determină transformarea sau
adaptarea întregului sistem al ştiinţelor economice?!
-
răspunsurile la aceste întrebări ar putea constitui temeiuri suficiente şi
necesare pentru o reconceptualizare, pentru o regândire a întregului sistem ştiinţific actual?!
_____________________
19
Constantin Popescu, Ilie Gavrilă, Dumitru Ciucur, Op.cit.,pp.123-129.
20
I.D.Adumitrăcesei, N.G.Niculescu, Ştiinţa economică la o răscruce, Editura Junimea, Iaşi, 2007,pp.9-10.

Prin tot ceea ce am prezentat mai sus ne reafirmăm convingerea că evoluţia


fenomenului economic va continua să reprezinte o mare provocare pentru analiştii acestuia,
în scopul descifrării şi înţelegerii modului de manifestare a tendinţelor sale istorice, pentru
anticiparea şi, după caz, proiectarea manifestărilor sale viitoare, astfel încât entităţile abilitate
şi interesate, din punct de vedere structural-organizatoric şi funcţional, să se poată adapta,
rapid şi eficient, la provocările, cerinţele şi coordonatele concrete ale realităţii sociale viitoare.
În faţa noastră se deschide un câmp larg de analiză, de sinteză, de creativitate şi,
prin acestea, de oportunităţi. Ca urmare, nu este timp pentru ezitări. Trenul viitorului nu stă
prea mult în staţia noastră. Şi să nu uităm că, uneori, în el se poate urca şi din mers.
În acelaşi timp, realişti fiind, menţionăm că pe percursul modestului nostru demers,
am avut un crez, care poate fi exprimat prin cuvintele lui Nicolae Titulescu, atunci când
aprecia că „trecem printr-o epocă dificilă. Tranziţia de la o formă de viaţă colectivă la altă
formă este manifestă. Multe din adevărurile vechi au murit. Adevărurile noi nu sunt încă
destul de clare, ca să se transforme în forţe active. În aceste condiţiuni, nu putem rămâne
împietriţi în formulele trecutului, dar nici nu am putea, ca în numele viitorului, să facem un
salt în necunoscut. În situaţia actuală, să păstrăm cu grijă tot ce trecutul a dovedit, prin
experienţă, că este folositor, şi să pregătim, cu răbdare ,poziţiile noastre viitoare, pe care nu
le vom ocupa decât treptat şi cu precauţiune.”21

Bibliografie selectivă

1. I.D.Adumitrăcesei, N.G.Niculescu, Ştiinţa economică la o răscruce, Editura Junimea,


Iaşi, 2007, pp.9-10.
2. Emil Călin-Dinga, Conspecte şi soluţii la studiile de caz propuse în lucrarea „Modul
economic de gândire” de P.Heyne, Editura Didactică şi Pedagogică RA Bucureşti,1994,
pp.9-10.
3. Michel Didier, Economia : regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pp.7-8,
pp.9-10.
4. Paul Dobrescu, Geopolitica, Editura Comunicarea.ro, Bucureşti, 2003, p.362.
5. J.K.Galbraith, Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti, 1972,
p.11.
6. Paul Heyne, Modul economic de gândire, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1990.
7. Ştefan Mâşu, Petre Buneci, Veronica Gheorghe, Criza, Anticriza şi Noua Ordine
Mondială, Editura Solaris Print, Bucureşti, 2009, p.p.13-16.
8. Săvel Mihăilescu, Memorator de economie, Editura Booklet, Bucureşti, 2011, p.11.
9. Michael Phillips, Cele şapte legi ale banilor, Editura MIX, Braşov, 2003, pp. 7-130.
10. Constantin Popescu, Ilie Gavrilă, Dumitru Ciucur, Teorie economică generală,
vol.I.,Microeconomie, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pp.12-30, pp.122-128, p.129.
11. Adam Smith, Avuţia naţiunilor, Editura ALL, Bucureşti, 2010, p.2 şi pp. 22-23.
12. Nicolae Titulescu, Discursuri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p.370.
13. Liviu Voinea, Sfârşitul economiei iluziei. Criză şi anticriză. O abordare heterodoxă,
Editura Publica, Bucureşti, 2009, p.19.
____________________
21
Nicolae Titulescu, Discursuri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p.370.