Sunteți pe pagina 1din 2

Mărire Ţie, Doamne Sfinte,

Că mi-ai dat viaţă - o comoară ,


Mi-ai dat lumină, mi-ai dat minte
Ca-n toți anii iară, Şi toate câte mă-nconjoară.
Domnul nostru sfânt
Să fiu mereu iubit de Tine
Între noi coboară Eu voi munci din răsputere,
Aici, pe pământ. Mereu voi face numai bine
Şi voi fi numai mângâiere.

Binecuvântare Voi înflori prin fapte bune


Darnic semănând Aşa cum înfloreşte mărul
Şi-n toată vorba mea voi spune
Pe drum,pe cărare De-a pururi numai adevărul.
Și-n case, la rând.
Flămândului s-astâmpăr chinul
Voi frânge pâinea mea în două
Veșnic lângă mine Voi fi curat precum e crinul
Domnul nevăzut Scăldat în boabele de rouă.

Milostiv mă ține Cu milă inima-mi va bate


Sub blândul său scut. Şi voi iubi cu milă sfântă
Pe orişicare vietate
Ce-n lumea asta nu cuvântă.

Aşa mă leg, cu dor fierbinte,


Să-mi fie fapta şi cuvântul
Şi-aşa ajută-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi ţine legământul.

Rugăciune Rugăciune
O, Maică Preacurată,
Crin alb dumnezeiesc,
Sub ochii tăi în piepturi
Nădejdile-nfloresc.

Spre noi coboară mila


Și îndurarea Ta
Și-n zile de-ncercare
Ispitei nu ne da.

Trimite-ne -nfrățirea
Și-al păcii dar senin,
Să fii de noi mărită
Acum și-n veci,Amin !

S-ar putea să vă placă și