la o vreme, la scara orasului, printre yautoritati*. Ca sotie
de autoritate nu puteai si te infatisezi oricum, (Citit cu
atentie, fragmentul se dovedeste incoerent.)
Cind 0 birfim, cu T, pe mama, spunem cA o intere-
seazt sA stie ce se intimpla cu oameni de existenta c&-
rora, pina in momentul cind afld cite ceva, nici n-a auzit.
Dar'noi_de ce vrem s& stim ce i se intimpla Emmei Bo-
vary ? Fiinded e tipica, fiindca ne face sa gindim despre
om ? Vorbe. De fapt, din acelasi imbold. Poate chiar, noi,
mai primitivi. Ne capteaza istorii bine povestite si cu’ dez~
nodamint. Ei ii ajung informatiile fragmentare, ca unui
romancier, Are, ca si Ion, o formidabilaé putere de viata
ccu care profecteaz4 un spatiu si il umple, ca pe o lume,
cu astfel de stiri: ,Ai auzit ce-a patit rectorul de la
agronomic ? — N-am auzit, zic, mintind, dar dumneata de
unde-1 cunosti? — Pai mi-a spus tusi-ta Nuti, i-a spus
ei o doamna fn ora. Veneau de undeva si cind’au ajuns
Ja Padurea Verde s-au rasturnat. El, rectorul, a adormit
la volan. — Nu mai spune, stii si ce visa? Te iei dupa
toate cucoanele. Scorneli. - Or fi scorneli, dar mi-a
spus si doamna Eichert. — Asa, din sein? —- Nu din
senin, a venit vorba. — Adici te-ai apucat si-i_ poves-
testi ce fi-a spus tusa Nuti, — Pai m-am gindit c& poate
stie si ea, cA ginerele ei ¢ si cl la o facultate. — Uite
ci seu sunt Ta o facultate si eu nu stiu. — Nu stil pen-
tru cf stai cu nasul in carti, dar el poate si stic, — Si
daca stie, ce-i? — PAi_uite, cd mi-a confirmat. — $i
acum esti multumita ? Ce ai dumneata cu rectorul de ta
agronomie ? — Ce si am? N-am nimic. — Atunci de ce
porti vorbe despre el ? — Cu tine nu poate omul sa vor-
beascd. Mai bine nu-ti spuneam. — Degeaba mi-ai $i
spus, stiam dinainte, — Na vezi, va si zici-i adevarat !
Si de unde veneau 2
Ca orice romancicr important, mama deformeazi uni-
versul vizindu-l din unghiul ef particular. In afar de
un an de dascilie in prima tinerete si de functia de re-
prezentaro, limitati fiindcd pe tata nu-l atrigea, cit timp
cl a fost