Ionita, A Celebration of Nothingness

Artistul care are ceva în comun cu noi: Hans Laban

Posted on August 30, 2016October 11, 2016 by Larry Bonn Phoenix

i
Rate This

de Adrian Ioniță / 10th December 2015

Pentru a comemora tricentenarul Tratatului de la Utrecht (1713), Fundația Utrecht KF Hein a lansat în
2012, proiectul The Art Of Making Peace. Câștigătorul acestui proiect, Hans Laban, un grafician din
Utrecht, a prezentat în 2013 propunerea We do have something in common, care a dus la realizarea unor
gravuri de mari dimensiuni ce urmează firul narativ al convingerii sale personale despre pace.
[Hans Laban în Grafisch Atelier Daglicht Eindhoven, photo copyright: Richard Fieten]

În mai puțin de doi ani de la finalizarea sa, acest proiect a devenit o sursă de inspirație pentru oamenii
de peste tot, invitându-ne să aflam ce anume avem în comun și cum putem rezolva pașnic diferențele
dintre noi. Tratatul de pace de la Utrecht a creat modelul unui sistem european bazat pe echilibrul de
putere între națiuni. În timp, modelul s-a dovedit a fi un factor cheie în menținerea păcii, din păcate însă
unul fragil.

We do have something in common constă într-un proiect de montaje fotografice monumentale transferate pe
hârtie prin gravare pe plăci de metal, sau incizii pe panouri de lemn. Materialul fotografic utilizat de
artist poartă în sine atribute emoționale și afective distincte care trec dincolo de intenția inițială a unei
simple fotografii de familie. Acestea sunt fotografiile unor familii și prieteni din întreaga lume atent
selectate și juxtapuse în tente subtile și transparente pentru a transmite vizual argumentul că putem
vedea similaritate în diferență sau chiar neasemănare. Acum șaptezeci de ani, în scrierile sale despre
reproduceri tehnologice, filosoful și teoreticianul Walter Benjamin afirma faptul că, dincolo de abordarea
sa canonică în vizualizare, montajul cuprinde si voința de autenticitate. Hans Laban face exact acest
lucru atunci când ne îndreaptă atenția spre asemănările dintre oameni, dincolo de diferențe religioase,
sociale și politice. El ne educă ochiul pentru a găsi acest adevăr privind spre subiecții montajelor sale
fotografice compuse și editate cu meșteșug. Oamenii prezenți în gravurile sale sunt aranjați astfel încât
să intre într-un dialog comun și să formeze o conexiune cu privitorul.
Într-o lucrare academică intitulată Privind la albumul fotografic de familie: o discuție teoretică despre ce și cum,
Me e Sandbye, o cercetătoare daneză a relației dintre fotografia de amatori și istoria colectivă, subliniază
faptul că “fotografiile de familie conțin calități emoționale, psihologice și afective care trec într-un domeniu ce îl
depășește pe proprietarul individual și ar trebui invocate în contextul mai larg al esteticii și științelor umaniste.
Albumele foto de familie sunt căi de comunicare socială și emoțională și pot fi interpretate ca modalități de
înțelegere și împăcare cu viața, și, în același timp, ele documentează mai multe aspecte sociologice ale vieții de zi cu
zi, spre care nu avem acces prin alte surse istorice.“

Me e Sandbye face, de asemenea, o trecere în revistă a puținelor studii academice despre subiectul
fotografiilor de familie, precum cele ale lui Pierre Bourdieu, Richard Chalfen, Mary Warner Marien,
Geoffrey Batchen, Patricia Holland, Arjun Appadura și alții pentru a concluziona că, în comparație cu
imensa cantitate de material fotografic aflat la dispoziție în case particulare din întreaga lume, fotografii
care așteaptă să fie privite, sau povestite, “până acum s-a scris foarte puțin pe acest subiect.” În acest
context, arta lui Hans Laban ne oferă un instrument de studiu indispensabil pentru interpretarea
fotografiilor de familie folosite pentru a transmite sentimente de conexiune între oameni.

[Close, gravură realizată cu rășini foto polimerice, copyright 2013 Hans Laban, fotografii donate de Anna
van Suchtelen și Jonathan Robertson]

Să luăm ca exemplu Close, o gravură de 84/110 cm realizată cu rășini foto polimerice. Aceasta prezintă o
familie japoneză în micul lor apartament din Tokyo. Fotografia a fost făcută de un bun prieten al
artistului care a fost în Tokyo pentru câteva zile. După cum se observă la unele gravuri, Laban dezvoltă
o relație de prietenie cu subiecții fotomontajelor sale. În acest caz, ei sunt rudele unui coleg japonez pe
care Laban l-a întâlnit în Vancouver, Canada. “Toți sunt foarte apropiați unul de celălalt, mamă, tată și
fiică. Mama este scriitoare, am chiar o carte cu poezii de la ea. Am fuzionat acest portret intim de familie
cu o imagine a fiului meu Kamil și a prietenul său Ivo Soliman, care la timpul respectiv călătoreau în
zona Golfului San Francisco”, explică artistul.

După Me e Sandbye, care în lucrarea ei a analizat un album foto japonez, atunci când abordăm o astfel
de imagine, încercarea de a afla ce este specific japonez în ea se poate dovedi contraproductivă, și acest
lucru se întâmplă pentru că ne conduce spre o analiză a diferențelor culturale. Hans Laban rezolvă
această problemă într-un mod foarte subtil prin eliminarea unor detalii inutile din fotografiile originale.
Micul apartamentul japonez a fost ticsit cu o mulțime de lucruri, așa că el a curățat imaginea și a
juxtapus în fundal imaginea pașnică a golfului. Apa din golf reflectată prin capul transparent al
bărbatului japonez, tatăl, are o semnificație specială pentru Laban deoarece amplifică o atitudine de
reflectare a subiectului său într-un anumit moment din timp. Pe cât de banal pare să descrii imagini
artistice în acești termeni, pe atât de important este s-o faci pentru că aceasta indică structura metaforică
și narativă a demersului artistic în care este angajat Hans Laban. Vă puteți imagina ceva ce a fost înainte sau
după au fost făcute fotografiile, a declarat Hans Laban, vorbind despre “Close” – oricine poate gândi ce dorește
în această imagine, darîmpreună, totul se potriveste de minune.

[The Well, gravură realizată cu rășini foto polimerice, copyright 2013 Hans Laban, fotografii donate de
Jonathan Freundlich, Kim Seongsoo, Filip Korsa și Vincent Laban]
Tema apei apare și în The Well, o compoziție complexă realizată cu fotografii făcute de un băiat
palestinian la un bazin cu apă caldă lângă Bethlehem. Ideea de conexiune umană pare cu atât mai
evidențiată cu cât tinerii din apă sunt din Franța și Israel, iar fata este din Siria. Pe partea de sus a acestei
gravuri foto polimerice sunt gravate cu laser figurile unor oameni din Republica Cehă și Coreea.
Fotografiile folosite în această gravură au fost furnizate de către fiul lui Laban, care a locuit o vreme în
Taiwan.

Pentru ochiul nevinovat al unui privitor care nu știe detalii despre naționalitatea persoanelor
fotografiate în montaj sau despre locatie, semnificația gravurii poate părea ascunsă. Cum ar putea fi
interpretată o asemenea gravură dacă, să zicem, o găsim la o piață de vechituri, pe pereții unui muzeu
sau undeva într-o arhivă obscură? Întrebarea ne aduce în chiar miezul proiectului lui Hans Laban. În
încercarea noastră de a găsi răspunsuri, vom dezvolta propria noastră narațiune, propria noastră
poveste internă, și prin aceasta vom stabili o conexiune care dovedește că, pentru a face ceva în comun,
trebuie să dăm la o parte tot ceea ce ne face diferiți și ne desparte.

***

O galerie foto a proiectului We do have something in common poate fi accesată la:

Hans Laban / Beeldend Kunstenaar (h p://hanslaban.nl/projects/de-generaties/)

Gravuri ale proiectului We do have something in common de Hans Laban au fost expuse recent la The
DIPLOMATIC ART, expoziție care prezintă și promovează artiști vizuali profesioniști din țări care au
consulate generale sau onorifice în Timișoara. Expoziția e deschisă între 12 noiembrie și 12 decembrie la
Muzeul Banatului, Bastionul Theresia, Timișoara

Posted in articole, ROMANIANTagged Hans Laban

WordPress.com.