SCOALA POSTLICEALA ”FUNDATIA ECOLOGICA GREEN” BRASOV

INFECTIILE
NOSOCOMIALE

CURSANT- DRAGNEA ADRIANA

CLASA – AMG III C

BRASOV 2021
 INFECTIILE NOSOCOMIALE

Infecțiile contractate în spital reprezintă o complicație serioasă, o problemă importantă de sănătate

publică, destul de des întâlnită pe întreg globul. Infecțiile nosocomiale sunt infecții dobândite în
spitale și/sau în alte servicii de asistență medicală, inclusiv clinici ambulatorii și centre de îngrijire
pe termen lung, cum ar fi casele de îngrijire medicală și serviciile de recuperare medicală. IN nu
sunt prezente în faza activă sau de incubație la momentul internării. Infecțiile contractate în spital
sau în alte unități de îngrijire a sănătății de către personalul medical sau vizitatori pot, de asemenea,
să fie considerate infecții nosocomiale. Termenul „nosocomial“ vine de la cuvintele grecești:
„nosus“ =“boală“ și „komeion“ = „a avea grija de“.
Conform definiției Centrului de Prevenire și Control al Bolilor, aceste infecții se produc:

• după ≥ 48 de ore de la internare;

• până la 3 zile de la externare;
• până la 30 de zile după o intervenție chirurgicală;
• în servicii de îngrijire, când pacientul a fost internat pentru alte scopuri decât infecția
respectivă.

Infecțiile nosocomiale prezintă un impact deosebit asupra calității vieții pacientului, în multe
cazuri putând evolua spre deces. De asemenea, aceste infecții cresc considerabil costurile
economice, prin prelungirea spitalizării, creșterea perioadei de incapacitate de muncă, utilizarea
crescută a antibioticelor și a altor metode de tratament, precum și necesitatea unor teste
suplimentare de diagnostic.
Fiind tot mai cunoscută povara acestor infecții, în diferite țări au fost dezvoltate sisteme naționale
de supraveghere care și-au demonstrat deja eficiența prin reducerea infecțiilor nosocomiale. Astfel
de programe de supraveghere, prevenire și control au fost deja puse în practică încă din anii 1950.
Cauzele IN
Pacienții sunt expuși în timpul spitalizării la o varietate de microorganisme, de obicei cu un pattern
crescut de rezistență la agenții antimicrobieni și care se răspândesc foarte ușor în organismul uman.
Agenții patogeni responsabili pentru IN variază în funcție de patologia pacientului, de tipurile de
servicii medicale, dar și de la țară la țară. Ei pot fi de natură bacteriană, virală sau fungică.
Bacteriile sunt agenții patogeni cei mai comuni care determină infecții nosocomiale. Acestea pot
fi:

• Bacterii comensale – prezente în flora microbiană normală a organismului uman. Flora

bacteriană comensală joacă un rol important protector – prin împiedicarea colonizării de
către microorganismele patogene. Unele dintre aceste bacterii comensale pot provoca
infecții în cazul afectării mijloacelor de apărare imunitară a organismului. Ex.: stafilococii
cutanați coagulazo-negativi pot cauza infecții la nivelul cateterului vascular; Escherichia
coli, prezent în intestine, este agentul cel mai frecvent al infecției urinare.
• Bacterii patogene, înzestrate cu o virulență mai mare, pot determina infecții, indiferent de
statusul imun al organismului. De exemplu:
 • Bacilii anaerobi gram-pozitivi: Clostridium perfringens cauzează gangrene.
• Bacterii gram-pozitive: Staphylococcus aureus (bacterie care colonizează pielea și nasul
pacientului și al personalului din spital) poate cauza o diversitate de infecții – pulmonare,
osoase, cardiace, sanguine și, foarte frecvent, este rezistent la antibiotice; streptococii beta-
hemolitici de grup A sunt prin excelență agenți patogeni ai organismului uman.
• Bacteriile gram-negative: enterobacteriile (ex.: Escherichia coli, Klebsiella, Proteus,
Enterobacter, Serratia marcescens) pot coloniza anumite situsuri (situsul de inserție al
unui cateter, al unei canule sau sonde urinare) atunci când mijloacele de apărare ale
organismului sunt scăzute, putând provoca infecții grave (infecții ale plăgilor operatorii,
infecții pulmonare, bacteriemie, infecții peritoneale etc.). De asemenea, aceste bacterii pot
prezenta rezistențe foarte înalte la antibiotice. Pseudomonas spp., izolate adesea din apă și
alte medii umede, cu rezistență foarte crescută la antibiotice, sunt printre microorganismele
cele mai des întâlnite în etiologia IN.
• Alte bacterii care prezintă un risc crescut pentru infecțiile intraspitalicești sunt: Legionella
– poate cauza pneumopatii, sporadice sau endemice, prin inhalarea aerosolilor din apa
contaminată (aer condiționat, duș, terapie cu aerosoli); Streptococcus spp., Haemophilus
influenzae, Neisseria meningitidis etc.
• Virusurile. Numeroase virusuri pot cauza infecții nosocomiale: virusurile hepatitelor B și
C (prin transfuzii, dializă, injecții, endoscopie, tratamente stomatologice etc.); rotavirus și
enterovirusuri (transmise pe cale fecal-orală, mâini murdare); de asemenea, mai pot fi
implicați: virusul sincițial respirator, citomegalovirusul, HIV, virusul Ebola, virusuri
gripale, virusuri herpetice etc.
• Paraziții și fungii.

Anumiți paraziți (Giardia lamblia) se transmit ușor de la adult la copil. De asemenea, alți paraziți
și fungi (Candida albicans, Aspergillus spp., Nocardia, Pneumocystis carinii, Cryptococcus
neoformans, Cryptosporidium) sunt agenți oportuniști și pot cauza infecții, de obicei în cazul
tratamentului prelungit cu antibiotice și al imunodepresiilor severe.
Agenții patogeni responsabili pentru apariția IN variază și în funcție de patologia pacientului,
implicit în funcție de metodele de investigare și tratament.
Rezervoarele de transmitere a IN
Agenții infecțioși care cauzează IN pot proveni din surse diferite:

• Sursele endogene sunt reprezentate de situsurile organismului uman, normal colonizate de

microorganisme. Ex.: nazofaringele, tractul gastrointestinal, tractul genito-urinar.
Bacteriile prezente în aceste situsuri pot provoca infecții prin transmiterea lor către alte
situsuri ale aceluiași organism. De exemplu, bacteriile gram-negative de la nivelul tractului
digestiv pot cauza frecvent infecții ale plăgilor chirurgicale de la nivelul abdomenului sau
infecții urinare la pacienții sondați.
• Sursele exogene includ alți pacienți infectați, vizitatorii, personalul medical. Bacteriile se
transmit de la o altă persoană/ alt pacient la alți pacienți în mai multe moduri:
• Prin contact direct între pacienți (mâini murdare, picături de salivă, secreții nazale și/sau
faringiene, sau alte lichide biologice).
• Prin personalul medical, care poate fi purtător temporar sau permanent al unor
microorganisme patogene.
 • Prin obiecte sau substanțe recent contaminate (material medical, îmbrăcăminte etc.) de
către alte surse umane (prin mâinile contaminate ale pacienților, personalului medical sau
vizitatorilor).
• Prin contactul cu microorganisme care supraviețuiesc în mediul spitalicesc: bacterii
precum Pseudomonas, Acinetobacter, Mycobacterium pot supraviețui în apă, în mediile
umede, în lenjerie și chiar în produsele dezinfectante sau în cele care, în mod normal,
trebuie să fie sterile, ca și în alimente; în particulele de praf, ca și în picăturile Flugge,
emise prin tuse sau strănut, bacteriile pot supraviețui în aer timp de mai multe ore, putând
fi inhalate de pacienți.

Probabilitatea ca un microorganism să cauzeze infecții nosocomiale depinde, pe de o parte, de

caracteristicile acestuia (virulența crescută a microorganismului, rezistența la antibiotice și
mărimea inoculului microbian) și, pe de altă parte, de statusul imun compromis al pacientului,
perioada de spitalizare, durata prelungită a antibioterapiei.
Formele clinice ale infecțiilor nosocomiale
Infecțiile nosocomiale prezintă o importanță deosebită în domeniul medical. Ele pot fi localizate
sau sistemice, putând implica orice sistem/organ al corpului, în special ca urmare a utilizării unor
dispozitive/ proceduri medicale pentru diagnostic sau tratament.
Astfel, cele mai frecvente tipuri de IN sunt:

• Infecții ale plăgilor chirurgicale.

• Infecțiile urinare.
• Infecții ale tractului respirator inferior (în principal pneumonia).
• Infecții ale fluxului sanguin (bacteriemia, ce poate duce la septicemie).

În unitățile de terapie intensivă pentru nou-născuți, infecțiile nosocomiale reprezintă o cauză

majoră de morbiditate și mortalitate.
Semnele și simptomele IN
Semnele și simptomele caracteristice unei infecții sunt: febră, tahicardie, tahipnee, rash cutanat,
stare generală alterată.
De cele mai multe ori, pe lângă aceste semne și simptome caracteristice, sursa IN poate fi sugerată
de variatele proceduri/ dispozitive medicale utilizate. De ex.:

• Intubația traheală poate fi asociată cu o traheită, sinuzită și/ sau pneumonie.

• Un cateter intravascular poate fi sursa unei flebite, bacteriemii sau septicemii.
• Cateterul Foley, pentru cateterizarea vezicii urinare, poate fi asociat cu o infecție a tractului
urinar.

În infecțiile tractului urinar, pacientul se poate prezenta cu sau fără febră, disurie, polakiurie.
Pacienții cu cistită pot acuza tensiune suprapubiană, în timp ce pacienții cu pielonefrită pot
prezenta sensibilitate costovertebrală. La inspecția macroscopică se poate observa urina cu aspect
tulbure și urât mirositoare. La nou-născut, semnele infecției urinare pot fi subclinice și nespecifice;
febra poate fi prezentă sau nu; pot prezenta apnee, bradicardie, letargie, stare de nervozitate și
intoleranță la alimentație. Urocultura este pozitivă, cu cel puțin 105 unități formatoare de
colonii/ml. Germenii cel mai des izolați sunt Proteus, Pseudominas și E. coli.
Pneumonia nosocomială apare, în principal, la pacienții cu ventilație artificială din serviciile de
terapie intensivă. Ei prezintă febră (> 380 C), leucopenie (< 4.000/mm3) sau leucocitoză (≥
12.000/mm3), spută purulentă, tuse, dispnee sau tahipnee, iar la auscultație se pot evidenția sunete
diminuate ale respirației, raluri crepitante, ronflante, wheezing. Mortalitatea cauzată de
pneumoniile nosocomiale poate ajunge până la 50%. Germenii cel mai frecvent izolați
sunt: Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae,
Stenotrophomonas maltophilia, Xanthomonas spp., Flavobacterium spp., Légionnella spp., iar
dintre virusuri, virusul sincițial respirator și adenovirusurile sunt mai frecvent detectate.
Antibioterapia utilizată în pneumonie trebuie să fie cât mai scurtă posibil, pentru a diminua apariția
tulpinilor bacteriene rezistente.
Infecțiile plăgilor chirurgicale se produc în aproximativ 30 de zile de la intervenția chirurgicală,
sau chiar la 1 an – în cazul în care a fost introdus un implant. Semnele unei infecții la nivelul plăgii
chirurgicale pot fi: secreție purulentă la nivelul inciziei, simptomele clinice ale infecției (durere,
roșeață, edem etc.), prezența unui abces, celulită, izolarea unui agent patogen prin cultura
prelevatelor purulente de la acest nivel, precum și diagnosticul clinic al infecției de către chirurg.
Bacteriemiile/ septicemiile sunt infecții generalizate grave din cauza diseminării în sânge a
germenilor patogeni, plecând de la un focar primitiv, cel mai adesea de la un cateter intravascular.
Pot cauza o rată crescută a mortalității (peste 50% în cazul anumitor microorganisme, înzestrate
cu o multitudine de factori de virulență și multirezistență la agenții antimicrobieni). Infecția se
poate dezvolta la punctul de inserție cutanat al unui dispozitiv intravascular sau pe traiectul
subcutanat al unui cateter. Germenii cel mai frecvent izolați sunt stafilococii coagulazo-negativi, S.
aureus, enterococii. Pacientul prezintă febră (> 380C), frisoane sau hipotensiune. Cel puțin o
hemocultură este pozitivă.
Alte infecții nosocomiale. Pe lângă cele mai frecvente 4 tipuri de IN, mai există numeroase alte
localizări, precum:

• Infecții ale pielii și țesuturilor moi: plăgile deschise (ulcere, escare) care favorizează
colonizarea bacteriană, putând duce la infecții generalizate.
• Gastroenterita cu rotavirus este IN cel mai frecvent întâlnită la copilul sub 3 ani, iar în țările
dezvoltate Clostridium difficile este cauza principală a gastroenteritei nosocomiale la adult.
• Sinuzita și alte infecții din sfera ORL.
• Endometrite și alte infecții ale aparatului genital etc.

Prevenirea infecțiilor nosocomiale

Activitatea de prevenire a infecțiilor nosocomiale trebuie să includă întreg personalul și serviciile
implicate în îngrijirea sănătății. Fiecare dintre aceștia trebuie să contribuie la reducerea riscului de
infecție al pacienților, dar și al personalului medical. Programele de luptă contra IN trebuie să
cuprindă atât activitățile de supraveghere și prevenire, cât și de formare a personalului. Toate
aceste activități trebuie să fie susținute la nivel național și regional.
Au fost elaborate o serie de ghiduri privind măsurile de îngrijire/izolare a tuturor pacienților și de
prevenire a transmisiei agenților infecțioși în oricare dintre serviciile de îngrijire medicală.
Pentru diminuarea apariției IN trebuie respectate câteva reguli simple, de exemplu:

• Instruirea personalului medical și un comportament mai bun al acestuia (mai ales al

medicilor, care trebuie să fie un exemplu pentru toți ceilați), dar și al pacienților.
• Spații și condiții corespunzătoare pentru o bună igienă a personalului și pacienților (săli de
baie, dușuri, spălarea frecventă a mâinilor, dezinfecția cu soluții antiseptice și pe bază de
apă și alcool pentru diminuarea riscului de transmitere a IN prin intermediul mâinilor).
• Condiții de izolare a pacienților (pentru cei cu risc crescut la infecții – vârstnicii, prematurii
și copiii foarte mici, imunosupresații etc.; pentru cei bolnavi sau susceptibili de o boală
infecțioasă; pentru cei suspectați a fi purtători ai unor bacterii multirezistente la antibiotice;
pentru pacienții cu tuberculoză etc.).
• Utilizarea judicioasă a antibioticelor și supravegherea continuă a rezistenței la antibiotice
a agenților patogeni.
• Limitarea sau chiar renunțarea la manevrele și tratamentele care pot favoriza apariția IN.
Ex.: sondajul urinar, utilizarea antibioticelor cu spectru larg și pe perioade lungi etc.
• Supravegherea serviciilor tehnice (spălătorie, bucătărie, ventilație, diverse conducte).
• Constituirea unui comitet pentru combaterea și prevenirea IN, cu un rol central în
cooperarea multidisciplinară (administrație, medic, epidemiolog, microbiolog, farmacist,
asistenți și personal de îngrijire) și în schimbul de informații.
• Instituirea unui program de supraveghere epidemiologică, cu declarare regulată a IN.

În România, foarte multe din aceste măsuri de prevenire a IN sunt deficitare sau lipsesc cu
desăvârșire: condițiile de izolare a pacienților, calitatea dezinfectanților, existența în fiecare spital
a unui colectiv de control și prevenire a IN, precum și a unui laborator pentru diagnosticul acestor
infecții etc.
În concluzie, pentru combaterea și prevenirea infecțiilor intraspitalicești în România, a căror
prevalență reală nu este cunoscută, trebuie implementat un program de supraveghere a IN și de
formare a personalului medical. Acest program trebuie să beneficieze de contribuția întregului
personal și a serviciilor implicate în îngrijirea sănătății, dar și de susținerea efectivă la nivel
național. Supravegherea continuă, alături de programele de prevenire și combatere ale infecțiilor
nosocomiale nu numai că vor determina scăderea acestora, dar, de asemenea, va contribui la o mai
bună prioritizare a resurselor și eforturilor pentru îmbunătățirea asistenței medicale.