Sunteți pe pagina 1din 3

CERINȚE MINIMALE PENTRU REALIZAREA PROIECTULUI FINAL

SIAD (PHP și MYSQL)

Tema proiectului
Construirea unui site, cu respectarea cerințelor minimale; aceste cerințe sunt
descrise mai jos. Tematica site-ului este lăsata la alegerea studenților.
Mai jos sunt prezentate câteva idei de proiect.
Se pot folosi proiectele din semestrul trecut (Tehnologii web), cu condiția de a
implementa cel puțin cerințele minimale în cadrul acestuia.

Exemplu. În cazul unui website static cu produse cosmetice, putem face următoarele
operații: extragem cu ajutorul PHP produsele dintr-o bază de date (în pagina pentru
client), inserăm, actualizăm și ștergem produse (în pagina de admin) într-o tabelă. O
altă funcționalitate ar putea fi comanda online a produselor.

Cerințe minimale:

1. HTML: proiectul sa conțină minim 4 pagini și să treacă testul de validare:


h ttp://validator.w3.org/.
2. Se va utiliza CSS: stilizarea să fie făcuta în fișiere separate (.css);
3. Codul CSS trebuie să fie valid https://jigsaw.w3.org/css-validator ;
4. Website-ul și baza de date trebuie încărcate pe o platformă de găzduire,
accesul fiind facilitat printr-o adresă web. Totodată, fișierele paginilor web
trebuie să fie disponibile și în sistemul de calcul (laptop, calculator, etc.)
5. Website-ul trebuie să fie dinamic și să cuprindă următoarele cerințe:
a. Valorile variabilelor din formulare (forms) se vor transmite prin link
cu metodele POST și GET și prin variabile de sesiune PHP;
b. Trebuie să se utilizeze cel puțin două structuri repetitive, (bucle
– FOR, WHILE, FOREACH)
c. Trebuie să existe o secțiune de administrare a sitului;
d. Trebuie să existe formular de inserare date ;
e. Trebuie să existe formular de actualizare date ;
f. Trebuie să existe posibilitatea de a șterge datele.
6. Trebuie să se folosească de o baza de date MYSQL
a. Baza de date trebuie să conțină cel puțin 2 tabele;
b. In cadrul scripturilor PHP trebuie utilizate următoarele comenzi
SQL: SELECT, INSERT, UPDATE, DELETE;
c. Trebuie să se efectueze cel puțin o operație SELECT care
utilizează datele din cele 2 tabele simultan.
7. Proiectul trebuie să conțină implementări de măsuri de securitate:
a. Secțiunea de administrare trebuie să fie protejată prin username
și parolă. Logarea se face o singură dată, la începutul sesiunii de lucru;
b. Parola trebuie sa fie criptată (utilizând funcţiile md5(),sha1(), sau
altele) în tabela corespunzătoare din baza de date ;
c. Codul trebuie să fie protejat contra SQL injection (adică
filtrarea datelor care vin din câmpurile de input din formulare);

8. Altele
a. Optimizarea pentru motoare de căutare este un plus (folosind meta-
tag-uri).
b. Folosirea .htaccess este un plus (generare de Clean URLS).
c. Codul trebuie să fie protejat contra XSS (cross site scripting).
d. Folosirea codurilor QR unde este posibil.

Proiectul trebuie să conțină documentație.


● Documentația trebuie să includă planificarea proiectului și să
detalieze modul de realizare a fiecărui punct din cerințele proiectului.
● Documentația trebuie să includă, de asemenea, schema bazei de
date MYSQL.

Respectând cerințele minimale de mai sus, proiectul trebuie să constituie o


aplicație funcțională ce poate fi folosită cu ușurință în domeniul de activitate
aferent temei.

Teme de proiecte (orientative, studenții pot propune alte teme)


1. Licitații online
2. Gestiunea stocurilor
3. Facturare
4. Avizier examene
5. Forum de discuții (exclus phpbb, MyBB, etc.)
6. Bibliotecă virtuala cu împrumut cărți
7. Rezervări (restaurant, hotel, cinema, bilete de
autocar/avion/vapor/tren)
8. Aplicație de management de stocuri
9. Content Management System
10.Sistem de vot prin numere aleatorii (exemplu random.org)
11.Registru matricol la o facultate
12.Prezența online pentru cursuri si laboratoare
13.Sistem alegere teme proiect
14.Chestionare online
15.Sistem de comenzi la domiciliu (Catering)
16.Comenzi Taxi online

S-ar putea să vă placă și