Compoziția literar-muzicală ,, Poetul a iubit și a pătimit…” Coman Cătălin

Dragostea este istoria vieții femeilor, și doar o un episode în cea a bărbaților.

( Madame de Staёl )
Ce e amorul?
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea

El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.

Dar încă de te-aşteaptă în prag

În umbră de unghere,
De se-ntâlneşte drag cu drag
Cum inima ta cere

Dispar şi ceruri şi pământ

Şi pieptul tău se bate,
Şi totu-atârnă de-un cuvânt
Şoptit pe jumătate.
( Mihai Eminescu )
O femeie frumoasă bucură ochiul bărbaţilor; o femeie urâtă bucură ochiul femeilor!
( Ion Diviza )

Atât de fragedă
Atât de fragedă, te-asemeni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,

Mătasea sună sub picior,
Şi de la creştet până-n poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii

Răsari ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,

Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte

Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Gelozia, născută din dragoste nu piere odată cu ea.

( T. Dreiser )

Gelozie
Când te-am văzut, femeie, ştii ce mi-am zis în sine-mi?
N-ai să pătrunzi vreodată înăuntrul astei inimi.
Voi pune uşii mele zăvoare grele, lacăt,
Să nu pătrundă-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt.

Şi cum? dar înţelegi tu cum? Cu-acea gelozie,

Ce gândurile-ţi arde şi inima-ţi sfâşie.
Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită
Cu inima şi mintea, să nu fie iubită?
Căci prea, prea e frumoasă… Dorinţa-i guralivă,
Ademenirea-i blândă, putut-a sta-împotrivă
Atâtor vorbe calde şoptite cu durere,
Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere?
Putut-a împotriva atâtora să steie
Când e aşa de dulce şi nu-i decât femeie?
Ştiind că o săgeată din arcul cel cu gene
E chiar durerea însăşi a vieţii pământene,
Venin ştiind că este sărutul zânei Vineri,
Venin mi-era suflarea şi ochii tăi cei tineri
Şi nu voiam ca dânşii cu dulce vicleşug
S-aprindă al meu suflet pe-al patimilor rug.

Cel mai dureros mod de-ați fi dor de cineva e să stai chiar lângă el știind că
nu-l poți avea.
( G. G. Marquez)

Cântec vechi
Vino, scumpă, de priveşte
Dorul tău cum mă munceşte.
Nici defel cum nu mă lasă
Nici să intru seara-n casă,
Ci din aşternut mă scoală,
Ca pe-un pătimaş de boală,
Şi mă face de alerg
Neştiind pe unde merg.
Când în zori de dimineaţă,
Mă visez cu tine-n braţe,
Când te strâng să nu te pierd
Şi te chem şi te dezmierd.
Ars deodată sar din pat,
Singurel m-am deşteptat,
Suspinând şi ameţit,
Mă simt mai nenorocit.
Sunt de carne, nu-s de fier!
Ce să fac ca să nu pier.
Căci rănit sunt de amor,
De nici trăiesc, nici nu mor.

Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia de lângă el.
( Ioan Gură de Aur )

Din valurile vremii

Din valurile vremii, iubita mea, răsai

Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci

Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

Totul e mărginit, durerea nu.

( Mihai Eminescu )
Ochiul tău iubit
Ochiul tău iubit,
Plin de mângâieri,
Dulce mi-ai lucit
Până ieri.

Oare te pierdui
Pe acest pământ,
Fără ca să-mi spui
Un cuvânt?

Oare te înduri,
Tu, ca să mă laşi,
Geniu de păduri
Drăgălaş?

Luna în zădar
Bate în fereşti,
Şi mă-ntreabă iar
Unde eşti?

Ar luci pe zid
Până ce te culci,
Până ţi se-nchid
Ochii dulci.

Şi ar tremura
Tainic în frunziş
Şi te-ar săruta
Pe furiş.

Dar ea zi cu zi
E în orice loc
Şi te va găsi
Cu noroc.

Eu nu pot să plec
Peste nori şi vânt,
Şi să te petrec
De-unde sunt.

Cum nu sunt ca ea,

Ca să mă strecor,
Drept oglinda ta
Să cobor!

Chipul tău frumos

Să-l privesc întreg,
Cu atât folos
Să m-aleg.
Să apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au surâs
Până ieri.

Când sufletul este prea zbuciumat dediverse lucruri, ochii nu mai văd realitate.
( Syrus)

Despărțire
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simţirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:

La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porţi?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morţi?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,

Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,

Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.
Oamenii se întâlnesc şi se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru ca au facut
imprudenţa de a se cunoaste. Se despart, dar nu se uita.
( Anonim )

Adio
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,

De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,

Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit

Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult

Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci

Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi

Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!

Analiza Ideico-tematică

Tema: Dragoste neîmplinită.

Ideea: Dragostea aduce nu numai bucurie, dar și adânci regrete.

Suprasarcina: Dragostea este cel mai frumos sentiment și merită să fie trait orice nu
sar înâmpla.

Firul roșu: Dragostea fașă de Veronica Micle.

Conflictul: Psihologic

Denumirea episoadelor:

I Ce e aia amor?
Ce e amorul? E un lung
Șoptind pe jumătate.

II M-am îndragostit.
Când te-am văzut, femeie, ştii ce mi-am zis în sine-mi?
S-aprindă al meu suflet pe-al patimilor rug.

III Nui dureros nimic decât, dorul

Vino, scumpă, de priveşte
De nici trăiesc, nici nu mor.

IV Gânduri rele
Ochiul tău iubit,
Până ieri.

V Te-aș uita, dar nu pot

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.

VI Rămâi cu bine
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Adio!