SINDROMUL CEREBELOS

Cerebelul se găseşte în fosa posterioară.

Clasic, este divizat în:
arhicerebel – lobul flocculonodular,
prezintă conexiuni cu nucleii vestibulari

paleocerebel – lobul anterior, reglează

ortostaţiunea şi mersul

neocerebel – lobul posterior,

coordonează mişcările voluntare.

Funcţional, vermisul coordonează

gravitaţional mişcările oculare şi ale
trunchiului şi cele spaţiale ale
extremităţii cefalice. Zona intermediară
care este conectată atât cu periferia,
cât şi cu cortexul cerebral, controlează
tonusul postural, iar zona laterală
coordonează mişcările membrelor
ipsilaterale.
Funcţiile principale ale cerebelului sunt:

acţionează asupra vitezei şi duratei mişcării

asigură acţiunea concertată a grupelor musculare agoniste şi antagoniste

asigură precizia mişcării şi atingerea ţintei

ajută la efectuarea mişcărilor succesive rapide

asigură abilitatea de a realiza acte complexe prin respectarea succesiunii

fireşti a mişcărilor.
Simptomatologie

ataxia cerebeloasă se caracterizează prin: imposibilitatea atingerii ţintei

(dismetrie), ce se evidenţiază prin teste ca index-nas, călcâi- genunchi; dispariţia
coordonării elementelor necesare realizării unei mişcări complexe (asinergie);
imposibilitatea realizării de mişcări alternative rapide succesive (adiadocokinezie),
tulburări de vorbire (dizartrie), tremor intenţional (în apropierea ţintei, în timpul
mişcărilor voluntare)

lărgirea bazei de susţinere sau chiar imposibilitatea menţinerii ortostatismului

(astazie)

mers ebrios

nistagmus (de partea afectată)

laterodevierea membrelor superioare de partea afectată

hipotonie musculară.
Sindromul de arhicerebel se manifestă predominent prin tulburări de
echilibru.

Sindromul de paleocerebel: mers ebrios, ataxia membrelor inferioare, oscilaţii

ale capului şi trunchiului la trecerea dintr-o poziţie în alta.

Sindromul de neocerebel determină hipotonie, hipermetrie, scăderea preciziei

mişcărilor membrelor.

Diagnostic etiologic:
cauze vasculare
cauze degenerative
cauze toxice: alcool
cauze tumorale.
SINDROMUL VESTIBULAR

Receptori – creste ampulare din canalele

semicirculare (pentru viteză, acceleraţie
angulară), maculele din utriculă şi saculă
(echilibru static, deplasare în linie dreaptă)
Primul neuron: celulele bipolare din
ganglionul Scarpa - dendritele transmit
impulsul de la receptorii vestibulari
Nervul vestibular – axonii celulelor bipolare,
ramura vestibulară a nervului cranian VIII
Deutoneuronul: nucleii ariei vestibulare:
superior, medial (mediază reflexele
vestibulare), lateral (stimulează motoneuronii
spinali extensori) şi inferior (conectat cu
cerebelul)
Releu talamic
Ganglion geniculat medial
Proiecţie corticală: în lobul temporal, în faţa
ariei auditive.
Sindromul vestibular poate fi periferic (armonic) când sunt
afectate structurile periferice (nerv vestibular, labirint) sau central,
dizarmonic (căile vestibulare, trunchi cerebral).
Tablou clinic

1. vertijul
- este cel mai des întâlnit simptom
- senzaţie subiectivă de rotaţie a propriului corp în raport cu obiectele din jur
sau poate fi obiectiv când este o senzaţie de rotaţie a obiectelor din jur.
-este însoţit de fenomene vegetative, care sunt mai importante în sindromul
vestibular periferic.
2. nistagmusul vestibular reprezintă mişcări involuntare ale globilor oculari alcătuite
dintr-o fază lentă, urmată de o secusă rapidă care indică direcţia nistagmusului-
- poate fi orizontal, vertical sau rotator
- componenta lentă este de partea afectată în sindromul vestibular periferic şi contrară
în cel central.
3. echilibrul static
este perturbat,
bolnavul uneori
neputând menţine
ortostaţiunea.
- se testează prin
proba Romberg şi
probe de deviaţie
tonică a membrelor
(proba indicaţiei,
proba de deviere a
braţelor)
- în sindromul
vestibular periferic,
ambele sunt de
partea afectată, iar
în cel central pot fi
disociate faţă de
nistagmus ca
direcţie.
SINDROAME SENZITIVE

Terminologie

Disestezie - senzaţie subiectivă resimţită ca neplăcută de pacient

Parestezie – percepţia unei senzaţii anormale, dar nu neplăcute
Hiperestezie – percepţia exagerată a unor stimuli tactili
Anestezie – scăderea percepţiei stimulilor asociaţi tuturor tipurilor de
sensibilitate
Hiperpatie – percepţia exagerată a unui stimul normal dureros
Alodinia – resimţirea ca dureros a unui stimul termic sau normal
nedureros
Hipoalgezie – scăderea sensibilităţii la stimuli dureroşi
Analgezie - scăderea percepţiei stimulilor dureroşi
Cauzalgie – durere sub forma unei arsuri pe teritoriul unor nervi
periferici.
RECEPTORI

– extero (mecano-, termo- şi nociceptori), intero sau visceroceptori. Receptorii

pot fi terminaţii nervoase libere sau receptori specializaţi. Terminaţiile
nervoase libere se află situate superficial - la nivel epidermal, la nivelul
discurilor Merkel (receptori pentru atingerea uşoară) sau profund unde
mediază transmiterea impulsurilor termice sau dureroase.
Central
A. Leziuni medulare

Fasciculele spinotalamice sunt: anterior - conduce sensibilitatea termoalgică, fiind

situat în cordonul anterior şi lateral pentru sensibilitatea tactilă protopatică în
cordonul omonim. Tot în cordonul lateral sunt şi fasciculele spinocerebeloase
Flechsig (homolateral) şi Gowers (cordonul de partea opusă), care transmit
informaţii proprioceptive.
 Diagnostic topografic
nerv periferic: urmăreşte distribuţia respectivului nerv; datorită
posibilităţii ca într-un nerv să existe fibre de la nivelul mai multor
rădăcini, distribuţia nu este metamerică şi deficitul este mai evident
decât în cazul lezării unei rădăcini; cauzele pot fi locale sau generale
(diabet zaharat, scleroză multiplă).
polineuropatie: deficit simetric, distal; cauze generale (toxice,
metabolice). Pot fi predominente tulburările sensibilităţii profunde
(de exemplu în diabet zaharat).
radicular: urmăreşte distribuţia metamerică a rădăcinilor nervoase:
orizontal pe trunchi şi vertical pe membre. Cea mai afectată este
nocicepţia şi pot apărea şi deficite musculare, muşchii implicaţi
putând chiar indica sediul leziunii. Pot fi afectate şi reflexele.
SINDROAME MEDULARE

Limitele măduvei spinării sunt reprezentate superior de marginea

superioară a atlasului, iar inferior de marginea superioară a vertebrei L2. De la
acest nivel, se continuă cu filum terminale inserat pe coccis. Sub L1, în canalul
medular se găsesc nervi spinali care formează „coada de cal”.

Datorită faptului că nu este egal ritmul de creştere între măduva spinării şi

coloana vertebrală, nivelul segmentului medular este situat mai sus decât al
vertebrei corespunzătoare. Astfel, la nivel cervical, diferenţa este de 1, la nivel
toracal superior de 2, iar toracal inferior de 3.

Aprecierea din punct de vedere clinic a leziunilor medulare va stabili:

nivelul medular afectat
tipurile de fibre afectate – se stabileşte cunoscând topografia fasciculelor
la nivel medular
extinderea transversală a leziunii – secţiune medulară totală sau parţială
extinderea longitudinală a leziunii.
Sindromul de hemisecţiune medulară (Brown-Sequard)

de aceeaşi parte: tulburări ale sensibilităţii profunde (fibre neîncrucişate) şi sindrom

piramidal
contralateral: tulburări ale sensibilităţii termoalgice
tulburările de sensibilitate prezintă nivel care indică locul leziunii (se explică prin
distribuţia metamerică a sensibilităţii şi nervilor spinali)
lezarea rădăcinii determină anestezie în bandă de aceeaşi parte

Sindromul de secţiune medulară totală

anestezie sub leziune pentru toate tipurile de sensibilitate cu nivel

para- sau tetraplegie
tulburări sfincteriene
tulburări vegetative
tulburări ale troficităţii
Sindrom Brown-Sequard
(hemisectiune medulara)

Ex: leziune toracica hemimaduva stg

-> monoplegie crurala stg, anestezie
in banda la nivelul leziunii pe stg,
pierderea sensibilitatii proprioceptive
constiente mb. inf. stg, pierderea
sensibilitatii termo-algice mb. inf. dr
Sindromul de secţiune
medulară totală
SINDROAME CORTICALE

SINDROMUL DE LOB FRONTAL

Din punct de vedere funcţional, lobul frontal prezintă:

regiunea motorie – reprezentată de ariile corticale 4 şi o parte din 6
cu rol în motilitatea voluntară

regiunea premotorie – ariile corticale 6, 8 (motilitate automată) şi

44 (limbaj în emisferul dominant)

regiunea prefrontală – rol în asigurarea unor funcţii corticale

superioare

regiunea orbitară şi mediană – integrarea simţului olfactiv, implicată

şi în comportament

Din punct de vedere clinic, vom avea manifestări corespunzătoare

regiunii frontale afectate de o leziune.