MOBILITATEA SPAŢIALĂ A

POPULAŢIEI
Mobilitatea populaţiei reprezintă o componentă importantă a
dinamicii populaţiei, sporul migratoriu fiind complementar
sporului natural.
Există o serie de cauze care influenţează mobilitatea, aceasta
presupunând luarea unei decizii personale referitoare la
destinaţie, perioada de deplasare, factorii de respingere, dar şi
cei de atracţie fiind definitorii.
1. Factorii naturali se referă în special la climat excesiv, relieful
inaccesibil sau solurile nefertile, aceştia constituind motive de
restrictivitate cu privire la locuire, în consecinţă factori de
respingere. Se adaugă în cadrul aceleiaşi categorii catastrofele
naturale: erupţiile vulcanice, tsunami, cutremure, uragane,
inundaţii.
2. Factorii economici se referă la inegalităţile cu privire la
dezvoltarea economică, astfel arealele cu potenţial şi
dezvoltare reduse se constituie în factori de respingere
(şomaj, nivel redus al veniturilor, suprapopulare, sărăcie,
foamete), cele care oferă condiţii economice superioare
beneficiind de factori de atractivitate.

3. Factorii sociali sunt legaţi puternic de cei economici, nivelul de

trai ridicat conducând la o bunăstare socială. Lipsa unei
activităţi sociale sau cultural-educaţionale în anumite
areale, de regulă cele rurale conduc la migraţia celor care le
consideră ca fiind purtătoare de eventuali factori de
respingere.
4. Factorii politici se referă la acele situaţii în care anumite
persoane intră în conflict sau dezacord cu politica unei regiuni ori
ţări, acestea alegând să migreze către regiuni în cadrul cărora
opiniile le sunt acceptate.

FORME DE MOBILITATE A POPULAŢIEI

În funcţie de durata deplasării:
•deplasări care se produc în fiecare zi
• deplasări de week-end
• deplasări de vacanţă
• mobilitate cu caracter sezonier sau temporar
• mobilitate de lungă durată.
 Factorii care influenţează densitatea populaţiei

În funcţie de distanţa parcursă:

• deplasări la distanţă redusă (sub 100 km)
• deplasări la distanţă medie (100-500 km)
• deplasări la distanţă mare (peste 500 km)
Ele mai pot fi intra-urbane, intra-regionale, inter-regionale sau
internaţionale.
Scopul diferenţiază următoarele tipuri de deplasări:
• deplasări legate de muncă
• deplasări legate de pensionare
• deplasări legate de petrecerea timpului liber
•
• În funcţie de gradul de libertate a persoanei ce efectuează
deplasarea: deplasări libere (voluntare), deplasări selective,
deplasări forţate şi deplasări spontane.

• Analiza tipurilor de deplasări care există astăzi a condus la

clasificarea acestora în două mari categorii:
1. Deplasări obişnuite ale populaţiei care nu implică o schimbare
de durată sau definitivă a rezidenţei sau activităţii, persoana
implicată în acest tip de deplasare nesuferind o schimbare
semnificativă a modului de viaţă.
2. Mişcări migratorii propriu-zise, acestea implicând o schimbare
de durată sau definitivă a rezidenţei şi a activităţii,
presupunând mutaţii importante în viaţa persoanei
respective.
•Deplasări obişnuite ale populaţiei încarează următoarele
categorii de mobilitate:
– Deplasările zilnice sau navetismul (deplasare pendulatorie)
– Deplasările de week-end
– Deplasările duminicale
– Deplasările ocazionale
– Deplasările de vacanţă
Deplasări obişnuite ale populaţiei în statele
subdezvoltate
✓ Sunt strâns legate de activităţile productive agricole fiind
limitate ca distanţă, 1 km în cadrul culturilor intensive sau 4-5 km
în cadrul celor extensive; deplasarea se face pe jos cu bicicleta
sau căruţa.
• În cadrul comunităţilor a căror ocupaţie principală este
creşterea animalelor deplasările se desfăşoară pe distanţe
lungi, ele putând avea o anumită regularitate; pentru
majoritatea grupurilor semi-nomade distanţa nu depăşeşte
câteva zeci de km; grupuri nomade din deşerturile Asiei şi
Africii parcurg uneori distanţe de 200 km.
• Deplasările sunt canalizate în jurul satului şi au scop
economic: frecventarea pieţei sau târgului la sfârşitul
săptămânii, distanţa fiind de 2-3 ore de mers pe jos.
• Se desfăşoară şi deplasări ocazionale, în special cele legate de
frecventarea unor locuri sfinte; acestea se limitează la arealul
înconjurător, puţine persoane din ţările subdezvoltate având
posibilităţi financiare de a se deplasa pe distanţe mari către
locuri de pelerinaj consacrate.
• În mediul urban situaţia este diferită, navetismul şi deplasările
duminicale fiind încă în stadiu embrionar; distanţele parcurse
sunt reduse principalele mijloace fiind cele de transport ori
bicicleta. Deplasările de week-end şi cele de vacanţă lipsesc,
scopul recreativ fiind apanajul lumii dezvoltate.
 Deplasări obişnuite ale populaţiei în statele
dezvoltate
•Navetismul este determinat de existenţa unor zone urbane
industriale, comerciale, etc. situate la distanţă faţă de locul de
rezidenţă, zona rezidenţială nefiind localizată în imediata
proximitate a locului de muncă; distanţele parcurse variază în
medie între 20 şi 30 km în statele europene şi 60-80 km (în unele
situaţii chiar 100 km ) în SUA; fluxul de navetişti se îndreaptă
dimineaţa spre centru şi după-amiaza invers, navetismul
referindu-se şi la situaţia în care acesta se desfăşoară dintr-un
oraş în altul.
• Mijloacele de transport diferă de la ţară la şară, în SUA
predomină cele de tip autoturism personal, în Rusia predomină
cele de tip transport public.
•Deplasările de week-end sunt din ce în ce mai întâlnite, durează
2-3 zile de obicei de vineri după amiaza până duminică,
distanţele parcurse fiind de peste 150-200 km; mijlocul de
transport folosit este cel individual, mai rar apelându-se la
transportul aerian.
Mişcări migratorii propriu-zise sau migraţiile
• Clasificare:
MIGRAŢII INTERNE:
• de scurtă durată sau periodice:
– temporare
– sezoniere
• de lungă durată sau definitive:
• intra-regionale (rural-urban, urban-rural, urban-urban, rural-
rural)
• inter-regionale(rural-urban, urban-rural, urban-urban, rural-
rural)
MIGRAŢII INTERNAŢIONALE:
• de scurtă durată sau periodice
• (state subdezvoltate-state dezvoltate, state
dezvoltate-state subdezvoltate, state dezvoltate-state
dezvoltate, state subdezvoltate- state subdezvoltate)
• de lungă durată sau definitive
• (state subdezvoltate- state dezvoltate, state
dezvoltate-state subdezvoltate, state dezvoltate-
state dezvoltate, state subdezvoltate- state
subdezvoltate)
 MIGRAŢII INTERNE
Migraţiile sezoniere
• Sunt caracteristice societăţilor cu o economie bazată pe
agricultură fiind legate de existenţa decalajelor cronologice în
calendarul activităţilor agricole.
• Antrenează populaţia unor regiuni cu economie tradiţională,
populaţie care constituie mână de lucru în cadrul unor
perioade din an: culegătorii itineranţi din Maroc, culegătorii
de viţă de vie din Algeria, culegătorii de măsline din Tunisia,
culegătorii de arahide din Senegal şi Mali, cei ai trestiei de
zahăr din Brazilia sau cei ai ceaiului din India.
• Migraţiile sezoniere erau răspândite altădată în ţările Europei,
ele practicându-se până la începutul secolului XX: ţăranii din
nordul Franţei care coborau spre sud pentru culesul viilor,
locuitorii greci din munţii Pindului care coborau spre câmpiile
litorale la culesul măslinilor, etc.
 Migraţiile temporare
• Sunt caracteristice statelor cu o economie bazată pe
agricultură, scopul fiind însă diferit ce cel al migraţiilor
sezoniere, dat fiind faptul că inegalităţile economice dintre
ţări produc mobilitatea în vederea desfăşurării în cadrul
arealului receptor a unei activităţi nonagricole.
• Schimbarea de rezidenţă este însoţită de o schimbare de
mentalitate şi profesie.
• Au avut o intensitate ridicată în Europa în cadrul perioadei de
urbanizării intense din secolul trecut.
• În ţările actualmente agricole migraţia temporară este
determinată de necesitatea de a spori veniturile familiei,
astfel, populaţia masculină, după încheierea sezonului agricol,
migrează către zone urbane pentru a desfăşura o activitate
nonagricolă.
 Migraţiile interne de lungă durată sau definitive
• Angrenează un număr mare de persoane indiferent dacă ne
referim la state dezvoltate sau state subdezvoltate.

• Au crescut în intensitate odată cu revoluţia industrială şi

extinderea spaţiului urban: în Anglia s-au intensificat începând
cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Franţa începând
cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Rusia la sfârţitul
secolului al XIX-lea, iar în Africa de Nord, America Latină după
cel de-al doilea razboi mondial.

• În statele mai puţin dezvoltate cele mai frecvente sunt

mişcările de tip rural-urban, în ţările subdezvoltate exodul
rural (Def.: mişcarea definitivă a locuitorilor din mediul rural
spre cel urban, implicând şi renunţarea la ocupaţia de
agricultor în favoarea activităţilor nonagricole) fiind cel care
conduce la popularea oraşelor.
• Sunt frecvente şi cele de tip rural-rural, din zonele rurale mai
sărace către zonele rurale mai atractive din punct de vedere
agricol.
• În ţările dezvoltate migraţia de tipul rural-urban a avut o
dezvoltare anterioară, în timpul urbanizării şi industrializării,
astăzi fenomenul căpătând semnificaţii de tipul migraţiei
urban- rural, ca urmare a revărsarii urbane, respectiv
extindere foarte mare a oraşului către zonele periurbane.
 MIGRAŢII INTERNAŢIONALE
• Statistica internaţională oferă o bază de date săracă
referitoare la migraţie, diversitatea criteriilor de clasificare
făcând imposibilă evaluarea corectă a volumului acestora.
• Cauza generală declanşatoare a migraţiei se referă la factorul
economic, diferenţele legate de nivelul economic, reflectat în
nivelul de trai.
• Factorul demografic este şi el important, presiunea
demografică a determinat în trecut marea migraţie irlandeză
sau italiană.
• Politica demografică a unui stat este adaptată condiţiilor
economice şi demografice, aşadar, aceasta diferă de-a lungul
perioadelor: Marea Britanie, Italia şi Japonia au manifestat o
atitudine permisivă faţă de emigraţie, în timp ce statele est
europene luau măsuri de stopare a acesteia; în ceea ce
priveşte imigraţia azi, doar Australia este oficial deschisă
pentru imigraţie, Canada şi Israel fiind considerate relativ
deschise.
 Tipuri de migranţi

După statut sau motivaţie avem:

a. Migranţi admişi pentru educaţie şi instruire (studenţii străini,
trainer-ii sau instructorii străini care vizează implementarea
unor noi tehnologii, dependenţii-familiile ce îi însoţesc pe
aceştia).
b.Migranţi admişi pentru muncă (persoane care desfăşoară o
activitate pentru o perioadă limitată: muncitorii străini,
coordonatorii de programe ştiinţifice, etc.);
În cadrul migranţilor admişi pentru muncă avem două categorii:
1. Migranţii calificaţi cei care au certificate profesionale,
corespund unor profesii insuficient reprezentate în ţările
receptoare: infirmieri în Canada, tinichigii şi electricieni în
SUA.
2. Migranţi necalificaţi ce provin în special din zonele rurale,
ameninţaţi de şomaj şi expulzare: muncitori agricoli în Texas,
meşteşugari în Venezuela, etc.
c. Migranţi admişi pentru reunificarea sau reîntregirea familiei
reprezintă acea categorie care include rudele din străinătate
ale cetăţenilor sau rezidenţilor străini.
d. Migranţi ce au primit dreptul de liberă stabilire în ţara
receptoare.
Dreptul de rezidenţă a fost acordat ca urmare a activităţilor
economice prestate, a experienţei şi calificării pe care o deţin,
a unor motive familiale (înrudiri cu cetăţeni rezidenţi în tara
respectivă), istorice (moştenitori).
e. Migranţi admişi din raţiuni umanitare
În această categorie includem:
• refugiaţi- persoane persecutate în tara de origine pe criterii
rasiale, confesionale ori legate de manifestarea unei opinii
neacceptate.
• azilanţi- persoane care au făcut demersuri pentru a deveni
refugiaţi şi au statut de azilant până la soluţionarea dosarului.
• străini aflaţi temporar sub protecţia statului receptor-
persoane care se consideră că viaţa le este pusă în pericol în
statul de origine, acordându-li-se rezidenţă temporară până la
dispariţia situaţiei iniţiale.
• În funcţie de criteriul juridic avem:
– persoane transmutate sau dizlocate ce şi-au părăsit ţara
indiferent de voinţa lor ca urmare a unei decizii politice.
– persoane refugiate sau azilante ce şi-au părăsit ţara ca
urmare a persecuţiilor religioase, etc.
– emigranţi independenţi care doresc să-şi schimbe ţara de
origine, rezidenţa şi naţionalitatea.
– muncitori străini ce desfăşoară activitate economică
pentru un anumit timp.